6 ani în Londra

Pe 31mai 2015 am urcat pentru prima oară, la 32 de ani, într-un avion, cu bilet dus spre Heathrow. De atunci, locuiesc aici.

De ce am plecat?

Din nevoie, din panică, din nerăbdare, din curiozitatea de a afla dacă, așa cum am crezut mereu, lucrezi serios, ești onest și bun în ceea ce faci, vei reuși.

Firea mea, încep să înțeleg acum cu anii, este că sunt mediocru. Și începe să nu mă mai deranjeze atât de mult pe cât o făcea pe vremuri. Am să încerc să fiu sincer, să nu mă plâng, să nu exagerez, ci doar să vă prezint experiența mea. Dacă e unică sau comună, nu am de unde să știu, dar să începem, pe scurt:

În 2014, cu vreo 5.000€ încă de plată la bancă pentru un credit de nevoi personale luat cu 5 ani înainte, plătit mereu la timp, la ghișeu, răbdător la coadă să îmi achit datoriile, nici nu visam că în 12 luni voi fugi practic de această responsabilitate și că, foarte ușor, îmi vor oferi și un card cu 10.000lei limită de credit pe care îi voi topi aievea, ca să adaug la țeapa celor 5.000€. Citisem undeva că oamenii nu se pot imagina prea mult schimbați în viitor, dar sunt mereu înțelegători cu compromisurile făcute când se uita înapoi.

Nu aveam nimic: părinții pierduseră casa la bancă, stăteam în chirie, fără rude de niciun fel, fără case de la bunici, fără prietene cu zestre. Doar eu cu salariul meu din vânzări, de la o lună la alta, că viața e lungă și responsabilități puține. Aș adăuga acum și minte puțină.

Prin circumstanțe ce au ținut exclusive de mine, m-am despărțit amiabil de ultimul job în RO și cu respect pentru oamenii pe care i-am lăsat în urmă. Era la un magazin online: scrisesem ceva conținut, mai editam o poză, dar grosul și succesul eventual a fost consultanța. Eu nu am vândut nimic niciodată. Am prezentat avantajele produselor diferite, am recomandat sincer și, fără să intru în detalii pentru că îmi e rușine de cine eram atunci, am furat pur și simplu lumea în anii precedenți în care lucram la Orange. Dacă vreun job m-a schimbat, atunci a fost acela din Orange shop în București. 4 încercări am avut să intru la ei și până la urmă mi-a ieșit, din păcate. Jeg cum eram atunci nu credeam că pot să fiu, dar divaghez. A fost acum 12-13 ani deja.

Plecat de la Orange, ajuns în online, plecat și de acolo cu aere de meseriaș, de “self entitled”, de om cool, jupan practic. Și tot ce credeam că pot și știu, s-a dovedit a nu conta, căci angajatorii vedeau doar un vânzător, iar eu insistam că sunt altceva, dacă mă lasă. 6 luni am încercat să găsesc pe unii să mă lase, de la instrumente dentare la dealer VW care voia să mă convingă cum merita să merg la ei căci la fiecare vânzare de Touareg îmi vor oferi comision cât luam la un abonament de date activat la portocala portocalie doar pe din afară. Ce povesti din telecom am…

M-am supărat, pe toți în afară de mine, că eu merit și nimeni nu îmi dă. Așa că am decis să plec. Cum scap de bancă, acum că UE este și în UK? Și în 2015 tocmai ce ne primeau și pe noi să lucrăm legal fără vize, îmi era teama ca o sa fie aia cu ochii pe mine si vor verifica arborele genealogic când voi vrea să îmi deschid cont bancar aici. (spoiler – nu au verificat nimic) Așa că am scos banii de pe card cash, am plătit bilet de avion cash, am vândut mașina cash la un dubios pe exact 100 de foi de 50€. Speram să nu fie false, de unde știu eu cum arată bancnota falsă, doar din poze pe net?

Mă simțeam prost, dar prost rău, ca un ratat care acum e și un nemernic care fura banii pe care a semnat că îi va returna. Dar tot am pus maxim 22kg în bagajul de cală de la Tarom și, cu frica de înălțime dar și mai mare frica de neputința mea din ultimele 6 luni, am zburat în UK.

De ce Anglia, de ce Londra?

Mi-a placut de mic engleza iar alta limba nu prea stiu. Am facut facultatea de litere, nu am invatat sau aprofundat limba absolut deloc fata de ce stiam deja, dar am zis sa nu merg in armata. Nici licenta nu am dat-o caci trebuia si in germana, si dupa cum spuneam, alta limba nu prea stiu.

Un prieten din liceu avea pe sora sa ca nanny in Londra si s-a oferit sa ma cazeze o vreme,pe bani, no funny business.. Doar ea, eu si inca 6. Asta e, tre sa facem banii pe care ii avem sa ma tina pana gasesc un job. Fara vise de joburi decente, ci doar un job, de tranzitie imi ziceam eu. Sute de cv-uri trimise, multe sute, multe saptamani, poate 2 interviuri. Eram deprimat, ratat si in UK, considerat hot in tara, impotent si aici precum in Ro. Nu speram sa fie miere, dar sa am o sansa dupa atata aplicat. A venit.

Ce fac?

M-au luat unii in back office, la un producator de mobila. Yey! Am fost scavul lor 14 luni pana am ales sa imi dau demisia. Erau 2 gagici pe postul meu iar eu cand am venit au ales sa ma lase sa o fac singur, sansa mea sa le arat eu. Pe rapoarte nu estimari, am facut de 2.5ori mai multe taskuri decat ele la un loc in ultimul an. Dar eram difficult ca eu nu eram cu bautele si povestile indeajuns si au zis ca desi fac treaba, nu sunt un good fit. Dupa plecarea mea, iar au luat 2 persoane sa imi faca jobul. Intretimp :Burnout, facturi de sute de lire la doctori ca nu puteam sa stau dupa “doctorul de familie” sa ma programeze. Nu au ajutat dar timpul ca somer asumat a facut-o si mi-am revenit.

Alt job, tot in domeniul cu mobila, la un dealer acum. De acasa, mers pe jos 10 minute, apoi DLR(un fel de metro de suprafata fara vatman) cam 25min, apoi metrou cam 30minute si apoi tren alte 30minute, si eram la munca. Si apoi, retur. La astia am stat cam 16luni, pana am demisionat, nu mai doream sa petrec 3h pe zi intre necunoscuti. Aici eram 3 in total, iarasi, pe rapoarte, faceam cat ceilalti doi la un loc, in acelasi timp, dar inevitabil, asta implica mai putin chat si mai multa treaba. Am ales treaba, ei au ales pe cineva mai sociabil si “nu asa serios la munca”.(Joker reference?)

Alt job, evident, tot in mobila, la unii tari de tot in domeniu. La astia am stat 30luni, pana cand, exact, am plecat dinnou. Din orgoliu probabil. Cand cineva care nu isi face treaba ca lumea iti spune tie cum sa ti-o faci pe a ta, dupa un an de inghitit, ajunge. Daca le spui ca ceea ce se intampla nu e ok, ca prea se minte, ca prea mult se insista pe marketing fara oameni care sa si faca ce promit, atunci nu ar trebui sa fie surprinsi cand din echipa de 40 de oameni acum sunt mai putin de 10 ramasi si firma e in datorii. Si astia si primii m-au sunat dupa luni sa vin inapoi. Nu se poate, ca nu sunt good fit si probabil acum sunt si mai serios decat eram.

Jobul actual, da, mobila, lucrez de acasa din martie 2020. Nu exista baze de date, nu au foldere comune in care sa salvezi ceva, nu stiu sa trimita un invite in outlook, nu stiu sa scrie in engleza(nu typos, ci lipsa gramaticii)printeaza tot(emailuri, quote-uri, poze de produs, toooot) ca daca se strica toate calculatoarele deodata si cloudul si armageddon si raman ei fara ofertele la scaune. Ca alea nu se pot cere dinnou, ca probabil si aia, ca si ei, nu salveaza nimic micaieri decat pe hartie. Si caposi, ca i-as fi ajutat, le-am facut prezantari, am facut zoom, le-am zis ca nu e nevoie sa printam nimic daca ne organizam putin ca eu nici nu am imprimanta si iata ca ma descurc de 14luni. Ei nu pot. Si asa si este, nu pot.

Covid

Eu sunt in categoria celor vulnerabili. Nu stiu daca m-am imbolnavit aici dar aici am aflat. Ca vulnerabil, m-au vaccinat in Ianuarie, respectiv Martie. Le sunt recunoscator pentru asta. Au zis dupa primul ca ma vor testa sa vada daca fac ceva treaba anticorpii. Nu m-au testat. Dupa al doilea au zis ca ma testeaza sigur sa vada daca are efect. Nu m-au testat. Am sunat sa vedem daca am ceva protectie, au zis ca nu stiu si ca nu vor face teste prea curand, sa imi vad de viata, cu atentie. Pana sa ma vaccineze au zis ca nu iau covid ca ma curat, acum, vaccinat dar fara sa stiu daca la mine are sau nu efect, sa ii dau inainte.

Si ii dau inainte: in afara de sotie, nu am fost langa un alt om mai aproape de 5m din 03.20. Nu am mancat takeout din 03.20, nu am intrat in niciun magazin din 03.20, nu am platit la casier la benzinarie din 03.20, nu am venit in tara la inmormantarea tatalui meu. Totul online.

Pana luna trecuta, adica prin tot miezul Covidului, am locuit cu inca un cuplu de englezi, Defapt, de 6 ani tot stam cu cineva, niciodata nu am locuit singuri in Londra datorita chiriilor. Am ales sa stam central pentru timp mai scurt pana/de la munci. Eu nu castig prea mult, sotia si mai putin dar ne descurcam. Facem diferenta intre ce vrem si ce avem nevoie. In afara de un moft pres scump pe care mi l-a ingaduit, suntem discreti in cheltuieli. Nu o sa devenim latifundiari si probabil niciodata nu vom detine o casa, nici aici nici in Ro, dar e ok. Nu sunt copii, nu o luam cu noi cand ne-om duce.

Acum stam singuri pentru ca nu exista niciun fel de respect pentru distantare, pentru igiena, pentru siguranta. Lumea e egoista.

Exemplu: aia cu care locuiam, le-am zis ca is “sensibil” la covid si ca vrem sa folosim bucataria doar noi, sa stam deoparte de ei, si sa nu intre peste noi cat o utilizam. Am vrea 1h in fiecare zi, si le spunem ora dinainte cu o saptamana pentru saptamana viitoare sa le fie usor sa se organizeze. Cine era in bucatarie la ora la care stabilisem ca nu va fi? Cine intra peste tine la 1minut dupa ce trecea ora pentru ca nu am putut intra la timp? Practic, voiam 1h din 24h sa avem access la bucatarie, si in rest toata casa era a lor. 1h pe zi, din martie 2020 pana acum, tot ce voiam era 1h pe zi in care sa pastreze distanta. Nu s-a putut. Minimul absolut pe care il puteau face ca sa proteze un fraier ca mine, macar pentru orgoliul lor, dar nu. Nesimtirea nu se leapada asa usor. Sa avem noi stres, sa dezinfectam noi tot zilnic inainte de a o folosi, sa ne uitam noi la ei cu vin de afara, fara masti, fara sa se spele pe maini, sa tuseasca precum casca, fara sa isi arunce gunoiul decat atunci cand le spuneam noi. Iar daca am schimbat multe joburi in 6ani, atunci am schimbat si mai multe cupluri cu care am stat(Bulgari, romani, italieni, englezi) si toti, fara exceptie, au tratat casa in care locuiam impreuna ca si cand ar fi fost un tomberon. Nu aeriseau, nu aspirau, nu curatau dupa ei. Poate am fost ghinionisti, poate am vrut noi prea multe, poate si noi eram ca ei, vorba aia”takes one to know one”. Animale

Ma mai intorc?

Nu. Pentru ca, in caz ca sanatatea mea o ia la vale, poate aici mai trag de timp. In tara nu exist pentru stat, cu anii mei intr-un garaj in Pipera lucrand la call centre cu bani in plic, cu anii de Orange unde aveam carte de munca si pilonul 2 dar cine mai stie cat si daca alea mai conteaza, cu consultanta mea pe final ca PFA unde si acum Anaful zice ca mai am sa le dau bani, desi pe astia chiar i-am platit. Ce sa fac? Am vazut cum a fost sa imi schimb buletinul ,ce chin a fost cu adusul propietarului apartamentului, cu dovezi de la politie. Am fost si aici la ambasada sa il schimb si am vorbit la telefon si pe mail, si m-au programat si am ajuns acolo, cu jumate de zi libera luata de la job ca au orar de boieri, doar ca sa aflu ca in ziua aia, ei aveam inchis. Nici nu pot sa ma supar.

Sigur, imi e dor de paine adevarata, de rosii cu gust, de a nu traversa pe cealalta parte ca poate ma injunghie cineva ca ritual de initiere in ceva gasca desi mereu am locuit in zone ok, zic eu. Imi e dor de o tara cu relief mult peste cu ce se lauda aici. Imi e dor sa merg sa imi plang tatal si cainele.

M-am simtit invins cand am plecat din tara, un prost, nicio urma de curaj ca incerc ceva nou, nu era nici provocare nici aventura. E usor sa faci ceva cand crezi ca nu mai ai nicio alta alternativa, ala nu e curaj.

Faptul ca nu tolerez pentru multa vreme nesimtitii, m-a facut sa schimbat asa des casa si jobul. Sigur, asta ma va tine in nivelul actual al jobului, pentru ca experienta, cunostinte, portofoliu de protiecte am, dar voi ramane la acest nivel pentru ca aici, in industria asta cel putin, putin racism, putin misoginism, putina lene conteaza mai mult decat munca si onestitatea. Minte-ma frumos

Cui sa-I spui ca nu e o supriza ca cei 3 de au ratat penaltiurile au fost luati la p00la pe socialmedia? Cui sa-I spui ca modul in care se imbata aici gagicile nu e motiv de mandrie?

Cui sa-I spui ca doctorii aici, in miezul pandemiei, nu voiau sa fie aplaudati cu linguri batute in oale in fiecare marti sau joi la 8 seara de catre restul, ci voiau ca restul sa respecte regulile ca astfel ei sa nu fie nevoiti sa bage ture nonstop?

Cui sa-I spui ca au furat un an in care au primit bani sa stea acasa si ei erau pe toate plajele si-n toate parcurile la toate orele si poate de asta au fost atatea cazuri aici, ca statul cu tine insuti e greu cand esti un nemernic?

Cui sa-I spui ca poate problema nu era chiar la emigrantii de EU care veneau la munca ci poate e de aruncat un ochii si la cei din fostele teritorii care toarna copii, stau pe beneficii si vor ca drepturile lor sa fie mai importante decat a celor din tara unde ei sunt musafiri.

Cui sa-I spui ca nu stiu sa conduca si ca norocul lor e ca au 2 benzi pe sens si masini care ii feresc de altii ca ei?

Vremurile cand erau lucruri importante de invidiat in afara au trecut.

Birocratia e tolerabila, relatia cu organele la fel, ai unde sa te plangi cu oarecare eficienta.

Transport in comun bun pana ploua sau ninge sau apar “frunze pe sine”.

Totul are o aplicatie, semne berechet pentru turisti in zonele de interes, istorie pentru cei pasionati, mandrie sanatoasa in mare parte, diversitate.

Un text prea lung, poate sec si irelevant, dar Londra, dupa 6ani, este acasa. Dar nu ma voi adapta niciodata.

P.S. – la 2 ani dupa ce am ajuns aici, m-am reintors in tara la sucursala unde am facut creditul si cardul, mi-am cerut iertare ca le-am inselat increderea si am achitat tot. Sunt in baze de date acum ca rau platnic,dar nu mai sunt hot. Asta e tot ce conteaza.