Prostiile lui Cristici (2)

Al treilea articol despre ecologie și reciclare de azi. :)
Am pus un screenshot dintr-un film din anii ’60: mașina de lapte care trece prin Londra și lasă sticle de lapte la ușă, în fiecare dimineață.
Dacă au putut părinții și bunicii noștri, mă întreb noi de ce nu am mai putea? (aici mai era un mic text, dar l-am scos pentru că toate comentariile erau numai despre el)
Au apărut dozatoare de lapte, o idee excelentă, și uneori cumpăr. Dar mă întreb de ce supermarketurile nu au opțiunea de a cumpăra lapte la sticlă, cu sticlă de schimb.

Pentru că lucrez (și) ambalaje, iar acum câțiva ani am lucrat pentru o companie de lapte, am vorbit puțin cu un brand manager și am întrebat acest lucru: De ce nu mai există linie de îmbuteliere la sticle? Mi-a spus: „Pentru că o linie de asamblare e câteva milioane de euro, investiție pe care firma nu o face.”
Dacă nu ar avea preț prohibitiv (de 2-3 ori prețul normal pentru „ăia hipsteri care imbuteliază la sticlă”), ați cumpăra lapte ambalat la sticlă, și să aduceți sticla la schimb?
Ce e mai greu (ecologic, consum energetic): să încerci să procesezi/reciclezi tetrapak (care, de fapt, e o combinație de plastic + aluminiu + carton, din care poți recupera doar una – și nici aceea 100%) sau să mergeți cu sticla de lapte la schimb în supermarket?
Apropo de articolul precedent, al lui zozo: Cum ar fi să primești bonuri pentru sticle de sticlă? Mă duc la intrarea în supermarket, las trei sticle goale de lapte, primesc un bon valoric sau o „adeverință” cum că am lăsat trei sticle de lapte, intru în magazin și iau trei sticle de lapte pline la sticlă. Camionul care aduce lapte se încarcă la întoarcere cu sticlele goale și le lasă la fabrică.
De ce nu se poate face din nou acest lucru? Ar avea un impact pozitiv enorm asupra mediului. Ție nu ți-a scăzut nivelul de trai, laptele e același. Se pierde profit?
Cum ar fi ca bugetul de CSR (Corporate Social Responsibility) al companiilor de lactate să fie investit în așa ceva: în dezvoltarea acestei rețele de lapte la sticlă. Sau ca supermarketurile care fac deal-uri cu firmele procesatoare de lapte să impună prin contract achiziția de lapte la sticlă?
Dacă laptele „marca 1” (cea mai ieftină*) din supermarket ar fi la sticlă returnabilă, în mod sigur eu aș cumpăra lapte la sticlă. Și aș avea grijă să clătesc și să aduc sticla înapoi la supermarket după ce termin conținutul.
Îmi place să cred că majoritatea oamenilor ar face la fel.
Mi-ar plăcea ca măcar un lanț de supermarketuri, măcar într-un județ (București, că e trafic?) să încerce așa ceva.
Nu dau 6 lei pentru „Lăptăria cu caimac”, dar prețul e singura barieră pentru care nu cumpăr. Să nu mai spun că ei nu refolosesc sticlele.
Dar de ce? De ce nu ne întoarcem la ce se întâmpla în 1960, sau 1990? Cu ce ți-a crescut nivelul de trai când cumperi lapte la PET sau la tetrapack, față de sticlă?


* Tangențial, până scriu despre asta la Radarul produselor: laptele marcă proprie din supermarketuri de foarte multe ori e ambalat de firme de renume. Am cumpărat laptele ieftin din Carrefour (sub 3 lei cutia) ambalat de Friesland Campina, care ambalează Napolact. În altă perioadă, în același Carrefour, același lapte ieftin era ambalat de Albalact. Azi am cumpărat din Lidl laptele lor ieftin (Pilos) care în perioada asta e ambalat de Lactag (firmă bună). Firmele se mai rotesc. Citiți pe cutii, de multe ori cumperi „firmă”.

Dacă veți căuta pe net, e posibil să dați de niște articole care spun că TetraPak e 100% reciclabil. Poate pe hârtie. Dacă e contaminat biologic, nu se poate recicla.
Partea proastă e că tot tetrapak-ul e contaminat biologic, că nu sta lumea să le spele bine înainte de a le arunca. Apropo, tetrapak-ul se recicla la carton într-o perioadă, acum se recicleaza la plastic. Interesant?
Repet compoziția tetrapack: carton, aluminiu, plastic, sandwich din astea trei, în ordinea asta. Nu le reciclează nici dracu’ 100% (nici măcar 30%), eu le arunc direct la gunoi menajer. (depozitul de recilabile de la mine din oraș nu le acceptă)
Dacă vreun supermarket se apucă în mod serios de „Corporate Social Responsibility”, acesta ar fi un pas real: lapte la sticlă returnabilă. Un pas real, altul decât a da bani pe conferinţe unde nu se spune nimic.

România: la cumpărături, cu sticle de schimb:

 

Bonus: Dacă s-a putut la bere, de ce nu și la lapte? :)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

98 comentarii

  1. Cumpăr in proporție de 80% lapte la sticla de sticla. Am vrut să le și returnez dar nu am avut unde.
    În schimb am avut unde pune bulionul 😁😁. Multe sticle le-am donat, de aruncat la gunoi nu le arunc.

    00
    • Chiar dacă nu le putem returna contra cost tot sunt mai puțin poluante decât plasticul.

      00
    • Unde sa le mai pun ca am umplut podul de sticle si borcane si nu e mic deloc, am dat cui a vrut la tara, muraturi, bulion, nici aia nu mai vor ca arunca si ei. Le tinem degeaba, sticle nu primesc astia inapoi, is greu de reciclat ca costa mult concasatul, degresatul, topitul, tratamentul etc. Prefera sa le faca direct din nisip, e mai ieftin.

