Prin ”fobie” se înțelege în psihologie o teamă irațională de un obiect sau o situație. De exemplu, cu toții am simți o oarecare teamă dacă un câine ne-ar ieși noaptea în față și-ar începe să mârâie agresiv la noi. Ar fi o teamă logică, dată de o situație potențial agresivă. Cei cu canofobie însă se tem de câini și când aceștia nu prezintă un pericol real: când îi observă de la depărtare, când văd filme cu ei, poze cu ei. Un alt exemplu ar fi acrofobia – teama de înălțimi. Cu toții am deveni anxioși pe marginea unei prăpastii. Teama aceea e cea care ne ține în viață și ne spune că am depășit limita noastră de confort. Dacă trecem peste acel semnal de teamă există riscul să cădem în prăpastie. Teama aceea e cea care ne ține la depărtare de situații potențial periculoase. La un fobic însă anxietatea aceea se declanșează mult mai puternic și nu neapărat în imediata vecinătate a stimulului. Un fobic se va simți extrem de anxios și la 20 de metri de prăpastie ori vizualizând un clip cu un om făcând bungie jumping. Un fobic prezintă semne de anxietate și când stimulul nu reprezintă un pericol real iar fobia este un răspuns intens și când stimulul este evocat în gând.
Există o sumedenie de fobii, care mai de care mai ciudate. Temerii față de diformități i se spune dysmorphofobie. Există fobie față de japonezi (japanofobie), de spitale (nosocomefobie), de păsări (ornithofobie). Fobia este mai mult decât o temere. Este normal – de exemplu – să te temi de șobolani sau gândaci. Fiind purtători de boli, ca specie am dezvoltat un răspuns corespunzător în prezența lor. În special femeile care reacționează cu teamă în fața lor. Rolul evoluționist al acelei reacții constă în faptul că mai demult, când triburile erau alcătuite din circa 40-50 de oameni, în caz că un șobolan sau o insectă se apropia de trib sau intra în mijlocul oamenilor, femeile reacționau instinctiv prin țipete altertând tribul. Fără acele reacții insecte și rozătoare și târâtoare purtătoare de boli ar fi putut să ajungă și rămână în grupul de oameni și – ulterior – ar fi infectat întreg tribul, ducând în cele din urmă la moartea membrilor lui. Reacția aceea instinctivă a femeilor în fața șerpilor sau a șobolanilor rămâne în codul genetic până în ziua de azi.
Majoritatea fobiilor se tratează ușor printr-o tehnică numită desensibilizare progresivă. Aceasta constă în expunerea treptată la stimulul fobic până ce individul nu mai prezintă anxietate în fața acelui stimul. Luați de exemplu fobia față de lifturi. Unii oameni nu pot intra în lifturi, chit că nu au claustrofobie și pot rămâne în spații înguste. Există acolo o teamă irațională legată de – poate – cum s-ar putea rupe cablurile sau rămâne fără aer sau blocat multă vreme în acel lift. Un terapeut ar merge cu clientul într-o locație în care ar avea acces la un lift și-ar măsura nivelul de anxietate al clientului în apropierea liftului. Apoi, în funcție de acel grad de intensitate, ar micșora de la o ședință la alta distanța dintre client și acel lift, cu acordul clientului, discutând între timp despre cum se simte acesta. Se poate continua cu o tentativă de a atinge liftul, apoi cu una de a intra în el, poate o călătorie de un etaj folosind acel lift. Scopul e ca prin expunere repetată și tot mai intensă la stimulul fobic clientul să observe în timp că poate rezista în fața acestuia și – mai important – că teama lui este irațională și nu se întâmpă nimic rău aparte de anxietate. Mai dificile sunt terapiile care implică un stimul fobic la care accesul este greu; cum ar fi teama de zbor cu avionul sau teama de tarantule ori tigri.
Oamenii prezintă fobii în fața celor mai ciudate lucruri. Se tem de flori (antrofobie), picioare (podofobie), femei frumoase (venustrafobie), de culoarea albă (leukofobie), genunchi (genufobie), zăpadă (chionofobie), cărți (bibliofobie), ziua de Halloween (samhainofobie), soare (heliofobie), numere (arithmofobie). Majoritatea fobiilor se formează ca urmare a unui eveniment traumatic legat de factorul fobic dar altele se pot moșteni.
Fobiile pot aparea si in urma unei expuneri repetate la stimuli nedoriti, in copilarie. De exemplu: un copil fortat sa stea in mod repetat la inaltime, fortat sa inoate sau sa fie in preajma unui caine agresiv. Dilema mea este urmatoarea: exista o trauma la baza acestor fobii, sau e doar o fobie care se trateaza ca atare?
Din cate stiu raspunsul e depinde.
Eu am avut o fobie de apa (mai precis inot, posibilitatea de a fi sub apa) provenita din vechea metoda de a invata copilul sa inoate aruncandu-l in apa.
S-a tratat prin expunere progresiva. Tot nu stiu sa inot insa acum nu mai paralizez daca intru in mare si imi ajunge apa la mijloc.
Un prieten din copilarie are insa fobie de ace, la modul general. Nu are o experienta traumatica legata de asta (decat daca e adanc reprimata atat de el cat si de parinti – nimeni nu stie nimic), dar si mama lui are aceeasi fobie, tot fara explicatie legata de un eveniment.
Nu am auzit în viața mea de un lift care să se prăbușească (și mă miră asta, în condițiie în care lifturile alea comuniste arătau deplorabil), însă stau cu teamă de fiecare dată când intru într-un bloc comunist și merg cu liftul.
Caută puțin, nu sunt atât de rare pe cât crezi:
– Trei angajați de la Investiții și Proiecte Europene au căzut sâmbătă noaptea cu liftul ministerului (2021)
– Lift căzut în gol de la etajul 6 al unui bloc din Neamț. 2 copii au fost răniți (2019)
– Clipe de panică în Constanţa: Un lift cu patru persoane a căzut în gol într-un bloc de 11 etaje (2019)
– Un lift cu 6 polițiști a căzut în gol într-un sediu al Poliției Capitalei. (2019)
– Un lift în care se aflau mai multe mame a căzut în gol de la etajul 5, la Maternitatea Ploiești (2018)
– Un lift a căzut în gol la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Craiova (2018)
La cum au picat, aș zice că în 2019 a fost sezonul în care s-au copt lifturile…
Mersi, Ionuț, chiar aveam nevoie de o fobie nouă.
Nevastă-mea are fobie de pisici (lucru care face ca şederile noastre prin Grecia să fie foarte palpitante). La terase e permanent în Defcon3. Treaba cu desensibilizarea a mers până la un punct (gen, distanța minimă 2m), dar nu cred că în viața asta o să pună mâna pe o mâță sau măcar să stea relaxată lângă una.
Mi se pare fascinant să ai fobii de pisici dar nu de şerpi, paianjeni sau alte târâtoare.
avatarul tau…
Shit, acum înțeleg… minim 2m.
Defcon 3, ce tare a fost… 😀. Dacă vede o haită de pisici, trimite bombardierele? 😋
Mie nu îmi place ideea de a locui în alt oraș. Dintr-un cartier în altul m-am mutat chiar bucuros de mai multe ori (chiar și de nevoie), dar dacă e să mă gândesc la alt oraș… Pff… M-am plimbat prin țară și prin afară, am văzut multe orașe, unele chiar frumoase… dar…
Deci cum se cheamă asta? Tot fobie? Nu am experiențe pe care să le consider traumatice de niciun fel.
Nu e fobie. Doar îți displace ideea de a locui în altă parte.
De acord cu tratarea subiectului prin expunerea acestuia la fobia respectiva cu o conditie: expunerea la fobia aia sa nu creeze o problema medicala. Trebuie inteles de la subiect ce efect are expunerea. Si inca ceva, tratarea fobiei sa fie un beneficiu sau necesitate pentru subiect.
Exemplu cu cei care au probleme cu mancatul, picky eaters (desi nu stiu daca exact ar fi fobie sau sensory processing dissorder). O metoda ar fi sa-i pui mancarea in farfurie si el doar sa o accepte pe masa langa el, apoi sa o atinga, apoi sa o o miroase, sa o puna pe buze, sa puna limba, etc. Insa, ideea e ca fobia respectiva sa nu creeze alte probleme de genul: vomita doar cand vede mancarea aia, face mini atac de cord cand vede lucrul respectiv, etc.
De exemplu mie mi-e frica de sobolani (ca sa intelegi intensitatea, recent a venit unul in viteza spre mine cand mergeam pe strada si a trebuit efectiv sa-l sar cand am vazut ca n-are nici o intentie sa ma ocoleasca ). Nu stiu cum expunerea pe langa sobolan m-ar ajuta. Poate intr-un petsop cu sobolani in cutie sa ma faca sa ma obisnuiesc. Plus ce ziceam mai sus, daca nu e un beneficiu, nu vad motiv sa tratezi fobia aia, de exemplu sobolanii mei.
Plus ca mai e ceva cu fobia, depinde si de situatie si de pericol/risc pentru cei dragi. Revenind la exemplul meu cu sobolanul, daca ar fi un sobolan in camera cu copilul meu mic, cred ca apare instictul de fight (or flight desi sper sa nu). La fel si cand un cocalar de care ti-era frica atunci cand mergeai singur, incearca sa-i faca rau copilului tau.
La asta ma gândesc și eu. Fobia mea cu insecte (dubios e ca nu e chiar la toate insectele, îmi displac muștele, țânțarii, dar nu îmi e mega frica de ele, insa dacă vad fluturi/viermi/paianjeni/gândaci care mai și zboară, aproape lesin) e atât de puternica încât resimt simptome fizice. Dacă vad un gândac prea aproape de mine sau îmi zboară unul pe lângă ureche (am pățit recent pe strada), ma umplu de bube instant. Încep sa am mâncărimi pe tot corpul, sa ma scarpin compulsiv, am senzația ca se plimba pe undeva pe mine, câteva ore bune orice umbra/punct negru mi se pare ca e gândac, etc. E bolnăvicios și enervant, ca e greu sa eviți gândacii și insectele, mai ales când da caldura sau mai ales în București când vara trotuarele sunt pline de gândaci mutanți, mega mari și rapizi, de cred ca te împiedici de ei dacă ii iei cu botul pantofilor din greșeală. Sunt efectiv horror, nu ai cum sa eviți. Nu conduc niciodată cu geamurile deschise, dacă îmi intra o lighioana fdn asta în mașină în timp ce conduc eu ma bag sub volan. Am pățit cu un păianjen care mi-a iesit din gura de aerisire, am avut norocul de a fi oprita la semafor. Am ieșit din mașină pur și simplu.
Nu știu cum as putea trata, dar tare mult m-as bucura sa nu o mai iau razna.
Am făcut înot de performanta. Cu toate astea nu ma vei putea convinge sa intru intr-un lac sau râu la care *pot atinge fundul dar nu îl pot vedea*. Deci nu am o problema cu apa în sine, oricat ar fi de adanca sau murdara, am o problema cu ce e pe fund și nu pot vedea. De exemplu, nu am nicio problema cu marea ziua, însă dacă ma pui sa înot noaptea, pur și simplu ma cac pe mine de frica pana ajung la apa suficient de adanca sa nu mai ating fundul.
Recunosc ca e o frica irationala, nu am pățit nimic în 40+ ani care sa îmi motiveze aceasta fobie. Cu toate astea nu pot spune hotărât de ce mi-e frica.
talasofobia – ai noroc exista termen.
E si un subreddit pe tema asta sa-ti dea cosmaruri.
Hai sa îmi bag… cum le calificați voi pe toate. Tocmai am descoperit ca exista denumiri pentru toate, va place sa ne scoateți bolnavi de orice. Fobia mea e ceva între hydroskourofobie și nondiurnalaquafobie
Eu am fobie de cutremure. Ajunsese atat de neplacut, incat erau nopti in care nu mai puteam dormi, ca stateam cu gandu’ ca vine „ala mare” si cade tavanu’ pe mine.
Tratament: m-am mutat din Galati. Dorm ca dumnezeu in timpul cruciadelor ✌️
Aveam un prieten cu aceeași chestie. Îmi arăta prin casă cum să stai sub grinzi sau în pragul ușii, că acolo e mai solid zidul și sunt șansele mai mici să cadă în caz de cutremur. Cred că i-a trecut de la sine la un moment dat.
Amuzant, sunt în aceeași situație. Nu aș zice că e fobie dar acum că sunt mutat din oraș într-o zonă fără cutremure, mă gândesc uneori la asta când mă întorc pe la ai mei. Sentimentul ăla când simți clădirea că se clatină din ce în ce mai tare și te gândești „se oprește sau se întețește și this is it?” e fantastic – ultimul parcă a fost în 2014 sau 15. Nu e numai mișcarea, e și zgomotul în sine, și nu mă refer la mobile și vitrine.
Frica de imbolnavire la mare distanta de casa, vezi concedii in alte tari sau locuri izolate de civilizatie, padure, munte, s-a lasat cu atac de panica.
Am incercat odata claustrofobie in lift, eram 6 in lift de 4 si s-a blocat, n-a durat, dar greu m-am abtinut sa nu ma fac de cacao cu colegii din lift. O senzatie nasoala cind toti se amuza si pentru tine secundele par vesnicie.
Vad ca odata cu virsta s-au atenuat, cred ca era efectul stresului de la munca amestecat cu cafeaua.
Am un amic care are cenosilicafobie-frica de pahare goale. E o fobie comuna la alcolici
Mie mi-e frica sa zbor, in sensul ca mi-e frica de faptul ca, daca se intampla un accident, sansele sa scapi sunt spre zero. Nu am probleme cu inaltimea ci cu masinaria asta pe care o controleaza altul.
Bine.. si sansele sa se intample un accident sunt spre zero dar creierul nu vrea sa ma asculte deloc cand ii spun asta.
cunosc, vezi ca ca au in aeroport la duty free niste sticlute mici cu medicamente.
Pfff, n-am nicio problemă cu accidentele în care riscurile de supraviețuire sunt 0. lăsați avioanele să mă ducă.
Am o oarecare problemă cu alea în care e risc de supraviețuire, dar de schilodire.
Problema nu e fobie, mă urc în mașini, trenuri, microbuze și altele, dar dacă mi-ar da cineva de ales, aș alege un accident de avion și unul de mașină.
„Accident de avion, nu de mașină”.
Încă n-am dibuit cum scot autocorectul.
Foarte interesante articolele de genul. Ca tot suntem la rubrica de psihologie, o chestie mai off topic. O intrebare pentru domnnul Razvan, dar si pentru alti cititori, barbati, singuri, fara relatie, de pe aici. Simțiți vreodata nevoia sa aveti langa voi o fata pe care doar sa o strangeti in brate? Nimic sexual, doar sa o tineti in brate și sa va ganditi ca se simte protejata langa voi, ca ii place prezenta voastra si ca ii place al dracului de mult sa stea in bratele voastre. Ar putea oferi domnul Razvan o explicație pentru asta sau ar merge un articol? E vreun fenomen anume sau doar instinctul ala de a simti ca protejezi pe cineva.
Stiu ca suna putin penibil ce am scris :))
@Jc: nu e deloc penibil ce-ai scris. Nevoia de afecțiune e în fiecare om. La fel și nevoia de a proteja pe cineva, arătându-ți în acest fel afecțiunea. E normal.
desi intrebarea era adresata barbatilor o raspund si eu chiar daca sunt femeie. Am simtit de multe ori, foarte intens nevoia de a fi aproape, fizic cu un barbat. Era o nevoie separata de cele sexuale. Voiam foarte tare sa fiu imbratisata sa fiu in contact fizic cu un barbat. Si eu cred ca este perfect normal. Nu mi se pare deloc penibil.
@amandoi, penibil in sensul ca prea emotional, adica un bărbat ar trebui sa fie mai „puternic” sa zic asa, sa nu se lase condus de partea emotionala, dar jur ca uneori e asa coplesitoare dorinta asta :))
Sincer, mi se pare o nevoie pur omenească de contact uman.
Iar kk ăsta cu „un bărbat trebuie să fie puternic”…. e un kk pansat.
Sunt femeie și jur că nu mi s-ar părea mai puțin masculin un bărbat care recunoaște care are nevoie de o vorbă bună, o atingere fizică nesexuală, o îmbrățișare. Poate mi s-ar părea ciudat (ciudat, nu penibil, nu neplăcut) să ofer asta unui bărbat necunoscut, dar din cauza fricii de necunoscut, nu de altceva.
Asta mi-a adus aminte de o chestie, acum mulți ani, într-o zi la muncă era o zi super agitată și stresantă pt mine și la un moment a mai venit și o tanti care voia marea cu sare, simțeam că mă prăbușesc.
La momentul ăla colegul meu mai în vârstă (cam de vârsta lu’ tata la vremea aia) a venit la mine și mi-a zis să mă liniștesc ca discută el cu tanti și apoi, aproape ca un gest de mângâiere, mi-a pus mâna pe ceafă, cumva zona gât-o bucățică de spate. Absolut nimic sexual din nicio parte.
N-a durat mai mult de 2-3 secunde, dar mâna aia caldă pe ceafa mea încordată de toate problemele lumii…. jur că fizic și psihic m-am simțit imediat mai bine. Alea 2 secunde au fost singurul motiv pt care nu m-am prăbușit în ziua aia.
Mai târziu am învățat să supraviețuiesc pe barba mea unor astfel de momente, dar atunci omul ăla aproape mi-a salvat viața.
O mică povestioară apropo de formarea fobiilor după un eveniment traumatic.
Fiu-meu a trecut la mustață de așa ceva acum câteva zile. Locul unde venim noi în vacanță e ușor mai sălbatic și mai izolat decât norma. Treaba vine la pachet cu o faună mai … activă și mai intruzivă: arici, țestoase, șopârle, șerpi. Și chiar dacă greierii pe aici sunt cât hamsterii, în general chestiile enumerate sunt inofensive.
Așa… într-o seară, adoarme ăsta micu’ și zicem să ieșim în doi la o plimbare seara pe plajă. Închidem ușa de la balcon și când tragem perdeaua, în semi-obscuritate vedem o umbră mișcându-se rapid pe perete. A durat ceva timp (cu degetele transpirate și gura uscată) să pornesc lanterna la telefon. Băbăeți, deschideți pumnul și desfaceți degetele larg. Cam așa era un păianjen, cu picioare din alea păroase și lucrate la sală. Căutați pe net ”Huntsman spider”. Au trebuit vreo două lovituri de papuc să crape.
Dacă nu-l vedeam înainte să plecăm, fie îl mânca pe ăsta micu’ de rămâneau doar șlapii din el, fie (dacă se trezea cât eram noi plecați) rămânea cu o arahnofobie de toată frumusețea.
greierii cât hamsterii și tarantule cât o pizza margherita. Lasă-mă să ghicesc…Fukushima?
Cred că dacă eram eu în locul vostru rămâneam io cu arahnofobie, nu ăla mic.
@Paco, nici gând, mult mai aproape decât crezi de România. Deşi e o bază militară pe aici, poate au făcut ceva experimente
@AB, am rămas şi noi cu ceva sechele
Dumnezeule cine m-a pus sa caut lighioana aia pe Google. Da’ va mai duceți acolo în concediu??? :)) Da’ zi și mie unde, sa ma asigur ca nu trec nici pe aproape. :)))
@Laura, nu-i nimic special, e în Grecia, dar nu țin morțiş să precizez exact unde.
Am mai văzut păianjeni, ştiam că sunt mulți, am fost şi pişcați de chestii mici, de aia şi dam cu spray prin cameră. Dar e al patrulea an aici şi aşa lighioană nu am văzut (aici sau aiurea şi nici măcar la jumătate din mărime).
La anul venim cu un aruncător de flăcări, pare mai potrivit situației.
Off-topic: e vreun sâmbure de adevăr în faptul că anumite plante și substanțe psihedelice (ex: ayahuasca și DMT) pot ajuta in tratarea depresiei, anxietății și traumelor?
Oi, oi și încă cum…
In cazul asta, de ce sunt considerate ilegale? Hai, in cazul DMT poate inteleg (desi fix aceeasi substanta e secretata de glanda pineala), dar cu ayahuasca ce au? :)) Serios vorbind, sunt chestii care chiar pot ajuta, pot scoate un om din depresie/traume etc. Ayahuasca are statul legal in RO, in urmatoarele conditii: „Legal for scientific and medical research studies by authorized doctors in clinics and hospitals only.” – conform Wiki.
@Deea: eu mă sincer îndoiesc de așa ceva. Psihedelicele acționează haotic. Nu știi niciodată ce parte a creierului afectează, cum și în ce mod. Ajută psihedelicele astea ilegale în tratarea depresiei așa cum ajută fumul gros care iese din focul de tabără.
Studiu publicat de Cambridge university press. Concluzie:
this study brings new evidence supporting the safety and therapeutic value of ayahuasca, dosed within an appropriate setting, to help treat depression.
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC6378413/
@callgate, tu mergi pe ,,study,, dacă vrei să încerci, că studiile alea sunt sigur, sigur făcute obiectiv și ăia de la Cambridge o să își ceară scuze după ce te-ai prăjit și ești legumă cu Converși.
De la o simplă țigară ,,cu aditiv comun ,, am văzut stări gen râs isteric, plâns în hohote, paranoia din aia grea cu închis în baie, pescuit pe trotuar, stat pe pervaz la etajul 10 în chiloți la -15 grade, uitat o oră la un la un film cu TV-ul oprit sau vorbit cu unchiul decedat de cinci ani.
Cu exemplul unei „simple tigari”, Paco a desfiintat un studiu despre ayahuasca publicat de Cambridge. Multumesc, Paco!
@callgate: nu mai luați aiurea de pe net studii fără să înțelegeți ce e cu ele. ”Studiu” e și lucrarea mea de licență publicată în ceva revistă ”științifică” din Republica Moldova. Iar ”Cambridge University Press” nu înseamnă că ăia-s de la Cambridge, ci că revista în care s-a publicat e editată, alături de alte sute de reviste, de Cambridge University Press. Domnii João P. Maia-de-Oliveira, Flávia L. Osório sau Fernanda Palhano-Fontes par brazilieni după nume și cel mai probabil n-au văzut acoperișul de la Cambridge decât în poze. Doi la mână – faptul că tu ai găsit studiu disponibil gratuit cu textul integral e deja un semn foarte nasol. Aia înseamnă că valoarea lui e neglijabilă. Studiile acătării se cumpără și costă accesul la ele, nu se dau liber pe net.
Nu mai căutați pe net fel de fel de chestii. Eu mâine public tot gratuit un studiu conform căruia piramidele vindecă de astm. De la distanță. Și-l public tot așa – la Cambridge Ceva Press. Mă distrează că faceți diferența dintre Can-Can și Obseratorul Cultural dar luați tot ce-i denumit ”studiu” așa – de-a bun.
@Coloja
Desfiintezi un studiu stiintific pentru ca…e la liber si autorii sunt brazilieni. In Romania merge.
@callgate: Repet – faptul că ăia-s brazilieni n-are a face. Spuneam că-s brazilieni și nu englezi de la Cambridge. Că tu credeai că dacă e editura din Cambridge atunci e mișto, că la Cambridge e filosofi cu sinapsă iute. Cam aia era inferența ta.
Dar dacă nu te convinge faptul cu ”e la liber” verifică ce factor de impact are revista aia și-ai să înțelegi de ce e studiul gratuit. Repet: pare că pricepi diferența dintre o fițuică a primăriei Chintești și ”Evenimentul Zilei”. Ei – tu ești ăla cu fițuica din Chintești; aia de se dă gratis când intri în primărie să-i spui viceprimarului să-și mute căruța că nu poți ieși tu cu tractorul din curte. Pe fițuică scrie că telemeaua e drog veritabil și-acum ești aici și încerci să ne convingi să mâncăm telemea. Vorba ta: merge în România.
@callgate: măi-măi ce s-au trezit cadavrele la viață, lol. So predictable.
@callgate, normal că desfințez. Dacă eu am în piscină de zece ani un delfin animal de companie și tu îmi prezinți un studiu al cercetătorilor britanici cum că un delfin crescut în piscină după cinci ani începe să vorbească și al meu e tot mut, pe cine să cred? Să duc delfinul la un logoped sau să îl filetez ?
@callgate: Foarte interesant ce zici și tu, dar poate îmi explici care e media de eșantionare în microbiologie și cum raportezi tu .p-ul ăla al variabilei independente la abaterea standard. Că ziceai de argumente ”științifice”. Hai milionare să vorbim științific atunci. Ia argumentează tu științific eșantionul (N) și df-ul ăla. În ”punctele esențiale”, desigur, că la Google suntem toți ași.
Din cate stiu eu succesul unei terapii depinde in foarte mare masura de alianta terapeutica. Adica relatia dintre client si terapeut. Din cauza asta eu cred ca si in cazurile acelea in care oamenii isi rezolva cine stie ce trauma nasoala cu ajutorul unor ritualuri sau substante psihoactive – elementul principal este increderea in shamanul respectiv, alianta cu acesta iar ritualul sau substanta au rol de a facilita si intari relatia respectiva.
@Coloja
Nu cu mine trebuie sa te certi, si nu pe mine ttebuie sa ma verifici.
Un studiu stiintific teebuie atacat cu argumente stiintifice. Ai vreunul?
Ma bag si eu putin in subiect.
Tocmai a aparut si filmul lui Gobor Mate legat de traume, in el vorbeste si de ayahuasca putin, el e adeptul acestui tip de terapiei.
Printre altele si cartea lui When the body says no e foarte buna.
Nu am incercat ayahuasca, dar ideea folosirii ei e urmatoarea:
Multi dintre noi au traume(si ce se intelege prin trauma cel mai bine vedeti filmul). Traumele astea genereaza o anumita rezistenta interioara cu care ajungem sa ne autodefinim si identificam.
Mai precis ego-ul in dorinta de identificare accepta inclusiv traumele. De ex daca un copil a fost batut si abuzat cand a fost mic se poate identifica cu acea stare si o poate pastra tot restul vietii sub forma de “bagaj”.
Mai exista si situatia in care o boala poate fi folosita de ego pentru autodefinire, vezi multe cazuri in care omul chiar se lauda cu propria boala.
Acel bagaj pe care il caram zilnic cu noi si cu care ne identificam necesita energie, de asta multa lume e tot timpul obosita.
In cazuri nasoale duce la boala evident.
Si acum la ayahuasca. Ideea e ca te ajuta sa “vezi” bagajul mult mai usor si mai repede.
Acelasi lucru poate fi rezolvat si cu un psiholog bun.
Evident e nevoie de supervizare si de oameni care au mai facut asta pentru ca in momentul in care “pierzi” o parte din bagaj pierzi si o parte din propria identificare si automat vine intrebarea… dar cine sunt eu de fapt ?
Dar cum stă treaba cu fobiile complet (aș zice) iraționale? Din ce derivă? Tot un eveniment traumatic? De exemplu frica de nasturi. La câini, ascensoare, prăpăstii, apă etc. înțeleg, există mereu o șansă să se întâmple ceva. Dar la nasturi care nu pot să sară la tine, care e treaba? O asociație cu un eveniment neplăcut cu cineva care avea nasturi?
Am o prietena cu fobie de nasturi (am uitat termenul). Mi-a explicat că simte o frică paralizantă de tot ce înseamnă nasturi, n-are nicio haină cu nasturi. Explicația ar fi că îi e o frică teribilă că poate înghiți un nasture și muri sufocată.
Hmm, mă gândeam că se ajunge în vreun fel la o amenințare la adresa sănătății. Da, de fapt e simplu trebuia să mă gândesc. Dacă la o vârstă fragedă a urlat un părinte la tine că poți să te îneci cu nasturi și să mori, merge de o fobie mică.
În contextul actual, pandemic. Am devenit un germ freak. Germafobie se numește, cred.
Eu fac extrem de urat la analizele de sange. Am o problema daca vad sau simt venele de la mana(la picior e ok) plang iar dupa ce se termina tot procesul mai plang cateva ore, ma legan(!!!!!) si imi este extrem de greata. Stau cu mana stransa la piept urmatoarele 3-4zile si simt ca mi se micsoreaza stomacul.
Toate asistentele ma cunosc pentru ca merg in acelasi loc mereu si le-am explicat ca sunt cuminte in timpul recoltarii nici nu respir de frica si paralizez nu mai am aer dupa urmeaza criza de plans in hohote cu sughituri. Doamne Fereste de asa ceva sau de o boala mai grea pentru ca mi-e atat de frica incat si moartea pare acceptabila.
Și eu am frică de ace, mai exact la recoltarea de probe.
Am leșinat de câteva ori.
Dacă vb in timp ce îți ia sânge e mai ok.
E o frică ancestrală, de pe vremea când o înțepătură putea să fie sfârșitul.Dar poate fi și un eveniment traumatizant, in cazul meu am văzut cand eram copil o scenă live dintr-un spital din București.
Încearcă să găsești sursa problemei tale…. te ajută.
bah norocosilor. eu n-am fobii
Eh, ești între prieteni, poți recunoaște 😉
@Kilroy Azi fusai (nu sunt din Oltenia) pe la Crucea Caraiman (am mers incet din B… n-am depasit 220km/h) si am scris comentariul stand pe margine uitandu-ma la Kalinderu.
Imi plac paienjenii, imi plac reptilele, vin de la tara… noi crestem animale, la dam nume si apoi… in ceaun ca aia e… tre sa mai sim mancam.
Am vreo 4-5 capse de la potaile cu care m-am intalnit pe munte…
Am vreo 500 de zboruri in ultimii 10 ani… s-a tras in mine, am tras in ei…
Am dormit in cimitir. Am dormit in desert… Am scapat de pe o barca care se scufunda…
Ma joc cu paienjenii… Ma duc la peste „cu mana”. Mai un clean, mai un sobolan…
Stau noaptea (cand ma duc la tara si e cer senin) si ma uit la stele…
Firici/foboii… N-AM. De temute ma mai tem.
I have a constant fear that something’s always near
Fear of the dark, fear of the dark
I have a phobia that someone’s always there
Harris Stephen Percy
Am câteva faze mai ciudate: mi-e frică de căzături. Nu de durerea pe care o pot provoca, ci de imprevizibilitatea „aterizării”, cine știe în ce poziție nasoală pic, sau de ce mă lovesc în cădere, eventual mai pică ceva peste mine (o bicicletă)…
Problema e exacerbată de faptul că-s operată pe coloană, care e prinsă în tije, dar e o teamă care exista înainte de operație.
Și mi-e frică să-mi intre apă în urechi. fac duș fără probleme, mă scufund cu capul în apă la mine-n cadă de bună voie, dar să clipocească apă pe lângă urechile mele la o bălăceală în mare, încercare de înot…. ,nope.
@domnule Coloja, am o curiozitate, Kipling are o povestire tradusă la noi „în aceeași barcă” sau cam așa: niște întâmplări care produc o impresie puternică, dar momentană asupra unor femei însărcinate provoacă coșmaruri recurente copiilor lor ajunși adulți. Coșmaruri atât de puternice și suficient de recurente, încât oamenii ajung pe droguri.
Este posibil așa ceva?
@AB: nivelul la care traumele sau emoțiile puternice se transmit genetic e atât de mic încât e imposibil ceea ce descrii mai sus. Nimic din trecutul părinților nu va afecta ca amintire prezentul copiilor lor.
Traumele transgenerationale au vreun fundament? Sau conceptul a fost inventat pentru a mai stoarce niște bani din publicarea cărților? Că sunt în mare vogă cărțile pe acest subiect.
@Deea: mă foarte îndoiesc că au un fundament științific. Dacă ar fi avut ne-am fi dat seama deja de milenii.
Mulțumesc.
Random comments, sper ca nu se supara nime’.
1. Fobie de tigri (sau oricare alt animal care poate face pagube serioase) nu exista. „Cheia” unei fobii este exact o frica patologica fata de un obiect sau situatie a carui/carei grad de periculozitate este exagerat de catre „suferind”.
2. Nicaieri n-am vazut despre comportamentele de asigurare/reasigurare, verificare, anxietate anticipatorie, securizare. Poate ar fi fost interesante pentru cititori.
3. Daca fobiile au la baza evenimente traumatice, PTSD-ul ce stie sa faca ?
4. Expunerea prin imersiune iarasi ar fi interesanta pentru cititori.
5. Asa, in mare, fie-mi iertat, dar nu ai definit corect ce inseamna de fapt o fobie, nici cu etiologia n-ai nimerit-o, cu „tigrofobia” ai dat-o in bara rau de tot, cu traumele care stau la baza fobiilor idem… iar cat despre componenta genetica, aici iarasi ar fi multe de discutat.
Stiu ca vine valu’ de downvote-uri si probabil niste replici acide din partea ta, dar daca tot vrei sa inveti boboru’ putin despre tulburari psihopatologice, ridica te rog stacheta la follow-up :). Merci fain.
@N/a:
Eu zic să cauți mai bine detalii despre tigrofobie și să revii.
Nu fac obiectul prezentului articol. Poate îmi este permis să scriu despre ce doresc.
Nu există evenimente traumatice. Există însă evenimente traumatizante. Care sunt altceva decât traumele. Un eveniment traumatizant nu se soldează neapărat cu traumă și nu orice traumă duce la PTSD. Dar PTSD-ul face o supă mișto.
Probabil. Cheful de a tasta nu e mereu la cote maxime în cazul meu.
Eu zic că data viitoare când te decizi să-i arați cuiva că știi mai bine să dai măcar un google search după tigrofobie înainte s-o descalifici fără drept de apel. Restul sunt chestii pe care tu – desigur – le-ai fi făcut mai bine, dar treacă-meargă de la tine, tu fiind indulgent.
Cu plăcere. Dar vezi că stacheta aia se ridică la chestii verificabile, nu la ”eu n-am auzit de tigrofobie pentru că motive și vezi că data viitoare să faci cum zic eu”.
Hai să fim deștepți altă dată, zic.
1. Mergand pe ideea ca poti fi de acord ca fobia presupune o frica patologica fata de un obiect / situatie recunoscuta de catre client/pacient ca fiind exagerata (in ceea ce priveste gradul de periculozitate real versus cel resimtit subiectiv) + comportamentele enumerate de mine mai sus + afectarea functionalitatii globale sunt foarte curios cum poti spune ca „tigriphobia” ce-o gasesti pe google este o fobie reala (conform criteriilor de diagnostic icd-10 / DSM).
2. Sigur ca-ti este permis. Si mie imi este permis sa completez omisiunile tale. Sper.
3. Exista evenimente traumatizante, asa este. Dar TU ai scris „evenimente traumatice”. Oricum, parca ar fi fost mai simplu de inteles o formulare gen „situatii sau evenimente stresante”. Zic si eu. You know, for your next article.
4. My bad.
5. Dac-o fi Vali de acord si „serialul” Rubrica de Psihologie continua, ma ofer la un spin-off intitulat „Replica la Rubrica de Psihologie” care sa corecteze intr-un mod ironic si agresiv (but scientifically sound) mini-bazaconiile pe care le compui (95 % e foarte ok, pe bune. Si scris frumos si captivant. Si nu, nu glumesc. Si nu, nu sunt ironic).
Lemme know, Vali, it could be fun.
@N/a:
E super-jegos ceea ce faci. Întâi vii și cauți nodul în papură. Așa – trufaș; ”îmi arați tu mie”. După care îți spun de tigrifobie și tu ce faci? Absolut normal că o ignori, că doar n-o să accepți că ai greșit. Apoi te oferi tu cică să corectezi greșelile mele într-o ”rubrică”. Chit că – zici tot tu – ”95 % e foarte ok, pe bune”. Chipurile ”mini-bazaconiile” compuse de mine ar necesita corectură ”agresiv-ironică”. Alea 5%. Păi bine atunci – ne explici poate agresiv-ironic dacă există tigrofobie. Nu evaziv, prin ”dar ia spune-mi tu mie criteriile”, că nu eu trebuie să-ți dovedesc ție că am dreptate când – repet – Google te lumina în 3 secunde. Fă-o direct: da sau nu. Și dacă tot ești acolo poate ne zici și de leofobie. Cum nici aia nu există, leii fiind foarte-foarte mari și agresivi și – deci – teama față de ei fiind justificată. Că așa ai învățat tu la facultate – că dacă e mare și cu gheare se tem oricum oamenii de el.
Pai cam da, exact aia iti spun, cand periculozitatea obiectului / situatiei este pe bune mare (tete-a-tete cu un tigru, leu, lup, rechin tigru, marele alb, urs kodiak, brun, grizzly), NU avem de-a face cu o fobie conform criteriilor de diagnostic ICD/DSM. Ci doar atunci cand periculozitatea obiectului este EXAGERATA de catre subiect (cu exceptia fobiei de a zbura si a fobiei de elemente ale naturii , unde chiar daca periculozitatea este mare, sansele statistice ca acel „worst case scenario” sa se si intample sunt mici sau foarte mici … deci aici ar fi exagerarea riscului / probabilitatii ca acel eveniment catastrofic sa se si intample).
Da, sunt cum spui tu pentru ca mi se pare absolut revoltator ca un psiholog sa nu stie diferenta dintre anxietatea normala si anxietatea patologica si toate formele ei, inclusiv fobia (aka vechiul conundrum normalitate-anormalitate-boala). Tu oare n-ai fi in locul meu ?
Mișto cum o întorci.
Tu altceva spuneai mai sus. Spuneai că nu există fobie de tigri. Eu ți-am arătat că există. E chiar atât de greu să-ți închipui un tigru plimbându-se pașnic în cușcă și un fobic devenind anxios la 20 de metri de el?
Fii atent încă o chestie: fobie de urși. Arcotophobia. Se manifestă inclusiv față de jucăriile din pluș sub formă de urși.
How now brown cow?
Ești cum ești pentru că ai crezut că poți intra aici defilând sub anonimat ca student în Timișoara și să-mi arați tu mie cine ce știe. Și-acum mă somezi tot tu pe mine să îți dau din DSM chestii, chit că – repet a 5-a oară – zeci de site-uri îmi dau dreptate tot mie. Și te lămureai cu un simplu Google search. Dar trebuie să rămâi tare pe poziție – corect?
Ei – cum bagi asta cu ”mi se pare revoltător ca un psiholog…”, chit că – din nou – îți dau screenshot mai jos să vezi cum o ții pe-a ta, ”revoltător”:
CLICK AICI TINERE SĂ VEZI TIGRIFOBIE
Studentul din mine arde sa te contrazica din nou, dar am de invatat pentru restanta de la psihiatrie.
Hai ca ne auzim la urmatorul tau articol, daca este cazul.
@N/a:
Studentul din tine nu are ce corecta, că l-am corectat eu pe el mai sus și n-a vrut să accepte asta. Nu e în poziția de a face chestii.
Sau poate ”hai că nu”, zic eu. Pentru că ești aici doar dintr-o încercare de a da peste bot de sub anonimat și te și faci că plouă când ți se demonstrează că n-ai dreptate. Ca acum să-mi spui tu rânjind că vei fi ”pe fază”. Ca și cum ai avea drepturi sau eu aș avea nevoie de încă o conversație aiurea cu un tip din complexul studențesc al Timișoarei. Așa că bănuiala mea vagă e că data viitoare vei vorbi singur din spam dacă abordarea va fi la fel. ”Dacă e cazul” – vorba ta, la urma urmei.
Teama nu e de femei frumoase ci de rezultatul divortului. Vorba cantecului:
„If you wanna be happy for the rest of your life
Never make a pretty woman your wife”
Discutiile acestea de nivel ultra-inalt *cough* m-au pus pe ganduri. Oare ce fel de abordare terapeutica ai sugera in cazul in care un pacient cu schizofrebie, proprietar de pisici, care este infestat cu Bartonella si Toxoplasma Gondii dezvolta simultan si o fobie de pisici (which is a real phobia, by the by) plus un delir in care este convins 100 % ca infectia cu cele doua bacterii i-au declansat si intretinut schizofrenia ?
Te rog eu mult, daca se poate, raspunde-mi cu “rabdare si respect”.
Multumesc anticipat.
aș vrea să intervin eu să subliniez că, de obicei, e bine să nu te dai mai deștept decât omul în casa căruia te afli. merci.
@N/a: ai intrat în spam, după cum îți promisesem. Amuzant însă e că în 2018 am publicat o carte de psihologie care are un capitol întreg despre implicațiile t.gondii în dezvoltarea schizofreniei. Ca acum să vină un mucos, care pe-atunci era elev, să-mi pună întrebările de mai sus. Cică să verifice el ”dacă știu”.
Omul de mai sus e fix ca ăla de 6 ani care a văzut niște filme cu karate și acum s-a proptit în fața unui vecin și dă haotic prin aer cu mâinile, încruntat și cu picioarele depărtate agresiv.
Eu ți-am spus mai sus o chestie. N-ai vrut să înțelegi. Dar ca să-ți arat că sunt om de cuvânt…
E ok, inclusiv faptul ca esti convins ca-s vreun tinerel fara pregatire imi intareste una de ideile de mai sus. Sunt sigur ca drumurile noastre se vor incrucisa din nou. Si da, ne stim live. De ani buni. Imi place cum ai progresat.
aici și-a băgat pula in tine. subtil, dar nu prea.
il scutesc eu de viitoare comentarii de kkt.
@vali:
…el dându-și aici aprobarea, desigur. Fără el nu progresam – înțelegi? El a urmărit atent, de la distanță și sempaiul e mulțumit de ceea ce vede.
da, vine pulică anonimul să-mi confirme mie că fac bine.
fmm, noroc că nu sunt eu pe flexat, că mulți s-ar simți jenați și n-ar mai comenta.
Mie mi-e frica de ma kk pe mine de…rame..Nu inteleg de ce sau de unde dar aia e, merg cu lanterna pornita pe telefon daca ploua noaptea, sa fiu sigura ca le evit. pffff, numai gandul si-mi ridica parul pe spate.