Bună, Ovidiu Eftimie mă numesc. Am aflat cu tristețe că prietenul/dușmanul meu personal Silviu Gherman a fost amenințat de afaceristul Ștefan Mandachi cu un proces prin care-i cere un milion de euro. Toate acestea din cauza unui filmuleț foarte amuzant.
Domnule Mandachi, mă văd pus într-o situație dificilă. Eu îl cunosc pe acest Gherman, am fost și la un revelion cu el, pe vremea când nu eram niciunii celebri, ci doar Ion Iliescu. Mulți ani după am fost la el în casă și am băut cu el și, mai mult, m-am certat cu el și cu Ovidiu Chihaia (colegul lui de la MesQuines. Ne-am certat pe muzică, ca proștii). Admirația mea față de Gherman nu este egalată decât de ura mea față de el, de cât de măgar este. Și pe mine mă enervează acest om.
În cazul acestui proces, vorbiți și dumneavoastră cu avocați, am auzit că sunteți om de afaceri și aveți bani să plătiți și de-ăștia, vreau să fiu și eu parte. Lui Gherman, că am fost la el în casă, îi voi cere cinci euro despăgubiri, dumneavoastră, că n-am fost, 174 de milioane de euro, că știu că aveți bani, parcă așa vă prezentați, ca „om de afaceri”.
Consider că anunțul dumneavoastră constituie o amenințare la adresa statului de drept și a măscăricilor de pe internet, ca mine și Gherman. Și dacă până aici vi se pare că glumim, vă asigur că nu, am vorbit cu Gherman recent, când primește notificarea, mă bag și eu în proces. Și, ca idee, eu am fost în procese cu lăbagii mai puternici ca dumneavoastră, oameni care au condus țara asta, și încă o fufă care încă mai o face pe un teritoriu restrâns, până va fi arestată. Treaba cu intervenția mea (întrebați un avocat, să vă explice ce înseamnă cerere de intervenție, parcă și dumneavoastră aveți pregătire în domeniu, nu?) va fi doar partea de can-can, pentru presă. Vă voi urmări în absolut tot ceea ce veți face și veți avea parte de plângeri penale non-stop, pentru orice. Știți ce faceți și ce activitate aveți, ei bine, voi avea grijă să vă prezentați la Parchet zilnic, să dați explicații pentru munca dumneavoastră de zi cu zi (repet, întrebați un avocat, că parcă aveți bani și vă permiteți asta).
Sper ca ăia care vă aplaudă pentru această mizerie să vă țină loc de confort mental când veți merge prin tribunale. A, și am și dublă cetățenie, deci cam toată țara va plăti pentru treaba asta. Curaj și închinați-vă la Ștefan cel Mare, nu-i așa că securiștii ăia cu care vă lingeți pe ceafă vă spun de el, când vă alintați între voi? Nu-i așa că sunteți șocat că știu asta? Ei, ăsta e doar primul șoc, stați aproape că ne distrăm.
Cere ma 175 si da si mie unu, nu fi naspa!
Apropo, pe ce motiv il dam in judecata, e prostia ilegală, ca nu sunt in domeniu?
Chiar e mișto filmulețul
Silviu Gherman este un Dobitoc Noroiu impreuna cu chinezoaica Su Mi!
Problema cu Silviu Gherman este ca nu e atat de funny pe cat e de magar.
Eu l-am dat în judecată pe Gherman pentru că face mișto de mine în glumele alea cu Victor Eftimiu. Avem înfățișare pe două filme, una la Curtea de Apel, în 6 iunie, una la ICCJ, pe 8 septembrie.
Eftimie, mai lasa frate si cativa netarati prin tribunale, sa ai ce face si la vara…
eu nu am avut parte de vreun proces până acum, dar tot mă gândesc cum se termină treburile acestea – solicitări de 1 milion euro etc. văd atâția jurnaliști, oameni politici tratând cu maximă relaxare procesele. adica ce se face gherman dacă e obligat să plătească și 100.000 euro ? andrei mantog am inteles că a trebuit să plătească o grămadă de bani către antena 3.
BĂ!!!! n-am eu destule procese pe cap?!?!?!