      00
    • Uleiul fumega pe la 200 de grade, sticla se topeste pe la 1400 de grade.
      Nu e nevoie de degresare sau alte tratamente. :)

    • Bun, te cred, dar nu le ia nimeni de nicaieri. Le pun langa tomberon, nu in tomberon, si naiba stie ce se intampla cu ele. Alta solutie n-am, nu cred ca ajung la retopit, ci sunt ingropate prin vreo groapa.

      00
    • Și eu cumpăr in general lapte la sticla. Nasol e că ăștia (nu știu cine, firma care se ocupa de colectare reciclabile in Cluj) nu pun containere pentru sticle.
      Au exista o vreme dar au dispărut de luni de zile, in ciuda laudelor lui Boc, că la Cluj se reciclează, blah blah.

      00
  2. Și cum ar fi sa nu mai cumperi „mărci internaționale” gen napolact (Friesland) cu lapte din Ungaria sau albalact deținut de francezii de la lactalis care fabrica dornalact cine știe pe unde.
    Globalizare, marketing, războiul cu micii comercianți în defavoarea marilor lanțuri. O mișcare de genul asta e din start sortita eșecului. A fost prin Franța anilor 1950 ceva asemănător, „poujadism”, aduce puțin cu Aur de acum de la noi. Au întrat în parlament o data după care au făcut poc și societatea de consum a câștigat.
    Și ar mai fi de menționat ca supermarketul/hipermarketul e vectorul „eficientizării” care polueaza

    00
    • Hai sa va dau ceva informatii de interior legat de industria laptelui; in fiecare zi/saptamana se face „licitatie” pentru a imbutelia lapte. Firmele mentionate in articol si altele au capacitate de productie/inbuteliere mult mai mare decat pot vinde in mod direct sub brand propriu si atunci liciteaza excenetul de lapte/capacitete de productie catre supermarketuri. Deci indiferent ce tip de lapte cumperi sunt sanse sa bei acelasi tip de lapte dar la preturi diferite in functie de marca de pe cutie.

      00
  3. Cam greu sa faci sa functioneze sistemul asta, atata timp cat exista concurenta. Nu vrea nimeni sa livreze o sticla de lapte la 2 zile, pe o strada, pentru ca restul au contract cu concurenta. Ma gandesc eu.
    Plus ca oamenii nu mai au toti acelasi program, cum era pe vremuri. Acum degeaba imi lasa cineva o sticla de lapte la 7 dimineata, cand eu ma trezesc la 11.
    Nu mai zic ca multa lume a devenit excesiv de igienica, si n-ar folosi o sticla refolosibila.
    Numai probleme am gasit, parca sunt platit de oculta mondiala sa-ti pun bete in roate. Imi cer scuze.

    00
    • Atunci incercam in Bucuresti, la supermarketuri.
      Semnam pe doi ani cu o firma mare, iar noi, astia care avem supermarket, acceptam sa bagam la raft asa ceva. Laptelui asta ii facem reclama in cataloage si la TV, si strigam in gura mare peste tot ca pe noi ne intereseaza cu adevarat ecologia, mai mult decat vorbe goale pe la ONU.
      Incercam, vedem. Unul-doi ani. Cati bani pot pierde? Cateva milioane linia de imbuteliere, plus ce se arunca, daca se arunca.
      Daca tot Globul o arde „Greta”, macar sa incerce PE BUNE ceva real.
      Daca as fi Lidl, Carrefour, Kaufland, Penny… astia mari, as face un program de investitii pentru asta. Ce mai, as cere ajutor UE daca nu am bani, sa finanteze programul asta!
      Vrem sa schimbam ceva, sau nu!? ;)

  4. Da-o in spanac de ecologie, plm uneori e bine sa nu iti pese asa mult altfel ramai pe loc

    00
  5. Diferența dintre București (sau orice alt oraș din România) și Londra (sau orice alt oraș englezesc) e că englezii nu prea au blocuri. Majoritatea zonelor rezidențiale sînt de case, nu de blocuri de 4-10 etaje. Nu prea ai cum să scalezi un astfel de business în România, unde tre’ să treci întîi de interfon, apoi să urci pînă la etajul zece și să lași sticle la ușă. În Anglia poți face asta, că urci trei trepte. Și nici nu-ți fură nimeni laptele dacă nu ești acasă cînd ți-l livrează. În plus, imaginează-ți livrarea de lapte prin traficul din București: 13 abonați în Militari, 21 în Drumul Taberei, 32 în Colentina, 25 în Berceni…

  6. Ar trebui sa fie folosita sticla reciclabila pentru absolut tot ce inseamna ambalaj alimentar.

    Plastic la non alentar, si preferabil facut reciclabil, intr-un fel sau altul.

    Cristici, tu esti expertul, merge asa ceva

    00
  7. Tu propui ca in fiecare dimineata sa ne trezim cu totii pe la 5:45 iar pe la 6 sa vina masina de lapte moment in care noi ne aliniem si sa asteptam cumini 5-10 minute pana ne vinde randul? Sau o sa urce curierul si o sa astepte cuminte in fata usii pana ne trezim sa ii raspundem?

    Chiar ma intreb de ce s-a renuntat la sistemul din anii 60. De ce sa iti alegi singur producatorul si sa ai produsul disponibil oricand cand ai putea sa te trezesti la 6 dimineata sa astepti laptele in una sau doua zile pe saptamana?

    00
    • vezi ca exista si partea a doua a textului, unde laptele ti-l iei singur din supermarket, lasi sticla goala la usa, la automatul prezentat in articolul lui zoso, pentru care primesti un bon „adeverinta”.

    • Raspunsul este acelasi pentru ambele parti ale textului, comoditate. Prea putini sunt dispusi sa se plimbe cu sticlele dupa ei iar eu nu vreau sa fac asta.

      00
    • Tu nu vrei, eu vreau. De asta spun: trebuie incercat. Trebuie RE-incercat, de fapt. Avem raftul cu lapte la tetrapak, alaturi punem doua randuri de lapte la sticla, aceeasi marca (eventual acelasi pret). Vedem cum merge. Daca e ok in Bukale, extindem.
      Ce castigam, ce ne iese noua, ca supermarket? Capital social, daca vrei: „Pe aia chiar ii intereseaza ecologia, uite ce au facut!”

    • Tu reprezinti exceptia. Daca vrei sa functioneze un sistem de genul fie il implementezi cu amenzi fie trebuie sa fie la fel de simplu ca sistemul vechi astfel incat sa nu necesite efort in plus. La mine pe strada suntem cam 10 case (sub 30%) care selectam gunoiul iar asta e ceva simplu. Crezi ca in zona mea o sa functioneze plimbatul sticlelor? Ba mai mult, am 10 mega image-uri la distanta de maxim 15 min(pe jos), maxim 4 ar avea loc de depozitare.

      00
  8. Mai e un motiv. Firmele care fabrică produse ambalate plătesc o taxă de 2 lei pe kilogramul de ambalaj (mă rog, nu e chiar așa, dar simplific). Atâta timp cât o sticlă de un litru are cam un kilogram și una de PET are 50 g, e simplu de calculat ce este mai avantajos.
    Eu încă nu-mi dau seama cum idioții ăia de comuniștii care cum ne învață propaganda asta de rit nou, nu erau în stare de nimic, aveau un sistem de reciclare bine pus la punct (era 3 lei sticla de lapte și cea de șampanie, 2 lei sticla normală de un litru și borcanul de 840g, un leu sticla de jumate și borcanul de 480g, 50 de bani sticla de suc de 250ml – copii erau lideri naționali la reciclat, nu scăpa o sticlă/borcan pe rază de un kilometru în jurul blocului, uneori și cele din cămară – asta, „în particular”, că și la școală aveai „target” nu mai țin minte câte sticle/borcane pe trimestru, erau și concursuri pe școală cu premii).

    00
  9. Pt mine mai contează într-o oarecare măsură și greutatea ambalajului, dar da, prețul este principalul impediment.
    Dacă laptele la ambalaj de sticlă reciclabilă ar fi maxim la un preț mediu între cele marca magazinului și cel mai scump (vorbim de tetrapack, nu de „lăptăria cu caimac”, care e foarte scump), să zicem 4 lei/l, da, aș cumpăra la sticlă de sticlă. Unde semnez?

    00
  10. Eu voi lua mereu „Laptaria cu caimac” sau „Artesana”, cat timp vor avea aceeasi calitate, sunt singurele care au lapte-lapte, nu „zuzu” care e apa, sau altele. Am luat „Napolact Bio”, am facut iaurt, a iesit un kkmaca, spre deosebire de Laptaria sau Artesana care au iesit super bune. Chiar va rog sa faceti testul asta!

    00
    • Ca om care a baut si mancat multe lactate de la taran in tinerete (a.k.a. lapte incalzit si amestecat cu apa ca sa para proaspat muls, lapte cu pisat in el ca sa-i dea culoare, branza cu aracet in ea, etc) iti spun cu mana pe inima ca laptele din comert si cel de la „sursa” e la fel, cu mici exceptii desigur.
      Daca iei de 1.5% e evident ca e diferit gustul, dar cel de 3.5% chit ca e uht sau non-uht e la fel de natural ca pe vremuri, cu mai putin pisat in el.

      00
  11. „Lasa sticle de lapte la usa”, daca ar face si la noi asa in 0.4 secunde sticla aia de lapte va ajunge in stocul personal al lui Tanti Safta sau al lui Giani.

    00
  12. Noi avem pe cineva care ne aduce la fiecare 2 zile lapte la poarta, dimineata.

    Si ghici ce, avem 4 sticle de lapte din alea de pe vremuri, pe care le tot rotim, cu dop cu tot.

    Consumam laptele, spalam frumos sticlele, vine doamna cu laptele, ni le da pe cele pline, i le dam pe cele goale si curate.

    Lapte de vaca, bun, il punem la fiert, mananc spuma aia de parca ar fi cel putin caviar si aia e.

    La fel facem si cu painea, exista o mica brutarie si avem paine calda in fiecare dimineata.

    E vorba doar de putina organizare pe partea de logistica si de gasitul unei surse, apoi capul si-l bate doar sursa, cum sa scaleze rapid si eficient.

    00
    • Suntem in era direct-debit-ului. Puii mei, o metoda sa primesti alimente dimineata s-o gasi. La ce ora se pleaca la serviciu in blocul asta? Daca venim la ora 6 sa livram 100 de sticle de lapte pe scara asta, e ok? Plata ati facut-o deja, cu direct debit. :)
      Facem app, scanam un card cand iti livram laptele, sa vedem ce abonament ai si cat trebuie sa primesti.
      Cate blocuri sunt pe strada Ceahlaul, in Crangasi? Livram un camion de lapte intr-o ora, apoi ne intoarcem la fabrica? (Pe vremea lui Ceausescu nu ajungea un camion.)
      Camionul se intoarce la fabrica plin cu sticle goale, bineinteles.

    • Exact, e fezabil, cu o mica problema, si anume chestia asta se practica deja, ii zice food delivery :)

      00
  13. Articolele tale sunt interesante si coarte corecte insa au o problema mare de optica: pare ca oamenii sunt problema si nu autorii reali, respectiv industria.

    Companiile nu vor vrea niciodata sa iti aduca lapte la usa in sticla de sticla pentru ca nu este eficient din mai multe motive:
    1. Sticla de sticla reprezinta cca 30-35% din greutatea produsului, deci costuri mai mari de distributie
    2. E casanta deci pagube mai mari pe tot fluxul de la productie la distributie.
    3. Sticla de plastic e mai ieftina ca aia de sticla.

    Pot continua …

    Ideea e ca toata lumea iti vinde lapte in plastic sau carton TetraPak (care numai reciclabil nu e iar laptele ala numai lapte nu mai e) pentru ca e mai ieftin si mai usor pentru industrie sa functioneze asa.

    Pana cand nu o sa ii pui pe poluatori sa isi stanga rahatul nu o sa se intample nimic. Vezi articolul asta https://www.green-report.ro/coca-cola-poluator-plastic/

    Mai sunt si altele in care se povesteste unde sunt problemele din tot lantul. Uite un documentar interesant despre asta il gasesti pe Netflix in seria Rotten – sezonul 2 si se cheama Troubled Water https://www.netflix.com/ro-en/title/80146284. Totul pare ca duce inapoi pana la urma la industria petroliera pentru ca toate produsele astea de plastic vin de la ei. Plasticul se obtine din petrol. O sa vezi acolo ce lobby puternic se face pentru mizeriile alea de pungi de plastic de la supermarket. Imagineaza-ti ce scandal iese daca blocheaza cat mai multe ambalaje de plastic.

    Si nu intereseaza pe nimeni ca se intampla asta https://wasteaid.org/wp-content/uploads/2018/01/Congo-plastic-river-compressed-1024×619.jpg pentru ca sefii astia mari din industria de petrol nu locuiesc acolo. Nici nu li se imbolnavesc copiii din cauza apelor poluate ca ei beau Evian importat. Vezi aici ce probleme au oamenii cu apa poluata si mai ales copiii https://www.youtube.com/watch?v=GEHOlmcJAEk

    Nu il vad nici pe Bezos sa faca in gama de Amazon Basics produse care sa fie prietenoase cu mediul. Ala copiaza orice fac chinezii si americanii si oricine altcineva, ii baneaza de pe site si vinde el acelasi lucru. E risipa stocul blocat al aluia care nu mai poate vinde? Este. E risipa faptul ca se face un numar de produse inutile desi exista pe piata deja un producator care le are? Este.

    La noi legislatia e foarte laxa din foarte multe puncte de vedere. Avem legislatie pentru aruncarea gunoiului aiurea. Vreau sa aflu si eu daca vreunul din cititorii acestui blog a luat amenda pentru asa ceva. Sau vreo cunsotinta de-a lor.

    Atata timp cat statul nu are o problema cu ceva de genul asta https://zoso.ro/sectorul-3-plin-gunoaie/ nici cetateanul nu va avea.

    Dincolo de asta eu nu vad o miscare uniforma de responasabilitate nationala in care oamenii sa zica „Ba da ce dreptate are Cristi asta … Eu nu mai cumpar Zuzu sau LaDorna sau orice ambalaj de lichide pana nu e la sticla sau doza de aluminiu.” Nu ai sa vezi asa ceva. Oamenii nu sunt in stare sa isi duca gunoiul in pubele in sat. Toti arunca in rauri desi acum au pubele. Reclami asta undeva si toti iti spun ca nu e treaba lor.

    00
    • Merci, am luat documentarul Rotten ambele sezoane.

      00
    • Primul lucru pe care l-am gasit cand am cautat Rotten documentarul a fost Bonnie Rotten :)) celalalt documentar ;)

      00
    • Si eu zic ca in mare parte e vina companiilor, a super-lobby-ului facut de marile si mai micilee coproratii. Foarte buna completarea din acest comentariu. Foarte bun si articolul. Mai e nevoie de asemenea texte, (imi place sa) cred ca tot mai multa lume se preocupa de partea ecologica, de urmele lasate de noi pe planeta asta. A 2000-a generatie de viermi din aia care ne-au mancat vor fi istorie, dar sticla de apa plata pe care am aruncat-o in 25.12.2020 va fi tot acolo peste 100 de ani.

      00
    • Cristici pare ca viseaza cu ochii deschisi si apoi ne mai scrie articole.

      Nimic fezabil din ce ai scris tu pentru majoritatea dintre noi, pentru ca „vezi celelalte raspunsuri ale colegilor”.

      Noi ca cetateni nu putem face nimic, insa avem institutii care ar trebui sa se ocupe cu asa ceva, sa se gandeasca, sa faca, sa dreaga, nu noi ca persoane fizice. Ca acest lucru nu se intampla…asta este problema noastra, a fiecaruia dintre noi, ca nu suntem in stare sa sanctionam prin vot.

      Sa intru si eu in joc:

      Era o vreme cand existau sticle de sticla cu apa carbogazoasa (sifon) si aveau un pret mai mare pentru inceput (ca sa achizitionezi sticla) si apoi veneai cu sticla la schimb si plateai doar produsul finit, in acest caz apa carbogazoasa (sifon).
      / am vazut intamplator acest lucru si mi s-a parut interesanta ideea.

      00
  14. la penny am vazut lapte la sticla de sticla si am fost tentat sa cumpar insa la 6.5lei am zis pas.

    00
  15. Plus ca pet = microplastice halite.

    00
  16. Tetrapak-ul este mai ieftin din toate punctele de vedere. In fabrica de lapte vin role mari de tetrapak, sunt bagate in masinariile de ambalat, se formeaza ambalajul, se umple cu lapte, se sigileaza. Ambalajul este mai usor de manipulat, nu se sparge si greutatea unul palet de marfa este mai mica. Nu necesita logistica deosebita.
    Pe de alta parte, ca sa foloseasca sticle reciclate este mai scump – logistica de colectare sticle este greoaie, verificari ale sticlelor (ca sticla are prostul obicei sa se ciobeasca sau sparga), spalare intensiva (pt eliminarea etichetelor si a reziduurilor), un alt flux de imbuteliere, de ambalare (ca intr-un fel stau asezate unele peste altele niste cutii de lapte dreptunghiulare si altfel ar sta niste sticle), paletizare, transport.
    Toate astea se traduc intr-un cost considerabil mai mare al produsului final iar cumparatorul se uita in primul rand la pret. Ca doar e lapte, este aprox acelasi produs, indiferent de ambalaj sau brandul de pe eticheta.

    00
    • Cum se putea in anii ’60 iar acum nu se mai poate? Noi fiind acum in era detergentilor cu enzime, nu doar la banala soda de rufe.
      Cred ca regandirea unui nou proces tehnologic ar iesi mult mai eficient decat ce se intampla acum 40 de ani. Si, bonus, vom vedea mai putin gunoi pe rauri, de exemplu.
      Luam bugetul ala de procesat gunoi si il folosim in a dezvolta lapte (si alte lichide) la sticla. Ulei la sticla returnabila, de exemplu.
      Cat costa sa trimiti zeci de vapoare cu PET inapoi in China? Banii aia ii economisim si ii refolosim in a spala sticle si a dezvolta ceva „futuristic” in materie de lichide ambalate in sticle returnabile. :)

    • Cristici, pe vremea aia prioritatile erau altele. Nu vorbim de comunism, hai sa luam vestul drept exemplu. In anii ’60-’70 Tetrapak usor-usor castiga teren, ceea ce e complet diferit fata de ziua de azi cand e cea mai ieftina, rapida si la indemana metoda de ambalare.

      00
    • Sa luam in calcul si transportul. Un TIR plin de cutii cu lapte duce mai mult lapte decat un TIR plin cu sticle. Si consuma probabil mai putin. Si nu se sparg la transport.

      00
    • @cristici „Cum se putea in anii ’60 iar acum nu se mai poate?”
      Cum se putea in anii 60 ca la fiecare colt de strada sa fie cate o pompa/cismea cu apa gratuita si atat de buna ca o beam pana ne umflam burtile?Astazi daca iei o gura de apa de la robinet,o scuipi instantaneu.Acum nu se mai poate pentru ca omenirea s-a tampit la cap din cauza progresului tehnologic,acum nimeni nu mai vrea sa mai faca nimic in afara de goana dupa bani.
      Cu privire la lapte,de multe ori lasam in sticla goala banii si luam din navetele metalice sticla plina,chiar daca magazinul inca nu era deschis.La fel era si cu iaurtul,aceiasi poveste.

      00
    • Nu cred ca exista tetrapack in anii 60 asa ca singura optiune erau recipientele de sticla.

      00
  17. asta se intampla cand nu te joci cu cubul rubik de mic copil

    00
  18. NOU
    #46

    Miercuri și duminică la ora 9 vine omul cu lapte dintr-o localitate de lângă orașul în care locuiesc. Omul îmi dă o sticlă de 2 litri de lapte la pet de plastic. La schimb (pe lângă banii pt lapte) îi dau un pet de 2 l. Reciclare continuă ab inito. :)

    00
    • Și părinții mei la fel, pet-uri d-alea paralelipipedice de aqua carpatica. Dacă se întâmplă să cumpăr apă d-aia când e maică-mea la mine le păstrează și le cară sute de km. :)

      00
  19. Iar ne uitam la consumator pentru raspunsuri cand avem intrebari d’astea grele? Pestele (mai ales ala bio eco) tot de la cap se impute, n-are decat statul sa impuna cote stricte de colectare (si ulterior reciclare) companiilor (cote stabilite stiintific ca sa nu le nenorocesti biznisul din pix) si mai departe companiile se descurca ele cu cetateanul daca nu vor amenzi.

    00
  20. Voi nu l-ati ati auzit pe nenea ala,Vergiliu Stroescu? Laptele de vaca nu facut pentru om ca diabet,boli.dupa ce apare la tv nu mai mananc nimic o saptamana😀

    00
  21. Spalatul unei sticle este foarte scump. Nu merge ca ai clatit-o tu acasa si o mai face inca o data firma care baga laptele. La un control de la DSP (sau cum se numeste) sigur isi iau aia amenda. Apoi e mai ieftin sa bagi laptele in carton sau plastic si aia e. Romanul vrea profit, n-are timp cu protejarea mediului.

    00
  22. Spre deosebire de anii ’60, oamenii au obiceiuri diferite si program diferit. Nu mai merge toata strada deodata la munca, in acelasi loc. Laptele nu mai este un aliment atat de necesar. Avand mult mai multe surse de hrana, oamenii beau lapte cand ii apuca, doar de pofta, nu de necesitate. Uneori nu beau lapte 2-3 saptamani, alteori iau 5 litri, poate fac o prajitura, poate una, poate alta. E mult mai ok sa cumpar cand si cat am nevoie. Asta apropo de aiureala cu livrare acasa.
    Dar cea mai buna varianta mi se pare un dozator de lapte. Acolo-i smecheria. Si supermarketul ar trebui sa aiba mai multe astfel de aparate, sa faca contracte cu mai multi producatori de lapte iar clientul pur si simplu sa vina cu flaconul de acasa, ( iata o forma de reciclare !) si sa-si ia cat lapte vrea el. Laptele ar putea fi vandut sub marca proprie al supermaketului in cauza. Apropo, foarte multe lactate Vreau din Romania, marca Kaufland, sunt facute de marca SIM. Au o calitate excelenta. Deci sprijinim economia nationala cand cumparam anumite produse din anumite magazine. Trebuie doar sa deschidem putin ochii.

    00
    • Foarte buna ideea cu dozatorul. Exista deja prin pietele din Bucuresti de la fermele de langa oras.

      Sigura chestie la laptele asta „vrac” mi se pare igiena.

      In cel mai bun caz, iei, bei si te caci imprastiat 2 zile.
      In caz naspa poti s-o dai in salmonele sau alte zeci de bacterii.

      De unde stii ca badea Gheorghe care-ti aduce tie lapte chiar respecta regulile de igiena? Sau sa presupunem ca e om de omenie, unele chestii sunt depistate tarziu si el iti da lapte de la un animal bolnav chiar daca nu stie. Pe drum se pot contamina sau ala de dinaintea ta a pus botul sticlei murdare pe robinetul de lapte si toti de dupa iau ce carcalaci a avut ala.

      Varianta B e sa stai sa fierbi laptele acasa. Doar ca laptele mai da si-n foc daca nu esti geana pe el. Dupa ce l-ai fiert trebuie sa-l pui si-n sticle sterilizate, ca altfel degeaba l-ai fiert.

      Eu sunt patit cu lapte luat de la tarani. Chiar daca sa zicem ca as putea sa trec peste partea cu igiena, mi-e sila de logistica fierberii laptelui, sterilizarii sticlelor, spalat dupa vasul in care ai fiert. Nu zic ca n-ar fi oameni dispusi sa faca treaba asta, dar eu pur si simplu nu am timp de asa ceva. Prefer sa dau 4-5lei si sa iau lapte la tetrapak si stiu ca totul e ok.

      00
    • @Gogu, din câte știu eu, laptele de la „dozatoarele” alea din piețe provine exclusiv de la ferme superverificate, cu animale testate periodic de veterinar, traseul laptelui din țâța vacii până în „dozator” respectând toate normele posibile de igienă.
      Am o vagă senzație că am citit că totul este extrem de steril, laptele ajungând din tanc steril în tanc steril fără să ia contact cu aerul până umpli tu sticla la „dozator”.

      00
    • Ferme superverificate … si animale super testate periodic cu frecventa de 3.1709792e-8 Hz (odata pe an).
      Ihi!
      Extrem de steril … ihi!

      Iarta-ma, dar eu ma uit in stanga si in dreapta si desi nu-mi place, vad ca e inca RO, unde totul se rezolva cu o spaga mica.

      Am un doctor veterinar printre prieteni si povesteste ca fermele trimit „mostre” de lapte/branza/etc la laboratoare pentru teste.
      La ferma X a lu Y nu ii dai aviz negativ. Ca daca-i dai incepi sa ai controale de la te-miri-ce institutii ale statului. De la ITM pana la ANAF.
      La tara oamenii se cunosc, mai ales daca lucreaza de zeci de ani in domeniu. Ce faci cand pe mai multe canale iti vin informatii ca au fost trimisi pe capul tau ca sa te conformezi?

      Rezultatele ies bune, INTOTDEAUNA. In plus se mai suna ca sa anunte cand sunt probleme. Animalele respective sunt trecute pe antibiotice, dar laptele plecat nu mai e intors din drum. Productia trebuie sa mearga.

      Daca iei cine stie ce carcalac, mult success sa dovedesti ca e de la lapte. Da, gasesc bacteria si in lapte, dar cum dovedesti ca nu s-a contaminat pe drum sau la tine acasa.
      Sau ca laptele ala e luat de la laptomat si nu de la tarani.

      Tu poti sa crezi orice, e dreptul tau, nu incerc sa-ti bag opinia mea pe gat. Eu si copiii mei nu punem gura pe lapte nefiert. Ori e tetrapak, ori il fierb eu.

      00
  23. Soluția e una singura: sa fie mai avantajos sa cumperi Lapte la sticla decât la Pet/tetrapak. Altfel va fi un business de nișă. Eu cred ca nu trebuie sa ne cramponam de sticla, petul e la fel de reciclabil și are mai multe avantaje. Trebuie sa implementam un sistem de reciclare cum are Germania de exemplu, ai adus un Pet/sticla/doza înapoi, ia 1 leu și n-o sa le mai vezi pe străzi.

    00
  24. La Brasov, Pilos-ul din Lidl e de la fabrica de lapte din Halchiu (de la 20km). Chestia asta ma face sa-l cumpar atunci cand nu gasesc Prodlacta. E win-win, sprijin economia locala, si supermarketul isi vinde marca proprie.

    00
    • Am fost in Iasi, si Pilos-ul lor era din Ungaria. Gandeam… tiruri intregi de lapte unguresc care traverseaza zilnic Romania… ca la Iasi nu ar fi vaci?

  25. Aparatul ăla de reciclat de la Kaufland din parcare acceptă și sticle de sticlă pe lângă PET și doze de aluminiu. Înăuntru are o bandă rulantă și le sortează, pune PET la PET, sticlă la sticlă. E amuzant că sticlele de bere se duc în spate de tot și cad unele peste altele, dacă le aduci când e aparatul gol le auzi cum cad și se sparg până mai crește grămada și încep să reziste la impact.

    00
  26. “Daca doriti sa revedeti”: https://youtu.be/7h5TGhJMPxg

    00
  27. Eu zic sa ne luam fiecare cate o vaca de apartament , da l in pula mea de caine ! Asta n ai ma tu in România , lapte la sticla de sticla !

    00
    • Adevarul sade-n gura pacatosului.

      Acum vreo 2 ani am avut o idee d-asta, sa gasesc pe cineva la tara. Eu cumpar vaca si el are grija de ea si imi da lactate moka.

      Problema e ca trebuie sa gasesti pe cineva de incredere.

      Eu gasisem pe parintii finilor care aveau deja X vaci si primeau deja subventie la X+1. Deci pe ei i-ar fi avantajat maxim. Problema e ca s-a imbolnavit el si n-au mai putut avea grija, au vandut vacile si s-a dus dracu tot biznisul meu.

      Alti cunoscuti au cumparat Y oi si le-au dat la cioban (banuiesc cunoscut). Dupa un timp au constatat ca lupul manca doar din oile lor, doar ale lor se-mbolnaveau, miei fatau doar una din 50 de oi, branza era doar in sezon. Pana la urma au trecut toata tarasenia la pierdere si-au scapat de-o grija.

      00
    • Maine ai sa comentezi ca de ce e plin de plastic pe rauri, corect?
      da l in pula mea de plastic, sa se curete singur, ca eu de asta platesc. Nu ma intereseaza, da l in pula mea!

    • Lasa ca ai schimbat tu lumea cu articolul asta . Si daca tot platesti sa se faca reciclare ia fa ceva practic . Cand te duci in vacanta si te plimbi pe malul unui rau ia un sac si aduna neste plastic , da o n pula mea de lene . In felul asta rezolvi 0,00000000x % din problema . Cu articolul asta n ai facut nimic , doar ai parut interesant .

      00
    • Uneori te aștepți ca cei care citesc blogul asta sa le funcționeze macartun neuron. Hai, măcar jumătate! Dar când vezi câți dobitoci ne înconjoară…

      00
    • Esti prost, bă! Uite câţi îţi transmit că esti prost!

      00
  28. Suntem familie mare consumatoare de lapte (2 copchii). Cam 100% de la Lidl. De-obicei luam un bax de 6 sticle de plastic de 1.5l, banuiesc ca plasticul se recicleaza mai bine/usor decat Tetrapak-ul.
    Acum o saptamana am observat totusi ca acelasi lapte dar de 1l la Tetrapak e mai ieftin. WHY?

    00
    • @Radu, aia am văzut și eu acum ceva vreme, laptele de 3,5% la tetrapack de 1 l era 3,59 lei (posibil să se fi scumpit recent, dar atât a fost mult timp), pe când la pet de plastic de 1,5 l, prețul per litru iese cu vreo 10-20 de bani mai scump.
      Habar n-am de ce.
      Eu urmăresc de mult timp și al doilea preț, scris mai mic, prețul per unitatea de produs.

      00
  29. Noi luam majoritar produse lactate de la Laptaria cu Caimac, ambalate la sticla/borcan de sticla. Am tot refolosit din sticle, aparent la magazin inca nu le putem duce la schimb

    00
  30. Bun articolul. Dar daca tot vrem sa schimbam lumea in bine nu ne gândim si la animalul care isi petrece toata viața in cușcă si e injectat cu toate mizeriile ca sa scoata laptele profitabil pentru supermarket?

    00
    • Ai fost vreodată la țară? Dacă da, ai văzut cumva vaci defecte? Ca vacile pe care le avea mătușă-mea nu erau injectate cu nimic și dădeau lapte de n-avea ce face cu el, vorba vine… N-ați vrea voi ăștia mai speciali sa colonizati vreo alta planeta și sa ne lăsați pe noi ăștia păcătoșii în pace?

      00
    • Din pacate nu mai apucăm sa colonizam nimic, sunt 6 grade afara in noaptea de Craciun, ca am taiat padurile sa crestem cereale pt vaci sa scoatem laptele la 3 lei.

      00
    • Dupa virusologie romanii se pricep fantastic e bine la climatologie. Nu mai ploua? e din cauza ca mancam pui hormonat, nu ninge la Sinaia? e din cauza plasticului, Tornada la Fetesti? soros consumerismul si CO2

      00
    • @Ioana nu e vorba de defecte…. ai vazut clipul pus de Cristi in articolul anterior? O vaca hranita „cum trebuie” si statuta la „cusca” produce de la 40 la 90 de litri pe zi….mother fucker pai n-a dat vaca de la tara 90 de litri nici in visele ei umede.

      00
    • Bai da-o-n ma-sa… da mai mult lapte decat pisat…

      00
    • Ma declar ecologist, dar muuult mai departe decat Simona. :)

  31. Explicația pentru utilzarea largă a ambalajelor de unică folosință e mai simplă: siguranța alimentară.
    În PET sau Tetrapak se poate asigura și garanta fluxul steril și sigilarea produsului, ceea ce duce la un produs sigur, cu viață la raft mai lungă. Ceea ce economisește timp și transport pentru multă lume, atât comercianți cât și clienți.

    00
    • Siguranta alimentara pe naiba. E vorba de costuri. Teoria ta este infirmata de industria de bere si vin care folosesc containere de sticla fara probleme.

      00
    • @mihai007
      Revolta ta e infirmata de faptul ca berea este imbuteliata majoritar in butoaie, PET si doze, sticla fiind o exceptie pentru serii mici, verificarea si curatarea ei fiind fezabila dpdv economic (sticlele de 250 si 330 nu prea sunt acceptate ca returnabile). Iar in cazul vinului, cantitatile care se imbuteliaza pe loturi sunt atat de mici comparativ cu alte produse (lactate, de ex) incat s-ar putea spala si de mana sticlele :).
      Da, ai dreptate, este o problema de costuri. Costuri pe care, daca cresc, tot noi consumatorii le platim. Crezi ca la Laptaria cu Caimac preturile sunt alea care sunt din cauza ca e laptele de la vaci crescute cu margarete pazite de unicorni?!? Nu, laptele e colectat tot cu 0,8-1leu pe litru, restul sunt costuri cu ambalajul si siguranta alimentara. Orice intoxicatie alimentara trasabila e cosmarul oricarui producator din industria alimentara.

      00
  32. Sa moara tontonel daca stiam ca tetreapakul asta nu e reciclabil. Eu ii decupam plasticul (dopul) il si mai clateam de lapte….baiat constincios.

