Polițiștii spun că nu vor tolera așa ceva #8

Am putea să râdem de Teniță, că s-a lovit la cap când a propus limită de 30km/h, pentru că așa s-a gândit el cu creierul lui de deputat și antreprenor de succes și activist că se rezolvă problema, dar ce rost are? Nu se vindecă oricum, dar e mișto că își ia hâtz în comentariile de pe feisbucul lui.

Dar vreau să vă aduc în atenție o fază mult mai mișto.

Constanța. Ora 18.30 Un nene filmează un prost posibil beat cum circulă haotic prin oraș și lovește mașini. Sună la poliție.

În momentul când poliţiştii au ajuns acolo, şoferul nu era în zona respectivă.

Așadar, poliția primește o sesizare că un șofer aflat la volanul unei mașini e beat, se duce în zonă și, spre surprinderea lor, nu era acolo!!! Oare cu ce a fugit, mă întreb…

Se fac cercetări, pentru că aveau culoarea și numărul mașinii, și îl prind.

„Poliţiştii Serviciului Rutier au demarat cercetările, iar în scurt timp s-a stabilit identitatea persoanei care a condus, fiind vorba despre un bărbat, de 48 de ani, din judeţul Suceava.

Nu zic că nu au făcut filtre sau că nu au scos toate echipajele pe traseu, asta ar fi fost prea mult. Cel mai probabil s-au dus la el acasă și l-au găsit acolo beat.

În urma verificărilor s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule şi se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

Ceea ce mi se pare normal. Dacă diseară pe la 9 vine poliția la mine acasă, voi fi și eu cu ceva sânge în alcool. Dar era la el acasă. A recunoscut că el a condus mașina? Au stabilit polițiștii asta? Nu se spune.

De asemenea, poliţiştii rutieri au constatat că plăcuţele cu numerele de înmatriculare ale autovehiculului au fost retrase, iar în locul acestora au fost montate alte plăcuţe false.

De către cine? Au făcut copiii din cartier o glumă?

Totodată, din investigaţii a reieşit că autoturismul i-a fost încredinţat de către o altă persoană, doar pentru păstrare, nu şi pentru a-l conduce.

Din nou, s-a stabilit că el a condus?

Dar cireașa de pe tort e asta:

Judecătoria Constanţa a decis luni seară ca el să fie eliberat din arest și cercetat sub control judiciar. Decizia nu este însă definitivă.

Ce poate să facă rău, până la urmă? Să se suie iar beat la volan? Am zis iar? Scuze. Normal că l-au eliberat, că nu s-a stabilit/constatat că el era la volan. Pentru ce să-l țină arestat? Dacă îl opreau în trafic, se spunea în comunicat.

Articolul complet e pe SpotMedia. Video cu el aici.

Bun. Acum, întrebarea e alta: în lanțul ăsta de infracțiuni, unde era poliția? Vedeți de ce, de fiecare dată când anunță că au stat în boscheți 5 ore și au dat 120 amenzi, lumea se întreabă unde sunt în restul timpului? Și de ce nu văd nici un fel de alte infracțiuni în derulare?

Iar legat de faza de mai sus, orice reporter care vrea să-și piardă acreditarea ar fi întrebat:

  1. câte echipaje erau în trafic în acel moment?
  2. cât a durat prinderea lui de la momentul apelului?

Cine știe, poate Teniță pune întrebările astea, că, vorba aia, e deputat.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

71 comentarii

  1. Iti faci prea mari sperante cu Tenita al tau ! E depasit iar Politia nu poate tolera asa ceva de acasa sau din sectie . Caldurica , nu are rost sa iasa pe ger … aaaa da … nu e ger , mai bine totusi sa nu iasa , ca umbla covidutz . Ar face orice doar sa nu iasa.

    00
  2. foarte bine ca se pune limita 30 km/h. ce e aia sa conduci repede prin oras? poluare si risc! gata, sper ca asta sa fie momentul in care masinile cu adevarat sa fie haituite in oras. nu vad niciun motiv ca ele sa fie prasite in continuare!

    00
  3. Vrem limita de 30 pe toate masinile, oriunde. Sa poti sa conduci beat linistit, fara sa provoci mari daune in caz de ceva. Sa aiba timp si pietonii sa se fereasca.

    00
    • Nu bai, vrem limita 30 pe strazile si aleile dintre blocuri unde toti idiotii merg cu cel putin 50 km/h fara sa se gandeasca ca in orice clipa poate sa-i sara un copil in fata, si ii e imposibil sa-l vada la timp.

      00
    • Este și acum limită în multe zone și nu se respectă. Inclusiv zone cu „monitorizare trafic”. Dacă nu reușești să impui limita in zonele existente, ce te face să crezi că vei reuși peste tot?

      Singurul efect va fi ca vor sta odată la câteva luni în ceva boscheți, pe o linie dreaptă, unde nu mai e 50 ca e 30. Si se vor mândri cu asta.

      Ps. Cu ce ar fi schimbat limita de viteza situația din Andronache, cu cele 2 fete?

      00
    • Ce limita de 30 mai oameni buni? La ce ajuta efectiv aceste semne?
      Practic, tot traficul este limitat si sunt atatea incalcari.

      Aici e problema, ca a incalca legea nu aduce repercusiuni semnificative..

      00
    • Limita de viteza de 40 la ora e frecventa in Olanda,Germania si Belgia in orase nu in zone rezidentiale.Am furat eu o amenda de 190 Euro pt. ca am fost filmat cu 52 in zona de 40.Venita prin posta la adresa din Romania.

      00
    • Si pt ca nu se respecta ar tb sa punem 50 la ora, nu ?
      Problema e ca amenzile nu sunt destul de mari si/sau nu se aplica.
      Sa faca ca in Germania unde poti sa ai 3rd parties cu pistoale radar. E plin de batranei carorar le-ar placea maxim sa faca asta zilnic printre blocuri si amenda lipita la impozit daca nu o platesti si 3x+ dobanda pe ea. Iei o amenda din aia, sa vezi cum mergi cu cat trebuie. Ia ghiciti cum de se merge corect in Germania, Elvetia sau Norvegia? AMENZI! Solutii sunt, dar trebuie sa se vrea. E clar ca este nevoie sa se faca ceva pentru situatia din Romania de pe drumuri, tara cu o groaza de morti anual din cauza la cum se conduce.

      00
    • Atat de bine a functionat sistemul de aplicat amenzi in Danemarca, incat toti merg atat de corect de nu se mai incaseaza apropae deloc bani din amenzi. (In unele tari autoritatile se bazeaza bine pe bugetul din amenzi).
      Iar in Franta am citit anul trecut ca angajeaza 20 se soferi pe zona de Nord sa conduca masini banlizate cu radar montat pe ele. Tot ce ai de facut e sa condurci pe traseul desemnat ziua respectiva si sa respecti regulile de circulatie. Sistemul de radar trimite tot ce inregistreaza la politie, tu nu ai treaba cu ala. Deci, se poate. Nu stii cine te prinde.

      00
  4. In tarile cu apa calda (din pacate si la propriu si la figurat) pe strazile inguste sunt limite de 30 km/h, nu vad de ce nu si la noi. Dar nu e suficient. Sa se si dea amenzi pentru viteza. Nu sa stea Garcea cu radarul, ci camere tata, peste tot. La toate intersectiile, langa toate trecerile de pietoni, langa scoli. Si trimis acasa in timp util.
    Si sa vina amenzi pentru:
    – depasit viteza
    – trecut pe rosu
    – neacordare prioritate pietoni (ceva AI pe video cred ca s-ar descurca sa gaseasca automat situatiile astea iar un nene sa verifice ca e pe bune, ca AI-ul mai da rateuri)
    – la fel si la blocatul intersectiei. Legat de asta, am condus in State, si acolo, daca nu aveai loc sa traversezi intersectia, asteptai, nu te bagai ca boul sa ii incurci pe ceilalti cand se face verde la ei. La noi in schimb primesti claxoane daca indraznesti.
    Visez, stiu…

    00
    • man, nu e vorba că nu sunt limite, ci că nu sunt oameni să le aplice, să îți fie frică să îi dai pedală. asta nu pricepe teniță.

    • @Vali exact! Iar daca nu au oameni, sa puna camere atunci!
      Am mai zis si legat de calitatea traficului. Ridicatul masinilor care fac din prima banda parcare si amenzi pentru blocatul intersectiilor ar fi 2 masuri simple care ar imbunatati traficul, in Bucuresti cel putin.

      00
    • Apropo de camere, acu’ doua zile s-a furat un copil de pe stradă în plină zi în Constanța. Dacă erau camere pe străzi, în juma’ de oră jegu’ ăla era găsit. Fmm

      00
    • Si ce fac acele camere mai exact?
      Inregistreaza tragediile ce se vor intampla in continuare.

      00
    • @Vlad, nu, pe baza lor sa trimita amenda acasa. Una nu te afecteaza asa tare, dar dupa 10, te potolesti din nu a opri la trecere, a trece pe rosu, a merge ca nebunu’ in oras…

      00
    • @Zarax ce zici tu acolo e cel SF pentru Romania.

      Macar sa se implementeze in sistemul de camere pentru vigneta si verificarea RCA / ITP, ar fi un pas extraordinar inainte.

      In timp ce politia amendeaza batranica in piata ca vinde leustean, cocalarul cu X5 parcheaza pe trecerea de pietoni in aceiasi piata si nu se intampla nimic.

      00
    • Bine, ar mai fi si ideea ca noi, soferii/locuitorii acestei tari, sa ne dam seama de unele lucruri. Sa nu mai fortam noi, cu de la noi putere, semafoarele, sa nu mai fortam intersectiile, sa fim mai atenti la pietoni, sa nu mai mergem aiurea cu mult peste viteza legala. Stiu, vise, stiu, de ce sa mergem Bucuresti – Timisoara in 6-7 ore ( 540 km ) cand putem sa o fortam si, cu ceva noroc, sa o facem in… 5 ore. Wow, am scutit o ora, ceva minunat, dar am mers cu 100km/h in medie, asta insemnand ca m-am pisat pe ele de limite, cel mai probabil in localitati. Dar nu, pe noi trebuie sa ne corijeze altcineva, ca noi nu ne gandim, in cele din urma, decat la noi. Si probabil asta e problema principala. Cum zicea si Zarax, claxoane cand nu ma bag intr-o intersectie blocata, pentru a nu bloca. Mai rare, in ultima vreme, dar inca sunt oameni care nu inteleg ca NOI SUNTEM AGLOMERATIA. Noi blocam orasul, noi cand blocam o intersectie, cand mergem pe contrasens, cand mergem pe banda de stanga pana in fata si apoi dam semnal dreapta ca ” am uitat ca de fapt voiam sa merg inainte ” si asa nu mai circula nimeni nici spre stanga nici inainte prea comod.

      00
    • Solutia ar putea fi chiar mai ieftina: Limitatoare de viteza – cocoase inalte sau deviatii stanga-dreapta

      00
    • mai simplu e ca toate amenzile sa conteze la costul asigurarii obligatorii. de aia nu scapi. si daca costa indeajuns de mult incat sa nu mai merite sa o platesti poate ca ajungem unde trebuie.

      00
    • Dejeaba ai camere, organe care dau amenzi daca alea nu sunt incasate, recuperate. Ia sa pui in lege ca de la a-3a amenda pentru viteza lasi masina acolo. Sau te-a prins cu alcool in tine – ai lasat masina acolo pentru 2-3-12-24 luni (la alegerea voastra). Plus amenda desigur. Aaaa, i-ai dat masina desi stiai ca nu are permis – lasi masina, amenda si tie si soferului de ocazie.
      Pina nu-i arzi la ce ii doare nu se potolesc.
      Dar asta inseamna ca organele sa-si faca treaba si sa nu mai stea DOAR la ciupeala. Cum dracu eu reusesc sa vad o gramada de kkti prin oras care incalca legea si organele nu ii vad? Baga nenicule masini neinscriptionate prin oras si arde. Chestia e ca aici e posibil sa arzi pe cine nu trebuie, pe amanta lu sefu de la nu’s ce institutie, pe tantica care i-o suge altui smecher… Dar…organele ce au semanat asta culeg – durere’n pl de uniforma si de lege.
      NU faci nicio branza cu amenzile care maresc costul rca – bagi masina pe bunica, bunicu.

      00
  5. a baut si el putin :)

    00
  6. ”hai domle ca na dat in cap la nimeni, sa strambat niste fiare, se indrepta, cati nu conduce dupa un paharel, oameni suntem, data viitoare o sa fie mai atent”

    00
  7. Sa fie limita, dar cu bumpere d-alea de neam prost de trebuie sa le iei cu a intaia :)

    00
    • Daca esti destul de bombardier, sunt degeaba si alea…

      00
    • @Zarax. În marea majoritate a cazurilor, bombardierii știu că dacă lovesc un bumper cu 750-ul Mpower se rupe la suduri și rămăne Flinstone. De aia a dat 2500 de euro pe el, nu că prins o castană. Și echipa lui de valoroși știe asta, bolidul îl vinde ăla care găsește primul fraier. O să vezi aceeași mașină scoasă la vănzare de 4 persoane, luată prin rotație. Dacă îi iei la rost, a făcut schimb cu un prieten.

      00
    • @Zarax, nu sunt degeaba, pe unde imi castig eu traiul e plin de ele, unde nu este semafor sunt din alea, unde este semafoar sunt si camere pentru teribilisti, ridicaturile alea sunt atata de suse ca trebuie sa trec cu 3km/h peste ele sa nu dau jos, peste unele abia reusesc sa trec doar miscand masina, am intradevar si o masina destul de hoasa insa la cat sunt de inalte nici sequoia nu isi permite sa le ignore ca se nenoroceste pe dedesubt

      00
  8. In Militari, cand intri de pe bulevard pe stradute mici printre blocuri, ai semn frumos: „Zona rezidentiala, limitare 30 km/h”. Cred ca au vreo doi ani de cand sunt puse. Asa, si ? Nimic.

    Nu merge nimeni cu 30km/h printre blocuri si este si foarte aglomerat de cand ii baga Waze pe stradute sa ocoleasca Iuliu Maniu si Dezrobirii. Stradute pline cu copii, e doar o chestiune de timp pana se intampla un accident ca cel de zilele trecute.

    La fel si cu sensurile unice, respecta cineva treaba asta? „Hai frate, ca stau la scara acilea, ocolesc tot blocul acuma sa ajung acasa?”

    00
    • In sectorul 4 dupa ce s-au facut sensuri unice pe stradute, reasfaltat tot si s-au pus garduri sa delimiteze linia de tramvai pe bulevarde, s-a pus si Politia locala pe amenzi: ai parcat nitel pe banda 1 cum faceai pana acum ca ai o treaba la Mega rapid? AMENDA si ti se ridica si masina daca intarzii. Intri pe sens unic aiurea ca nu stai tu sa ocolesti ca asa faci de ani oricum? AMENDA. In 2 saptamani toata lumea respecta regulile.. cativa ani mai tarziu Baluta(PSD) a castigat, din nou, cu aproape 70% primaria S4.

      00
  9. Daca limita e 50 si tu mergi cu 65 iei 2 puncte de amenda. Daca limita e 30 si tu mergi cu 65 deja iei 6-8 puncte de amenda. Daca mergi cu 85 lasi carnetul.
    Tot ce mai trebuie sa ceara Tenita e sa planteze primaria mai multi boscheti in zona.

    00
  10. Bumperele sunt o idee buna. Doar ca trebuie acele bumpere ca in Belgia.
    Daca ai depasit 30 km/h, iti distrugi masina la propriu ca se loveste violent de cocoasa. Sau ca la indieni unde speedbumpurile erau absolut monstruoase.
    Se poate si cu asa ceva.

    00
    • Ba cred că fix așa trebuie să fie: dacă mergi cu peste 30 la oră să te doară, că altfel nu se schimbă nimic. Așa, un bumper care poate fi ”fentat” nu rezolvă nimic.

      00
    • Mirela: cum poti fenta un bumper pe o strada in gusta cand sunt masini parcate pe stanga si dreapta? Doar mergand pe jos poate.

      00
    • Asa cum se fenteaza deja bumperele. Initial cineva merge catre una dintre margini, usor usor, toata lumea merge catre acea margine. In timp, se formeaza, din cauza numarul de masini si a greutatii acestora, o zona unde nu se mai simte bumperul respectiv. Sau, mai sunt unii, care efectiv vin si scot bucati din plasticul ala de bumper ( e prins in ceva suruburi ) si raman zone fix sa treci cu masina prin ele, fara prea mare stres. Sa nu ne hazardam, ca le vedem toti prin oras. Alea din Bulgaria, daca nu stii de ele, sunt criminale, dar la alea chiar incetinesti mult, pentru ca nu au deloc elasticitate ( sunt din asflat ) si te cam arunca si zdruncina.

      00
    • nu trebuie bumper de plastic. Ala necestia intretinere si costa bani an de an. e rentabil pentru primas si prietenii de la fimra care le monteaza.
      Trebuie ridicate toate trecerile de pietoni cu 15-30 cm cu rampa din asfalt. atunci nu-ti mai trebuie nicisemafor nici semne. un marcaj reflectorizant ca sa-l vezi si identifici din timp si in scurt timp n-o sa mai fie sofer care sa goneasca prin oras cand stie ca la coltul strazii da de rampa si daca nu franeaza trebuie sa cheme platforma sa-si mute masina.
      La rampele de beton nu ai intretinere anuala si nu comenteaza nici cei cu lama ca le smulg.

      00
    • Sau ca la bulgari bumpere din alea de beton in zona scolilor. Dar HEI ! cine ar mai schimba bumpere anual in fiecare primavara?!

      00
    • NOU
      #38

      @un om
      Vezi Slatina.

      00
    • @Jan NUUUU CA LA BULGAAARI! Ca alea nu sunt semnalizate deloc si daca mergi noaptea iti f**ti masina chiar si cu 50km/h regulamentar.

      00
  11. Teniță a mers cu mașina în viața lui? Că fața e de trotinetist

    00
  12. Degeaba pui orice restricție în țara asta, toți șmenarii știu că nu li se aplică lor, iar dacă se găsește un fraier care să vrea el chestii, mereu se va găsi un șefuț care să i-o tragă la muie.

    00
  13. Dar de ce sa fie retinut?? Femei misterioase si baute care macelaresc pe trotuar cate 2 copii pe zi nu sunt retinute. Omul asta chiar nu a produs niciun rau concret… si macar e om, nu femeie.

    00
  14. NOU
    #43

    Și ce o să facă poliția la mine pe stradă unde am deja limitare de viteză la 30? Poliția nu există deloc, nu calcă pe stradă aia decât când îi chem că unul a blocat strada. Strada are sens unic, se intră pe interzis de ani de zile. Trebuie să stea zilnic 1-2 ore acolo și prind cel puțin 6 oameni care intră pe interzis. Cum verifică poliția că se respectă ăia 30 la oră?

    00
  15. NOU
    #44

    Camere video, tovarasi, cu ceva AI de analiza, simplu si eficient. Te-a filmat, daca ai incalcat vreo regula, pac, amenda, nema interpretare, nema eroare, in fond avem software care-ti recunoaste amprenta dejtului, deci pentru evidentiat jeguruile care trec pe rosu e mult mai simplu. Amenda printata automat, pac trimisa prin curier la domicil, all inclusive vorba aia si sa vezi dupa aia liniste-n oras. Gata cu fortat semaforul, cu frane idioate, cu depasiri aiurea, cu mers pe linia de tramvai, cu toate magariile de acum, gata cu parcatul aiurea…
    Cu un sistem video integrat pus, macar la inceput, in marile intersectii din oras rezolvi un an un sfert din bugetul capitalei, din amenzi, ca e atat de plin de ticalosi, ca doar asa faci ordine.
    Plus ca nu ai nevoie de militzika nicaieri pentru schema asta. poti sa ii lasi sa putrezeasca in boskti cu radarul lor de cacat, ca toata lumea va merge tiptil, legal, sa nu iasa prost in poza…

    00
  16. Bai, eu am o intrebare destul de serioasa. Cei cu masinile lovite ce optiuni au? Ca asigurarile spun pas, ala daca e sarac lipit … tot pas. Am intrebat o amica ce optiuni am sa-mi protejez gioarsa parcata. Mi-a zis sec: nici una.

