Tot văd reclame la Hervis pe Fb, am cumpărat de la ei niște sticle Camelbak. Au reduceri non stop, au campanii, directorul lor iese la declarații. De asta sunt curios de ceva. Nici unul dintre oamenii care lucrează la marketing la magazinele astea, și sunt convins că sunt destui și au salarii măricele, nu s-a […]

la data de 22 iulie 2020, lucrători de poliție judiciară i-au prins în flagrant pe cei doi angajați ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (I.S.C.T.R.), imediat după ce au primit suma de 2.400 lei, de la administratorul unei societăți comerciale, pentru a nu aplica măsurile legale asupra unui conducător auto din cadrul […]

Eleva este una dintre cei doi elevi din Gorj ale căror lucrări la matematică au fost recorectate și au fost notate cu note mult mai mari decât cele inițiale. Astfel, fata a primit nota 6, iar după recorectare a luat 10. La limba română obținuse nota 9.80. Un coleg al ei a primit la Matematică […]

Pensiile speciale trebuie desființate. De urgență. Chiar si cu certitudinea că banii astfel economisiți nu vor fi neapărat folosiți cu cap de guvernanți. Dar pensiile speciale trebuie să dispară. Pentru că ele sunt o formă de segregare și de împărțire a cetățenilor pe categorii, lucru pe care trebuie să-l combatem în fiecare zi a existenței […]

Scriu aceste rânduri pentru că mă uit la diverse companii cu sediul în România, fie ele multinaționale sau românești, și într-un fel mă simt mâhnit de modul în care au abordat criza Covid, lucratul de acașa si reducerile salariale. In cadrul Fintech OS s-a inceput printr-o comunicare agresiva vis-a-vis de situatia economica – uitati in […]

Mergeți să îl vedeți pentru că am o bănuială că o să dispară când o să realizeze că îi face mai mult rău decât bine. Nu, cele de mai jos nu sunt un atac, sunt relatări și realități. Bun, faptele sunt așa. Petrișor Obae are pe alocuri discursul meu, ceea ce e surprinzător, dar mă […]

Efectul Q8. Tot aud inepția asta cu “vreau să am afacerea mea”, să “fiu independent(ă)”. De fiecare data când cer detalii, realizez că de fapt oamenii nu vor o afacere, ci o combinație. Vor ceva să meargă, fără bătăi de cap, o rețetă sigură, să fie ce trebuie. Vor o “combinație”, pentru că s-au săturat […]

Știu că sunt oameni care o duc rău. Știu că sunt oameni care doar se plâng, când în realitate nici n-au dat de greu încă. Dar am văzut un curent prin comentariile de pe blog, și pe net în general, care spune că ar trebui să tac dacă mi-e bine, că nu e cazul să […]

Dau bani la companii, vor o taxă de solidaritate pe salariile mai mari de 3.200 lei, orice numai să nu avem o economie civilizată. Nu, colegu, nu vreau să salvez turismul românesc. 99% din pensiunile de pe Valea Prahovei au nevoie de un faliment sau de un proprietar nou. Zona aia n-are nevoie de stimuli, […]

Prin 2008 România, la fel ca întreaga lume, a fost lovită de o criză economică fără precedent, criză pe care media vremii a numit-o drept „cea mai mare de la cea din anii ’30 încoace”. Numeroși cetățeni au fost prinși pe picior greșit, cu credite imobiliare luate în franci elvețieni, fără economii sau cu rate […]

O să încerc să schițez simplist ce se întâmplă în spatele cortinei, economic, în aceste săptămâni. În principiu, economia modernă, de volum, funcționează cu credit comercial sau credit furnizor – bazată pe ideea că livrezi astăzi unei firme un produs plătit mâine. Să luăm exemplul unei companii tipic românești – cu un profit operațional mediu […]

Simptome de coronavirus inca n-am, dar cred ca o sa ies din carantina asta specialist in limbile fino-ugrice (boum, 90% din cititori morti) si, bineinteles, cu hemoroizi. Netflix face filme pe banda. Majoritatea niste mizerii sinistre, in genul alora de la Marvel, dar, pentru ca e in cautarea de solutii ieftine, da productia pe mâna […]

În 2009 îmi puneam aceleași întrebări. Băi, chiar nu putem produce în România niște chestii banale? Scobitori? Pâlnii. Plastice. Chestii simple. Nu microcipuri. Nu robotică. Nu cocaină. Chestii simple de consum. Se vorbește zilele astea despre întoarcerea manufacturii în Europa, cel puțin pentru lucrurile de bază. Companiile care vor rămâne vor căuta să facă centre […]

Noua supărare printre floricele e că acum se difuzează imnul prin megafonul poliției în weekend. Și cumva faza asta n-ar fi cea mai bună idee. Iar dacă ești unul dintre ăia iritați de immul național, am o veste proastă pentru tine: probabil nu ți se adresează. Exista și încă există o specie de rumân care […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile