Distribuiți mai mult articolele alea cu cât sunt comisioanele Glovo, poate află lumea

Mă prinde o poftă de șaormă seara, la ora când spre binele nostru toate restaurantele sunt închise. Zic hai să merg undeva în zonă, mă duc la șaormeria Băneasa, până pe la 11 când iar spre binele nostru nu mai avem voie să ieșim din casă (că Covidu e mai periculos noaptea) zic că mă rezolv. Pentru brașoveni, aia de lângă liceul de info.

Acolo, festival de mașini pe avarii și de băieți cu Glovo. Erau vreo trei fraieri, cu mine cu tot, care veniseră să-și ia șaorma personal. Băieții de la înfășurat în glume cu băieții de Glovo, se știau, treabă, veselie. Vine un nea Pandele care era ceva admin pe-acolo și încearcă să-i grăbească. Metoda lui era să încurce treaba. Zice unei tipe care aștepta că se ocupă el de comandă, să-i dea și niște beri că le comandase, se duce la frigider și uită ce are de făcut, se-apucă să aranjeze berile pe-acolo. Dup-aia se apucă să-i povestească ăleia ce profesionist e el, cum îi pasă de clienți (că greșise unu o comandă) și cum nu contează, îi dă șaormă nouă. Și-i tot făcea cu ochiu’ și tot explica cât de mult contează satisfacția clienților. După care se-apucă și se învârte pe-acolo, mai dă un pumn în coaste unui angajat așa în joacă, mai învârte două pungi, tot așa.

Eu stăteam de 10 minute în fața lui și așteptam să mă întrebe ce vreau. S-a făcut 11, am renunțat la idee, poate omul era mult prea concentrat pe ideea de satisfacție a clienților și nu mă vedea. Așa că m-am dus acasă și am comandat șaorma prin Glovo, că aparent îi pasă de băieții Glovo, de e pretenar cu ei.

Comisionul pe faza asta, pe care-l plătește el, sau patronul care l-a angajat, naiba știe, e 36%. Plus alte taxe. Livrarea a fost moca, avantajos pentru mine, ce să zic. Nu mai calc pe-acolo fizic, n-are rost, trăiască Glovo. Probabil, pe undeva, e avantajos și pentru nea profesionistul treaba asta, n-am cum să știu că n-am șaormărie.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

85 comentarii

  1. Am vazut discutia si la Cetin si am zis ca acolo nu are rost sa comentez…

    1. Pentru cine comenteaza ca e mult 35% cat ia glovo,vedeti ca NU e obligatoriu sa va bagati bodega pe livrari.

    2.ca sa ai livrare in regim propriu ai nevoie de 2 soferi/tura 12 ore pe zi 2 cu 2 deci 4 soferi. (Afacere mica ,ca alea mari au sistem de livrare propriu cu mai multe masini si nu isi bat capul cu glovo)
    Cheltuieli numai cu salariile peste 15.000 lei + benzina + achizitionat masinile initial + sanse sa fi baut unu din aia 2 gigei de pe tura ceva si sa nu se prezinte la munca. Ia sa vedem cum faci livrari in sistem prorpiu cu 1 sofer

    Tinand cont de cheltuielile astea ,parca nu mai pare mult sa platesti un comision de 30% cuiva care iti ofera serviciul asta + daca ceva nu e ok cu comanda ,nu se intoarce inapoi ci o „deconteaza” glovo.

    Imi pare rau pentru astea 70 de burgarii deschise in Brasov care te taxeaza 38-50 de lei pe o chiftea cu chifla si sos si se plang ca trebuie sa plateasca serviciul de livrare.

    Si pe incheiere ,nu,nu e garantat prin constitutie divinia sa aveti acces ca si restaurante la serviciul Glovo, va piteti desfasura activitatea si fara.

    00
    • N-o să-ți vină să crezi, dar sunt total de acord cu tine.

      Doar că acum e mai tristă treaba, de când cu pandemia, n-au putut ăștia să-și țină restaurantele deschise, de unde și supărarea cu comisionul pe Glovo. Și no, nu toți au un local de-ăla care să-și permită suma de care spuneai tu, un minim de 20.000 de lei pe lună.

