Rubrica de psihologie: Rețelele de socializare

Fix zilele trecute lăsase cineva un comentariu la un articol de-al meu întrebând pe când scriu un text despre efectele rețelelor de socializare asupra psihicului. Coincidența face că acum e mare scandal cu niște documente interne Facebook pe care cei de la The Wall Street Journal au pus mâna și care detaliază efectele negative ale rețelei de socializare asupra publicului.

Denumite The Facebook Files, documentele sunt practic prezentări de ordin intern și concluzii ale cercetătorilor din cadrul companiei. Majoritatea fac referire la efectele negative ale Instagram și Facebook asupra utilizatorilor. Conștienți de acestea, cei din vârful companiei propun în 2019 ”să facem în așa fel încât problemele de imagine de sine cu privire la corp să pară mai importante în cazul a una din trei fete tinere”. Tot cercetătorii Facebook afirmă că – conform propriilor lor studii – ”adolescenții dau vina pe Instagram pentru creșterea anxietății și a depresiei”.

În 2018 Mark Zuckerberg anunța o modificare în algoritmul Facebook, una menită să dea voce indivizilor și să mai estompeze din conținutul creat în mod profesionist. Însă aceleași documente interne arată că cei din conducerea Facebook au fost avertizați că introducerea noului algoritm va avea efectul advers și va face utilizatorii să devină mai agresivi. Conform propriilor cercetări, ”dezinformarea, conținutul toxic și conținutul violent sunt prevalente printre redistribuiri”. Dintr-un memo intern s-au extras concluziile unei echipe de cercetători cu privire la acest aspect: ”Abordarea noastră a avut efecte secundare nesănătoase asupra unor segmente de conținut public precum politica și știrile”. În 2019 un alt cercetător Facebook considera că acel conținut Facebook care este dăunător și informează greșit devine viral, iar asta înainte ca Facebook să poată lua măsuri împotriva lui.

Alte documente din seria The Facebook Files arată că, deși fuseseră atenționați de către angajați că platforma de socializare este folosită în Orientul Mijlociu pentru catfishing ori în țări aflate în dezvoltare pentru a intermedia vânzarea de droguri, cei de la masa înaltă nu au luat măsuri în acest sens. Mai mult, celebritățile au un tromf universal pe Facebook, în sensul că statutul lor social le iartă fărădelegile și greșelile în timp ce oamenii obișnuiți sunt penalizați pentru greșeli minore.

Așa că ”sunt dăunătoare rețelele de socializare?”. Da – sunt. De cele mai multe ori prezintă o altă realitate. Ca oameni ne stă în fire să prezentăm aspectele pozitive ale vieții noastre, trecute de obicei prin propriul filtru subiectiv care ne dictează că oamenii trebuie informați despre calitatea vieții noastre. Pentru a ne asigura că acel nivel al calității este perceput fără urmă de dubiu tindem să plusăm: o masă decentă devine un eveniment bestial, o seară plăcută e prezentată ca o explozie de adrenalină. Oamenii fac aceste lucruri deoarece vor să se protejeze. Dacă lumea crede că totul merge bine în viața noastră și reușim să ascundem fațetele negative ale ei, gradul nostru de vulnerabilitate scade. Nu ne poate răni nimeni dacă nimeni nu știe cu ce probleme ne confruntăm ori că ieșim rar la restaurant ori că – poate – viața de cuplu pe care o prezentăm în imagini idilice e presărată de certuri și neînțelegeri. Cu cât mai puține din petele negre ale vieții noastre facem cunoscute, cu atât crește șansa ca oamenii să nu aibă cu ce să ne atace de ar avea ocazia.

Alți oameni pun mare preț pe statutul social și pe imaginea pe care o proiectează în mediu. Cu cât ne apropiem de acea medie pe care societatea o cosnideră a fi ”normală”, cu atât crește șansa să fim confundați cu indivizii din acea medie. În mod contrastant, un element atipic dintr-un număr de alte elemente similare va atrage atenția și va rămâne mai multă vreme în memorie (în psihologie îi spune ”Efectul Zeigarnik”). Dacă proiectăm o imagine perfectă pe Instagram, atunci oamenii nu ne vor privi cu compătimire, neștiind problemele cu care ne confruntăm. Iar dacă nu ne privesc cu compătimire atunci ne păstrăm stima de sine la un nivel acceptabil. Statutul social mimat mai are beneficiul de a deschide porți în locuri în care altfel n-am avea acces.

În cazul altora, proiectarea unei vieți paralele și în ton superlativ are menirea de a le ridica stima de sine și de a le distrage atenția de la greutățile vieții. Dacă pe Instagram avem o viață idilică, cumva nu contează că locuim de fapt în garsonieră și mâncăm felii de pâine cu pateu. Sociologic vorbind, comportamentul este o reminiscență culturală a fostului Bloc Sovietic. În socialism se presupunea că toți suntem egali, ceea ce se traducea prin ”cu toții aveam acces la aceleași resurse și facilități”. Acum știm că socialismul nu funcționează și că oamenii nu se mulțumesc cu ceea ce le oferă Statul. Dar ideea că statutul social și poziția pe care o proiectăm în societate poate deschide uși și accesul către resurse rare a rămas din acele timpuri în care noi stăteam la rând la ouă iar șeful de comitat primea pe ușa din spate câte 12 cofraje pe care le urca în mașină. Asta s-a tradus după Revoluție în ”haina îl face pe om”, când orice est-european se îmbrăca brusc în haine scumpe, așa cum văzuse el că făceau mai demult șefii din vârful Partidului Comunist. Dintr-o dată, după căderea Zidului Berlinului, omul de rând avea acces la toate uneltele și artificiile care îl făceau să pară – fie și temporar – avut și important. Este motivul pentru care, în ziua de azi, taximetriștii vizitează cluburi selecte în care-și cheltuie avuția în două ore, manevrând dibaci vinuri scumpe în pahare înalte; după care se reîntorc pe teren și cară clienții prin oraș subzistând din bacșișuri. Cumva, acea clipă de faimă îi mobilizează și le ridică moralul. La fel – rețelele de socializare oferă gratis și cu deschidere către un public larg uneltele cu care putem mima bunăstarea și fericirea. Se merge pe ideea de gratificare imediată: omul preferă să trăiască intens în weekend și să cheltuie tot decât să agonisească trei ani și să-și ia un apartament mai mare. Pe Instagram și Facebook se întâmplă același lucru: oamenii preferă să descrie prin imagini alterate condiția lor socială de moment, preferând o poză cu homar gătit unei vieți mai lipsite de griji care necesită implicare și dedicare pe termen lung.

Un alt efect negativ al rețelelor de socializare este faptul că ne expun doar la extreme. Știrile de interes și subiectele de interes pentru public sunt alcătuite în mare patre din extreme. Doar cele în ton superlativ trec de testul distribuirii în masă, până să ajungă la noi. Doar știrile cu impact extrem (pozitiv sau negativ) ne invadează feed-ul. Astfel ajungem să credem cumva că lumea este presărată de groaznice accidente aviatice ori bombe artizanale într-o continuă explozie. Ori că oamenii foarte frumoși și foarte bogați sunt mulți la număr și – prin urmare – putem ajunge și noi ca ei. Doar îi vedem zilnic pe Internet.

Nevoia de gratificare imediată este și ea un efect negativ al rețelelor de socializare. Nu mai preferăm relaxare printr-o plimbare în parc deoarece asta presupune să ne schimbăm de haine, să ieșim din casă, să ne deplasăm îndelung. Același val de endorfine îl putem obține mai ieftin, fără efort, deschizând un clip YouTube amuzant ori uitându-ne la treizeci de poze cu femei semi-despuiate pe Instagram. E mai eficient, e facil, nu ne costă nici energie, nici timp, nici bani. Treptat ajungem să apelăm la același mecanism de recompensare, înlocuind plăcerile care cer efort cu cele din online care pot fi accesate mult mai rapid și dintr-o plajă mult mai diversă de subiecte.

Activitatea pe rețelele de socializare ne face mai triști, mai anxioși, mai depresivi și ne scade stima de sine. Totodată ne face să devenim mai alienați și mai decuplați de realitate. În plus, orice ni se transmite în scris pe rețelele de socializare trece printr-un filtru individual și unic fiecăruia dintre noi, filtru care lasă să treacă doar informația brută, fără elementele constitutive asociate ei: tonul vocii, intonața, elementele de mimică și gestică ce completează comunicarea și mesajul în sine. Ceea ce ajunge la noi e rece și impersonal. Iar asta crește nivelul de alienare din oameni.