„Mă, cine-l ține pe ăsta în brațe?”

La început dădeau share unii pe facebook. N-am băgat în seamă.
Apoi am văzut (tot pe facebook) că apare la Antena 3. Am râs.
Ieri a mai dat share un prieten de-al meu.
Azi îl văd pe ProTV.

Mă, cine e „Selly”?
Îl tot văd pe la TV că o arde cu educația, cu ce trebuie să se învețe la școală, știe el, cunoaște el, explică el cum trebuie să fie. Acum e pe TV și spune că „a studiat el”…
Am închis TV-ul și m-am mutat pe YouTube, unde numărul de vizualizări ale gagiului e de ordinul milioanelor.

„Noaptea e lungă, ziua trece imediat
În club cu ai mei ne dăm iar restart”
Dar totuși școala e de vină că e plin de copchii proști în România.
Clipul are 16 milioane de vizualizări.

Pare fix genul de prostănac care crede că e prost pentru că nu l-au învățat profesorii.
De fapt, ăsta e mesajul pe care îl propagă „în comunitate”: sistemul de educație e de vină pentru ca țara e plină de maneliști.
Nu televiziunile, nu presa, nu clipurile de căcat ca ale lui, unde o arde cu „mașini și bagaboante”. Nu, asta n-are legătură cu nivelul scăzut de educație; sistemul de învățământ e de vină.

Care e atitudinea generală a tineretului din România vis-a-vis de școală? Sunt pline bibliotecile și parcurile de tineri cu cartea în mână? Cum se învață în pandemie? Sunt disperați tinerii că vor să învețe dar n-au cu cine, sau sunt bucuroși că nu merg la școală?
Despre ce vorbim?
Câte clipuri cu elevi care fac panaramă la ore sunt pe youtube, PUSE CHIAR DE ELEVI!?
Despre ce vorbește papagalul ăsta?

„Orele de limba română ar trebui să se axeze pentru a ști să scrii corect…”
Materia se numește Gramatică, și se studiază în gimnaziu.
Sau ce vrea vasile, 12 ani de gramatică pentru toți proștii cărora nu le ajung 3 ani să o învețe? Nu așa funcționează sistemul de învățământ.
Nu știi limba română, rămâi repetent. Asta e greșit, de fapt, „ideea” că nu ai voie să lași repetenți.
A propus asta, cei care nu știu gramatică până la finalul clasei a 8a să rămână repetenți până o cunosc?

Am încercat (accentuez am incercat) să urmăresc și clipuri „mai serioase” cu el.
„Educație financiară”… interesant. Exact ce presupune asta, cum să investești la bursă, sau cum să nu-ți spargi salariul pe băutură și păcănele?
Dacă e al doilea caz, CUM a ajuns românul să spargă bani pe băutură, păcănele, „valoare”? E vina școlii că românul a ajuns un manelist, sau vina mass-media că promovează numai așa ceva, de la revoluție încoace?
Scopul școlii ar fi… repararea „educației” făcute de televiziuni?
Sau… despre ce „educație financiară” vorbește?

„Sunt cel mai mare VIP,
Sparg bani ca un VIP”
17 milioane de vizualizări.
Cum era cu „educație financiară” care „ar trebui să se învețe în școală”?

La un moment dat mai zice despre politicieni, că nu se învață la școală despre sistemul politic și de stat. Există manual de Educație Civică, materie care se învață pe parcursul mai multor ani de școală…

Exact care e scopul aparițiilor, altul decât să spună că școala e de rahat, și „știe el”, „cunoaște el” „cum ar trebui să fie”?
În afară de faptul că „școala e de rahat”, menționează pe undeva că elevii au și ei o vină în toată ecuația asta?
Vorbește de parcă toți elevii ar fi avizi de cunoștințe și informații, nerăbdători și dornici să învețe, când realitatea e mai altfel.

Ceva „bibliografie” in clipurile de mai jos.
Mai faceți-i niște vizualizări, să poată să aibă mai multă „valoare” când merge la TV să explice cum e școala de rahat, și știe el, cunoaște el…

Băi Selly, dacă ajungi să citeşti pe-aici, şcoala e de căcat şi din vina ălora că tine. Avem cel mai scăzut IQ mediu din UE şi din cauza ălora că tine.
Imaginați-vă prin State, să vină Lil Wayne pe la ProTV-ul lor, să explice el cum trebuie să se facă școală în SUA.
Aștept interviuri cu Florin Salam, să ne explice și el cum vede toată treaba asta cu școala.


P.S.: În comentariile de zilele trecute era cineva care se întreba de ce zoso face articole despre educație financiară. Acid era tipul care comenta, că „ce-l freacă pe zoso ce face lumea cu banii, care e interesul lui când face articole din alea”?
Acesta e interesul. Un articol la 100 de clipuri din astea. Prea puține articole despre cum să ai grijă de banii tăi, comparativ cu ce spun papagalii din clipurile de mai jos.
Prea puține, zoso, prea puține. Fă un articol pe săptămână!

 

 

 

Pentru aia mai tineri, de unde m-am inspirat pentru titlu:

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

250 comentarii

  1. Subscriu. Doar că mie mi.a fost scîrbă să scriu despre așa papagali.

    00
    • Bă da ați ajuns penibili cu hatereala, mă uitam și la articolul ăla cu banii, ce vă fute atâta grija de succesul altora când voi nu faceți nimic? Câta minte să ai să te pui cu un puști de 18 ani?
      Înțeleg, mori de invidie, dar dacă nu reușești să-ți controlezi impulsurile nici nu o să faci nimic în viață.

      00
    • A, încă ceva, ca să-l parafrazez pe Fluture, mă doare în plă de voturile voastre. Vedeți? Voi d-aia nu faceți nimic, că vă pasă. Hai succes, nu mai fiți hateri că nu ajută, din contră.

      00
    • Am 33 de ani si dupa ce am citit comentariile mi-e rusine de generatia mea +10 ani – 3 ani. Am crezut ca vom fi niste oameni care pot asculta mai bine de copii, de cei nou veniti si sa facem echipa cu ei mai bine decat au facut parintii, bunicii, strabunicii. Suntem prima generatie crescuta majoritatea vietii in democratia asta subreda si violata din toate partile si nu suntem in stare sa zicem stop tuturor comportamentelor negative pe care generatiile care ne-au crescut ni le-au dat mostenire. Vom fi unica generatie care a trait si in era pre-digitalizare si post-digitalizare, we will go in a blaze of glory… Dar…se pare ca si noi continuam traditia… N-avem nimic mai bun, mai evoluat (fata de generatiile trecute) sa oferim copiiilor nostri? Cat mai traim degeaba? Pana cand?

      Nota: ma bucur cand printre randuri mai rasar niste oameni rasariti si astfel imi mentin un nivel minim de speranta. Cinste voua ca va exprimati!

      00
    • @Teodor
      „…mă doare în plă de voturile voastre…”
      Te prefaci, nu-i adevărat, dacă nu-ți păsa, nici nu scriai treaba asta, pur și simplu ignorai părerea unora despre scrisele tale în acest subiect.

      00
    • Sunt eu oare singurul care crede că băiatul citește servite de pe prompter ?

      Tare mi-e că totul e orchestrat că sa existe un candidat proaspăt peste 5-10, unul care sa se adreseze electoratului tânăr.

      Nu știu exact ce partid ar putea face asta. Poate unul care are electoratul îmbătrânit, care le-a dat 40% la pensie, care nu o sa mai existe daca nu se reinventează?

      Conspirationistul de serviciu.

      00
    • Asta care ai scris: pune coa’ si tu o poza cu notele de la Bac. Sa vedem daca esti macar la nivelul lu’ Selly.

      Uite aici ce note a luat asta: https://www.digi24.ro/bacalaureat-2020/rezultate-bacalaureat-2020-ce-nota-a-luat-selly-la-bac-1331017

      00
    • Kopa_Kopan, citeste articolul asta, despre un geniu:
      „He was one of his school’s five National Merit finalists, and was encouraged to apply to Harvard College. He entered Harvard on a scholarship in 1958 at the age of 16.”
      Da click si citeste tot textul: https://en.wikipedia.org/wiki/Ted_Kaczynski
      Notele la bac… oare ce „note la bac” avea gagiul asta?

    • Varianta video a ce am scris mai sus:
      https://youtu.be/-XCsE5NffMA
      Filmul e despre un baiat care „ar fi putut face manele pe youtube” toata viata, dar a avut prieteni care nu l-au lasat sa faca asta.
      Daca parintii lui Selly ar vedea si intelege clipul asta, ar face ceva cu copchilul lor.
      Sau chiar Selly, daca ar avea capacitatea sa inteleaga ce spun oamenii astia aici. Dar… poate cer prea mult, totusi.
      (De ce nu scriu despre Abi, Dorian, sau cine mai apare prin media de copchii? De ce Selly? De ce scriu despre Selly?)

    • @kopa-kopan: “Sunt cel mai mare VIP,
      Sparg bani ca un VIP”.
      Nu mi se pare că așa se exprimă un absolvent de liceu cu bac-ul de 9.60.
      De fapt, așa ceva mă astept să aud de la un marțafoi.
      În cazul ăsta, mai contează ce note a luat la bac 2020?!

      00
    • Shelly, e un fel de Adrian Paunescu. Un oportunist care stie cum sa o dea in orice situatie ca sa prinda la mase. Daca a prins ca ii merge si pe nisa de moralist, o exploateaza si pe asta la maxim

      00
    • @Teodor Exact cata minte iti trebuie.

      Grosul Romaniei traieste pe 2 lei si 2 cepe. Exista artisti mult mai talentati, care investesc mai mult timp, efort si bani, dar nu-i prea vede nimeni. Iar gigel asta de bani gata se vede mare jmecher’.

      Selly nu e Lil’ Wayne, n-a trait in ghetou si nici nu prea a trebuit sa se lupte pentru ce are. A trebuit sa invete la scoala, sa se distreze cu alti copii de varsta lui, si cam atat. Nu s-a dus cu vaca la pascut, n-a facut site-uri, n-a reparat calculatoare, etc.

      Succesul lui a fost „seeduit” din banii parintilor chiar daca, ulterior, internetul i-a inmultit faima si banii.

      Selly si 5GANG sunt un fel de „Andre” ale generatiei Z, dar un pic mai spalati.

      00
    • NOU
      #13

      Esti prea prost cel care zici ca a trait din banii parintilor,vorbesti sa te afli in treaba,ia intereseaza-te sa vezi ca maica sa e profesoara si tatal inginer silvic,ti se pare o avere de bani? eu sunt din Craiova si cartierul in care au apartament parintii lui e unul modest,masina la fel nu era scumpa deloc,tot ce are mai de valoare a facut dupa ce a avut succes,si daca tot comentati ba ca el copiaza pe nu stiu cine,ba ca minte,ba ca doar se foloseste,sau are noroc,sau alte chestii miracole prin care el are succes si voi nu,ia faceti si voi unul din lucrurile astea sa vedeti daca va merge,si a asumat de n ori ca muzica o face la distractie,ce,voi cand injurati sau vorbiti la misto asta e nivelul vostru maxim? nu,doar ca se distreaza ca orice alt om iar lucrurile serioase raman serioase,pana una alta care din voi e invitat la atatea emisiuni si nu e la fel ca viorel si vulpita doar pt divertisment pt ca pe el il duce capul,dar na romanii dau cu pietre in toti mai inteligenti,faceti frate si voi ceva sa aveti atata succes,sau nu sunteti in stare decat sa comentati?

      00
    • Eu cred ca daca ii pasa atat de mult despre educatia din tara asta, nu scoate genul de piese pe care le-a scos. Simplu si banal, fara scrisori si aparitii la Pro TV.

      00
  2. Lasa asta! Afla cine l-a tinut in brate pe Zuckerberg!
    P.S. Opinia ne-populara e ca IQ-ul e influentat de genetica.

    00
  3. Selly este un baiat destept. Mie imi place. Una este discursul (neasteptat de matur) pe teme serioase, alta este contentul de entertainment. Este o voce care conteaza, oricat ar bate unii din buze.

    Nu cred ca te citeste, cristici, oricate semne de intrebare ai pune in fiecare titlu de la postarile tale, ca orice drama queen care se respecta :)

    00
    • Sunt scandalizat, va zic, scandalizat! ca baiatul asta nu gandeste ca un om matur de 40 de ani!!! Ar trebui interzis!!!
      [se numeste sarcasm, apare in DEX]

      00
    • Ce ai zis tu e fix ca aia cu sint si oameni de bine in pesede. Doar ca au inchis ochii si s-au facut ca ploua stiind in ce intra. E destept? Foarte bine. Asta nu face laturile alea auditive sa se califice ca muzica. Nici macar ca entertainment. Mai degraba i-as zice dumbtainment.

      00
    • @kodrutz: pai selly are si modestia de a afirma ca el nu face muzica, ca nu este muzician, si ca doar se distreaza. Cumva reuseste sa nu se ia in serios, si mie asta imi place.

      Poate ca nu este genul de fun care iti place tie, dar cei care il urmaresc se uita ca le place, ca ii distreaza, ori asa se numeste asta care distreaza, entertainment.
      Iar entertainmentul nu trebuie sa fie superpozabil fizicii cuantice, ceea ce cred ca este destul de bine, ca nici tu nu pari chiar genul care sa fii amuzat de cuarci.

      00
    • Daca era una care facea filme porno si zicea ca nu le ia in serios, toti sareau in sus ca e o curva si o incapabila sa isi puna capul la contributie, chiar daca se apuca sa le povesteasca despre constelatii dupa aia. Pe rebutul asta hai sa il luam in serios ca el zice ca nu se ia in serios. Uite: Buckethead, Les Claypool, Weird al Yancovic, Tenacious D, Onkel Tom – lista ar fi mult mai lunga dar astea le-am scos din minte, nu am stat sa fac research – altii care nu se iau in serios dar fac totusi muzica, nu mizerii de-astea de iti vine sa vomiti daca ai reusit sa asculti orice non-manea si sa intelegi ceva din ea.

      10
    • Selly gândeste exact ca un om de 40 de ani. Daca citesti propunerile alea ale lui sunt super conservatoare. Nu e maturitate e batrânism de ala.

      00
    • E destept, e nitel mai destept decat urmaritorii lui. Aia e clar :) Dupa faza asta (si probabil altele), o sa fie zeul lor.

      00
    • @kodrutz: Esti batran, dar asta te scuza doar in parte. Daca crezi ca asta e rebut, esti rupt de realitate. Sa faci la 18 ani cel mai bine vandut film din Ro, sa ai coaie sa te iei in gura cu presa sa le dai jet (faza cu masina), cu intreg sistemul, sa ai peste un milion de euro si inca sa fii cu picioarele pe pamant si sa iei bacul cu 9,60..
      in rest, este trap, nu manele. Muzical vorbind, poate urechea ta fina simte influente orientale unde nu exista. Daca te referi la mesaj, e ca si la rap, vezi ultima BUG. Rocku’ ala bun nu se mai face, pt ca ce crezi, nu mai intereseaza pe nimeni, se pare, si nici betoven. Daca ar fi placut, s-ar fi facut.

      00
    • @mihsy: Se face o gramada de muzica buna. Trebuie doar sa vrei un pic sa o vinezi. Ca nu e mainstream? I don’t give a flying fuck! Si citeva miliarde de muste maninca cacat – asta inseamna ca ar trebui sa ne apucam si noi?

      00
    • @kodrut: te faci ca nu intelegi. Nu devine manea doar pt simplul fapt ca tu nu ai un vocabular muzical indeajuns de dezvoltat sa ii poti spune altfel,
      nu trebuie sa te apuci sa faci si tu, ci doar sa intelegi ca desi tie nu iti place, asta este lumea de acum. Nu trebuie nimic, in niciun caz nu trebuie sa cauti muzica. Nu cauta nimeni muzica in mod activ.
      Nu esti mai presus de cei care considerau ca rockul e nasol, muzica usoara e muzica buna, stii, Mirabela, Corina, aia muzica. Este trist ca operam cu conceptul “muzica buna” fara sa intelegem ca este unul pur subiectiv.

      00
    • Jazzul e o muzica buna. Nu prea ma omor, uneori ascult pur si simplu pentru ca e un deliciu sonor genul. Nu prea imi merge mie la suflet, asta e, dar nu ma face sa dau pe-afara. Rockul progresiv uneori ma plictiseste de moarte, insa nu ma ingretoseaza. Dume de-alde Anal Cunt ma amuza teribil, insa sint unele trupe de grindcore care baga niste tehnicalitati in nenorocirile alea sonore de 20-30 de secunde per piesa, ceva de speriat. Nu, nu as asculta asa ceva la drum lung, dar mai bag nasul prin trupe de gen din pura curiozitate si pentru a vedea in ce directii se mai indreapta genul. Metalul simfonic e cam fumat deja, dar merge foarte bine ca muzica de background/ambient si e „easy-listening” pentru mine. Mai recent am ascultat o gramada de chestii din zona metal care nu mi-au placut sau m-au plictisit, insa nimic care efectiv sa imi faca greata si sa imi dea o stare de rau fizic precum laturile astea de-alde selly/5gang si si marele gen „trap” asa cum e el in momentul de fata. Mai sint si altii ca mine, nu sint singurul tacanit care nu are neaparat el ceva cu un gen, ci efectiv simt o aversiune fizica fata de laturile astea. La unii se rezolva cu suficient alcool, ca la treaba cu femeile urite. La mine, mor de trei ori de la intoxicatie cu alcool inainte sa incep sa suport asa ceva si sa ii pun eticheta de „muzica” si nu cea de excrement.

