Un tricou de alergare/pedalat

Anul trecut am cumpărat pentru pedalare 3 tricouri de alergare de la Decathlon, gama de 50-60 lei.

Cel roșu este dintr-un material texturat, i s-a lărgit decolteul de pare că m-am încălțat cu el. Nu a mai ieșit mirosul de transpirație din el după 3-4 purtări.

Cel albastru este dintr-un material lucios, are gulerul ok, are găurele la subbrat, dar nu iese mirosul de plastic din el nici după a cincea spălare. Și este strâmt. Bonus: după 3-4 purtări nu mai iese mirosul din el.

Cel negru a fost cel mai ok, mărimea ok, material lucios, guler ok.

Am mai cumpărat unul roșu, e diferit de cel inițial, e dintr-un material lucios și moale, spre deosebire de colegul lui.

Desigur, toate tricourile sunt mărimea M. Toate au pe interior o etichetă care nu poate fi ruptă fără să rupi tricoul. La un tricou de alergare.

Dar nu despre asta era articolul. Mă uitam pe eMAG și am găsit un tricou roșu ok, 100 lei, de la Nike. În zona asta, jucătorii sunt Adidas, Nike, Under Armour. Special am căutat un tricou de la un brand european, că știți că se apropie tarrif wars și ziceam să susțin economia europeană. Adidas nu aveau ceva plăcut, iar singurul M de la Jack Wolfskin costă 193 lei.

De ce reușește Nike să aducă produsul la 100 lei și brandurile europene nu? OK, nu ne băgăm la alea premium, gen Salomon, ci la astea de masă. Cum vrea Jack Wolfskin să vândă chestii dacă prețurile lor sunt duble? Iar Adidas, pe cuvânt, cred că ar putea face logo-ul ăla și mai mare. Dacă se poate să mi-l și tatuez pe frunte când cumpăr tricoul, să fiu sigur că îl vede toată lumea.

 

tricou-logo-mare

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

72 comentarii

  1. Pur şi simplu refuz sa îmbrac tricouri sau articole de îmbrăcaminte pe care scrie mare „BAROSSAN” sau alte asemenea. Ceva mic, discret – da.
    O, şi etichetele de la Decathlon …

    Comentariu apreciat.793
  2. La selgros am găsit tricouri gen Puma până în 75 de lei.
    Îs OK la material.

    812
  3. Si eu am problema asta, cred ca am rezolvat-o cu HM. Am luat astea:

    https://www2.hm.com/ro_ro/productpage.1158136008.html

    Materialul e de doua ori mai gros ca la Dechatlon, am alergat vreo 5 km cu ele si le folosesc si la sala. Deocamdata sunt multumit de cum stau pe mine. De miros nu pot sa zic nimic ca am nasul infundat.

    45
  4. Alea is dintr-un plastic cam nasol nu atat de moale la atingere si destul de gros. Cam asta primesti la orice maraton ca parte din Race Kit. Se impute imediat si nu evapora chiar atat de repede transpiratia. Un tricou de alergare mai decent e peste 200 de lei pe care la reduceri il gasesti la in jur de 120-150 de lei.

    182
  5. De ce nu un tricou de ciclism? Mi se pare mult mai ok decat tricourile normale?
    Eu pedalez for fun o data pe saptamana 30-40 km, am tot incercat diverse variante si am ajuns la Klimatex DELMAR , iti las si link daca vrei.
    Anul asta fac 3 ani , si il spal dupa fiecare purtare. L-am laut inclusiv la niste drumetii vara.
    Nu este nici mulat, nici cu fermoar pe fata, nici mai lung in spate cum sunt majoritatea dedicate ciclismului.

    114
    • nici mai lung in spate cum sunt majoritatea dedicate ciclismului.

      Problema mea nu ar fi că alea sunt mai lungi în spate… ci că sunt prea scurte în față :))

      183
    • Stiu, nici mie nu imi plac deloc cele scurte in fata, de asta sunt foarte multumit de varianta pe care am dat-e exemplu, asta raportat la constitutia mea, 182/85kg si la faptul ca le folosesc doar pentru ciclism si drumetie.

      22
    • Tricou de ciclism MTB nu mulat. sau gama MOVE de la firma suedeză.

      11
  6. Sunt happy cu unele de la Benger.
    AM lust de la Decathlon unele si nu sunt rele. Doar poate nu transpir eu ca tine. Le si spal dupa fiecare sesiune de antrenament.

