Tolontan îi compune un laudațio lui Sasha Dragic, șeful Superbet, și pune aceste laude sub paywall (bănuiesc că știți toți cum să treceți de el, a râs toată lumea de chifla asta, mă rog, mai puțin specialistul Obae, care se gudură așteptând firmituri).
Bun. Articolul zice că președintele s-a oprit la Cluj în drum spre o reuniune oficială cu lideri de stat pentru a participa la o masă cu Dragic Superbet. Un ziar local spune că vizita nu se afla pe agenda președintelui și că cina privată la care urma să participe este cu oameni de afaceri din zonă și din domeniu.
OK. Hai să zicem că s-a văzut cu Dragic, și nu putea să se vadă la București sau la o terasă la Bruxelles, îl știu eu pe ospătar, băiat de treabă, ține berile reci.
De ce? Ce ar putea discuta cei doi? Scheme imobiliare? Următorul pot pe roșu? Numerele la bingo?
Sincer, pare genul de știre dată ca să aibă idioții ce nutreț rumega niște zile. Tot felul de nimeni în drum vor zâmbi acum șmecherește, ai văzut p-asta, mamă, se fac jocuri acolo, e treabă, o să pună președintele totul pe roșu mâine, mi-a zis mie cineva.
Ce interese are Dragic? Presă. A cumpărat niște chestii, din ce am auzit nu s-a implicat editorial (dar știți cum e, oamenii știu cine e acționar și nu scriu ei ceva ce ar putea leza interesele acționarului, nu trebuie să intervină el). Imobiliare? E prea distrusă piața, oamenii muncesc prea mult să plătească ratele, nu cred că există prea mult loc pentru încă cineva care să extragă bani din buzunarele cetățenilor. ONE face scheme pentru bogați, poate acolo e cheia. Au discutat numirea lui Horia Ivanovici la Națională în locul lui Hagi?
Mie îmi pare un articol sponsorizat, nemarcat. Tolontan, care pe vremuri avea rate de 8.000€ pe lună și nu știa de ce patronul lui aduce capital din Cipru, pare fascinat de persoana lui Dragic și a simțit nevoia să îi închine o odă. Să pună o piatră la temelia legendei „Sasha Dragic”, omul prea puternic și prea misterios pentru noi.
Ah, stai, mi-a picat acum fisa. O să se apuce serviciile secrete de păcănele. Asta era.


Cum adica 'o sa se apuce'?
Exact!! Joacă viitorul copiilor noștri la ruletă!
Rusească
Toata lumea se duce pe fenta asta...
Intre timp, este cineva care stie, fara sa caute pe google, cine este "Chairman of the Board for the Superbet Group" ?
HINT: e fratele cuiva
Sigur e vrajeala pentru idiotii utili sa inunde cu minuni internetul... mai ales acum ca se contureaza niste tradari masive... UDMR, AURisti votand langa ei... de rasul lumii.
Cum se trece de paywall? Mulțumesc!
https://old.reddit.com/r/Romania/comments/1tiept7/hotnews_premium_contet/
Dragic are cateva trasaturi.....
tolontane, acum inghite, sterge-te la gura si mai du-te in pula mea. adica nu, ca mi-e scarba sa ti-o dau. du-te-n a lu' dragic, fluffere.
Eu chiar mă bucur că se fac poze și se scrie despre șeful statului întâlnindu-se cu tot felul de mafioți peste tot. Măcar nu mai suntem luați prin surprindere cum am fost cu ficusul. Totul este la vedere, frumos, prietenos, cât de cât. Poate vom termina cu obsesia pentru un "tătuc" care să le rezolve pe toate și vom realiza că e doar un om cu casă de protocol și spp la poartă. Și atunci ne vom concentra pe primari, consilieri, (euro)parlamentari, ăia care chiar contează. Consider un câștig faptul că putem spune atât de repede "ne-am lămurit".
Ce târfoi împutit de președinte avem.
Democrația reprezentativă: Îi acorzi unui nene mandat, sperând să nu îți dea țeapă.
Posibil ca modelul elvețian, în care poporul decide marile problemele ale societății, să fie singurul exemplu al unei veritabile democrații (adică directă).
În legătură cu subiectul jocurilor de noroc. Delegarea legislativă prin care autoritățile locale au primit prerogativa de a interzice sau nu jocurile de noroc a fost cea mai mare tâmpenie posibilă.
Acum patronii de săli de jocuri vor negocia în mod direct comisioanele cu aleșii locali. Atât tot.
Trecând peste faptul că industria s-a mutat în on-line. Din 10 săli de jocuri, 9 sunt goale. Iar asta prin București. Chiria și personalul sunt costuri pe care Superbet, de exemplu, sunt fericite să le reducă. Mai mulți bani pentru publicitate în virtual.
Nu se face nimic în legătură cu cancerul acesta social.
Ca idee, încă nu a fost revizuită legislația ca dependenții să aibă opțiunea de a adresa ONJN-ului o solicitare de autoexcludere cu privire la mediul online.
Bucureștiul a devenit împânzit cu reclame la jocuri de noroc, iar în timpul pauzelor publicitate, pe toate canalele, rulează cel puțin o reclamă la un cazino.