Corupție și responsabilitate (e despre IT și FintechOS)

Compania românească de IT FintechOS dă afară niște oameni zilele astea. Oamenii se întâlnesc și discută. Am selectat mai jos câteva puncte importante din acea discuție.

Aș vrea să dăm la o parte vina companiei și să mă uit un pic la oameni, ca să exemplific mai bine corupția de la privat (care este la fel de dăunătoare ca aia de la stat, doar că nu e frumos să discuți de ea). Atenție, nu zic că nu e de vină compania și șefii ei pentru ce se întâmplă, încerc doar să le arăt unor oameni ce ar trebui să facă dacă sunt în situația de a lucra pentru o companie asemănătoare.

Punctul 1: vrei să te angajezi la o companie, o cauți întâi pe net să vezi ce zice presa, blogurile și forumurile de ea? Urmărești activ știrile din presă despre compania unde lucrezi? Te duci la ei pe un salariu mai mare, că sunt disperați după angajați, dar ai citit pe net că treaba nu merge stelar acolo, produsul e prost și mediul de lucru toxic?

Punctul 2: lucrezi acolo. Tu știi cel mai bine cât de praf e produsul companiei, că tu lucrezi la el. Ce faci? Stai în continuare și te bucuri de salariu? Cum e asta diferit de corupția bugetarilor care nu-și fac treaba decât stimulați de șpăgi? Cum e asta diferit de ăia de la ISU care trebuiau să facă controale la Colectiv?

Ascultați-l pe ăla care zice “produsul e praf, nu e se vinde, dar ce era să fac, nu e ca și cum e vina mea că munceam la un produs prost”. E mereu vina altora.

Nu știai că produsul la care lucrezi e prost? Ești incompetent? Atunci ce pretenții ai? Las-o baltă, bagă capul la cutie și mergi pe burtă. Știu, tu lucrai la o componentă mică și nu știai ce se livrează de fapt. N-aveai cum să știi. Nu discutai deloc cu colegii, nu vedeai ce moace de îmbălsămare au ăia de la vânzări, nu îți mergea gugăl în ăia 2 ani cât ai lucrat acolo. Dar aveai pe net păreri despre corupție, Ciolacu, Dragnea, Ponta etc. Fix ca ăia de la UTI și Siveco. Fix ca ei. Urla presa de cât de proaste sunt produsele livrate și ei se făceau că nu le mergea netul în zilele alea. Sau nu erau în localitate.

Corupții din sistemul bugetar trebuie să-și dea demisia. Dar cei de la privat? Au ei vreo responsabilitate? Au ei oglinzi acasă, să se uite și să zică “bă, parcă nu e ok ce fac, hai să mă duc în altă parte”?

De asta nu pot să îi iau în serios pe oamenii care se plâng că au fost trădați de compania X. La fel, șterg instant, fără măcar să citesc tot, mailuri care încep cu “uite ce am pățit cu Lorand, Gigi Pelivan, CEL.ro, Quickmobile” și alți cai breji. Geme netul de faptele lor de arme. Oh, nu, te-ai dus să te angajezi la Altex și abia după ce ai descoperit că e nașpa ai căutat pe net și ai găsit articolele mele? Nasol. Pleacă și la următoarea companie caută înainte.

ps: nu e nimic personal, știu că sunteți destul de mulți din IT aici, de aia am pretenția de la voi să faceți alegeri mai bune sau să treceți peste articolul ăsta fără să-mi luați morții în sabie cu ad hominem-uri obosite. pup. also, gândiți-vă serios să vă abonați la patreon, tocmai pentru că vă spun ce nu auziți în altă parte. 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

105 comentarii

  1. „gândiți-vă serios să vă abonați la patreon, tocmai pentru că vă spun ce nu auziți în altă parte. ”

    This is why I paid more :))

    Indecis. Tu ce zici?6172
    • Nu vreau sa fiu „ăla” dar cred ca anul asta avem si cataloage bf pe patreon

      Comentariu apreciat.5412
    • 3 abonati noi nu mint :)

    • Vali, nu, nu scuip pe nimeni in gura, cu atat mai putin pe tine. Dar poate se vede în alta perspectiva faptul că da, am accepta 5000 euro pe luna si pe pamant, salariu la firma de pariuri, cand firme de IT si banci care fac JUMA DE MILIARD DE EURO PROFIT ANUAL in romanica, dau oameni (din IT) afară ….ca asta suntem, tara de kkao,cu populatie kkacioasa, si ajungem sa o sugem in toate pozitiile pentru niste marafeti mai multi…

      Indecis. Tu ce zici?3411
    • hai că m-ai scuipat un pic când mi-ai amintit de o campanie de acum…13 ani!!!! treișpe ani?!?!!? la o bancă. nu păcănele, nu politică, nu plush bio, nelson finance și altele.

    • Dai un ban dar citesti Influencer Fun!

      20
  2. Am sa pun aici dou citate din “tine”:

    1.”Lucram la MediaPro dar eu de unde sa stiu ce face Sarbu? Ca doar nu-mi spunea el mie”

    2.”Atunci taci drecu din gura!!”

    Comentariu apreciat.23013
    • teoretic corect. doar că acolo era vorba de șmenuri cu recuperarea de TVA, aici e vorba de un produs prost. vezi diferența? există ea, în mintea ta?

    • si nu stiai nimic nu? Sarbu era acest inger

      eu de la primul job am vazut cum lucreaza genul asta de oameni, tot in media, veneau cate unii disperati sa-si ceara banii dupa luni de zile si el statea cu plicul sub tastatura, dar ii spunea in fata ca nu are ca ce vrei daca nu am de unde jelanie si off. dupa ce pleca prostul cu coada ntre picioare asta ranjea

      tactici de genul platit gazele abia cand veneau aia cu flexul sa taie teava
      asa s-au imbogatit unii

      Comentariu apreciat.1178
    • crezi că mă chema pe mine să fiu martor când i se returna TVAul? :)

    • Ca si low level programator nu prea ai treaba cu produsul. Inteleg intr-o firma cu 10-50 de angajati, dar la 500 deja esti departe rau de „produs” si „clienti”

      Comentariu apreciat.773
    • Eram eu copil si stiam ca in PRO se dau salariile la gri si avea intelegere cu Tiriac sa ia la calculul imprumuturilor salariu „ala bun”

      40
  3. Pai cand prinzi o oferta din asta de la 3000 la 5-6000 euro pe luna ce faci? Nu, nu masina noua si casa mai mare si rate si mai mari.
    Achiti datoriile si incepi sa pui deoparte ceva. Daca te pricepi eventual investesti. Dar iti asiguri pielea in caz de dat afara. Concedieri masive s-au tot facut si in trecut. Tepe si tepari vor exista mereu. Important e sa cazi in picioare. Dreptate n-o sa vezi prea des.

    Comentariu apreciat.1272
    • nu zic să nu faci asta, zic să nu te plângi când te dau afară. sau să înjuri compania. știai ce e acolo, dar ai luat salariul și ai tăcut. și acum ai păreri?