    32
  7. Eu am problema cu tricouri de mers la sala. Am fost la Decathlon sa-mi iau un tricou de mers la sala care sa fie un pic mai lung, sa nu-mi iasa burta cand ridic mâinile deasupra capului. Am luat două tricouri – marca lor (aprox 70 de lei) și un Adidas (aprox 110 lei). Ambele L. Ambele din același departament, erau practic pe bare diferite, unul lângă altul. Cel marca Decathlon – mulat pe toată slăninuța. Cel de la Adidas – drept, material moale, croiala impecabilă. L-am spălat de vreo 4-5 ori până acum, plus uscat în uscător de vreo 2 ori – se ține bine.
    Cel de la Decathlon l-am purtat odată și apoi mi-am zis că sunt penibil și l-am lăsat acasă.

    65
  8. Eu vânez reducerile de pe bergfreunde. De la Stoic la Vaude, 100% bumbac sau merino, nu am dat niciodată greș.

    182
  9. De unul te plângi ca nu iese mirosul de plastic, de altul ca nu (mai) iese mirosul de transpirație după spălat. Tre sa aibă și tricoul ala un miros ! Eu am unul adidas (original) de peste 15 ani, îl mai folosesc și este super. Logo decent dimensionat și fără mirosuri excesive, sau n-am eu nasul ala fin. De cele actuale aș avea dubii ca ar mai rezista atâta.

    63
  10. Nu reuseste nici Nike sa tina tricourile la 100 ron, tricourile cu adevarat tehnice de la Nike sunt mai scumpe de ex Nike Running Division Men’s Dri-FIT ADV Short-Sleeve Running Top RON 429.99

    Unele branduri europene au fabrici aici in Europa deci un tricou de la Salewa facut in Italia e mai scump ca ceva ce face un copil de 12 ani in Vietnam/Bangladesh/Sri Lanka

    145
  11. Când e vorba de hainele tehnice, in general, cat dai, atata fac.

    Pentru echipament de munte folosesc branduri high-level, dar facand teren in medii nu tocmai curate, mai ales vara, am zis sa încerc și ceva Decathlon (de frecat), ca deh, nu pute. Fit-ul e praf (1.94, 92kg), calitatea materialelor (bine, și prețul la jumătate – m-am uitat la cele scumpe) se vede ca nu e ce trebuie.

    Da, Decathlon fac foarte bine ce fac pentru cei care ies de câteva ori pe an, fac echipament sportiv pentru toată lumea, de admirat.
    Dar dacă vrei să te țină și bagi forja în el, plătești o geacă, un bocanc și MAI ALES când e vorba de sezonul rece.

    Cat despre Nike, Adidas, chiar dacă scrie Nike/Adidas pe ele, au diferite calități. La un sintetic de la ei dacă nu urci la măcar 150 lei, nu ai ce să îi ceri pe termen lung.

    150
  12. Eu recomand tricouri nike pro.

    42
  13. Era bine dac-ai fi putut sa te fi încălțat cu el (citez dintr-un clasic in viată) :D „trecute sunt zilele când puţeau îngrozitor, acum adidaşii sunt mai de calitate şi nu mai transpiră picioarele atât de mult.”

    42
  14. pentru a scapa de miros recomand detergent atunci cand il puneti la spalat. am observat ca se si curata mult mai bine decat daca folosesc doar apa

    Comentariu apreciat.282
  15. Cred ca trebuia sa cumperi tricouri de pedalare, nu de alergare.

    43
  16. Sefule :
    11teamsports11
    sportsdirect
    sportdepot
    fitanu
    sportisimo
    sportvision
    De aici cumpar chestii de la Adidas.

    46
  17. Eu sunt fan Under Armour. Cel mai scump tricou a fost în jur de 130 lei, parcă la reducere, îl port o dată, îl spăl, îl usuc in uscător și e ca nou. De vreun an jumate fără probleme cu el. Și modelul e aerisit , cu spatele aproape gol, nu te încingi deloc cat ar fi de zăpușeală. De la Decathlon mi-am luat 3 din alea merinos, s-au scămoșat și s-au lărgit după trei spălări. Aprox 110 lei bucata, adică nu foarte ieftine. Avantaj UA clar. Pantofi de alergare tot de la ei am a treia pereche in 7 ani. Și o dată la două zile chiar alerg. N-aș schimba brandul, sunt foarte mulțumită, chiar și logo-ul e extrem de discret, desenul caracteristic mic, într-o parte jos.

    54
  18. mah da cum le speli de zici ca nu mai iese mirosul din ele? am si eu 2 de la decathlon, muncite de 2 ani, m-am dus sa le miros acum dupa ce am citit articolul tau si miros a lenor, spalate la 60grd

    121
  19. Mare greșeală să scrii despre alergare pe blog, acum o să te sun când ajung la Brașov ca să te întreb dacă ieși la alergare!!

    162
  20. NOU
    #50

    Jack Wolfskin produce în Asia și aparține unei companii americane. Deci nu prea susținem economia europeană când le luăm produsele.

    150
  21. Eu folosesc cu succes tricourile „Primul pret” (19 lei) de la Decathlon, in regim de 1/zi sau 1/eveniment sportiv (antrenament, tura cu bicicleta). Sunt facute din ceva material foarte fin, gen microfibra, sub brat au ceva material perforat. Nu put a plastic, put a transpiratie dace incerci sa-l folosesti mai mult de o data (il bagi la spalat dupa fiecare utilizare). Ce e misto este ca se face cam cat o batista mai groasa cand e impachetat. Daca nu vrei varianta asta de consum, ai oricand tricouri tehnice, care costa o gramada dar care nu put dupa 3-4 zile de utilizare intensa. La astea am dubii cu privire la chimicalele cu care e tratat materialul si interactiunea cu pielea mea.

    40
  22. Eu iau de la Lidl cand apar si sunt ok.

    35
  23. Daca vrei ceva care nu miroase dupa trei purtari, nu cred ca pe la vreo 100 de lei gasesti ceva potabil. Decatloanele la 100 de lei sunt bune pentru cei care se fac ca fac sport. Cam de la 50€ in sus, asa, in afara perioadelor de reduceri …
    Au si la Decathlon din astea mai bune dar trebuie sa marchezi cu banul, poate mai putin ca la marci mai de prestigiu, dar categoric mai mult de 100 lei.
    Am vazut ca se plang unii ca tricourile de ciclism sunt scurte si mulate. Dar asa sunt tricourile de ciclism: aproape de corp, ca sa nu jeneze miscarea si sa eviti efectul de parasuta, cu buzunare la spate, ca sa mai tii acolo niste bare energizante, o vesta de ploaie si eventual telefonul. Alea largi sunt pentru cei care urca pe telescaun si isi dau drumul la vale pe bicicleta.
    Altfel, pentru iesit la plimbare in jurul blocului, un tricou de bumbac e foarte bun.

    47
  24. Pentru pedalat ia cele mai ieftine tricouri speciale de pedalat. Sunt lungi si au buzunare la spate, asta e minim. Daca vrei detalii, uita-te sa aiba benzi de silicon la maneci si talie si un buzunar cu fermoar. Eu am luat de la Lidl si sunt perfecte, le am si acum.

    Pantalonii de pedalat n-ar trebui sa fie cei mai ieftini totusi. Adica pot sa fie ieftini, important e sa ai amortizarea competenta. Eu am luat 2 perechi tot de la Lidl si padding-ul, subtire oricum, s-a facut varza dupa cateva mii de km.

    Pentru alergat am un tricou luat cu 2 euro de la Decathlon si 2 tricouri de la Asics, nu chiar 2 euro dar ieftine oricum. Sunt ok.

    23
  25. E atât de simplu! Citește eticheta înainte de a cumpăra un tricou și cumpăra ceva din bumbac, deoarece cele transpirabile care să funcționeze sunt prea scumpe.

    212
  26. Recomand oțet pe lângă detergent la mașina de spălat. La fiecare spălare. Am tricouri (tehnice) de aproximativ un deceniu. Noroc cu mtb-ul ca mai rup (din ele și din piele :) )

    04
    • Eu zic că oțetul nu e o idee bună pentru bumbac și chiar unele fibre sintetice.

      Mai bine pui o lingură sau linguriță de bicarbonat de sodiu, care modifică pH apei, așa s-ar putea că detergentul să acționeze mai bine.

      21
  27. Sunt destul de sigur că oamenii care recomandă ”tricouri speciale pentru pedalat”, adică de ciclism, nu numai că nu au nevoie de ele, de fermoarul lor și de ălea trei buzunare, dar probabil că și arată groaznic în ele. Există echipament de ciclism lejer, nemulat, din materiale tehnice, inclusiv pantaloni scurți nu prea largi, care au și buzunare. În funcție de câți bani ești dispus să dai, primești mai multă sau mai puțină calitate. Decathlon fac o treabă absolut decentă pe partea asta. Du-te la departamentul lor de ciclism, caută hainele de all-mountain. Dacă pedalezi mult, poți lua pantalonii cu bazon pe sub ceilalți. Dacă mergi în bikeshop, vei găsi lucruri la alte prețuri dar și la altă calitate. Dacă îți știi mărimea și știi ce cauți, poți găsi și pe diverse magazine online lucruri, dar trebuie să fii atent la perioadele de reduceri, ca în orice alt domeniu. Evident, cele mai bune prețuri sunt în extrasezon.

    O chestie importantă: deși mulți fac confuzia asta, durabilitatea nu e echivalentă cu calitatea. Un produs de calitate e unul în care în primul rând te simți bine, e bine croit, e practic și stă bine pe tine. E fain să și țină cât mai mult, dar e mai plauzibil să te plictisești de el, decât să se strice, chiar și-n era asta de planned obsolescence. Produsele high end sunt arareori cele mai durabile, fiindcă sunt făcute printre altele să fie și cât mai ușoare și nu se poate și cu sufletul în rai. Dacă-ți iei gear de competiție îți asumi că e scump și nu te ține mult; nu te obligă nimeni să-l cumperi, dacă vrei să țină, iei din altă parte a gamei, simplu. Nu-mi dau seama cum e la running, dar sigur treaba asta se aplică la hainele de MTB all-mountain și de motocros pe care le-am cumpărat în ultimii 15 ani.

    Aș face o listă de mărci, dar nu cred că are sens, fiindcă am propriile mele afinități de brand.

    Un lucru e cert: ar trebui să ne dăm silința să convingem pedalatorii să nu mai încerce să arate ca în Turul Franței, dacă greutatea echipamentului și aerodinamicitatea lui nu sunt criterii relevante pentru performanțele lor pe șosea. Adică să nu mai arate ca pula, la propriu, dacă oricum sunt varză la pedalat. Sincer.

    Spor,
    Mx

    82
    • nu vreau tricouri din alea mulate de cicliști. că nu sunt acolo. că am treabă. că vreau să par a fi îmbrăcat cât de cât normal. că nu îmi plac coaiele strânse decât în anumite situații.

    • deși mulți fac confuzia asta, durabilitatea nu e echivalentă cu calitatea

      This.
      Anul trecut comenta o cursa de F1 Mihai Marinescu, pilot român de Formula 2 si alte formule, și zicea că o pereche de încălțări te ține o cursă că se găurește talpa, mănușile termină cursele cu găuri la degete. Totul e calculat să fie cât mai ușor, moment în care rezistența nu e o prioritate.

      41
    • @alunelu – nu am auzit afirmația live, nu neg ca ar fi spus-o, dar probabil vorbea de mănuși din talcioc. e cam imposibil sa termini cursa cu ele găurite, nu ai atâta uzură, plus ca ar trebui să fie la niște standarde de siguranță și calitate (la F1 rolul principal e de protecție la incendiu, ca nu le târâi de asfalt ca la MotoGP). de câte ori l-ai văzut pe Verstappen cu degetele pe afară la finalul cursei? hai să nu mai luăm ca atare toate exprimările poetice.

      11
    • Lol, de parca mi-ar pasa cum arat cand pedalez.

      N-are treaba nici cu greutate nici cu aerodinamica. Nu-mi pasa de greutate, ca daca imi pasa nu luam sa Brooks sau incarcam bicicleta cu prostii. Nici de aerodinamica, nu e ca si cand as baga 60 la ora. Tricou am de mountain bike, ca nu e prea mulat, dar e si lung si are buzunare (si da, buzunarele alea sunt bune, bagi niste ciocolata, niste banane, un windbreaker etc). Pantaloni am de-aia de turul frantei, cu bretelute, ca stau la locul lor si au burete gros, sa nu ma doara curul.

      Sincer, ma doare-n pula ca arat ca pula cand pedalez, sau ca sunt varza la pedalat. Imi place, vreau sa ma simt cat mai confortabil posibil in timp ce pedalez si in rest nu conteaza nimic.

      21
    • @Vali – Got it, spuneam generic, fiindcă mai sunt și alții care se uită pe aici. Dă o geană la Decathlon, vezi dacă au ceva acolo; dacă nu, hit me up și găsim alte soluții.

      @Giani Mucea – Apreciez că vrei să fii cu picioarele pe pământ, pe bune. Dar nu cred că te doare 100% în pulă cum arăți, cred că nimeni nu e complet ignorant la cum arată. Dacă bagi multă șosea, hainele ălea mulate au sensul lor. Dar e mai practic să ai un tricou normal din material funcțional, fără buzunare la spate și o pereche de pantaloni scurți tehnici cu câteva buzunare, pe sub care poți pantalonii de ciclism cu bazon. În buzunarele ălea încape și ce încape în tricoul de ciclism la spate.

      *** Ah, FOARTE IMPORTANT, la fel de important ca și indicațiile lui Vali despre sensul în care ne ștergem la cur: sper că nu purtați chiloți pe sub pantalonii de ciclism cu bazon, că îi anulați! Sper că e clar lucrul ăsta! ***

      Eu mă dau pe MTB și de cele mai multe ori port exact gear-ul de mai sus, cu următoarele precizări:

      – anumite tricouri tehnice au un buzunar ascuns în cusătura de la spate, în care poți pune bani sau un card sau o cartelă de gondolă sau altceva mic
      – am pantaloni cu buzunare cargo, dar cel mai des folosesc pantaloni normali cu două buzunare, poate trei
      – iau la mine tot timpul cheile și un multitool pe stânga, telefonul și niște bani pe dreapta
      – uneori mai pun în dreapta un baton, iar dacă vremea e dubașă, înghesui în buzunarul din stânga și o geacă foarte subțire de ploaie, care se face cât un pumn; dacă m-ar duce capul, mi-aș lua și câte un patron de aer comprimat, că e super util
      – m-am dat ceva timp cu niște pantaloni Oakley cu buzunare uriașe, în care mai luam cu mine și o pompă mini SKS Piccolo și o cameră
      – mulți prieteni de-ai mei se dau cu borsetă, eu prefer buzunarele; to each his own

      Menționez că echipamentul de mai sus e folosit pentru turele pe care le fac în jurul orașului/Poiană, adică relativ aproape de civilizație. Pentru ture mai lungi sau când sunt la ghidat cu oameni, am un rucsac în care sunt cu totul alte lucruri și care e esențial, mai ales când ai cu tine și alți oameni, de multe ori mai puțin pregătiți; de la kit de pană, presă de lanț și kit de reparat tubeless, până la briceag, multitool cu patent și miniferăstrău, frontală, tricou de schimb și extra mănuși și extra ochelari, pentru cine nu are și poate are nevoie.

      Ah, și treaba cu calitatea și cu durabilitatea nu e valabilă numai pentru îmbrăcăminte, ci pentru orice altceva. Tind să cred că pentru noi durabilitatea e o parte importantă din calitate, fiindcă am fost mult timp un popor de oameni săraci, pentru care efortul de a-și lua un lucru bun era mai mare, deci și așteptarea ca el să țină proporțională. Dar e comic când oamenii se supără, de exemplu, că niște ochelari scumpi se zgârie, unde ei nu au grijă neam de ochelarii ăia. Also: am sărit cu bicicleta de pe bloc și s-a fisurat; doamne ce nasol, ce nenorociți, ăia care mi-au vândut-o, vreau garanție! ;)

      Mx

      60
    • Bag 100% sosea. Nu e vorba ca vreau sa fiu cu picioarele pe pamant, problema e ca nu vad un motiv bun sa sacrific chiar si o farama de confort pentru cum arat, care e o chestie atat de stupida in contextul asta.

      Da, daca dau o fuga pe bicicleta pana in Utrecht pentru o stroopwafel si 4 beri, normal ca o sa pun o pereche de pantaloni scurti de strada peste aia de biciclit. Normal ca o sa iau un tricou standard si o pereche de adidasi fara SPD. Dar sa fac asta pentru o tura prestabilita, fie ea si de 30km? E absurd, e ca si cand i-ai spune cuiva ca o alergare de 3km poate sa o faca in blugi. Da, e factually correct, dar de ce ar face asta?

      Nu e mai practic sa ai tricou normal, iti dai seama ca am incercat asta. Tricoul normal se ridica la spate si e enervant rau. Flutura in vant, lucru iar enervant. Buzunarele alea sunt, cu exceptia gentilor de cadru, cel mai confortabil mod de a cara chestii. Nu, n-o sa bag nimic in buzunarele pantalonilor, am incercat si e enervant.

      Trebuie sa iti dai seama ca pozitia ta e putin absurda, nu? Adica zici ca eu, in loc de tricou de biciclit cu buzunare la spate plus pantaloni de biciclit, sa mai iau o pereche de pantaloni peste aia initiali si sa mut pe picioare (care se misca) chestiile pe care le caram initial in spate. Si asta ca sa ce? Care e beneficiul? Ma urc pe bicicleta, merg pe drum sau benzi de bicicleta, ma opresc de 1-2-3-4 ori sa beau apa si sa mananc o ciocolata si ma intorc acasa. Atat. Nu vad de ce ar trebui sa imi pese cum arat pentru activitatea asta.

      20
  28. văd lume care precizează că spală hainele de sport după fiecare antrenament. Ca și cum ar fi opțională chestia
    și vine de la useri ce par coerenți și fără greșeli gramaticale
    #uluitor

    46
  29. Off topic pentru miros care nu iese spalat cu Ariel PODS+ Extra Clean Power si dat cu spray dasta :https://www.dm.ro/dr-beckmann-spray-indepartare-a-petelor-de-deodorant-si-transpiratie-p4008455494616.html

    Ies petele de la subrat si mirosul.

    20
  30. Cauta „Salewa Puez Dryton”. Pe trekkinn este redus la 100-115 ron.

    Am 3 bucati in culori diferite, vara nu ies din ele. Plaja, nisip, snorkeling (dryton e cu protectie UV). E usor de nu-l simti pe tine, se usuca in 30 de min.
    Nu prinde miros, e rezistent, prima bucata are 4 ani de purtat si arata impecabil. Am luat 3, urmeaza inca 2, ca ma admonesteaza jumatatea „mai iesi si tu din tricoul asta”.

    https://www.tradeinn.com/trekkinn/en/salewa-puez-melange-dryton-short-sleeve-t-shirt/136363240/p?products_search%5Bquery%5D=salewa%20puez%20melange

    21
  31. Degeaba le speli dupa fiecare purtare daca le lasi fleasca pe undeva dupa ce le porti. Dupa purtare le las la aerisit in aerul jegos de bucuresti si cand is uscate le pun in cosul de sintetice.

    Cu spalatul e mai complicat, am patit si eu sa miroasa dupa spalare. Aparent uleiurile din transpiratie se prind mai bine de sintetice decat de bumbac. De aia merino tine mai bine, ca fibrele au deja lanolina in ele si nu mai e loc asa mult si de altceva. Solutia de gospodar e sa le las in lighean/cada cu fairy si apa calduta cat se spala vreo masina, le vajai acolo sanatos inainte sa le bag la clatit si centrifugat si dupa o spalare normala sintetice 30 grade cu detergentul lichid specific de la lidl.

    Acu daca tot suntem la categoria dull men, ce părere aveti de tehnologia bubble de la masinile de spalat Samsung? Ma amuza ca am masina de spalat cu bula, ca in anii ’90, dar nu as lua masina de spalat fara asa ceva, asa de bine curata.

    10
  32. Pune Vanish pe tricou in zona manecilor si lasa-l cam o ora. Dupa aia il bagi la spalat. Ajuta mult la dizolvatul mirosurilor si reziduurilor organice.
    P.S: tricoul NU trebuie sa fie pe tine cand faci asta, Vanish ul e destul de agresiv cu pielea.

    20
  33. Bicarbonatul dizolvă acele grăsimi depuse pe fibre și în care înfloresc și proliferează bacteriile generatoare de miros. Fac zilnic mișcare (de vreo 11 ani…) și am ajuns repede la aceeași problemă, de aia știu. A mai pomenit cineva mai sus de el. Ai încercat merinos? Alea nici după 3-4 zile de purtat vara la munte și tras tare la deal nu miros, e una din talentele lânii. Un tricou de calitate de la Merinito e până în 150 de RON.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube