Vali e la București, a luat în serios faza asta cu numirea și v-a cam lăsat cu mine. O să începem cu o scurtă retrospectivă a anului 2020 plecând de la prognozele mele din 18 aprilie, de la început de pandemie (am avut COVID de 2 ori deci sunt calificat). Am nimerit câteva … însă […]

A luat foc ceva la un spital. OK. O să se facă niște controale, o să le interzică pacienților să își aducă aeroterme, să nu mai moară de frig în saloane, o să se pună cruce și problemei ăsteia. Temporar. Logic ar fi să se apuce  de investigat toate instalațiile la toate spitalele. După care […]

Toată lumea a văzut imaginile cu ursoaica învârtindu-se în cerc după 20 de ani de captivitate? Da. Bun. Dincolo de compasiune, ce e de învățat acolo e că poți dresa omul și organismul lui să facă unele lucruri, dacă vrei asta. Atleții fac asta. Oamenii care se trezesc devreme fac asta. Oamenii care au curat […]

Bucureștiul e în continuare paralizat și trăiește la noroc. Singura variantă e un faliment total și apoi construit din nou, pentru că altfel se va merge din peticeală în peticeală. Întrebarea e cât timp le dăm noilor aleși până să ne întrebăm dacă chiar vor să facă ceva sau dacă se poate face ceva. Au […]

Sunt câteva chestii de zis pe scandalul momentului: E evident că “victima” a mințit, dar dacă zici asta, ești un rasist nenorocit. Trebuie crezută automat, trebuie stigmatizat nenorocitul care a bătut-o degeaba. Tot pe tema asta, acum nu mai contează că a furat, contează că a fost bătută. Discuția nu mai este despre ce căuta […]

…e despre voință. În timpul liber, când nu dorm, corectez profesori universitari, care au prostul obicei să stea cu nasul mai mult în statistici și mai puțin în lumea reală. Petrișor Peiu explică aici că, deși pe hârtie stau bine de tot, românii sunt în continuare săraci și foarte săraci. Chiar nu înțelege nimeni dintre […]

Pentru că nu au unde să mai crească și pentru că promoția aia cu “îți dăm 50 lei dacă îți faci card la noi” a fost un succes imens (trebuie să fii lovit la cap să crezi că așa ceva îți poate aduce utilizatori pe termen mediu sau lung, dar a fost o metodă bună […]

Sunt două aspecte aici. Mesajul și cine pune botul la așa ceva. Dacă ați citit mai mult decât ce e pe wiki, Codreanu a pornit la drum cu un mesaj seducător. Ordine, executarea rapidă a trădătorilor, onoare etc. Elemente din acest discurs se găsesc peste tot în societatea românească, deci și pe acest blog. De […]

Am scris acum ceva timp despre Visarta, despre șmenul pe care vor să-l facă: Taxă de 70-100 de lei pentru orice operă de artă expusă în România. Inițiativa care va închide muzee (Newsweek) VISARTA ar urma să primească de la galeriile de artă, sălile de expoziții, licitațiile publice și muzeele private o taxă de 60-85 lei/operă, […]

Altex a făcut ceva, nu-mi pasă ce a făcut, reputația îi precede, nu mă aștept la nimic din partea lor, se comportă așa pentru că au o rețea de magazine mare și lui Ostahie nu-i pasă de nimic. Singura subliniere este că nu-mi pare rău de oamenii care se duc să lucreze acolo știind deja […]

Toată lumea și câinele lor scrie despre cum gata, s-a terminat, Marea Britanie interzice vânzarea de mașini pe benzină sau motorină. Din 2030. Zece ani. OK. Se vor mai putea conduce mașinile pe benzină sau motorină? Nu se spune în știre. Hibridele vor fi OK? Nu se spune în știre. Tractoarele și alte echipamente agricole […]

Știți poza aia clasică din Santorini cu toate casele vopsite alb? Oare cum au ajuns toți la un consens pe tema asta? Oare au avut și ei oameni care s-au pus cu curul în potecă? Îmi trimite un prieten poza asta și un anunț cu un imobil de vânzare. Zona se numește "Zijlroede waterway” și, […]

…cu niște întrebări nesimțite. Coae, cum ai ajuns tu în poziția X, când tu abia știi să numeri și citești silabisind? Cocoș, de ce ai tu păreri, că tu lucrezi/lucrai la UTI, Siveco, Teamnet, și tot ce a ieșit din mâna voastră a fost praf? De ce respiri în direcția asta, că te-am angajat să […]

De când au venit marile firme de procesare a lemnului, firme turcești și austriece, nevoia s-a schimbat. Practic, cantitatea de lemn care dispare anual din pădurile României s-a dublat: de la 18-19 milioane de metri cubi, conform inventarului forestier national, din pădurile României lipsesc anual 38,6 de milioane de metri cubi. Este un stres suplimentar […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile

Alte linkuri (mostly NSFW)