    • „Achiti datoriile si incepi sa pui deoparte ceva” – cu asta ai injurat 90% din romani. Natura lor e sa sparga tot si sa traiasca de la un „salar” la altul, sa faca datorii nenumărate (si sa injure pe creditor cand ala cere banii inapoi). Sau sa dea tepe, combinatii si alte smecherii. In varf cu politcienii care sunt maxim pricepuți la smenuri.

      Comentariu apreciat.5416
    • Al Bundy zicea ca datorita oricărui american e sa facă cat mai multe datorii!

      Comentariu apreciat.752
    • Am avut de ales intre oferte mari care nu au niciun sens in piața de la firme obscure su care bu erau in stare sa îmi explice ce vor de la viața mea, si oferte obișnuite de la firme mari care au proiecte mari in derulare, cu un plan, cu un blueprint, cu rolul meu descris limpede, si cu bugetate aprobată pe 5 ani. Hai sa ghicim ce am ales?

      Este efectiv totuna cu a alege între unul care îți oferă dublu pe aparatul foto la sh, dar trebuie sa treci prin nu știu ce hopuri, si unul care încearcă sa negocieze un pic in jos, un 100 de lei pentru ca nu știu ce cablu lipsește. Care oare este țepar, si care oare este cumpărătorul cinstit?

      Uneori rămân perplex sa văd cât de naiva e lumea. Dar îmi oferea de doua ori mai mult decât piața. Asta este singurul criteriu? Nimic despre ce faci acolo, securitatea jobului, cultura companiei, solvabilitate, etc? De ce? De ce ai face asta?

      Indecis. Tu ce zici?2319
    • @Ioan C eu as fi curios ce companii consideri tu serioase sau la care sa ai vreo siguranta. Si care sunt criteriile care le fac serioase.
      Eu nu cred ca exista vreo companie privata din care sa nu risti in orice moment sa fii dat afara. Doar daca e compania ta si atunci doar risti sa dai faliment cu ea.
      Nimic nu mai e sigur in vremurile in care traim. O consider o perioada de tranzitie pana cand robotii vor face totul si noi o sa primim un salariu standard pe luna din care sa traim decent. Am adus deja lucrurile in stadiul in care omul e in plus in multe domenii si a devenit veriga slaba. Noi singuri am complicat lucrurile in asemenea hal incat cu toata tehnologia la indemana si nu reusim sa o scoatem la capat. Si inainte de a exista calculatoare exista industrie, se faceau lucruri, oamenii traiau in civilizatie. Informatizarea ar fi trebuit sa usureze totul pt om si sa faca lucrurile sa mearga struna. Oricine lucreaza oriunde stie ca nu e asa…si ca suntem depasiti de situatii cam peste tot cu toata tehnologia actuala pe mana. Solutia va fi inevitabil sa lasam totul pe mana robotilor si sa ne retragem. AI-ul fiind semnalul cel mai clar ca a devenit posibil. Pana era totul pe hartie si facut de mana nici nu se punea problema ca ceva gen AI sa existe sau sa faca ceva. Acum ca am transferat totul in format electronic si practic dispare notiunea de a pastra ceva pe hartie sau a scrie de mana…e natural ca AI-ul sa poata face tot.

      Indecis. Tu ce zici?2625
  4. Cam subtire comparatia intre coruptii bugetari si IT-istii care lucreaza la firme cu management si/sau produs de cacat. De ce e un asemenea IT-ist corupt, ce face el ilegal, de la cine ia spaga? In cel mai rau caz e incompetent, las, lipsit de principii si coloana vertebrala. In cel mai bun caz e doar naiv, rupt de realitate sau pur si simplu miserupist/blazat. Poate cand s-a angajat el, firma era ok. Poate in ziare apar despre firma doar articole laudative platite. Sau poate stia de la inceput ca firma nu e perfecta, dar a acceptat situatia pentru bani, pe principiul ca mergem la lucru ca sa luam salariu, nu ca sa „make the world a better place”. Sau poate a auzit despre firmele concurente povesti si mai nasoale decat ce se intampla in firma lui. Mi se pare ca e o diferenta ca de la cer la pamant fata de un functionar spagar pentru care incalcarea zilnica a legii e un mod de viata.

    Comentariu apreciat.18614
    • Ai dreptate comparatia e fortata in cazul de fata. Raman cazurile de coruptie, dat spaga pt contracte in care au fost implicate firme ca UTI sau Siveco. Insa ramane ipocrizia ca corporatisti de genul asta ii auzi apoi la tigara injurand romanii ca voteaza PSD, ca e tara de kkt, ca nu mai au oamenii (platiti mult mai prost decat ITstii) principii, de-astea.

      Comentariu apreciat.387
    • Foarte corect si pertinent. Programatorul daca se arde sau isi ia teapa o face pe barba si banii lui si afecteaza o tara intreaga prin furt sau coruptie. Diferenta fundamentala este ca bugetarul corupt nu doar incaseaza salariul din contributiile tutror ba actioneaza si impotriva angajatorului sau incasand totodata si mita intr-un vadit conflict de interese

      262
    • privații care au făcut sistemul de intrare la metrou, care nu mergea, au fost ok? ăia de la siveco sau teamnet, care au făcut porcăria aia de sistem cu cardul de sănătate, care se bloca constant, dar aveau păreri futute pe net despre corupție, și ei băieți buni, nu?

    • Cate sunt firmele gen siveco, teamnet si care o mai fi in genul asta? Patru, cinci? In piata angajatorilor de profil reprezinta cat: 1%?

      179
    • @killroy: poate 1% doar direct si observabil. In realitate o firma chiar si bine intentionata poate fi ingenunghiata de un soft prost facut in. .. contabilitate, sa zicem.

      Cu efecte domino in intrega economie care ne afecteaza pe toti.

      Discutia de fapt nici nu e grea… ne lipseste bunul simt si acceptam sa facem lucruri care ‘merg si asa’ si in mediul privat, si ca ITisti sau orice altfel de specialisti. Si e rau, ca de asta se darama poduri, pana la urma.

      Iar Vali cred ca are dreptate: oameni ce accepta asta au apoi pareri si vor chestii bine facute. E aceeasi teorie veche cu daca vrei curat pe strada nu mai arunca chestii pe jos dar varianta cu IT si privati.

      42
  5. Gigel care face bucata aia de frontend sau Ionel care se ocupa de conexiunea la baza de date nu vad dincolo de ce fac ei, nu au o imagine de ansamblu. Autismul (nu ca boala, ci ca atitudine) in lumea programatorilor e la cote ridicate.

    Aaa cum firma vinde powerpointuri clientilor, o face si angajatilor, unii nu au alta sursa de informatii privind starea companiei in afara de ce le spune conducerea sau pur si simplu nu sunt capabili sa inteleaga.

    Un produs, chiar daca e prost in ansamblu, poata avea bucati interesante in care unii au investit tehnic tot ce au mai bun.

