Justiția după ureche

Tribunalul București a decis că pionii lui Dragnea în cazul 10 august sunt curați ca lacrima care i-a curs lui Liviu când și-a auzit sentința. Treaba asta îmi amintește un pic și de alte cazuri în care justiția română a dat cu bâta-n baltă până s-a umplut de rahat. Cazuri concrete, dacă vreți, sunt ăla de la Brăila, cu pedofil în libertate pe motiv că n-au protestat oamenii sau cazul celor șapte violatori din Vaslui șamd.

În primul rând, e o problemă cu legislația: ca să nu mai fie pușcăriile pline, există o lege tâmpită care zice că se aplică pedeapsa mai favorabilă. De exemplu – și acu’ exagerez intenționat, spre exemplificare, că nu funcționează chiar așa -, dacă Gogu a bătut-o pe Maricica azi și ea s-a dus la poliție, iar mâine a omorât-o și se judecă două spețe, Gogu ia doi ani de pârnaie, pentru bătaie, în loc de douăzeci pentru omor.

Dincolo de asta, mai e o problemă, anume că nici poliția, nici procurorii și nici judecătorii n-au vreo tragere de inimă să-și facă treaba ca la carte. Și aici mi-am amintit de o chestie mișto despre sistemul american, citită acum multă vreme, deci scuzați-mi lipsa detaliilor, că sunt bătrân, mă lasă memoria și mi-e lene să caut pe google: alegeri.

Când spun alegeri, nu mă refer la ce mănânc diseară, ci la alegeri pentru șerif, procuror-șef și judecător. Nu se aplică peste tot în America, dar sunt state unde e o practică des întâlnită. Alegerea directă, de către populație, a șerifului, e foarte eficientă mai ales în comunități mai mici. Gigel, știm unde locuiești, copiii tăi merg cu ai noștri la aceeași școală, fă-ți treaba sau te ia mama dracului. Același lucru e valabil inclusiv în comunități mai mari atunci când vorbim de alegerea șefului poliției, a procurorului-șef sau judecătorului.

Dorel, ajuns în funcție, trebuie să-și facă treaba. Peste doi sau patru ani, dacă a ieșit pe minus la raportările publice, dacă n-a găsit hoții sau criminalii, dacă sentința a fost cu suspendare pentru pedofilie, te-am pupat și ne-a părut bine. Ai fost procuror sau judecător și-ai fost cârnat? Marș înapoi în avocatură. Ai fost șerif și nu ți-ai făcut treaba? Marș la dat amenzi ălora care parchează aiurea.

Desigur, există și o diferență culturală majoră, anume noțiunea de „civil servant„, adică Dorel șeriful sau Gigel judecătorul nu sunt niște dumnezei în târg, precum în România. Dacă te duci în Berceni (satul, nu cartierul), polițistul local e un mic dumnezeu, iar șeful de post e ta-su. Nu-i dă jos nimeni de pe piedestalul lor și n-ai ce să le faci, instituțiile românești sunt niște mafii (nu neapărat elocvent, dar vezi Colegiul Medicilor, care face pe dracu-n patru să îi scoată basma curată pe toți măcelarii), o mână spală pe alta.

Mai e o problemă, anume de mentalitate, dar asta e o discuție grea, lungă și complicată, care ține de misoginismul românesc. Și mă refer mai ales la rural – vezi cazul violatorilor din Vaslui -, unde locul femeii e la cratiță, iar dacă a fost făcută poștă de șapte cretini timp de opt ore, ea e de vină că a avut fusta prea scurtă sau că n-a purtat batic. Dacă vă amintiți, tot satul a sărit de cur în sus că sunt băieți buni, tineri, nu le stricați viitorul, au făcut și ei o băiețească, ce mare lucru acuma.

Totuși, dacă n-ar exista mentalitatea asta tâmpită, poate că n-ar fi o idee rea ca și în România să existe alegeri directe pentru șeful poliției, judecător și procurorul-șef din fiecare oraș/comună, cu rapoarte lunare de la fiecare-n parte, cu rezultate, cu sentințe, să tragă poporul concluzii. Cu ocazia asta, șefii poliției n-ar mai fi niște dumnezei cu două vile în târg, trei apartamente închiriate, șase mașini, cabană la munte și casă cu piscină la mare.

Și poate nici judecătorii n-ar mai trimite pedofilii acasă din cauză de lipsă de proteste când știu că toate tâmpeniile or să le fie scoase pe nas la prima campanie electorală, când vor trebui să se laude cu câtă justiție au adus în comunitate. Dar… România nu e America și nici politrucii care conduc țara nu sunt dispuși să-și riște pielea sau să-și strice învârtelile.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

90 comentarii

  1. 4-5h de negocieri cu un dement avand doi ostatici.

    da.

    00
    • Încep sa apară detalii cu privire la faptul ca nebunul criminal a aflat pe pielea lui cum e cu justiția în România
      https://www.fanatik.ro/cum-a-ramas-fara-casa-groazei-criminalul-de-la-onesti-sotia-acestuia-acuzata-de-delapidare-19452029
      Ceva nu se leagă în povestea asta: materiale „strategice” de 8 miliarde lei vechi ținute într-un depozit încuiat cu un lacăt chinezesc (sau poate urbis ca acum 20 de ani nu erau toate „made în China”). Ma rog, săracii aia doi muncitori sunt pagube colaterale.
      Justiția în România a ajuns un film horror de serie B și la asta contribuie inclusiv personaje dragi progresistilor gen Monica „hai noroc doamna ministru” Macovei, Laura Codruța kovesi sau Cristi Danilet.

      00
    • @anonim ,”progresisti neomarxisti useristi”. te rog sa aplici punctajul primit nu improviza de capul tau

      00
    • @anonim … cam lipsesc informatii … adica daca dispar de undeva niste bani/produse tu esti automat de vina?! fara nici un proces nimic asa care sa te acuze de furt, fara vreo investigatie esti deodata bun de plata si tu trebuie sa te chinui sa dovedesti ca nu ai nici o treaba?!

      00
    • @xxx
      Nu e vorba de niște produse ci de niște materiale strategice în valoare de vreo 200.000 euro (cam atât făceau 8 miliarde de lei vechi în 2003). Ținute în depozit cu un singur lacăt. Povestea cred ca e mai întortocheata și „justiția” romana are partea ei de vina. Sa te ferească Dumnezeu sa ai de-a face cu justiția romana. Nu e vorba ca mori cu dreptatea de partea ta dar ești și umilit. Sa dau un exemplu: nu mi se pare normal ca un proces pentru recuperarea unor datorii la întreținere sa tina de 13 ani.

      00
    • Totusi la asta cu ostaticii… e o treaba noua pentru noi.

      Tiparul vecinului problematic nebun nu prea include asa ceva..

      @anonim: Probabil daca am zbiera mai putin despre ‘neomarxisti’ ca asa ne-a invatat un bou american pe youtube, am sta mai bine si in alegerile ce le facem atat la nivel local si national.

      Si am fi poate mai atenti la ce legi se fac, cum se aplica, ce mai face primarul…

      Da’ tu continua sa fi nervos pe progresisti. Ca e plina Romania de progresisti, in pula mea. Ce dracu’ ii in mintea voastra, unde dracu’ va credeti?

      00
    • Dacă femeia aia era gestionar, dacă materialele alea erau strategice, dacă erau încuiate și asigurate cu lacăt, femeia ar fi fost absolvită dacă ar fi fost furate (că doar nu ea le păzea 24 ore din 24). Eu înțeleg că au ieșit cu acte, falsuri, poate complicități.

      00
  2. Alegeri pentru funcția de polițist, judecător și procuror?

    Ar fi bine, de ce nu? românii știu ce să aleagă și nu ar alege niciodată infractori polițiști, judecători & procurori, ci pe cei mai buni, cei mai cinstiți și cei mai capabili. Exact cum fac în politică.

    Și procese cu jurați ar mai trebui, să-și dea cu părerea și să spună oamenii de rând cine e vinovat și cine nu.

    00
    • „Mai e o problemă, anume de mentalitate, dar asta e o discuție grea, lungă și complicată, care ține de misoginismul românesc. Și mă refer mai ales la rural – vezi cazul violatorilor din Vaslui -, unde locul femeii e la cratiță, iar dacă a fost făcută poștă de șapte cretini timp de opt ore, ea e de vină că a avut fusta prea scurtă sau că n-a purtat batic. Dacă vă amintiți, tot satul a sărit de cur în sus că sunt băieți buni, tineri, nu le stricați viitorul, au făcut și ei o băiețească, ce mare lucru acuma.”

      La „problema” de mentalitate pe care o expui, ce soluție ar da Dorel/Gigel judecătorul, ales de oamenii din Vaslui? L-ar achita, că doar nu ar vrea să îi supere și vrea să fie ales iar.

      Până la urmă, in realitate ăia au primit pedepsele legale, alea făcute de „oamenii aleși – parlamentari” că nu ai cum ca judecător să dai altă pedeapsa decât cea prevazuta de lege.

      Și majoritatea judecătorilor/procurorilor / șefilor de poliție din SUA nu sunt aleși, ci numiți politic, dar asta e altă discuție. SUA e stat federal, fiecare stat compotent are propriul sistem de drept și propria modalitate privind numirile/alegerile.

      00
    • 1. Mă îndoiesc că ar fi chiar așa cu judecătorii. În cel mai rău caz, s-ar păstra status-quo-ul.
      2. N-am zis nicăieri că așa e în toată America.

    • Pedofilul ăla din Brăila nu a fost dat in libertate de o Judecătoare? Era misoginism internalizat acolo sau cum?

      00
  3. Deci daca te duci cu gând de bataie si îti iei bataie e nasol … dar ai vrea ca politia sa nu bata decât pe ailalti eventual, nu? Mai vorbesti si de alegeri dar ai respecta decizia majoritatii daca de exemplu aceasta majoritate îl alege pe Dragnea ca procuror? Si parca sistemul asta al lor are si el defectele lui pe undeva

    00
    • OJ Simpson a fost găsit nevinovat în procesul penal pentru că jurații au fost convinși de avocați că probele ADN sunt ceva nou și nu sunt concludente.

      În schimb, în procesul civil a fost găsit vinovat.

      How to get away with murder, dacă ești smecher, îți găsești avocați convingători și jurați naivi.

      00
  4. Pai nu se aleg parlamentari si primari de 30 de ani? Toti o apa si un pamant! Cum ar fi cu becali sherif? :))))

    00
  5. Din păcate comparația cu SUA e total nepotrivită. Sună bine în teorie, în practică ar degenera în haos total, ceea ce se întâmplă și la ei din păcate.

    Procurorii condamnă la foc automat tot ce mișcă, ca să dea bine electoral.

    Dacă tu crezi că un politician populist e periculos, n-ai văzut un procuror/șerif populist. Se dau pedepse maxime pentru cea mai mică abatere, nu contează circumstanțele, că electoral sună foarte bine că ai băgat 1000 de oameni la pârnaie cu sentințe de peste 10,000 de ani. Lumea nu mai stă să se uite pentru ce au fost sentințele alea. Și oamenii ăia nu se mai pot angaja toată viața, că nu există conceptul de reabilitare ca la noi. Apare pe cazierul public la orice verificare banală.

    Toate babele (care-s majoritari în multe zone, n-ai ce-i face, că imigranții nu pot vota) votează cu toate mâinile în fix aceeași idee ca ala noi: o fi făcut el ceva, că altfel nu-l condamna domnu’ procuror, că el e băiat bun și bine crescut, n-ar face asta doar pentru populism. Cele mai ușoare victime sunt săracii care nu-și permit avocați.

    Nu-i nimic mai fain decât să iei închisoare pentru amenzi de parcare neplătite de care nu știai că le ai și procurorul să ceară pedeapsa maximă, pentru că vin alegerile.

    Iar dacă nu-ți permiți avocat, trebuie să faci deal cu procurorul că altfel te mănâncă.

    Alt detaliu important: în SUA și dacă câștigi, tot tu plătești cheltuielile cu avocatul, nu le plătește partea care pierde, fiecare și le plătește orice ar fi. Iar procurorul are timp să umble toată ziua, că doar e plătit pentru asta, tu dacă ai servici te iartă șeful de 2-3 ori dar nu poți lipsi mult fără să zbori și atunci oricum n-ai bani de avocat și tot acolo ești.

    Nu încerc să iau apărarea celor de la noi, nici vorbă, vorbesc de sistem în sine ca și concept și principii de funcționare.

    Iar faza cu jurații, aș fi curios un proces cu 12 pensionari care se jură că era mai bine pe vremea răposatului ce verdict dau ei la un ins cu freză necorespunzătoare. Și în SUA un avocat bun are echipă care te pregătește inclusiv vestimentar pentru jurați, în funcție de profilul juraților, ca să dai bine, băiat cuminte și muncitor, că altfel o iei.

    00
    • NOU
      #18

      Procurorii nu condamnă nimic. Ei pun sub acuzare. Vinovat sau nevinovat decide juriul de 12 persoane, iar judecătorul dă sentința.

      00
    • Așa-i, am folosit intenționat termenul așa. Știi de ce?
      Pentru că 97% din acuzări se fac prin plea bargains, adică acorduri de recunoaștere a vinovăției pentru pedeapsă redusă.

      Practic în momentul ăsta, pentru omul de rând, justiția în SUA funcționează fix ca în rusia sovietică. Procurorul acuză judecătorul confirmă, pentru că un plea bargain trebuie acceptat de judecător, n-are de ales, chiar dacă vede că ceva nu e în regulă.

      Și e o problemă cunoscută, se încearcă rezolvarea ei prin legislației, dar sunt lupte puternice contra lobby-ului închisorilor private (altă abominație care e contrar chiar și capitalismului, sistemul de justiție în capitalism trebuia întotdeauna să fie neutru) careia îi convine enorm această rată imensă a oamenilor care merg la închisoare chiar și dacă pentru perioade scurte.

      Deocamdată singura șansă ce o ai e ca la noi: ‘Nu mai fiți săraki!’

      https://www.nbcnews.com/think/opinion/prisons-are-packed-because-prosecutors-are-coercing-plea-deals-yes-ncna1034201

      Și varianta mai puțin plictisitoare:
      https://www.youtube.com/watch?v=ET_b78GSBUs

      00
  6. Legalizat port arma, macar la nivel de Moldova, Cehia. Nu zic Scandinavia sau Elvetia.

    00
    • Lol. Romanii si armele foc. Adica in tara unde la bautura pun astia mana pe ce apuca si dau in cap, arne de foc ne trebuie…
      In tara unde umbla toti cretinii cu pistol cu bile in masina, arme de foc…

      00
    • da. ce face prostul, scoate arma știind că e filmat sau că s-ar putea să ai și tu una?

    • In tara unde se moare de infectii intraspitalicesti, Covid…
      In tara unde politia suna infractorii sa gaseasca fete disparute, arme de foc…
      Leacul e mai rau decat boala?

      00
    • Arme ne mai lipsesc. Noi scoatem brichetele in trafi da’ sunt sigur ca nu aia vor fi primii ce isi cumpara arme.

      00
    • @vali Da, mort de beat sau cu ceva praf in nas, asta e grija bizonului, stai, ca ma filmeaza careva. Si faptul ca eu, tu sau un alt om obisnuit are pistol la el, nu o sa il impiedice in veci pe un sarit de pe fix sa scoata arma la vreunul dintre noi. Ca, asta e viata, eu m-as gandi de 2 ori daca sa trag sau nu, dar saritul ar trage mai mult ca sigur primul.
      Raportat la nivelul de civilizatie din tara noastra, la consumul de alcool+alte substante, la lipsa oricarei traditii in materie de arme detinute in casa, sa ne fereasca bunul D-zeu de ziua cand armele vor fi la liber.

      00
    • nu știu ce să zic, dar am un exemplu. în SUA în anii 90 a fost un val de violențe asociate cu road rage. adică te enervai pe unul în trafic și, având arme, cineva murea. după care au dat niște legi mai bune și lumea s-a mai calmat. cred că asta se va întâmpla și la noi. va fi debandadă 2-3 ani, dar după aia lucrurile se vor mai liniști. toți cretinii agresivi vor muri sau vor pleca la pușcărie.

    • Vali, nu legile „mai bune” au fost motivul pentru care lumea s-a calmat. Fenomenul scaderii violentei este un fenomen legat nu de decizii politice sau juridice, ci de accesul mai usor la mâncare si divertisment. Numarul crimelor a scazut foarte mult in ultimii 20 ani, in toata lumea, nu numai in SUA. Poate cu ceva exceptii in Mexic, zonele cu trafic mare de droguri. Si scaderea asta nu e o consecinta a unor politici incredibil de bune in sensul armelor de foc sau a felului in care sunt pedepsite. Iti vine sa crezi sau nu, dar dupa ce ti-ai luat (sau furat) un PlayStation, nu mai ai chef sa umbli pe strazi sau sa-ti iei arme.

    • heh. nu.

      1. ăia care fura un playstation nu se opresc aici. mâine au nevoie de un telefon nou. poimâine de niște adidași. și tot așa.
      2. suedejii care acum te amenință prin trafic se vor calma (fie vii, fie morți) sau vor merge la bulău. la fel și vecinul tău agresiv care vine beat acasă și face scandal și se pișă pe gardul tău. la fel și aia care preferă să fure în loc să muncească pe la tară. sigur, NU TOȚI.

    • Vali, uite, daca vrei, poti sa citesti aici:

      https://nicic.gov/what-caused-crime-decline
      https://www.theatlantic.com/politics/archive/2016/04/what-caused-the-crime-decline/477408/

      Si apoi sunt sigur ca iti faci si singur o idee.

      Da, toti s-au dus in directia „am bagat mai multi oameni in puscarie”, „am pus mai multi politisti pe strada”. Si apoi, aprofundand, se pare ca nu asta a facut sa… sau au fost doar cauze minore.
      Cred ca ai mai zis-o si tu intr-un post „Prosperitatea modeleaza societatea”. Daca marea majoritate are acces la joburi si la un salariu, si nici macar nu trebuie sa fie mare, oamenii sunt mai putin inclinati la prostii. Pâna si mafiotii aia din filme, dupa câtiva ani de smechereala, vor sa profite de agoniseala, sa nu stea cu pistolul pe noptiera. La fel si omul de rând, daca a agonisit ceva, chiar din salariul ala de mizerie, nu vrea sa piarda ce a agonisit!

    • In nicio tara in care armele sunt la liber nu e infractionalitatea mai mica. Taman invers. Terminati cu visele astea umede. Dupa ce l-ati boscorodit pe Cristici ca s-a mirat ca oamenii aia n-au actionat in fata unui cutit si toti ati fost cu „nu, coaie, nu ai ce sa reactionezi când tine cineva un cutit in mana”, acum vreti arme de foc. Ce sa zic, o sa fiti zmei in a va apara viata, posesiunile si tara.

      Contrar aparentelor, România este o tara „safe”, cu mult mai putine infractiuni violente decât aveti voi impresia. Pâna si la crime, suntem depasiti chiar si de Franta si avem de vreo 4 ori mai putine decât in SUA raportat la populatie, bineinteles.

    • Ideea asta privind legalizarea armelor in Romania porneste de la faptul că unii oameni cred că vor purta armă și astfel se vor apăra mai ușor.
      Adică oamenii văd situația cam așa – X vine sa fure de la mine, sau să mă înjure că nu i-am dat prioritate etc., eu scot arma și ăla se liniștește.

      DOAR CA atunci va avea armă și X, deci cu alte cuvinte dacă acum, in principiu, X vine sa facă asta cu mâinile în buzunar sau cel mult cu vreun băț sau ranga atunci va veni cu o armă, pentru că nu doar voi, care scrieți aici, o să aveți arme, ci toată lumea.

      Adică existenta armelor ar complică orice conflict. Acum, dacă X te vine la tine și te amenință poți să fugi, sau dacă ești cu mașina închizi ușa și pleci, dacă ești pe lângă casă închizi ușa etc, deci ai multe posibilități să scapi, pe când dacă X are armă degeaba fugi, că poți fi împușcat și la 30 m distanta.

      00
  7. Stii tu ceva cu “mai favorabil” dar nu are nicio legatura cu ce ai scris tu in primul paragraf.
    Daca gogu ii face asa ceva maricicăi ia 20 pentru omor si spor de 1/3 din pedeapsa pentru bataie.
    Legea penala mai favorabila se aplicala succesiuni de legi penale in timp, daca furi azi o masina si pedeapsa e de 1-5 ani si peste o luna, pana sa te condamne, pedeapsa la furt se modifica si ajunge 6luni-2 ani, o sa ti se aplice legea mai usoara, in cazul nostru cea de a doua. Valabil si invers si n are nicio legtura cu puscariile pline sau goale

    00
    • Asta am vrut sa zic și eu, dar e articol de blog aici, scris de Alex, deci contează mai mult naratiunea nu neaparat realitatea. Mai mult din ce știu eu legile sunt făcute de comunitate pentru comunitate și aplicarea lor se face la fel. Hai sa ne închipuim ca judecătorul din Vaslui cu cei 7 magnifici ar fi fost ales de popor, mai pupa funcția dacă dădea pedepse mai aspre ?

      00
    • Ar fi totuși drăguț că înainte de a scrie articole în care sa explice lucruri și să ne lămurească cei trei pași simpli de rezolvare a lor, gigeii să facă un minim efort de a se pune la punct cu tema, in loc sa eructeze ignorant sentințe plini de siguranță de sine. La naiba, nici măcar nu trebuie sa te documentezi, e suficient să îți folosești puțin logica: dacă principiul aplicării sentinței celei mai favorabile ar însemna ce crede autorul, ar fi suficient sa faci o infracțiune de doi bani înainte de una mai gravă, gen înainte să jefuiești banca ii dai o palmă paznicului. Nu cumva o fi altceva acolo?
      Îmi cer scuze pentru duritate dar cam se leagă toate tragediile care ne obsedează, de la Colectiv la Caracal la Balș la Onești de ignoranța și incompetența asta a unor foarte suficienti care se cred capabili de diverse doar pentru că propria stima de sine nu poate fi ultragiată de luarea în considerare a posibilității infinitezimale că sunt proști.

      00
  8. Alex, perspectiva e interesanta, dar sa nu uitam ca nici SUA nu sunt cele mai democratice tari din lume. Iar politia, well, politistul chiar se crede Dumnezeu acolo. Când astia de la noi mai scot pistolul, e pentru ca viseaza la filmele cu politisti americani. Si totusi, cam multi morti nevinovati si acolo.

    Al doilea lucru, hai sa nu reducem România la cei 100 (nu stiu, zic asa) de locuitori din Vaslui care au manifestat pentru violatori. Au fost totusi 3000 care n-au manifestat si nu au zis ca sa nu-i bage in puscarie ca le strica viitorul. E valabil in multe cauze, faptul ca 1 sau 100 de oameni vocali zic ceva, nu inseamna ca ceilalti gândesc sau actioneaza ca ei.

    Iar alegerile, da, sunt si partile pozitive pe care le zici tu, cu „ai rezultate, mai stai, nu ai, valea la circulatie”, dar sunt si partile celelalte cu „ma apuc de treaba in apropierea alegerilor si ma prefac ca lucrez”.

    A, si inca ceva, politistii de ORIUNDE se cred dumnezei. Asa se invata la academie, asa sunt crescuti de sefi si asa cresc si ei pe ceilalti mai apoi. Nu e doar in RO, chiar daca asa credem. E dezastru in Franta. Dezastru. Si nu la o circa de politie intr-un sat, ci in ditamai orasul. Scrie in cartea de capatâi a politistului ca este „in serviciul cetateanului”, dar când ajungi intr-o sectie de politie ai impresia ca esti un jegos intr-un magazin de fite. „Nu mai luam plângeri astazi, e prea multa lume”, „Veniti mâine, indiferent ce plângere vreti sa depuneti”, „Aaa, pai daca n-aveti hârtia aia nu puteti depunde plângere”. Iar când le ceri numele sau numarul matricol (care e obligatoriu sa fie la vedere, dar multi politisti nu-l pun) pune mâna pe tocul pistolului si se rasteste la tine.

    • Păi, e doar un exercițiu de imaginație. Dar, ca orice sistem, e perfectibil. Nu zic că trebuie pus în practică, zic că e mișto să te mai uiți și la alternative și să vezi ce e fezabil și ce nu.

    • Alex, ca sistem, si al nostru poate fi perfectibil, ca avem aproape tot ce ne trebuie in materie de legi, constitutie etc. Nu avem neaparata nevoie sa copiem alt sistem, mai ales unul din tarile unde nu prea pare ca functioneaza nici acolo la parametri optimali.

      Cred insa ca, in stadiul acesta al societatii, nici nu sistem nu are vreo sansa sa se amelioreze. Se vorbeste prea mult de AI, progresism, cai verzi pe pereti, când, in realitate, lumea, omul, la nivel individual, a ajuns in punctul in care vrea doar sa profite de sistem (functionarii sa frece duda si sa ia salarii mari, corporatistul la fel, pana si Dorel, cu salariul ala de mizerie, vrea sa frece duda la sapat santul), nicidecum sa-l amelioreze.

      Iar despre justitie, avem o impresie romantica despre el. Ca despre toate meseriile astea care implica decizii importante pentru alti oameni (medici, judecatori, procurori, politisti etc). Avem impresia ca fiindca implica decizii importante pentru omul care suntem, codul deontologic, bla bla bal. Adevarul e ca judecatorii de astazi sunt identici cu omul de rând: stau pe FB, pe Netflix, joaca poker online sau se uita, abrutizati, la clipuri stupide pe Youtube. Fix la fel ca omul de rând. Si a doua zi se duce cu ochii bulbucati la munca si ia decizii importante pentru unii oameni.

  9. boss, poate ar fi bine sa mai consulti un cod penal ceva, ca de prin 2009 cel putin, e ceva de genul „cand s-au stabilit numai pedepse cu inchisoare, se aplica pedeapsa cea mai grea, la care se adauga un spor de o treime din totalul celorlalte pedepse stabilite;”, a se vedea si la Nuti ca i-au dat 6 ani (cea mai grea pedeaspa) si supliment de 2 din restul.

    00
  10. M-am oprit la: „În primul rând, e o problemă cu legislația: ca să nu mai fie pușcăriile pline, există o lege tâmpită care zice că se aplică sentința mai favorabilă.”

    Cum sa scrii asa ceva? Sunt probleme mari in justitie, dar si toti habarnistii scriu despre asta.
    Pana si in cazul cu judecatoarea care a eliberat inculpatul pe baza faptului ca nu au existat proteste, situatia nu sta deloc asa cum a fost prezentata in presa.

    • Asta e ciudat, vizavi de aplicarea legii mai favorabile, ca toata lumea vorbeste de cedo, drepturi, cum in Romania nu se respecta drepturile, dar aplicarea legii penale mai favorabile este un principiu de drept penal adanc inradacinat in notiunea generala de stat de drept, toate tarile occidentale aplicandu l. De fapt e aceeasi problema, drepturile sunt doar alea ale noastre, daca sunt protejati ceilalti sunt prostii.

      00
  11. „ca să nu mai fie pușcăriile pline, există o lege tâmpită care zice că se aplică sentința mai favorabilă. De exemplu – și acu’ exagerez intenționat, spre exemplificare, că nu funcționează chiar așa -, dacă Gogu a bătut-o pe Maricica azi și ea s-a dus la poliție, iar mâine a omorât-o și se judecă două spețe, Gogu ia doi ani de pârnaie, pentru bătaie, în loc de douăzeci pentru omor.”

    Da’ stiu ca nu te-ncurci cand exagerezi. N-are nici o treaba. Nu se aplica sentinta mai favorabila ci pedeapsa mai favorabila pentru acea (aceeasi) infractiune. In sensul in care dupa comiterea infractiunii se schimba codul penal (sau legea penala speciala) si se modifica cuantumul pedepsei (scade sau creste); la individualizarea pedepsei se va lua ca baza de calcul pedeapsa mai favorabila (aia in cuantum mai mic, indiferent ca era prevazuta de legea veche sau de cea noua). Intr-un fel asa e corect, pt ca ala poate si asumat 6 ani de puscarie pentru fapta dar nu ar fi facut-o pentru 10 ani. Invers, daca pedeapsa a scazut pe legea noua, in teorie inseamna ca fapta nu mai este perceputa ca un pericol social la fel de mare ca in trecut si ca pedeapsa mai mica ar fi suficienta . In practica… dati-mi un ciocan sa-i indrept comportamentul.

    Despre alegeri. E utopic ce spui. Daca populimea ar fi vrut astfel de alegeri, le-am fi avut deja. Nu le avem. Poporul nu le vrea si nu le cere. E atat de simplu.

    00
    • Pardon, m-am încurcat în cuvinte, corectez.
      PS: eu doar propun un exercițiu de imaginație, atîta tot.

    • @Alex, e frumos că propui dar bine era să stăpânești un pic domeniul. O fi el exercițiu de imaginație dar e cam prea „după ureche”.

      00
    • Ok, dar ai inlocuit doar cuvantul „sentinta” cu „pedeapsa” (in principiu sentinta se identifica cu pedeapsa daca invinuitul este gasit vinovat). In text „sentinta” avea sensul propriu de „hotarare judecatoreasca” si din exemplul dat reiesea ca existau doua sentinte dintre care se aplica numai una. Corectarea ar fi presupus, din punctul meu de vedere, renuntarea la intreg paragraful respectiv, intrucat desi nu este relevant mecanismul aplicarii legii mai favorabile in procesul penal, concluzia ta pleaca de la o premisa gresita si anume ca aceasta facilitate exista in scopul de a „aerisi” penitenciarele. „Aerisirea” la noi se face prin amnistii generale, pe intervale de pedepse si nu pe categorii de infractiuni. Nu vreau sa insist mai mult pe subiectul asta, e articolul tau si daca tu consideri ca serveste scopului, e in regula.

      Pe exercitiul de imaginatie as merge cam asa: Ar fi foarte misto sa avem alegeri pentru politisti/procurori. Asta presupune ca poporul a atins acel nivel de educatie si intelegere a lucrurilor care sa il faca sa isi doreasca mai mult de la cei alesi sa ADMINISTREZE interesele generale. Am scris cu caps pentru ca mi se pare ca acest concept inca nu este inteles in aceasta tara si intentionat sau nu este trecut foarte usor cu vederea. La fel cum nu este inteleasa nici notiunea de „stat” si este folosita in mod gresit in locul celei de „administratie” (respectiv administratia este confundata cu statul). In schimb daca aceste alegeri ar fi implementate „de sus” fara a fi solicitate de popor, ar avea fix efectele pe care le au deja alegerile locale/generale: miserupism electoral general (sunt multi oameni care habar nu au cine sunt presedintii celor doua camere ale parlamentului, sau cine este deputatul/senatorul circumscriptiei in care voteaza; si buba nu e neaparat ca nu stiu ci ca nici nu ii intereseaza sa stie), pomeni electorale (ca daca se poate la nivel mare se poate si la nivel mai mic…), mici grupuri de interse, minciuni cu productia la hectar si totul e bine, ne mai vedem la alegeri.

      Ar fi foarte tare, in cazul in care am ajunge acolo, ca aceste alegeri sa fie anuale, cel putin in primi 10 ani, pentru ca asa pot fi tinuti din scurt, fara frecat menta 3 ani jumate si apoi 6 luni de activitati intense de spoit gardul.

      La fel de misto ar fi sa vedem, sau mai precis sa simtim, cum primarii se ocupa de comunitatile care i-au votat si cum institutiile publice lucreaza in interesul cetateanului. Salariile bugetarilor ar fi votate la fel, anual, in functie de cat de bine este perceputa activitatea acestora de catre alegatori. ANAF-ul nu ar mai calca in picioare contribuabili cinstiti care au depus din eroare de doua ori aceeasi declaratie si nu i-ar impozita de doua ori + poprire (ca daca fuge cu 200 de euro in Serbia?) ci ar avea grija de zonele in care chiar se face evaziune. Si poate multe altele.

      Ma gandesc ca inainte de alte alegeri ar trebui sa le valorificam pe cele deja exstente.

      00
  12. Hahahaha, auzi la fluture ce bullshituri! :)

    „sa nu uitam ca nici SUA nu sunt cele mai democratice tari din lume” LOL

    „politistul chiar se crede Dumnezeu acolo” Bre, ce vezi in filme sau la stiri cu kkturi BLM, nu e chiar asa in realitate.

    00
    • Zise DanC care acum nu mai face hate gratuit la adresa românilor și României, ci are o nouă țintă, fluture :) Cred că dacă te mai supărăm mult pe-aici o să-ți iei jucăriile și-o sa pleci din nou.

      00
    • I-am lasat comentariul doar ca sa-si ia KO de la mânutele rosii.
      Altfel, nu ma lupt cu categoria musca cum e DanC, direct in Trash. Gaseste el alt blog pe care sa ma injure.

      PS. DanC, sa stii ca am mai avut comentatori ca tine, degraba scuipatori de români si România. Va caut si va sterg comentarii si din alte posturi. Pentru ca sunteti cetateni canadieni sau americani sau whatever, dar sunteti mai prosti decât prevede orice bun simt.

  13. Nu mi se pare o idee buna. Cate comune de rahat au aceeași primari de 20 de ani? La fel ar fi si cu seful politiei, sa prinda putin cheag si se pisa pe raportari ca si asa nu stiu taranii aia sa citeasca (partial adevarat). Eu totusi ma intreb cat o sa mai dureze pana angajatii din justitie vor deveni niste leprosi? Gen sa ii scuipe lumea pe strada cu flegma. Pot incepe eu cu fi-sa unei vecine, care e grefier. Are 40 si un pic de ani si doua apartamente achizitionate dupa ce s-a angajat. Se vaita ca e mega stresata si abia asteapta sa isi bage dosarul de pensie, mai are putin. Pizda, muncesc pe santier si habar n-ai ce e ala stres. cand ai in spate penalizari de zeci de mii de euro pe zi de intarziere sa vedem pe unde scoti camasa. Si eu o sa ies la 65, daca nu crap pana atunci.

    00
    • Dacă 40 și un pic înseamnă 49, da, mai are un pic, vreo 10 ani până la pensie.
      Sunt și eu grefier, cu legile citite mai proaspăt. Din profesia asta se iese la pensie fix în aceleași condiții de vechime și vârstă ca și după legea normală a pensiilor. Cu tot cu modalitățile de ieșire anticipată.

      Încă mai există pensia specială (care se acordă în anumite condiții, gen minim 25 de ani vechime în sistem), dar cel mai probabil până ies eu sau aia la pensie dispare și aia.

      Aaaaa, si ca idee, dacă nu-și faci lucrările la timp, în niște termene destul de scurtuțe și-i bulește judecătorului procedura amenda e doar 700 lei/dosar. Asta așa, legat de penalizări.

      00
    • @Zanghe, penalizările alea de zeci de mii de euro sunt ale tale, pe persoană fizică sau cum?!

      00
    • AB. La privat greselile se platesc cu jobul spre deosebire de voi care sunteti legati de scaune si protejati de 15 legi ale functionarului public. Penalizarile iti pot baga firma in faliment, tu iti pierzi jobul si ti se strica reputatia obtinuta cu greu. Dar hei, banuiesc ca e greu sa lucrezi in praf, ca trebuie sa vina dumnezeu sa va faca curat in arhive.

      00
  14. The Trial of the Chicago 7. 1968. La nivelul acesta avem institutiile. Cand glumim ca suntem cu 50 de ani in urma cu un ochi radem cu celalalt plangem.

    00
  15. @alex In primul rind ai gresit titlul, corect ar fi: „Justitie din buzunar”. In al doilea rind lasa-i pe americani cu „democratia” lor in pace, cel putin acolo se mai nimereste sa se face dreptate, in Romania dreptatea e doar un „accident”.

    Numai bine !

    00
  16. Articol dupa ureche. Stie cineva, asa, de curozitate, cate legi sunt in Romania?
    Va zice baiatu.
    La 8 octombrie 2019, în România erau în vigoare 6.898 legi, 1.015 ordonanțe simple ale Guvernului și 2.171 ordonanțe de urgență.
    Si autorul postarii crede ca daca maine Ionel e ales judecator atunci gata, e in stare sa se descurce in hatisul de mai sus. Numai bine, dupa 4 ani, cand invata si Ionel legile uzuale cat de cat, vin alegeri. Castiga Vasilica, logic, ca Ionel 4 ani a invatat sa aplice 5% din legile alea.
    Vine Vasilica, face si el rahatul praf 4 ani pana invata si… vin alte alegeri…

    00
    • in America sunt 15.000-50.000 de legi federale.

      00
    • Gamblin, e si motivul pentru care verdictele se dau dupa ureche. Sau in functie de ce a mâncat domnul judecator la prânz si cum a dormit noaptea de dinaintea verdictului. No kidding.

    • confirm.

    • Vali, nu stiu daca erai ironic, dar acum câtiva ani au facut unii un studiu, au verificat sentintele date pâna in prânz si dupa prânz pentru CAZURI IDENTICE.

      Peste 90% din verdictele de dupa masa de prânz au fost mai clemente.

    • tu ai impresia ca eu n-am stat prin tribunale, si în facultate, și mai pe nou…

    • @Johnny: „daca maine Ionel e ales judecator atunci gata, e in stare sa se descurce in hatisul de mai sus. Numai bine, dupa 4 ani, cand invata si Ionel legile uzuale cat de cat, vin alegeri. Castiga Vasilica, logic, ca Ionel 4 ani a invatat sa aplice 5% din legile alea.”

      Da, fratele meu, că îl alegem judecător pe Marcel din capătu’ satului, asta ai înțeles tu?

    • Șefu! O observație dacă îmi permiteți. Dreptul e împărțit în mai multe coduri: penal, civil, comercial, fiscal, internațional, corporatist etc. și ordinea aplicării e constituție, lege, ordonanță. E greu să le știi pe toate sau să le aplici pe toate și nimeni nu cere asta. Ferească Sfântul, și mai vin și tot felul de modificări și adăugiri și nu mai ai legea într-un singur loc. Săracii polițiști de la rutieră nu știu să numere decât din zece în zece până la o sută de euro și atunci când vor să digitalizeze și ei sistemul să ia șpagă prin aplicație nu sunt lăsați și e doar Codul Rutier, nu și celelalte.
      Șefu, nu găsești matale niște bănuți acolo să cumperi un soft care să îți dea ultimele legi gata actualizate? Prea scump? Vă strângeți toți pe secția de penal și vă cumpărați un soft d,ăsta șmecher și când vă duceți la facultate puneți presiune pe seminarist să îi învețe pe Ionel și Vasilică cum să judece dosarul că doar e Institutul Magistraturii nu Școala Generală nr .314.
      Muncă, nu zic, 2.5 milioane de dosare? Văleu. 1 milion dosare credite. 1 milion asigurări. Noroc cu tanti Geta de la Mega, are mână ageră și minte fină. Dacă n-ar fi vacanța aia judecătorească de două luni ați omorî-o pe biata femeie.
      Șefu, nu discutăm de remunerație și beneficii, alea sunt un drept constituțional. Cât vă jerfiți dumneavoastră pentru societatea asta care nu vă merită și nu vă apreciază la justa valorare. Sărut-mâinile doamnei și scuze de deranj.
      Johnny, Băiatu’… am înțeles greșit?

      00
    • @Alex Nu o sa-l alegem pe Marcel din capatul satului, ci o sa alegem dintre aia care candideaza. Si daca vor candida Ionel, fost politist absolvent de drept sustinut de PSD, Vasilica, jurist la SC Lae Chioru Export Import SRL, sustinut de PNL + Marcel, avocat ratat, sustinut de AUR, vom alege dintre cei trei susnumiti.

      00
    • @Pixel Nici nu stiu ce sa iti zic, foarte complex reply-ul.
      Ionel, ii place nu ii place, va trebui, de exemplu, sa aplice codul fiscal la o evaziune fiscala, nu? Intreb si eu, pt un prieten, cat iti ia ca macar sa stii din ce parte se deschide codul ala? Va trebui oricum sa aplice jdemii de legi, og, hg, plm, in functie de ce dosar judeca.
      De curiozitate, daca Ionel isi termina mandatul si nu si-a terminat si dosarele, ce facem? Le preia Vasilica, nu? Ca a castigat alegerile… Deci, in ultimul an de mandat, daca Ionel nu vrea sa continue/nu are sanse sa mai fie ales, ce o sa faca? Mai judeca Ionel vreun dosar sau le lasa lui Vasilica?

      00
    • fluture, acum crezi in studii :))

      00
    • Gamblin, nu stiu ce crezi tu ca ai citit pe la mine, dar n-am afirmat niciodata ca NU cred in studii. Doar ca imi aleg studiile in care cred, nu le cred pe toate, la gramada. Tu cum faci?

    • pai, despre asta era vorba – cum ca nu toate studiile sunt corecte. despre ce studiu e vorba si de unde stii ca este corect? no kidding. ai facut sapaturi sau pur si simplu ti-a sunat tie bine?

      insa mai interesant este cum dau aia verdict dupa ureche in state. asta e si mai grav decat o pedeapsa mai mare sau mai blanda, dar legala.
      cum ai ajuns la concluzia asta ca fiind foarte multe legi, aia dau verdicte dupa ureche?

      00
    • Gamblin, stiu cam cum te pozitionezi tu in comentariile la posturile mele, asa ca stiu si ca orice discutie cu tine este inutila, pentru ca ai tu un dinte impotriva mea. Dar iti raspund, ca sunt prost.

      Studiul cu privire la mâncatul la prânz are o probabilitate sa fie corect, pentru ca este o constanta a omului, de mii de ani. Vrei sa faci business bun, sa zica oamenii „DA” mai usor? Ii inviti la masa. De aia „business”-urile se face la masa, nu la birou. De aia erau pline mereu Bistro-ul de la Hilton sau Barul englezesc. Daca suni un potential client dupa ora 14, când se presupune ca a mâncat, mai usor ii vinzi ce ai de vânzare decât daca-l suni la ora 13 când incepe sa se gândeasca ce sa haleasca la prânz.

      Am o experienta de viata care imi permite sa trec chestii prin filtrul personal, fara sa (vreau sa) explic anchetatorilor din comentariile de la posturile mele.

      PS. Aceasta „discutie” nu se va mai duce nicaieri dupa ce ti-am raspuns, ok?:-)

    • @Gamblin Da. In USA sunt o gramada de legi federale, logic. E ditamai tara. 350 milioane locuitori. Cu probleme mult mai mari si mai complexe decat la noi. Tocmai de aia judecatorii federali sunt numiti, nu alesi. Alex vorbea de cateva state (vreo 6-7 cred), care fac alegeri pentru magistratii locali, hai sa le zicem statali. Dar, atentie, astia nu sunt judecatori federali.

      00
  17. Uite care sunt prioritatile ministrului:


    Ministrul Justiției desemnat, Stelian Ion, a declarat la audierile din Parlament că prioritatea sa, la început de mandat, este desființarea Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție (SIIJ).

    Prioritățile mandatului lui Stelian Ion:

    Desființarea SIIJ.

    Punerea în acord a legislației cu recomandările internaționale ale GRECO și Comisiei de la Veneția.
    Prorogarea dispoziției care se referă la creșterea numărului de judecători în completurile de apel și contestație.
    Măsuri pentru soluționarea volumului mare de dosare pe care le au de analizat magistrații.
    Punerea în acord a legislației penale cu decizia CCR privind abuzul în serviciu.

    00
  18. O problema cu alegerea judecatorului este ca e ales de cei din zona. Daca tu te duci in alt judet si se intampla sa ai o problema cu cineva ghici cu cine o sa tina judecatorul? Cu tine sau cu un alegator care are familie numeroasa?

    00
  19. sa inteleg ca organul pulitiei romane s-a pus capra in fata noii conduceri de la bucuresti si a jurat loialitate?
    si pnl u a zis ca e marinimos si sa crute ca au nevoie de pulifrici si oricum lumea a uitat de psd?

    a da…. si bine zicea cineva in cometarii la un alt articol, saptamana viitoare vin prostii satului la bucuresti si protesteaza ca vor salarii marite.

    iar justitiarii pulii mele la pensii speciale o baga pe aia ca ei lucreaza in conditii de stres.
    cred si eu ca lucreaza in conditii de stres cand in 2019 tre sa ii scoti vinovati si in 2020 s-a schimbat tabara

    00
  20. Ce spui tu cred ca implica modificarea constituției, lucru nu f facil la noi. Mai avem deasemenea un referendum validat care nu se aplica nici acum, la peste 10 ani de când ne-am exprimat dorința de a fi 300 de parlamentari.
    All in all, frumoasa tara păcat ca e locuita :)

    00
  21. Ca tot vorbim de justitie: abia astept, ba da, abia astept sa aiba femeia aia de a baut si a omorat alte 2 fete, sa aiba parte de tratament preferential . Nici nu o sa fiu surprins ca se intampla asta, ca doar in adancul sufletului meu de cetatean roman, garbovit si imbolnavit, nu cred ca pot sa ma astept la altceva.
    Sa vedem atunci feministele impreuna cu femeile puternice din ONGuri – cum reactioneaza? Bine, in afara de a tacea si de a nu zice nimic decat ca, plm, de ce nu a condus barbatul in ziua aia si ca femeia saraca, pe langa cratita, casa job si copii mai trebuia sa si conduca responsabil. Ce naiba, haideti sa fim oameni si sa o intelegem, e persecutata de nemernicul ala. Sii ca tot veni vorba, barbatii astia, niste animale care conduc agresiv, niste betivi, niste monstri care ne omoara copii ce se joaca pe trotuar.

    00
    • stai linistit, inca nu s-a aflat dar mai mult ca sigur doamna cu incurcat pedalele e „cineva”. poate nu e persoana publica, dar ceva relatii pile are. sa omori 2 copii, sa nu sufli in alcooltest si sa iti dea drumul acasa… frate miroase asta de la o posta.

      00
  22. [quote] De exemplu – și acu’ exagerez intenționat, spre exemplificare, că nu funcționează chiar așa -, dacă Gogu a bătut-o pe Maricica azi și ea s-a dus la poliție, iar mâine a omorât-o și se judecă două spețe, Gogu ia doi ani de pârnaie, pentru bătaie, în loc de douăzeci pentru omor.[/quote]

    ce

    De fapt nu functioneaza DELOC asa. Asta e o alta problema mare a romanilor, toti sunt experti in lege, in special in legea penala.

    00
  23. Udrea și fata lui Băsescu se duc la pușcărie.

    Să vedem traficul înspre Panama.

    00
  24. Unul din cele mai “nedorite” consecinte la care se expun “ public servants” in USA (acuzati de coruptie, nepotism, masinatiuni cu banul public, trafic de influenta, musamalizare de crime etc) este “lose of pension”.Atunci cind cazi dintr-un post public, cazi pina jos. In afara ca devii un paria al societatii, pierzi si pensia la care aveai dreptul (iar asta doare tare). Asta e si motivul asa numitelor “resignations” (demisii) imediate pe care le vedeti in filme – are de ales – demisie cu pastrarea pensiei sau dat afara cu oprobiu public si ramas si fara pensie. Ia sa se legifereze asta si-n Romania la toti bugetarii-ar merge ca pe sirma stii ca pierd un sac de bani in fiecare luna cind vine virsta de pensie. Nici o masura nu doare mai mult decit aia care te loveste la buzunar. E motivul pentru care, la unul care s-a imbogatit necinstit fiind intr-o functie publica, nu exista pedeapsa mai mare decit sa-i confisti tot si sa-l lasi in curul gol, muritor de foame. Pedeapsa mai buna nu exista, cei 2-5-7 ani de puscarie nu incalzesc pe nimeni atita vreme cit averea ilicita ii ramine intacta si se poate bucura de ea cind termina pirnaia…

    00
    • ce bună e asta. ai ceva material de citit, că aș aprofunda subiectul…

    • Asta e teoria, practica e diferita.

      In primul rand nu sunt chiar asa multe state care au lege in sensul asta. Apoi cele care au, au diferite grade, diferite infractiuni pentru care li se retrage dreptul la pensie. In multe state nu se aplica politistilor. In altele, politistii castiga relativ usor in instanta dreptul de a reintegra politia. Nici macar nu au o baza de date la nivel de stat care sa-i tina minte pe politistii care au fost dati afara. Se duc in orasul alaturat si se angajeaza fara probleme.

      Si in America o mana spala pe alta. Pana si ala de a stat cu genunchiul pe gatul lui Floyd pana a murit, si ala ia o pensie, chiar mare.

      In America oamenii legii au imunitate de facto.

      Judecatorii nici nu mai vorbim. Sa gasesti unul care sa condamne alt judecator, succes. Ma refer cand nu sunt chestii clare, flagrante, omorat pe cineva cu pistolul si filmat. Si chiar si pentru crima, tot ii gaseste mai usor circumstante atenuante decat i-ar gasi unui cetatean lambda.

    • @fluture-ai vazut prea multe filme americane in Franta,realitatea e cu totul alta.Ti-o spune unul trait vreo 30 de ani in USA,nu din ziare sau cautat oe google.La nivel federal exista lege pentru tot ce inseamna birou sau entitate federala aflata pe teritoriul unui stat din federatie.In orice oras mare din America,in downtown,exista cladiri intregi(cu zeci de etaje),numite “ federal buildings”,pline cu sute si mii de angajati federali detasati in statul respectiv(IRS,FDA,FBI,Health Services,federal judges,district judges,US Marshalls,EPA,etc).Sau credeai ca daca ai nevoie sa vorbesti cu cine a de la FBI sau IRS te duci la Washington DC?Aia toti se supin legilor federale care-s clare-pierzi pensia sau o parte din ea pentru frauda,coruptie,delapidare,trafic de interese.La fel e cu aia care lucreaza pentru “ state”.De aia apartin state troopers,politia apartine de primarii,iar seriful apartine de county(judet).Fiecare entitate de asta are propriul mayor si government,cu legi proprii.Oamenii legii n-au nici o imunitate de facto-doar judecatorii au imunitate.Imunitatea de a nu fi dati in judecata,nu pentru a nu fi anchetati.Ei sint “ indicted” de un for judecatoresc superior lor-un county judge poate fi anchetat de o “ state comission”,aia,la rindul lor de un district judge,ala de un federal judge,apoi Curtea de apel,apoi Supreme Court.Fiecare nash are un nash.Cit priveste politia,imunitate?Nici pe departe,sint pline puscarrile de politai corupti.Trebuie sa intelegi ca motivul taierii pensiei e,aproape in totalitate,pentru “ white collar crimes”-delapidare,frauda,coruptie,bagat mina in taxpayer money.Exista gramada de judecatori sau procurori anchetati pentru coruptie-majoritatea la nivel mic.De regula,li se spune sa-si dea demisia ca sa nu fie umiliti in public.Tot ce se fura de la stat se recupereaza,intotdeauna.Daca n-ai bani,iti ia casa,masina,tot.Le vinde,daca mai ramine ceva iti pune in cont.Daca nu s-a acoperit paguba,poprire pe leafa si pe pensie.Astia de aici,intii isi recupereaza paguba,dupa aia te lasa sa-i dai in judecata.Oricum nu mai iei nimic inapoi,poti sa te judeci cit vrei.Cit priveste aia cu “ nu exista o baza de date cu politaii” si aia se angajeaza in orasul urmator fara batai de cap-think again.In America se stie si ce lapte ai supt de la maica-ta acum 35 de ani.Nu poti face absolut nimic fara sa comunici SSN(social security number).La orice angajare,aia-i prima intrebare-care-i numarul?Bate in computer si apare si ce-ai mincat ieri la masa.Mai ales la o angajare la politie care are acces la baza federala de date a FBI-ului.Coruptie la nivel inalt e peste tot,diferenta e ca-n America ti se infunda intr-o buna zi sau esti tras pe linie moarta,anulindu-ti-se privilegiile.In Romania,insa,tupeul creste exponential cu averea facuta din furat.Iar trasul pe linie moarta inseamna un post de parlamentar la Bruxelles,sa te uite lumea,sau,pentru hoti gen Udrea&Co-un lung sejur pe plajele din Costa Rica pina la primirea semnalului “Gata,s-auitat si s-a iertat,hai inapoi acasa”…

      00
    • io as vrea sa ne povesteasca fluture cum e si prin alte tari ca vad ca se pricepe

      00
  25. Deci solutia la satul ala din Vaslui ar fi un judecator ales de locuitori. Locuitorii aia care protestau pentru dreptate si justitie…. oh, wait

    00
  26. Justiția din România? O flegmă. Am trecut prin ea, știu, am văzut, am auzit. Oameni care nici nu citesc dosarul sunt puși să decidă soarta ta. Niște simpatici. Utili ca igrasia, dar simpatici. Judecători de forță.

    00
  27. a intrat dracnea la rece,
    „this court is out of order”
    hai la munca pullendorfilor,
    ca va trece, la urm. rata

    00
  28. Inteleg ca dramatizezi de amorul artei, dar ca jurist tin sa te atentionez ca pedeapsa mai favorabila nu inseamna ca Gogu e anchetat doar pentru vatamare. El va fi judecat pentru concurs de infractiuni (omor + vatamare corporala).
    Pedeapsa mai favorabila inseamna ca daca azi o infractiune prevede max 20 ani, iar maine legea e schimbata si devine max 15 ani, se aplica noua lege, fiind mai favorabila.

    Dramatizarile nu sunt utile daca ele deja deviaza de la realitate.

    00
  29. In SUA se alege Seriful nu pentru cati baga la bulau, cate amenzi da, cati violatori impusca. Seriful e in zone rurale, unde el trebuie sa impuna respect. Da, lucrurile in state merg pe respect, el e alpha male acolo, de multe ori trebuie sa bata si sa cotonogeasca, dupa care la arest o noapte. Nu se face dosar penal pentru bataie ( decat daca e assault si se depune plangere ), pentru ultraj ( injurii si poate cate o pedala ), pentru impuscaturi ( da am vazut veri care s-au impuscat si s-au impacat a doua zi ), etc.
    Treaba lui este sa faca sa functioneze comunitatea respectiva si unde am fost eu tipul o facea foarte bine.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.