    • Confirm asta cu Cetin. Daca e un comentariu la subiect, cu limbaj decent, dar in dezacord cu propria gandire se sterge cu pofta. Da, stiu, e absolut dreptului lui, doar constat realitatea.

      La fel cum e dreptul „firmelor de livrari care distrug industria” sa isi puna comisionul care sa le asigure functionarea si profitul. Nu vrei, nu te bagi. E prea mult? Iti maresti preturile pentru livrarile prin Glovo/Takeaway/Foodpanda etc.

      Printre linkurile cu profitshare spre Emag, nu am vazut sa le planga de mila si firmelor carora emag le percepe peste 25% comision doar pt vanzare (nu si livrare). Sau asta nu se incadreaza la distrugerea industriei?

      00
    • @cristian: comisionul perceput de emag este INCLUSIV pt costurile de transport (se aplica la cifra de afaceri deja de 1 an!!!)

      Daca comerciantul a negociat cu un curier pt tarif de 15 lei/livrare, dupa ce se aplica comisionul emag transportul devine 19-20 lei pt clientul final.

      In „piata”se mai vorbeste ca din cei 15 lei… si curierul decarteaza catre emag niste lei

      00
    • @Laur- Cand am zis ca nu include livrarea, ma refeream ca in acel comision perceput de emag nu se asigura si livrarea catre client(cum fac o parte din firmele de delivery). Livrarea fiind un cost suplimentar, peste care emag de asemenea isi pune comision, din cate am inteles de la tine.

      00
    • True cu Arhiblog, părerile nepopulare diferite de ale omului sunt șterse sau nu apar deloc. Motivul pentru care nici macar nu mai intru sa citesc de ceva ani încoace.
      E echivalentul Antena 3 sau Gabi Firea pe fb.

      00
    • Eu am vazut o gramada de pareri contradictorii pe-acolo, inclusiv de la mine, si din moment ce le-am vazut eu, e clar ca n-au fost sterse. De-aia tind sa cred ca e o chestiune de exprimare si nu una de orgoliu sau alte minunatii.

      00
    • In Germania comisionul ala e de 13%. E clar ca la noi baietii sunt intelesi si profita de consilul concurentei slab si au creat un oligopol.

      00
    • @Ninja: Pentru zona Berlin tarifele sunt așa:

      – 10 -13% din fiecare comandă reprezintă doar listarea în aplicație
      – ca să nu apari la coada listei în aplicație plătești suplimentar: 1- 3 euro / comandă
      – 30% din fiecare comandă dacă se livrează prin aplicație
      – 0% dacă livrarea se face cu flotă proprie

      Sursă: https://m.youtube.com/watch?v=EEzy3i5dUqU de la 3:25. La 7:20 se face și un calcul cu profitul restaurantelor – sub 1,50€ la o comandă de 10€ dacă livrarea se face prin aplicație. Puțin mai mult prin flota proprie. Flotă însemnând bicicliști.

      00
    • Doar asa ca idee abstracta pentru cei care au dat dowvote… eu am avut mult mai multe comentarii sterse sau nepublicate aici decat la Cetin. Culmea e ca in aproape 100% din cazuri, gasesti circumstantele in care comentariul tau a fost sters, faptul ca nu ai fost suficient de clar in exprimare, sau modul in care ai facut-o, poate fi interpretat, intr-un fel sau altul. In conditiile astea, mi-e destul de greu sa ma supar pe cel care a strers, oricat as vrea. Zic doar asa, ca poate mai vedeti si alta perspectiva decat a voastra, si in loc sa va suparati ca magarul pe sat, va uitati mai intai in curtea voastra.

      00
    • Cumperi meniul zilei cu 25 de lei din care glovo isi opreste 40% si atunci restaurantul trebuie sa faca profit din aia 15 lei. Iti dai seama ce ingrediente de calitate sunt acolo daca din 15 lei trebuie sa acoperi chirie, salarii, utilitati.

      Offtopic: motivul pt care asta e unul din cele mai bune bloguri din tara este ca vali accepta pareri total diferite de ale lui si nu cenzureaza ce nu-i convine.

      00
    • motivul pt care asta e unul din cele mai bune bloguri din tara este ca vali accepta pareri total diferite de ale lui si nu cenzureaza ce nu-i convine.

      minciuni.

      depinde mult cum formulezi. dacă ai o părere și ea e stupidă sau agramată, s-ar putea să ai suprize. sau dacă începi așa „îmi bag pula-n mă-ta dacă nu-mi accepți comentariul, dar uite ce voiam să-ți spun, prostule…”

    • Mai e și Radu cu același comportament, am avut câteva comentarii în care relatam câteva experiențe nu tocmai plăcute pe care le-am avut cu clienții lui pentru care publicase articole plătite dar n-au apărut pe site la el 🙁.

      Comentariile critice care apar la el pe site sunt doar de la cei care au comentat anterior și nu sunt aprobate manual, restul… -> Delete.

      00
    • N-am vazut nici o firma care sa faca discount daca mergi si ridici mancarea singur de la ei. Nu prea inteleg de ce… poate ar merge mai multa lume pentru un 10-15% reducere

      00
    • @gigigicu, exista un asemenea discount la Cuptorul cu lemne.
      O parte din cei care luati apararea unui asemenea comision nu realizati ca tot voi il platiti sau ca se rasfrange asupra calitatii produsului..

      00
    • NOU
      #16

      Nu știu în ce seara ai prins tu ca și client sa aștepți și aia de acolo sa facă doar glovo ca în 99%din cazuri este invers. Curierii de la glovo aștepta acolo și câte o ora pentru a prelua o comanda cu o sigura shaorma, acolo priorități sunt clienții care stau la coada și nu curierii de livrare sunt cazuri când sunt câte 3 sau 4 clienți și 10 curieri și cei de acolo fac comenzile la clienți iar pe băieții de la glovo ii țin acolo pe tușă ceea ce nu mi se pare normal ce se întâmplă acolo. Frumos ar fi dacă 2 angajați ar face comenzile clienților și 2 pentru cei cu delivery dar acolo de obicei este invers 1 angajat prepara comenzile curieri lor și 3 se ocupa de clienți.. Curierii au lepra sau cum și de ce trebuie sa stea pe acolo înșirați ca ultimii oameni.. Și da cu au mai spus.o și alții e mai eftin cu glovo decât sa ai flota ta de curieri

      00
    • Și totuși comentează destui pe acolo, deci nu e chiar așa neagră treaba.

      00
    • Cumva de acord cu Robert3. Poti sa iti faci singur livrare in regim propriu dar te costa. Poate daca esti foarte cunoscut, merita. Insa, ca in IT, de asta exista subcontractare altfel firmele si-ar face ele totul acasa.

      Situatia asta din pandemie imi pare o comparatie cu seara de Craciun/Revelion. Te duci la restaurant, mananci, bei, pleci la 3 AM si chemi un taxi sa te ia pe tine si pe familia ta si injuri ca tariful nu e ca ala normal.

      00
    • „depinde mult cum formulezi. dacă ai o părere și ea e stupidă sau agramată, s-ar putea să ai suprize.”

      – poate suntem multi cu dubla personalitate: una rationala si coerenta cat de cat care iese la iveala doar pe aici & alta stupida si agramata in alte parti. Sau poate pe langa filtrul explicat de Vali mai exista alte filtre mai personale si subiective. Filtre care sunt, din nou, absolut dreptul lui. Pentru ca e plantatia lui acolo si face fix ce vrea, cum vrea. Dar si pe mine filtrele astea extra m-au facut sa nu mai intru din pacate.

      00
  2. Nu-l opreste nimeni pe nenea cu shaormeria sa isi cumpere patru masini, sa angajeze patru soferi si sa nu mai dea 36% la glovo.

    00
    • Hahahaha, buna asta

      00
    • 4 masini inseamna 8 soferi minim.

      00
    • Sau, mai rezonabil, nu il opreste nimic sa isi creasca preturile ca sa suporte o parte din comision, mai ales daca majoritatea vanzarilor vin deodata prin Glovo&prietenii. E cineva care DACA observa ca meniul lui preferat de burgeri si cartofi e mai scump cu 5 lei, de la 32 la 37lei, nu o sa mai comande din cauza asta?

      00
    • se practică angajarea de șoferi cu mașinile lor. ieși mai ieftin așa și lepra e mai atentă cu mașina lui decât cu aia de firmă, nu-mi dau seama de ce.

    • @Cristian – Cresti pretul produsului creste si suma cu care te taxeaza Glovo! E procent din costul comenzii ;-)

      00
    • Tot așa, nu-l oprește nimeni pe nenea cu shaormeria să facă un discount de 15% pentru cumpărătorul direct. Ar încuraja pe mulți și ar ieși în câstig (decat 30% către Glovo).

      00
    • @vali – Eu sunt angajat la un lant de pizzerii din București cu mașina personală. De ce aș fi lepră ?

      00
    • bogdan, de obicei oamenii pe mașini de firmă conduc mizerabil, că nu e mașina lor.

    • Corect. Se pare ca sunt deja care isi fac singuri livrarea, sunt din cei care ofera discount, daca vii sa iei mancarea de la ei. E nasol sa platesti 36% din valoarea comenzii, dar la fel de nasol este sa tii o flota de masini si oameni extra numa’ pentru livare. Cu toate costurile respective (intretinerea masinilor, asigurari, combustibil, o serie de taxe, salarii in plus, care si ele vin cu o alta serie de taxe etc.).

      Ma gandesc ca un patron cu creierii la el pur si simplu isi face niste calcule si vede daca merita sa angajeze special pentru livrare sau merita sa externalizeze serviciul, cu toate costurile aferente.

  3. cine nu isi permite soferi sa faca sistem gen Drive Thru.
    Asa ca daca ai pofta pe o shaorma o comanzi de acasa, te imbraci, te sui pe bicicleta,la pas sau cu masina si te asteapta shoarma gata facuta.
    Si ca sa prinda la clienti daca glovo ia 38% lasi si tu pretu cu 20%. Pret intreg sa plateasca cei care mananca in local, ca dupa aia tre sa umble ospatarul, murdaresc tacamuri si fetze de masa, se ciobesc farfurii, etc. Sau bagam si noi coperto ca la italieni?

    00
  4. M am oprit din citit dupa ” (că Covidu e mai periculos noaptea) „. Nu stiu daca doar face pe prostu sau digresiune.

    00
  5. Cum am mai spus și într-un articol recent, unele restaurante sunt chiar mulțumite de aceste servicii. Am mers de mai multe ori la un restaurant sa ridic singur comanda și nu m-au întrebat doar odată de ce nu comand prin glovo/foodpanda.
    In al doilea rând nu exista doar glovo, mai sunt foodpanda, takeaway și tazz. Nu cred că au ajuns la o înțelegere între ei unde toți cer 36% comision
    Fun fact: telefonul încearcă să corecteze din glovo in floci :)) cumva eu evit glovo pentru că 90% din curierii pe care i-am văzut acest echipamentul murdar. Celelalte firme parca ai curierii mai decenți/profesioniști

    00
    • Nu, ceilalți cer 34% si 35%. Iar lui Mc Donalds si KFC nu le cer mai nimic. La fel cum Sodexo, Up si Edenred taxează 6,8 sau 12% IMM-urile iau lui Kaufland si Mega nu le cer nimic. Dar tu ca IMM poti sa scumpesti mancarea, nu? ca doar clienții tot vor cumpara. Mai ales ca beneficiezi de discounturi masive din moment ce cumperi tiruri de marfă plus ca faci si artificii fiscale sa nu platești impozit pe profit. Doar ca parcă nu

      00
    • Dacă Dorel de la tejghea ți-a zis asta nu înseamnă că „bossu'” e de aceeași parere

      00
    • sodexo o mizerie. as face o clona in 2 saptamani daca m-ar lasa

      00
  6. Nici nu mă mir ca avem cele mai puține IMM-uri din Europa cand aplaudati sa plătiți 36% din munca voastra unor paraziți

    00
    • Comisioanele alea reprezintă taxa pe lene. Pe lenea clientului, care vrea la botul calului, pe lenea vânzătorului, care nu își bate capul cu scalarea afacerii. Acum 5 ani nu explodase fenomenul cu livrările, de atunci și până acum taxa aia pe lene a dat de muncă la nivel global la zeci de milioane de oameni într-o industrie pe orizontală.

      00
    • Ai citit, n-ai inteles, ai comentat. Bravo, Simona!

      00
    • Fix de aia avem cele mai putine IMM uri din Europa…

      00
    • De ce paraziți?

      De la ce volum de livrări se merită cum zicea cineva mai sus, 2 mașini, 4 șoferi, la acele mașini întreținere și tot tacâmul, plus riscurile aferente.

      După asta trebuie să mai ai și o aplicație, încasare cu card, rezolvarea bug-urilor și mentenanța aplicației cu tot ce înseamnă asta, practic 2 aplicații una pentru ios și alta android. Da sunt artificii să le faci la fel dar tot e de lucru.

      Apoi începe să recuperezi toate costurile astea shaormă cu shaormă.

      00
    • Comenteaza cat poate, Simona!

      00
  7. Nu va mai agitati degeaba. Nu ne mai intoarcem inapoi, cred ca sunteti constienti. Totul se va face prin aceste firme. Nu ai ce sa faci, serviciile se externalizeaza peste tot, distributia este un serviciu. Pe viitor „restaurantele” se vor impartii in 3: care doar livreaza, care vand doar in incinta si posibil cativa „hibrizi”. E un win win situation in multe directii. Patroni nu mai au bataie de cap cu distributia, se concentreaza exclusiv pe ce trebuie, pe facut mancare. La pranz pateam de la birou ca sunam la pizzerie si imi dadea direct 2 ore timp ce se faceau 3 ore si mancam pizza rece sau mergeam dupa ea ca soferii nu faceau fata. Studentii si altii pot lucra 2-3 ore la pranz si atat. Mancarea iti ajunge calda si repede. Se fiscalizeaza tot ca e mai mult control.

    00
  8. Cum spune cineva mai sus, companiile astea de livrari au bagat in circuitul fiscal industria restaurantelor…In Bucuresti sunt undeva la 1.5 milioane de comenzi lunar pe aceste platforme de livrari… comenzi care sunt fiscalizate, o conditie pentru a putea livra cu oricare din aceste platforme este sa accepte plata online. Everyone wins! In special clientul care in orice moment al zilei poate sa aleaga din zeci de oferte prezente pe aplicatiile de delivery!

    00
    • Da, de departe chestia cu fiscalizarea este cel mai bun lucru. Pe termen lung, pandemia schimba si va schimba horeca in bine pentru noi (noi fiind societatea si/sau beneficiarul final). A, ca unii se vor pierde pe drum, nasol. Survival of the fittest, capitalism pe paine si alte chestii de-astea dragute.

      00
    • Corect.Aici i-a lovit cel mai tare pe circiumari,la fiscalizare.

      00
    • la fiscalizare și la cafeluțele de 15 de lei.

  9. Este un restaurant pe la Brâncoveanu care livrează și prin platformele respective , dar dacă te duci sa ridici comanda personal ai 15% reducere .
    Nu este mult, dar te face să ieși din casă.

    00
  10. M-am oprit la „până pe la 11 când iar spre binele nostru nu mai avem voie să ieșim din casă (că Covidu e mai periculos noaptea) zic că mă rezolv. ” – ai votat AUR si ai pupat mana lu’ Spagoveanu, asa? Sanatate.

    00
    • Din ce am auzit cică e periculos să deschizi și geamul după ora 23, mai ales cei de la etajele inferioare, că nu ști până la ce înălțime bate covidu’. In special în nopțile cu lună plină că atunci e mult mai activ.

      00
  11. Asta ca e mai periculos covidu noaptea am mai auzit-o la băieții care beau bere la Pet la coltul magazinului, probabil tot pe acolo spargi și tu semințe :)

    00
  12. am o dilema financiara:

    inteleg cum e cu „postacii” pesedisti care apar pe aici…adica inteleg cine-i plateste

    inteleg postacii „rusofili” sau alte culori…

    ii inteleg pe aia care lauda revolut, uber, orice alt cacat….plm, sunt niste bani in spate

    da’ cine plm ii plateste pe astia care s-au blocat la „noaptea Covidu-i mai periculos”?!?! plateste cineva sa creasca „auernesu” de Covid?