      00
    • @kodrutz: nu poate exista o discutie atata vreme cat “muzica buna” este doar cea care iti place tie, realizezi asta. Spre exemplu, eu nu suport jazzul pt ca are prea multa improvizatie. Muzica nu trebuie sa fie extrem de tehnica pt a placea. De fapt, nu exista “trebuie”, muzica place sau nu. Sigur, conteaza si cum te educi si ce muzica ti se serveste in jur. Si cat de deschis esti la minte. Fara a-mi fi strain nimic din ce spui tu, pot totusi sa inteleg si sa accept, ba chiar sa imi si placa, multe alte zone din muzica. Nu am momente “ce as asculta acum un selly”, dar ma amuza; iar ca individ pare genial, oricum iese mult, mult din randul generatiei sale. Nu e yngwie, dar ce e al lui e al lui. Or fi mai prolifici astia de 18 ani din bula voastra, nu stiu.

      00
  4. Asta o sa ajunga presedinte intrucat pulimea de acum o sa fie si peste 20 de ani. Mark my word. Vb in 2040.

    00
  5. E doar un copil și nimănui serios nu-i pasă de opiniile lui, câțiva probabil pretind asta ca sa vândă chestii altor copii
    În rest e ignorabil, e young tudor chirila

    00
    • Asta o sa anunga presedinte, asa inofensiv cum e. A ajuns Dancila premier.. just w8.

      00
    • Asa se spunea si cand ProsTv promova manelistii. Pe la inceputul anilor 2000. Si uite unde s-a ajuns.

      00
    • Pe lângă versurile lu’ ăsta ce scotea Tudor Chirilă e Freddie Mercury.

      Dacă de la Am doar 18 ani am ajuns la asta, poate că toate zvonurile alea că fiecare generație are standardele mai jos au ceva adevăr.

      00
    • @manu144x asta așa e, eu mă refeream că opiniile lor despre orice altceva sunt la fel de inutile , îndemnuri de vot de la Chirilă sa ne schimbam viitorul în bine, de la micro ratonul asta opinii despre școală, same shit

      În rest cred ca e și o altă chestie , cum zicea și Vali apropo de influenceri – că cei care îl urmăresc pe selly vor sa fie în locul lui fizic, de cum se afișează. Mașina , femei, manelele astea de status la care pun ei botul. Ori pe Chirilă doar îl auzeai și maxim voiai să fii într-un loc pe care ți-l imaginezi tu ca similar ăluia despre care cântă

      Probabil Chirilă daca făcea video acuma era VIP in costum de baie pe plaja din Vama veche, și șefu lui era hater :)

      00
    • Din păcate sunt foarte mulț alti copii cărora le pasă de ce spune acest cretinel.

      00
    • Niciun young Tudor Chirila, n-are nicio bruma de cultura, dar se baga peste tot in in toate, i-a spus lui cineva ca e neaparat sa aiba o opinie (mult spus!) despre orice. Aseara era la Digi. Cat am vazut, foarte subtire… E o haina mult prea mare pentru el, nu stiu cine il impinge, nu cred ca doar banii parintilor lui. Aud ca a facut si un lungmetraj (!) ceva succes delirant de public , film cu trupa de asa-zis muzica. L-a plasat si pe Netflix, ceea ce nu e greu, avea de unde sa-si plateasca expunerea.PS Anisie e incompetenta, categoric, dar ce naiba facem acum, ne uitam in gura lui Selly?!

      00
  6. deși nu-mi pasă de selly ăsta, îți răspund eu, e unul care a muncit pe barba lui de mic în timp ce alții se jucau și primeau bani de la părinți. Ca absolvent de bacalaureat cu notă mare are dreptul să-și spună părerea despre sistemul de educație. El nu e responsabil cu educarea altor copii, și-a ales o nișă, a entertainmentului parcă.

    00
    • Concret, ce a facut bun pt umanitate si societate in general? Notele nu inseamna nimic si nu denota inteligenta.

      A muncit pe branci? Really? Ce sa mai zic de astia prin spitale cu covid.. vai de capu lor.. nu baga si eu niste adobe suite, stau xa fraierii sa aiba grija de anti botnitari

      00
    • As mai adauga si faptul ca si astia la antena 3 lucreaza de mici, saracii, baga munca la greu. Si la psd la greu, se muncestr pe branci. Saracu Iliescu inca se tine tare, la varsta lui..are tot dreptul la sa si spuna parerea despre democratie.

      00
    • Ma astept sa aiva o facultate in domeniu pedagogic si sa isi dea cu parerea. Faptu ca o fost 12 ani in sistem ca elev nu inseamna ca parerea lui e avizata. Si eu am condus 1 an un Ford, aia nu inseamna ca pot sa imi dau cu parerea despre motoarele lor.

      00
    • Problema mea e ipocrizia.
      Dacă ești manelist, fii manelist. Nu veni sa spui ca nu e ok cu manele, apoi te duci pe youtube si faci manele.
      nu fi ipocrit.

      00
    • Daca sa lingi cactusi, sa inghiti lingurite cu scortisoara si ce alte kkturi a mai facut PSD-istul asta mic se numeste munca, apai putem sa ne bagam pl in ea de viata.

      00
    • @Andrei
      „Ca absolvent de bacalaureat cu notă mare [Selly] are dreptul să-și spună părerea despre sistemul de educație. ”
      Așa zicea și Silviu Prigoană, „mă uit de patruj’ de ani la televizor, deci știu cum se face televiziune”. Apoi le interzicea angajatelor de la Realitatea TV să poarte fuste…
      Andrei, nu știu câți ani ai, dar în cei 46 pe care i-am adunat am învățat cel puțin un lucru: că tăcerea e de aur. Chiar și pe bloguri.

      00
    • @Noname, deci tu compari niște adulți de 24-25 de ani care automat au un loc de muncă asigurat la absolvire cu o persoană care a ales alt domeniu de activitate și nu e nici măcar bugetară?
      „A muncit pe branci? Really? ” tu vezi doar ce-ți convine, vârful icebergului, nu te gândești câte ore a pierdut cu editările și informarea, câți absolvenți la medicină ajung medici și câți youtuberi mici ajung să aibă o comunitate ca Selly, sincer să fiu la cum stau lucrurile cred că mai mari șanse ai să te faci medic decât să trăiești din ce face băiatul ăsta, zis și papagal.

      00
    • M-ati omorât cu notele lui mari de la Bac. În primul rând Bacul din ultimii ani e o jucărie.
      este la sub 70% dificultate decât un Bac din anii de început ai acestui mileniu și se indreaptă spre un 50% din nivelul unui Bac de prin 1989/1990. Și pe vremea aia se intra la facultate cu examen de admitere serios. Nu cu Bacul, ca acum.

      Așa că notele lui de la Bac sunt un kkt.

      00
  7. Banuiala mea e ca televiziunile il invita pentru rating,ca plodu are ceva urmaritori si sunt exact de pe nisa televiziunilor.Cam din acelasi motiv pentru care lumea se uita la viorel si veverita,sau cum dracu ii cheama pe aia.Cam din acelasi motiv pentru care televiziunile sunau la Gigi Becali sa afle ce parere are despre..*insert everything.
    Un copil la 18-19 ani,indiferent cat de inteligent ar fi,nu poate sa dea lectii si nici sfaturi despre viata,cu atat mai mult cu cat abia i-au crescut „flocii la plua”(scuzati franceza).
    Pentru mine asta e similar cu artistii muzicali,care o ard mai nou cu politica si stiu ei mai bine ce si cum,dar abia au 12 clase terminate si alea pe chinuite.

    Iar video-ul cu Toma Caragiu e de vis..ar fi mers mai bine „Snobul”

    00
    • „Sunt exact de pe nisa televiziunilor.Cam din acelasi motiv pentru care lumea se uita la viorel si veverita,sau cum dracu ii cheama pe aia.Cam din acelasi motiv pentru care televiziunile sunau la Gigi Becali sa afle ce parere are despre..*insert everything ” adica pe nișa spalaţilor pe creier pâna la albire completa si aduși la nivelul de neuron singuratic

      00
    • Spalare pe creier cu nişte nulitaţi de pe net, asta fac televiziunile, in afara de pensionari si alte cateva categorii cu fff mult timp liber, nu le mai urmareste prea multa lume…

      00
    • televiziunile și politicienii voiau același lucru de la el. audiența lui. când anisie s-a prins că nu merge să îi propună să devină consilier onorific, cum i-a propus abramburica lu cristian dascălu, a inceput să fugă de el.

  8. Mai e unu’, aștept să ne dea și ăla lecții. „abi” își zice, mai nou a făcut un clip cu Dani Mocanu și ne spune că dacă-l supără cineva vine cu gibonu’ să ne bată. De mare adâncime, băiat adevărat, pe vremea mea mă băgam la bătaie chiar dacă știam că mi-o iau, era treabă de onoare, acum scoți zergii din hive și fac ei lucrurile pentru tine.
    Generații îngropate și inutile.

    00
  9. Din pacate copiii intre 5 si 15 ani sunt influențați de papagali de acest gen in sensul ca daca ai niste clipuri pe youtube ai „valoare” sau ca banii apar așa din aer nu ca ar munci părinții pt ei de le sar capacele(unii). Și da, puţini sunt cei cu adevarat interesaţi sa inveţe pt ei nu de frica notelor sau a parinţilor, nu au rabdare si ambiţie aproape deloc, vor ca si adulţii „instant reward”, bine, la nivel mai mic dar totusi… Asa ca papagali de genul daca nu ar fi alţi copii naivi sa ii urmareasca, ar disparea urgent in uitare

    00
  10. Estimez ca cei care sunt de acord cu articolul au 35+ ani si n-au inteles nimic din viata. Ati devenit exact ceea ce urati, batranii aia care hateresc tinerii (cel mai probabil pentru ca nu ii inteleg).

    Pustiul e destept, indiferent ce vreti voi sa credeti si dupa ce criterii il judecati. E stupid sa ii pui o eticheta doar pentru ca face muzica pentru generatia lor (pe care nu o digerati voi astia 35+). Nici mie nu-mi place, nu-l urmaresc, dar ce zice despre educatie e adevarat. Ca proaspat absolvent de facultate (ma rog, au trecut vreo 5 ani) pot spune ca am avut acelasi sentiment, scoala la noi a ramas o gluma proasta. Ii obliga pe elevi sa toceasca chestii inutile si multe si sa gandeasca cat mai putin individual. Ori lumea s-a schimbat radical, acum mai mult ca oricand ar trebui incurajata gandirea critica si pus accent pe calitati individuale. Nu au cum sa apara idei revolutionare atata timp cat toti copii sunt fortati sa gandeasca inside the box, gen invatati pe de rost comentariile astea scrise de altcineva pt bac si nu cumva sa faceti opinie separata ca se depuncteaza (like wtf). Si ne miram de ce urasc copii sa citeasca (pe langa faptul ca literatura romaneasca, cel putin cea predata in scoli, e o mizerie crunta), pai cum sa le placa cand n-au voie sa isi spuna parerea despre ce au inteles din ce citesc.

    Stiu ca a devenit cliseic sa dam exemple despre cum se intampla lucrurile „in afara”, dar uitati-va la sistemul de educatie din Suedia. Unul dintre cele mai performante din lume din care a rezultat o populatie cu un numar foarte mare de milionari.

    Iar de la educatie pleaca toate problemele unei societati. Influenteaza accesul la joburi bine platite, posibilitatea de a face afaceri, cu cine votezi etc. Acum daca ne uitam la Romania ne dam seama cam ce a produs sistemul de invatamant in ultimii 30j de ani. Concluzia o trageti voi

    00
    • Marea majoritate a operelor „de referinta” din literatura romana sunt „de referinta” pentru ca asa au decis criticii. D-aia trebuie sa inveti pe de rost comentariile, ca nu poti sa zici ca „Baltagul” e un rahat. Si nu e numai la noi, la fel e peste tot.
      Probabil e un adevar pe aici pe undeva, ca daca ar fi dupa opinia populara s-ar invata doar „Toate panzele sus”, „Ciresarii” si „Suge-o Ramona”.

      00
    • 1. Reciti fix ce a turkish delight a vorbit el azi la protv. Ca l am urmarit :)

      2. Eu, la varsta lui, eram demult impacat cu sistemul de invatamant si e o discutie prea lunga sa stau sa ti explic de ce suntem unde suntem, dar iti dau de rumegat: tu personal, ce kkturi faceai si nu le mai faci? Chestij prin care deranjezi lumea sau influentezi. Orice. Si nu vb de tine personal neaparar.

      3. notele, repet NOTELE NU TE FAC INTELIGENT SI DESTEPT. Vreau sa ne oprim din mizeria asta intrucat daca sistemul actual educational e praf te rog nu veni sa mi spui ca notels lui reflecta realitatea. Si nici daca ar fi pe bune n ar reflecta realitatea pt ca scoala la noi nu te noteaza si nu te a notat vreodata pt abilitatile tale . Am exemplw in jurul meu cu oameni de 10 care n au inteles nimic din viata , asa cum spui tu, si n au tocit aparent.

      4. Suedia? Haha, ia mai fa tu niste research sa vezi cine is cei mai bogati dintre nordici.

      5. Last but not least: ma doare fix in pix ce face baiatul asta. problema e ca a devenit atat de viral incat nu scapi de el, si e o mizerie ordinara, ca un partid de care nu poti scapa 30 de ani. Nu l subestimez dar nici nu l apreciez pt ca REAL nu a facut nimic, a dat din gura si atat. Si da, videouri si entertainment, cum ziceti voi, de kkt. Ce face el nu e entertainment, e bascalie, un fel de viorel si vulpita. Cum spunea cineva de mai sus, ipocrizie. La varsta lui si eu credeam ca is bosorogi unii oameni pt niste chestii pe care mi le.spuneau..dar am crescut, am mai trait , am mai citit o carte si am realizat ca la 19 ani nu esti decat un mucos fara directie si cu chef de dat la buci. Nu poti veni sa spui ca vrei sa schimbi ceva cand tu faci doar bascalie si tot „entertainmentul” din care fsci tu parte e plin de oameni infecti si care promoveaza numa nulitati. Schinbarea incepe de la el, sa nu mai posteze kkturi, si de la prietenii lui si toti cunosctii.

      00
    • Un om inteligent,indiferent de varsta,nu va avea exprimari de genul celor din asa zisa lui muzica.Si inteligenta nu garanteaza succesul,ci mai degraba charisma.
      La noi,succesul este definit prin prisma masinii pe care ti-o cumperi,a telefonului „smecher” cu 16.000 de camere si 100 de mega pixeli,sa vorbesti cat mai alambicat posibil,eventual sa faci apoi si conferinte la care sa ceri o carca de bani(ca delfini sunt foarte multi care sa plateasca).
      Cunosc oameni inteligenti,care au terminat liceul cu 10 pe linie,bacul luat cu 10 pe linie,admitere la facultate cu 10.Rezultatul a constat in a deveni profesor de matematica,cu o iesire la pensie de 1400 de lei pe luna.Un real succes,ce sa mai..

      Cei de varsta 35+ au avut idoli pe Hagi/Nadia Comaneci/Nastase(sport),Toma Caragiu/Dem Radulescu pentru cei care au vrut sa se faca actori,Steve Davis(pentru cei care vrut sa ajung jucatori de biliard si asa mai departe.Diferenta astazi este ca acesti copii au idoli exact persoana despre care se scrie in articol,poate incluzandu-l si pe Dorian Popa.

      00
    • @Dragos.S
      Nu am o problema cu Selly, ci am o problema cu ipocrizia lui. Concret se plânge de sistemul educational și cât de praf este, dar in același timp profita de pe urma lui.
      Și exemplul sta în clipurile puse cu mare priza la public. Clipuri care l-au ajutat în cariera sa si i-au deschis uși, diverse contracte, faima și bani.
      Dacă sistemul educational ar fi cum ar vrea Selly, el ar fi un anonim si nu s-ar bucura de viata pe care o are.
      Cum insa suntem în România și societatea românească nu are repere când vine vorba de valori suntem undem suntem. Si problema cu ăștia de 35+ ca varsta este una simpla, sunt mai exigenți când vine vorba de oameni ce vor sa schimbe societatea sau sistemul educational.

      00
    • @Dex, nicio problemă să zici că ”baltagul” e o mizerie. dar argumentează. :)

      a nu se înțelege că mă pasionează ”baltagul”. cu mici excepții (care nu erau în programă) mi-a displăcut cam tot ce însemna literatura română.

      00
    • Am 20 de ani, cred că am cam înțeles în ce constă viața și nu sunt de acord cu shelby. Am mai auzit teoria asta e sistemului educațional românesc, o știe toată lumea pe de rost deja, selly nu e nici primul, nici ultimul care o propaga. Dar cu niste soluții vine cineva în plm? Cât să mai constatăm?
      Cum mă simt un mic Bezos, când spăl vasele mă mai gândesc la nemurirea sufletului și găsesc soluții la problemele societății. Selly a făcut asta? Ia să stea un an pe bară, să facă nițel brainwashing si apoi sa se intoarca cu niste idei practice.

      00
    • @AB Am luat „Baltagul” la intamplare, asa ca am zero argumente. N-am reusesc sa citesc mare lucru din programa nici eu, desi radeam o carte pe saptamana minim, in perioada respectiva.
      Oricum mi se pare exagerat sa li se ceara unor elevi de liceu sa faca critica literara. Orice critica in general. Critica se bazeaza pe multa experienta.
      Noi in liceu ne certam intre Van Dame, Bruce Lee, Silvester Stalone si Arnold. Cam greu sa avem o idee coerenta despre „Zbor deasupra unui cuib ce cuci”, „Portocala mecanica” sau „Doctor Strangelove: Cu am invatat sa nu-mi mai fac griji si sa iubesc bomba”.
      Am dat exemplu din filme pentru ca la capitolul carti stateam si mai prost decat la filme :) Si probabil la fel stau si acum.

      00
    • wow – „sistemul de educatie din Suedia” !
      adica ceva care a produs o societate sclava la africani, care nu se mai stiu apara singuri, care fac de ras amintirea vikingilor…
      macar suedejii nostri stiu sa se bata !

      00
    • Lol ce prostii despre suedia.
      Sclavi la negrii… Minte-te ma. Noi știm sa ne batem, aha, vin 3 conaționali în bar s-a închis jucăria.

      00
  11. Bai cata hatereala. E un copil istet pentru varsta lui. Tu cand erai de varsta lui ce faceai? Fac pariu ca erai mult sub nivelul lui de educatie si mentalitate. E doar un copil dar tu ai probleme daca pui asa problema

    00
    • Bai cata hatereala. E un sistem ok de invatamant, pentru varsta lui. Uite cati elevi de nota 10 scoate an de an, cati olimpici avem!
      Tu cand erai la scoala ce faceai? Fac pariu ca erai mult sub nivelul de educatie si mentalitate a acestor olimpici. E un sistem bun de educatie, dar tu ai probleme daca pui asa problema.

      Nu e fain? La orice zici, unul poate spune ca e „hatereala”.
      De ce furi? „Adica ce, esti hater?”
      De ce esti ipocrit? „Bai cata hatereala.”

    • Nu esti hater daca ai dreptate :))

      00
    • Uite câți analfabeți funcționali avem! Ah, nu trebuia sa zic de ei, trebuia sa zic de olimpicii aia care dau bine in poza cu învățământul românesc!

      00
  12. Tinerii din ziua de azi nu au nevoie sa stea cu cartea in mana, gasesc aceleasi informatii mai comod si mai rapid pe telefon. Sistemul de invatamant romanesc se bazeaza pe memorare intr-o societate in care poti sa gasesti aproape orice informatie vrei in mai putin de 30s. Sa nu mai vorbim de faptul ca nici nu sunt adaptate materiile la anul curent.
    Eu personal nu am intalnit persoana care sa nu vrea sa se informeze, singura conditie e sa fie interesat de subiectul respectiv. Nu trebuie toata lumea sa il citeze pe Eminescu, sa stie regula de trei simpla si sa calculeze integrale.
    Inainte sa dai vina pe elevi incearca sa iti dai seama de ce au ajuns sa aiba atitudinea asta fata de scoala, de cele mai multe ori a avut grija un profesor de asta.

    00
    • Stii care e problema cu ‘gaseste mai usor informatiile pe telefon’? Sa stie ca exista informatia aia!

      Ca daca tu nu stii nici macar ce sa cauti, nu ai cum afla. Si asta presupune ceva cunostinte generale, adica sa fi fost macar 1% atent in clasa la o materie.

      00
    • Si crezi ca profesorii ajuta cumva dorinta de cunoastere? Sunt si exceptii care isi dau interesul dar aici nu e vorba despre ei. Majoritatea vin scriu pe tabla, dicteaza sau mai rau citesc din carte. Asa dezvolta ei interesul si cunostintele generale? Alea se realizeaza cu ajutorul discutiilor pe baza unui subiect nu cu „maine va ascult” sau cu referate copy-paste. Daca te dezgusta subiectul fiindca profesorului nu i-a pasat nici nu mai conteaza daca stii sau nu sa cauti.
      Profesorii nu iti cer sa fii atent 1% sau 10% si apoi sa porti o discutie pe baza subiectului, ei vor sa reproduci ceea ce au zis ei sau ce scrie in carte. Imbecilitatea asta cu memoratul fortat trebuie sa dispara.

      00
  13. Prea multa frustrare pentru un articol asa de marunt.

    00
  14. OP, sigur o sa te distrezi urmarind ultimele 5 minute din Cap Limpede de azi. CTP e in asentimentul tau.

    00
  15. Prestanta, smechereala, cuvinte potrivite si un defect pe „r” care il face mai ok. Adaugam vechea tema cu scoala nu e ok si tipe sexy pe videoclip. Ahh, da, Craiova cu influenta ei „usoara” de manele si clanuri.
    TV se lipeste de cei cu multe vizualizari si le promoveaza imaginea.

    00
  16. Doamne ce articol de boomer ai scris, și îți spune asta o persoană de 36 de ani.

    Ce mie de pare însă ipocrit la Shelly e că se dă moral și modelul unei generații și ne explică nouă cum e cu învățământul și cu votul, dar toate melodiile lui sunt cum se laudă el și alți puști cât de mulți bani au și cât de mulți bani sparg. Dacă ar cânta despre altceva, nu l-ar băga puștanii in seamă și de aceea face manelele alea. Măcar alții gen Abi Talent sunt sinceri și nu se dau deontologi la TV și vocea unei generații.

    00
    • PS: cântă despre cum au și sparg bani fiind înconjurați de minore îmbrăcate sumar.

      00
    • Doamne ce articol de boomer ai scris, și îți spune asta o persoană de 52 de ani! Lasa tati, nu fi trist, o sa vina norocul si pe strada ta…niet!

      00
    • Cum ar fi aratat un articol care nu ar fi fost scris de un „boomer” despre un om care pe TV spune ceva, iar pe YouTube face fix opusul?
      Fii atent, proba de imaginatie: scrie un articol despre politicienii care spun ca ei „niciodata nu se vor alia cu X partid”, apoi se aliaza. ;) Cum ai scrie tu despre „articulatii” si „inteligentii” de Ponta si Tariceanu, de exemplu?
      Selly asta e Ponta sau Tariceanu. E pe drumul ala, in care una zice, si alta face.
      Ma doar ela basca ca are masini si valoare. In mod ciudat pentru romanul de rand, nu imi doresc nici masina, nici valoare. Sunt un anonim pe un blog de rahat, care e urmarit de 0,0000001% din populatia Romaniei. Nimeni.
      Dar nu pot sa nu reactionez cand vad IPOCRIZIE. Asta ne omoara ca natie, bai, ipocrizia. De mii de ani, ipocrizie (Stefan cel Mare, in carti e prieten cu Vlad Tepes, pe la spate ii cucerea cetatile).
      Nu ascult manele, si nu scriu despre manelisti; nici nu am opinii despre ei. E lumea lor. Daca ii pot respecta pentru ceva, e ca nu au schimbat niciodata macazul. „Valoare”, „dusmani”, „pirande”… pana la moarte. :)

    • Voi astia care tipati „boomer” … mai, voi n-ati vazut ce e prin „vest” … pe generatia asta pro-selly o sa o fta musulmanii ca astia par singurii ramasi cu valori familiale

      00
  17. E tanar, se mai iarta, discurs ori prea matur pentru varsta lui ori exersat. Zoso, ca iti convine sau nu tinerii il asculta si in considera model de urmat (desi are niste faze uneori de-ti sta mintea in loc, am aproape 30 si eu, dar aia sub 20 vad altfel situatia – daca asta e asa, tu iti dai seama ce fata faceam eu cand vedeam minori ascultand abi???). Am vazut doar prima parte din interviul lui despre educatie, mi s-a parut ok, bun sau rau este un feedback dat de unul care doar ce a terminat liceul (si nu unul din Dorohoi si a luat bacul cu 6.07). Poti sa te superi dar esti prea dur cu un pustan (pe tema asta, pe altele mie imi vine sa-l strang de gat).

    00
  18. Eu in clipul ala vad un pustache care stie sa faca bani! Cu articolul tau pus aici pustiu a mai facut cateva sute de vizualizari ! :))) Ce va face peste 20 de ani nu prea cred ca imi pasa pentru ca eu imi fac probleme de ce imi fac astia acusa. Cat despre parerile lui pe diverse chestii serioase sau neserioase toti avem dreptul sa le spunem, bune sau rele, si sa le criticam pe ale altora cu rost sa fara rost, deci e democratie! :)))

    00
    • Eu in clipul ala vad o copie de kkt a muzicii americane. Dar nu are nici un chichirez, ca sa zic asa, nimic, nimic.
      Nu e dictie, ritmul e destul de prost, clipul nu aduce nimic nou decat kitch. Nu e nimic original sau bine facut.
      Iar ei nu sunt de acolo, joaca prost. Totul e fals.
      E un video de tocilari netalentati care vor sa para shmeckeri. Nu se leaga.

      00
    • @StefanV> Nu e numai copie a muzicii americane, mai e si plagiat grosolan. Cel putin John Cena e Kenddrick Lamar – Humble ( https://www.youtube.com/watch?v=tvTRZJ-4EyI ) la indigo.

      00
  19. Mie mi se pare articulat pustiul, nu cred ca trebuie desființat doar pentru cu face asa zise melodii submediocre după standardele noastre. Are niște puncte valide legat de invatamant pe care le împărtășesc și eu. Mi se pare un punct de plecare pentru modernizarea învățământului de la noi și mi se pare ca face mai multa vâlvă decât a făcut Johannis cu proiectul lui pentru educație.

    00
  20. Jos palaria pentru articol!

    00
  21. De acord cu articolul.
    Mulțumesc pentru clipul cu Toma Caragiu!

    00
  22. Ca tot vorbesc multi de iq in comentarii, Zoso, cei ce nu stiu unde apare autorul la articolelele tale sunt sigur sigur doar vizitatori/comentatori noi? Sunt curios daca ai o statistica pe treaba asta :)
    Astia sunt tot aia pacaliti de banci cu chf? :))

    00
  23. Unul din cele mai confuze si inutile articole de pe zoso.ro din cate am citit eu. Amesteci grav lucurile si e de-a dreptul stupid sa zici ca sistemul de inavatamant e cum e din cauza „unora ca el”. IQ-ul este in mare masura stabilit genetic, dar hei, de ce sa dam vina si pentru asta pe Selly?!
    Tu ai ceva cu el, adica te freaca la icre ca e prezent in spatiul public si ai construit o pseudo-argumentatie ca sa nu fie doar „da’ mai da-l ma si pe asta in mortii lui, ce, se crede asa destept?!”.
    Produsul lui comercial are succes, dar evident nu are nicio valoare artistica. Dar copii, in majoritatea lor, mereu au fost atrasi de porcarioare. Ca atata minte e la varsta aia. Sa nu ne dam cu curul de pamant din cauza asta. Eu la 12 ani stiam pe de rost toate casetele cu Vacanta Mare si am depasit momentul.
    Discutia pe care incearca sa o porneasca despre educatie e foarte necesara, iar omul e in mod clar foarte inteligent, nu doar pentru varsta lui. E probabil greu de acceptat sa vezi un pusti de 18-19 ani atat de articulat in gandire si exprimare, cand tu poate te chinui sa scrii fara greseli un comentariu de 3 randuri pe facebook.

    00
    • Stii ce „E probabil greu de acceptat”? Ca maine se duce iar pe YouTube si mai face un clip cu „valoare”. Asta e foarte greu de acceptat.
      Dar daca incepand de azi nu il mai vad cu „sparg banii ca un VIP”, am sa incep sa-l cred. Iar daca peste un an vine si spune: „Ce faceam pe YouTube a fost un rahat, acum gandesc cu totul altfel” poate chiar am sa incep sa-l apreciez.
      Pana una-alta, e un papagal care cauta atentie si audienta.
      Sau, fii atent, cel mai tare ar fi sa i se ofere un post in Minister: Hai, Selly, fa tu treaba! Asuma-ti ce rahat mananci pe TV! Hai, la munca! Facem „clasele experimentale Selly”! Parinti, inscrieti-va copiii la scoala lui Selly! El stie, el cunoaste! Programa lui vă va face copiii oameni mari!
      Nu ar fi tare? Ti-ai da copilul la „Scoala lui Selly”? :)

    • Asa e, unul din cele mai dezarticulate articole. Copchii…pe bune?
      Stim cu totii cum e cu scoala din Romania, sintem de acord ca trebuie deschisa o discutie despre asta dar cind vine Selly si o face, hop, nu e bine, nu a vorbit cine trebuie. Trebuia sa vina unul cu ceva simpatii mai de dreapta, asta a fost la Antena3, nu e bine.
      Da, asa e, baiatul are un brand pe care si-l cultiva cu multa grija si cu mult tact. Evident ca in spate acolo sint niste oameni care il mai invata cind si cind ce sa spuna, ce sa zica. Nu e un geniu, dar nici prost nu e. E unul din copiii care a reusit pentru ca parintii si cei apropiati l-au sprijinit si el, la rindul lui, este consecvent.
      Serios acum, nu inteleg cum va repugna mai mult Selly si nu Monica Anisie, omul care are puterea sa schimbe si sa reformeze, dar pe care nu o duce capul mai mult decit sa invite presa sa o filmeze cum da buzna peste profesori la ora. O si inteleg de ce nu s-a dus la intilnire, ar fi parut foarte proasta pe linga Selly. Pentru ca nici Anisie nu e retarda si stie ca e total nepotrivita sa fie ministru al educatiei, asa ca decit sa se faca de cacao mai bine isi vede de ale ei.
      Sorry CRISTICI, scriitura e foarte usoara si plina de clisee. De data asta nu ai nimerit-o, dar e ok, e vineri seara, te inteleg, ai avut o saptamina grea.
      Altfel, sint curios sa aflu ce crede unul ca Eftimie despre subiectul asta.

      00
    • „Sorry CRISTICI, scriitura e foarte usoara si plina de clisee.”
      Altul care crede ca aici se face literatura de… de pus in manualele de scoala? :)
      Noi aici suntem la piata. Intelege cineva ideea de blog/forum? Suntem toti la piata, si comentam stirile zilei, sau subiectele zilei. In trei zile uitam toti ce am scris/spus. Poate doar ideea principala sa ramana.
      Cum ar arata o „scriitura grea”? Daca as „scri greu”, as fi mai apreciat? Pentru ca eu imi doresc sa prezint o problema, nu sa fiu apreciat pentru stilul de scris. Folosesc cuvintele pentru a transmite cat mai simplu o idee. Faptul ca scriu usor, in cazul meu, e un compliment. :)
      Apropo, din cele cinci texte publicate de mine pana acum, doar asta nu a fost citit de alte persoane inainte de fi publicat. De obicei, inainte de a publica, trimit textul la cativa oameni, sa ii intreb… fii atent, ii intreb daca am scris usor. Sa transmit ce am de zis repede, fara sa pierd timpul cititorului, si sa fie textul cat mai explicit, pentru a-l putea intelege oricine.
      Ma bucur ca se observa ca scriu usor. :)
      Despre clisee… daca a ajuns „cliseu” sa obseri ca Braila e jegoasa, ca e plin de ipocriti in media, ca nu se recicleaza… Cliseu. Toti vad/spun… dar nimeni nu face nimic. Asta e trist.
      „Dar tu ce faci”? Aici, la mama acasa, eu chiar smulg buruieni din pavaje, cand ma plimb pe strada si le vad. Incerc.

    • Eu apreciez cum scrii, CRISTICI, numai că de data asta mi se pare că ai exagerat. Eu, unul, nu vreau sa citesc texte ușoare, pentru asta îi avem pe alții plus 90% din comentarii. Vreau ceva puțin mai profund, mai elaborat, mai dichisit, ca altfel ies in parc la aia care joacă șah și table si stau cu ei la taclale.
      E ok să criticăm persoane publice, dar e cam mult să dăm vina pe ele că nu avem moralitate în societate și că educația e la pamînt. Asta ar însemna să dăm vina și pe Ombladon că a stricat o generație.

      00
  24. Nu este scris de Vali :)

    00
  25. „Băi Selly, dacă ajungi să citeşti pe-aici, şcoala e de căcat şi din vina ălora că tine. Avem cel mai scăzut IQ mediu din UE şi din cauza ălora că tine.” Zici? Nu, man, școala noastră e perfectă. Ce îți poți dori mai mult decât să înveți ca papagalul niște comentarii la texte literare? Păi dacă ți-ai manifesta personalitatea ai pune pe gânduri profesorii. Nu rezonez cu muzica lui dar, din ce am ascultat ce spune, părea destul de cu picioarele pe pământ.

    00
    • Tu ai urmarit ce spune Selly ăsta, sau nu? Nu vine cu solutii, spune „sa nu se mai faca X”.
      Nu, taticu’, daca stii ce sa NU se faca, ar trebui sa stii si cu ce sa inlocuiesti.
      Spune tu ce ai pune in programa la Limba si Literatura Romana.
      Gandeste global, nene. Gandeste asa: CE s-a facut pentru literatura romana de la Revolutie incoace?
      CE ai pune tu in programa, ce opere din ultimii 30 de ani?

      Ai inteles unde duc manelele pe TV? Intelegi indignarea mea? 100-1000 de „Selly” au futut Romania in halul in care nu poti schimba programa elevilor la liceu, CA NU AI CE PUNE IN LOC! Cine sa se ocupe sa mai gandeasca ceva, cand sute de „Selly”, promovati de TV in ultimii 30 de ani, au transformat Romania in ce e?

