Din categoria “mortul e de vină”: Tragedia de la Onești, unde doi oameni au fost uciși după ce au fost sechestrați, ca urmare a intervenției întârziate a poliției, este anchetată și de Inspectoratul Teritorial de Muncă. Cei doi bărbați erau în timpul serviciului când a avut loc tragedia iar inspectorii de muncă trebuie să afle […]

Toată lumea era de acord că PSD ducea țara de râpă mărind în stânga și în dreapta și promițând marea cu sarea, că știau că pleacă. Au plecat. Acum nu e bine nici ce fac ăștia. Schimbarea trebuie făcută, conform minților luminate, pe nesimțite, cetățeanul să nu fie deranjat de lupta politicului cu corupția. Nu […]

Domnul Ciobanu a închis atelierul de croitorie din centru. Atelierul era într-o cameră mare a unei case vechi, antebelică sau interbelică. Noii proprietari vor să o restaureze (bine că nu o demolează!), așa că omul a trebuit să se mute. S-a mutat într-un cartier la marginea orașului; dar fiind un oraș atât de mic, se […]

La început dădeau share unii pe facebook. N-am băgat în seamă. Apoi am văzut (tot pe facebook) că apare la Antena 3. Am râs. Ieri a mai dat share un prieten de-al meu. Azi îl văd pe ProTV. Mă, cine e „Selly”? Îl tot văd pe la TV că o arde cu educația, cu ce […]

Schema aia cu tablete a fost bună, dar e pe cale să fie lăsată baltă, că la 500 lei sau cât voiau ei să dea nu puteau găsi ceva funcțional, și au zis să mărească miza un pic. Acum, așa mai low key, se fac liste cu necesarul de laptopuri pentru elevi. Nu contează că […]

Eleva este una dintre cei doi elevi din Gorj ale căror lucrări la matematică au fost recorectate și au fost notate cu note mult mai mari decât cele inițiale. Astfel, fata a primit nota 6, iar după recorectare a luat 10. La limba română obținuse nota 9.80. Un coleg al ei a primit la Matematică […]

Se fac eforturi să se încheie mediile și anul școlar, ca să poată copiii avansa, chiar dacă nu li s-a predat ce trebuia să li se predea. În multe cazuri, note există, se poate încheia anul școlar așa, plus, cu derogările speciale aflate în vigoare, se pot evalua elevi și se pot pune note pe […]

Ministerul Educației, Monica Anisie, a cuvântat după două luni de alergat ca găina fără cap: „În același timp, Ministerul Educației va pregăti și lecții filmate. Cine le-ar putea face? Profesori voluntari avem și acum. Sperăm ca în toamnă să avem puse la punct toate lecțiile. Înregistrăm pentru toate clasele și la acele materii la care […]

Fostul vocalist al trupei Vama Veche și-a găsit o nișă mișto pe educație. Acolo e publicul lui, de acolo își adună fani. Omul pune pe net un clip în care vorbește despre cum a încercat el să aducă în România modelul finlandez și a descoperit că politicienii ascultă când sunt în opoziție și nu le […]

După cum probabil știți, s-a dat o lege care spune că într-o clasă trebuie să fie maxim de 22 elevi. După ce toată lumea a aplaudat, situația s-a rezolvat în teritoriu: da, mișto, e o măsură bună, dar nu. Și părinții sunt primii care nu vor. Mai multe clase înseamnă că școlile vor avea program […]

Elefanți . Brunetă . Blondă . Brunetă . Brunetă . Roșcată . Verde . Cum faci bani cu site-uri fantomă Orban a trimis USRul la muncă Optimismul halucinant din editorialul ăsta Cristian Haja se bagă și în rezidentiale, nu doar în IP-uri Noua lege a educației: vor fi 17 elevi în clasă Două persoane sunt […]

Mi-a ajuns sub ochi chestia asta: Băi, dacă citești primele 3 și nu ești fan Aneta3 sau într-o comă, te oprești, le mai citești o dată și începi să te întrebi: păi dacă o desființează, de ce naiba îi mai duce pe elevi la sinagogă? E la mintea cocoșului. Mai departe. Se legiferează homosexualitatea în […]

cât din bugetul alocat educației se duce pe salariile cadrelor didactice? cât din bugetul alocat educației se duce pe personalul nedidactic? cât din bugetul alocat educației se duce pe mentenanța școlilor? Sunt chiar curios cât se consumă pe salariile celor care predau și cât pe inspectori, directori și alți conțopiști din minister. Am găsit pe […]

Testele PISA explică de ce urli la colegii tăi de țară că nu pricep nimic, pentru că chiar nu pricep nimic, că nu pot citi iar asta e la baza comunicării moderne, ăia sunt handicapați comunicațional. Crezi că dacă nu poate înțelege un text scris poate înțelege o comunicare verbală folosind aceleași cuvinte? Ia verifică. […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube