Online: de ce dispar firmele de adtech

Una dintre cele mai facile metode a te face că lucrezi e să faci o promoție de genul “dăm un cub de ciorbă pentru o adresă de email”. Le-ați văzut probabil prin magazine, pe la colț de stradă sau prin online. Românul care pe net e paranoic că îl ascultă SRI își bagă repede toate datele pe toate siteurile pentru a câștiga un six pack de bere sau un tricou de 20 lei.

În felul ăsta se adună mailuri pentru a trimite newslettere. Pe vremuri, găseai site-uri de genul ăsta, ăsta, ăsta, puneai un program de email harvesting pe ele și apoi vindeai adresele de mail adunate astfel tuturor, dar metoda s-a rafinat și companiile preferă să își adune singure emailurile (sau să angajeze o companie să facă asta).

Rata de deschidere la newsletter e extrem de mică, sub 1%, pentru că nu interesează pe nimeni ce au de spus niște fete de la marketing într-un limbaj de lemn, așa că a fost nevoie de reorientare.

Una dintre metodele vechi este bannerul servit prin adserver. Metoda era simplă: urci un banner, bifezi niște categorii, el se afișează pe toate site-urile care au codurile acelui adserver. Tehnologia era simplă: se ținea cont de categoria pe care bannerul o voia atinsă, i se arăta omului bannerul de 3 ori (uneori de 3 ori pe același site, alteori de 3 ori pe 3 site-uri), dacă nu dădea click însemna că nu e interesat, i se arătau alte bannere.

După care treaba a început să se complice, adăugându-se tot mai multe opțiuni, tot mai multe metode de urmărire a utilizatorului, pentru a se cere mai mulți bani. La final, toată tehnologia asta a devenit enervantă și obositore, nu doar ineficientă.

Azi, s-a anunțat că o companie care valora uneori între 1 și 2 miliard de dolari a fost cumpărată pe mărunțiș, pentru că valoarea ei era spre mică. Citatele importante din articol:

„It’s the end of the businesses that got rich through a massive arbitrage and making clients think tech was behind results when really it was just throwing billions of cheap impressions at every problem”.

„In ad tech, unless your product is extremely differentiated, you are just middlemen offering middleware with fees, fees, fees. You have no reason to exist.”

Pe românește: au început să ceară mai mulți bani ca să segmenteze cititorii mai bine, costuri care afectau de obicei site-urile și conținutul lor, ca să afle la final că a fost o mișcare greșită și că utilizatorul are altă treabă și devine din ce în ce mai enervat de multitudinea de bannere, puse de site-urile disperate să își acopere costurile.

Făcând abstracție că blogul ăsta contează ~50% din veniturile mele, deci e în interesul meu să spun că blogurile sunt tari, cred că publicitatea are nevoie de o întoarcere la rădăcini. Ai un produs, gândești o campanie, bagi niște bannere pe site-uri bune, îl pui în mâna unor oameni care fie știu să zică două vorbe despre el, fie au public relevant, lumea află de el și la raft înclină să îl cumpere în loc să cumpere produsul pe care îl cumpără de obicei.

Nu înțeleg deloc faza cu “să întreținem o pagină de facebook, să punem ceva acolo zi de zi, să îi amintim omului zi de zi că produsul nostru există”. E stupid.

Discutam la un moment dat despre remarketeting/retargeting și de ce e o mizerie completă, scumpă și inutilă. OK, l-ai adus pe om în magazinul tău, s-a uitat la un produs, nu l-a cumpărat. De ce nu l-a cumpărat? Că nu are bani acum, că nu e momentul acum, că nu e decis acum. A-l enerva pe alte site-uri unde se duce cu produsul tău e complet aiurea. Nu-ți permiți acum produsul ăsta?! Hai că ți-l arătăm peste tot pe net, poate îl cumperi, pentru că logică!

Dincolo de cifre sunt oameni, care cer să fie tratați ca niște oameni, nu ca niște portofele.