    Cel mai bun exemplu e Dave Plummer, omul care zece ani nu a facut altceva decat Task Managerul din Windows. Cautati Dave’s Garage pe iutub, omul prezinta inside info interesante. L-a invartit pe toate partile, a extras si ultima picatura de performanta, a desenat cu mana lui cifrele de la procente. E el de acuzat ca unele versiuni de Windows au fost un fiasco? Trebuia sa isi dea demisia din onoare? Este el un om corupt ca a primit 10000 de parai in fiecare lunapentru o chestie pe care utilizatorul obisnuit de Windows o foloseste din an in Paste?

    A, si Dave Plummer e autist cu acte, dar are o viata normala.

    Comentariu apreciat.1317
    • Uneori nici nu ai drepturi sa accesezi mai mult decat bucatica ta. Sau poate nici timp.
      Daca eu lucrez pe partea de prelucrare a datelor produse de o aplicatie pentru crearea de rapoarte, cum mi-as putea da seama ca aplicatia in sine are bug-uri si clientii sunt nemultumiti de ea?

      Comentariu apreciat.695
  6. Pe mine ma distreaza aia care habar n-au cum/in ce directie merge produsul pentru care lucreaza. Si sunt multi care gandesc la modul „nu ma intereseaza ce fac ei cata vreme mie-mi vine salariul la timp”. Cand ii intreb din ce bani cred ei ca sunt platiti daca produsul lor nu se vinde, le da cu virgula.

    Acum 8 ani ma angajasem la un start-up, tot din „fintech”; la interviu totul era parfum, crestea compania ca Fat-Frumos. Ajuns acolo am realizat ca n-au nici un client iar produsul lor e praf. Nu trebuie sa fii un geniu sa realizezi ca o companie fara clienti si cu un produs prost n-o sa reziste mult pe piata si la un moment dat o sa dea oameni afara, mi-am dat eu demisia rapid si am fugit vazand cu ochii. La urmatorul job (unde sunt inca angajat) desi e la o companie mare unde nu se pune problema sa dispara de pe piata peste noapte, primul lucru facut a fost sa „iau pulsul” produsului pentru care lucram – merge bine, pleaca clienti sau vin?

    Cum am zis, nu trebuie sa fii un geniu pentru a-ti pune intrebarile astea. Si totusi, multi nu si le pun, aplica strategia strutului.

    Comentariu apreciat.4418
    • De multe ori, semnele sunt acolo si sunt clare cu mult timp inainte sa explodeze situatia. Dar nu totdeauna. Exemplu: Am lucrat vreo 3 ani pe un produs mai mult decat bun, clientii erau foarte multumiti, banii curgeau, totul era la superlativ. Pana cand niste baieti de la marketing care lucrau pe comision s-au apucat sa vanda pielea ursului din padure. Sefii de la productie au facut scandal ca nu au cum sa livreze, managementul mare a considerat ca fac doar figuri si ca de fapt totul e ok. Iar la primul termen de livrare, toata constructia s-a prabusit si au inceput sa curga despagubirile de mii de euro pe zi. Practic, in decurs de o luna s-a ajuns de la lapte si miere la insolventa, preluarea de catre o alta firma, reorganizari, concedieri. Iar angajatul de rand a aflat de toate astea abia dupa.

      Comentariu apreciat.551
    • @None
      Corect, exista si asemenea situatii. Dar foarte rar.

      84
  7. Corupția la stat nu îmi place pentru acolo sunt acționar. Banii mei din taxe se duc la statul roman si ma interesează sa nu fie sifonați.

    La privat e alta poveste. Dacă acționarii sau patronul sunt furați e strict problema lor.

    Comentariu apreciat.6613
  8. Referitor la punctul 2: Lucrez la un produs prost. Ce fac? Variante:
    1. Ma duc la sefi, le explic de ce produsul e prost, cum ar trebui facut mai bine etc. Rezultate posibile: a) primesc o bataie pe umar, se corecteaza problemele; b) nu se rezolva nimic (seful e incompetent, clientul nu vrea, birocratie etc.). Sanse mari sa fie b) si suntem la situatia initiala.
    2. Tac din gura, merg pe burta, leafa merge. Stiu ca inevitabil va veni momentul cand se va sparge buba. Poate veni intr-o luna sau in 10 ani.
    3. Plec. Rezultate posibile: a) plec la mai bine; b) nimeresc din lac in put. Sanse 50%, cu ceva documentare si noroc se pot inclina in favoarea mea. Dupa cateva luni ma pot regasi insa din nou in starea initiala.
    Acuma sa vedem si cu ce difera situatia de mai sus de un angajat ISU care nu face controale pe bune:
    1. IT-istul nu incalca legea.
    2. IT-istul isi respecta atributiile de serviciu.
    3. Clientul IT-istului are un produs naspa. Poate cere despagubiri, poate rezilia contractul si-si poate face treaba cu alt furnizor. Dupa cateva figuri de genul asta, poate firma IT-istului intra in faliment si dispare. Nu moare nimeni, ca in cazul ISU/Colectiv. Nu ramane acelasi ISU sa se prefaca ca se ocupa de siguranta noastra si in continuare.

    Comentariu apreciat.899
  9. Man, ai niște ținte de shaming de te doare capul. Nu-i așa simplă treaba, nu te angaja la:

    – cazinouri, ne-ai lămurit că face rău, distruge copiii mari
    – firme de producție, transport, distribuire alcool, că face rău
    – firme de producție, transport, distribuire tutun, că face rău
    – bănci ?!? ești nebun? știm doar că banca e dracu, niște hoți
    – firme de IT cu contracte/produse dubioase
    – farma related, adaosuri nesimțite, ne vor bolnavi
    – imobiliare, practic niște șmenari

    De la dvs. din bulă, ce ar trebui să facă majoritatea oamenilor? Dacă n-au spirit/bani de antreprenoriat, cam pe unde ar trebui să se angajeze ca să, știi tu, dea eventual de mâncare la copii?

    Ca angajat, faci cât poți, cum poți, conform cu fișa postului. Ai un șef, ăla decide dacă e mulțumit sau nu și te dă eventual afară. Ăluia fă-i shaming, patron/top-level management.

    Comentariu apreciat.1557
  10. Putem sa vorbim despre „stiu ca piata sta nasol in aceasta perioada” ?! Este asta o afirmatie adevarata ?! Sau e tipul slab tehnic si se simte cu musca pe caciula ?

    135
    • e o discuție complicată. poți începe de aici https://layoffs.fyi/

      …și apoi să te uiți la compania ta. pare că o duce bine? au fost concedieri la companii similare? sunt directorii mereu agitați? s-au dat prime? s-au mărit salariile? se va face petrecere de crăciun? dai o căutare pe gugăl după companie și/sau produs, lumea are păreri bune?

    • Mersi pt link dar vad ca se concentreaza doar pe startupuri.
      Eu incercam sa iau pulsul pietei in Romania de la colegii comentatori, care nu cred ca e intr-o perioada „atat de proasta” cum zice tipul de pe reddit.

      130
    • @N e o perioada proasta mai ales pentru juniori/mid. Daca ai job tine de el cat poti.

      121
    • @N vezi ca poti sorta tabelul in functie de numarul de disponibilizari si pe primele locuri sunt Google, Meta, Amazon

      50
    • @mihai asa e, dar uitam ca cele 3 companii angajasera masiv prin 2020 ca sa profit de lockdown.
      Ce vad eu in piata din Romania e ca se arunca cu banii in oameni slabi tehnic sau cu cativa ani de experienta care ajung la niste salarii nesimtit de mari pt ce ofera/stiu, doar pt ca e nevoie de oameni in IT.

      132
    • N, toate pietele din Ro sunt nasoale as we speek. Daca vrei, facem aici o lista cu domeniile cu disponibilizari sau restructurari anuntate in ultimele luni. Incep eu:
      -IT
      -Banci

      31
    • NOU
      #45

      @Nico: It ce inseamna la tine? Monkey code? Ca de exemplu in zona de implementare/dezvoltare ERP si alte sisteme de genul se cauta oameni in draci.

      81
    • Eu cand zic IT ma gandesc la orice job care implica un limbaj de programare, in special dezvoltare de software.

      44
  11. Am lucrat și la stat și la privat. Corupție e in ambele locuri, pentru că oamenii sunt aceiași, și șefii respectiv patronii și angajații. La stat e vorba de nepotisme, de pile, de incompetenți, de șmecheri, de putori, de combinații din astea de câte 2-3. La privat e vorba de nepotisme, de pile, de incompetenți (eventual combinați cu rude/smenuri ale patronului), de șmecheri, de angajați fictiv, de evaziune fiscală, de încălcare de drepturi ale angajaților, de abuzuri, de combinații din astea eventual in asociere cu contracte cu statul și parandarat, deci corupție reunită stat -privat, cea mai ucigașă mizerie postrevolutie. Am plecat de la privat pentru că, deși nu făceam eu personal nimic ilegal, mă simțeam complice. La șase luni după ce am plecat s-a declanșat falimentul firmei urmat de dosare penale pentru patroni. Și îi avertizasem de nenumărate ori. La stat pot lucra curat, indiferent de ceea ce fac cei din jurul meu. Nu mă poate obliga nimeni la nimic. La patron eram complice indiferent cât aș fi încercat să mă scot. Muncă, mă refer la volum și stress, e cam la fel. Că dacă nu te duci la serviciu doar să ai de unde să-ți încasezi salariul și munca ta aduce ceva util societății, e irelevant unde dai cu sapa.

    Comentariu apreciat.589
  12. E ceva cu contul meu de dispar comentariile direct in spam? Pot să fac ceva ca să nu mi se mai întâmple?.e vreo setare?

    23
  13. Ba da cine te crezi sa vorbesti de rau aceste firme, ce treaba ai tu cu domeniul IT?
    Asa ai zis si de Dorian ca e un taran cu lambo care isi bate chelutu de legi si de politie si acu uite unde a ajuns hatzul. Oh wait…
    Profet in tara lui, un simplu om.

    Indecis. Tu ce zici?2346
  14. În articolul ăsta ai plecat cu bidonul grav.
    Ca angajat fără rol în management nu ai nici o treabă cu produsul final și dacă ăla se vinde sau nu.
    Îți faci taskul tău care poate să fie mega bun și calitativ pentru care îți iei salariu.
    Dacă te apuci să le explici managerilor de ce e produsul prost în 90% din cazuri probabil o să fii dat afară sau în cel mai bun caz ignorat.
    Ce treabă are asta cu corupția?
    Poate doar în capul lui zoso care se crede el curat ca lacrima până la dovada contrarie.
    Recent am văzut la Valeriu Nicolae pe YouTube la Starea Corupților sau nush cum se cheamă ceva despre firmele fraților Stănescu care au afaceri de miliarde dar angajează și mii de oameni.
    Pe principiul tău oamenii ăia de dau de mâncare la porci ar trebui să-si dea demisia de onoare că lucrează la niște corupți.

    Comentariu apreciat.6215
    • Pe principiul tău oamenii ăia de dau de mâncare la porci ar trebui să-si dea demisia de onoare că lucrează la niște corupți.

      nu, dar ar trebui să tacă atunci când sunt dați afară. nu să descopere brusc că lucrau la corupți.

      again, urla toată presa că tot ce scot teamnet, uti și siveco e prost și ineficient și angajații lor aveau păreri despre corupție și democrație. cam aiurea.

    • …intotdeauna am plecat din proiectele care sufereau la capitolul calitate: daca produsul e prost, n-or sa fie bani prea multa vreme si pentru mine.

      33
    • De când m-am mutat din București în Cluj-Napoca mi-e dor de UTI. De ce? Taxatoarele lor din autobuze/troleibuze MERGEAU! În Cluj-Napoca au pus softul unora din Brașov (CS Vision) al căror sistem de taxare e MUCI. Erori informatice la greu. Iar în Cluj-Napoca sunt controlori de bilete la greu, nu ca în București, unde faci blatul o lună fără să-i vezi. În Cluj poți plăti cu card bancar sau prin SMS de pe vremea când în București stăteai la coadă la ghișeu să-ți alimentezi cardul, dar comparând UTI cu CS Vision aleg oricând firma securistului Tiberiu Urdăreanu. Ah… în Cluj-Napoca sunt niște automate pentru carduri. Cu touch screen. Ecranul lor pare rezistiv, nu capacitiv, că trebuie să folosesc forța ca să se prindă că am selectat o opțiune.

      10
  15. again, dacă vă simțiți cu musca pe fes, nu îmi luați mie morții în pulă, nu ajută la nimic, nici pe mine, nici pe voi.

    • Web Content Specialist role at ALTEX Romania: Actively recruiting

    • Unii se iau de tine personal, dar cei mai multi combat ideile din articol.

      Zici niste lucruri foarte corecte:
      1. Informati-va pentru cine (urmeaza sa) lucrati.
      2. Daca stiti ca lucrati pentru gunoaie de oameni, nu va mirati cand sunt gunoaie si cu voi.
      Sunt insa si unele pozitii la limita:
      1. Daca lucrezi la o firma care face produse proaste, esti dator sa-ti dai demisia de onoare.

      Si unele de-a dreptul halucinante:
      1. Un IT-ist care-si vede de treaba pe patratica lui, dar lucreaza la un produs prost, nu e cu nimic mai bun decat aia responsabili de mortii de la Colectiv.
      2. Angajatii unei firme care produce ceva slab calitativ sunt practic „coruptii de la privat”.
      Nu zic ca nu exista coruptie la privat, dar nu astia care dau cinstit cu sapa sunt coruptii. Am vazut cazuri cand seful departamentului de IT al clientului avea mai multe oferte pe masa si cerea mii de euro ca sa „se decida” pentru oferta ta. Unii mergeau la sefi sa intrebe daca e ok sa „dam un stimulent” – din momentul asta, da, esti complice la coruptie. Am vazut insa si coleg cu salariu de 5k care si-a dat demisia din principiu in momentul in care firma a inceput colaborarea cu guvernul unei tari unde drepturile omului sunt de domeniul SF. Dar demisie de onoare pentru ca produsul e prost nu cred ca s-a intamplat vreodata.

      Comentariu apreciat.644
    • Sunt insa si unele pozitii la limita:
      1. Daca lucrezi la o firma care face produse proaste, esti dator sa-ti dai demisia de onoare.

      Ai citit gresit. Nu zice „da-ti demisia de onoare” ci „nu te plange ca merg lucrurile prost datorita coruptiei atata vreme cat salariul tau vine din coruptie”.

      165
    • @Sabotor:
      Ma refeream la asta: „Tu știi cel mai bine cât de praf e produsul companiei, că tu lucrezi la el. Ce faci? Stai în continuare și te bucuri de salariu?”
      Alternativa fiind demisia. Sau nu?

      141
    • Ma refeream la asta: „Tu știi cel mai bine cât de praf e produsul companiei, că tu lucrezi la el. Ce faci? Stai în continuare și te bucuri de salariu?”
      Alternativa fiind demisia. Sau nu?

      Ah, am inteles. Dar in cazul ala nu se pune problema de demisie de onoare (din punctul meu de vedere demisia de onoare ti-o dai cand lucrezi pentru unii care fac chestii imorale/ilegale) ci iti cauti alt job si pleci cat mai repede, ca un produs praf n-o sa-ti plateasca salariul. Nu e neaparat vorba de onoare ci de stabilitatea jobului.

      52
  16. daca toti din IT care nu lucreaza la produse grozave si-ar da demisia atunci poate ar ramane 5-10% din angajatii din IT (cel putin de la noi).
    Cuvantul coruptie inseamna altceva decat tema postarii.

    Dea lungul destulor ani in IT am vazut multe: produse bune care au fost inlocuite de produse mai slabe si mai scumpe, produse in care s-au investit milioane si au adus incasari jenante sau zero(nu au putut fi vandute din cauza aprobarilor), produse legacy care inca rezista dupa 50-60 de ani(hardware), spin-off-uri de produse care au costat mai nimic dar care au adus incasari mari, etc etc etc. In principiu la multinationale intalnesti tot felul de situatii stranii gen primesti prime pentru chestii absolut banale sau primesti suturi in c00r pentru reusite geniale (pt ca sefii nu inteleg problema rezolvata sau nu apreciaza reultatele). Am lucrat in divizii care aduceau profituri serioase cu produse bune dar multinationala s-a prabusit din alte cauze (criza din 2008-2009).

    Acum multinationala investeste o carca de bani intr-un produs praf, dar pe care il vom vinde unor friendly customers pe bani grei datorita relatiilor, etc. Noi astia mai veterani care vom fi chemati (poate) sa curatam ‘when sh1t hits the fan’, cam anticipam galagia care va urma. La fel anticipam ca managerul responsabil (care anu asta va lua 6 figure bonus) se va muta la alta companie inainte sa apara probleme.

    Pe scurt, in multe domenii/nise din IT exista o relativitate sau volatilitate care nu depinde liniar de riscurile vizibile(istoric, rezultate financiare, marturii angajati, etc)

    Comentariu apreciat.433
    • Eu mi-am dat demisia de la fintech multinational din cauza coruptiei, dar arata altfel, nu „mai dam oameni afara”. Dupa a 3-a runda de revindere a firmei, am mirosit ca noii sefi americani cumpara chestii inutile de sute de mii de $ de la varul lor din US. Am incercat sa fac scandal dar mi-au inchis-o toti pana la CEO inclusiv (firma de 500 de oameni, ne stiam personal), pentru ca (am aflat mai tarziu) erau in negocieri de un nou merger si toti aveau de protejat niste bonusuri babane de niste milioane $. Coruptia la nivel inalt incurajeaza coruptia la nivel mai mic.

      Am explicat povestea la echipa, am plecat toti „din motive personale” in decursul a cateva luni, ne-am gasit prin alte parti, mergerul a fost un mare succes cel putin in presa, sefii cu pricina si-au luat bonusurile si s-au dus pe alte plaiuri, csf ncsf, asa-i in tenis.

      263
    • Rpetre, multinationala aia e aia care avea acelasi produs cu alta multionala din Ro, produs pe care un mare founder roman l-a vandut de doua ori la doua fonduri de investite diferite?

      41
  17. E misto ca pe la colturi toti vorbesc despre cat de prost e produsul, ca nu merge treaba si ca vor fi concedieri.
    Pe de alta parte e un adevarat concurs despre cum sa ne facem ca muncim si sa inlantuim pauzele de tigara/cafea.

    Am auzit de atatea ori scuza “ei se fac ca ma platesc, iar eu ma fac ca muncesc” (in multe declinari), incat nu am nicio asteptare de la angajatul roman.
    Sa vezi ce frumos e cand gasesti unul ca Vali care e sigur ca stie el care e problrma si de ce nu merge treaba!
    Romanul se pricepe la toate, exceptie fiid exact chestia pentru care e platit! Acolo refuza sa exceleze, ca va fi platit la fel.

    Salariile in IT (si nu toti sunt mari programatori) au luat-o pe aratura rau de tot, iar acum e o reglare a pietei.
    E plin de ITisti ce stiu sa foloseasca Windows si… Word!
    Aia sa se duca la stat!

    Indecis. Tu ce zici?2419
    • Reglare a pietei lol, mai degraba fomo, asmutit de criza globala a unora si inceputurile agi

      60
    • „E misto ca pe la colturi toti vorbesc despre cat de prost e produsul”

      …dar nimeni nu pleacă, pentru că „io nu știam”

    • Arata-mi tu itist care stie junior si word si eu iti arat juniori trimisi la proiecte singuri care iau 5-7000 ron.

      50
    • Adevărat ca în privat corupția poate duce la produse proaste (în special când sunt produse pentru contracte din bani publici), dar nu orice produs prost este urmare a corupției. Produsul poate fi praf din multe motive care nu tin de corupție (inclusiv așteptări nerealiste ale clientului). Articolul este putintel pe langa. Este ca și cum ai spune ca shrinkflation este corupție. Nu este corupție dar nesancționarea lui POATE FI un indiciu de corupție.

      40
  18. E ceva în printscreenul ăla ce îmi dă cu virgulă.
    ,, Noroc că eram în interviuri de cel puțin 6 luni cu alte companii,,.
    De 6 luni ? Și în alea șase luni cu ce chef mergea omul la muncă ?
    Întreb ca angajat care am plecat la sfârșitul programului,, aici aveți demisia, sănătate bună,,.
    Șase luni mergi la interviuri că practic ai un job de rahat, sau cum ?

    Indecis. Tu ce zici?2511
    • De asta am si intrebat mai sus, omul pare mai degraba slab tehnic sau are niste pretentii salariale nerealiste

      94
    • Paco, daca e mai recenta treaba e realista, ca au incetinit mult angajarile si nici nu vrei sa pleci undeva la fel de rau sau mai rau… asa ca nu mai boomeriti ca nu sunt fabrici de facut saibe desi diferentele nu-s prea mari

      222
    • Am niste prieteni asa.
      A lucrat 10 ani la miltinationala si a plecat ca simtea ca s-a plafonat.
      A lucrat 6 luni la un fintech, care ca si aici… a ratat ceva si apoi a stat 6 luni le tusa, noroc ca e zgarcit si are rezerve.
      Dupa 6 luni e iar la multinationala, dar nu e multumit cu 3000 eur net, deci jumatate de zi e in “interviuri”.
      Daca ii vezi profilul de Linkin il vanezi ca CEO la Microsoft :)
      Problema e work from home, care is a must deja pentru multa lume.
      Vin vremuri grele, iar la noi abia acum a inceput valul.
      Afara deja e de un an problema.

      142
    • >De 6 luni ? Și în alea șase luni cu ce chef mergea omul la muncă ?

      In IT se face job hopping la greu. Oamenii merg constant la interviuri chiar daca nu ii deranjeaza nimic la compania la care sunt, ca asa ajungi la salariile alea blanao de care tot cititi pe net. Sa nu mai zic ca si procesele dureaza enervant de mult.

      251
    • Deja nu mai știu ce înseamă „pretenții salariale nerealiste”, mai sus scria cineva de sărit de la 3k la 5-6k de oiro așa, dezinvolt. Eu mai glumesc aici prin comentarii cu „3k de euro e limita de jos a subzistentei” sau similar, dar pentru că nu marchez cu /s, îmi iau minusuri :)

      Probabil e ce zice ev21, job hopping. De ce să și stai la un loc de muncă și să îți vezi de treabă să o faci bine, dacă tot vine după aia Vali și te face de râs că nu ai fost atent la politica firmei și din astea.

      Comentariu apreciat.261
    • Îți zic eu cu ce chef mergea la muncă:

      Primul meu job: programator în limbajul X (conform anunțului de job, interviului și fișei postului). Linii de cod scrise în limbajul X: zero.

      Al doilea meu job: programator în limbajul Y (conform anunțului de job, interviului și fișei postului). Linii de cod scrise în limbajul Y: zero. Salariul: mai mic ca la primul job, că eu căutam un punct de pornire și mai erau 1000 de oameni la poarta corporației, oricât s-ar plânge ei că nu găsesc oameni. Știu, voiați cifre, nu comparații. Eram plătit cu salariul mediu pe București (nu salariul mediu al programatorilor, ci mediu per total – puteam câștiga la fel în alt domeniu, fără să mă chinui cu o facultate de top – mai precis secția de Calculatoare a Politehnicii București).

      Ambele firme de produs, nu de outsourcing. Deci nu e ca și cum nu știau ce au la ei în curte.

      Stat la job doar ca să nu bată la ochi că zbor din floare-n floare. Căutat job de junior de fiecare dată, că programarea nu se învață la „fără frecvență”. Dispus să muncesc pe bani puțini, pentru început. Firmele nu căutau oameni ieftini, cum se plâng, ci căutau să fure oameni pregătiți de alte firme. Și neapărat să fie tineri. La preț eram dispus să las mai ieftin ca un student (mă interesa mai mult perspectiva decât câștigul pe termen scurt, dar realitatea nu e ca în teorie: lucrurile grozave nu li se întâmplă celor care au răbdare, ci celor care calcă pe cadavre pentru 50 de lei net în plus la salariu), dar nu mă mai ajuta vârsta. În prezent mă apropii de 40 de ani.

      50
    • Scuze, m-am pierdut în frustrări și nu am zis exact cu ce chef mergeam eu la muncă. Nu mergeam cu niciun chef. Când mă minți cu nerușinare la interviu că jobul e de programator, dar de fapt nu are treabă cu programarea, nu am niciun chef de muncă, iar de loialitate nu se pune problema. Iar când ți se întâmplă de mai multe ori faza asta, lași la o parte cinstea și bunul simț și începi să fii egoist. Rezultatul: pierdem toți. Alternativa: pierdeam doar eu. Se numește Market Failure, când nimeni nu mai vrea să cedeze și ne scufundăm toți.

      40
  19. Pai te angajezi la startup si crezi ca esti la corporatie?

    152
  20. Nu trageti dom Semaca sunt eu Lascarica..dar la 2 nu e chiar corecta comparatia decat la nivel filosofic, o parte ca poti lucra la ceva ce tine de produs si in zona aia totul sa fie ok, o parte ca cel mai probabil daca dai buleala nu mor oameni, oriunde te-ai angaja majoritar tot pasarica in colivie sau sobolan in cusca esti

    80
    • PS. @zoso, Ca sa iti dau dreptatea care o ai, omul din articol pare sa fie cum zici..
      Iar mailul poate fi doar o tehnica de a scapa de indecisi si frecatori de menta

      35
  21. IT.isti cu mentalitate de pacanelisti.

    820
  22. IT ul e o meserie ca oricare alta. Nu e nicio diferența între Gigel zugravu care pleca la.o lucrare mai bine plătită uitând de aia începută și Costel absolvent de automatica care își baga picioarele se mulțumește sa scrie cod la norma fără sa vadă în stânga și dreapta și se muta pe bani mai multi la alții.
    Responsabilitatea și onoarea și satisfacția lucrului bine făcut se învață în aia 7 ani de acasă și se aplica în orice meserie…

    Indecis. Tu ce zici?256
    • „Nu e nicio diferența”…
      La asta mă gândeam și eu dimineață când am văzut știrea cu amărâtul ăla peste care s-a prăbușit malul neasigurat. Nu era treaba lui să-l asigure, nu era treaba lui să-și facă griji când a intrat acolo, patronul trebuia, protectia muncii, hr-ul… Doar că ăia sunt acoperiți de hârtii iar pe ăla nu-l mai scoate nimeni din groapă decât pentru a-l băga în alta. In rest, chiar și din pușcărie se mai iese viu.

      Comentariu apreciat.260
  23. Eu nu cred ca se plange ITistu’ pe reddit ca e dat afara si nici foarte surprins nu e. Intreaba doar daca sa ceara mai mult de 3 salarii :)

    Pe multi nu-i intereseaza mai mult de patratica loc. Prietenul meu de la UIPath de dinainte de IPO imi povestea ce mizerii sunt pe acolo. Dar inca lucreaza acolo ca banu-i ban. Se plange la bere, ia 24000 ron pe luna si aia e, trece mai departe.

    Comentariu apreciat.540
  24. Majoritatea persoanelor din IT care nu-si schimba jobul atunci cand isi dau seama ca lucrurile nu sunt ok se datoreaza faptului ca ei sunt varza din punct de vedere tehnic si de regula nu reusesc sa livreze mai nimic, nu se descurca singuri chiar daca au experienta.

    Multi nu cauta decat sa lase impresia ca lucreaza pentru ca nu-i verifica nimeni la sange ca mna, nu-i frumos sa superi pe nimeni in corporatie.

    In companiile de outsourcing s-a ajuns mai rau ca la stat, daca esti intr-o echipa, de cele mai multe ori 50% stau degeaba si se prefac ca lucreaza. Inovatie aproape spre zero iar clientul nostru’, stapanul nostru si cam asta ii 90% din piata din IT din Romania. Important e sa te poate vinde unui client mai departe si daca el e multumit, nu conteaza ca tu esti varza, de aia ii mediul toxic si gasesti o gramada de incompetenti.

    243
  25. Propun ca, măcar o lună, toate pozele de la articole să fie cu hibrizi din ăștia.

    222
  26. Viata e complicata si are multe aspecte.

    Nu numai in Romania e praf la firmele de soft. Eu lucrez in afara, la aceeasi firma de 4.5 ani, manager de proiect. Cand am ajuns, situatia era asa
    – firma primise infuzie de capital(2019) cateva milioane de euro.
    – a inceput sa angajeze ca la nebuni, fara nici o directie, stil clasic de programatori ‘produsul actual e de kkt, trebe sa il refacem in cel mai nou limbaj’. In 12 luni o sa reinventam tot!
    – produsul existent era semi-praf, dar nu per se ci din cauza ca nimic nu era facut dupa vreo procedura, iar
    – carca de angajati noi se uitau la aia vechi si vice-versa. Managementul lua oameni noi zicand separat la aia vechi ‘astia noi o sa va ajute cu tot’ iar aia la aia noi ‘daca nu stiti ceva, intrebati la aia vechi’
    – fiecare departament era montat impotriva alorlalti si nu exista vreo regula de… nimic. Eu, manager de proiect, auzeam in traininguri ‘daca ai nevoie de orice, dev/ops din echipa sunt experti, o sa stie sa iti explice tot’. Aia auzeau ca eu sunt expert si o sa ghidez eu tot de la a-z. Practic, ne uitam ca boii si abia bajbaiam.

    Ce s-a intamplat de atunci
    – vine 2020, se termina banii, se dau afara 15% din lepre, incepem sa avem proceduri functionale pe care le scriem de la zero. Taiem costuri inutile de vreo 70-80% in 3 ani (!!!!), cam 25- 35% pe an, la aceleasi venituri, cu satisfactie client crescuta.
    – produsul utilizat preponderent e tot ala vechi, ca deja e mega stabil
    – produsul nou nu e gata de tot, s-au bagat deja de 4 ori investitia din 2019 si inca nu e la fel de functional ca ala vechi
    – s-au dat afara oamenii care chiar nu aveau ce sa caute aici, dar greu si lent
    – am avut un val masiv de plecari acu 2 ani de programatori care ne cantau prohodul. Majoritatea au mers la noi start-up-uri care urmau sa schimbe lumea si aveau sute de milioane promite de la diversi, gen SoftBank, Bain etc. In 1.5 ani majoritatea au fost dati afara de acolo ca s-au terminat banii…

    Concluzia mea – programatorii fac promisiuni exagerate, nimeni nu vrea sa scrie documentie si proceduri, directiunea minte si se lasa prostita, fara o directie clara si urmarire zilnica totul se poate duce dracu repede. Dar daca ai venituri semi-stabile, poti sa o scoti la capat in timp si sa ajungi pe plus.

    Nu intodeauna start-up-urile trebe crezute, cel mai frecvent ard banii cuiva promitand miracole, iar cand nu mai sunt bani, trec la urmatorul fraier. Domeniul in vest e vast si sunt multi multi directori de programatori care zboara din start-up in start-up fara nici o remuscare, cu departamente cu tot. Toti isi iau banii si se simt megastaruri. Ei eu vrut, dar daca nu s-a putut… zic si influencerii aia ca trebe sa ai vreo 20 de esecuri pana sa reusesti. Ca intre timp profiti de mega-salarii, asta e…

    Comentariu apreciat.411
  27. Nu vad legatura intre post-ul de pe reddit si ce zici tu. Tipul ala nu se plange, intreaba doar cum iese mai bine la bani. In general oamenii sunt intelegatori cu situatiile de genul asta. Cativa sunt foarte vocali si tipa ca nu pleaca de acolo fara nspe compensatorii, dar restul inteleg ca biznis iz biznis, ca au tras cat au putut si ei de pe urma firmei si firma de pe urma lor.

    Referitor la produse proaste si de ce lucram la ele? Pentru ca e capitalism si tot ce conteaza e sa crestem, cu cat mai repede cu atat mai bine. Pentru ca avem sisteme din ce in ce mai complexe, avem AI, avem descoperiri importante in neurostiinta care contribuie la asta.

    Asa ca revenim la postul de zilele trecute cu alegerile pe care le fac astia de iau bani de la firme de pacanele sau cu aia de-l cheama la emisiuni pe Sergei Mizil. Asta in timp ce tu ai sus in bara 4 retele pe care postezi, retele care au facut si fac rau la mult mai multi oameni decat se uita-n gura lu’ Sergei Mizil. Intru sa vad un post la tine tine si o ora mai tarziu ma trezesc ca am tot dat click-uri si m-am hahait in loc sa ma joc cu copilul sau sa imi fac treaba la job. Inmulteste asta cu cateva zeci, sute, mii sau cati dau click. A, e problema noastra? Pai nu e la fel e si problema celor care intra pe pacanele dupa ce au vazut un link si dupa aia nu se mai pot opri? E ceva ce tu nu faci bine? Nu. Traim vremurile pe care le traim si ar fi bine sa le acceptam intelegandu-le. Schimbarea nu o sa vina nici de la tine, nici de la mine si mai e mult pana departe.

    Comentariu apreciat.361
  28. scopul unei firme e sa faca bani. si cam atat. si asta e responsabilitatea celor care o conduc.
    un profesionist care lucreaza pentru o firma o face pentru bani si nu pentru glorie.

    n-are treaba cu coruptia.

    221
  29. Intamplarea face sa fi colaborat cu Fintechos ca si consultant extern intr-o implementare prin 2021. Pentru cine a deschis mai tarziu televizorul ei doreau sa fie o interfata mai simplificata si mai rapida pentru banci, firme de asigurare, contabilitate. Pentru asta au cautat diverse parteneriate cu oamenii care conteaza. Mai precis parteneriatul cu Microsoft s-a soldat cu niste transferuri de oameni care lucrau acolo, unii fiind din era Tatomir. Asta le-a permis o perioada niste costuri decente la licente, cloud si alte cele. Pentru clienti au mers in zona companiilor de audit(big four) plus parteneriate cu diverse banci. Chestia asta se intampla in plina pandemie cand digital transformation era pe buzele tuturor. Asta s-a tradus prin cateva chestii simple:
    1. Angajat in prostie oameni care sa se ocupe fie de dezvoltarea platformei, fie de implementarea la clienti;
    2. Cateva runde de finantari realizate cu succes caci perspectivele erau misto;
    3. Destul de multe proiecte cat sa para ca poate iesi un hit de succes;
    Nu uitati ca in 2021 UiPath se lista pe bursa din New York si Fintechos voia sa calareasca acel val de entuziasm.
    In tot acest timp insa problemele incepusera sa apara si mai ales cei care faceau implementarea la client realizau ca lucrurile nu sunt prea roze. Pe langa asta ceea ce putea sa faca platforma se putea face mult mai ieftin cu alte unelte pentru care nu te costa atat de mult implementarea(in medie la o implementare se lucra intre 3 si 5 luni, undeva la 3-4 oameni) asta pe langa costurile aferente cumpararii produsului. Nu stiu daca mai este asa, dar la nivelul anului 2021 cam asa se intamplau lucrurile. Ca si fapt divers am schimbat locul de munca fix din cauza asta si mai ales a faptului ca trebuia sa fac ceva construit gresit sa mearga bine.
    Revenind la ceea ce spui tu lucrurile sunt corecte la nivel teoretic, dar la nivel practic niciodata nu se aseaza cum iti doresti. Coruptia si incompetenta nu apar din senin si in general multi oameni din mediul privat vor sa faca o treaba buna. Ma indoiesc ca gandul oricarui om angajat din privat este cum sa mai dau un tun sau sa fac rost de o spaga. Chestie care in mediul bugetar este prezenta. Ceea ce in mediul privat este mai prezent ca oricand este lacomia, goana dupa profit nebun si acapararea a unei cote de piata cat mai mari. Iar lucrurile astea indirect creeaza coruptia si incompetenta despre care vorbesti. Povestile Siveco, Teamnet, UTI nu au legatura cu coruptia din mediul privat ci fix extinderea coruptiei din mediul bugetar in niste firme private. Caci daca tu esti firma care traieste exclusiv din contractele cu statul este orice numai firma privat ci doar o extenesie a statului.
    A nu se intelege ca iau apararea oamenilor care au ales sa lucreze acolo si sa se planga ca Romania nu merge in directia buna. Pur si simplu nuantez mai bine situatia. Mai mult in mediul privat de multe ori incompetenta este explicatia si nu coruptia, dar nimeni nu o sa recunoasca asta oficial pentru ca si-ar compromite pozitia.
    De situatia pietei IT din Romania nu ma pronunt, intrucat nu mai activez in tara. Insa ceea ce aud de la diversi cunoscuti care inca sunt in Romania este ca lucrurile se vor imputi deoarece s-a angajat in prostie pe destui de multi bani, iar anumite companii nu se mai pot sustine. 2024 o sa fie un an destul de sangeros, iar odata cu cresterea cotei de piata a AGI lucrurile se vor imputi si mai rau.

    Comentariu apreciat.390
  30. Ia 3 din astia si angajeaza-i la stat. Ce fac ei? Protesteaza impotriva spagilor? Nu prea cred. Coruptia in privat e cel putin la fel de mare ca cea de la stat. Doar ca nu afecteaza bugetul de stat. Sau, vorba tadjikului, nu impacteaza. Da face sens ce zic, gen.

    27
  31. daca sunt multi aici care lucreaza in IT presupunem ca sunt si caractere?! :)))) c;mon, ce-are a face jobul cu (ne)principiile fiecaruia?

    40
  32. Nu stiu cum e cu fintech ca nu e domeniul meu.

    Asa, in general, am verificat mereu compania la care trebuia sa ma mut. Ca si angajat, am ales clientii in produsele carora credeam, atunci cand s-a putut. Am cateva domenii in care nu voi lucra niciodata (tutun, petrol, pacanele) si cateva domenii care au prioritate si intamplator in care clientii mei lucreaza acum.

    Si pana acum a mers, de cand am plecat din Romania am lucrat doar pentru companii care erau cele mai bune din domeniu, iar clientii pentru care am lucrat proiecte mai de durata, la fel.

    13
  33. Prima firma la care am lucrat. Prin 2010 s-a dat ordin de la firma mama din SUA ca trebuie dați afara 30% din oameni. In final au fost disponibilizați aproape jumătate.

    2-3 luni mai târziu au reînceput angajările – au realizat că nu mai aveau destui oameni pentru toate proiectele care erau în dezvoltare.

    90
  34. Nu știai că produsul la care lucrezi e prost? Ești incompetent? Atunci ce pretenții ai? Las-o baltă, bagă capul la cutie și mergi pe burtă.

    Nu, doar că am mai înaintat în vârstă, sănătatea nu mai e ce era acum 10 ani.
    Timp mai puțin pentru proiecte personale care să-mi decoreze portofoliul pe github.
    Nici ideea de leetcode și interviuri cu întrebări capcană nu prea îmi surâde.
    Apoi, dacă iau interviul, tras 3 luni de probă ca la 20 de ani, câte 14h de muncă pe zi.

    Mai ales când miza ar fi o mărire de salariu de cel mult ~700 de lei în scenariul optimist.
    Nu de alta dar suntem în criză și multe firme de IT mai degrabă dau afară personal.

    70
  35. Corupție se numește un abuz, activ sau pasiv, al funcționarilor publici (fie numiți, fie aleși), în scopul obținerii de avantaje financiare private sau de alte beneficii.[1]

    https://ro.m.wikipedia.org/wiki/Corup%C8%9Bie

    60
  36. Aia de pe /r/programare sunt o rasa speciala de oameni fara cap, in majoritatea timpului. Ai crede ca mergi acolo pentru sfaturi de … programare dar tot ce se discuta sunt salrii si cum sa schimbe jobul cat mai repede.
    Or fi ei buni programatori (ma indoiesc) dar la skilurile astealalte gen cum sa nu-mi curga din gura, mai au de invatat.

    27
  37. taci că se trezesc ITiștii că știu să folosească google și nu e bine ce află https://www.reddit.com/r/programare/comments/17oy6rb/concedieri_fintechos_angajati_refuzati_sa_semnati/k82452x/

    also, îl cheamă la arme pe Doru Șupeală, să î ajute să facă scandal, uitând că Doru e atât de curajos că n-a putut să pronunțe „dana săvuică” sau „imobiliaredubai.ro” în articolele alea curajoase.

    • Ce lepre. Se complac si apoi vor sa stoarca tot ca e pe gratis.
      Dar salariul la inceput le-a placut. De ce sa nu lasi dezastru in urma daca poti?…

      02
  38. Atata timp cat le intra banu` pe card, pe 95% ii doare fix in fata pwlii de ce livreaza compania aia.

    Da…o sa vezi tu angajat cu 2000+ euro/luna, care il mustra constiinta ca lucreaza/livreaza un produs de cacat si…are asa o trezire in el: Incepe sa aplice in alta parte, sa caute alternative, sa se simta vinovat/ sa aiba sindromul impostorului…
    Bah, trezirea ! Suntem in Romanika. Fiecare ptr el, hai noroc si sa intre banutu` la sf lunii.

    Za end !

    30

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.