Ghid de publicitate online – vizitatorii unici

V-a văzut şeful cea mai activă pe facebook şi pe blogul companiei şi v-a pus să vă ocupaţi de prezenţa online a firmei? Aveţi impresia că agenţia de media vă ia de proşti? Credeţi că daţi bani aiurea pe bannere?

Există soluţii.

Unul dintre numitorii comuni ai reclamei online este numărul de unici, pentru că el prezintă numărul maxim de oameni care pot fi atinşi de o reclamă. Spre deosebire de reach şi alte minuni care se măsoară după ureche, unicii sunt palpabili şi numărabili.

Dar şi aici există capcane.

Una dintre ele este numărul prea mare de unici din alte ţări. Când ai un site 100% în româneşte şi nu e de ştiri şi nu se întâmplă un eveniment naţional, a avea mai mult de 10% vizitatori din alte ţări e un semnal negativ.

Pe vremuri, şi mai recent doar pe gsp.ro, asta era o tehnică bună: cumpărai ieftin de la ruşi câteva milioane de vizitatori şi te băteai apoi cu pumnul în piept că ai trafic foarte mare. Problema asta s-a rezolvat simplu: din adserverul care rulează reclamele s-a selectat ţara România şi vizitatorilor din alte ţări nu le sunt afişate reclamele. Metoda a murit brusc, mai ales că numărul vizitatorilor cumpărabili din România este destul de mic (oamenii care se pricep estimează la 10.000 calculatoarele compromise din România).

Şi aşa au apărut siteurile proaste

Zeci de siteuri cu timpul pe site foarte mic. Când timpul pe site este sub 10 secunde înseamnă că omul nu a găsit acolo ce căuta şi a plecat. N-a avut timp să vadă bannerul sau să dea click pe el, a plecat scârbit. De asta bannerele se pun “above the fold”, adică în prima parte a unui site, care se încarcă prima pe monitor.

Pentru asta nu există leac. Fugiţi de siteurile astea cât puteţi.

Clamarea de vizitatori mai mulţi e iar o tactică veche de atragere a publicităţii, dar şi ea are găurile ei. Întâi pentru că oamenii cer acces la Analytics şi, dacă vrei bani de la ei, trebuie să le dai, şi apoi pentru că… se vede.

Cum se vede? Să presupunem că eu mă laud acum că am 30.000 unici şi îmbârlig o fată de la piar sau de la marketing şi pun laba pe o campanie din asta clasică de bannere. Primul lucru care mă dă de gol este numărul de afişări. Cam puţine 50.000 afişări la 30.000 unici, nene. Ăsta e primul semn, pentru că oamenii pun să afişeze un banner de trei ori per vizitator şi văd că nu e ce trebuie. Apoi se uită la interacţiunea cu bannerul. Şi când din cei 30.000 ai mei au dat click zece e destul de evident că e ceva în neregulă.

Cum se rezolvă clickul pe bannere. Păi, dacă suntem băieţi de comitet, îi anunţăm pe vizitatori că avem un banner, e cam singurul pe trei luni, poate vor să dea click pe el, şi ne ies cifre foarte bune, gen clickrate 10 sau 50%. Dacă suntem un site de doi lei, le spunem oamenilor că le garantăm un CTR (click through rate) de 1% (adică dublul mediei pe industrie) şi obţinem asta lăsând bannerul până când numărul ăla de oameni care dau click e ce a cerut clientul. Teoretic, îl înşeli un pic, că nu ai CTR 1%, ci 0,1%, dar tu oricum ai ce vinde şi el e prostibil, deci merge. Internetcorp făcea asta cu mizeria de kudika şi ce mai aveau ei pe acolo.

Alte metode care dau de gol discrepanţa dintre unicii declaraţi şi cei reali e interacţiunea cu conţinutul de pe site. Dacă te uiţi la 10 articole de pe un site/blog şi nu vezi un 1% likeuri sau comentarii, ceva e în neregulă. La mine, de exemplu, pe prima pagină sunt 10 articole cu 250 comentarii. Sigur, unii au comentat de mai multe ori, unii doar la unele articole, alţii la altele, dar treaba se mişcă, oamenii interacţionează cu blogul. Asta înseamnă că le place şi că au timp să vadă şi reclama ta. Când vedeţi 20 de articole şi 10 comentarii fugiţi.