DailyCotcodac şi TimesNewRoman în special. SITEURILE VOASTRE SUNT NECITIBILE! Fonturile sunt mici, textele sunt înghesuite, mizeriile alea de sharing sunt peste tot, poza e peste text, textul e peste poză! Serios. Designul spre care trebuie să tindeţi este Titlu mare, poză, text cu fonturi mari. Gen Petreanu.ro sau Descoperă.ro.

Italia şi Grecia măresc vârsta de pensionare şi anunţă măsuri sociale prin care să aducă mai mulţi bani la buget. Mă frământă o întrebare: cât de evident că salariile vesticilor sunt prea mari pentru cât valorează muncă lor sunt asemenea măsuri? Şi doi: eu sunt mirat de cât de mult a supravieţuit euro. Ideea din […]

Pe 31 august, pe stadionul Naţional, Red Hot Chili Peppers vor susţine un concert in cadrul turneului de promovare al albumului “I’m With You”. Din comunicatul de presă: Unul dintre cele mai asteptate concerte ale anului 2012, confirmat in sfarsit: Red Hot Chili Peppers live pentru prima data in Romania, pe 31 august! Organizat de […]

Este foarte important ca artiştii să înţeleagă într-adevăr puterea internetului, pentru că deşi ne-am plâns de el, eram, de fapt, cu toţii destul de încuiaţi. Da, au apărut dezavantaje, dar asta nu a fost din cauza userului sau a internetului, a fost din cauza lăcomiei caselor de discuri. În Italia, de exemplu, CD-urile sunt 20-25 […]

Iată un scurt video despre cât de inutile sunt monedele de 5 şi 10 bani şi cum ar trebui introdusă moneda de un leu, să putem plăti mai uşor parcarea şi alte minuni. via novac

Vin Sărbătorile. Magazinele sunt deja pline de oferte, de la topuri de hârtie pentru copiatoare până la… mai ştiu eu ce. Las deoparte un segment – electronice – că mă simt cu musca pe căciulă. Şi o să mă leg de altceva. De mâncare. Pentru că, aşa cum văd de ani buni, lumea o să […]

De vreo câteva zile, nu mai primesc la timp SMSurile care anunţau tranzacţiile făcute din contul meu de la ING. Fie le primesc pe toate la sfârşitul zilei, fie primesc aleator, ba tranzacţii făcute în urmă cu câteva zile, ba tranzacţii făcute acum 5 minute. Şi alţi oameni au aceeaşi problemă.

Pentru toţi cei care au impresia că downshiftingul e o chestie cool, care se face la 20 sau 25 de ani, lecturaţi acest articol frumos despre cum banii pot cumpăra fericirea. Autorul are dreptate, viaţa e frumoasă când e simplă şi minimalistă, dar e şi mai frumoasă când nu trebuie să dormi pe jos sau […]

Sau, mă rog, e dat afară de Liviu Mihaiu şi alţi oameni. Detalii imediat. Într-o scrisoare deschisă trimisă redacţiei Radio Guerrilla, Vintilă spune că Mihaiu şi Dobrovloschi sunt nişte incompetenţi înfumuraţi şi că sunt multe lucruri găunoase care se întâmplă prin radio. > Despre Dobro intai, ca sa incheiem rapid. Un talent de radio incotestabil, […]

Conan the Barbarian (2011) Atât de prost încât pe la jumătate l-am abandonat. Dacă aveţi chef de un film bun pe tema asta, revedeţi “Scorpion King” din 2002. Margin Call (2011) Încă un film despre criză. Californication Săptămâna trecută am văzut toate cele 4 sezoane, şi asta pentru că e un serial al naibii de […]

A mai venit un rând de cifre BRAT, am mai aflat că presa a mai murit un pic şi anul ăsta. Deja e o ştire banală ca fiecare studiu să aducă o nouă scădere, la fel de banale ca motivele pentru care presa îşi continuă trendul descendent. Repet, banalităţi. Dar hai să vorbim despre altceva, […]

În cazul în care aveţi un copil şi intenţionaţi să îl daţi la un liceu la fel de prost ca celelalte, dar unde să aveţi încredere că va învăţa alături de alţi copii din părinţi buni şi va consuma numai droguri de calitate, daţi-l la Jean Monnet. Serios. E singurul liceu unde conducerea e demisă […]

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la PCGarage.