      Sunt foarte serios: Hai sa refacem programa la Limba Romana.
      Sa scanez rapid cuprinsul manualelor de liceu? Le am pe toate. De fapt, am contribuit cu scanuri si la proiectul manualul.info (site, intrati pe el, colectie de manuale de dinainte de Revolutie).
      Hai sa schimbam la Limba Romana. Spuneti, ce ati pune voi in loc de Miorita, de exemplu (pe care si eu o urasc, apropo).
      Apoi, la Fizica, Mate, Chimie… „Scoala e de rahat”… ghici ce, matematica, fizica, chimia sunt aceleasi.
      E usor sa apari pe TV sa arunci cu rahat, apoi sa pleci pe youtube sa „spargi banii ca un VIP”.
      Pentru a dovedi ca nu mananci rahat, spune CU CE ai schimba tu, sa vedem ca pe bune ti-ai pus problema asta, a schimbarii din temelii a sistemului.
      Astept titluri de opere literare din ultimii 30 de ani, care merita studiate in Liceu. Cu ce inlocuim „O scrisoare pierduta” si „D’ale carnavalului”?

      Oi fi eu „boomer”, dar de cand eram mai mic decat Selly am facut tot posibilul sa nu vorbeasca gura fara mine. De fapt, ai mei mi-au spus intotdeauna: Ai grija ce spui, ca poate unul mai destept decat tine te aude, si rade de tine. De asta nici nu e bine sa vorbesti tare pe strada sau in autobuz, de exemplu… ca cine stice ce prostii spui, si rade lumea de tine. :)

    • boss cristi, n-a avut timp toata vara, au fost campanii, filmari, ne-am mutat la bucale.. lasa-ne nene, mergem si noi cu valu 2.

      00
    • Nu e treaba lui Selly sa vina cu solutii. El este doar vocea unei generatii si este foarte bine ca vorbeste. Cu solutii trebuie sa vina Orban si Anisie. Acum citeva luni locatarul de la Cotroceni vorbea de Romania Educata. Unde e Romania Educata cind nu ai de niciunele (manuale, internet, calculatoare, WC-uri, apa calda, sapun etc). Cred ca Selly e ultima problema a educatiei si a tinerilor.
      Dar cred ca e normal, e diferenta intre generatii. Cind eram de virsta lui Selly, nici ai mei nu intelegeau de ce put a vodca si de ce am ochii rosii.

      00
    • @literatura romana… ba, la noi inca se preda ion, fefeleaga si trandifrul lu ienachita? vacarescu (nu mai stiu cum ii zice si nici daca asta era autorul sau vreunul din ceilalti 3, asa de impresionanta era capodopera literara). pune mana si comenteaza daca poti. ce sa zici? ca eftimie scrie mai incitant? mai ia bacul daca poti.

      in 4 ani de liceu am reusit sa citesc jumate de ion (m-a taumatizat), noptile lui camil petrescu (ba ce plictiseala pana incepe bubuiala) si cateva poezii (la epigonii a vrut aia sa ma trimita la olimpiada, ca scrisesem de mana cam ce zic si aici). restul (concert din muzica de bach careva :)))))))))))) neamul soimarestior? din asta am citit primele cateva pagini de vreo 3 ori pana sa renunt, efectiv nu intelegam limba) le-am sarit cu gratie. la ora bacului eram in urma rau cu „literatura romana”, chestie pentru care profa ma boscorodea, dar stia ca sunt la zi cu tot ce scosese nemira, teora si restul colectiilor din vremea aia romantica rau. asimov, herbert, clarke, bradbury, strugatsky, in momente mai dubioase lem… era greu sa ma scoti de acolo.

      acum… scoateti dracu mizeria, pastrati caragiale, pastrati eminescu pentru tehnica, poate un pic de eliade si nitel radu tudoran. in rest pastrati 2 ore pentru cartoiul lui george calinescu. ala cu istoria, nu mizeria otiliei.

      in rest, puneti-i sa gandeasca, chiar si pe textele lui salam.

      00
    • @cristici – Daca eram in locul lui Selly iti inchideam gura la faza asta: „Fluturi” de Irina Binder – toate cele 4 volume

      00
    • Lasă că nu Caragiale e problemă, dar plm Concert din muzica de Bach? Riga cripto și lapona Enigel etc. Minescu până vomiti. Ar putea să o lase mai ușor cu literatura română 8 ani de la gimanziu la liceu și să mai bage și literatura universala. Că și in muzica de acum ai noștri autori de acolo s au inspirat. La limbi straine la fel ne omoram cu gratica și se pune foarte puțin accent pe vocabular, conversație in diferite situații. Nu mai zic la mate înveți toate kkturile mai puțin ceva aplicat, numai teorie și exerciții foarte sterile. Lumea s a schimbat de 20j de ani de când am terminat noi liceul. Liceul in schimb nu asta e problemă. Sa le dai la copchii lucruri practice de făcut, yt face parte din viața lor, jocurile la fel, profita de chestiile astea că profesor nu le exclude. Ai o grămadă de posibilități inclusiv ca sa te transpui in anumite locuri ( mă gândesc la geografie)și perioade istorice. Invatai cum sa folosească niste programe pe calc nu doar să deschidă wordul și excelul. Sunt multe dacă integrezi tehnologia in școala nu doar tabla aia amarata.

      00
    • „vocea unei generatii”
      în plm, pentru ce crezi că a dat subscribe generația aia la el? Pentru manelele rap și vlogurile de copil, nu pentru clipurile cu semidoctul Selly

      00
  26. „Old man yells at cloud”

    00
  27. ”Sunt pline bibliotecile și parcurile de tineri cu cartea în mână?”
    Mi-e mi-a plăcut piesa asta, ”Tupeu de borfaș”. Dacă nu știți, ”borfașul”-ul (termen de argou) e un hoț mărunt, care fură hainele puse la uscat, de pe frânghia de rufe… Șmecher de șmecher, mafiot, ce mai…
    Nu credeam că o să aud vreun blogger perorând despre ”biblioteci” (îl exclud pe Eftimie, el e rara avis, chiar dacă face pe măscăriciul! În schimb, țin minte un altul povestind despre ce zicea Socrate, care n-a lăsat un rând scris de gheara lui, iar citatele indirecte sunt mai mult decât discutabile. Apropos de cultură…)
    Și uite, se trezește Cristici. Borfașul. Ia arată-ne băi, Cristici, la câte biblioteci ești ”legitimat” tu… Hai, te rog eu frumos! Pentru că ne-am săturat de demagogi tari în clanță!

    00
  28. Tipul canta muzica aia pentru ca produce bani. El practic a studiat piata, a vazut ca tinerii asculta trap si le livreaza exact ceea ce cere piata. Daca se cerea rock ar fi cantat rock. E atat de simplu.
    O chemase pe azi la ora 15 la o discutie tete-a-tete in studio la protv pe duamna Anisie si dansa a acceptat. Cu o zi inainte, adica ieri, stimata ministra a trimis un mesaj cum ca nu poate veni pentru ca Covid si ca trimite pe nustiu ce secretara.
    Normal era sa fi scris un articol despre Anisie. Asta pare un articol scris la comanda PSD-ului galben menit sa-l discrediteze pe bietul copilul. Stiu ca nu e, dar asa pare.

    00
    • Nici nu stiu cine e Anisie. Nici nu conteaza, de fapt. Azi e, maine nu e.
      Selly a atacat o problema foarte importanta (vezi comentariul meu de mai sus).
      Dar… chiar Selly? A ajuns Selly ăsta sa fie invitat de televiziuni? CINE E SELLY? Vreun geniu al Carpatilor? CINE E ĂSTA de are el opinii despre cum trebuie sa fie scoala?
      Stiti cati elevi care au luat bacalaureatul cu 10 avem anul asta? De ce nu sunt EI invitati la TV, ca ei macar nu sunt ipocriti.

      Nu sunt cu PSD, sunt anti-PSD. Anisie nu stiu cine e, iar peste o scurta perioada de timp nu va mai fi nevoie sa stiu cine e. :)

    • Nu prea e valabil ce spui tu. Tipu profita de gradul analfabetism funcțional și face bani de pe urma lui. Apoi vine și ne spune ca avem o problema cu asta.
      Este ca și cum un traficant de droguri ne spune ca avem o problema cu consumul de droguri. Ironie fina nu-i asa?

      00
    • Cei calificati si indreptatiti sa aiba o opinie despre scoala unde sunt?

      00
    • nu e responsabilitatea traficantului de droguri să combată fenomenul
      întăriți-vă statul, cum zicea ăla șchiopu care devaliza bănci

      există filtre, printre care și cel al părinților, care trebuie să funcționeze

      00
    • Traficantul de droguri apare pe TV sa spuna ca nu e ok cu drogurile?
      Din cate realizez acum, Selly are drum intins spre o cariera de succes in politica.

    • „Din cate realizez acum, Selly are drum intins spre o cariera de succes in politica.”
      Am zis mai sus :Tipul canta muzica aia pentru ca produce bani.
      Acum inlocuieste ‘muzica’ cu orice vrei tu si vei obtine un ADN de politician.

      00
    • Nu știi cine e anisie?! Nici nu îți pasă, atunci de ce scrii?!

      Unu cu o imagine nu tocmai roză pune mingea la fileu și sistemul fuge, dar toți sar pe individul care arată elefantul!

      Soluții? A zis prin nu știu ce clip, poate la protv, că ar trebui redusă programa astfel incat copiii sa poata învăța ceva și poate chiar să ramana cu acel ceva . Și altele despre orientarea învățământului catre ceea ce are nevoie societatea, un om care e capabil sa gândească , cunoască legislație etc.

      00
  29. Pe vremea mea educatie civica se facea la misto, maxim 1 an, si nu cred ca e mare diferenta în ziua de azi … asta daca mai exista obiectul asta de studiu.
    Asa, si ce mai vreau sa zic e ca copchilul asta care s-a nascut unde si când trebuie (pentru el) vad ca are si ceva fani pe aici si nu cred ca pentru ca ar fi vreun geniu, asa cum sustin fanii lui, ci pentru ca e anti-sistem, asa cum sunt si fanii lui de pe aici … personal cred ca el si fanii lui împart acelasi iq, da nu frateste ca nu s-au nascut la fel

    00
    • well, profesoara mea de educatie civica facea teste psihologice (ma rog, d-alea de cosmo si restul gastii) cu noi. eu chiar credeam ca aia e educatia civica, ca deh, atat stiam. in schimb diriginta, profa de sport, isi facea dirigentia acasa pe telefon cu parintii iar la ora de dirigentie facea educatie civica cu noi, dupa cum am ajuns sa remarc multi ani dupa. si nu era chiar nepriceputa.

      00
    • Nu sunt fan Selly. Deloc. Nici mie nu mi place ce face el in mod normal pe YT. Tocmai d aia nu ma abonez la el.
      Dar, spre deosebire de tine, ascult și accept alte opinii. Doar ca nu esti de acord cu ele nu înseamnă că puștii sau „fanii” lui suferă de deficiențe mentale.
      Si legat de educația civică. Încă se face un singur an. Dar educația asta civică ar trebui sa o înveți singur sau de la părinți, daca scoala este incapabilă. Chestii precum „acceptă si opinia altuia, chiar daca nu esti de acord cu ea”, „du te la vot pt ca e datoria ta de cetățean” sau ” nu arunca mucurile de țigară pe jos”. Lucruri esentiale de altfel si de bun simț.

      00
  30. Se tine singur coae, mori :).

    00
  31. Am văzut-o Acu 2 zile pe Greta Thunberg, cu un grup de copii, ținând in mâini un semn cu “fuck you”, îndreptat spre clădirile instituțiilor comisiei europene din Bruxelles. Bun, eram la geam câțiva it-sti, cam singurii din clădire, ca e covid și se lucrează de acasă. Mai eram și de acord cu ea, toți din birou, in ce privește încălzirea globală. Iar eu eram in prima saptamana la job. What was I to do!?

    Greta și Selly sunt formidabili in rolul de front end. Ce lobby o fi in partea de back-end, nici nu mai contează. Poate sunt rau, dar cred ca ei presteaza un serviciu remunerat, ca artiștii la o nunta, și uneori ei chiar cred ca au făcut seara sa fie magica.

    00
  32. E bine ca te intrebi ce il recomanda pe sheli sa vorbeasca despre scoala sau una alta, dar nu te intrebi si ce il recomanda pe zoso sa faca acelasi lucru.

    Asta apropo de cat de ingust si deformat ati inceput unii sa vedeti lucrurile. Mereu problema e la aia de care nu va place voua, chiar daca si cei de care voua va place fac la fel sau mai rau.

    00
  33. Oricat ar exploata omul copiii, oricat ar tot face mizerii de melodii… probabil s-a aruncat cu bani in el sa-si dea cu parerea de bine despre Firea… si n-a acceptat copilul… pentru chestia asta are 2-3 buline rosii de la mine.

    PS: Suna a speculatie, dar cand Dorian ii dadea cu „ce pod misto jhonutule…” si tipul asta nu sufla nicio vorba pe subiect… se cam explica ce speculez mai sus.

    00
  34. Parca au facut unii un documentar despre tot ce se intampla, idiocracy parca se numea.

    00
  35. Cred că autorul articolului a dat cel mai mișto argument prin comentariile de mai sus:

    Ti-ai da copilul la “Scoala lui Selly”?

    Pentru că la asta se rezumă defapt totul: poți să asculți muzica puștiului și să-ți placă, poți să-i privești vlogul și să cazi de acord cu el în unele privințe, poți să-l admiri că are bani sau ce-o avea. Dar… ți-ai da copilul la el la școală?
    Nu – serios: sus mâna cel care și-ar lăsa copilul la școala băiatului ăstuia care vrea reformă în învățământ.
    Nu poți să iei în serios chestia cu reforma în educație în condițiile în care omul pune preț în clipurile lui pe valorile date de manele, la fel cum nu-l poți lua în serios pe Kanye West vorbind despre cum va fi el președintele SUA când tipul nu ar putea conduce nici măcar o turmă de oi singur.
    Dar aparte de asta – faptul că cineva face clipuri cu priză la popor nu înseamnă că trebuie luat în serios în tot ceea ce vrea să facă. Dacă Inna își face fabrică de parfum nu înseamnă că parfumul ăla se va vinde doar pentru că ea e difuzată la radio. Dacă Pleșu sau Cărtărescu sau Tismăneanu zic chestii OK despre literatură nu înseamnă că dacă se pun să vândă vaccinuri am să mi le injectez în vene. La fel – dacă ăia de la Slayer se fac chirurgi nu înseamnă că am să mă las pe mâna lor să mă taie doar pentru că sunt în top din anii ’80 și am tricou cu ei.
    Și cam asta e ideea sumarizată în propoziția autorului textului: bine-bine – îți place puștiul ăsta, dar auzi – l-ai da la el la școală?
    Păi parcă nu.
    Și-atunci de ce contează ce spune despre educație? Ce-l face pregătit în domeniul ăsta? Cei 18 ani de viață? Faptul că emite păreri către niște oameni legați de YouTube? Faptul că face bani? Că scoate clipuri cu limuzine?
    De-aia l-ai da tu la școala lui?

    00
    • „Și-atunci de ce contează ce spune despre educație?”
      Cate revolutii au inceput cu o voce, apoi cu 2, cu 3 si tot asa mai departe?
      Vocile celor care ar fi indreptatiti sa vorbeasca despre o schimbare in invatamant nu sunt auzite. Oare n-ar putea un influencer din asta sa-i faca vizibili pe cei ce trebuie ascultati? Intr-o lume normala ar trebui sa lasam moralitatea si carcoteala deoparte si sa ne realizam ca pentru a invinge un sistem corupt, putred si comunism e nevoie de unitate.
      Poate el e dracul cu care trebuie sa te faci frate ca sa treci puntea.

      00
    • Atit va duce pe voi mintea, sa credeti ca daca Selly si-ar face o scoala ar preda ce cinta prin melodiile alea ale lui.
      Sincer, parca mai multa incredere am in scoala lui Selly decit in aia a lui Anisie, a lui Genunche sau a lui Adomnitei. Apropo, il mai stiti pe Adomnitei? Ala care nu stia cite stele sint pe steagul UE si se contrazicea aiurea cu copiii? Din astia vreti voi sa decida viitorul copiilor vostri? Brusc, dintr-odata, il scoatem pe pulica asta vinovat de starea educatiei. Penibil.

      00
    • @Psionics:

      Cate revolutii au inceput cu o voce, apoi cu 2, cu 3 si tot asa mai departe?

      În aceeași ordine de idei toate manelele încep tot cu o voce. Sau două. Sau trei,
      Faptul că are o voce nu e un argument. Voce avea și Iliescu prin ’89.

      @Martha Logu:

      Atit va duce pe voi mintea, sa credeti ca daca Selly si-ar face o scoala ar preda ce cinta prin melodiile alea ale lui.

      Păi tocmai asta e și ideea principală: că n-ar preda ceea ce predică. Bănuiesc că dacă X s-ar duce la prostituate fără jenă dar la școală ar preda abstinență întru Hristos asta n-ar reprezenta o problemă. Adică ar fi OK și un model de urmat. Ca băiatul ăsta.

      Învățați că 10.000.000 de abonați nu înseamnă voce ci doar că ai 10.000.000 de abonați. Trump a ajuns președintele unei superputeri și e un incapabil, chit că i-au dat votul mai multe persoane decât urmăritori are băiatul ăsta. Cunosc studenți români care l-ar domina pe Trump la gramatica limbii engleze, oratorie ori ideologie politică și ăia n-au niciun prieten; nu susținător, ci prieten.
      Vă rog nu mai confundați chestiile de ordin cantitativ cu gradul de capabilitate; că de-aia merge țara asta prost.

