marți, 15 noiembrie 2011, 15:30
vali
3652
El este Ion Iliescu. Odată cu plecarea lui dintre vii, lumea va fi un loc mai frumos şi mai respirabil. Şi nu o spun de ieri, o spun din 2006, când îi uram aceeaşi chestie lui Brucan. Îl urăsc pentru că m-a forţat să votez cu el în 2000, pentru că a chemat minerii să […]
joi, 3 noiembrie 2011, 20:00
vali
3806
Mâine, nenea ăla din stânga pozei cu bloggerul deloc impresionat de preşedintele ţării face 60 de ani. Pun pariu că vom putea să ne întrecem pe noi înşine în jigniri şi în presupuneri. Că doar e preşedintele, ce pendula noastră! Contez pe voi!
marți, 25 octombrie 2011, 16:38
vali
5014
Dacă tot votăm cu USL, că pare a fi o alianţă trainică şi cinstită, să facem bancuri cu Băsescu Traian Băsescu îl cheamă urgent la Cotroceni pe ministrul de finanţe pentru indicaţii preţioase. – Să-mi scoţi de unde ştii 2 miliarde de euro pentru modernizarea penitenciarelor şi asigurarea celor mai bune condiţii de trai puşcăriaşilor. […]
joi, 13 octombrie 2011, 13:55
guest_author
2643
Pentru ca am citit un articol foarte bun al Ninei Costea, si, pentru ca am fost putin surprinsa de unele dintre comentarii, am avut un moment de iluminare si inspiratie maxima Lumea noastra pare sa fie impartita in doua categorii: cei care dau sfaturi, si cei care nu le asculta. Cu totii facem, pe rand, […]
miercuri, 12 octombrie 2011, 04:30
vali
4758
“Vorbeşte-i de rău pe morţi” nu e doar o carte de Peter Chambers, ci o stare de spirit. A decedat Ion Diaconescu, preşedintele Partidului National Ţărănesc, unul dintre cei mai dezastruoşi lideri politici ai ultimilor 20 de ani. Venit la putere în 1996, odată cu invingerea PSD de către CDR cu celebrul citat “avem 15.000 […]
marți, 4 octombrie 2011, 06:50
vali
3177
Mă uitam acum din nou la documentarul cu criza şi m-a izbit o întrebare: noi, ăştia tineri, cât de cât tech savy, care avem şi altceva în cap în afară de rumeguş, facem un ban cinstit cu creierul, nu citim cancan, nu bem bere la pet, nu ştim cine e Simona Suhoi şi de ce, […]
joi, 22 septembrie 2011, 10:47
vali
2797
Imi plac PDL, sunt simpatici când au impresia că vor mai câştiga alegerile astea. Şi mai simpatici sunt când fac mizerii din astea pentru a câştiga nişte voturi în plus.
miercuri, 21 septembrie 2011, 17:50
vali
1767
Doamna Roman aşa susţine, că darea ei afară din casa pe care o ocupă abuziv e o răzbunare a lui Băsescu, care era de aşteptat să vrea să ii facă rău lui Petre Roman după ce a câştigat şefia PDL. Deci, Mioara şi Petre Roman ştiau că Băsescu le-a pus gând rău încă din 2001, […]
luni, 19 septembrie 2011, 17:31
vali
2122
Într-un final, Partidul Poporului Dan Diaconescu a fost aprobat de judecători. Asta înseamnă o concurenţă mai acerbă pentru proştii neamului. PPDDTV va lua votanţi şi de la USL, şi de la PDL, şi de la Becali-Vadim, pentru a-i aduna la un loc cu gogoşi magnifice gen “există bani pentru a da 20.000€ fiecărui român” sau […]
joi, 15 septembrie 2011, 06:50
vali
2705
E relativ vizibil că Preşedintele Băsescu nu s-a întâlnit cu Preşedintele Obama ca să discute chestii, ci doar ca să schimbe amabilităţi şi să facă nişte poze, primul ca să dea bine în ţară, al doilea ca să dea bine la alegeri. Practic, cei doi erau în plus acolo, treaba fiind intre idiotul cu “Dear […]
joi, 8 septembrie 2011, 08:50
vali
2280
Citind comentariile de aici mi-am adus aminte de americanul român venit în vizită zilele trecute şi de parcursul lui profesional: terminat facultate, lucrat în politică în biroul unui senator, plecat după cinci ani, deschis două businessuri, unul avut succes, vândut către o companie internaţională, deschis altceva, complicaţii cu taxele, 3 luni închisoare, ieşit, deschis business […]
luni, 29 august 2011, 18:00
vali
3139
Pe forumurile româneşti se întâmplă o chestie ciudată: oamenii de acolo fură tot ce pot. Gen articole, poze, filme, tot tot. Politica forumurilor este să nu ofere linkuri externe, pentru că e reclamă, aşa că nici eu nu voi da link către computergames, dar am două poveşti amuzante cu ei: acum câteva luni, gogul şef […]
vineri, 26 august 2011, 12:40
vali
2787
Luaţi ca repere articolele astea două şi apoi comentaţi poza de mai jos. Pentru că la asta se rezumă totul. E de kkt să scrii ceva util şi normal, e şi mai de kkt să ai opinii şi să urmăreşti ce fac politicienii pentru care ai votat, ia uite ce decolteu are aia, ia uite […]
vineri, 29 iulie 2011, 07:00
vali
2267
Revin economatele poplare. Pentru că, nu-i aşa, pensionarii votează, e bine să fie de partea cui trebuie. Se inaugurează nişte bucăţi de autostradă şi se negociază altele. Presimt că la anul, înainte de alegeri, vom avea alte bucăţi terminate. Poteraş a început lucrul la sectorul 6, platând pomi şi flori. Nu ştiu de ce se […]
vineri, 15 iulie 2011, 19:00
vali
1989
Mai ţineţi minte tâmpenia cu "măriţi salariile bugetarilor, sunt bani siguri la buget"? Ei bine, un partid grec a avut aceeaşi idee: Acum cateva luni, inainte sa fi fost semnat Primul Memorandum din mai 2010, un mic partid politic a gasit… solutia perfecta pentru problemele financiare ale tarii: “Trebuie sa mai angajam inca 100 000 […]