Deci, fii atent. Am vorbit cu Gherman și i-am zis s-o dea la pace: el îi dă 900.000 de euro să-l ierte Mandachi și restul de bani îi bem. În fine, nu toți, 50.000 pe avocați, ne rămân 50.000 de băutură. Și am discutat că poate facem rost și de un gram de gigi de banii ăștia, îl împărțim la mai mulți, asta e.
tre să vin cu buletinul „de serviciu” sau cu cel de suveran?
Se acceptă și buletin completat de mână, cu semnătură olografă și declarație pe propria răspundere că nu e fals.
Aștept cu atentie și un pic de îngrijorare guest post-urile părților implicate.
Ca sa ceri din gura poti! Ca sa ceri la tribunal parca trebuie sa depui o taxă de timbru de vreo 10% ….
eu stiam 2% dar tot e mult
Nu trebuie. De ce crezi că orice rupt în cur plin de datorii poate să ceară 50.000 de euro de la un blogăr?
Depinde ce se cere prin actiune. Taxa pentru constatarea incalcarii drepturilor de autor (ca in notificare Mandachi vorbeste de incalcarea Legii 8/96) si repararea prejudiciului aferent e o taxa fixa, de 100 de lei. La fel, actiunea privind stabilirea si acordarea de despagubiri pentru daune morale si atingeri aduse onoarei sau demnitatii (daca s-ar gandi la asta) e supusa tot unei taxe fixe, de 100 de lei…pe care si-o poate permite oricine. Daca e o actiune in pretentii obisnuita, taxa e calculata la valoare. La 1.000.000 de Euro, taxa e cam 51.000 de Lei.
Coronavirusul i-a închis șaormeriile, aveți milă vă rog.
Acum sa vezi lupta misto, securisti lui moldovean vs securistii lui zoso!
Securiștii lui Mandachi vs. toporiștii lui Zoso.
Secera si toporul
Nu sunt fan Mandachi… cred.
Din motive medicale ii urmaresc de cateva saptamani fara sa vreau activitatea, implicarea si resursele investite in oamenii din linia intai.
Acum am vazut filmuletul lui Gherman si nu pot spune decat ca e gretos la prima vizionare… din postura mea.
O sa zic eu ca Gherman nu face umor retardat, ci asa e el, cu deficit de TSH de cand e mic.
Hai cu minusurile, dar omul si-a pus hotelurile la dispozitia oamenilor care lupta cu Covid19, da de mancare gratis si asa mai departe, pe cand Gherman face chestii (retardate) pentru oameni dintr-o anumita bula, un echo-chamber pentru semi-intelectuali.
Avocat: bla-bla nu e pamflet bla-bla legaleese.
Stanca: bre, stai potol ca era o gluma, nu asa se reactioneaza la glume
Gigel: Dude, eu gust gluma, dar de ce m-a jignit pe mine propriu si personal, ha? Zi tu, de ce m-a jignit pe mine?
Avocat: coaie…
fin
Eu nu il stiam nici pe unul nici pe altul, insa sincer ma depaseste povestea asta. Am vazut mai intai parodia si nu am inteles nimic. Am vazut apoi filmul original si mi se pare gretos si ireal, jocul de cuvinte intre marimea conteaza si cm patrati de autostrada care e fix un petic de asfalt, omul in costum mulat pe alocuri, miscarea si succesiunea de cadre, totul e aiurea pentru mine.
Recunosc insa ideea originala, acum 20 de ani a fost „million dollar website”, o chestie care a prins foarte bine.
Mandachi mi se pare un tip in cautare de reclama si care acum s-a suit pe subiectul zilei, nu strica efortul lui insa e prea mult circ.
Ideea ca il da pe Gherman in judecata ca face misto de el sub motiv de fake news.. sau ce motiv invoca el acolo mi se pare puerila, sincer. Insa tonul, limbajul, vacabularul – parvenit care masoara totul prin prisma teancurilor de bani, gen Gigi Becali.
„gen Gigi Becali”
Mandachi e Gigi Becali varianta pentru mileniali
Bă, nu-mi place de Mandache ăla deloc.
Dar nu înțeleg ce-i amuzant la clipul ăla. Și nu mă refer la modul serios că „vai domne, așa ceva nu se face”, ci efectiv nu văd de ce e amuzant.
Credeam ca-s singurul.
Bre, știi ce nu era amuzant? Să scriu despre cum Mandachi face scandal pentru Crucea Roșie, care este o căpușă infectă plină de puroi, care suge bani nasol de tot, în timp ce hopsterii artizanali se iau de BOR. Că CR iau 1% din orice bilet tăiat la vreo activitate culturală, nu știu dacă moldoveanul ăsta cunoaște acest aspect.
Așa, „Eu am fost cocalar, 10 ani am fost, dar acum ascult Subcarpați” e mult mai funny. Bine, o să dureze câțiva ani până se prinde toată lumea de poantă, dar nu asta e important.
Sincer, de Subcarpati auzisem pana acum doar la geografie si la meteo.
Serios ? Problema ta in legatura cu activitatile culturale e 1% cr ? Spaga, cultura de partid, spalari de bani, „artisti” pe listele de plata, nu ? 1 fucking %?
Subscriu Znuff. Cu ocazia asta ii mai face si publicitate anonimului.
Legat de,
„Așa, „Eu am fost cocalar, 10 ani am fost, dar acum ascult Subcarpați” e mult mai funny. Bine, o să dureze câțiva ani până se prinde toată lumea de poantă, dar nu asta e important.”,
nu esti tu cel mai istet de pe blog?
Gluma cu Subcarpati este fenomenala.
Nici mie nu mi se pare amuzant cu nimic clipul lui Gherman(e rpima data cand aud de el). Si daca tot face misto de o strangere de fonduri pentru o cauza acre ne cam priveste pe toti in clipa asta, putea sa spuna la sfarsit: Am ras, am glumit dar hai sa si donam! Dar el si-a pus linkul de Patreon.
Iar articolul asta si amenintarile(daca asta vor sa fie) din el nu isi au rostul.
P.S. Nu imi place de Mandachi, dar ii respect pe toti care se implica sa faca ceva si consider ca daca tot nu ii ajutam, macar sa nu ii incurcam.
Satira are rolul de a îndrepta moravurile. Satira lui Gherman se îmbină armonios cu absurdul. Îmi place tipul. I-am urmărit toate clipurile. Unele sunt reușite, altele mai puțin. Răspuns pentru Znuff: mesajul îi important, amuzant e doar ca Dumnezeu e român. A mai scris și Zoso parcă. Inteligența nu se măsoară în câți bani ai sau faci. E o boala la români ca atunci când ai un statut social zidit pe un teanc de bani să-ți dai ifose. Altceva din clipul lui gherman: Mandachi a făcut campania pt domeniul medical, susținut din contribuțiile noastre. Noi acum ca donam (am donat și eu pt un alt ong) suntem cam prostuți. Statu ne ia juma’ din leafa și aflam acum ca tot noi trebuie sa donam, ca pl lor, au dormit in fotolii. Deși nu se referea direct la Mandachi, reacția ăstuia a fost uluitoare. Sa l ameninți și sa l jignești (n.r cacanar), ca face asta pt câteva like uri. Da, ai tu un hotel in Suceava, ai genți de bani. Cum sa ceri 1 milion pentru ca te a defăimat?:)))) cică e fake news. Orice om cu capu pe umeri vede ca i un pamflet.
Da de ce nu il provoci tu pe Gherman sa faca un „pamflet” despre tine, Eftimie, zoso etc. Dar nu ai oo suficient de mari? Hai, hai , curaj, ca e misto, o sa fie o gluma buna, o sa ii doneze mai multi fraieri bani pe patreon…
https://www.cancan.ro/scandal-intre-marian-godina-si-stefan-mandachi-omul-legii-l-a-pus-la-zid-pe-afacerist-20159855 că tot vorbeam de cancan.-
Priceless – se cearta securistii între ei.
… Prin futere.
Un caz clasic de țara arde babele se piaptănă.
Stați mă liniștiți, nu vă mai certați pe atenție, că foarte curând o să aveți fiecare propria grămadă de cadavre pe care să vă urcați ca s-o obțineți.
Mandachi e doar ma antrenat, găsește grămezile mai repede.
doi ciobani =)) ahahaha, e amuzant pana la urma, nu gluma directa dar ce lasa in urma ei
Ne ai luat prea tare pentru o luni dimineață. asta e subiect de joi pe la 14 sau vineri la 10.