    00
    • E reciclabil daca ai unde. Oricum se poate recicla doar unul din cele trei materiale. Il pui pe linia de carton, recuperezi pulpa de hartie. Il pui pe linia de aluminiu, poti lua aluminiul din el. In mod siiiigur plasticul nu se poate recupera.
      Pe linia de aluminiu – banuiesc ca i se da foc = hartia si plasicul ard, pana se topeste si aluminiul ala dispar primele doua.
      Pe linia de hartie: il toci si il lasi la inmuiat: recuperezi pulpa de hartie => carton de calitate slaba.
      Atat. Nu imi imaginez cum sa reucperezi plasticul (ce faci cu ce ramane, de fapt) si ce ai putea face cu folia aia care e x microni. CUM o aduni si ce faci cu ea. „Oricum e x microni!”. Da, la miliarde de km patrati de material…

  33. offtopic Gospodar, era un articol cu Jean Gabin și Maigret, dacă nu jignea pe nimeni, scoate-l din nou la vedere. Cu jignitul mă ocup eu. N-am mai dat de decenii de cineva să știe cine e Maigret ;)

  34. cristi, sunt de acord cu foarte multe din ce zici. ecologie moderata, realista.

    dar ce faci tu deja bate spre gretathunbergism. 3 articole in cateva ore. e foarte probabil ca multe informatii, corecte si utile, sa fie ratate de oameni interesati si binevoitori in domeniu doar din motive de „iar a venit tampitul ala sa ma futa la cap cu plasticul lui. in urmatorul articol ce o fi?”

    iti inteleg scopul, sunt de acord cu el, dar sunt de parere ca strategia este gresita. poate ai obtine mai mult rarind un pic ritmul si lasand sa se creeze un pic de asteptare pentru urmatorul.

    00
    • Doua articole, al treilea e a lui zoso. :)
      Apropo, greta e cel mai nasol lucru care s-a intamplat pentru ecologie. Mai rau a facut, a polarizat si mai mult lumea, cu ura ei.

  35. Cumpar de la Laptaria cu caimac. As fi ipocrit daca nu as recunoaste ca in primul rand pentru calitate. La astia totul e sticla. Am tot dat borcane de iaurt si ceva sticle de lapte dar in final nu am avut ce face. A trebuit sa scap de ele. La reciclat cel mai ok pentru mine e Kaufland. Si aici intervine factorul care te fustreza cel mai tare. Aparatul ala merge cand vrea si cum vrea. Cand ai doua sacosi de ikea pline de reciclabile bai nu e fun sa vezi ca nu merge aparatul sau iti scuipa el sticla inapoi pentru ca…motive.
    In alta ordine de idei puteti sa va trageti pe cur cat vreti, plasticul a fost progres si accesul la produse mai ieftine. Hai sa va vad cati dati noua lei pe un litru de lapte? Ca reciclarea asta in Ro nu vine doar cu disconfort ci si cu costuri nici nu mai vorbesc. Deci de ce cineva normal in Ro ar vrea sa recicleze in conditiile astea? Ca fapt divers am vorbit cu aia de la Laptaria cu caimac de ce nu imi dau posibilitatea sa le returnez ambalajele. Raspunsul a fost simplu, isi doresc dar costa 6 milioane de Euro linia. In conditiile astea daca astia fac asa ceva eu le mai dau un leu la litrul de lapte fara discutii!

    00
    • am luat de cateva ori. calitatea e ok, dar nu mi s-a parut fenomenala. mi-a placut in schimb borcanul drept la interior, fara locuri imposibil de ajuns unde inevitabil sa ramana cate ceva.

      00
  36. Ce-i motiveaza pe baietii aia sa lucreze cu atata energie? Poate e doar impresia mea dar in Ro nu se lucreaza cu atata entuziasm. Sa fie managementu?

    00
  37. Mai lasa-ti-o naibii de planeta ca oricum pe oameni ii doare in fund de tot ce presupune sa renunte la ceva legat de confortul propriu, destinul omenirii este de a se autodistruge si cu asta gata ! Ne distram si pierdem timpul cu tot felul de discutii legate de reciclare si poluare si frectii si defapt chiar pe cei care ar putea si ar trebui sa inceapa ceva de genul, adica guvernele, ii doare fix in fund de tot. CARPE DIEM !

    00
  38. 2020, aproape 2021.
    Dilemă în Daco-Geția: de ce nu mai este ca-n 1960?

    00
  39. Încă o chestie care mă frământă de mult. Câți dintre voi consumă apă minerală îmbuteliată in sticle nu pet? La fel eco. Asta o sa cam ii răspundă lui Cristi.

    00
    • beam harghita en-gros. pana nu am mai gasit in magazine.

      00
    • Unii pensionari nostalgici si care vor sa traiasca 150 ani ca iliescu

      00
    • Beau extrem de rar minerală, doar plată.
      Dar nu prea mai găsești in comerț (nu în restaurante și alte unități de gen) apă minerală la recipient de sticlă. Sau nu un recipient mai mărișor, gen 0,75-1 l măcar.
      Harghita (nu Perla Harghitei) de care zice @Thebblack era delicioasă, ultima oară am văzut acum vreo 5-6 ani la 1 l într-un magazinaș lângă casă, dădea doar cu sticlă identică la schimb. De unde spanac să mai scot sticlă d-aia, că n-aveam podul lu’ tataia la dispoziție.
      Am mai văzut într-un hipermarket în care ajungeam o dată pe an, dar doar la sticluțe de 0,5 l.

      00
  40. nu beau lapte decât dacă sunt bolnav.. ceaiul este de baza. nu aș vrea să fiu trezit de zdrăngănitul sticlelor livratorilor

    00
  41. De când am descoperit „Lăptăria cu caimac” noi cumpărăm doar lapte și iaurt de la ei.
    O fi scump, dar ne place.
    Nu consumăm mult, mai mult pentru băiat și pentru cafea. Înainte consumam mult iaurt de la ei, acum ne-am mai săturat.
    Am și un „beneficiar” pentru sticle și borcane: soacra mea, care pune murături, bulion etc. Cred că mai și dă vecinelor din ele, că s-au adunat destule și nu cred că are ce face cu toate.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.