NU-mi dau seama de ce GoPro e în groapă

Producătorul de camere video de acțiune GoPro are niște ani grei, acțiunile lor fiind la cel mai jos nivel de la listarea pe bursă.

Știu că întâi au fost erodați de vânzătorii de camere ieftine, pentru că mulți nu aveau nevoie de mai mult de niște pocnitori oribile, iar de câțiva ani sunt atacați la calitate și preț de DJI, Insta360 și alții.

Am GoPro-uri de mulți ani. Primul l-am luat în 2011. Acum am un Hero8 second hand. La toate le-am luat măcar baterii originale, și uneori și accesorii originale. Și folosind atâtea exemplare, mă gândesc că GoPro nu știu care e faza cu produsele lor.

Bateriile se umflă aiurea, mi s-a umflat una astă primăvară, deci nu de la căldură. Alta zilele astea. Carcasa este aerisită (e waterproof, dar am făcut găuri în ea, unde sunt microfoanele, ca să capteze vocea), deci s-ar putea să nu fie asta.

Clema asta de la carcasă cedează constant, sunt deja la treia, o să ajung să comand câte 10.

Dar cea mai mare problemă este că se oprește din senin sau se blochează fără să aibă un motiv clar. Când rămâne fără baterie se închide civilizat, aici e bine. Dar cel puțin o dată pe lună văd că lipsesc niște minute din filmare, fără să știu de ce. Și asta s-a întâmplat la toate GoPro-urile pe care le-am avut. Resetat, gâdilat, nimic.

Cred că e ultimul. Când se vor termina bateriile trec pe altceva.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

8 comentarii

  1. e un studiu facut pe tema si au concluzionat a e din cauza ca nu au creat un ecosistem propriu, cu subscriptions and shit

    • au un ecosistem cu subscription facut pe genunchi care nu functioneaza cum ar trebui, dureaza zile sa urci ce ai filmat in jumate de zi, practic inutil. Folositor doar pentru inlocuirea camerei cand moare subit sau o strici. Si acolo, competitorii se misca mult mai repede, primesti un locuitor de la dji in 2 zile, la gopro trebuie sa le trimiti in olanda, sa se uite cineva la ele inainte sa ti trimita un inlocuitor.

  2. Am avut practic fiecare GoPro de la Hero 4 Black încoace și, sincer, o mare parte dintre ele au murit subit. Software-ul merge constant greu, mai ales comparat cu concurența. Bateriile se descarcă și când camera e închisă, chiar dacă dezactivezi toate funcțiile.
    Serviciul lor cloud e, în practică inutil din cauza dimensiunii fișierelor, upload-ul direct din cameră durează enorm, nimic nu e optimizat cum trebuie, și ajunge să fie aproape imposibil de folosit în viața reală.
    Pe lângă asta, sunt multe alte lucruri care pur și simplu merg greoi. Au tras ani de zile de același tip de procesor, în timp ce competiția a venit cu soluții mai rapide și o suită software mult mai bine pusă la punct.
    Pe scurt, cat au avut monopol au muls aceeași vacă prea mult fără să investească serios în îmbunătățiri sau inovație, iar la un moment dat au fost nevoiți să alerge din urmă competiția.
    Incearca acum sa scape cu noua serie dar s au cam indepartat de scopul initial, chestiile alea sunt prea mari sa le folosesti ca si action cam. Sper sa traiasca totusi, sa nu ramanem cu monopol de la alta companie.

  3. GoPro nu înseamnă neapărat că li se aplică lor. "GoPro, folosiți concurența!"

  4. Am inlocuit GoProurile cu Osmo Action 4. Mult mai bune... in ceea ce priveste sunetul e de ajuns sa spun ca poti conecta automat un dji mic sau dji mic mini direct, wireless

  5. Pentru cateva iesiri la schi, am hotarat ca nu merita un GoPro. Am primit o mizerie de-aia de scrie 4K pe ea; surprinzatori pentru poze/video "yola - io la munte, io la mare" avea rezultate decente. Cand am pierdut-o am inlocuit-o cu varianta mai profi de la chinezi Akaso 7LE -decenta si la un pret ok.
    Ma intereseaza acum o Insta360 dar nu stiu daca e ce trebuie pentru ture de bicicleta. Vreau sa o folosesc pentru single-track nu vreau sa filmez drumul de pe o bicicleta rutiera.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la PCGarage.