Cine nu s-a prins până acum shaormarul își face PR pt președinție după ficus.
Stai aşa, că nu pricep. Vorba unuia, e luni dimineață şi s-a schimbat şi ora. Şi nici n-am avut noroc în viață.
Tu l-ai dat în judecată pe ăla. Mandachi e naşpa din start şi n-are voie?
Şi, să fim serioşi, dacă-i cerea 10.000 Eur, avea mai multe şanse să-i accepte un judecător despăgubirea. Milionul ăla e de impresie artistică.
„Capitalism” marca epoletilor republicii socialiste.
politician populist de dreapta care nu intelege libertatea de exprimare?
nu e ok.
@Mimi
Mai citeste inca o data:
No, dar hai sa facem filmulețe de genul asta si pentru cei ce au strâns bani pentru incendiile din Australia, si pentru Notre Dame si pentru Zuckerberg si Bill Gates și alții… pentru ca de ce nu? Si aia sunt plini de bani. Nimeni nu e perfect. Daca am trăi într-o lume perfecta, nu ar mai fi nevoie sa strangi fonduri pentru diverse cauze. Acum, nici oamenii care se expun ca sa faca lucrurile astea nu sunt perfecți. But guess what? Nimeni nu e! Toți avem vicii, păcate etc. In concluzie, când faci c*c*tul praf, trebuie sa îți asumi/plătești, nu sa te plângi ca o c*rva că ți-ai luat una peste bot. Sau sa îți chemi prietenii de pahar sa zica ca bre, uite-te la ala plin de bani care nu știe de glumă.
1) Da, s-au facut, si pentru incendii, si pentru Notre Dame, si despre Tzucanberg si Gheitz
2) Tu nu existi pentru Fanel.
Nu ai înțeles nimic. Te-ai luat de context ca sa vomiți si tu ceva pe internet. Nu ma interesează sa „exist” pentru nimeni. Ma interesează insa daca acțiunile cuiva pot salva vieți. Chiar dacă toți stăm într-o mocirla acum, asta nu înseamnă ca e OK sa ne porcim. No, dar daca chiar insiști, hai, acu zi ceva si de Dăruiește Viața, si de Casa Share si de alții….hai că poți să scoți mai mult noroi din tine..
intr-o lume perfecta statul ar fi eficient si oamenii ar dona fara a cauta publicitate – asta una; apoi donatiile sunt un subiect aparte, daca le faci prin ONG poti sa fii sigur ca minim jumatate din cat donezi se duce pe salariile si cheltuielile personalului din ONG, hahaha… asta cu facutul a cate ceva incepe de la nivelul individului, dar implica si niste sacrificii, in principal nu puiala (crescutul unui copil iti consuma extrem de mult timp, pe care daca te consideri un om implicat social l-ai putea investi in „haituitul” administratiei locale cu cereri si participat la sedinte)… in rest, daca tu ca individ nu te implici, cei care o fac in locul tau sau pretind ca o fac pentru tine, cauta doar faima si expunere, nimeni nu ar renunta la afaceri pentru a face un bine „comunitatii”
Porcirea & curvasaraia virgina e exclusiva mocirlei, iar tu vei ajunge ca doamna ma-ta; numai ca ea afirma „a furat maica dar a si facut”, tu vei ajunge sa spui ca „e om de paie sustinut de niste monstri, bre, da’ a facut un metru de autostrada & un videoclip emotionant de a trebuit sa-mi tin poalele stranse sa nu ud covorul cu lacrimi”.
Oana face și ea un pic de virtue signaling, că nimeni nu e perfect. Dar cu 600 de lei se poate rezolva și asta.
@Oana: actiunile dl-ui mandache nu-s cu nimic minimizate. Nimeni nu zice ca ceea ce face el e gresit. E foart bine.
Satira, gluma, au in general (si in cel mai bun caz) un sambure de adevar.
Un adevar pe care, noi cetatenii, avem nevoie sa-l auzim de la oameni precum: Vali prin critica sa acida de pe blog sau Gherman prin satira de prost gust.
Daca adevarul ala ar fi fost asumat, recunoscut, acceptat, lu mandachi nu i-ar fi pasat, ci poate ar fi vazut ceva bun, un posibil feedback de care se poate folosi.
Dar el are o imagine de creat si de pastrat. El are niste planuri in spatele acestor exercitii de publicitate. Cineva face public ‘planul’ lui, rade un pic de el si omu nostru se supara. Si reactioneaza asa cum a vazut la parinti si prieteni.
Poate va veni momentul sa pui o stamplila pe numele lui. Tine mine, omul nu accepta sa fie criticat
Hahaha….am scris eu ceva de Mandachi?NU! Nu il cunosc si chiar daca l-as cunoaste, nu as baga mana in foc pentru el(de fapt, pt nimeni).Iti repet ca sa bagi la cap: nimeni nu e perfect, iar scopul nu scuza mijloacele. Era vorba despre rautacismele mai mult sau mai putin justificate pe care le primesc cei care ajuta alti oameni. Problema e ca tu (si multi altii) nu poti sa vezi padurea de copaci. – sau as putea spune: stai bo$$, chill, ca am glumit! Ce dreacu, nu stii de gluma?
@DanValjan Daca nu accepta feedback, e problema lui. Ideea e ca stiu foarte multi oameni buni care nu aveau alte agende cum spuneti voi ca are gigelul asta, care au primit enorm de multa rautate gratuita din partea unor neica nimeni. Iar faptul ca multi subscriu la rautacisme/satire care nu au nici un sambure de adevar e cam trist pentru noi, ca natie.
@oana: „Era vorba despre rautacismele mai mult sau mai putin justificate pe care le primesc cei care ajuta alti oameni.” -> poate ca esti destul de mare sa intelegi ca oameni precum mandachi nu prea ajuta daca nu le iese ceva.
Asa ca regula de viata: cand cineva isi face clipuri profesionale cu el „eroul neamului stramoshesc” ce ajuta „bietul popor neajutorat” -> ar trebui sa-ti pui intrebarea: de ce nu i-a fost deajuns doar sa ‘stranga bani pentru diverse cauze’? Insa a trebuit sa mai dea bani si pe productia unui clip? un petec de autostrada? un share pe facebook?
@Oana – campaniile umanitare se fac anonim fara sa te lauzi peste tot, mandachi acum doar își cumpără imagine pt. o viitoare candidatura la presedintie.
@DanValjan, chiar trebuie sa repet ca nu ii țin partea lui Mandachi si ca nu ma interesează personajul? Si ca de fapt am atacat un obicei prost al unor oameni? Mai citește odată citatul. Dar dacă fiecare citește numai ce vrea…. atunci închei aici.
Mai incerc odata.
Oamenii care fac bine, fac bine si atat. Nu ies in public cu nimic. Nu cer atentia si aprobarea celor din jur. Nu au nevoie de publicitate.
Sunt atatea cazuri de oameni care fac bine si o fac fara sa ceara nimic la schimb. Fara sa-si faca publicitate, etc.
Poate sunt un idealist sa cred ca binele il faci fara sa astepti nimic in schimb.
Altfel zis, banii ii aduni, ii dai mai departe pt o cauza nobila si nu trebuie ca lumea intreaga sa te auda zicand: „Cu placere!!!”
Tu ai tras concluzia ca noi, oamenii, dar mai ales romanii (nu tu, dar eu sigur, impreuna cu gherman), nu stim sa apreciem nimic bun si carcotim ca niste muisti.
Total deacord cu tine. Chiar asa e. Dar nu e vorba despre asta in cazul de fata.
Uite, Vali stie cum e cu bugetul de marketing si ne ajuta, is curios daca donand, sa zicem, 10k euro, pt o cauza nobila, + un pic de efort social media, nu iesi mai ieftin si mai bine overall, decat daca ai da banii astia la o firma specializata pt acelasi efect.
In final ce vreau sa intelegi, oamnii de genu asta, fac fapte bune ca sa-si ajute propria persoana, iar ca side effect, poate un nevoias ar primi ajutorul necesar. E de laudat. Dar e si un pic de cacat. De aia radem
@DanValjan Bingo! Ai nimerit-o de data asta. No….nu puteam sa ii las pe unii să râdă fără sa le stea nițel in gât. Nu ma refer la tine pentru ca ai depus suficient de mult efort pentru o idee.
Mandachi nu era ăla ce la 1 zi după instaurarea stării de urgență se milogea pt ajutoare de la stat, în aceiași zi in care se lauda pe facebook câți bani a spart în Dubai ?
Si-a sters pana la urma postarea si a dat-o intr-un fel de scuza ca ar trebui sa fie mai calm. Nu contest ca Mandachi face lucruri bune, dar are un sindrom mesianic care il face super enervant.
Dacă și ăsta e motiv de împuns acum…
De ce nu face Silviucu ăsta adorat o strângere de fonduri, nu pentru crucea roșie că e cam gaură neagră acolo? Pentru ce se întâmplă acum, când e nevoie de orice ajutor? A, nu face nimic pentru că e mai ușor să leorbăi din gură și să îți bați pula de cei care fac ceva. „Pamflet”, da da.
Las’ comentariul asta aici, să-l am păstrat. O supoziție/bănuială personală: Mandachi va candidă la alegerile prezidențiale din 2024. Vedem atunci. O sa vin sa rad :))
Pe langa asta, cireasa de pe tort e linkul ala de patreon. Sa faca si bani din asta….because why not
Se poate, Marian, sunt convins că face treburile astea și pentru capital de imagine. Dar contează și că face, putea să-l doară în pix și să pună lacăt pe hotel și pe Spartan. Dar în hotel stau cadre medicale, Spartan donează mâncare celor din linia întâi. Cred că am putea să îi iertăm extravaganțele și să lăsăm pamfletele pentru vremuri normale.
Românii tot români, în loc să pună mâna să ajute, ei râd de cei care se implică.
@Marian: pai si Cumpanasu a candidat la prezidentiale, Mandachi de ce nu ar face-o? Amuzant ar fi sa prinda turul 2 sau macar peste 5% din voturi, in rest nu prea vad motiv de ras.
De ce nu faci tu strângere de fonduri pentru Crucea Roșie, să vezi ce fac cu banii. Sau mai mișto, întreabă-i pe ăia de la Colectiv cum a fost cu banii adunați de Crucea Roșie, o să-ți spună niște povești interesante. Sau pe ăia din Haiti.
Să vezi acolo pamflete, râzi de te spargi.
@Eugen. Omul ajută, nu neg. Dar câstiguri sunt și mai mari. Capitalul de imagine pe care îl va obține după pandemie va fi uriaș. Plus că activează cu firmele în domeniul horteca (hotelier, restaurante, Fast food), care au fost închise. Crezi ca nu e oleacă gândită ca sa le închidă gura politicienilor și sa ajute substanțial domeniul? Uite, am pus la dispoziție toate afacerile pentru oamenii aia. Cum zicea Cicero “Cui bono”? (Cui îi folosește?). Pierderile sunt nesemnificative ca oricum n-avea ce face in perioada asta. Câștigurile sunt mari. Și candidatura aia viitoare are nevoie de capital de imagine. Repet: nu critic acțiunile omului, sunt bune, dar hai sa privim mai adânc.
„nu pentru crucea roșie că e cam gaură neagră acolo”
Eftimie, easy, că nu știu dacă mă mai pot încărca cu încă un proces. E pamflet bro, chill.
@Eugen Prea târziu, deja am trimis hârtia la judecătorie, și pe tine te-am dat în judecată.
Na! Ghinion.
Cred că se dă termen după ce trece starea de urgență, ultima speranță ar fi să mă rog la Sf. Vela s-o prelungească.
Alexandru Evanghelistul avea un comentariu excelent anul trecut despre Mandachi si inițiativa lui cu autostrada. Mă-sa persista, fracsu manelist, nu il întrebați cum a făcut primul milion de coco. Concluzia: Mandachi e o japita. Aflasem si ca isi platise pr iar Dragos Stanca a facut n emisiuni stand la prinderea zarurilor lui Mandachi. Cine își imaginează că rromanul Mandachi face gratis atâta gălăgie e un prost. El doar s-a prins ca romanii pun botul deși ar fi fost suficienta aritmetica elementara sa realizeze ca 1 m de autostrada sau juma de hotel ce oricum nu produce acum si niște mâncare e publicitate mai ieftină decât 5000 eu/min in media. Misto Gherman. Am ras bini di tat.
Erata: Alexandru Evanghelidis si mă-sa pesedista
Mă-sa era sefă la casa de modă, de unde are el niște prieteni mai interesanți acum, tot mă-sa a construit hotelul ăla cu care se laudă el ilegal, a mai fentat și PUZ-ul, și cum era conslier local PSD și-a tras autorizația după. „Omul de afaceri” Mandachi e de fapt un băiat de bani gata. De-aia a și șters postarea, că a început lumea să-i aducă aminte niște chestii dacă-i tot place atât de mult legea.
Dezamagit…a disparut comentariul lui Eftimie care-l porcaia pe altul, ceva legat de mama….jos cenzura
iar tu esti postac aiurea, doar ii lauda critica asimilandu-i voinicia regulatului singurei pasarici care s-ar umecta in cazul de fata, al mamei sale…
Iar un articol cu subtilitati cunoscute de cativa oameni doar… nu mai bricolam chiar nimic pe aici, un review la vreo secure sau macar la un topor?
mandachi asta e noul cumpanas?
e f amuzant clipul lui silviu gherman, dar daca nu l-ai mai urmarit dureaza pana incepi sa prinzi gustul. mai ales ca unele filmulete chiar sunt f seci. e un fel de andy kaufman.
În fiecare țară sunt reviste de satiră, comedieni etc. La Globurile de Aur Ricky Gervais le-a spus în față vedetelor niște vorbe foarte dure și au râs, cam amar, dar au râs și nu l-a dat nimeni în judecată.https://www.youtube.com/watch?v=sR6UeVptzRg
Aș putea continua la nesfârșit. Această acțiune împotriva unei satire foarte cu manta, că nu a fost numit, este absurdă și exact un atac la adresa statului de drept.
Vă vom sprijini în acțiune, fie numai că vom pune stop la orice site tot care laudă această enormitate. Nu mai citesc nimic de acum încolo, dacă au orice ceva spus bun despre acțiunile acelui om. Nu vom schimba niciodată nimic dacă suntem revoltați și nu facem nimic, cumpărăm tot bunurile oamenilor care fac lucruri urâte, citim tot publicații care nu merită, ne îmbrăcăm de la Botezatu sau îl vedem pe la gale, după ce a dat un tun în plină criză cu statul, vânzând halate de 4,5 lei la suprapreț. Nimic și asta trebuie să înțelegem din criza aceasta.
Felicitări pentru articol și inițiativă de sprijin!
Nu vad nici o problema cu candidatura lui la prezidentiale. E un pas normal. E ca si cum cineva care s-ar pricepe la organizare ar vrea sa devina manager. Asa, si? Foarte bine, exact asta trebuie sa faca.
Ca sa devenim o tara normala, toti cei care se pricep la o chestie si le place, trebuie sa aiba vointa si posibilitatea sa urce mai sus.
Care o vede (problema) e rugat sa o explice.
l-ai votat pe Cumpanasu, asa-i?
Nu prea m-am regasit cu umorul lui gherman in general, dar asta e bun de tot :))
„eram prost dar am de dat de bani” – chapeau
ma-sa si tac-su i-au produs
Gagiu asta e cel cu clipul du-te-n pizda ma-tii?
Mandachi, acel fiu de consiliera PSD si tata traficant de produse petroliere din Ucraina si frate de manelist wanabee?
Ala care si-a curatat mai tot istoricul negativ de pe google?
nu mai apare deloc in google că mă-sa e pesedistă.
singura sursa este asta http://stiri.botosani.ro/stiri/actualitate/printre-victimele-de-la-baisa-se-numara-si-managerul-unui-hotel-sucevean-fost-consilier-local-psd.html
Cand bloggerii se dau in judecata, e cam gay. Mai ales cand sunt bloggeri de care nici nu a auzit lumea. Mai ales ca vorbiti de niste sume SF pe care nici nu le aveti.
Uitati-va la Cetin, barbat adevarat – a fost dat in judecata de insasi primarita Firea pentru defaimare.
Si tipii de la TNR – aia cei mai barbati, au fost dati in judecata si de Firea, si de Olguta, si de Dancila, si de Carmen si de Irinuca Dragnea.
Si au fost dati in judecata de politicieni, fapt ce le-a crescut si mai mult vizualizarile, popularitatea, traficul, publicitatea.
Pana una alta, cum va fi procesul daca suntem in stare de urgenta? Prin webcam?