    00
  13. Tot o parere pe care nu am vrut sa o pun la arhi ca nu voiam scandal, restaurantele care dau calitate merg si vor merge bine merci mereu. Ca livreaza glovo, ca livreaza altcineva, aia se vor tine pe picioare. Sunt locuri ce nu fac livrari deloc si rup, efectiv suni cu o zi inainte sa mergi la un burger. Pentru ca servirea e de 10, mancarea e delicioasa si la fel mereu, iar ambientul placut. Iar clientul va aprecia asta, la urmatoare iesire in oras va fi prima optiune.

    Aa, ca exista 7 shaormerii si 2 cafenele pe mp si 5 din ele nu mai fac fata cu comisionul asta, ce la vie, bad idea and bad management, nu e glovo de vina.
    Cum zicea colegul mai sus, e clar ca e mult mai convenabil decat sa tii masina cu sofer, mai ales cand nu esti kfc la comenzi.

    Intrebati livratorii ce parere au de jobul lor. O sa vedeti ca majoritatea is multumiti, ca fac un ban decent si nu trebuie sa plece la capsuni. Plus IT, call center si suport, marketing si poate si ceva profit. Asta nu ne intereseaza.

    00
  14. Saormeria aia e cea mai de rahat (no pun intended) din brasov.

    Dar or face ei ceva bine ca e plin de glovo pe acolo, trec zilnic.

    00
    • E literalmente cea mai buna saworma din Brasov,ba chiar as putea spune ca sunt singurii care se co.para cat de cat cu ce e pe „dincolo”

      00
    • Poate i-am prins intr-o zi proasta cand am fost pe la ei.

      Cartofii erau amari (uleiul terminat probabil de cat au prajit in el), carnea era nasoala fara textura, si dupa 15 minute alergam spre casa ca faceam in pantaloni.

      Eu sunt multumit (relativ) de Azima, de pe muresenilor, pe acolo merg cand am vreo pofta.

      00
    • Mersi de downvote,dar mai bine faceti recomandari.

      Azima de pe Muresenilor e inchisa din Septembrie,s-a redeschis?

      00
    • Pe Muresenilor, in locul Azima e acum un Carrefour Express.

      00
    • azima erau aia la care tzatziki-ul era facut cu maioneza?

      00
    • Dacă vreți ceva de bine despre București, ei bine, la șaorme se pricep, sunt top. Așa e, Băneasa nu e cea mai bună, dar era cel mai apropiat local deschis la 10 noaptea.

    • Damn, nu stiam ca s-au inchis pe muresenilor (nu poftesc prea des la saorma). Erau si mai jos de universal langa andos intr-o perioada.

      00
  15. Livram nu livram vremea trece banu vine … dar despre cum conduc kinderi nu vorbeste nimeni ? Numa eu am impresia ca efectiv nu le pasa de viata lor sau a altora conducand cotetzele de ford ka, opeluri, clasicul golf 4 cu toate picate de pe el sau puscaturi de Renault toate cu cauciucuri din 90 sau despre faptul ca in graba lor nu respecta nici o regula de circulatie cu cazanu lor de unica folosinta luat la 500EU, generatie de drogalai !!

    MUIE GLOVO SI MUIE SI LA HoReCa, cei care isi respecta clienti vor supravietui ceilalti inapoi la capsuni ca doar de acolo au venit nu trebuie sa aiba toata lumea restaurant sa vanda gunoi si mancare expirata, pot sa ramana si 20-30% din cate sunt acum… daca ar fi Romanu obiectiv.. si nu ar merge pentru poza intr-un loc ci pentru mancarea buna altfel ar sta lucrurile.

    00
  16. Gig economy ajunge si la noi, ca ne place , ca nu .
    Acuma ca lumea ii semi-tintuita in case, cheltuie banii pe ce poate , nu-i mai da pe trotinete, taxiuri si inghetzate artizanale.

    Sa treaca pandemia, sa vezi cum incep sa planga ca nu mai comanda lumea.

    00
  17. Am si eu o intrebare, discount ul oferit de bolt,food panda ,ca sunt consistentr 40%, sau 1+1 ,astea cine le suporta ,platforma sau patronu de restaurant ?

    00
  18. Cu cât mâncarea e mai ieftină la origini (materie primă), cu atât e mai rentabil să distribui prin Glovo și alte servicii de gen.

    Mă refer în special la meniurile dezvoltate în jurul făinioaselor, cartofilor și a cărnii tocate – pizza, clătite, paste, burgeri etc.

    Acestea sunt suficient de ieftine ca materie primă încât să permită genul de marje acoperitoare inclusiv pentru procentul ăla de 36-37% luat de Glovo și ceilalți.

    Ca să fie mai clar: Maison de Crepes, care vând în draci pancakes și clătite dulci (foarte important că sunt dulci!), au o marjă de profit uriașă pentru un restaurant comparativ cu un gigant precum City Grill.

    Adică Maison de Crepes cu al său meniu „făinos” se duc pe undeva spre 40%, iar City Grill au optimizat absolut totul de-o manieră spectaculoasă și sunt undeva la 7%.

    Sigur, e diferență de volum între cele două, număr de locații etc. Dar așa arată lucrurile. Depinde cine ce vinde. City Grill are propria flotă de livrare, au cumpărat mașini, au angajat oameni, costurile lor de operare sunt uriașe comparativ cu un lanț mic gen Maison de Crepes. De asta la unii e vorba de 7% și la ceilalți e spre 40%.

    În fine, pentru mulți, livratorii externi poate să însemne să nu câștige aproape nimic, dar să existe totuși în piață, inclusiv din perspectiva expunerii, până oamenii vor putea circula și ziua, și noaptea. Și pe oriunde.

    Să faci tu de capul tău livrare e greu și scump.

    Totuși, există un exemplu de restaurant mic, care deși a pierdut mult la rândul său, se descurcă ok cu livrare proprie – Efes de pe Nerva Traian. Mi se pare că au o mâncare excelentă, poate îi ajută și asta (subiectiv, desigur).

    PS: Food Panda are o listă cu câteva mii de restaurante dornice să intre în rețea, restaurante care așteaptă să primească accept pe măsură ce Food Panda reușește să crească ei înșiși ca forță de livrare.

    00
  19. Singura mea problema cu Glovo, Takeaway samd e ca au prioritate in local aka daca vin si dau comanda ma uit ca prostu cum ii incarca pe colegi cu 30 de portii si eu astept 45 min pt meniul zilei… Sau poate doar localul unde am fost era de caca.

    00
    • Glovo si altii nu au prioritate prin contract. In mod normal resteurantul ar trebui sa se organizeze in asa fel incat unii angajati sa lucreze exclusiv curieri, ceilalti sa rezolve clientii din local. Problema e ca nu reangajeaza lucratori, acum cu deschiderea asta teoretica de 30%, practic un 80-90 si situatia se amesteca.

      00
  20. Pentru zona Berlin tarifele sunt așa:

    – 10 -13% din fiecare comandă reprezintă doar listarea în aplicație
    – ca să nu apari la coada listei în aplicație plătești suplimentar: 1- 3 euro / comandă
    – 30% din fiecare comandă dacă se livrează prin aplicație
    – 0% dacă livrarea se face cu flotă proprie

    Sursă: reportaj „Essenslieferdienste – Welche App ist am Besten?” pe yt de la 3:25. La 7:20 se face și un calcul cu profitul restaurantelor – sub 1,50€ la o comandă de 10€ dacă livrarea se face prin aplicație. Puțin mai mult prin flota proprie. Flotă însemnând bicicliști.

    00
  21. Las, comisionul ăla de la Glovo se compensează cu evaziunea făcută atâția ani de șmecheri, și chiar și acum cu evaziunea făcută la vânzările de la geam, cu ridicare personală.

    00
  22. Pentru cei care considera ca Glovo, Tazz, Foodpanda, Takeaway sunt personaje negative:
    1) adaosul de pana la 10000% pentru profitul celor cu restaurante e ok?
    2) 36%, pentru restaurante, dintr-o comanda, ii ia glovo. Pana acum, procentul asta le ramanea lor. Daca isi permit sa faca asta, cat au adaos?
    3) companiile astea sa renunte la profitul lor ( ca intermediari ), pentru a ajuta restaurantele sa aiba in continuare profituri imense pe produse si servire nu tocmai calitative?
    4) este o falsa problema, acest comision, noi nu avem nimic de castigat, functie de acest comision, deci de ce ne dam de ceasul mortii?
    5) ce spune despre calitatea produselor vandute, daca pierzi 36% din incasari si tot merge business ul?
    6) de ce trebuie sa fie opere de caritate? Toate astea au un pret si au alternative. Ai nevoie de livrare, pentru ca clientul e lenes/nu are timp, deci vrei sa ajungi la clienti cumva. Pe cont propriu sau externalizat. E simplu

    00
    • 2) 36%, pentru restaurante, dintr-o comanda, ii ia glovo. Pana acum, procentul asta le ramanea lor. Daca isi permit sa faca asta, cat au adaos?

      locația. care de obicei costă cel mai mult în cazul restaurantelor.

  23. Se mai si negociaza comisioanele astea daca nu esti tocmai la piel du la bitte. Stiu un fast food de specialitate care vinde pe foodpanda mai scump fix cat e comisionul, negociat la sange pentru ca sunt cei mai buni pe nisa lor.
    In schimb garoiul cu burgerie din prefabricate de peste drum de mine, de-si lasa cutiile si pungile de burgeri, cartofi si chifle congelate langa stalpul de oprire interzisa, e permanent prezent la -15-40% promotie pe bolt food.
    Presupun ca fiecare o duce bine in felul lui.

    00
    • Se mai si negociaza comisioanele astea daca nu esti tocmai la piel du la bitte.

      aici ai fost prost gratuit. te prinzi tu de ce.

  24. Salut. Am mai scris si in alta portare. La restaurantul unde lucrez avem un comision Glovo/Food Panda 30% daca se livrează comenzile cu livratorii lor sau 20% daca le livram noi. Am ales sa livram noi comenzile cu mașinile noastre si sa marim preturile cu 20% in cele 2 platforme. Iesim undeva tot bine la sfarsit de luna. Nu stiu unde sunt comisioanlele de 36% mai ales ca noi am avut 30 și 20 de la început fara nicio perioada de proba ca sa zic asa.

    00
  25. Pentru a livra o shaorma de 20 lei, glovo percepe un comision de aproximativ 7 lei, dar pentru a livra, în condiții identice, două shaorme, ar percepe 14 lei, de ce?

    Bine ca nu se aplică aceeași logică și la taxi!

    Totodată nu înțeleg de ce firmele de taxi nu încearcă sa facă competiție lui glovo, nu există taximetrist care sa nu mi se fi plâns ca nu mai are clienți la fel de mulți ca înainte de starea de urgență.

    00
    • Nu știu de unde ai scos-o pe asta cu comision pt fiecare produs, nu pt comanda.

      00
    • Asa reiese din articol, comisionul este 36% din valoarea comenzii, când crește valoarea comenzii, va creste și comisionul celor de la glovo.
      Poate vorbești de costul transportului ? Care este separat de comisionul perceput restaurantelor.

      00
  26. E dans le bitte?

    00
  27. Am un amic cu restaurant care nu este in glovo. Nu s-au băgat în glovo sau alte portaluri de livrare că are un restaurant bine cunoscut în comunitate și nu a avut nevoie neapărat de traficul adus de aceste aplicații. Pe langa asta mi-a spus că, având angajați 2 șoferi și o mașină mică și electrica in firma are cheltuieli cu livrarea sub o treime decât cele cu glovo. Șoferi angajați cu carte de munca și program de 8 ore, și culmea, nu pe minimul pe economie.
    Nu a este o perioada ușoară pentru el, ținând cont că este singurul lui business, pe care l-ai crescut de peste 10 ani, dar nici nu a ieșit în piața să se plângă. In loc să-și ia mașini de opulenta și case peste case, a strâns bani, pentru că tot timpul s-au gândit la business.

    00
  28. Si totusi, cat sa fie comisionul? Cat ar lua un taxi sa-ti aduca mancarea? Intr-un oras mare, 15-20 de lei, indiferent de valoarea comenzii. Sa zicem ca o comanda de 2 persoane e 60-100 de lei, cei 15-20 lei ar reprezenta ~25% din valoarea comenzii, poate chiar 33%. Cat sa fie livrarea la Glovo, mai ieftin decat un taxi?

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Top articole

7 zile