      00
    • @Razvan: ca sa-ti raspund la intrebare: da. Sigur are ce invata mai bine din scoala unuia care are azi 18 ani, decat ies toti analfabetii functionali din scolile cu profesori care au „experienta”.

      Hai sa haterim, dar pe date, nu pe vorbe. Kanye valoreaza cam 1.5MLD, cred ca stie sa conduca mai mult de o turma de oi.

      E responsabilitatea ta ca individ sa judeci daca sa asculti ce zice X sau Y, nu sa te iei dupa altii ca asa stiu ei ca X se pricepe la scris carti si drept urmare sunt bune, sau Y la criticat scriitori si deci cumva opinia aceleasi persoane conteaza.

      Daca nu esti capabil de gandire critica pentru tine, nu esti decat o alta oaie dintr-o turma oarecare.

      00
    • Eh, asta e la fel cu ‘ai citi romanul unui critic literar?’. Nu, dar nu aia e ideea…pot vedea ca un sistem e defect fara sa stiu cum sa il repar.

      00
    • @Sin:

      decat ies toti analfabetii functionali

      ”decât ies”
      ”analfabeții funcționali”

      Acum nu că aș vrea să fiu rău, dar tu recomanzi să-i educe unul de 18 ani pe tinerii de 12 ani și o faci din poziția unui om care în 5 cuvinte a făcut două greșeli.

      Hai sa haterim, dar pe date, nu pe vorbe. Kanye valoreaza cam 1.5MLD, cred ca stie sa conduca mai mult de o turma de oi.

      Unu la mână: a numi pe toți cei care aduc argumente ”hateri” e doar un mod de a-ți justifica absolut orice părere contrară cu a ta drept ”mă urăște și de-aia zice asta”. Ceea ce mi se pare copilăresc.
      Doi la mână: nu știu cât valorează Kanye, dar parcă Trump a făcut mai mulți bani ca el. Și cred că putem cu toții cădea de acord că nu l-am vrea nici măcar de șef de firmă, d’apoi președinte. E un incapabil narcisic iar faptul că e bogat nu are de-a face cu capacitatea lui de a face afaceri ci cu banii, relațiile și poziția socială a tatălui său. Lumea confundă averea cu capacitatea necondiționată de a o obține.

      E responsabilitatea ta ca individ sa judeci daca sa asculti ce zice X sau Y

      Sună bine asta cu responsabilitatea și da – așa și este: e bine să judeci singur de cele mai multe ori. Excepție fac cazurile în care judecata se bazează pe informații inutile, false, neargumentate științific, biasate sau preluate din surse fără verificare. Ca o paralelă uită-te la cei care cred că undele 5G mișcă mintea spre Satan, că vaccinurile cauzează autism, că o elită ocultă ne vrea cu măști pentru că așa e ea sadică. Cei care cred că Pământul e plat judecă ei și singuri pe cine să asculte, dar judecă cât se poate de prost.
      Capacitatea de a judeca singur – dacă e lipsită de educația și informațiile pe care să se sprijine – valorează fix cât o ceapă degerată. Zero. Zilch. Nada.
      Așa că da – îl ascult pe cel care predă geologie de 20 de ani și nu pe Selly. Că Selly la 18 ani are deficiențe grave în logică și un minus de educație care trebuie suplinit urgent. Așa că n-am să-l întreb din ce e alcătuit bazaltul și nici care e densitatea granitului; că nu știe. Iar toți cei care vor judeca folosindu-și tărtăcuțele și responsabilitatea de a decide vor alege să-l asculte pe geolog și nu pe Selly. La fel cum te duci să-ți scoată apendicele un chirurg și nu un vlogger. Și tot așa cum mergi la notarul de 40+ ani și nu la cel de 15, că parcă n-ai vrea să-ți pierzi casa pentru că ultimul credea că știe cum e cu legea.
      Și cam atât valorează educația predată la școala băiatului ăstuia la care zici că ți-ai da copilul.

      00
    • Hai ca mie nu mi-e rusine sa recunosc ca am copiat la romana, dar zi-mi cum ar fi trebuit sa scriu sa fie corect, ca mie mi-a dat cu virgula si nu mi se pare nimic gresit in ce am scris.

      In ordine:
      – Trump n-a facut mai multi bani, a topit tot ce i-a dat ta-su si mai nou are datorii de vreo 400mil la diversi oameni.
      – Exemplul tau cu oculta descrie oi, nu oameni care au gandit pentru ei si dupa indelungi analize au ajuns la concluzia ca bill gates vrea sa ii cipeze. Dar asta nu inseamna ca nu au dreptul sa creada asta.

      Un geolog cu 20 de ani in studiatul a ceea ce o studia el n-o sa vina sa predea geografie sau macar parte din materie intr-un mod suficient de interesant incat sa capteze atentia unor elevi. La fel si cu restul specialistilor.

      Baiatul ala e mai ancorat in realitatea generatiei actuale decat poate sa fie orice specialist dintr-o generatie de acum 20-30-40 de ani care crede ca stie cum sta treaba cu mersul lumii.

      00
    • @sin:

      Hai ca mie nu mi-e rusine sa recunosc ca am copiat la romana, dar zi-mi cum ar fi trebuit sa scriu sa fie corect, ca mie mi-a dat cu virgula si nu mi se pare nimic gresit in ce am scris.

      Păi dacă insiști…

      Sigur are ce invata mai bine din scoala unuia care are azi 18 ani, decat ies toti analfabetii functionali din scolile cu profesori care au “experienta”.

      În loc de ”decât ies” puteai pune liniștit un ”că ies” sau ”ajung să iasă”. Și nu e ”analfabeți funcționaLI” ci ”analfabeți funcționaL”.

      In ordine:
      – Trump n-a facut mai multi bani, a topit tot ce i-a dat ta-su si mai nou are datorii de vreo 400mil la diversi oameni.

      Conform celor de la Forbes, averea lui Trump era de $3.1 miliarde în martie 2019. Dar cumva tu tot mai crezi.

      – Exemplul tau cu oculta descrie oi, nu oameni care au gandit pentru ei si dupa indelungi analize au ajuns la concluzia ca bill gates vrea sa ii cipeze. Dar asta nu inseamna ca nu au dreptul sa creada asta.

      Recitește. N-am spus că nu au DREPTUL. Am spus că se educă din surse aiurea și că asta nu-i face să aibă dreptate.

      Un geolog cu 20 de ani in studiatul a ceea ce o studia el n-o sa vina sa predea geografie sau macar parte din materie intr-un mod suficient de interesant incat sa capteze atentia unor elevi. La fel si cu restul specialistilor.

      Un geolog studiază geologia și nu va prea probabil geografie, care e o cu totul altă știință. Geologul e ăla care crapă pietre, de-l vezi tu prin filme că descoperă scheleți pietrificați de extratereștri în rocă de Afganistan. Geograful e ăla care-i face geologului harta terenului, ca geologul și echia lui să poată ajunge acolo fără să bâjbâie ca niște găini oarbe.

      Baiatul ala e mai ancorat in realitatea generatiei actuale decat poate sa fie orice specialist dintr-o generatie de acum 20-30-40 de ani care crede ca stie cum sta treaba cu mersul lumii.

      Ancorată în realitatea generației actuale e și vecina mea de 14 ani. Știe tot: care e muzica pe val, ce desene sunt alea mai mișto, cu cine vrea să semene la avere când aunge mare, care haine se poartă în ce sezon. Știi cine mai e ancorat în generația lui? Fiul de 6 ani al unei prietene din Cluj. Ori de câte ori trec pe la ei îmi spune tot ce trebuie să știu despre LEGO, Spiderman și câte mere are Ana. La fel și băiatul tău vlogger – ancorat și el în generația lui (că parcă nu se prea poate altfel dacă tot faci parte din ea). Dar asta tot nu-l face pregătit să predea sau să solicite reforme, că îi curg mucii din gură încă și – spre deosebire de ăla cu 20-30-40+ ani experiență de viață și educație la rapel – poate Selly încă nu e sigur ce e ăla un geolog ori unde se pune ”i”-ul din plural.

      00
    • „Și-atunci de ce contează ce spune despre educație? Ce-l face pregătit în domeniul ăsta? Cei 18 ani de viață? Faptul că emite păreri către niște oameni legați de YouTube? Faptul că face bani? Că scoate clipuri cu limuzine?
      De-aia l-ai da tu la școala lui?”
      Pai, cum ziceam mai sus: suntem ok, cea mai mare experienta pe educatie o au cei care sunt deja in sistem. Sa ii lasam pe ei. Sa nu le dam niciun fel de feedback, ca trebuie sa fie evaluati doar de egali, nu si de clienti (elevi/parinti). Intre timp, ne dam cu fundul de pamant ca suntem in urma fata de alte tari, ca elevii nu au interes (ignorand ca elevii de azi au mai mult de lucru decat aveam noi la varsta lor, si asta in conditiile in care sunt mult mai multe tentatii pentru atentia lor: TV, internet, Facebook). De ce sa incercam sa evoulam si sa aducem scoala in secolul 21? Pai asta nu ar insemna sa scoatem din zona de confort niste zeci de mii de cadre didactice?

      00
    • @Razvan:
      – insist :))
      – tare, aveam impresia ca daca sunt mai multi, devin functionali, dar aparent nu. 10x. uite vezi, sunt bune discutiile astea in contradictoriu, se poate invata din ele.
      – se educa din surse aiurea ca n-au capacitate sa gandesca, ca daca ar gandi un pic imi inchipui ca nu o sa si-o mai arda prost cu „anti masca” si „jos bil gheits” si ce-or mai zice acolo.
      – ok, o avea forbes date mai exacte. my bad.
      – stiu ce face un geolog, tu ai adus vorba de el. eu zic c’ar putea preda partial geografie, ca imi aduc aminte ca se vorbea destul de mult de pietre si compozitia lor la materia aia. ideea de baza insa era ca n-o sa vina unul care stie pe bune cu ce se mananca una alta sa se faca profesor full-time, si uite asa ne aflam in situatia asta in care la scoala se predau materii de niste oameni care repeta an de an aceleasi texte. in facultati am vazut ca s-a schimbat treaba si apar si dispar materii in functie de cum evolueaza lumea, dar in generala si liceu…

      ca sa rezum, ma intereaza mai mult ca copilul sa invete in scoala sa vorbeasca cum trebuie si sa se descurce in viata, in loc sa stie sa scrie super-caligrafic sau sa recite poezii pe de rost sa arate la altii ce de lucruri stie sa tina minte.

      anyways, data viitoare o sa stau un pic pe bara si sa nu mai raspund rapid la lucruri care ma triggeruiesc :))

      00
    • @sin

      – tare, aveam impresia ca daca sunt mai multi, devin functionali, dar aparent nu. 10x. uite vezi, sunt bune discutiile astea in contradictoriu, se poate invata din ele.

      Înlocuiește cu pluralul lui ”cancer la sân”. E ”cancere la sân” și nu ”cancere la sâni”.

      – se educa din surse aiurea ca n-au capacitate sa gandesca, ca daca ar gandi un pic imi inchipui ca nu o sa si-o mai arda prost cu “anti masca” si “jos bil gheits” si ce-or mai zice acolo.

      Intelectul ridicat fără informație e inutil. Degaba ești capabil să gândeși, ai imaginație și ești capabil să rezolvi probleme dacă îți lipește informația. În cazul ăsta furnizată de educație. Un geniu care toată viața citește doar și doar Biblia nu va fi capabil să onstruiască rachete, oricât de capabil i-ar fi creierul. N-are informația necesară. Așa și ei – se informează exclusiv din surse care le validează conceptiile și doar atât.

      ca sa rezum, ma intereaza mai mult ca copilul sa invete in scoala sa vorbeasca cum trebuie si sa se descurce in viata, in loc sa stie sa scrie super-caligrafic sau sa recite poezii pe de rost sa arate la altii ce de lucruri stie sa tina minte.

      Știu – dar din păcate programa e impusă de minister. Acolo e sursa problemei și nu în școală. Indiferent ă profesorul e bun sau incapabil, abuziv sau dedicat, materia e aceeași și trebuie să o predea, neavând voie să se abată de la ea. Problema e că până să ajungă să învețe geografie sau geologie copiii ăia trebuie să învețe să scrie și să citească. Chestii de bază. Că tot ziceai de analfabeți funcțional: e vina profesorilor că îi trec în condițiile în care nu pot să se exprime coerent ori să înțeleagă un text, dar adevărul e că dacă i-ai nota pe toți corect s-ar închide 2/3 din școli. Că ar trebui să lași repetenți sute de mii de elevi pe an. E o problemă a generaților noi, una întâlnită peste tot în lume. Începe să dispară capacitatea copiilor de a se exprima, formula idei, înțelege lucruri. Asta indiferent de țară sau nivelul educației din acea țară.

      00
    • “nu stiu cat valoreaza Kanye, dar parca Trump a facut mai multi bani CA el”,

      Trump a facut mai multi bani DECAT el.

      00
    • @JCena:

      Ambele sunt în comparativ iar dicționarele acceptă ambele forme:

      – E mult mai frumos ca acesta. (DEX 1998)
      – E mai în vârstă ca el. (Sinonime 2002)
      – Cireşele s-au copt anul acesta mai devreme ca de obicei. (NDEX 2002)

      Please don’t lecture me big boy. :)

      00
  36. Problema sistemului de invatamant e ca creează niste frustrati, vezi?!

    00
  37. >>Aștept interviuri cu Florin Salam, să ne explice și el cum vede toată treaba asta cu școala.
    Da, cum nu? Salamu Pruteanu!
    https://www.youtube.com/watch?v=HsTtv_qdv5g

    00
  38. Nu imi place de el, dar pe gagica-sa nu o inteleg. Ii da baiatul mare bratara cu diamante si ea poarta Pandora la mana.

    00
  39. Frate, ce-i cu frezele astea stil cuib de codobatura la astia mici?
    E supra-productie de gel sau care e faza?
    De ce sa porti mizeria aia pe cap de parca te-a lins vaca?

    00
  40. Ba muriti cand vedeti unu mai destept ca voi. Baiatu asta are dreptate, scoala la noi nu te pregateste pentru nimic, doar toceala si supunere. Eu am copil in clasa a I-a, copilul asta pana la 7 ani a invatat mai multa engleza de pe youtube decat am invatat eu in toata scoala. Eu am terminat clasa a 12-a si nu stiam ce vreau sa fac. Am facut meditatii la matematica inca din clasa a 9-a in liceu (cu profu din clasa, ca plm, se poarta). Nu ma indrumat spre nici o facultate, doar ma invatat pentru bac. M-am inscris in ultimele 2 ore la facultatea de constructii, am intrat, si am renuntat dupa 3 ani. Nu imi pare rau pentru ca nu ma vedeam azi lucrand pe vreun santier sau fiind inginer specialist – vanzator de centrale termine la Romstal.

    Femeia aia, ministra nu a avut curajul sa vina sa vorbeasca cu copilul asta pentru ca stia ca nu e de nivelul lui si o face de rahat. A dat vina pe covid, dar copilul meu trebuie sa mearga zilnic la scoala pentru ca nu sunt ei in stare sa tina ore online.

    Ca idee A de mana se poate invata mult mai usor de pe youtube decat intr-o clasa de 35.

    00
    • Nu stiu altii cum sunt, dar scoala aia naspa pe mine m-a invatat chestii esentiale, cum ar fi unde se pune cratima.

      00
    • „copilul asta pana la 7 ani a invatat mai multa engleza de pe youtube decat am invatat eu in toata scoala.” – alte gene. Poate de la nevasta. :)
      „Ca idee A de mana se poate invata mult mai usor de pe youtube decat intr-o clasa de 35.” – si atunci, de ce mai dai copilul la scoala? Lasa-l pe YouTube. Il are si pe Selly aproape… ;)

    • @Rumbule, ma bucur pentru tine. Problema este ca sunt oameni ca tine care cred ca sistemul de invatamant este bine asa cum e si ei se hranesc din prostia voastra. Cratimele alea, atat cat am invatat eu sa le pun, le-am invatat dupa ce am terminat scoala. In scoala generala profesoara urmarea cum sa ma bage in programul de meditatie decat sa ma invete cu adevarat gramatica in scoala.

      @cristici, nu are ce invata el acum de la Selly. De la Selly putem invata noi, parintii lor, daca nu am avea atata orgoliu.

      Tu sti ca scoala este obligatorie, nu?

      Zice Selly ceva destept acolo. „Sunt parinti multumiti de scoala pentru ca au unde sa-l trimita si sa mai scape de el de acasa.”

      Daca se alege ceva de copilul vostru este stricat meritul vostru, pentru ca a-ti stiut ce carti sa ii puneti in brate, sa faceti lucrul asta in asa fel incat lui sa ii placa.

      Scoala ca si PSD-ul ca si BOR-ul va vrea prosti. In caz contrar in 30ani nu va mai fi nici BOR, nici PSD si poate nici scoala in forma in care este azi.

      00
  41. In Harap Alb era imparatul care cu un ochi radea, cu unul plangea? Pe bune asteptati de la un baiat de 19 ani sa reformeze sistemul de invatamant? Sau sa demonstreze o cultura si o coloana vertebrala pe care cu greu o gasesti oricum?
    19 fucking ani!?

    00
    • Așteptăm de la un băiat de 19 ani sa nu o ardă atotcunoscator, iar cel mai important, așteptăm de la un baiat de 19 ani sa nu fie ipocrit!
      Să aibă un sistem de valori, și să nu fie ipocrit.
      Nu e mult, să ai aceste așteptări de la un băiat de 19 ani.

      00
    • Nu ne asteptam sa reformeze sistemul, doar sa i împingă lui Anisie reforma pe sub ușă. Cu milioanele de puști care îl urmăresc, e clar că are o influență super mare asupra lor. Dacă nu l ar lua in considerare, worst case scenario, puștii lui ar putea face boicot. S a mai intamplat in trecut, cu o generație nemulțumită.

      00
  42. Cum ar zice „Selly”ul de pe vremea mea de boomer (Tudor Chirilă): „Te-ai transformat în instanță morală,
    Dar ai uitat, dansai prin vamă goală…”
    …nu se poate cu amândouă, bă’ băiatule, decât dacă ești o pezdă emancipată.

    00
  43. Ne plangem ca invatamantul e de cacao si cand apare un pusti care incerca sa faca ceva ii dam la gioale. Numai viteji care n-au curaj sa comenteze in fata profesorei cand le cere bani de protocol si asteapta solutii de la academicieni tot cauta solutii de vreo 30 de ani.

    00
  44. Oare de ce il lasa Vali pe istetul asta sa isi dea cu parerea pe aici? Il citesc cu drag pe Eftimie dar Cristici asta e la nivel de compunere de clasa a 6-a

    00
    • Adevarul e ca se scriu opere literare pe aici. :)
      Iar eu… ce texte am eu scrise pana acum? Braila e un oras foarte murdar; In reciclarile din Romania e incompetenta si lipsa de educatie/implicare; Selly e un papagal ipocrit, care una spune pe TV si alta face pe YouTube.
      Exact ce texte am eu aici, incat sa trec de nivelul unei compuneri de clasa a 6-a? :)
      Sunt pe drum de a deveni un pensionar acru, nemultumit de chestii reale, pe care lumea nu le (mai) vede. Atat.
      Nu vreau sa devin rinocer. Ca Selly. Selly ăsta cam devine rinocer.
      Ceva pentru sambata dimineata: „Rinocerii”, de Eugène Ionesco https://youtu.be/ScEVeIEqNOE

    • Ideea este ca oamenii intra pe aici pentru altceva decat pentru hatereala ieftina. Vali cand da de gard cu cate un „influencer” o face cu stil si argumentat. La tine e prea multa emotie si asta depaseste limita normalului.

      00
  45. În clipul cu educație financiară ne învață cum să luam mercedes cu banii jos din germania și cum să facem reclama la huawei pă mod avion?

    00
  46. Vorbesti de educație si apoi te duci la antena 3 sa dai limbi la badea si gadea! Poti sa tragi apa dupa tine macar.

    PS: antena 3 lucreaza la viitorii telespectatori. Stiu ca ai lor mor asa ca se reorientează pe telespectatorii lui selly si dorian popa care vor fi viitorii votanți psd…

    00
  47. Selly si parerile lul despre invatamantul romanesc sunt o nonproblema.
    Altfel, am in desfasurare un „mic experiment social” in care sunt angajat in discutii pe un grup de copii de liceu (14-17) ani, din diferite medii sociale, de la penticostali cu bun simt la copii crescuti la coada vacii, liceeni la licee ok de la oras sau liceeni la licee de sat, diferite venituri salariale in familie. Jucam toti pubg, ei toata ziua, eu in timpul liber. Experimentul social e despre viata lor de zi cu zi diferenta fatwcde viata mea de liceean, de acum ceva timp.
    Ei, ce discutii au ei acum…ma surprind enorm, intr un mod extrem de neplacut, sa exemplific:
    Pe langa discutiile normale si evidente despre fete, pe cine mai agata ei, cu cine „se combina” (10% din totalul discutiilor), ei isi petrec tot timpul pe grupul ala in comparatii ridicole despre care are hainele mai scumpe, care a mancat mai mult de la mac, cat de smecher e unul ca a facut rost de numarul de telefon/userul de instagram al unei fete, cat de prosti sunt restul ca n au bani, cati bani au bagat ei in jocul asta pubg etc…
    Si toti, absolut toti il stiu pe selly asta, toti se uitacu religiozitate la doriqn popa, toti au rezultate foarte slabe la invatatura, desi nu sunt oligofreni, toti au vise erotice cu te miri ce bmw uri si pizde obosite ca partenere…
    Nu am nici o parere, am descris doar acest mic experiment social in caz ca poate unii nu stiti cu ce se ocupa copchii din ziua de azi.

    00
    • Ce faci tu pe un grup de copii sub 12 ani? Copiii mai mari mananca la KFC.

      00
    • Cunosc un copil de 11 ani care si-a luat, din banii de alocatie, haina Versace. Bluza Versace. 11-12 ani! Nici nu stiu cate alocatii a strans pentru asta.
      Intelege lumea de ce trebuie sa existe in spatiul public si niste „acrituri”, „boomeri” care sa scrie/vorbeasca si despre faptul ca NU e ok cu „valoare”, „sparg banii ca un VIP”?
      Macar asa, peste 20 de ani sa pot spune: „Am incercat, nu s-a putut. Eu am incercat, pe bune ca am incercat. Am scris, mi-am luat mui pe net… am incercat!”

    • @srb, am prins ironia, nu te teme. Totusi cam slaba.
      Dar ca sa ti raspund: toti sunt de pe strada mea, si nu am varsta pe care crezi tu ca o am. Ei ma mai cheama la fotbal sau mai jucam cate un joc pe xbox. Na, daca aveai nevoie de un context.
      @cristici: cam asa e. Subtil incerc sa le mai pun si lor cate o intrebare de baraj, sa ii mai pun in indoiala si sa le mai distrug mituri despre personaje gen selly…m am chinuit in vara sa il conving pe unul sa mearga la liceu desi vroia sa plece la munca cu ziua! Copil oarecum capabil, dar lenes. Cum necum a intrat la liceu cu nota ok, vine zilnic acasa…poate a contribuit si maica sa si poate si altii la treaba asta, mi ar placea sa cred ca l am influentat si eu macar 1 procent.
      Ca o nota aparte despre ei:
      sunt foarte invidiosi pe ce are fiecare, pe reusitele celorlalti, pe hainele lor, si chiar si cumparaturile de versace sau balenciaga sunt mai mult ca sa dea cu tifla celorlalti…
      Va spun sincer, daca majoritatea sunt asa, e iadul!

      00
    • @Irod, daca copii aia nu aveau parinti tampiti sau prea ocupati nu ajungeau asa. Daca nu te ocupi ca parinte de ei, dupa 12 ani ii pierzi. Eu prefer sa il tin in casa, sa stea cat vrea la calculator decat sa il stiu afara cu toti dubiosii pentru ca asa am crescut si noi.

      00
    • @@srb, partial corect asta cu tinutul in casa. E clar ca trebuie sa te ocupi de ei, dar ca solutie, tinutul in casa nu mi par buna deloc. Ei oricum tind sa se intalneasca, mai ales cand sunt pe la 12-14-17 ani. Ii vad ca li se urca hormonii la cap, asa cum eram si noi pe la varsta aia. Faza e urmatoarea dupa mine: adultii in teoriecsunt mai destepti, mai cu experienta, mai cu toate „armele” ca sa poata rezolva o problema de genul asta, chiar nu stiu de ce suntem asa de bolovani cand vine vorba sa scoatem tineretul din manele, selly si alte tampenii.

      00
  48. „Imaginați-vă prin State, să vină Lil Wayne pe la ProTV-ul lor, să explice el cum trebuie să se facă școală în SUA.”

    Pai acolo, in ziua de azi, oamenii chiar sunt educati de comedianti, rapperi si baschetbalisti.

    00
  49. „Trag la sală ca un tank” Și el e mai drept decât scândura din gard. 😂
    O copie jenantă Justin Bieber.

    00
  50. Interesante comentariile, putin prea interesante si triste in acelasi timp. Poporul il iubeste pe Selly si il aplauda ca vrea sa schimbe lucruri insa in acelasi timp il apara de oamenii rai, ca e mic si nu trebuie sa aiba solutii, doar sa ridice probleme.
    Vin si eu cu o lista de probleme insa nu cereti solutii ca nu sunt specialist, sa se faca, da?
    – sa se construiasca autostrazi si sosele
    – sa se faca 1-2 milioane de locuri de munca bine platite
    – sa se schimbe sistemul de sanatate, sa fie cel putin la nivel norvegian/austriac daca nu se poate elvetian
    – sa se bage venitul minim garantat si sa fie de peste 2 mii de lei net
    – FCSB sa devina Steaua
    – Steaua sa castige CL la fiecare 5 ani
    – Romania sa redevina o forta in agricultura europeana
    etc
    Hai sa fim seriosi, Selly a un absolvent de liceu si atata tot, nici macar cu 10 pe linie. Peste asta exista facultate, master, doctorat, ani de experienta. Are carisma insa nu inseamna ca este expert intr-un domeniu, ca a facut o analiza a mai multor sisteme si are un plan concret. „Sa se faca asa cum e in Suedia/America/X” nu este un plan, e doar o parere dupa ureche, exact cum orice om serios se uita la un Mercedes si stie ce nu e bine si ce poate sa fie imbunatatit. Alea 500-800 de milioane de dolari din cercetarea Mercedes sunt nimic, nea Mitica stie cum trebuie schimbat.
    Insa uite ce dragut este..

    00
  51. Problema e ca multi il raporteaza pe Selly la ce credem noi ca ar trebui sa fie un exemplu corect de atitudine. Spunem asta pentru ca involuntar comparam ce am fost noi si ce am vazut pe vremea nostra cu ce sunt cei ca el acum si da o mare diferenta.

    Si mie mi se pare ca Selly e un maimutoi.

    Dar multi omitem sa intelegem ca asta E ALTA GENERATIE. Nu au si nici nu vor avea nici o legatura cu ce am avut noi. Tehnologia e la ani lumina, sunt alte vremuri, noi ne-am trait adolescenta cu casete video si bani de discoteca in timp ce ei si-o traiesc scufundati in gadgeturi si cu posibilitati de resurse nelimitate.

    „Pe vremea noastra” faceai bani daca era tac’tu abonat la banii statului sau daca invatai si munceai de iti sareau capacele ca sa fii cel mai bun.

    Acum un pusti cu putina imaginatie, o camera luata din banii de alocatie si un laptop poate sa traiasca linistit fara grija zilei de maine.

    Ca si generatia noastra si generatia asta va avea vocile ei, care se vor face auzite si vor polariza lumea din jur mai mult decat am putut noi sa o facem.

    Si ma apuca groaza cand ma gandesc ca si copiii nostri vin tare din urma, ca or sa fie o generatie si mai ciudata, mai sociopata si mai dependenta de internet si o sa zica Selly de ei cum zicem acum si noi de el.

    00
  52. Am citit comentarii care spuneau că ăștia de 30-40 nu înțeleg generațiile tinere.
    Nu contest anumite calități ale acestui băiat, dar mai ușor cu educația pe scări. Nu face decât să fie lupul moralist. Show-ul și entertainment-ul influențează cultura unei generații, iar dacă pe de o parte, în muzica sa, nu arată decât un nivel foarte scăzut de cultură, dar pe de alta, iese și împușcă educația, nu face decât să pară un parvenit.
    Și plua în cru și cu sufletul în rai se poate, se pare.

    00
  53. Felicitari, aruncati cu galeti de venin in capul unui copil (ca are abia 18-19 ani, jumatate probabil din varsta voastra).
    Si, va simtiti mai bine acum? Voi si CTP

    00
    • Deci, e copil, sau nu? Opiniile lui sunt de luat in seamă, sau nu?
      Ai fix discursul alora de o apără pe „Greta”. Aia se duce la ONU sa mănânce cacat, dar hei!, „e un copil”.

      00
    • mental afara de genii si inca niste unii majoritatea sunt copii pana la 19-21 ani.. bine unii raman copii toata viata, de asta vezi pzd deziluzionate la 40-50 cautand fat frumos sau tot felul de oameni cautand bani de ciunga cu reclame la suplimente placebo
      din cate stiu shelly asta nu are vreun doctorat ori ceva diploma recunoscuta international de niste experti in domeniu ca sa poata da lectii dar e amuzant ca sunt unii care au impresia ca ar trebui sa ia lectii de la el.

      partea cu „dar hei!, “e un copil” e foarte valida, nu iei in serios si nici nu te iei de copii ca prostanul, ca asta fac aia redusi mintal de la tv in foamea de bani, asta e problema lor si a celor care le dau timp de vizionare

      00
  54. Ăsta e viitorul Oana Lovin :)))
    Cât despre publicului lui țintă: sunt copiii, ăia care până la 14 ani îl ascultă pe el, iar de la 15 încep să asculte alte pixde, gen Cardi B.
    E ținut în brațe de toată influencereala și industria de publicitate din România pentru că au nevoie de un vârf docil care să susțină vrăjeala cu youtuberii „care livrează”. Pentru ei e un instrument de prostit clienții.
    La antena3 apare pentru ca da in guvern, fix de aia, daca zicea ca Dan Voiculescu e un ciorditor nenorocit, nu mai aparea… daca o tine in ritmul asta, il vedeti langa sparanghelista

    00
  55. 90% dintre parinti au nevoie sa auda ca sistemul e de vina ca al lor copil e incapabil sa „performeze” cum trebuie la scoala. Majoritatea copiilor vor sa faca bani fara sa munceasca. Si asta e 99%din publicul lui. Vedem si aici persoane care sunt de acord cu el, care vor schimbare, dar parcheaza aiurea, arunca mucul de tigara pe jos, nu recicleaza etc etc.

    00
  56. Poate deja are un bazin important de public,care in urmatorii 10 ani vor fi populatie activa,asa ca poate e si el recrutat si inregimentat,alaturi de tolontan si toti acoperitii.Il baga la voiculescu sa isi faca ucenicia in prostirea populatiei,iar apoi o sa ajunga in politica.In felul asta o sa ajunga si dorian popa ceva secretar de stat,hat!

    00
  57. Salut. Sincer iti zic ca e prima data cand iti intru pe blog. Mi a apărut în feed-ul de la stiri pe google.
    Am citit tot ce ai zis. Nici eu nu l plac pe Selly. Dar crede-mă că stie ce zice. Sunt student afară, plecat recent din Ro si stiu cum se face educația la noi. Tocmai de aceea am plecat. Se vede clar din articol ca tu n ai mai calcat intr o sală de clasa sau pe la vreo ora de curs de foarte multă vreme. Si iti zic ca are dreptate in unele chestii pe care le zice. Nu toate tho. Sistemul are nevoie de reformă. Grav. La toate nivelurile.
    Vrei sa mi zici ca e normal si chill sa facem spre ex fizică teoretică cu care nu putem efectiv face nimic, pt ca e strict teoretică? Sau chimie? Poate ca eu vreau sa fiu psiholog. Profesorii, marea majoritate, cel puțin din București, sunt foarte prost pregătiți pt ce se cere acum. Nu stiu cum sa aprinda un laptop, cum sa caute pe google, ce e ala youtube si email. Si lista continuă. Dar nu despre asta ziceai.
    Ziceai de el. România are nevoie de cineva ca el să împingă reforma. Cineva cu tupeu, cu milioane de abonați si vizualizări din partea generației mele. Nu e normal, sure. Asta trebuia facuta de Consiliul Elevilor. Dar aia sunt niste lingusitori si nu îndrăznesc să se opună pt ca sunt striviti de minister.
    Lasă l pe Selly sa apara la TV, sa se certe cu Anisie, sa aiba tupeu and all si, cine stie, poate porneste o schimbare. Oricum din ce am citit e clar ca habar n ai ce se intampla in scolile de la noi. Poate in loc sa mai fii keyboard warrior pui si tu mana pe tel si cauti pe YT reportajele de la Recorder sau de la „România te iubesc” despre scoala de la noi. Sau fa un copil si baga-l in sistem. Iti garantez ca prin clasa a 5 a cel tarziu iti vine sa te arunci pe geam de cat trebuie sa platesti pt cadourile profesorilor, mediatii, fondul scolii, fondul clasei etc. si calitatea proasta a sistemului. Selly, fie ca vrem sau nu, ne reprezinta generația intr un fel si spune cacaturile pe care noi le credem. Muzica lui e de cacat si e pt sa atraga pici. Dar deviem si sunt strict gusturile mele.
    Dacă tu si al tau fanbase aveti opinii, viziuni si concepte atât de învechite si rigide, este clar ca sunteti deconectati de la realitatea actuală. Si daca nu puteti accepta ca exista si astfel de oameni, care au mult mai mult succes ca tine, keyboard warrior ule, cu alte opinii si viziuni, ați gresit planeta. Încearcă să accepți alte opinii si gusturi in loc sa le iei la mișto si critică în spațiul public.

    00
  58. Nimeni nu isi pune intrebarea de ce un tanar absolvent de liceu e atat de dezamagit de scoala romanesca?
    Si ptr cei care cer de la el solutii, motivand ca e critic, tot acelasi principiu ar trebui si un producator sa aplice cand i se spune ca produsul lui are nevoie de imbunatatiri? Clientul ii va spune ce ii place si ce nu. Nu e treaba lui sa gaseasca solutii. Ptr asta exista la producator departament de dezvoltare, proiectare, etc.
    Probelma o avem, gasim si o solutie?

    00
  59. Evident nu se putea să nu apară și sustinatorii acestui individ. Ăia care precum papagalii, repeta termeni inventați de tinerii cărora nu le convine adevărul spus în față.
    Da bă, iote ce proști = hateri sunt ăștia = boomerii, care au vrut să facă ceva cu viata lor, au învățat și după au și muncit pentru asta.
    Niște invidioși care și-au luat locuri de muncă reale și n-au reușit sa se îmbogățească din like-uri.
    Ce valori morale, niște mizerii, alea nu mai sunt la modă, democrația înseamnă să nu îți mai pese de nimic de genul ăsta. Ba din contră, cel mai mișto e sa faci bășcălie de ele, că așa arăți că ești în trend și îți crește pipota când te aprobă niște puțoi care nici să își spele singuri vasele nu catadicsesc.
    Daca de mâine selly rămâne fără internet, ce o să facă să poată produce bani?
    Pentru cei care îl preamaresc că e deștept, vocea unei generații super mega oau, am întrebarea asta: ce e selly fără internet? Știe să dea din gură în fața camerei, asta e meseria lui de viitor? Că nu face bani din montaj video.
    Asta a făcut el până la 18 ani, în toți anii în care nenorocita aia de școală L-A FORȚAT să nu învețe nimic.
    Susținătorii spun că e deștept că a făcut bani ușor, că oricum doar la asta se reduce totul în ziua de azi.
    Bun, hai atunci sa îl transpunem cu tot cu mentalitatea lui „avansată” și inteligența lui debordantă în anii 90′ sau început de 2000.
    Dacă ați face acest exercițiu de imaginație, l-ați regăsi și pe el în aceeași situație în care au ajuns cei mai mulți ce și-au ratat viata doar pentru că nu s-au născut după 2010: băutori de bere la 2 litri, care (încă) ascultă supărați hip hop în timp ce conduc agresiv o dubă în drum spre coana Tanța, căreia trebuie sa ii livreze un set de tigăi de la teleshopping, sperând la un 10 lei strecurați în buzunar să își poată lua țigări sau sa bage la pariuri.
    Am avut unii la bloc care gândeau ca selly, că școala e o mizerie și erau supărați pe oricine altcineva pentru situația lor, dar nu vedeau nimic greșit în a sta până la 3 dimineața să bea. Acum băuta până la 3 dimineața, s-a transformat în telefon mobil, Youtube, Facebook, Instagram, like, like, tag.
    Altii mai fraieri de la același bloc, mai și mergeau în casă și citeau și învățau, iar azi au firmele lor sau au locuri de muncă foarte bune. Niște ratați.
    Selly nu e decât bug mafiotul anilor 90′, care bălea la videoclipurile cu mașini din care coborau pixde fără numar și băieți smecheri supărați pe sistem.
    Singura diferența e că din fericire, ăia n-au avut pe atunci internetul la îndemână să promoveze această gândire.
    Generațiile sunt diferite, dar niciodată nu au fost unele mai superficiale și mai puțin interesate de a construi ceva decât cele care au venit după anii 2006.
    Dar e ok, ceea ce au construit proștii și idioții astia invidioși pe d’alde selly, care au muncit și încă muncesc și nu fac bani din like-uri, va mai dura ceva vreme. Dar orice animal năpădit de căpușe la un momentdat tot va crăpa. Iar când cei care zic acum „haterilor, va luați de un copil”, peste vreo 30-40 de ani se vor bucura când în salon o să intre un doctor care să ii bată mămos pe umăr și o sa le spună „Lasă boss, oricum ți-ai trăit viata, stai chill și crede-mă că aș vrea să te operez, da la lecția asta n-am fost atent ca făcea selly un live… boss da daca vrei iti urc înmormântarea pe canalul meu, știi câte vizualizări o să ai…”

    00
    • fix ceea ce spui despre Selly a putut fi spus despre Arnold la 18 ani. Bănene ( Arnold), lasă dreacu trasul de fiare fiindcă nu e un sport legit, nu o să-ți aducă un venit, fă-te și tu un șofer de tir, nu vezi că abia știi să vorbești?
      Rămân mască când văd oameni maturi care nu înțeleg lumea reală și se chinuie să-ți explice că ce fac ei e superior chestiilor făcute de alții. Eu nu cred că școala e o mizerie, dar sistemul românesc e unul din cele mai slabe și nereformate sisteme de învățământ din Europa și dacă unii reușesc în viață cu un sistem vechi asta nu înseamnă că nu are o problemă, fiindcă un sistem mai optimizat i-ar ajuta și pe cei mai puțin dotați să se ridice, să-și descopere domeniul. Dar nu, e de vină un copil fiindcă a spus ceea ce gândesc mai mulți, asta și faptul că avem câteva genii ne dă dreptul să închidem ochii, să ascundem rahatul sub preș, să așteptăm inevitabil distrugerea sistemului de învățământ cum am asistat și la sport.

      00
    • Da, @Andrei, bine. Dar mai uita-te si la om, cum vorbeste, cum se comporta, ce idei are si cum intelege lumea din jurul lui. Poate peste 10 ani o sa scoata chestii inteligente din el, deocamdata nu e nimic de capul lui. Na, acum si el si cei ca tine trebuie sa va imbatati cu ceva, trist e ca generatiile astea care apar sunt din ce in ce mai mult cu nasul in telefon si educatia de acolo si-o iau.

      00
    • Oare toată lumea a vazut emisiunile cu Selly din ultimele zile?

      Ex https://youtu.be/wXo6iOtWm3U

      00
    • Am zis ca nu ma leg de Selly, pentru ca nu merita. Totusi: ce facea daca nu era internetul? Pai ce faceau toti care-si castiga banii din asta, altceva. Mai banos sau mai putin banos. Cum il vad eu pe baiat, se apuca de bisnita, da ceva care aduce bani. Eu m-am nascut in balta si pescuiesc. Are el o vina ca-l cheama la TV? Practic NU. Ce-o sa faca la 40 de ani? Probabil ii va lua locul lui Bot. Nu-i place munca asta de jos? Cui ii place? :)

      00
    • @Ioana – comentariu mai paralel nu am citit de mult pe blogul asta, unde se zice ca sunt oameni cu inteligenta peste medie.

      Dincolo de tonul tau ce denota o frustrare interna pe cei ce ar face bani „usor”, ai niste afirmatii de noaptea mintii.

      Ce e Selly fara internet? Raspuns logic: conteaza? E ca si cum l-ai intreba pe Dorel ce e fara santier, pe Badea ce ar fi fara linsul in g@0z, pe Messi fara fotbal, pe Zoso fara blog.
      E IRELEVANT si total fara substanta.

      Internetul e o unealta incredibil de puternica de facut bani. Si, contrar parerii tale avizate , bazata pe baietii alcoolisti pe care i-ai vazut in cartier, e nevoie de putina minte sa faci bani pe internet.

      Daca era usor aveai 3000 de Selly si gramezi de bani plutind pe apele sociale.

      Deci copilul asta nu e prost. E ipocrit? Da. E usor ce face el? Cu siguranta NU.

      Orice generatie care vine din urma va avea mai multe resurse ca cea de dinaintea ei dar va fi mai slaba. E un proces ciclic, ce s-a terminat intordeauna cu anarhism si apoi o resetare.
      Catre acolo ne indreptam iarasi.

      00
  60. Hmm… am citit cam jumatate din comentarii si am tot asteptat sa puncteze cineva asta:
    Prost sau bun, manelist sau diplomat, tanar sau pesedist, muncitor sau chiulangiu… conteaza?! De ce nu analizeaza nimeni ideile si propunerile lui? Sunt bune? Sunt rele? Ar ajuta? Mi se pare extrem de irelevant din gura cui ies ideile atata timp cat ele aduc plus valoare.

    Avand in vedere ca un grafic al actualizarii sistemului de educatie pe ultimii 30 de ani ar arata o scadere continua fara nicio sansa de revenire la normal, sunt de parere ca absolut ORICE tentativa de schimbare (avem cat de cat disceranamant intre bine si rau) este binevenita.

    Faptul ca a refuzat sa fie doar o portavoce a doamnei ministru si sa ii fie cumparata tacerea cu un titlu onorific si sa ingroape subiectul, omul a ales sa fie integru (indiferent din ce motive) si sa-si sustina cauza.

    Poate sunt eu mai pragmatic, dar propunerile(si posibilul roi) sunt mai importante decat gura care le spune.

    00
  61. PSD vs PNL, Republicani vs Democrati, Nord vs Sud, Iad vs Rai.

    – Asta se intampla printre comentarorii acestui post. Chiar nu ma asteptam…. Am 33 ani si de fiecare data cand vad orice video cu Selly, imi cam vine sa vomit. De ce? Pai contentul lui este defapt MANELE/MANELE. Hai sa recunoastem cu totii ca poate e si un pic de invidie orientata catre acest individ. Multa lume il considera prost insa eu nu sunt de acord. Il duce capul pe baietas, insa a ales calea usoara in viata. Isi foloseste intelectul sa profite de pe urma celor cu 3 neuroni.
    – Pai cand tu esti defapt o lepra si iti faci bistarii de pe urma copiilor amarati care se uita la tine si vor si ei acolo cu tzoapele tale, cu masinile tale….etc, cum am putea sa te luam in serios cand ne spui cum ar trebui defapt sa fie scoala. (exact cum a scris cineva mai sus cum ca il asteptam pe Adrian Minune sau Vali Vijelie sa ne spuna ce probleme are astazi scoala).

    PS. Terminati-va cu ideile cum ca el „muncea” cand altii se duceau in parc. Pe mine ma lauda cineva ca faceam filmulete cu MovieMaker sau ca mai faceam niste beat-uri prin 2002 cu Virtual DJ? NU
    Asa numita munca cat esti minor se numeste defapt educatie……..NU MUNCA.

    00
    • Daca alegea calea usoara se vindea la PSD si era Ciurel pe pod sau mergea cu STB-ul.

      Pe tine nu te-a laudat nimeni pentru MovieMaker si VirtualDJ pentru ca materialele tale nu au plecat din calculatorul pe care lucrai. Cu ce filmai tu in 2002 ?

      00
  62. Cand influencerii nu se baga si nu abordeaza teme sociale serioase sunt criticati ca nu o fac pentru ca nu fac views etc. Acum cand o fac, de ce se baga si cine e asta sa-si dea cu parerea … Daca Danuțu si Abi si-ar educa putin publicul ar fii perfect, exact publicul ala trebuie putin educat si cred ca cei la care se uita o pot face pe intelesul lor.

    00
  63. Cristiciule, cu articolul asta ti-ai dat arama pe fata.Nici cu celelalte (acum am observat semnatura ta pe unele articole) n-ai parut prea destept, dar na…Bo33, eu zic sa te apuci tu de dat lectii de marketing, financial business, teenage behavior etc.Ti se potriveste zicala aia cu spectatorul de la meciurile de fotball care injura antrenlorul, dar el saracul e vanzator la chiosc.e prea smart Selly pt tine ca sa-l poti intelege.E ok asa, tu fii multumit cu ce se intampla in bula ta, ca o sa-ti conservi neuronii mult mai mult ca Selly.Pace tie!

    00
  64. Selly e ca un politruc, vorbește despre lucruri mărețe dar face mizerii (vezi clipurile lui, muzica, etc).

    Dacă mergem pe principiul altor comentatori atunci ar trebui să-i apreciem și pe politicieni pentru vorbele și planurile mărețe despre care aberează nu să-i judecăm pentru faptele lor.

    00
  65. Iar simt nevoia ca in calitate de cititor tânăr de pe aici sa dau explicații la boomeri.

    O luam pe aia cu Andrei la început. Întâmplarea face sa fim oarecum amici. Am terminat aceeași generală și liceu împreună. Băiatul nu e prost, chiar deloc. Știu ca notele nu sunt cea mai buna metoda de a evalua pe cineva doar ca amandoi am terminat un colegiu la care se intra cu peste 9.5 și bacul se ia de obicei cu peste 9. Pe lângă asta din micile conversații pe care le mai aveam prin pauze la fumat are viziune, înțelege lucruri, stie ce face. Selly e doar un produs bine împachetat, bine prezentat și care se adresează unui public din care niciunul de pe acest blog nu face parte. Pe lângă asta e ceva pentru care băitul asta a muncit enorm. Tin minte când eram in generală și îl luau ăștia de vârsta cu mine la pula ca se filmează și pune pe YouTube. Cu toate astea el a continuat așa ca mai ușor cu aruncatul de pietre. Dacă e un exemplu de ceva pentru cei mici, e un exemplu de cum poți sa realizezi ceva prin munca, multă multă munca.

    Partea legată de școala care nu te învață nimic acum. Sa fim clari, 12 ani de școala nu m au învățat decât sa am o vagă idee “pe ce lume sunt” și atat. Fac facultatea in UK, in prezent an de practica la o companie germana mare. O singura data nu am avut nevoie de cunoștințele dobândite in liceu. Tot ce m-a ajutat a fost obținut din “cacaturile” pe care le am făcut pe lânga care m au pus in situații reale și m-au învățat cum sa reactionez la ele.

    In prezent, in timpul meu liber fac o chestie micuța pe consultanta și am realizat câte lucruri nu știu (nici măcar aici in uk unde e totul mura in gura). Nu știu cum se plătește o taxa, nu am știut care sunt avantajele și dezavantajele dintre un SRL și un PFA, nu mi a zis nimeni ca ar trebui sa mi iau pe cineva pe conta etc. Chestii reale despre care nu aveam nici un habar cum funcționează și de care ma lovesc in viața mea de zi cu zi. Știu și acum comentariul de la Baltagul in schimb…

    00
    • @raresm: Nu cred ca il acuza lumea ca e prost, ci ca e ipocrit. Parca nu da asa bine sa fie „Lupul moralist” cand el o arde in videoclipuri cu „am bani, am femei, fraierii ma invidiaza, am banutu’ in portofel, nu ma mai satur de el”. Adica ok, e dreptul lui sa aiba o opinie pe acest subiect, insa sa mergi pana a-l propaga „varf de lance” in reforma educatiei , personal, mi se pare o insulta asupra celor care chiar au vrut sa beneficieze de sistemul educational iar acesta , in loc sa ii ajute, mai rau i-a incurcat. Am vazut de curand pe Digi24 un interviu cu Sebastian Dobrincu, un tanar exmatriculat in clasa a 12-a fix din cauza sistemului supraincarcat cu materii , el dorind sa exceleze in programare. Din fericire, cazul lui este unul fericit si mi-as dori sa vad oameni ca el drept ambasadori in discutia asta, cei care au reusit sa faca cariera intr-un domeniu in care scoala putea sa-l ajute dar nu a facut-o.

      00
    • La scoala nu se preda „scoala vietii”. La scoala se cauta POTENTIAL. Daca nu iti prezenta scoala „Baltagul”, nu ai fi auzit de acest text. La fel cu Matematica, Fizica, Chimia. Scoala „testeaza apele”, incearca sa vada daca se prinde ceva de tine, daca esti bun la ceva. Medicii, inginerii, profesorii… ei nu stiau de potentialul lor pana nu au fost „testati” de scoala. Apoi, au decis ce le place sau nu. Un chimist va spune ca scoala l-a invatat chimie, un sofer va spune ca a facut un cacat in scoala, ca la ce ii trebuie lui chimie?
      Acesta este scopul scolii. Scopuri mai inalte decat sa te invete pe tine cum sa iti platesti impozitul. Aia te va invata viata, ca ai timp dupa scoala, nu stai in scoala o vesnicie.


      Nu este interesant cum majoritatea celor ajunsi foarte departe multumesc scolii?
      Lasa-l pe Selly, ca despre Selly as vrea sa vorbim peste 5-10 ani. Plusez: hai sa vorbim din nou despre Selly peste 3 ani.
      Acum, sa luam oamenii care pe bune au o cariera, care pe bune fac ceva pentru omenire. Acei oameni ce parere au despre scoala? Reflecteaza la asta.

  66. De ce ai avea pretentia ca televiziunea si presa sa fie superioare cind educatia e asa cum e in Romania? Nu e ca si cum se face presa si televiziune cu alt material decit ce iese de pe bancile scolilor din Romania.

    00
    • Autorul articolului zice ca scoala e buna dar o strica Selly. Fix ca profesorul care da vina pe elevi ca iau note mici la bac si politicianul care zice a poporul e de vina pentru pandemie.

      00
  67. Cate minusuri îmi iau daca zic că Shelly e un manelist dar are dreptate in anumite privințe legate de școală? De app 20 de ani am terminat liceul dar în învățământ nu s-a schimbat mai nimic.
    Hai sa ne uităm din alt unghi. De ce nu au venit părinții sau societatea civilă cu soluții sau idei de restructurare până acum? De ce a trebuit să înceapă Selly o campanie că sa vorbim într-un final de cat de falimentar este sistemul de învățământ?

    00
    • Ca sa aiba preocupare… au mai fost si altii inaintea lui dar el are avantajul ca este mai aproape de varsta targetului emisiunii pe care o praznuieste de ceva timp. Ce subiecte vrei sa abordeze decat ceva legat de ce poate vorbi si el din propria experienta? Oricum stati linistiti ca s-ar putea sa ramana la stadiul de moderator. Nu stiu inca daca vor astia sa-l bage si in politica dar eu cred ca pt o buna perioada de timp o sa il tot vedeti pe la emisiunea pe care o are. Va fi un fel de Gadea

      00
  68. 1. Selly are dreptate în absolut tot ce zice în clipurile legate de educație. Poate a trecut mult timp de când tu și majoritatea citititorilor tăi ați fost la școală și cu timpul se uită orice traumă și poate frustrările vieții de zi cu zi, a job-ului și a trăitului în România vă face să nu înțelegeți de ce e el așa frustrat. Asta e doar singura scuză pe care v-o găsesc că îi dați la picioare și vreți să tacă.
    Selly are totală dreptate. Aceleași frustrări le-am avut și eu la liceu, iar acum că am terminat medicina afirm nu numai că Selly are totală dreptate legat de ce zice despre liceu, ci și că lucrurile devin mult mai rele în facultate.
    Am terminat într-un centru pe care conducerea psd-istă îl laudă ca fiind de excelență însă de fapt e o absolută mizerie, cu conducere cu comportament comunist și predare de doi lei. Dacă continuăm să ne închidem gura una la alții atunci când vorbim despre asta și continuăm să ne pupăm unii pe alții în fund, educația în România o să fie tot așa încă 20 de ani și apoi ne mirăm de ce România e încă în evul mediu.

    2. Nu Selly trebuie să vină cu soluțiile. Nu ăsta e rolul lui. Avem oameni plătiți din banii publici în Minister să se ocupe de asta, avem profesori și inspectori care să găsească soluții. Doar că ei înoată în nesimțire, corupție și mizerie, așa că nu le mai pasă. Așa că foarte bine că vine Selly, o persoană care are vizibilitate, să îi tragă de urechi. O, nu ar trebui să îi tragă pentru că are doar 19 ani și nu a realizat nimic? Din comentariile de aici multă lume susține că ar trebui să fie un mare academician sau un olimpic cu 10 pe linie ca să aibă dreptul la o opinie. Tot aceiași care comentează o ard pe deștepții că totuși IQ-ul nu are legătură cu notele și totuși e vina lui Selly că unii au IQ mic. ALO, NU VĂ E RUȘINE SĂ SCRIEȚI AȘA IMBECILITĂȚI ȘI AUTO-CONTRAZICERI? Știu că e greu de înghițit pilula ca un tânăr de 19 ani să fie mai articulat și cu mai mulți bani și succes decât mulți dintre noi. Dar hai să nu lăsăm invida să ne întunece gândirea și să fim un pic mai modești. Selly are tot dreptul să își spună opinia.

    3. De când ați devenit voi apărătorii mizeriilor din România ce își bat joc de cetățeni, elevi, medici?

    00
  69. In primul rand, cred ca ne inflamam prea mult pentru un, hai sa-i spunem copil, care face diverse videouri ce le pune pe youtube. Clipuri care odata puse si ating un anumit prag de vizualizari, aduc si niste contracte si probabil niste bani. In esenta, asta face Selly si in mare a ajuns sa fie un produs ce vinde bine in acest moment.
    Problema multor oameni, care sunt in situatia asta esta una simpla. Ajung sa creada ca au o oarecare expertiza in orice domeniu si ca ei trebuie sa fie ascultati, deoarece sunt populari si au in spate X milioane de oameni. Acum Selly, a ales un domeniu care vinde foarte bine la public si care de multe ori este principalul vinovat pentru insuccesul in viata(al unora) si anume scoala.
    Sa te iei de scoala romaneasca ca produce tampiti si analfabeti functionali a devenit astazi scuza oricarui roman, ca tara asta nu merge bine. La orice chestie nasoala, care se intampla inevitabil se ajunge la educatia poporului roman, cat de prost este si cat de vinovata este scoala romaneasca. Dar in acelasi timp, nimeni nu vine cu solutii sau cu idei si nu din cauza ca nu ar exista acestea. Ci din cauza faptului, ca implica multa munca, multe masuri nepopulare si partea cea mai grea, explicat unei anumite parti a societatii romanesti, ca pe ei mintea nu-i prea ajuta.
    In al doilea rand, conflictul inter-generational care a tot existat in societatea romaneasca se va stinge, odata intrarea la butoane a milenialilor. Ceea ce se va schimba, insa vor fi abordarile pe diferite probleme. Concret, din sa se faca, se va transforma in hai sa facem daca ai idei. Si aici povestea este mai dura, ca mai toti omuletii care se plang de chestii si ca nu sunt bine facute lucrurile, vor fi invitati sa vina cu solutii. Si cum multi nu vor avea, iarasi vor da vina pe destin sau pe altele.
    Si ca sa raspund la intrebarea din titlu articolului: „Noi societatea romaneasca, il facem pe Selly sa fie relevant.”

    00
  70. Dacă Selly este vocea generației tinere pe care noi cei de 40 de ani nu o înțelegem propun să vină să ne explice (și nouă celor născuți înainte de Revoluția din ’89) cum stă treaba cu educația și am exemple: Fizz, Domnul Problemă sau ăla de la Verdikt – Vine Poliția.
    Iar despre educația sexuală să ne vorbească Mihai Trăistariu.

    00
  71. Mai țineți minte când i se făcea pârtie lui Honorius Prigoană ca să poată candida pe un post de parlamentar? S-a modificat o lege atunci (s-a scăzut vârsta minimă necesara candidaturii).
    Am impresia că și ăstuia i se face pârtie acum.

    00
  72. Laurențiu Baranga aka. președinte al Oficiului Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor, numit în funcție luna trecută (!), și-a falsificat diploma de Bac, pe care nu l-a luat nici la 32 de ani. A mai pus cineva link-ul, https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/perchezitii-la-seful-oficiului-pentru-combaterea-spalarii-banilor-laurentiu-baranga-si-ar-fi-falsificat-diploma-de-bacalaureat-1382167.

    Și ne mai mirăm că un puști destul de isteț încât să fie, la vârsta lui, mai răsărit decât media generației din care provine – Selly pe numele lui – vrea să fie simultan și moralist la TV, și șmecheraș pe net…

    00
  73. @zoso am lasat si eu un comentariu acum cateva ore la articolul asta si vad ca nu l-ai aprobat. Imi cer scuze daca am zis ceva nepotrivit (daca ma incadrez in regula 4 de la comentarii), dar m-ar ajuta sa imi spui ce anume te-a deranjat la el astfel incat pe viitor sa fiu mai atent. Daca doar l-ai omis din greseala, kind reminder. Multumesc

    00
  74. Se vede de la o posta ca altcineva (poate chiar o firma) ii pregateste content-ul lui Selly.

    00
  75. Cat trebuie sa așteptăm să vedem dacă Vloggerul S are dosar de colabotator la noua „securitate?

    Just kidding!

    00
  76. I’m too old for this shit.

    00
  77. Am citit la postarea asta cele mai scârboase comentarii, fie de la boomeri obosiți, fie de la conspirationisti cu folii de aluminiu pe cap. Unii oameni au probleme serioase, și e păcat că sunt și tineri.

    Iar autorul habar n-are cine e omul despre care rantuieste, dar ne obosește cu un text lung in care doar ne demonstrează cât de urat a îmbătrânit.

    Articolul asta și comentariile de la el sunt analogia bancului cu românii în Iad, care se țin singuri in oala cu smoală.

    00
  78. Vorbim de o alta generație, o alta dinamica, dacă nu sunt mai buni ca noi e doar vina noastră… Cat despre băieții în cauza, bravo lor.

    00
  79. Ok, boomer

    00
  80. Ai scris fix ca pensionarul incult și care nu poate duce un raționament simplu până la capăt, dar care nu contenește a se lăuda cu câtă școală se făcea pe vremea lui.
    Selly e un copil care a luat contact recent cu sistemul de învățământ. De părerea lor e nevoie, pentru că este mult mai relevantă decât a ta, care nu ai altă legătură cu sistemul ăsta decât că încerci să târăști prin el un copil care a avut neșansa să-ți moștenească prea multe defecte.
    Nu cred că ai vrea sa auzi răspunsul la „cine e Zoso” din partea astora ca Selly, cred că ai avea parte de un reality check care te-ar trimite într-o depresie câteva luni.

    00
    • Eu nu sunt ipocrit, asta e diferența.
      O sesizezi?
      Manelistii spun ca „n-are ei nevoie de școală”, dar nu scriu despre ei.
      „Cine e asta!?”, in ideea că un ipocrit e băgat în seamă de televiziuni. Alea nu știu cu ce se ocupă tipul?

      00
    • In concluzie, e copil, sau nu?
      Îl luăm în serios, sau nu?

      00
  81. @mihsy, Rocku’ ala bun se ascultă și după 30 de ani de la apariția unor piese, Beethoven… după 300 de ani. Să văd eu lumea ascultând Sely peste 5 ani.

    00
  82. Vă mai aduceți aminte, prin 2008-2010, când apărea Becali la PRO TV, la știrile clasice, nu sportive și era a doua, a treia stire non stop? Odata a platit 200 K Euro, sa fie prima știre.
    La fel si băiatul ăsta. Plătește să își spele imaginea după episodul cu poliția.
    Vorbim despre niște bani foarte bine investiți. Băiatul a terminat liceul și trebuie să se lanseze în lumea oamenilor mari, așa că apelează la o campanie media, care să îi consolideze poziția.
    Vom vedea unde țintește, în mod sigur nu va rămâne doar influencer pe youtube…

    00
  83. 1: „a luat bac ul cu 9.*”. Asta nu i de admirat având în vedere dificultatea la examenul în cauză și dacă ar fi, de ce dracu nu i vedem pe ăia care au luat 10? Oricum ar fi, nota aia nu e pentru binele poporului român ci e realizare personală.
    2: toți îl știm pe ăla care își pune copilul să recite o poezie sau să imite rața, cățelul, pisica și porcul și la sfârșit toți zicem „oau ce copil deștept ai”. Urmarea e că bitangu începe să zbiere, să imite porcu 2 ceasuri și să bage degetele în cafeaua musafirilor.
    Mno, bitangu a ajuns să se ia în gură cu cine poate, în cazul de față e mi­nistresa.
    Că mi­nistresa e o vacă fără cabină e o chestie pe care o știm toți, că a picat fără frână de mâna în șanțul unui oportunist nu i de mirare.
    Ce e de mirare e că văd o droaie de oameni care fac din bitangul ăsta un fel de idol al progresului societății, uitând că ăla face ca porcu fără să vină cu o soluție.
    Nu i treaba lui să vină cu soluție, de acord. E grotesc faptul că trage semnale de alarmă și asta perpetuează fiindcă i se dă atenție.

    00
  84. Nu îmi place de Selly şi nu îl urmăresc. Dar cam are dreptate în ce spune în clipul cu educaţie. Trebuie să recunoaştem că sistemul Românesc de învăţământ este învechit, mentalităţi de profesori din timpuri îndepărtate şi în loc să ajute elevul să înţeleagă ei îşi predă acolo ce au de predat şi adio…
    Nu spun că toţi profesorii sunt aşa, dar din cei pe care i-am cunoscut 98 la sută aşa au fost.
    Trebuie ca tineretul să înceapă să vorbească, mai ales când are ceva de spus.
    Iar ce se predă la şcoală este total aiurea, sunt lucruri care nu te ajută în viaţă acolo şi pierzi timpul învăţând ce nu trebuie în loc să te axezi pe ce este vital şi care te ar putea ajuta pe viitor.
    Imaginaţi-vă că problema aceasta cu învăţământul a fost adusă în discuţie de unul de 50 de ani nu de un puşti… Nu are împortanţă cine a adus în discuţie această problemă, şi este mai important că cineva care are mulţi urmăritori şi transmite mesajul la sute de mi de oameni o face şi că problema există…
    După clipul lui Selaru nu cred că o să se schimbe multe, dar măcar merită apreciat că a adus în discuţie această problema chiar ca sunt şanse ca la mijloc să fie un interes al lui sau al altora.
    Şi nu contează că omul este panaramă sau ce mai ziceţi pe aici, important este că cineva care este urmărit de multe persoane a adus această problemă în discuţie, chiar dacă nu vine cu soluţii. Şi nu trebuie să vină el cu soluţii, trebuie ca statul să vină cu soluţii că de aia se cotizează la el.
    Este timpul ca să mai terminăm cu discuţiile că pe timpul lui x se făcea şcoală, că pe timpul lu bunicu nu ştiu ce îţi făcea dacă nu învăţai etc şi să înţelegem cu toţii că trebuie să evoluăm şi noi şi că sistemul de învăţământ înseamnă mult pentru viitoarele generaţii. Pe timpurile voastre erau alte generaţii, alte mentalităţi şi poate lucrurile stăteau altfel de cânt în prezent. Încercaţi să vă adaptaţi şi să încercaţi să ajutaţi generaţiile noi să schimbe ceva.

    00
  85. Mi se pare un adevarat “cherry picking” acest articol.

    Eu in mod obisnuit nu il urmăresc pe Selly, dar am vazut primul lui vlog legat de sistemul educational din România si avea niste idei f bune din punctul meu de vedere:

    1. Spunea ca materia limba romană ar trebui sa nu se axeze pe a memora comentarii, ci pe a invata persoanele sa vorbească corect si pe a învața sa argumentezi o idee – asa si este.
    2. Ca educația civică se învața doar in școala primara si poate putin gimnaziala si nu se axează pe a învața ceva concret legat de exemplu de instituțiile statului? – spune-mi câți copii oarecare de clasa a 5-a / a 6-a inteleg ce înseamnă proces legislativ, care sunt atribuțiile instituțiilor statului. Este normal asa ceva?
    3. Ca educația este f teoretica si nu se axează pe aspecte practice si ca in esența nu te pregătește pt viața- spune-mi câți oameni care termina studii de specialitate sunt cu adevărat pregătiți sa facă ceva concret la un loc de munca in acel domeniu.
    4. Ca lipsește educația financiară din scoli – absolut! Avem vreun exemplu concret de materii care te educa financiar?
    5. Ca tu ca elev nu ai nicio modalitate in a-ti evalua profesorul – true. Si daca un număr mare de elevi sunt de părere ca un profesor nu performează, putem sa ne gândim ca poate vina poate fi la profesor?
    Sistemul educational din România trebuie reformat, materiile si modul de predare trebuie actualizate pentru a corespunde lumii in care trăim. Au si elevii o vina in povestea asta? Absolut.

    Ar trebui apreciat ca Selly acesta care are mare trecere la tineri si care este un tip f inteligent in esența (ca recunoști sau nu) vorbește si despre astfel de lucruri serioase care ne afectează pe toti. Si ar trebui apreciat ca încearcă sa se implice activ in a rezolva problema asta si nu doar face video-uri pe tema: “de ce nu merg lucrurile in România?”

    Also, preferințele muzicale si de entertainment, felul in care se îmbracă NU arata cat este o persoana de inteligenta, bine crescută, etc.

    00
  86. In conditiile in care exista de exemplu libgen unde poti gasi orice fel de articole stiintifice, manuale, lucrari stiintifice la discretie, nu mai poti da vina pe sistemul de invatamant. Copiii din ziua de azi au acces la informatii in orice domeniu doresc ce nici nu imi puteam eu imagina cand eram eu la scoala.
    Efectiv nu ai nici o scuza daca chiar vrei sa inveti ceva.
    Problema e ca au aparut odata cu asta si chestii ce le distrag atentia gen filme, jocuri, muzica si oameni precum Selly, care le induc ideea ca nu ei sunt de vina, ci scoala.

    00
  87. Oh, uite că s-a dus și la Antena 3. Începe cineva o petiție prin care le cere brandurilor care au colaborat/colaborează cu el încetarea contractelor?

    00
    • Tipul nu e pe placul meu, dar totuși de ce petiție împotriva lui? A babardit veverițe în parc, a alergat porumbeii cu Mercedesul în piață?!
      Nu-ți place, nu te uiți! Eu așa fac. Nu e cam periculos să fie interzis ceva ce nu place unora?!

      00
  88. Un prieten de-ai mei.

    00
  89. ba boomerilor… terminati dracu cu arogantele astea cu „cine e copilu asta sa ne spuna noua”, vedeti ca maine aveti de platit rata si poate mai ramaneti cu un 300 de euro pana la salariu. meanwhile, el isi ia casa cu bani cash. taceti dracu, ca asa ceva nici voi n ati mai vazut si stiti asta

    00
  90. inoata chelutu, inoata chelutu – s-a mai zis?

    00
  91. Hai ca daca e, cu articolul asta i-ai strans pe toti aici! :))

    00
  92. Nu pot lua în serios pe cineva care zice ”copchil”.

    00
  93. Sunt eu intr-o bula, de mi se pare ca parerea asta cu „scoala romaneasca e naspa” nu e nici noua, nici controversata? Ma simt inconjurata de oameni care sunt 90+% de acord. O stim de secole. Nici nu prea mi se mai pare subiect de stire. Criticatul ‘sistemului educational’ e foarte safe de facut public, nu risti mare lucru sa o spui, nu schimbi parerea nimanui, nu cred ca sochezi pe nimeni. Selly vine intr-un fel „la spartul targului”. Imi miroase a catarare pe un val de atentie, poate cu un flavour de viitor politician, cum au mai intuit si altii.

    00
  94. Selly era la moda pana anul trecut, la clasele 2-4. Acum nu mai e, a devenit un fel de oldies but gaoldies. Probabil se va reprofila pe retete de zacusca.

    00
  95. Ptui drace… ca am dat click pe youtube-u lui gangbang asta si i-am mai facut o vizualizare din ale tzaspe meleoane

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube