Observații despre scandalul momentului #3

CNCD a anunțat în presă că i-a dat o amendă de 4.000€. Omul e fiert.

Se vede asta din reviewul ăla la Fold, pe care susține că l-a cumpărat din dorința de a ni-l arăta el nouă. Că ni l-au arătat și alții și asta nu era de ajuns, noi stăteam cu sufletul la gură să ni-l arate el.

După aia a urmat review la un iPhone vechi de un an, review de care „nu a avut timp” până acum. Aham. Acum a avut, pentru că e un telefon de la un producător care nu dă bani. Că ăia care dau bani și telefoane la test nu mai vor să apară pe canal, în ciuda faptului că comentariile sunt moderate la sânge. A fost adorabilă aia cu „am trecut pe Apple pentru că sunt un om integru, care nu minte că a fost mereu pe iOS”.

Dar, din clipul ăsta de acum, eu văd două chestii:

  1. a aflat din presă că a luat amendă de la CNCD și nu îi place asta. ar fi vrut să rămână o chestiune privată, știți voi, ca în amenințările alea de la avocați. mi-e lene să caut unde exact, dar într-un podcast se lăuda că, pe vremea când era reporter, el primea ponturi de la oameni care lucrau la instituțiile statului când se întâmplau accidente. atunci ponturile erau bune, că își făcea știrile cu ele, acum nu mai sunt, că e vorba despre el.
  2. e opărit că i-au făcut paparazi poze și l-au urmărit câteva zile. e mișto să fii persoană publică și să mergi pe gratis la spa sau să iei mașini în teste, nu e mișto când nu te mai poți scobi în nas în mașină și trebuie să fii atent unde parchezi și cum conduci, sau, mai rău, să mergi 200m pe jos că ai parcat civilizat. nu de el e vorba, așa în general.
  3. declarația aia amuzantă la ce emisiune a fost? la una serioasă, pe măsura seriozității pe care o clamează că îi e caracteristică? sau la una de cancan, adică în genul ălora de care se plânge că l-au urmărit? era la prima interacțiune cu emisiunea aia de cancan? sau când făcea reportaj frumos cu el era o emisiune bună?
  4. aia cu „am rămas integru” e așa, cam la mișto. când mi-a dat ilegal jos clipul, încălcând legea 8, articolul 35, sau când nu-și marchează publicitatea nu prea e integru.
  5. insistă că ar trebui să i se ceară și lui un punct de vedere. pentru ce? pentru declarațiile făcute de el? nu sunt de ajuns declarațiile? n-ar trebui să știe, că tot pretinde că e jurnalist de 25 de ani, că o declarație nu are nevoie de puncte de vedere?
  6. tot insistă cu sănătatea publică, că asta e tot ce i-a rămas. sunt convins că nu i-a spus nimeni în față ce crede despre el și despre încercarea asta.
  7. tot nu a înțeles că oamenii îl displăceau de mult, de la multele derapaje mici, și acum s-a umplut paharul, nu, el insistă că e vânătoare de vrăjitoare.

 

A învățat ceva din asta? Nimic. Nu vrea. Insistă că e ceva temporar, care o să treacă. Pe partea jurnalistică, publicitatea o marchează la fel, ambiguu și neclar. Dar a început să pună linkuri în descrierea podcasturilor, ceva ce îi atrăsesem atenția că ar trebui să facă, că ar fi bine și frumos.

ps: cineva mi-a făcut și mie reclamație la CNCD, dar îl las pe el să spună cum a decurs. 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

53 comentarii

  1. https://www.youtube.com/watch?v=6L1aqgzpFG4

    Acest clip este protejat de drepturi de autor conform legislației în vigoare.
    Pentru preluare folosiți funcția link sau embed și menționați sursa completă.

    conform legii, pot decupa bucăți din el.

    • FCRB 1923
      15 minutes ago
      Mă bucur că ai explicat mai în detaliu că nu ai fost de acord cu acest interviu ca să fie publicat, deși probabil că cei care te urmăreau mai demult știau că nu discriminezi. Mult succes în tot ceea ce faci, domnule George.

    • hahaha
      domnule George

      00
    • Eu nu înțeleg o chestie:

      Când, mai exact, nu a fost de acord? Înainte de a si pune microfonul în față, sau după ce s-a trezit?

      00
  2. @all… CUM VI SE PARE AMENDA PRIMITĂ DE GEORGICĂ BuhNilă? e mare? e mică? e îndreptățită și proporțională cu greșeala (greșelile) comisă?

    00
    • Ma asteptam sa i scada followersii pe youtube. Ciudat. Ori a pompat indieni pe el…

      00
    • Amenda mi se pare minora..

      00
    • A scăzut în cifre doar cu 10k de la începutul scandalului.

      00
    • un început acceptabil pt astfel de derapaje. acceptabil dacă e doar început. dacă a one shot, e kk pansat.

      00
    • @Noname … nimeni nu se oboseste sa dea unsubscribe, ca oricum nu se uitau la clip-uri, ar fi o actiune inutila. Subscriberii de pe youtube n-ar trebui sa conteze niciodata, atat timp cat e o cifra care longrun creste continuu… am pus 1 video acum 5 ani, am cateva sute de subscriberi si tot primesc an de an alte subscribe-uri desi e clar ca nu postez nimic de cel putin 5-6 ani… deci sincer mi se pare ca singurele chestii care ar trebui sa conteze sunt vizualizariile si rezultatele directe… gen cod promo la produs… x oameni au achizitionat cu el… e clar ca au venit de acolo sau pur si simplu date concrete. Povestile sunt pierdere de timp.

      00
  3. O sa ti se faca piscina beciul iar…

    00
  4. N-am inteles stirea. A primit sau a dat 5000 Eur?

    10
  5. Dacă ai fost taur asearā, azi fii bou şi trage!

    – vorbă din popor

    00
  6. 4000 euro costa sa ții prima pagina a ziarelor și televiziunile sa dea Breaking News cu tine?
    Wow! Vreau și eu!!!

    00
  7. get rekt bufnici

    00
  8. Pai sa nu-l scuipi în ochi? Pe 16 octombrie 2011, Huidu făcea acel teribil accident. Pe 18 octombrie, cine avea articol pe blog în care „nu acuz pe nimeni, dar <>”,”art. 178 Cod Penal” s.a.m.d.

    https://buhnici.ro/lectiile-accidentului-lui-serban-huidu/comment-page-1/

    Nu-i vorba, cele doua nu se compara nici pe departe (muie ala se bătea cu pumnii în piept ca dispare de pe TV, dar foamea…), insa întrebarea rămâne: cum plm te miri, după 25 de ani de „jurnalism”, ca lumea îți dă atenție când faci cacaturi?

    00
  9. lasand la o parte canatul semi pedofil. ce treaba are consiliul pentru combaterea discriminarii cu mistourile cu grase/grasi? nu e o chestie asupra careia nu ai control (cum ar fi culoare pielii sau etnia), e perfect tratabila cu mai putine shaorme si o plimbare. hai ca celulita e greu de tratat, am vazut celulita pe tipe slabe si tinere (nu minore wink wink). dar sa fii cat frigiderul e strict alegerea ta.

    cred ca termenul de discriminare ar trebuii redefinit. cred ca e mai putin controlabila prostia decat grasimea.

    hai cu manutele rosii ca sa dorm bine, pe urma bagati 2 pachete de oreo ca sa dormiti si voi bine :)

    00
    • NOU
      #21

      CNCD e cea mai inutila institutie romaneasca din cate sunt, si sunt multe.

      In baza carei legi da amenzi ? a protectiei feminizdelor si graselor ?

      Mai abuz ca asta nu exista, e complet anticonstitutional sa amendezi pe cineva pentru exprimarea unei opinii, indiferent unde, indiferent de catre cine.

      Nici macar statutul lor nu specifica grupurile sau minoritatile pe care le apara, chipurile.

      00
    • Eu sunt curios de ce l-au amendat aia, era acolo in calitate de jurnalist?😂 Aia care au lansat stirea ce fac, bine?😆

      00
    • Da si mie mi s-a parut ca CNCD s-a activat aiurea sa arate activitate. Cum mai facea DNA dupa ce plecase Kovesi de la conducere. Aparea nu stiu ce ancheta in presa, hop si DNA sa cerceteze. Apoi timpul trecea si rezultatele se lasau asteptate, dar nu mai conta pentru ca lumea uita de pe o zi pe alta. Sunt curios daca o sa conteste amenda (nu am idee daca exista macar posibilitatea asta) si daca da care va fi verdictul.

      00
    • Nu comentez dacă trebuia sau nu să intervină CNCD.
      Dar credeți că a plătit cineva vreodată o amendă dată de CNCD? Știți ce se întâmplă când n-o plătești? Nimic, că n-are nicio valoare. Nu intră la impozit, nu-ți afectează nimic.

      Este o sinecură politică ca oricare altele unde oameni care au ajutat în campanie sunt puși pe salarii mari din care dau înapoi procent la partid.

      00
  10. Mie unul mi se pare un precedent periculos. Omul si-a exprimat o opinie de cacat intr-un interviu care l-a costat 4000 eur si probabil mai multe potentiale zeci de mii de eur din contractele pe care nu le va mai avea din cauza derapajului pe termen lung.

    A doua parte a pierderii mi se pare normala. O merita, da-l in cacat. Dar ma ingrijoreaza insa satisfactia lui zoso pentru aia 4k, mai ales ca i se poate intampla si lui. Daca sapa cineva suficient, sunt convins ca se gasesc niste motive.

    Sa nu uitam ca Dani Mocanu a luat amenda o suma similara daca nu chiar mai mica (15k lei) pentru tutorialul ala muzical despre cum trebuie date curvele la produs.

    00
    • yup, la fel va si eu. azi te bucuri ca un carnat si-a luat mumu, maine te trezesti ca libertatea de exprimare este valabila doar daca nu superi o lunga lista de persoane speciale.

      00
    • A doua parte a pierderii mi se pare normala. O merita, da-l in cacat. Dar ma ingrijoreaza insa satisfactia lui zoso pentru aia 4k, mai ales ca i se poate intampla si lui. Daca sapa cineva suficient, sunt convins ca se gasesc niste motive.

      am impresia că tu nu știi că eu mi-am incasat-o inantea lui. inclusiv cu limitarea libertăților de exprimare.

    • Anumiți oameni de prin Europa noastră au fost civilizați prin amenzi. Când am citit articolul m-am gândit și eu la „satisfacția” lui zoso dar m-am gândit și la E. pe care cred că-l roade a dracu de tare că poate doar să citească. N-am fost de acord cu mecanismul metodei, însă a dat rezultate. E mică? E mare? AMENDA. Reclama la TV se plătește în euro și la secundă!!!!!

      00
    • O chestie nu o inteleg nici eu: ce treaba areCNCD in chestia asta? Recunosc ca nici nu stiu ce poate si ce nu poate sanctiona CNCD.
      Sunt atatea prostii spuse pe net/youtube, de ce ar sanctiona-o pe asta cu amenda?
      Hai sa luam un exemplu simplu: cand sosoaca mananca atata rahat pe fb, CNCD unde e?

      00
    • Dani Mocanu e inca in libertate?😂 Plm stat de proxeneti, normal ca a venit aici andrei tâțe

      00
  11. de remarcat ca aproba comentariile manual la clip. ultimele comentarii aprobate au fost acum 2 ore

    00
  12. I-am zis si lui ca ar fi mers un barter cu CNCD. Mi-a sters comentariul dupa ce s-a prins…

    00
  13. Cica nu i a cerut nimeni un drept la replica dupa, interviu/scandal….pai minte, Capatos chiar l a invitat la emisiune si a refuzat…sau prostia ca, interviul a fost montat , cand se vede clar ca a fost dat pe post tot ” brutul”…
    Daca tacea, filozof ramanea…

    00
  14. VIRGINII CNCD vs CHADUL BUHNICI

    00
  15. Chiar daca i-au dat 20.000 lei el plateste amendă jumătate din minimul prevăzut de lege.

    00
  16. Degeaba va bucurați ca o sa plătească 20.000 lri ca amenda e de la 2000-100000 asa ca el plătește doar 1000. E bine totuși ca se constentizeaza in societate ca nu poti vb la televizor sau pe internet orice.

    00
  17. Foarte ciudata faza cu amenda, dupa mine ar trebui sa fie data postului TV / jurnalistilor care au dat drumul la un material controversat sau nu au intrerupt interviul la primele semne de idiotism.

    00
  18. Poate fi amendat de ăștia și un prieten care m-a făcut gras?

    00
  19. Lorena Lupu a scris un articol genial pe tema asta.

    00
    • un link n-ai da.

    • Articolul „Amenda lui Buhnici, explicată pe înţelesul lui gigel pă net” ? Este cea mai mare imbecilitate pe care am citito in viata mea. Femeia aia e tot mai proasta pe zi ce trece. Cam odata la 2-3 luni intru sa ma uit ce mai debiteaza si de fiecare data reuseste sa fie mai proasta decat a fost data trecuta. Jumatate din punctele alea is inventate. „Să-i plătească amenda lui Buhnici slabele, că pentru ele a luat-o.” Absolut nimeni in lumea asta nu a zis asa ceva.

      00
    • Lorena e mai penibilă ca Buhnici, pe bune, jur că nu am văzut alt blogger care să fie mai inutil ca ea, tot ea se plânge că nu cotizează nimeni la blogul ei, mda.

      00
  20. Nush man ce atata drama. Si eu am fost mai grasa la viata mea, vroiam sa mananc, dar nu m-am ofuscat, nu m-am simtit lezata, si culmea, aveam si pretendenti garla :))) Iti place sa mananci, asuma-ti si aia e. In alta ordine de idei, omul n-a facut decat sa isi dea cu tesla singur, ceea ce arata ca nu e isi stie interesul cu adevarat decat pe termen scurt si pecuniar, ori asta e ceva ce se vede mai devreme sau mai tarziu.
    Eu personal as fi zis : da domne asta cred, nu sport grasele, imi irita retina, imi moare jucaria. Este dreptul meu democratic sa am o parere si sa mi-o exprim. In secunda 2 ar fi murit scandalul pe veci
    Nici grasele nu isi asuma grasimea, nici ipocritii fatarnicia, noroc cu ceilalti ipocriti ca dau amenzi si au dat o palma la rahat, acum avem un rand nou de panselute :)) Si gata problem solved

    00
  21. Ati observat șopârla? „L-am cumpărat de pe Amazon!”

    00
  22. Chiar daca nu-l inghit pe acest profitor, nu pot sa nu observ cum s-a dus pe pwla libertatea de exprimare în RO.

    00
  23. Nu crezi ca a facut o obsesie pentru el? De ce te roade atat? Get a life!

    00
  24. Face recurs si se anuleaza in instanta. Pe ce baza i-au dat amenda, sesizare din oficiu? A venit vreo femeie sa depuna plangere ca a fost afectata emotional si jignita de spusele lui Buhnici?

    S-au facut si aia ca muncesc, ca sa mai alimenteze putin non-subiectul asta.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile