Volvo V60 2018 review

În 2018, când ne-am decis să schimbăm Focusul Hatchback 1.6 EcoBoost din 2012, știam deja că vrem să extindem familia. Partea amuzantă a fost că soția mi-a dat vestea bună la o zi după ce am semnat contractul pentru Volvo. Cerințele de bază au fost să ne încapă căruțul în portbagaj, dar să mai rămână loc și pentru ceva bagaje, să fie o marcă/un model cu istoric bun al siguranței mașinii, să fie dintr-o clasă superioară Focusului Wagon și să nu fie Ford, BMW, Audi, Mercedes. Ford Mondeo a fost exclus de pe listă din cauza problemelor cu motoarele EcoBoost, dar și a designului învechit. Deși am avut un EcoBoost care nu a avut probleme, există o grămadă de povești horror cu mașini care au luat foc și pentru care Ford nu prea a vrut să-și asume responsabilitatea. Chiar și după ce problema a căpătat amploare, soluția lor a fost să monteze încă un senzor pe motor, în loc să schimbe design-ul. BMW și Audi au fost excluse din cauza renumelui șoferilor care le conduc. Trăim în Elveția și șoferii de BMW și Audi chiar și aici se comportă la fel; știu, sunt și șoferi ok printre ei, dar nu ăștia-ți sar în ochi. Iar orice Mercedes wagon ni s-a părut plictisitor sau nu am avut bani de el (E53/E63 AMG).

Tot în 2018 Volvo a lansat noul V60. La vremea aia modelul era denumit V60 2019. Am văzut câteva review-uri pe YouTube [0][1], ne-am uitat apoi pe site-ul Volvo cam care ar fi prețurile, ce opțiuni ne-am dori și am contactat un dealer din zonă pentru a ne asigura că la test drive au motorul de care eram interesați – T6, benzină, 306 cai putere, 400Nm cuplu [2], tracțiune integrală. Tracțiunea integrală a fost cea care ne-a interesat cel mai mult și în mod clar nu voiam diesel. Era perioada în care un litru de motorină era considerabil mai scump decât unul de benzină, Dieselgate era încă un subiect la modă, iar Germania încerca măcar în anumite zile să nu permită mașinilor diesel să intre în centrele anumitor orașe. În același timp, nu conducem mai mult de 12.000 km pe an, așa că nu se justifica alegerea unui astfel de motor.

La test drive primul șoc a fost tehnologia. Pentru cine nu s-a mai uitat la ultimele modele de la Volvo, bordul are central un ecran imens (9.3 inchi) dispus vertical pe care sunt afișate navigația, media, telefonul, aplicația selectată cel mai recent (aici intră și Apple CarPlay sau Android Auto) și clima. Butoanele fizice de pe consola centrală mai sunt doar cel de volum, play/pause – integrat în cel pentru volum -, previous, next și controalele pentru degivrare. Ceasurile de bord, cel puțin la dotarea Inscription, sunt de asemenea digitale, pe un ecran de 12 inchi. Între tahometru și vitezometru există opțiunea de a afișa o versiune redusă a ecranului de navigație, dar care e mai mult decât suficientă dacă nu vrei să folosești ecranul de pe consolă.

Deși mașina nu ni s-a părut la fel de fun de condus ca Focusul, confortul, dotările, precum și calitatea acestora ne-au plăcut foarte mult, iar la câteva săptămâni după și ceva negocieri am semnat contractul la sfârșit de septembrie. Livrarea s-a făcut la sfârșit de noiembrie. Mașina e luată în leasing pe 4 ani (a fost mai ieftin așa decât să o cumpărăm, știind că vrem să o schimbăm în intervalul ăsta), așa că ne-a interesat să avem o rată cât mai mică. La sfârșitul contractului returnăm mașina, fără a avea obligația de a o cumpăra. O rată mai mică a dus automat la o valoare reziduală ceva mai mare, dar nu ne pasă. În plus, Volvo oferă service gratuit pentru primii 10 ani, în care nu trebuie plătite decât fluidele și mici consumabile necesare reparațiilor (spre exemplu huse de protecție când mecanicii sunt în mașină în timpul service-ului).   Garanția este de 5 ani.

Dotări

Modelul ales a fost V60 Inscription T6 AWD, cu următoarele opțiuni:

  • culoare metalizată Fusion Red
  • geamuri laterale spate și lunetă fumurii
  • Business Connect Pro Pack – între timp a dispărut pachetul, dar la vremea aia oferea sistemul de navigație Sensus Connect (hărți atât offline cât și online, cu informații de trafic în timp real), conexiune pentru smartphone (Apple CarPlay, Android Auto), sistem audio Sensus Connect cu difuzoare Harman/Kardon
  • IntelliSafe Pro Pack – oferă Pilot Assist (suport activ de conducere, în care mașina păstrează banda de mers și viteza; necesită prezența mâinilor pe volan și nu poate fi activat la viteze mai mari de 135 km/h) și IntelliSafe-Surround (te ajută să ieși din parcări cu spatele, detectând cu ajutorul unor radare mașinile care vin spre tine, oferă ceva protecție la impactul din spate, monitorizează traficul și poate corecta direcția sau frânarea, etc.)
  • Light Pack – faruri LED cu lumini adaptive pentru curbe (au ceva componente mecanice și urmează poziția volanului), fază lungă automată cu izolarea mașinilor din față (practic farurile luminează complet drumul, cu excepția zonelor în care detectează mașini în față), faruri de ceață tot LED, oglinzi electrocromatice și spălătoare pentru faruri
  • Versatility Pro Pack – între timp a dispărut pachetul, dar la vremea aia oferea system keyless, rabatarea electrică a tetierelor de pe bancheta din spate, banchetă spate rabatabilă electric (sunt 2 butoane în portbagaj pentru fiecare porțiune), sistem adițional de prindere a bagajelor în portbagaj (vezi poză; e foarte util pentru cumpărăturile săptămânale de la supermarket), o plasă cu un cadru metalic care poate fi folosită pentru a separa zona de portbagaj de habitaclu atunci când portbagajul e încărcat la maxim pe verticală, haion electric, priză de 12 V în portbagaj
  • Winter Pack – scaune față încălzite, duze de spălat parbrizul de asemenea încălzite (ăstea sunt de fapt integrate în ștergătoare, lucru care duce la economie de apă pentru că nu mai aruncă apă în tot universul din jurul mașinii)
  • priză de 230V pentru locurile din spate – e utilă pentru încărcat un laptop, conectat o ladă frigorifică, etc.
  • parbriz încălzit
  • volan încălzit (cea mai bună invenție de la pâinea feliată încoace)
  • acoperiș panoramic, cu deschidere destul de mare
  • scaun șofer complet ajustabil electric; permite 2 profiluri salvate în memoria mașinii plus câte unul pentru fiecare cheie a mașinii
  • roată de rezervă (urăsc că asta mai nou e opțională peste tot)
  • covoare interioare din cauciuc pentru iarnă
  • set complet de roți de iarnă cu Continental TS 850 P, tot de 18" ca cele standard, dar alt model de jantă

Ce ne place după 2 ani

Mașina e incredibil de confortabilă la drum lung. Am făcut deja câteva drumuri de 8-10 ore cu ea și niciunul din noi nu a fost obosit. Pentru șofer sistemul de Pilot Assist ajută enorm pe autostradă. Celor care se vor plânge de viteza până la care Pilot Assist poate fi activat nu le pot spune decât că nu sunt prea multe autostrăzi pe care să poți circula cu mai mult de atât. Spațiul pentru bagaje e mai mult decât suficient pentru o familie de 3 și sunt sigur că, chiar și cu un al doilea copil, nu am avea vreodată probleme. Cu bancheta spate rabatată pot căra ușor bradul de Crăciun, care în medie se apropie de 2m înălțime. Spațiul pentru pasagerii din spate e mai mult decât confortabil, dacă nu sunt foarte înalți. Eu am 1.77m înălțime, iar în spatele meu o persoană de aceeași înălțime nu are nicio șansă să atingă scaunul șoferului. Bancheta din spate e foarte confortabilă și ea.

Motorul are destulă putere cât să se descurce mai mult decât onorabil cu cele 2320 kg ale mașinii. Accelerațiile de la 0 la 100 cu pedala la podea se fac în ceva mai mult de 5 secunde, în modul Dynamic. Consumul este decent pentru puterea și cuplul disponibile și variază între 6.9 l/100km (autostradă, cruise-control 130 km/h) și 9-10 l/100km în oraș. Costurile de întreținere, uimitor, sunt mai mici decât cele pentru Focusul de dinainte, în aceleași condiții – revizii făcute doar la service-ul de marcă, la timp, doar cu piesele originale.

Sistemul audio are un sunet deosebit de clar pentru aproape orice ascultăm: rock, jazz, 80s pop. Navigația este foarte bună, iar update-urile sunt gratuite și se pot face de către utilizator cu un simplu stick USB. Hărțile sunt cele de la Here WeGo (fostul Nokia Maps, Here Maps etc.). Mașina, în afara serviciului Volvo On-Call, poate fi conectată suplimentar la Internet cu ajutorul unui SIM card pentru actualizările hărților (individual, câte o hartă o dată), Spotify (aplicație nativă), aplicație de vreme și alte câteva mărunțișuri. De asemenea, se poate crea un access point al mașinii, astfel încât pasagerii să poată folosi conexiunea la Internet. Apple CarPlay nu poate fi folosit decât pe jumătatea inferioară a ecranului de pe consola centrală, dar în afară de câteva dăți când Google Maps avea o rută mai bună nu m-a deranjat prea tare.

Farurile LED sunt foarte luminoase, iar faza lungă automată funcționează foarte bine, izolând perfect mașinile din față sau făcând schimbarea la faza scurtă atunci când nu poate fi evitată orbirea celorlalți șoferi. Durează puțin până te obișnuiești ca șofer cu farurile adaptive și cu faza lungă automată, dar odată ajustat la schimbări îți dai seama cât de ușoară îți fac viața la volan.

Deja am menționat asta, dar fiecare cheie a mașinii poate fi asociată unui profil de șofer. Un profil conține următoarele setări: poziția scaunului șoferului și a oglinzilor laterale, setările de limbă, setările de navigație pentru rute, setările modului individual de condus (mașina are 3 predefinite – Eco, Comfort, Dynamic – și Individual, care poate fi configurat plecând de la oricare dintre cele 3 standard) precum și alte setări personale, cum ar fi cât de repede reacționează farurile automate la schimbarea de lumină de afară, gradul de întunecare al oglinzilor, modul în care se încuie ușile, etc. Trecerea de la setările unui șofer la cele ale altuia se face în câteva secunde, odată ce este deschisă ușa șoferului, în funcție de cheia care a fost folosită.

S-a mai spus pe aici, dar Volvo On-Call, pe lângă că e o soluție bună pentru companii pentru a face bilanțul utilizării unei mașini (trasee, consum, distanțe, etc.), mai oferă câteva funcționalități:

  1. trimiterea unei adrese către sistemul de navigație al mașinii, pentru a fi setat ca destinație la intrarea în mașină – aplicația folosește Google Maps, dar trimite coordonatele de GPS către mașină
  2. pornirea încălzirii staționare, dacă mașina are opțiunea asta
  3. descuierea ușilor pentru curieri – spre exemplu vrei să primești un colet cât timp mașina e parcată o perioadă mai lungă undeva; funcționalitatea permite descuierea haionului, iar după ce haionul este închis mașina se încuie automat
  4. descuierea ușilor când nu ai cheia la tine – ți se descuie haionul, prin deschiderea haionului se descuie celelalte uși, pe haion e un buton care îți pemite să încui mașina la loc
  5. monitorizarea poziției pe hartă a mașinii, cât timp mașina nu e folosită
    sincronizarea cu calendarul de pe telefon, pentru a putea naviga la adresele trecute în diverse intrări din calendar
  6. găsirea mașinii prin activarea claxonului sau a farurilor
  7. ceva status sumar legat de starea mașinii – becuri, următoarea revizie, nivelul lichidului pentru parbriz, nivelul lichidului de frână, presiunea în pneuri

Ce e fain, dar nu merită banii neapărat

Acoperișul panoramic face habitaclul foarte luminos și are un filtru UV foarte bun, însă de pe locurile din față nu e direct vizibil. Piticei noastre îi place foarte mult, dar nu știu dacă raportul preț/satisfacție oferită e unul bun.

Haionul are un senzor astfel încât să poată fi deschis prin mișcarea piciorului sub bara de protecție atunci când ai mâinile pline. Eu îl pot deschide așa aproape tot timpul, soția nu. Mă gândesc că e nevoie să plimbi piciorul ceva mai mult sub mașină, dar nu e neapărat practic dacă nu ești mai înalt. În același timp, senzorul cu pricina deschide uneori haionul când speli mașina – reacționează la apa sub presiune…

Ce nu ne place

Cutia de viteze e un pic cam lentă când trebuie să schimbe într-o treaptă inferioară pentru o accelerare rapidă. Sunt rare momentele, dar odată obișnuit cu mașina știi le ce să te aștepți.

Mașina e un calculator pe roți. Absolut totul e controlat via software, inclusiv direcția este asistată electronic. În 2018 și 2019 volanul se simțea ca unul al unei console de jocuri – foarte artificial, 0 senzație de drum. Update-ul software aplicat la revizia din 2019 a schimbat un pic lucrurile, așa că acum volanul se simte mai conectat cu drumul. Cu toate acestea, manevrabilitatea nu e cea a unui Focus (inlcusiv wagon) și simți că mașina are peste 2 tone. Deși poate fi condusă și mai sportiv, mașinii îi stă mai bine pe autostradă, cu Pilot Assist activat.

Un alt minus e modul de control al climei, pentru că nu există butoane fizice. Ai nevoie de cel puțin 2 click-uri pe ecranul de pe consola centrală pentru a putea schimba ceva. Sigur, există comandă vocală, dar e foarte limitată în ceea ce înțelege, respectiv poate face. Când conduci parcă nu vrei să-ți iei ochii de la drum prea mult pentru a activa spre exemplu funcția de recirculare a aerului sau pentru a schimba temperatura.

Nitpick: nu există niciun loc de depozitat ochelarii de soare ai șoferului. Singura posibilitate e comandarea unui suport opțional care înlocuiește mânerul total inutil de pe plafon din dreapta șoferului. Volvo, wtf?! La Focus aveam loc dedicat în fața oglinzii retrovizoare.

Probleme până acum

Majoritatea problemelor de până acum au fost software. În prima săptămână sistemul start & stop nu mai putea fi activat. După un update făcut la dealer sistemul tot nu funcționa, dar a doua zi a început să meargă ca prin minune. La câteva săptămâni după, cei de la dealer mi-au spus că se pare că orice update devine activ după ce toate computerele mașinii intră în stand-by.

Am avut alte dăți când faza lungă automată sau senzorii de parcare nu puteau fi activate, dar după câteva minute toate lucrurile au revenit la normal.

După revizia de doi ani un modul de control de pe volan nu a mai funcționat corect, blocând notificarea de airbag-uri frontale pornite pe ecranul de bord (notificarea clasică ce-ți spune să nu pui un scaun de copil pe scaunul din față cu airbag-urle active). La rându-i, notificarea asta acoperea harta afișată între ceasurile de bord. Problema s-a rezolvat prin schimbarea butoanelor de pe partea dreaptă a volanului.

Aș mai "cumpăra-o" o dată?

Per total suntem foarte mulțumiți de mașină. E drept că am trecut de la o mașină cu câteva generații mai veche și evident altă clasă la ceva total diferit. E genul de mașină care încă mai atrage priviri, chiar dacă în opinia noastră sunt destul de multe Volvo-uri noi pe stradă. Ultimele modele s-au vândut foarte bine aici. Lucrurile pe care le-am menționat la "Ce nu ne place" sunt minore prin comparație. Pentru o mașină de familie are tot ce ai nevoie and then some. Confortul e ireproșabil – scaunele standard sunt mai mult decât suficiente pentru orice pretenție ai avea în materie de reglaj, ținuta de drum e foarte bună cât timp nu o consideri o mașină sportivă în ciuda celor 300 de căluți sub capotă, zgomotul interior e minim (de cele mai multe ori auzi doar pneurile), suspensia standard împreună cu roțile de 18 inch fac față cu brio denivelărilor de pe drumuri.

Dacă ar trebui să caut o altă mașină acum tot la Volvo m-aș duce. Nu aș cumpăra însă mașina cu bani cash. Cu dobânzile la nivelul de acum și o piață de mașini second hand nu foarte activă în Elveția, cumpărarea unei astfel de mașini mi se pare un business prost pentru o persoană fizică. Chiar dacă obții discount-uri relativ generoase (noi am luat-o la aproape 16% sub prețul de listă), nu poți prezice valoarea la revânzare. Dacă ai atât de mult cash, cel mai bine e să plătești prima rată (avansul) la leasing, iar restul să-l investești. Nu e greu să depășești dobânda leasing-ului punând banii rămași pe bursă, cu toată incertitudinea cauzată de COVID-19.

După ce ne expiră contractul de leasing, următoarea mașină va fi ori un Volvo electric (dacă scot pe piață și altceva decât XC40), ori Polestar 2.

Alte review-uri interesante pot fi vizionate aici (probabil cel mai detaliat review al mașinii) și aici (tot Autogefühl, dar pentru motorul T6).

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

104 comentarii

  1. NOU
    #1

    interesanta masina, da’ pajistea aia intretinuta, casa, dalele, gardul – totul e la locul sau acolo. cam asta-mi doresc si eu, nu doar sa fie casa si curtea mea aranjata ci sa ies in strada si sa vad campul ala fara maracini si flacoane si alte cele.

    10
  2. Momentul când un Volvo T6 consuma 10//100 km în oraș. Mai suntem în campanie electorală?

    10
    • Depinde de oraș și de cum conduci. Nu toate orașele au trafic ca-n București. În medie pe acolo suntem cu consumul în oraș. Dacă o conduci mai agresiv poți ajunge la 11-12, dar care-i graba?!

      00
    • 300 cp și o conduci moale? Ceva e ciudat aici. Bine că și Volvo cu limitarea lor la 180 km/ h sunt de vis.

      10
    • Nu o calc în oraș – nu văd rostul și nici nu merită amenzile… Dar condusul prin munți e o plăcere.

      20
    • Hehe ai zice că de ce să mai iei altceva decât 1.4 benzină când limita pe autostradă e 120 și camerele sunt peste tot. Și totuși sunt AMG-uri destule cu numere de CH. Unii se duc la vecini dacă au chef de no speed limit. După cum se vede și autorul are Umweltplakette că probabil merge des în Germania.

      20
  3. Eu cred ca voi ati vrut motive sa scapati de focusul ala si-ati mai facut inca un copil.

    00
    • 90% din cazuri, „Vine copil, deci ne trebuie masina mai mare” e doar un pretext pentru a schimba masina. Stiu familii cu copil care se descurca cu Polo, Fiesta, Peugeot 308…

      10
    • @varucu: da și nu. Focusul începea să fie prea vechi pentru a mai putea fi vândut la un preț ok. Dar motivul principal a fost, cât se poate de serios, volumul portbagajului. Cu căruțul de copil pe care l-am luat nu prea mai încăpea mare lucru pe lângă.

      @Zarax: cred că e o linie la un moment dat între a te descurca și a călători confortabil. Nu am vrut să sacrificăm confortul și nici să stăm cu bagaje pe bancheta din spate / scaunul pasagerului din față. În același timp uită-te la baza pentru scaunul de copil. În Focus asta ar fi forțat persoana care stă pe locul din dreapta să stea cu genunchii la gură.

      10
    • Asta inseamna sa fii bogat. Cumperi un carucior pt copil si nu incape in portbagaj? Schimbi masina :)))))

      01
    • @Zarax si eu ma descurc cu 1 copil si Clio3, dar cand trebuie sa dac un drum mai lung B-SV si tre sa car juma de casa, am noroc sa sunt inginer si știu tetris

      10
    • Bai cu cat avansez in varsta imi dau seama ca dacia 1300 era un fel de Tardis…5 persoane in ea si ce nu incape in portbagaj bagi la picioare.
      Asa am facut cu parintii si bunicii in 90 in 2 saptamani turul manastirilor din Moldova.

      De placere….

      Mi-e greu sa ma gandesc la o suma pentru care as repeta acelasi scenariu in zilele noastre. Ori erau ai batrani campioni la prioritizat ori ne-am obisnuit sa caram toate cacaturile.

      Am mers acu in pandemie cu niste prieteni cu copil pe munte cu masina si mi-au incarcat astia baritai animalu de 5+2 locuri pana sus de parca plecam la Mongol Rally. Pentru o zi…

      01
    • „ce nu incape in portbagaj bagi la picioare.
      Asa am facut cu parintii si bunicii” :D

      00
    • Tu vrei sa TINA BAGAJE IN HABITACLU ca taranii?

      10
  4. M am oprit din citit la “ BMW și Audi au fost excluse din cauza renumelui șoferilor care le conduc”. Sunt oameni care spun ca toate femeile sunt curve asa ca nu inteleg de ce te ai insurat….

    20
  5. Nu se poate un V60 (nici macar V90) sa cantareasca mai mult ca un X5. Masina aia nu are peste 2 tone. Poate masa maxima autorizata…

    10
    • Ai dreptate, are 1915 kg, aici incluzând un șofer cu o greutate estimată la 75 kg. Masa maximă autorizată e 2320 kg. Dar ai priceput ce vreau să zic – nu e un fulg…

      00
    • O mica corectie cred ca ar fi clasa masinii. Nu e in clasa cu E sau A6 sau BMW5, acolo este Volvo S90. Asta poate fi o cauza pt care ti-a parut mare diferenta de pret fata de E.( cu atat mai mult AMG ).

      00
    • Nu am zis că e în aceeași clasă cu E, ci că E AMG e singurul wagon interesant la Mercedes.

      00
  6. Frumoasa mașina. Sa va bucurați de ea.
    Cât a fost prețul și care sunt de curiozitate dobânzile alea mici în Elveția sa facem o comparație cu România?

    00
    • 2.94% e dobânda efectivă. Prețul final a fost undeva la 69000 de franci, incluzând toate costurile. Văd că prețurile actuale sunt o idee mai mari în România, probabil din cauza TVA-ului…

      00
    • Nu nu, românii sunt mai bogați, își permit, nu drămuiesc fiecare franc ca elvețienii ăia…

      00
    • In Elveția mașinile sunt mai scumpe. Și nu doar.

      00
    • Cristi, uite că prețurile de listă la Volvo sunt mai mici în Elveția. Nimeni nu vrea să vândă mai scump în România, dar nici nu pot coborî prețurile special pentru piața aia. Iar dacă compari TVA-ul o să vezi că are sens ce spun: 7.7% în Elveția, 19% în România.

      00
    • Sunt masini care se vand mai ieftin in romania. Vezi Golf, Captur. Piata din Elvetia este mai diferita. Dupa multe procese au acceptata sa faca service la masinile de import. Este cam la fel cu elvetienii care merg in Germania pt cumparaturi.
      Volvo Romania are o politica de preturi pacatoasa. Compara cu Ungaria. De ex.

      00
  7. In sfarsit, ceva pe gustul meu.
    Acoperis panoramic am avut mai demult la un Peugeot 308. Nu e pentru sofer, intr-adevar, dar in masina aia tot timpul se urca lumea in fata doar daca in spate era ocupat. Am mers si eu o data in spate si senzatia e superba

    00
  8. „În prima săptămână sistemul start & stop nu mai putea fi activat.”

    nu era un bug. era varianta volvo de a zice ‘ cu placere’ la ‘multumesc’ul vostru ca ati luat o masina buna si sa vă bucurati de ea.

    00
  9. Draguta masina, dar sincer ar fi mai interesant un articol despre viata in Elvetia. Cum v-ati adaptat, costuri versus salarii, cum e cu limba etc.

    00
    • Îți dai seama cât hate va curge la un post de genul?! 😂

      10
    • nu e hate daca are dreptate. si daca e totusi doar hate, poti sa il ignori linistit.

      00
    • Mă mai gândesc, dar povestea mea nu e chiar aplicabilă tuturor. M-am transferat în cazul aceleiași companii, nu am început chiar de la 0 aici.

      Ce vreau să spun e că sunt atât de multe lucruri diferite de povestea obișnuită a emigrantului din România că nu știu dacă va ajuta pe cineva în mod real.

      Limba e în continuare o provocare. Am făcut cursuri de germană de la 0 până la B2, dar elvețienilor le place mult dialectul. Fiecare vale are propriul dialect. Uneori se schimbă dialectul la 300m mai încolo… 😂 Soția e vorbitor nativ și tot are uneori probleme în a înțelege tot ce i se spune. Dacă sunt drăguți oamenii, fac un efort să vorbească germana standard cu tine. Dar uneori nu pot, nu pentru că nu vor, ci pentru că nu sunt obișnuiți.

      Salariile sunt ok raportate la costuri. Cumva economia de aici știe că impune costuri mari de viață și salariile sunt pe măsură.

      10
    • Banuiesc ca te ai dus pe un post de IT-ist, nu stiu de ce :)

      01
    • La Basel probabilitatea mare e să fie pe pharma (Novartis sau firme conexe).

      00
    • Da, vrem fluturasul de salariu, cv-ul scriitorului si raspuns la intrebarea cum mmms ai ajuns acolo si eu de ce nu?

      02
  10. @zarax – ai pierdut ideea de baza:

    ” Focusul începea să fie prea vechi pentru a mai putea fi vândut la un preț ok.”
    „cel mai bine e să plătești prima rată (avansul) la leasing, iar restul să-l investești. Nu e greu să depășești dobânda leasing-ului punând banii rămași pe bursă”

    De aia tu esti acolo unde esti si autorul ii acolo unde ii.

    Nu te ataca, nu o zic cu rautate – problema celor ramasi in Romania ii ca nu au educatie financiara.

    20
    • Corect, de pe la Nadlac simti ca incep sa ti se stimuleze sinapsele, iar la unguri deja poti inchide ochii si vizualiza mental pattern-urile de fluctuatii ale indicilor bursieri.

      01
    • Nu mai fiți răutăcioși unii cu alții. Nu trebuie să fim toți la fel, sau să luăm aceleași decizii. Fiecare cu mofturile lui.

      10
    • As indrazni sa adaug o nota la ce zici tu. Da, ne lipseste educatia financiara, dar si oportunitatile sunt proportionale cu tara/piata.
      Compara dobanzi/salarii/economia generala.
      Eu mi-am luat anul trecut o casa cu dobanda 1.5% intr-o tara mai in nord vest, un prieten si-a luat apartament cu dobanda 5.5% in Romania.
      Dobanda la leasing in Romania este in jur de 6%.

      10
    • ca sa-mi explic „rautatea” fata de mine in primul rand, ca sunt roman.

      Am primit de la angajator niste actiuni, le-am vandut si am zis ca sa cumpar ceva mai volatil (asa, sa simti ca traiesc).

      etrade.com imi zice:

      Unfortunately, at this time, we do not currently support brokerage accounts for the country that you reside in (the one on your account currently). If you like I would be happy to submit some feedback for you. Hopefully it is something we can look into going forward.

      Fiecare patura sociala se bucura in felul ei.

      Unii se bucura de o tocana de pui fierbinte, luata de la cantina sociala.
      Altii se bucura ca au un servici, minim pe economie dar ii servici si are si el mandria lui.
      Alti se bucura de un telefon nou, o geaca „Moncler” sau unghii tehnice.
      si tot asa, urcand… altii se bucura de tehnologia dintr-o masina (cu toate ca eu cred ca se bucura ca au putut profita de sistem ca sa aiba acces la tehnologia respectiva aproape pe gratis )

      Altii, de un vin bun, de o femeie tanara (cu toate ca ei au parul alb), etc, etc.

      Viata e scurta. Bucurati-va de orice.

      10
  11. Dar un Renault Talisman sau Peugeot 508 ce aveau?Aceleasi dotari la 65% din pret…..

    00
    • Nu mi-au plăcut niciodată mașinile franțuzești. În plus, colegii mei francezi nu pierdeau pauză de prânz (în acele vremuri în care ne adunam pe la birou; oare o mai exista biroul?!) în care să nu facă mișto de mașinile franțuzești: de la idei prea futuriste în design, dar implementate prost, până la calitatea service-urilor.

      20
  12. Cum doamne iarta-ma sa excluzi o marca doar pentru renumele soferilor…

    00
    • Asta inseamna sa fi mafiot :)

      00
    • Pai daca mergea pe trio-ul de lux german trebuia sa-si ia lant de aur, sapca si trenning d’ala bun, nevasta trebuia sa-si faca parul blond cu colanti leopard. Probabil a zis ca nu merita osteneala.

      10
    • Când în fiecare zi vezi zeci de Audi cu tot felul de cocliți de magrebieni rupti in gura, crede-ma că ajungi să urăști marca asta. Deși….marca nu are nicio vina că toți proștii au tras la ea.

      20
    • simplu. nu vreau să fiu asociat cu cocalarii. un X1 e ieftin și e o mașină mișto, dar mai bine o toyota cinstită decât o mașină care te pune in pericol in trafic prin emblema ei.

    • aici recunosc ca sunt vinovat. de fiecare data cand vad cate un bmw sau audi care incearca ceva mai putin ortodox, am tendinta aproape inconstienta de a-l bloca. pentru ca 99% din cei care incearca chestii neortodoxe sunt bmw sau audi. sau tdi-uri. ceea ce creaza involuntar o asociere de concepte singura concluzie fiind o premisa de vinovatie. poate omul incearca sa beneficieze de premisa cealalta, a lumii civilizate, cea de NEvinovatie, daca tousi ajunge in situatia sa faca o nefacuta.

      PS exact chestia asta mi se joaca in minte de ceva vreme. probabil cineva mai priceput ar putea sa o dezvolte. astia care sunteaza traficul, taie colturi, nu acorda prioritate, sar rosii, au aproape intotdeauna masini scumpe. adica chiar scumpe, nu sh-uri din 3 bucati. o fi oare asta un „mental set-up” care ii face sa iasa in fata (financiar si/sau politic) restului oilor, adica noi, cei care stam cuminti si respectam regulile?

      20
    • pe cei 50% din șoferii civilizați de bmw/audi/benz nu îi vezi în trafic. no joke.

    • stiu, chiar eu am zis-o pe aici candva.

      asta totusi nu schimba realitatea ca minoritatea de conducatori de bmw/audi nesimtiti si magari sunt totusi majoritatea conducatorilor auto nesimtiti si magari.

      si uite asa te lovesti oteluroseanul cu un bmw cumparat cu bani cinstiti pierdut pe banda de dreapta dintr-o intersectie cu 5 benzi pe sens in toate directiile vrand sa faca stanga si il blochezi…

      00
    • Aberatii. Buna totusi asta cu X1 care te pune in pericol in trafic. Personal, mi se pare un motiv cel putin pueril. Ca nu iti conduc cocalarii masina. Si nici nu te transformi in cocalar cand te urci la volan. Cu atat mai mult intr-o tara ca Elvetia, unde parcul auto e altul si o gramada de oameni normali, civilizati, isi permit masini de genul.

      Aici, in orasul de bastina al uneia dintre marcile excluse de pe lista, cocalarii nu par sa aiba preferinte. Cumpara si BMW, si Audi, si Mercedes, si Porsche, si Bentley, si Golf R, si Leon Cupra si chiar si Passat Variant. Ma rog, fiecare cu piticii lui.

      00
    • @Stefan, BMW X1 cu 2 familii, mergeau la ski.
      Skiurile prinse pe suporti magnetice.
      Berbecul ii da in gura, ca de ce are el BMW?
      Cum sa adapteze viteza la specificatiile suportilor magnetici?
      Eu aveam 150 kmh pe autostrada, berbecul avea 170 kmh.
      I se desprind skiurile.
      Norocul meu ca mi-au lovit masina in oglinda.

      Oprim, facem amiabila, il pun sa zica modelul masinii. El, mandru nevoie mare: BEMVE!!!
      Eu: BMW, BMW, dar de care? El, spasit: x1.

      20
    • E ca și când ai zice că nu-ți cumperi un Rolex că nu vrei să te asociezi cu cei care poartă tricouri roz cu gulerul ridicat și pulover alb pus pe umeri….

      Exact, dar exact la fel ca autorul, în plus cu Mercedes = mașină de mosnegi, am gândit și eu. După toate mașinile „individualiste” am citit în revista ADAC-ului despre cele mai cumpărate mașini ptr comiși voiageri din Germania. Și cum stăteam eu pe toaletă așa, ma gândeam că o firmă dasta nu are timp de investit în reparații etc…. Că nu se mai deschide ușa, ca pornește alarma, ca nu se mai ridică fereastra sau că aștepți 2 săptămâni piesele de rezervă. Am luat primul A4, acum sunt la al doilea. Prieteni buni, Alfiști înrăiți – au vreo 5, două spider vechi, unul mai nou, geci, ceasuri etc. – râdeau de mine. Le-am zis că este un feeling mișto să te urci în mașină și să mergi fără să-ți faci griji.

      Poate este o excepție, însă mai bine ceva mai uncool, decât sa pierd timpul cu reparații.

      10
    • Mie mi-e frica sa imi iau bmw sau audi. Unii sunt asa de porniti incat ti-ar da-o unpic la tramvai chiar daca ai lasat-o parcata corect pe trecerea de pietoni.

      00
  13. Wow, nici nu știam că Volvo a refăcut V60 pe noul design. Arată mult prea tare mașina, mai ales că e și pe roșu.
    Tot am vrut mașină pe roșu dar cum am luat SH numai de albastru și argintiu am avut parte până acum.
    Interesantă partea cu leasingul, poți detalia cât te costă mașina lunar și dacă mai trebuie plătiți bani la încheierea lui în funcție de starea mașinii?

    10
    • offtopic: ma amuza cum pune romanu’ „pe” peste tot (pe rosu, pe 17″ etc) dar numai inainte de „care” nu il pune :)

      00
    • Doar V40 mai are design-ul vechi.

      La rată se mai adaugă asigurarea full Casco pe care o poți face oriunde. În funcție de canton poate diferi prețul pentru același contract de asigurare. Rata în sine e un pic sub 700 de franci pe lună.

      Când termini leasing-ul nu mai ai teoretic niciun cost suplimentar, dacă nu ai făcut mai mulți kilometri decât în contract, respectiv dacă mașina nu are decât uzura normală.

      00
    • Tipul asta de leasing e f ok. Pacat sa nu profiti de el. Cred ca au oferte bune la Toureg. Dupa V60 ar fi o idee.

      00
    • Wow, așadar total vreo 1000 euro / lună timp de 4 ani pentru a te bucura de acest Volvo?
      Nush ce să zic, sunt prea cheap să dau atâta bănet pe un leasing.
      Mașinile actuale efectiv au ruginit în parcare în ultimul an, am fost la ITP și nu mai ținea frâna de mână, din cauză că a stat pe loc cu ea trasă au ruginit cablurile și discurile.

      00
    • @Bogdan pai dupa ce ca esti sarac se pare ca nici nu ai nevoie de masina deci comentezi aiurea. 1000 euro nu e mult cand inseamna 1/6 din venitul lunar

      00
  14. Cat a costat?

    00
  15. Tot urat au lasat interiorul ala…. noroc cu display-urile alea ca ii mai scot din uratenie.
    Iar la interior vad ca concureaza serios cu skoda superb. Chiar este loc la picioare si portbagajul este corect si serios.
    Exteriorul clasic volvo – barbatesc in continuare.

    10
  16. Frumoasa masina si e bine ca e evitata de ceilalti care cumpara trio-ul nemtesc. O Tesla nu te-a atras?

    00
    • Ba da. Era chiar în perioada în care apărea Model 3. Numai că Model 3 are portbagaj de sedan (deschidere mică), iar Model S, care ar fi avut spațiu suficient, ni s-a părut prea scump pentru problemele de calitate pe care le avea Tesla acum 2 ani. Iar acum, dacă ar fi să aleg electric, cred că ar fi Polestar 2.

      00
  17. Autogefühl – singurul canal de youtube care e in stare sa vorbeasca 39 de minute de un Subaru Forester fara sa mentioneze sistemul AWD – nu recomand deloc

    recomand Carwow – reviewiri scurte si la obiect – omul subliniaza porcariile si abordeaza pragmatic

    20
    • carwow mi se pare un punct bun de plecare (vezi primul review). Dar când chiar te gândești să dai banii pe o mașină nouă nu strică un review mai detaliat, unde mașina e condusă pe mai mult decât drumul privat pe care filmează carwow în general.

      Primele 2 review-uri din articol au fost singurele serioase disponibile înainte de semnarea contractului. Celelalte 2 au apărut la câteva săptămâni după, dar cumva ne-au confirmat alegerea.

      Recomand vizionarea unui review detaliat înainte de test drive. La test drive, în funcție de țară și de dealer, s-ar putea să nu ai timp să te uiți la mașină în amănunt, sau pur și simplu uiți de anumite lucruri pentru că ești foarte entuziasmat iar creierul tău e oricum în modul “shut up and take my money!”.

      La dealer-ul de aici am avut noroc: ne-au dat cheile și ne-au zis să le aducem mașina înapoi cu kilometrajul sub 100km. Mașina avea 20km la bord. Motivul era să o poată încă vinde ca mașină nouă și nu rulată. Așa că am avut timp destul să studiem interiorul și ergonomia, cum se simte mașina la drum întins, zgomotul interior (am ținut oprit sistemul audio cât timp am condus), cât de intuitiv e sistemul media / navigația. Ce nu a fost intuitiv atunci a fost butonul care deschide trapa, pentru că un singur buton fizic e conectat la 4 contacte: deschis / închis trapa vertical, deschis / închis trapa orizontal plus copertina.

      10
  18. de acord cu partea ca in momentul in care iti iei o masina probabil te uiti la orice review gasesti (ma rog, sa nu fie analfabet cel care vorbeste)

    10
  19. Deci ati vrut masina pentru copil si voi v-ati gandit la una de 300 de cai si 5 secunde pana la suta? ;-) Deci nu spatiul a contat, ci performantele masinii? Din pacate nu o prea iesti romanu’ din tine. Inteleg de ce 4×4, ca_cat am fost eu in Elveia am vazut cele mai multe Subaru, inclusiv modelele alea mici, compacte, pe care nu le-am mai vazut prin alta parte. Si inteleg, pentru ca ai zapada iarna si panta serioasa de urcat pana ajungi acasa. Dar 300 sute de cai putere pentru masina de copil mic? Nu am nici o problema cu ce faci cu banii tai, dar critic motivele pentru care (zici tu) ca ai facut alegerea. Daca vrei spatiu, iei un monovolum, o Zafira C sau un Touran, sau Sharan. Ai tot 5 stele, spatiu cacalau, portbagaj imens, etc. Doar o intrebare: ce nevoie ai de o masina de 300 de cai si o acceleratie de 5 secunde in Elvetia? Really, in Elvetia? Unde aproape in fiecare sat la intrare ai camera de viteza, unde nu poti depasi (ca ai drumuri montane, cu curbe si linii continue), unde pe autostrada mergi frumos cu 120 km/h ca toata lumea, etc. Care e scopul? 70.000 de euro (da, bla, bla leasing, etc.)? Cu 7.000 € iti iei o Zafira C, in fiecare an, timp de 7 ani ;-)))

    11
    • Nu știu căruia din noi îi pasă mai mult de capra vecinului, apropo de românisme.

      Când am comandat mașina T6 era singurul cu tracțiune integrală. Apoi a apărut CC, dar cu motor diesel.

      10
    • Parca ai fi dealerul de la Toyota de unde am vrut sa imi iau eu mașina la o zi după ce mi-a venit carnetul prin posta. Eu speram sa ma convingă sa iau un Prius nou, vs Auris TS, iar el la final “dacă as fi in locul tău as merge cu 2000€ la Vitan și mi-aș lua ceva de acolo”. Aia a fost, am luat de la alta reprezentanta.

      10
    • NU e vorba de capra vecinului. Am spus clar, faci ce vrei cu banii tai. Dar te rog sa nu faci pe analfabetul functional, ca nu cred ca esti. Ai inteles bine (si am subliniat) ca ma refeream doar la motivele pe care le-ai avut cand ai facut alegerea. Adica „se mareste familia, am nevoie de o masina mai mare, sa incapa caruciorul”. Bam! Volvo de 300 de cai si acceleratie de 5 secunde pana la suta. Pai ori vrei spatiu, ori vrei performante de top? Cat de prost/arogant as fi eu daca as zice ca „am nevoie de niste papuci casual de jogging” si ma duc sa-mi iau niste Balenciaga de 900 de €?

      01
    • Mai ușor cu prostia agresivă pe scări, George… Obișnuiește-te că nu toată lumea are aceleași valori ca tine și că ăsta e un lucru bun.

      Îți mai explic o dată, cu alte cuvinte: am vrut o mașină din clasa premium, cu tracțiune integrală, spațioasă, care să ne placă. Și i-am spus dealerului să ne dea ceva ce George nu ar fi ales. 😂

      Ce nu înțeleg la tine și încă vreo 2-3 e de ce credeți că review-urile astea sunt pentru a le explica celor ce le-au scris ce alegeri proaste au făcut… Scopul lor, mai ales că autorii nu sunt de regulă persoane pe care să le poți identifica, nu e să le permită acestora să epateze sau să flexeze mușchii, ci să ofere o părere despre mașinile în cauză celor care sunt potențial interesați de a cumpăra la un moment dat aceeași mașină.

      10
    • da nah, ce prost e radu. Cum de si-a permis sa isi cumpere si o masina spatioasa pentru copii si vesela pentru el.
      Se stie ca din momentul in care ai copii nu mai ai voie sa te distrezi

      Ce prost e Radu

      40
  20. In primul rand multam fain de review. Daca ar fi sa schimbi ai ramane cu volvo sau ai alege alta marca?

    00
  21. Conduc un V60 D4 (190 cp) model 2020. În afară de faptul că mi-au lovit-o in parcare de două ori în două luni, singurul lucru enervant e faptul că Android Auto folosește doar jumătate din ecranul consolei. La ce mai pui ditai consola dacă nu folosești spațiul ăla?

    Altfel, 85 la sută din Volvo-urile noi din România sunt XC-uri.

    00
  22. Dacia Logan, 2010, volan, scaune, motor, cheie usi. Recomand cunoscatorilor.

    10
  23. He, he, ce amintiri, am avut un volvo s80 acum multi ani. Cand faceau copiii scandal in spate le dadeam cu tetierele in cap. Mi-a placut mult volvo, e legenda sau nu ca a scazut calitatea dupa ce su fost preluati de chinezi?

    10
  24. Să te bucuri de ea.
    Io n-aș da bani pe Volvo nici bătut. Și da, sunt posesor de BMW 750d xdrive. Dar nu conduc în România, ci în Austria. Dacă vreau să mă distrez, merg în Germania. Să conduc în Germania cu 250 km/h îmi face o deosebită plăcere.
    Mă doare fix în 14 că sunt o mulțime de cretini posesori de BMW. Nu mă consider unul.
    P.S. Și aici e la fel faza cu dialectul. 😅

    10
  25. daca te rog imi spui de unde ti-ai cumparat pavaju si cum se numeste !

    10
  26. atat amar de bani, asa misto motor si piele neventilata? Sau e vreo ventilatie speciala si nu se vede?
    adica: vara ti se incalzeste curu pe scaun?

    10
    • Ni s-au părut prea scumpe scaunele cu ventilație (approx. CHF 3500) raportat la verile de aici. Și în final se pare că e ok cu tapiseria standard, pentru că AC-ul are mai mulți senzori în funcție de care reglează temperatura. Vara trecută a fost cea mai călduroasă de când avem mașina, dar n-am avut probleme cu scaunele.

      Motivul pentru care am ales tapiseria standard neagră a fost și practicalitatea – se curăță și se întreține mai ușor pielea asta, mai ales dacă ai copil mic. Ai curățat vreodată lapte 🤮 de pe piele cu perforații?

      10
    • n-am copil dar am avut in romania piele neagra si trapa uitata deschisa. Dar, e si asta un argument corect, deh, nu le vezi pe toate :)

      e misto ventilatia. Si pe vara suedeza, dupa vreo 2ore de stat in scaun cand dai drumu la aer sa iti raceasca alea alea…
      Pe de alta parte io nu am volan incalzit si asta doare

      10
    • Nu știu ce să spun. Am condus o singură mașină cu ventilație în scaun și nu pot să spun că m-a dat pe spate. A fost o senzație ușor ciudată, uneori neplăcută chiar. Dacă aerul condiționat e reglat ok și proporționat cum trebuie nu ar trebui să ai probleme. În Focus, spre exemplu, transpiram un pic pe scaune când era foarte cald afară. În asta nu am pățit până acum.

      Dacă aș avea o mașină doar for fun, probabil că aș alege niște culori mai interesante pentru interior. Dar să plătim CHF 3500 cu dobândă (mică cum e) pentru un pic de aer rece în scaun vara ni s-a părut un pic exagerat, mai ales că mașina, de cele mai multe ori, e parcată în garaj.

      10
    • deja m-ai convins de la faza cu laptele :). Nasol ca nu poti sa iti pui doar pe fata.
      eu luand sh …asa a fost sa fie :). altfel luam tapiterie, nu piele.
      Io is pe gras. Deja de pe la o ora in sus incep sa transpir si devine neplacut. Asa, 2-3minute de ventilatie fac minuni. Eu nici incalzirea in scaune nu o tin mai mult de 2 minute

      00
  27. suport de ochelari si plafon panoramic sunt doua optiuni care se exclud reciproc.

    00
  28. Nu, este accesoriu care se vinde ulterior: https://accessories.volvocars.com/en-gb/V60(18-)/Accessories/Document/VCC-518747/2019. Am menționat asta în articol.

    00
  29. Miroase a hipstereala . Masina rosie … aleasa de sotie :))) Pai rolul tau care mai e :))) Nu zic ca alegerea sau review-ul au ceva negativ , ca nu au , insa unele cifre imi vin greu de crezut . Consum ~10 la 2350 de „kile” pare cam ireal in oras sau stai la tara (sau e hibrid) .
    Daca e sa fiu putin carcotas am o intrebare : Nu inteleg cum reviziile sunt gratuite dar trebuie sa platesti fluidele si materialele ? Masina a costat probabil 70k chiar daca voi (tu) nu ati precizat (cel putin) , caz in care daca as fi avut probleme as fi facut putin scandal . Adica … faptul ca ei nu stiu care si cum sa rezolve problemele , pentru o masina cu iz premium , cred ca e de bun simt sa generezi un pic de panica printre ei .

    Tesla ati fi luat in considerare ? (doar ca idee) .

    11
    • Liviu, nu-mi place când oamenii fac presupuneri aiurea. :)

      Culoarea am ales-o împreună. Focusul a fost negru și se vedea absolut orice pe el: praf, polen, zgârieturi. Nu am mai vrut mașină neagră. Iar restul culorilor disponibile sunt plictisitoare.

      Am menționat prețul într-un comentariu și e foarte foarte aproape de ce zici tu. Service-ul e gratuit așa cum am menționat. Volvo plătește piesele și manopera, eu plătesc fluide și alte materiale adiționale de care are nevoie service-ul – vezi mai multe detalii la https://www.volvocars.com/de-ch/produkte-und-service/service/wartung-und-service/volvo-swiss-premium.

      Problemele pe care le-am menționat s-au rezolvat foarte repede (în general în ziua în care am dus mașina la service) și, având în vedere că modelul era nou, mă așteptam să fie situații în care service-ul nu știe toate detaliile, fiind uneori nevoiți să contacteze centre specializate Volvo pentru ajutor. Nu știu cum ești tu obișnuit să comunici cu service-ul la care te duci, dar aici ne respectăm unii pe alții și nu ne e rușine să spunem „nu știu, trebuie să întreb pe cineva mai specializat decât mine înainte de a-ți da un răspuns”. E genul de dealer la care duc mașina dimineața, beau o cafea cu ei la palavre, îmi dau mașină de schimb să nu mă țină blocat și mă sună spre după-amiază să mă duc să ridic mașina.

      Am vorbit și despre Tesla – https://zoso.ro/volvo-v60-2018-review/#comment-1580221. Pe scurt, ne-ar fi costat spre CHF 100000 o mașină a cărei calitate nu e încă pe măsura prețului în ceea ce înseamnă finisaje și dotări interioare. E singurul lucru unde Tesla mai are de lucrat și au recunoscut-o și ei.

      00
  30. Superb.
    Personal sunt prins intre V60 si V90, deci trebuie sa te intreb: de ce nu V90? Pentru mine singurul motorul care are sens pe masinile astea este T6.
    Culoarea este superba, din pacate, eu caut ceva SH, deci slabe sanse sa o gasesc pe rosu.

    00
    • V90 e considerabil mai scump și nu ni s-a părut că oferă mai mult spațiu: e cu 18cm mai lung, portbagajul are 560l față de 529l la V60, dar unghiul lunetei îl face mai puțin practic.

      Singurele lucruri mai faine la V90 sunt scaunele integrate pentru copil pe bancheta din spate și copertina din portbagaj, care se deschide automat cu haionul.

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube