Influencer fun #159

Cât de fomist să fii să faci reclamă la din astea? Prin august, Alina Ceușan făcea reclamă la tipli.ro, acum Buhnici face reclamă la cashclub.ro, un serviciu care știe foarte bine câte parale face, că, vorba aia, a mai citit și el una alta.


Cam atât de fomist. Să te filmezi în timp ce pretinzi că lucrezi în depozit, la împăturit colete.


Valerie Lungu e obosită, dar vrea să își lanseze și ea un curs de învățat fraiere să facă bani din Instagram. Că sunt bani ușor de făcut.


Din categoria “nu tot ce se postează online e plătit”, Adelina Pestrițu e în concediu, dar nu vrea să spună unde s-a dus, unde s-a cazat, cu ce a zburat. Că e pe banii ei și informațiile astea nu sunt importante acum. Altă dată sunt. (ps: până să public, a zis, dar vreo 3 zile a ținut-o misterios)


Buhnici a trebuit să șteargă un clip, că nu era clientul mulțumit de osanalele aduse. Cam ăsta e jurnalismul cinstit pe care îl clamează.


Acest domn este un adult.


Șoflete, fost colaborator al lui Buhnici, a învățat de la el cum se face conținut din ăla bun. Deși i se atrage atenția în comentarii că nu e primul care a avut Starlink, omul păstrează titlul, că aia e, așa se face.


Clasicele imobiliare în Dubai

  


Andreea Raicu donează ulei.


Răzvan Pascu marchează publicitatea.


Andreea Retinschi nu are timp 10 minute să aranjeze cărămizile alea, e ocupată cu trăitul frumos.


Varianta video.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

28 comentarii

  1. NOU
    #1

    Girafa frumoasa, tatuare numai tite…

    00
  2. Greu de înțeles de ce ai vrea să te muți în Dubai unde 9 luni pe an sunt peste 50 de grade.

    Ah, să mergi să lucrezi ceva ani doar cu ideea de a face bani și a te căra după de acolo este altă treaba. Dar să îmi iau casă? WTF? Pot să mă angajez la Sidex Galați dacă îmi place căldura.

    00
    • NOU
      #3

      Tepe boss, sau pa treaba daca ești diva.prestezi la răcoare la interior. Tre sa fi nebun sa stai in dictaturile alea luminate

      00
    • Si pana la urma de ce sa nu iti ies case in romania unde clar cresterile de preturi le depasesc pe alea din dubai…

      00
    • Bhei , sunt in Valencia, m-am uitat la anunturile din geamuri la mai multe agentii imobiliare, preturile apartamentelor sunt ca in Bucuresti…si cum poate arata orasul asta…si ei ai descoperit tehnologiq extraterestra de a avea sinele de tramvai la nivel cu asfaltul…

      00
    • Chiar așa! Toți străinii stau acolo cât au joburi bune, că au beneficii și pentru familie, dar este un loc de tranzit pentru toți, să facă bani și să plece de acolo. Mulți spun că toate cunoștințele și relațiile acolo sunt destul de superficiale, nu au sistem de pensii – din câte știu, nici taxe de altfel, așa că fiecare stă cât stă și pleacă… de ce să te stabilești acolo??? Mai ales că și prețurile sunt ridicate, legile destul de dure – dacă ai călcat pe bec poți să fii cine ești că tot degeaba – mai bine te retragi în Grecia, Spania, Franța, toți cam pe acolo se retrag dacă nu se duc acasă la ei. Prin zone frumoase, climă blândă, legi permisive, sevicii sanitare foarte bune și trai pe vătrai.

      00
  3. Adelina are potential de actrita pentru Blacked sau Tushy.

    00
  4. NOU
    #9

    Sunt printre cei care au văzut primul clip al lui George cu Oppo 7 Lite. În primul a spus 2-3 chestii de rău, le-a mai dres că n-ar fi așa nașpa, dar le-a zis. În al doilea videoclip părțile negative au fost omise aproape în totalitate sau prezentate cu tot felul de scuze. Telefonul este cel mai slab model de la 1800 de lei și îmi pare rău că unii oamenii îl vor cumpăra în urma unor astfel de review-uri, că nu doar George l-a promovat.

    00
  5. Doar bulangii investesc în imobiliare în Dubai. Avem și noi dezvoltatorii noștri care merită să trăiască frumos, pă lucs și barosăneală.
    Hai, încolonarea la Mamaia și Militari Residence, nu mai exportați capitalul românesc, trădători de neam și țară ce sunteți!

    00
    • Oare maticiuc investeste si in dubai? Ca la mamaia era primul pe interval.

      00
    • normal că investește, că doar nu sunt banii lui.

    • Da boss, cică a cumpărat câteva apartamente in Dubai. His words, Not mine.

      00
    • el și botezatu, milionarii kaufland.

    • Între timp cetățenii UAE investesc în România, dar în farming, agricultură. Să investească fraierii din România acolo în blocuri pe la periferie :)

      DUBAI, Sept 24 (Reuters) – Abu Dhabi-based Al Dahra Holding said on Monday it will invest a further $500 million in various sectors in the Romanian market after acquiring the largest farm producer there.

      Al Dahra, which has been expanding aggressively in eastern Europe in the last five years, said it had bought Romania’s Agricost and Braila Island “recently”, but did not disclose a figure for the transactions.

      00
    • ce fraieri, în loc să bage banii în imobiliare…

    • :) habar nu au, Bill Gates care nici el nu stie nimic tot spre agricultura trage :)

      00
  6. Nu-i zisese clar nevasta lui Dan Cadar daca merg sa viziteze castelul sau la prasit:)) Cum pnm sa te imbraci asa intr-un muzeu/castel dragut.

    00
  7. Ultima cu gradina a postat poza doar ca sa o faca de rusine …pe ea, pe gradina.

    00
  8. Dubioasa Pestrita cu tatuajele alea asa fara nicio noima pe brat, zici ca s-au apucat mai multi copii sa deseneze niste semne asa aiurea.

    10
  9. Bai, numai mie mi se pare ca reclamele astea la Dubai aduc cu alea de la Rezidential Sud (sau cum i-o chema), acei dezvoltatori minunati care au transformat tot sudul Bucurestiului intr-o oaza de verdeata?

    Pardon, am scris gresit ‘beton’ mai sus…

    00
  10. Ca de obicei, vedem si in acest episod de ce sunt in stare aceste excremente cu conturi de social media cand vine vorba de prostit lumea.

    00
  11. Deci am urmarit podcastul lui Morar cu ala de vinde Damat si Emmar. Si dupa am citit articolul lui Pascu, care vinde de la alt dezvoltator. Zic aceleasi prostii, parca primesc un script desi vand de la dezvoltatori diferiti.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube