Cine a făcut performanță în școlile cu budă în curte?

Am încredere că în doi ani nu va mai exista nicio școală în România (cu toaleta în curte – n.r.). E o problemă importantă, trebuie rezolvată, dar trebuie să înțelegem că nu are legătură toaleta în curte cu calitatea educației, din moment ce mulți dintre noi am făcut performanță învățând în aceste școli, cred că este o dovadă, dar ea trebuie rezolvată, clar, și va fi rezolvată”, a spus ministrul Educației Cîmpeanu.

Mulți dintre noi am făcut performanță în școlile alea? Noi cine? Noi, clasa politică românească? Noi, ăia care conducem România din gard în gard de 30 de ani? Noi cine, tot aparatul de stat numit pe șpârle? Noi cine, traseiștii politici ca domnul Cîmpeanu? Noi cine, ăștia cu doctorate plagiate?

Apropo, ăsta ne e ministrul educației:

Cîmpeanu a absolvit Colegiul Naţional „Sf. Sava” din Bucureşti în 1986, apoi Facultatea de Îmbunătăţiri Funciare şi Ingineria Mediului din cadrul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară (USAMV) din Bucureşti în 1991. În anul 2000 şi-a susţinut doctoratul în cadrul aceleiaşi facultăţi.

Un aparatcik cu specializare agronomie pus să reformeze educația. Corect ar fi fost “s-a făcut performanță în ciuda sistemului de învățământ, dar unii au rămas la coadă, așa că s-au făcut politicieni cu doctorate plagiate”.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

43 comentarii

  1. Nu au pic de rușine politicienii. Cât naiba costă măi nene să faci o anexă cu destinația de toaletă?
    Eu am crescut într-o casă care are baie dintotdeauna, nu am avut niciodată wc in curte, dar școala la care am mers avea wc-ul afară, în fundul curții…

    00
    • Costa mult pentru ca satele nu au canalizare. Nu pui WC si il conectezi la teava pt simplul motiv ca teava nu exista.
      De aia investitiile astea sunt scumpe. In secunda doi in care un primar baga bani in asa ceva apare presa cu titlu de gen „Primarul X a cheltuit 20.000 euro pe un wc la scoala”. Apoi daca citesti articolul afli ca de fapt mare parte din cei 20.000 se duc pe sistem de canalizare. Dar pana atunci deja au aparut gigeii care striga coruptie iar alti primari inteleg ca mai bine isi vad de treaba decat sa se trezeasca cu scandal.

      00
    • am trăit primii 2 ani de viață într-o casă fără baie, dar foloseam scutece sau oliță și oricum nu-mi amintesc. apoi într-o casă cu baie, apă curentă și canalizare.
      la bunicul matern, în același oraș rămâneam rar peste noapte (cu excepția perioadei amintite la un articol anterior), la bunicii paterni era baie în casă, cu apă curentă și fosă septică.

      când eram deja adult părinții au renovat casa bunicului matern, au făcut și baie și s-au mutat acolo. la un moment dat, într-o vară, fierbeam ceva conserve afară la foc, am avut nevoie la baie și m-am îndreptat spre casă.
      tata, mai mult în glumă, mi-a arătat buda din fundul curții păstrată încă ”de ce nu te duci acolo, ai crescut cu baie în casă?„ la care eu, ”da, am crescut la bloc, cu baie în casă”, a fost prima și singura oară în viața mea când l-am lăsat pe tata fără replică. :)
      mă uitam la el siderată cum mișca buzele și nu ieșea nimic. :) după vreun minut a reușit un ”da, așa e!”. :)

      în școala generală buda era în curte. la liceu era în interior. doar că era fumoarul elevilor. mama simțea aproape de când intram în bloc că fusesem la baie la școală în ziua aia. :) (eu chiar nu fumam). sincer, nu cred că m-am dus de 10 ori la baie în timpul orelor de curs timp de 4 ani de liceu.

      00
    • @AB – ce setări ai de scrii toate începuturile de propoziție cu literă mică? Faci asta intenționat, sau e de la budă?

      00
    • Daniel…
      Vb prostii..
      Vezi cat costa sa faci o fosa pt o scoala cu 100 de copii, in regie proprie?
      Dupa ce descoperi preturile, astept si un comentariu de regret la ce ai scris.
      Nu sunt eu Sabin Gherman, dar m-am cam saturat de Romania si romanii extraordinari de priceputi.

      00
    • @Dr. Acula, mi-e lene să apăs tasta caps. mi-am modificat tastura qwerty să presteze cu diacritice și, din motive care-mi scapă, ca să anulez caps trebuie să apăs tasta shift. și de obicei uit, așa că prefer să păstrez caps pt lucrurile cu adevărat importante, cum ar fi numele proprii. :)
      mulțumit?

      00
    • @AB ”da, am crescut la bloc, cu baie în casă”

      Mamă, ce i-ai zis-o.

      00
  2. Oraș mediu din Ardeal, undeva in ciclul primar eram in perioada 1997-2001 parca.

    Școala avea o clădire separată unde era buda, era un loc pestilential unde era plin de rahati încolăciti pe jos și pe oglinzi și in chiuvete. Apa nu venea decât o ora pe zi. Nu a strâns nimeni niciodată rahații de acolo in cei patru ani ai mei de școala.

    Mai era o buda in școala, era o gaura in podea. Usa era rupta, hârtie trebuia sa ceri de la cancelarie și săpun nu era.

    Cea mai minunata faza a fost când a intrat o femeie in pauza mare in clasa și l-a bătut pe un coleg pana la sânge, cu sălbăticie. L-a dat cu capul de tabla si de banca. Nu erau țigani. Cică s-ar fi certat in ziua precedenta băiatul bătut cu unul din copii ei. I-a rupt si vreo 2 dinti.

    Politia avea sediul peste drum, a venit un burtos după o ora si l-a văzut pe copil bătut si a zis “care plm l-ați spălat ba de sânge, acum nu mai pot sa fac nimic, degeaba depune plângere. Aia e, plm aveți grije”

    Cam asta cred ca a fost experiența multora care au făcut ciclul primar in perioada aceea.

    00
  3. A uitat de noroi pe ulițe

    00
    • Noroi este si pe strazile din orasele mari pe unde pantofii de mii de euro ale plagiatorilor, ale imbecililor cu diplome nu calca si nu vor calca veci.

      Ce vreau sa zic e ca n-a uitat. Nici nu l-a vazut, n-a fost acolo. Mai da-i in plm.

      00
    • Noroi pe ulite, si mai ales invatat pe burta goala, invatamant gratuit, dar mai puneti si voi bani pentru cumparat nu stiu ce manuale, caiete si altele, dar hei mai reformam o data educatia sa para ca am miscat ceva. Sa nu uit … bugetul educatiei pastrat la acelasi nivel daca nu chiar micsorat din pdv procentual, dar an de an au avut grija sa fie marite bugetele serviciilor secrete.

      00
  4. „De ce nu e performant sistemul de invatamant in mediul rural? Pt ca nu au instalatii Geberit, baterii Grohe si uscatoare Dyson”.
    Un procent consistent de cetățeni traiesc in mediul rural. Statistic, aceștia au mai mulți copii / familie decât cei din mediu urban. Pentru aceștia problemele cele mai mari dpmdv sunt accesul la transport gratuit către si dinspre unitatea de învățământ, accesul la manuale, caiete si materiale necesare gratuite, cazare gratuită pt cei care doresc să meargă la liceu, burse sociale la facultate si invatatori/profesori capabili si dispusi să predea în mediul rural. Copiii (a se citi printre rânduri parintii) renunță la educație din aceste cauze nu din cauza ca isi fac nevoile in hazna. Oricum asa isi fac nevoile si acasă. Dar ca schema electorală/ disputa politica, recunosc ca da bine pe ecran acest subiect rasincalzit periodic (an de an). Nu e vorba de performanta. E vorba de subzistența sistemului de învățământ in mediul rural. Dacă vrem să nu avem si mai mulți analfabeti funcționali si cetateni inadaptati social asa trebuie abordată problema învățământului la tara.

    00
    • Like!

      00
    • din ianuarie dau cu sapa într-o pușcărie din românia. sunt absolut șocată și înspăimântată de numărul analfabeților sau care au maxim 2-3 clase primare.
      sincer, nu mă cred vreo panseluță, n-am trăit printre baștani, dar nu mi-aș fi imaginat niciodată că sunt atât de mulți. mă gândesc mereu unde sunt ăștia în jurul meu, în jurul nostru.

      ah, înainte de asta, la instanță, aproape 1 an am fost sclavul care introducea în sistemul informatic datele tuturor justițiabililor. timp de 10 luni, cât am făcut eu asta, pe dosarele penale (acolo apar și datele astea) am întâlnit 3 inculpați cu studii superioare (2 mi-i amintesc sigur- o tipă care provocase un accident și un nene cu o infracțiune financiară, nu-s sigură de al treilea). oraș în partea de jos a mediului, dar reședință de județ.

      00
    • Pavel, hai sa iti zic eu combinatia cu invatamantul in mediul rural. Bunicii locuiau in judetul Calarasi, unul dintre cele mai praf judete din punct de vedere al invatamantului. La scoala merg pana in 30 de copii de diverse varsta. La scoala din satul vecin, mai putin de atat. Un om normal la cap ar intreba, de ce nu se ia un autobuz care sa ii transporte la scoala din comuna? (drumul ar dura 10m). Sa se faca o centralizarea a elevilor, cu profesori mai buni si conditii.

      sunt 2 motive mari si late:

      1. scoala aia a fost renovata de cel putin 5 ori in ultimii 20 de ani. stim cu totii cum se aloca fondurile alea de renovare.
      2. in ambele scoli mentionate sunt angajati poate 10 profesori, in total. profesori care in mare parte nu au absolut nici o pregatire, au bac-ul si atat. cum ar da ca domnul primar sa ii lase someri pe astia?

      Si uite asa se taraste scoala. la fiecare tura de evaluare nationala, poate unul singur promoveaza din toata scoala.

      00
    • Un comentariu pertinent!

      00
  5. Eu personal nu cred ca mai trebuie investit in asemenea scoli decat dupa o analiza serioasa. Multe din aceste scoli au poate 20-30 de copii impreuna in 1-8. Mai bine ii iei din fata casei, ii bagi intr-un microbuz sau autobuz si ii duci la civilizatie si apoi ii duci inapoi. Si daca acum au 20-30 de copii in 8 ani o sa fie probabil 10 si apoi zero. Stim ca genul asta de sate se depopuleaza pe repede inainte, nu cred ca e asa greu de estimat. Ce rost are sa bagi sute de mii de euro sa le aduci la zi cand in 10 ani o sa bata vantul prin genul asta de scoli ? Idem si pt tras apa si gaz in sate in care populatia se cam muta in cimitir si nu mai vine nimeni.

    00
    • … pai in Romania ar trebui inchise cel putin jumatate din scoli maine, dar nu o sa fie inchise in urmatorii 10 ani pentru ca sunt bune acolo, fiecare sat e capusat la maxim de o ceata de oameni, care capuseaza tot… de la primarie pana la buda din scoala unde femeia de servici, aia cu jumate de norma e pusa politic… invatatoarele/educatoarele/profesoarele sunt toate puse „pe pile” (teoretic e pe bune cu examene si altele… practic e vrajeala ieftina) … de obicei neveste ale celor de la primarie sau fel si fel de trepadusi de prin comuna…

      Daca vrem sa facem scoala pe bune e nevoie de reforme si inchis scoli, construit campusuri scolare si facut scoli in care sa fie minim 2-3 clase pe nivel… cu conditii, internat, cantina si altele… iar asta nu o sa o vezi niciodata de la un guvern de repetenti, care nu vor sa faca educatie… ca asta ar insemna sa bagi bani undeva unde lumea o sa fie impotriva ta din oficiu.

      00
  6. Nu pot sa cred aceasta declarație a fost data de un ministru al învățământului în 2022.Efectiv nu îmi revin.

    00
  7. nu inteleg obsesia asta cu buda in curte.

    cam acum un an, un stimat autor, ne explica super doct, cu sbiect si predicat, superioritatea buzii in curte fata de baia in casa si tevile cu cacat din pereti.

    daca nu ma credeti gasiti linkul catre articol, ca direct nu il dau, aici: https://zoso.ro/stirile-zilei-19-august-2021/

    00
  8. In 1996-1997 scoala din Bucuresti, avea toaletele cu usi rupte si butoi cu apa ca nu functiona / se intrerupea apa. Nu mai vorbesc de cacati pe jos, hartie etc.

    De ce?
    1) Scoala era facuta in 1950 si de-atunci n-a mai fost renovata.
    De ce?
    – Partidul zicea ca poti sa traiesti si-asa, tovarase.

    2) Copii de huligani, ne-spalati, oameni de conditie modesta, atat materiala cat mai ales intelectuala care stricau chiar si bruma care se repara.
    De ce?
    – Pentru ca: efectul geamurilor sparte
    – Pentru ca nu-i tragea nimeni la raspundere. Acasa mancau bataie, n-aveau pe cine sa se razbune si iesea ce iesea.

    Cum rezolvam:
    1) Renovam pestilentiozitatile alea pe nume bude!
    2) Punem femeile de servici sa faca curat.
    3) Punem camere la iesire sa vedem cine-a iesit de-acolo
    4) Cand se strica ceva chemat parintele la scoala si pus sa plateasca pentru ce-a facut odrasla. Dupa 2 batai de la muncitorul cu palma cat lopata nu-ti mai arde sa faci pule pe pereti, sa rupi usi, sa te caci pe jos.

    00
    • au mai fost p-aici niște articole unde onor gazda sugera toalete, chiuvete și alte alea metalice, turnate, în școli.
      unii s-ar revoltat.
      alții (prea mulți după părerea mea), oameni pe craca lor, foști copii pe craca lor, din familii decente și cu majoritatea țiglelor pe casă, au povestit în comentarii cum au devastat (la modul de tot) clase sau toaleta școlii la sfârșitul vreunui an școlar sau ciclu de învățământ. nici ei nu puteau explica prea bine de ce.

      00
    • Un fel de trash the dress … college edition.

      00
    • Simplu. Toalete verificate inainte si la sfarsitul programului de scoala (de profesorul de serviciu pe ziua respectiva, cu poze). Camere de supaveghere afara, ultimul care a intrat la wc (si nu a raportat nimic) este prezumat vinovat pt distrugeri. Parintii pusi la plata. Sa vezi ce repede se cumintesc pramatiile.

      Am facut si eu nazbatii prin scoala dar distrugere gratuita nu. Ceva este defect la copiii astia. Invatamantul gratuit nu inseamna ca poti sparge tot prin scoala.

      00
    • Toate scolile au parte de asemenea probleme.
      Cauta „Students at multiple Bay Area schools vandalizing bathrooms after TikTok challenge”

      De ce au scolile noastre mai multe problme si mai des ?
      Pentru ca e mai usor sa arunci gunoi peste un morman de gunoaie, sau sa te pisi acolo unde se pisa si altii.
      Din aceleasi motive pentru care are si Romania mai multe probleme si mai des.

      1) Ne lipseste instinctul ca popor, de a avea grija de bunurile publice.
      2) Bunurile publice arata in mare parte ca niste gunoaie.
      3) Daca punem camere la iesirea din bai nu ne mai raman bani de renovat WC-urile.
      4) Cu ce incepi renovarea? Cu tavanul care sta sa cada? Cu parchetul gaunos si uzat? Cu bancile facute praf?

      In multe scoli cancelaria e singura camera care nu arata a dezastru dar si acolo de multe ori praful e gros de doua degete pe mobilierul vechi. Nici aristocratia britanica medievala nu tinea cu dintii de o piesa de mobilier atat de mult timp.

      00
    • AB – aberezi. Pe bune. Vrei antivandal la şcoală??? Ca cît costă.

      00
  9. Nu stiu pe unde ati facut scoala/unde/cand ati copilarit, insa eu ili aduc aminte perioada comunista (scoala din cartier de oameni mai spalati si cititi din Brasov)-dupa 89 situatia s-a mai degradat putin:

    -toate toaletele erau curate, nimeni nu indraznea sa nu respecte regulile de igiena (desi aveam doar apa rece la toalete, iar sapunul era cheia)
    -exista o armata de femei de serviciu, femei simple, dar care era pe de o parte jandarm, pe de alta parte munceau de le sareau capacele; scoala cu 2 etaje, intre ore se spalau culoarele cu apa cu clor(si acum imi aduc aminte de miros); idem se intampla la toalete
    -copii care nu respectau regulile, erau convocati, li se explica ce si cum/parintii erau convocati

    Nu neg ca situatia actuala se datoreaza lipsei conditiilor/investitiilor, dar mai conteaza si educatia, primita acasa/la scoala; cand aud de povesti cu rahati pe jos (culmea, astea le mai vedeai in caminele studentesti), imi dau seama ca respectivilor le trebuiesc reamintite reguli elementare de convietuire si igiena, si ca in general, desi scoala romaneasca scoate in fata olimpicii, ar trebui sa invete chestii elementare de igiena, cum sa iti faci nevoile, cum te speli pe maini, pe dinti, etc.

    00
    • La o școală din Berceni, la câțiva ani după revoluție, pot spune că era similar. Nu era o armată de femei de serviciu, ci doar 1 sau 2, dar la fel se spăla culoarul între ore și la baie era curat. Când se găsea mizerie acolo, era scandal.

      00
  10. Asta e titlul tezei de doctorat al omului care de 2 ani ingroapa invatamantul care oricum era deja aproape ingropat… 2.28% din PIB… intr-o tara in care 200.000 de copii se culca flamanzi zi de zi… dar facem reforma.

    „Cercetări privind posibilitatea irigării cu apă uzată provenită din complexele avicole şi de creşterea suinelor în condiţii de protecţie a mediului ambiant şi stabilirea soluţiilor de proiectare a amenajărilor de irigaţii apă uzată”

    Un porcar emancipat ajuns racheta la minister… un trepadus de ultima speta.

    00
  11. vai de scoala noastra

    00
  12. „nu are legătură toaleta în curte cu calitatea educației, din moment ce mulți dintre noi am făcut performanță învățând în aceste școli”

    Nu are legatura NUMAI cu amplasarea toaletei in curte. Acum peste 70 de ani cand au fost construite scoalile alea toaleta nu era ruleta ruseasca cu groapa de cacat. Nu riscai sa faci tetanus din cauza usilor ruginite.

    Nu aveau mucegai si igrasie. Nu cadea tavanul peste elevi. Bancile nu erau mormane amorfe de lemn si fiare. Erau cladiri de mana a doua, dar erau noi. Acum sunt cladiri de mana a doua, vechi de 70+ ani.

    Satele mai maricele aveau biblioteci. Da erau pline de propaganda comunista dar aveau si carti cu valoare didactica reala (la standardele de acum 70 de ani). Acum bibliotecile alea sunt, in cel mai bun caz, depozitul personal al primarului. De multe ori sunt abandonate.

    A, da, majoritatea elevilor care au facut performanta acolo, au fugit si inainte si imediat dupa revolutie care pe unde au apucat.

    00
    • ”Erau cladiri de mana a doua, dar erau noi.”

      Mie îmi place să mă uit atent prin filme vechi să văd cum se construia și amenaja și pe la alții. Caloriferele și căzile din fontă, despre care lumea zice că sunt comuniste, sunt omniprezente prin filmele vechi, cam de prin orice zonă occidentală. Ușile alea goale pe interior, furniruite la fel.

      Uitați-vă la primul film Rocky, să vedeți în ce coteț jegos locuia protagonistul. Comparați cu apartamentele din România din aceeași perioadă.

      00
    • Au fugit 90 la suta din elevi,si aia care invatau si cei care o frecau.

      00
  13. În 86 liceul se numea Bălcescu (sfinții erau indezirabili în comunism). Era și atunci liceu cu renume, dar dacă la vremea aceea nea Câmpeanu a dat la Agronomie, înseamnă că era codașul clasei.

    00
    • Am impresia că agronomia era mai prestigioasă pe vremea aia.

      00
    • Liceul era in primele trei(cum a fost intotdeauna).
      Ca sa respectam adevarul generatia 86 a fost probabil cea mai numeroasa din istoria Romaniei.Poate a dat la o facultate buna si a picat si a facut Agronomie sa scape de armata.
      Asta nu ii scuza prestatia incalificabila pe care o are.

      00
    • @caposu Chiar a fost cea mai numeroasă (decreței). Confirm din experiență proprie :( . Dar nu cred că au mai rămas atunci locuri în toamnă, nici măcar la Agro. Poate pe la seral, dar la agricultori nu exista așa ceva. Ca o curiozitate, IF erau parte dn IANB, dar aveau profil de construcții.

      00
    • Marcos,
      Atunci o fi dat acolo pentru siguranta.Armata lunga era o tragedie,fratele meu(generatia 86)a dat din vara la seral,ca sa scape de armata lunga.

      00
  14. „Constatăm că și în România rata abandonului școlar prematur a scăzut de la 19,1% în 2015 la 15,3% în 2019, urcând apoi la 15,5% în 2020.”

    Copiii din rural sunt folosiți la muncă de la vârste fragede, alocația e folosită în alte scopuri de către părinți. Școlile nu au acces la apă, canalizare, curent, internet. Primarul face parcuri și terenuri de sport, pentru WC nu mai are fonduri.

    Vrem performanță în sistemul de educație, dar nu schimbăm nimic. Reformele se fac doar în domeniile în care nu deranjează sistemul. Evaluare anuală pentru profesori? Pauză. Manuale depășite, încărcate de informație inutilă? Sunt bune și așa! Nu deranjăm, ne păstrăm locurile călduțe. Elevul nu a fost și nici nu va fi ”obiectul” educației. El e acolo doar ca să încaseze unii bani.

    00
    • Elevul mai are un scop, sa fie tap ispasitor colectiv pentru rezultatele incompetentei ministrilor care s-au perindat prin functie.

      Substratul a ceea ce a spus Cîmpeanu este ceva ce am auzit cu totii candva, cel putin odata. Povestea copilului comunist care a invatat la lumina lumanarii si cu vaca pe camp si a ajuns inginer.

      Ce se citeste printre randuri este ca vina cade eminamente pe elev. Fiindca este lenes, obraznic si prost. Altfel nici nu ar avea nevoie de o cladire dedicata invatarii.

      00
  15. unde am facut scoala baia era intr-o cladire separata, dezafectata, in care se duceau copiii din cand in cand sa fumeze. La un moment dat m-am apucat an infiintat impreuna cu o rebela din clasa o scoala de terapie sexuala acolo. Aveam in scoala gheiutzi si alti dubiosi, practic in fiecare saptamana rezolvam cate o problema adolescentina, inainte sa ma duc cu bicicleta acasa impreuna cu prietenul meu care era mai tuciuriu, pentru ca era o scoala politically correct si primeau si d-astia.

    00
  16. Daca cineva a facut performanta, nu e din cauza budei, iar daca s-a simtit batjocorit de stat, clar buda a avut contributia ei

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.