Ieri era boală, azi e „body positivity”

Tăieturi din ziare și cărți:

Obezitatea și gradul de cultură
Într-o cercetare făcută la peste 10.000 de oameni sănătoși într-un sector din municipiul București și într-o comună rurală din nordul Ardealului am constatat existența unei relații invers proporționale între cultura individului și gradul obezității. Cu cât gradul de cultură al individului era mai mic cu atât frecvența obezității era mai mare.
Astfel, la peste 38% dintre femeile cu 8 clase elementare s-a întâlnit obezitate pe când la femeile titrate universitare frecvența obezității era numai la un procent de 17% (vezi tabelul). În S.U.A. sunt de 6 ori mai multe obeze în rândul muncitoarelor.

Înainte vreme se considera că obezitatea este un semn de distincție care exterioriza starea economică înfloritoare a individului. Era într-o epocă în care obezitatea simboliza în fața oamenilor subnutriți, înfometați, starea de bine economic de unde se deducea și starea de bine a sănătății.
Sunt încă popoare care se găsesc într-o stare de cultură destul de înapoiată la care obezitatea reprezintă ceva dorit, căutat, și care din punct de vedere social ridică individul respectiv pe o treaptă ierarhică superioară.
Astăzi, când cunoaștem că, de fapt, obezul este un om bolnav, nu mai considerăm obezitatea ca o stare de „înflorire” a organismului ci dimpotrivă, ca o stare premergătoare altor boli grave.

Hiperinsulinismul existent frecvent în caz de obezitate se datorește unei rezistențe periferice la acțiunea insulinei. S-ar părea că această rezistență la acțiunea insulinei se datorește celulei plinute, care crescînd în volum, împiedică acțiunea insulinei. Oricare ar fi cauza hiperinsulinismului trebuie privit mai degrabă ca un efect decît ca o cauză a obezității (fig. 9).
De aceea bolnavul de obezitate trebuie să știe că în majoritatea cazurilor creșterea lui în greutate nu se datorește unor perturbări ale glandelor endocrine ci unei supraalimentații abuzive.

Iulian Mincu – Ghidul terapeutic al obezității (1977) (extras, link valabil doar 7 zile)

Dr. Javier Crespo, președintele Societății Spaniole de Patologie Digestivă: „Descoperirile noastre sugerează că bărbații obezi, afectați de o boală hepatică prin acumulare de grăsime și dacă aceasta este avansată prezintă simptomer grave de Covid, pentru că au o activitate crescută a uneia dintre moleculele absolut indispensabile pentru că virusul să intre. Se explică astfel de ce bărbații obezi cu acumulare de grăsime la ficat au simptome mai grave de Covid19, în comparație cu femeile care au o stimulare mai mică a acestui receptor numit ACE2 și cu cei care nu au această afecțiune hepatică.”

O dovadă că poți lupta cu virusul chiar înainte de a-l lua, încercând să devii mai sănătos. :)

Articolul a apărut pentru că o cunoștință, care e mai mult decât balenă, a făcut diabet insulinodepedent. Iar el nu înțelege cum de e gras, pentru că „nu mănâncă mult”.
Noțiunea asta de „mult” diferă de la familie la familie.
Iar eu, un gras, o observ foarte bine când (re)văd porțiile pe care le pregătește mama mea.
Porții cu care am crescut, și despre care am fost convins că „sunt normale”.
Nu erau. Nu sunt.

Am slăbit 20 de kg de la începutul anului și până acum.
De fapt, de pe 2 ianuarie până prin august. 20 de kg în 8 luni. Fără sport!
Doar am fost atent la ce mănânc. Poate am să fac un „articol motivațional” despre asta, cu poze, poate cineva vrea să-și facă un plan pentru 2021.

Cred că știați că obezitatea scade speranța de viață.
Gândiți așa: dacă viața voastră s-a oprit pe timp de carantină, dar prin slăbire v-ați crescut speranța de viață cu câțiva ani, practic nu ați pierdut inutil timpul în pandemie. :)

 


P.S.: povestea cu diabet insulinodependent e așa: mănânci ca porcu’ îți bați joc, nu te interesează că ai peste 120+ de kg… iar dintr-un punct al vieții încolo trebuie să-ți faci zilnic injecții cu insulină; iar dacă nu le faci, poți da în comă. Omul are doar 50 de ani.
Acum o lună era oarecum normal, nu credea ca i se poate intampla lui asa ceva, azi nu mai poate fără insulină după el. Zilnic. Iar asta numai din vina lui, daca judecăm drept.
Cum românul face haz de necaz, familia i-a spus: „Se pare că ti-ai terminat cam devreme porția de prăjituri pentru viata asta.”
Nasol.
(Știți ce mizerabilă e înghețata fără zahăr?)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

84 comentarii

  1. paine cu paste, cartofi, carne, cu paine.

    00
  2. Cristici, consuma si scrisul asta nestavilit calorii. Uita-te la Vali cum a ajuns daca s-a tinut de blog.

    00
  3. Punctezi cv f bine, unii sunt ‘educati’ de acasa sa manance mult si nu se intreaba daca nu e cam mult dar totusi o oglinda in casa nu au? Un cantar, ceva?

    00
    • „Asa e familia noastra, de grasi. Ce vrei? Nu vezi ca toti suntem grasi? Aia e.”
      O viata am crezut asta.

    • Ciorba cu smântână+ felul 2 consistent + desert. Asta e meniul la noi. İn alte țări unde oamenii trăiesc mai mult, nu e așa. Au aperitive (măsline, brânză) + felul principal.

      00
  4. Shmeranta de viata e o prostie pentru vegetarieni. Nu conteaza ca traiesti 90 de ani daca ultimii 30 de ani te ajuta cineva sa urci scarile. Mai bine o mierlesti la 60 facand sex cu una de 20, ca un anume fost presedinte al Frantei.
    Renuntand la hatereala, eu, care consider ca mananc prea mult de obicei, ma uit la frate-meu, care nu mananca mult, dar e obez, si observ ca mananca cam dublu decat mine. Cum zicea antrenorul meu, cand il intrebai cum sa faci cura: „Mananci ce vrei. Pui in farfurie ca sa mananci, si apoi iei jumatate si pui inapoi in oala!” Dar ma rog, asta e pentru „sportivi”, pentru oameni normali exista solutii minune pe baza de esente naturale, electroliti si meditatie transcedentala.

    00
    • Se intelege din ce zici tu ca daca ai 200 de kile si diabet, poti sa faci sex si sa urci scarile.
      Din ce ai scris acolo, e valabil doar ca o mierlesti la 60.

      00
    • @Mat88 Am mai citit de 2 ori ce am scris si tot nu inteleg ce intelegi tu. Asa ca sa fim de acord ca nu suntem de acord.

      00
    • Eu am inteles ca se referea la vegetarieni vs omnivori in prima fraza, apoi la el care mananca mult, dar are un frate care mananca mai putin, dar in cantitati mai mari, ceea ce rezulta ca e obez.
      Dar na, fiecare cu analfabetismul lui functional.
      Posibil si eu sa ma insel.

      00
    • @Jupaneasa Nici nu-mi dau seama daca faci misto de mine sau de Mat88… Oricum ar fi, ai plus de la mine, pentru elocventa. :)

      00
    • Faceam misto de Mat, dar imi luam marja de eroare pentru mine, in caz ca si eu interpretam gresit, pe sistemul „rade ciob de oala sparta” :))).

      00
    • @Dex: ideea lui Mat88 cred ca era ca daca la 60 de ani mori facand sex, inseamna ca de minim 20 de ani ai probleme la urcat scarile. De la obezitate, diabet etc.

      00
  5. Fix deasupra acestui articol, Vali a tinut sa posteze asta: https://www.instagram.com/p/CIWM57Mpg37/?igshid=1fba7337l651a

    00
  6. Recomand dr Jason Fung – codul greutatii corporale.
    Pe mine m-a ajutat.

    00
  7. „Mănâncă cu pâine”
    „Mănâncă tot din farfurie”
    „Nu te culca flămând că ajungi anemic”
    „Gras și frumos”
    „De ce ești slab/a (de ce ai slăbit?) Ești bolnav?
    „De ce nu bei alcool? Ești bolnav?”
    „Nu mai alerga, să nu te îmbolnăvești…”
    „Nu trebuie să faci sport dacă nu-ți place, îți aduc de la doctor o scutire.”

    (Din cultura populară românească)

    00
    • Pentru a fi normal, ar mai trebui sa slabesc 10kg pe langa cele 20 de kg. Minimum 5kg ar mai trebui sa dau jos.
      Mama ma implora sa nu mai slabesc. Ma roaga.
      „Nu mai slabi! Arăți a om bolnav!”
      Iar eu (inca) port tricouri 2XL american.

      Azi a facut pui cu smantana.
      Inainte de asta a facut salata de piept de pui cu ciuperci, inecata in maioneza.

    • Nu te lăsa. Am 53 de kg la aproape 1.70, fac sport și mănânc puțin că așa am făcut de când mă știu. Dar zilnic îmi spune câte cineva că sunt slabă și de ce nu mă ingras. Că e perfect așa. Am urmărit pe TLC „Viața la 300 de kg” și mi s-a părut o imensă lecție de viață. L-aș preda in scoli dacă aș putea. Îl recomand tuturor, dar nimeni nu reușește să-l vadă până la capăt.
      La restricțiile de astă primăvară, cu sălile de sport și faleza închise, mi-am desenat un perimetru in jurul cartierului să pot alerga măcar câțiva zeci de kilometri cu mască pe față și declarație în suportul telefonului, pe braț. Toate femeile obeze din cartier mă căinau și mă sfătuiau sincer să nu mai alerg că mă îmbolnăvesc. Ele fiind un reper de sănătate, clar. Dacă înfrunți și depășești toată toxicitatea din jur de care te lovești atunci când îți propui să devii sau să rămâi sănătos, ai obținut victoria vieții tale. Succes!

      00
    • Haha, mai schimba tricourile, in ton cu noua greutate. N-ai sa mai arati bolnav.
      Si nu o zic in gluma, sa stii ca un om pe care atarna hainele, chiar pare bolnav.

      Daca tii minte, unchii de la tara care veneau si ei la o nunta si aveau camasa aia cu 3 numere mai mari, iar ei erau pierduti prin ea? Asa-i ca par bolnavi, fata de cum ar fi fost sa aiba o camasa pe masura lor?:)))

      00
    • @Ambra, emisiunea aia a fost declansatorul meu, eram intr-o zi de februarie 2018 la o pensiune si ne-am trezit mai devreme, pe la ora 6, am dat din intamplare peste TLC, nu stiam de post, si se difuza emisiunea cu obezii lui Dr. Now. Cum am ajuns acasa mi-am comandat o bicicleta de apartament si am schimbat aproape complet stilul de viata. Am continuat sa urmaresc emisiunea, pedalam in timpul difuzarii circa 70-80 de minute, de 3-4 ori pe saptamana. Pana acum am dat jos 15 kg, am avut si 20 de kg date jos, dar acum am pus musculatura pe mine. Intre timp mi-am luat bicicleta normala si pedalez aproape zilnic 2 ore pe ea. Chiar si acum, iarna. Sunt intr-o forma fizica de 3 ori mai buna ca la 20 de ani (am 39). Daca poftesc la ceva fast food, in ziua aia ard caloriile prin sport. De maioneza mi-e scarba. Nu mai mananc dupa ora 18:00, uneori chiar de la pranz pana a doua zi dimineata, ma culc cu burta goala si ma trezesc satul. Ar mai trebui sa slabesc 10 kg ca sa devin din obez doar supraponderal, dar prefer in timp, nu brusc, ca sa nu raman cu pielea atarnand prea tare. Inca ceva: familia nu e grasa, asa ca nu ma sustine, doar accepta ca imi fac alta mancare decat ei, dar de mancat porcarii de fata cu mine, continua sa o faca. Ei sunt „my enablers”…Spor la reciclat viata!

      00
    • „Mama ma implora sa nu mai slabesc. Ma roaga.
      Azi a facut pui cu smantana.
      am 39 de ani”

      Cine mai vede o mica problema aici?

      00
    • De când mă știu am fost normală, dacă mă urc pe cantar. La 1.70 aveam 57 de kile, deci oareșicum in grafic, nu vreo uscata. Cumva, toată lumea îmi spunea că sunt prea slabă, iar maică-mea se îngrozea când mă lua în brațe că îmi simte toate oasele și că sunt de-a dreptul schiloada. Repet, deși slabă, aveam ceva carne pe mine, sa zic in părțile esențiale, pe care nu le simți la o îmbrățișare, că ce e drept coastele mi s-au văzut mereu, chiar și gravidă fiind :))).
      Ei bine, între timp am trecut prin sarcina, născut, iar acu’ la 4 luni după sarcină mă chinui sa dau jos 5 kile care pur și simplu nu vor sa plece. Sunt in blocaj de vreo luna, nu mai slăbesc și neam, m-am apucat de exerciții, toate alea, știu că o să scap și de alea, dar mă mai plâng pe ici pe colo, pe la familie. No, ce credeți, mama, moldoveanca get beget, vaai nu mai slabi, ești perfect așa, în sfârșit ai carne pe tine, ia și mănâncă sa nu te îmbolnăvești, chiar poți să mai pui 2-3 kile, erai așa frumoasă însărcinată. =)) Chiar sunt grasa, nu mai arat nici pe aproape cum eram, mă strâng blugi, iar în ochii maicamii as putea sa mai pun 2 kile. Educația asta românească naște monștri pe partea asta, vad o grămadă de copii aproape de obezitate cu ciocolatica in mana, că e mic și ii e pofta și lui. Fuck off.

      00
    • @Animaloo, omul a zis de 536732 ori că de când cu pandemia s-a mutat înapoi la mă-sa pe vatră.
      Mă-sa gătește pt ea însăși și pt cine mai locuiește acolo în afară de ea și Cristici (a pomenit la un moment dat de un nepot).
      Puiul cu smântână, salatele cu multă maioneză nu prea se pupă cu dieta deci mă îndoiesc că Cristici balotează ce gătește mă-sa, iar în sens invers, mă îndoiesc că cineva care gătește foarte caloric și cam gras, va aprecia chestii ușoare, „dietetice”, în caz că ne intrebăm de ce nu gătește Cristici pt toți din casă.

      00
    • PS: frumusețea de care vorbea mama când eram gravida se traduce prin 18 kilograme acumulate. Asta le e generația.

      00
    • @Laurra, nu cred că e cazul să-ți faci probleme încă. Cele mai multe femei care au născut și mulți medici spun că e nevoie de 9 luni pentru ca trupul să-și revină.
      Sunt unele care-și revin mai repede, altele mai greu sau niciodată, dar nu cred că e cazul să te agiți excesiv înainte de astea 9 luni de la naștere.
      Plus că la un moment dat copilul o să vrea să meargă și o să mai slăbești de la mișcare după el/cu el de mânuțe.

      00
    • @AB, sunt relativ liniștită, știu că le dau jos mai devreme sau mai târziu, însă pentru psihic, când orăcăie copchilu, ajuta să îți placă ce vezi în oglindă. De aia incerc sa grăbesc procesul.

      00
  8. Am o cunoștință care s-a îngrășat de la salata cu pui de la un restaurant ( o comanda aproape zilnic). Deci tot mâncarea gătită acasă e cea mai sănătoasă (dar nu cu grătare, maioneza si prăjeli non stop)

    00
    • Bagi 2000 de calorii si consumi 1500 te ingrasi, orice ai manca. In ziua de azi se considera ca un barbat necesita vreo 2500 de calorii, ceea ce eu cred ca e cam mult, daca ai o viata sedentara.
      Era la un moment dat un reportaj cu un tip care traia in salbaticie si ajungea pe la 800 de calorii pe zi, daca tin bine minte. Conform standardelor moderne ar fi trebuit sa moara rapid de foame.
      Acum depinde de om, ca daca esti plin de muschi o sa consumi o cantitate mare de calorii fara sa faci mare efort, adica exista o cantitate de calorii pe care o consumi doar prin faptul ca existi. Restul de calorii pe care le mananci ar trebui sa le arzi prin efort.
      Asta nu inseamna ca nu exista mancare mai sanatoasa si mancare mai putin sanatoasa. Dar, eu unul, nici nu m-as arunca in cine stie ce dieta dubioasa, fara a incerca niste metode mai naturale inainte.

      00
  9. Pai e fals ce zici. Daca esti obez si diabetic, deja de la 40 de ani incep disfunctiile erectile. Cat despre urcatul scarilor, daca esti obez e o problema la orice varsta.

    Teoretic, daca sunt sanatosi, barbatii devin impotenti pana aproape de 70 de ani.

    Deci, in realitate, daca esti diabetic si obez, nu mai faci sex de pe la 40 si mori la 60. Si in timpul asta nu urci scarile.

    Iar daca esti santaos, faci sex pana la max. 70. In rest iei liftul. Ceea ce iti doresc si tie.

    00
  10. Totul e ok pana la”*Fără sport!” Asta e o mare greseala. Imi pare rau pt lenesii planetei dar fara miscare se duce pe paula sistemul tau imunitar si o data cu el deschizi usa si virusilor si cancerului si a multor rele. Si am zis miscare ca poate nu esti fun sport: poti sa sapi gradina, poti sa mergi doar pe jos, doar misca-te ca e foarte important.

    00
    • Nu a zis “nu faceti sport”. A zis ca a slabit fara sport. Care e problema?

      00
    • Am slăbit fără sport, doar având grijă la cate kcal bag în mine zilnic. Ideea era ca „slăbesc doar prin sport” este aproape un mit.
      Sport fac mai serios de vreo două luni. Un gram nu am slăbit de când merg (aproape zilnic) la sală. Iar asta pentru că si mănânc ceva mai mult.

      00
    • Bah, aveam de slabit vre-o 8kg si am zis ca nu am chef sa tin o dieta ceva, asa ca am intensificat activitatile zilnice. In loc sa bag 20km pe bicla la 4 zile am decis sa bag zilnic, in loc sa nu ma duc la sala, am decis sa ma duc de minim 4 ori pe saptamana. Pentru ca nu am taiat si aportul caloric in loc sa slabesc am intrat intr-un platou de mai toata frumusetea, ba chiar am si luat 2kg in plus. Sunt constient ca am facut un exchange intre masa de grasime si masa musculara, dar a dracu beer belly nu pleaca de acolo. Am stilul asta de viata de aproape 2 ani, ma simt excelent pentru 40, doar ca burta ma face sa arat ca un pesedist urcat pe scara partidului.
      PS: a incercat careva gen LifeBox cu meniuri cu calorii limitate? Faci foamea cu ele sau nu?

      00
    • Încearcă ceva gen Natur House.
      Nu faci foamea.

      00
    • @Exvpa am incercat de curand lifebox vegan pt 1 saptamana, cel putin 30% din mancare a fost dezgustatoare si nemancabila(naut, fasole, linte, mazare nefierte, cantitate mare de tofu crud si legume crude cu excesiv de mult oregano/ulei pe ele ca sa nu se simta ca nu au gust bun). Depinde de gusuri, cred ca e un meniu potrivit pentru oameni carora nu le pasa ce gust are mancarea

      00
    • @Exvpa merg meniurile limitate. Cel mai probabil inca manci mizerii gen dulciuri, alune, cipsuri, bere, etc. Daca te limitezi la meniuri e chiar f bine.

      00
    • incercati ma aplicatiile de telefon.
      am dat 10 kile linistit. Bere, inghetata, ce a vrut pula mea.
      Secretu era ca trebuia sa pun totu pe aplicatie. Si…cand vezi ca mai ai 500cal deja te doare sufletu sa mai deschizi o bere

      problema e ca nu mai reusesc sa ma tin. Nu de foame sau ceva, ci mai mult de la cap.

      00
  11. In primul rand, felicitari. Sper sa ajungi la greutatea dorita.

    O intrebare: „Doar am fost atent la ce mănânc” – cantitatea sau calitatea? Sau ambele?

    O mica nota: datele din tabel nu sustin concluzia (sau mai corect este o intepretare fortata a tabelului) : cel mai mic nivel de obezitate il au femeile cu scoala profesionala – sub 10%. De obicei, cei care terminau scoala profesionala atunci aveau o munca activa.

    Nu stiu daca in comuna mentionata in studiu exista acelasi procent de oameni cu facultate ca in zona aleasa din Bucuresti. Daca nu, o concluzie mai corecta ar fi ca nivelul de trai influenteaza obezitatea – si astazi mancarea care ingrasa este mult mai ieftina decat cea sanatoasa.

    Sunt constient ca nivelul de trai este influentat in oarecare masura si de educatie. Insa nu toti avem sanse egale la educatie – sau aceleasi costuri de acces. Atunci discrepanta era si mai mare.

    00
  12. Asta cu mâncatul mult e relativă cand vine vorba de mancare. De ce?
    Pentru că poți mânca la volum mare cu densitate calorică mică. Dacă eu mănânc 3 salate a 1kg fiecare pe zi nu sar de 1300 cal, față de cineva care a mâncat 2500 cal dintr-un meniu la McDonald’s și ce a mai mâncat pe acasă o portie mică de paste carbonara ai crede că eu mănânc mai mult.
    Ideea este volum mare cu densitate calorică mică, ex un kg de salată cu ardei rosii ceapa spanac etc nu sare de 3-400 calorii.
    Cartofi copți fără ulei 1kg la 930 de calorii
    Salată de fructe la fel.
    O să sară gardienii produselor animale pe mine și o să spună că nu pot trăi fără, e simplu, la fel funcționează și cu ce e animal, iaurt fără grăsime calorii mai puține, carne slabă pregătită fără ulei, unt si alte grăsimi.
    Sosuri fără calorii sau cu putine calorii, se găsesc peste tot la magazinele cu suplimente alimentare pt. sportivi.
    Un izolat proteic ajută mult în a nu depăși numărul de calorii.

    1g proteină = 4 calorii
    1g carbohidrat = 4 calorii
    1g grăsime = 9 calorii.
    Pentru mai multe lamuriri, vizitati canalul lui Gregg Doucette pe YouTube, prezintă o analiză cât mai completă a mâncării, body image etc.

    00
  13. M-am chinuit toata viata sa slabesc, este groaznic. Nu trece zi sa nu ma gandesc continuu la slabit. In unele zile chiar reusesc sa pornesc o dieta, adica ceva sanatos. Numar calorii cate o saptamana, fac miscare cate 3 zile, apoi se naruie totul. Si o iau de la inceput, a 130-a oara. Am inclusiv operatie de stomac acum 10 ani, cu care m-am mentinut la o greutate aproape normala (70kg) vreo 3 ani, apoi am inceput usurel sa urc. Acum sunt intr-o faza in care reusesc un fel de dieta+un fel de miscare, dar nu prea vad rezaultate si imi vine sa ma las.

    00
    • Ca un sfat care sa te ajute pe termen lung. Cata vreme vei privi procesul ca pe o dieta continua si nu ca pe un stil sanatos de viata efectele vor intarzia sa apara si vei simti constant ca nu fac progrese. In rest, multa bafta si succes!

      00
    • @Anca Ce-a zis Cosmin, plus schimba-ti stilul de viata. Gaseste-ti ceva de facut: un hobby, un al doilea job, un voluntariat, ceva sa-ti ia gandul de la mancare. Cand eram tanara niciodata nu ma gadeam la mancare pentru ca nu aveam timp.

      00
    • Anca, sportul si mancatul sanatos ar trebui privite ca pe un semn de respect pentru corpul tau, decat pentru o pedeapsa pentru felul in care ai trait pana acum. Practic, ca tot se baga la categoria „iubire de sine”, te iubesti pe tine, prin faptul ca alegi sa te hranesti sanatos si iti iubesti corpul, prin faptul ca ii dai ocazia sa ramana in forma, prin miscare, ca sa te poata duce pe picioare pana la o varsta inaintata.
      Din contra, de cate ori bagi ceva nesanatos sau eviti sa faci miscare, te gandesti ca te rasfeti pe tine, dar iti pedepsesti corpul, dandu-i, constant, ce nu are nevoie.
      Incearca sa iti schimbi punctul de vedere si ai sa vezi ca o sa fie mai usor.
      Dar in timp.
      Succes!

      00
    • Multumesc tuturor pentru sfaturi. Sunt o persoana inteligenta, imi iese tot ce imi pun in minte: cariera, familie, bani, totul. Mai putin aceasta parte a vietii mele: slabitul. Am reusite partiale (-50% din excesul ponderal), dar nimic nu dureaza.

      00
  14. Pentru cei care vor sa slabeasca si nu pot, pe langa bla bla ul cu stilul de viata si dieta va pot oferi urmatoarele sfaturi:

    – in medicina noastra (si nu numai) exista specializarea : Diabet zaharat, Nutriţie şi Boli Metabolice. Va recomand sa gasiti si sa frecventati un medic cu aceasta specializare de cate ori simtiti ca este nevoie.
    Nu diete de pe net si nu sfaturi de la oameni care s-au specializat pe net.

    – e mult mai usor cand aveti un grup de suport moral care sa va ajute sa treceti peste momentele mai dificile. Familia, prieteni, grupa de la sala, antrenoarea de fitness, etc

    00
    • Si eu am acelasi sfat de incercat cu medic de nutritie. Eu am inceput anul trecut in ianuarie sa merg la vizite la 2 saptamani, cu un plan bine stabilit, analize, tot ce trebuie. Am reusit sa tin 2 luni si 2 sapt, dupa care in martie a venit pandimia si s-a terminat totul. Am slabit 9 kg , din care am repus 6kg, cate un kg pe luna de pandemie, incepand de prin iunie. Astept revenirea la serviciu, pentru a reincepe procesul. Acasa inceprc cat pot eu de bine, dar nu reusesc mare lucru.

      00
    • Exact. Eu am consultat un nutritionist acum cateva luni, pentru ca pusesem 6kg in ultimul an. Am invatat foarte multe, au fost bani f bine folositi, desi aveam impresia despre mine (si ceilalti imi ziceau tot timpul) ca mananc foarte sanatos. Se pare ca nu era chiar asa. Unii sunt autodidacti si bravo lor, dar cateodata/unii au nevoie de o privire dinafara asupra lor.

      00
  15. Keto diet. Am dat jos in trei luni 14 kg si trei gauri la curea. Mai am cale lunga sunt constient de asta. Dar e un inceput.

    00
    • e pe naiba. o sa vezi cand te lasi ca pui mai mult decat ai dat. ai grija!

      00
    • Keto e o dietă ca oricare alta. Mor când aud că vezi că dacă te lași de x pui dublu inapoi.

      Orice ai face, dietă, sport, stil de viață sănătos, când renunți la ele pui inapoi. E logic, e normal, e de așteptat. Dacă treci de la alergare zilnică la zero alergare și mănânci la fel, clar îți vor reveni kilogramele.

      Dieta e doar o denumire fancy pentru tot felul de oameni care vor să vândă chestii. Și eu pot inventa dieta mea in care zic că nu ai voie dulciuri și gata brandul.

      Cum zic toți de pe aici, e greu (știu personal) dar orice schimbare ai face, trebuie să fie permanentă.

      00
  16. Cu totii stim ca ne spuneau parintii „nu minca gol, ia cu paine”. Tradus in engleza ar fi „don’t eat naked, take it with bread”.

    00
  17. Mai ales la popoarele din Africa obezitatea e ceva de dorit.

    00
  18. Am dat 13 kg jos intr-un an (Noiembrie 2019-Noiembrie 2020) doar din alimentatie, fara sport. Inainte de asta mergeam de 5 ori pe saptamana la sala si mancam ca spartul iar greutatea se ducea doar in sus.

    Prin 2010 am mai trecut printr-un regim din asta in care am dat jos vreo 9-10 in cateva luni doar din dieta.

    Pana nu incepi nu-ti dai seama cu adevarat de cat avem nevoie de fapt pentru a ne mentine foamea in frau.

    00
    • Foarte interesant. Daca ai speranta de viata 50 de ani oricum si vine iarna grea e ok sa vrei sa acumulezi cat mai multe rezerve de calorii.

      00
  19. Bravo Cristici, felicitari.
    Daca acum 2 ani am slabit aproape 8 kg, doar renuntand sa mai bag dulciuri cu lopata, anul asta cu antrenoare si plan de nutritie am mai dat 17kg in 5-6 luni in plina pandemie. Si putin sport pentru conditia fizica aproape inexistenta.

    Vream sa fac asta de mai mult timp, dar cu suportul moral corespunzator, a fost mult mai usor decat credeam. Si e extraordinar sentimentul sa vad ca la un traseu pe munte nu mai sunt ultimul din card, ci primul.

    Mama (si familia in general) inca comenteaza ca vai, arati prea slab, zici ca esti bolnav.

    00
  20. Am dat jos 11 kg in ultimele 4 luni jumatate, din dieta. Nu toate in mod constant, la inceput mai mult, acum s- ar putea sa fie cam 1kg la 2 saptamani. As mai avea de dat vreo 8 , dar mi ar placea vreo 12, ca sa fiu un pic sub greutatea normala. Inainte aveam senzatia ca ma ingras din orice, insa, la un calcul mai atent, consumam aproape 5000 de calorii pe zi. Fara niciun fel de sport, stil de viata sedentar. Cu dieta pe care o tin practic mananc aproape ce vreau – fara zahar si paine- dar in mod separat, nu le combin. Mananc si cartofi prajiti odata pe saptamana. Nu stiu cate calorii sunt, oricum nu 5000, probabil vreo 2500. Cu sport as slabi mai repede dar nu ma grabesc nicaieri. Problema ar fi dupa aia sa ma mentin, mereu am avut un extra de 10 kg, si cateodata si 20. De paine nu ma mai ating, dar sa vedem cu zaharul.

    00
    • Felicitări, Elena! Dar trebuie să fii foarte atentă să nu pui la loc și tot efortul tău să fie degeaba. Dieta trebuie să se transforme în stil de viață. Pâine poți mânca, dar integrală, două-trei felii prăjite dimineața. Zahăr nu. Stai trei săptămâni fără zahăr deloc, acesta dă dependență și îți va cere corpul, vei avea diferite simptome prin care organismul va protesta, dar la final dependența dispare și nu vei mai simți nevoia să mănânci dulce. Pancreasul se restarteaza. Bine, e normal ca hrana să conțină și glucide, dar poți lua două trei lingurițe de miere naturala in fiecare zi. E ok dacă o faci dimineața. Legat de restul alimentelor, toate sunt necesare unui organism, cu cât mănânci mai variat, cu atât mai sănătos vei fi. Mesele trebuie să fie în prima parte a zilei cu accent pe micul dejun. Și când pleci la un drum lung pui benzină full in rezervor, verifici uleiul, pneurile, așa și omul. Are o zi lungă înainte, nu știe când mai are timp sau condiții de mâncat, cel mai bine e să te pregătești corect înainte de „drum”. Dacă mai poți lua și un dejun corect, bazat pe proteine din hrană animală și legume, la cină ar fi indicat să renunți. Îți va fi foame o zi, două, trei, o săptămână, dar în final corpul se va adapta și va înțelege mesajul. Se va adapta. Căci da, orice schimbare in stilul de alimentație este o perturbare a ceea ce organismul știe și recunoaște și acesta va reacționa ca la o agresiune. Aceste reacții pot fi chiar de natură psihică, depresii, pierderi de concentrare, de motivare. Dacă se întâmplă asta, e indicat consultul unui psiholog.
      In rest, de ex mai e importantă masticația. Se mestecă încet, cu atenție la ceea ce faci, fără ochi in telefon sau televizor, când simți că nu-ți mai e foame te oprești, chiar dacă ai dori să mai mânca din inerție. Sațietatea e și contraproductivă și nesănătoasă.
      Mă ierți că mi-am permis să dau niste sfaturi.
      Cartea doamnei doctor Simona Tivadar e și ușor de citit și utilă în sensul ăsta.
      Valabil pentru toți cei care doresc să slăbească și să se mențină la o greutate optimă.

      00
    • probabil vreo 2500 – ma, tu ce inaltime ai de slabesti cu 2500?
      2m?

      00
    • @Ambra, multumesc! Sincer nu mi se pare ca am facut cine stie ce efort, oricum nu e prima data cand slabesc. Cam orice dieta functioneaza, dar e foarte greu sa ma mentin dupa. Odata la cativa ani tot acumulez un 10 kg, uite de data asta chiar 15-20 ( estimativ dupa haine, nu ma mai incapea nimic). La paine am renuntat demult ( mancam aprox una pe zi), insa a trebuit sa o inlocuiesc cu ceva consistent, asa ca m am trezit consumand cantitati industriale de smantana, unt, prajeli, unt de arahide, muulte oua. Nu, nu merge sa mananc 3 kg de legume sau alte metode care sa ” pacaleasca ” organismul. Analizele mi au iesit bune. Cat despre zahar… doar la ocazii. Comfirm, renuntatul la zahar e un fel de sevraj la inceput.

      @Animaloo- 163, 58 kg. Slabesc pt ca nu mai combin alimentele, si am renuntat la untul de arahide.

      00
  21. Nu e vorba neaparat de incultura, ci si de bani.
    Un mic dejun format din 2 covrigi = 2 lei. 2 oua, somon, avocado, branza de vaci si alte minunatii costa mult mai mult.

    00
    • Două ouă costă 1 leu.
      Sau, daca vei cumpăra oua la carton de 30 de la Lidl (cod 2!), pentru două ouă plătești mai puțin de 1 leu.

      00
    • branza de vaci – calorica
      avocado – caloric
      2 oo – 150 si ele
      deci da. Daca bagi salata din doo oo, somon, avocado si branza si te miri ca te ingrasi desi tu mananci salata…

      00
    • @Animaloo e normal să ai un mic dejun caloric. Când să mănânci zdravan? La cină?

      00
  22. Pentru cine are probleme cu greutatea (in plus) un prim pas simplu de facut este sa tina un jurnal alimentar, in care sa noteze tot ce mananca. Varianta mai complexa implica si calcularea numarului de calorii, dar ca prim pas, doar lista este suficienta.
    Asta pentru ca de obicei oamenii subestimeaza cat mananca pentru ca nu tin minte ceea ce mananca mai putin frecvent. De exemplu, daca cineva mananca intr-o zi intre mese o prajitura, in alta zi alune, in alta zi ciocolata, in alta zi bea o sticla de suc etc, la intrebarea „ce ai mancat in ultima saptamana” nu le va include, va mentiona doar ce mananca de obicei la mesele principale.

    00
  23. Mancarea de calitate costa daaaar, se poate jongla.
    Chiar daca s-au cam scumpit, ouale raman un aliment eftin si foarte sanatos. Pot fi consumate zilnic. Un mic dejun (in cazul meu cu 4 oua) e un start excelent pentru o zi de lucru.
    Orez? pui ? chiar si niste ceafa? nu e asa scump, daca esti chiar lenes, poti lua ceafa gata de la Kaufland din parcare, mai adaugi un pumn de orez langa, niste salata/muraturi (fara paine) si aia e, un pranz eftin si destul de ok.
    Nu exista „nu reusesc sa slabesc” exista doar dezorganizare, lipsa de ambitie si disciplina.

    00
    • 30% dintre romani nu-si permit sa mamance ce-ai scris tu si atunci sunt limitati la ciorba din ce-o fi, parizer, pate si multa, multa paine, mamaliga si cartofi. Pentru ca „tin de foame”.

      00
  24. Atat de multe comentarii si nici unul pozitiv despre grasime. Nu a ajuns body positivity pe plaiurile mioritice?

    00
  25. Si eu ma chinui cu portiile. De un an sta maica-mea la mine din cauza covrgului si face niste portii extrem de mari. Dintr-o portie mananc toata ziua.
    Si se plange ca am slabit prea tare (de la 95 la 76 de kg) asta in conditiile in care am 1.79m si inca am aspectul unui om gras.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)