    Te duci la politie si declari ca te-a belit doar sa nu intri tu in rahat si cam atat. Daca tot avem o asigurare obligatorie, nu ar fi ok o clauza macar cand ai dovezi (filmare, martori, etc?). Stiu ca din cei 3 lei abia platesc si se trag pe cur, dar da-mi optiunea sa platesc si 5 lei daca tot e obligatoriu.

    00
    • Teoretic, daca e cu autor cunoscut, ti-o cam repara ala ( daca nu are bani e cam belita treaba ). Am o cunostinta care a gasit masina franjuri facuta pe o parte, a trecut cineva i-a lovit masina din neatentie si dus a fost. Si-a reparat-o pe barba lui. Asta daca nu ai cumva un casco. Cred ca acolo, daca se declara accident, s-ar putea sa ai ceva sanse sa ti-o faca. Altfel, nu prea vad cum, chiar daca ai RCA cu deontare directa, aia nu au impotriva cui sa se duca, dupa ce-ti repara tie masina si nu o sa le convina.

      00
  17. Problema la accident si „viteza” este ca nu prea pare ca viteza a fost motivul si faptul ca a intrat direct in ele. Nu uitati ca ala din star trek a fost omorat de masina care avea viteza data de gravitatie.
    chiar si la 30km un corp mobil de ~1.5 tone te striveste

    00
  18. Oameni buni, uitati-va un pic pe Googlemaps dupa strada Mentiunii din Bucuresti, unde s-a petrecut accidentul. Nu e nimic aberant sa pui acolo limitare de 30 km/h. E o clasica straduta de Bucuresti cu masini parcate pe ambele parti ale carosabilului, practic ai o singura banda, desi teoretic ar trebui sa fie doua.
    Referitor la faptul ca nu sunt suficienti gabori sa constate toate porcariile din trafic, principala problema e ca sunt prea multe porcarii in trafic. Cred ca nici daca am dubla numarul de politisti rutieri din Bucuresti, n-ar putea astia sa constate 10-15% din toate incalcarile nasoale de reguli de circulatie care au loc in metropola. Si la un simplu drum la supermarket in weekend, vad lejer cel putin 2-3 (4-5) indivizi care calca linia continua, lasa masina pe avarii in curba, trec ca racheta pe langa tine cu 100 la ora pe limitare de 50 etc. Schimbatul benzii fara semnalizare e deja regula. Hai sa recunoastem, condusul in Bucuresti e haiducie si stim toti ca problema nr. 1 e soferul roman.

    00
  19. proasta incalca legea, conduce bauta desi nici treaza nu prea ar fi capabila sa conduca.

    Solutia: sa reducem viteza si sa punem bumpere, MFW.

    00
  20. Cat e limita in oras? 50 km/h?! OK, dar ar fi fost limitare la 30 km/h era altceva domne… nu se mai intampla… Asta e solutia!

    Cat avea masina cand a lovit stalpul? La 107 km/h s-a oprit acul indicatorului de viteza.

    00
  21. Sotia mea e din SV, si cand suntem acole pe la rude/vecini, toti se uita la mine ca la urs cand le zic ca nu beau, penru ca sunt cu masina. Efectiv toata lumea „serveste” minim 1 tuica si un pahar de vin, ca „n-are nimic, sunt naturale, astea nu te iau de cap”

    00
    • Hai sa nu generalizam. Poate in familia ta toti servesc dar NU toti servesc in toate familiile.
      Da, eu sunt/stau in SV.

      00
  22. Degeaba pui limita daca nu pui si denivelari…..;)

    00
  23. Cand au pe la tv „politia a derulat o campanie si au retinut x permise” ma ia durerea de cap. Pai ma baieti, legea se aplica ca e campanie? Ar trebuii salariul sa il ia tot de 3 ori pe an, cand fac campania de permise.

    00
  24. Da, 30km/h pe stradutele inguste, dintre case si puse camere video la greu. Scoase mizeriile alea de praguri sau bumpere care iti fut masina, chiar si celor care merg cu maxim 30 la ora, iar alora cu SUV-uri, dube sau masini pe firma li se rupe.
    Pe strada cu gradinita alor mei, e plin de vitezomani din astia care merg cu 50 la ora printre masini parcate. Da, daca sare unul mic in strada e vina lui sau a lui ta-su, ca treceri de pietoni nu sunt, dar conducere preventiva pula.

    00
  25. Bossilor, noi nu stim de frica amenzilor. Exista legi, chiar daca nu la nivelul secolului in care traim, dar exista totusi niste chestii de bun-simt, cum ar fi trecut pe rosu, mers pe trotuar, blocat intrari in cladiri, etc. Dar stim ca si daca suntem infecti, sunt sanse mici sa patim ceva. Si beleaua e ca „marlanul de trafic” nu e doar geani cu tigaie de 600e, se intampla si dudui cu plozi, genul ala afectat si revoltat, dar doar daca blocheaza altii trotuarul/trecerea, ele au derogare „ca sunt cu copilul”, sau domni de 50-60+, care „conduc de o viata si nu am facut niciun accident”. Revenind la faza de ieri, am vazut o abordare proactiva de la rutiera: trecea un polo de la rutiera prin zona, au vazut niste masini care erau jumate pe rampa de acces catre trecerea de pietoni, jumate pe trecere, asa ca au pornit girofarul, au luat documentele soferilor si au inceput sa scrie PV. In timpul asta, ~200m mai in spate era un distins domn care alege sa isi parcheze masina cocotat pe trotuar, si a zis ca poate asteapta pana pleaca politia. Avand mai multe sesizari legate de cei ca el, la care am primit raspuns ca nu e omologat aparatul cu care am filmat, etc, am zis sa ma duc sa ii rog pe politisti sa il aiba in vedere. Ce ziceti voi ca se intampla? Repet, omul statea cu masina pornita si astepta sa plece politia. Se gandeste el mai bine ca aia nu il vad, si ii da talpa, sare de pe trotuar pe trecere si deja pe banda a 2a, ca daca ii da tare, scapa. Distanta de ~100m, trotuar, pista de biciclisti si trecere de pietoni, da? Apica sa se dea politaiul jos si sa ii faca semn sa opreasca, iar el era surprins ca l-a oprit. Bai, era surprins! Voi va dati seama ce putregai e in mintea unora?

    00
    • Cea mai chestie de bun simț e VW Polo la Rutieră.

      00
    • @Paco, nu o sa dezgropam mortii despre licitatia in care Polo a iesit cu juma de euro sub oferta Dacia, ca e veche si toti au foat maxim de afectati de manevra. NOT!
      La ce trafic e in B, sincer… cred ca e mai mult decat ok cu Polo, macar sa iasa mai des pe strazi. Nu mai zicem ca Polo se mascheaza mai usor dupa boscheti…

      00
    • @v4li0, nici nu îmi bat capul. Contribuția mea este relativ mică la bătaia de joc cu banul public. Am văzut ultima dată și ceva Alfa Romeo, un brand ales desigur pe criteriul fiabilității unanim recunoscute și al costurilor aproape inexistente de întreținere.

      00
    • @Paco – masinile Alfa Romeo Giulia au fost oferite pe baza de parteneriat intre Auto Italia si Politia Rutiera pe o perioada de 1 an cu posibilitate de prelungire.

      00
    • @Chris Toss, știu boss. Trolam și eu la băieții cu italiene.

      00
  26. Cam în stilul ăla conduc toți șoferii pe acolo.
    Deși de vreo 10 ani am drum o dată la fiecare 2-3 săptămâni la Constanța, politia m-a oprit O SINGURĂ DATĂ și anume când a fost orașul în carantina sa ma întrebe de declarație.

    00
  27. In comentariile de pe Facebook, lumea se plange de calitatea filmarii.

    00
  28. De gândit au gândit-o toți, dar s-a scăpat vreunul cu: „bine că nu s-a întâmplat pe tura mea” sau a ieșit viteaz: „dacă eram eu acolo”?

    00
  29. Macar nu risca sa-si piardă permisul….neavând unul

    00
  30. Înțeleg că articolul e din seria ”poliția e de o ipocrizie crasă și merită să subliniem asta”, dar eu vreau să adresez un pic cum iei peste picior chestia cu limita de 30 km/h.

    Am participat în ultimul timp, ca voluntar pe proiecte de piste de bici cu administrația locală județeană, la niște seminarii foarte mișto despre mobilitate ținute de Interreg Europe. Resurse foarte mișto, prezentări atractive, oameni destupați, discuții lejere etc. Ei bine, în cadrul acestor discuții limita de 30 km/h era tratată drept un lucru firesc, care ridică în orice oraș e implementată calitatea vieții. Printre altele, există și orașe de dimensiuni medii unde există pe peste tot limita asta și n-a murit nimeni. Long story short, e un reper de civilizație.

    Ah, și oamenii ăia mai vorbeau despre o chestie cu aceeași lejeritate: despre scoaterea mașinilor din centrele orașelor.

    La noi, asemenea măsuri ar fi tratate cu furci și topoare. Uneori am impresia că suntem legați ombilical de mașină și murim dacă nu putem ajunge cu mașina pe peste tot și dacă nu există facilități pentru șoferi pretutindeni. În mod ideal, TOȚI șoferii deodată ar trebui să poată circula ”fluid”, repede, să găsească parcări la nas și ele să fie moca. Și cumva în același timp, nu știu cum, probabil prin miracol, să nu existe ambuteiaje și poluare și să cânte păsărelele și toată lumea să fie fericită. Pentru că logică și din seria de mașini lăsate an fata pe avari, că ”nu stau decât un minut, bos”.

    Practic, limita aia de 30 km/h e o mică felie de civilizație și poate mai bine n-am ironiza-o, ci am încuraja-o. Normal, ea ar trebui să vină la pachet cu poliție atentă pe bune și cu sancțiuni serioase pentru cine calcă pe bec. Iar aici empatizez cu tine, Vali, când te enervezi pe copții care stau cu radarele prin boscheți.

    Oh well…
    Mx

    00
  31. Asa m-am saturat de heirupisme din astea.
    „Gata frate! Asta e solutia!”
    „Ai studiat problema?”
    „Datenplm, asta e SOLUTIA!!!”

    Asa a bagat Boagiu, sau cum plm o cheama pe nevasta lui Dracula de la PDL, obligativitatea anvelopelor de iarna. A futut un OUG pentru ca i-au spus unii ca se fac accidente pe valea pravohei din cauza ca masinile nu au anvelope de iarna. Cititi presa vremii, ca nu glumesc.

    E buna legea??? E ca pizda lui LaBaoagiu.

    Asa si Tenita penibilitza asta.
    A gasit un subiect de actualitate si a zis sa isi ascuta penita pe subiect.

    Hai sictir si tenplm de aici!

    PS am anvelope de iarna pentru siguranta mea, nu pentru ca un politician roman s-a impiedicat in stiinta si a mazgalit o lege.

    00
  32. Rezolvam problema. NU MAI REPARAM STRAZILE IN BUCURESTI – limitarea va fi sub 30. Dam drumul la pasajul dna Ghica ca si-asa a ramas inert si rugam si pe astia de la caldura sa inceapa sa faca lucrari si sa schimbe tevile – problema rezolvata. NEXT!

    00
  33. Mă amuză maxim comentariile. Să punem bumpere, să limitam viteza, să…să…
    Și cu 10km/h dacă nu e nici un cap de cretă care să sancționeze acele să-uri sunt egale cu zero.

    00
    • De aia trebuie puse camere peste tot cu amenda venita acasa si retinuta din venituri. Ca in Londra. Pentru viteza, pentru parcat pe prima banda, pentru blocat intersectia, pentru, pentru, pentru.

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube