Teorii despre judecătoarea din dosarul 2Mai?

Azi s-a anunțat că s-a transferat la altă instanță, la cererea ei.

Am cel puțin două teorii.

Prima este că a picat pe un caz mediatizat și este foarte mare riscul să iasă la iveală cât de incompetentă este. Mestecatul de gumă la ședință, sancționarea anterioară, întrebat dacă mortul este în sală, toate astea ar putea indica incompetență.

A doua este că securiștii din spatele lui ta-su, ăia care sunau pe la poliție să îl scape pe junior de probleme și care nu au apărut pe nicăieri în dosare, nici un inspector sau procuror dorind să investigheze cine sunt, vor un verdict ușor și au nevoie de un judecător maleabil. Tanti asta părea perfectă, dar poate nu a vrut să joace.

Problema mea principală este asta: în câte dosare a mai fost amuzantă? În câte alte dosare a mestecat gumă si dat verdicte la mișto? E judecătoare de 14 ani. Să se fi ascuns prin cotloane și acum când a venit momentul să-și servească țara a clacat?

De asemenea, colegii ei știau oare cum e? Sau nu le păsa?

 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

53 comentarii

  1. Mai e și o altă teorie: știe că nu mai există consecințe pentru judecători dacă nu sunt reformiști așa că de ce i-ar păsa? Ce,îi știa pe victime? Erau copiii ei? Nu,și atunci de ce nu să-o doare în cur de proces? Aia care l-a condamnat pe Dincă la fel,a și dormit în timpul procesului că așa vrea ea.

    Gruparea Savonea-Licu conduce cu adevărat Ministerul Justiției. Alinuța e doar acolo de formă,ea însăși își recunoaște neputința,”csf,ncsf,măcar am reușit să-i aducem înapoi pe fugarii neimportanți și 3-4 mai importanți,cei din Minister nici nu ascultă de mine”. La fel și Predoiu,și dacă ar vrea să facă ceva nu poate pentru că nu el conduce cu adevărat Internele. La fel ca în cazul Vlad Voiculescu,dacă oamenii din Minister nu vor să schimbe nimic degeaba te ostenești să schimbi ceva.

    Așa că nu mai vă mirați. Ei sunt în lumea lor și noi în a noastră. De ce să le pese? Nu mai sunt consecințe reale.

    Comentariu apreciat.1678
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 765
    • @Gustav, caută: Necșulescu, Jidvei, accident mortal

      Comentariu apreciat.511
    • Intretimp s-a dus si el la cele vesnice, sa bea licorile bahice in pace.

      02
  2. E doar o piesa mica din Justitia ce o aparam.
    Dar pensionare la varsta redusa, cu pensii speciale, plus sporuri cine primeste? Vorba aia din Constitutie: „toti suntem egali”. Dar nu la fel.

    Comentariu apreciat.795
    • Ii astept pe comentatorii cu ” domnle acolo se intra greu, au tone intregi de carti pe care trebuie sa le memoreze”. Nu ai cum sa fii in halul asta si sa iei examenul pe bune. Asa ca intrebarea se pune cate poame dintr-astea sunt ascunse prin tribunalele din tara.

      Comentariu apreciat.11915
  3. Ce mizerabila. Zici ca e fata aia de la ape din materialul recorder. Nici o treaba cu nimic. 😒

    Comentariu apreciat.999
    • Mie îmi place, se pisa pe presa, cum presa se pisa pe propria munca și pe public. 3/4 întrebări cretine…
      „Ce mesaj aveți pentru familii?” auzi…
      Daca ala scăpa ieftin, e SI din cauza ca pulifricii ăștia fac show și presiune. Eu as da dosarul ministrului justitiei, na și judec-o p-astia uber-boss.

      Comentariu apreciat.456
  4. Tind catre a doua teorie doar ca nu e cu securisti ci cu interlopi sau interlopi-politisti, aceiasi care l-au lasat sa plece pe junior in ciuda faptului ca era praf si nu avea nici RCA (apropo de aia ce se mai aude?). Clar erau bagati in ceva manarii grave prin judetul Constanta si asta era judecatoarea perfecta sa ii dea un verdict usor in timp ce tracasa familiile victimelor sa faca o greseala la emotie.

    Posibil sa o aiba la mana cu ceva incat i-au transferat ei cazul dar nu a fost in stare sa se ridice la nivel si a clacat, deci posibil sa apara despre ea chestii in curand pentru ca s-a retras.

    Comentariu apreciat.667
  5. Eu cred că cineva o are la mână cu alte bube pe madam și i s-a spus direct „ai toată susținerea noastră fă tot ce poți să-l scapi cu cât mai puțin posibil, altfel te dăm în gât și efectiv te distrugem atât pe tine și pe cei apropiați”.

    Indecis. Tu ce zici?3314
    • Nu o au bai la mana cu nimic, tipa e doar bizara rau. E genul ala de fata silitoare cu memorie de elefant usor lipsita de empatie reala (le gasesti si in spitale si in judecatorii ) probabil posteaza cacaturi din alea motivationale cu citate din Arsenie Ciocaboca si Jean Paler. Tipa aia cu care nu ai vrea sa te incurci nici in liceu nici mai tarziu pentru ca nu se stie absolut deloc unde o sa se ajunga.

      Comentariu apreciat.14715
    • Nu, eu refuz să cred că-i proastă.

      Indecis. Tu ce zici?1913
    • @Nicu… si de ce a stat 11 secunde ca momaia in fata jurnalistilor? a fost o pedeapsa impusa de papusari pt ca a atras atentia presei pe dosar si nu mai pot sa faca ce vor in Mangalia curului ca sunt jurnalistii peste tot pe dosar acum din cauza prostiei ei.

      1316
    • @Sebastian @all: daca priviti inregistrara in care tace la intrebari ati putea observa ca jurnalistii au ratat momentul. cand i se pune prima intrebare, judecatoarea e pe cale sa formuleze un raspuns, dar peste intentia ei vine alta intrebare, apoi alta si asa mai departe. in prima faza, in mintea ei de impartitoare a justitiei a fost socata ca e intrerupta, ea fiind obisnuita sa decida cine vorbeste si cine tace (cine a fost intr-o sala de judecata intelege ce spun). vazand ca jurnalistii continua sa intrebe la foc automat ea pur si simplu a decis sa ignore si, desi a parut autista sau nebuna, ea doar a asistat sfidator, nu a fugit, a fost un fel de: n-ati tacut sa va raspund la prima intrebare, dati din gura in coninuare. idioata nu este, e doar in turnuletul ei de fildes – asta neexcluzand probleme de natura psi.

      Comentariu apreciat.1023
    • @Mogulu, dacă ție ți s-ar pune întrebări la foc automat fără să ți se lase 5 secunde întregi să răspunzi, ce ai face?!

      224
    • @AB: probabil astept sa se potoleasca si dau o declaratie scurta sau 2 – exact ce a facut ea, tac si sfidez.

      62
  6. NOU
    #17

    ahahaahaa… sa o mute la dosarul „Tandarei”…merge ……..https://www.libertatea.ro/stiri/fostii-inculpati-din-dosarul-tandarei-acuzati-de-trafic-de-minori-obtin-daune-4891559 – o RUSINE de justitie…….aia nu au facut talente in UK dar se pare ca le merge in RO-manistan

    Comentariu apreciat.373
  7. Teorie mai simpla. CSM nu ii face nimic, insa ea e obligata sa faca o declaratie in fata presei. Ce fel de declaratie? Nu s-a specificat.
    Probabil au atins si subiectul transferului pe acolo.

    135
  8. Va judeca foarte bine următorul dosar în care judecătorii își măresc beneficiile !

    Indecis. Tu ce zici?277
  9. Ar fi chiar mișto o cerere.
    România are obligația să răspundă, că EU.
    Dacă găsești pe cineva să depună cererea și e nevoie de bani, emailul meu e real!

    137
  10. Genu asta de gandire ar trebui exersata tot mai mult. E atat de evident pentru orice om cu ceva creier ca nu intamplator intr-un proces apar in presa pe banda rulanta „stiri” despre judecatoarea din dosar. Bai dar fix judecatoarea devenise centrul interesului. Fiecare vorba spusa aparea in presa in secunda 2. Credeti ca asa ceva se intampla asa din senin si natural?
    Din pacate oamenii nu sunt invatati sa gandeasca si sa mearga mai departe de aparente. Sa isi puna intrebari cum de se scrie ce se scrie, cum de ajung la ei niste „stiri” sau „scandaluri”. In 100% din cazuri se intampla pentru ca cineva are un interes sa se intample. Altfel nu ar auzi nimeni de ce a zis nu stiu ce judecatoare sau ca a mestecat guma sau ca nu s-a sters bine la fund.

    Comentariu apreciat.368
  11. E prea mare pălăria. E combinația între incompetență și presiunea din culise.
    A mestecat gumă la procese ușoare, poc, a picat ceva mai complicat. Ciocul mic și joc de glezne. Ies un pic un pic la plimbare să caut mortul, poate a ieșit din sală să fumeze o țigară.
    Vin alții după mine, morții nu se prezintă la audieri, se prescrie dosarul, toată lumea mulțumită.
    Sau o condamnare simbolică, doi ani la domiciliu și odată pe săptămână udat panseluțe în parcuri.
    O medalie și pentru părinții tinerilor morți. Foarte multă implicare. Respect.
    ( Respect o pulă. Prin alte țări era lumea în stradă).

    Comentariu apreciat.4614
  12. Ta-su e foarte relaxat, zâmbăreț, da lecții de viață…înseamnă că se bazează pe ceva…
    Ăștia suntem…

    https://youtu.be/ZIfSbV0XDaA?si=DokYUqsnq8mEmXSg

    72
  13. Ce devine din ce in ce mai clar este spectrul unei condamnari de forma. Inclin sa cred catre cativa ani cu executare si iese juniorul de acolo dupa un an. Cu pofta de droguri si de distractie

    Comentariu apreciat.305
  14. Nu luati in considerare urmatorul aspect, fiind recuzata procesul se reia de la 0. Adica 9 luni „muncite” degeaba de procuror/judecator, ca sa se prezinte din nou toate probele si martorii. Efectiv tragere de timp inutila cand ala trebuia condamnat in 2-3 luni la cat de clar e ce s-a intamplat. Verdictul candva la anul cu putin noroc.

    Comentariu apreciat.927
  15. In toata societatea noastra sunt prea multe lucruri gresite care se intampla din cauza lipsei de consecinte. Daca vezi zilnic 10 astfel de lucruri pe zi, nu mai empatizezi cu al 11-lea. Totul devine „normal”. Spaga in spitale, parcatul pe trotuar, mizeria pe strazi, etc. Asta in timp ce ai job, copii, rate, boli, etc.

    Comentariu apreciat.364
  16. Comentariu ascuns de spiriduși!
    [Click aici]

    Comentariu nasol. 433
  17. Teoria mea duce către a doua variantă a ta. Bine, nu neapărat leagat de maleabilitate cât de pierdut timpul. Au pus-o pe asta. Două termene, praf. Se numește alt judecător. Chestie care poate dura, că na, deciziile bune se iau după perioade de gândire. Dosarul o ia de la capăt, cu înfățișarea prealabilă. După care mai apare ceva. După care mai apare ceva. După care, din termen în termen și din timp în timp constați că s-a prescris :)

    Comentariu apreciat.368
  18. Procesul lui Vlad Pascu, reluat de la zero. Judecătoria Mangalia a admis o cerere de recuzare a judecătoarei Ancuța Popoviciu

    https://www.libertatea.ro/stiri/procesul-lui-vlad-pascu-reluat-de-la-zero-judecatoria-mangalia-a-admis-o-cerere-de-recuzare-a-judecatoarei-ancuta-popoviciu-4897236

  19. NOU
    #35

    Banii tata, toti au de terminat casutele alea cu 20 camere, toti au de dat la copii cate un apartament, s-au dat spagi corecte anul asta de catre familia Pascu. Din ce citisem pe net cica ar avea o groaza de proprietati leprele astea, anul asta s-au dat blocuri pe gratis. Aia lui Sidonia baga gratarel acuma.

    Comentariu apreciat.366
  20. Se amina condamnarea pentru ca omul sa ramina pe arest si sa nu fie inchis la bididii. Aia sunt incontrolabili, cu toti banii din lume nu se poate sti ce se intimpla. Domnul Vlad va fi batut, violat si deposedat de orice obiect, iar mecla aia nu il ajuta deloc. Totul se schimba cind implineste 21 de ani. Atunci va fi inchis la purisani, acolo unde exista institutia sefului de camera. Seful de camera e prezent 24 de ore in celula si raspunde la autoritatea domnului Nutu Camataru, bun prieten de familie. Totul a fost explicat in stenograme de catre mama distinsului sofer.

    202
  21. Sau varianta 3, e an electoral, cine stie ce gafe mai facea asta de stirbeau si mai rau imaginea justitiei sub Iohannis. Doamnei i- convenit ca nu prea pare sa ii placa publicitatea si si-a facut transferul (ca alta metoda de a scapa de dosar nu avea), so win-win. Si voi umflati familia Pascu in pene, o fi ei plini de relatii sau o fi gafat-o cativa gabori corupti, dar nu sunt Tiriac sa iti dea primul ministru si presedinte lege sa iti scape plodul de racoare. O sa ia condamnarea maxima pe care legea o permite in toata situatia lui, o sa iasa dupa 2/3 pe buna purtare si lumea va uita. Pana atunci, s-au facut trotoare, mijloc de transport public 24/7 intre Vama si 2 Mai?

    Comentariu apreciat.292
  22. Sau, aplicand briciul lui Occam, exista o explicatie foarte simpla: asa autista cum e ea, si-a dat seama ca exista o presiune imensa din partea publicului si, orice verdict ar da, lumea ra fi nemultumita.

    Asta fiindca, indiferent de cat de suparati am fi noi, pana la urma e un omor din culpa si pedeapsa e maxim 5 ani.

    177
    • Omor din culpa ar trebui sa fie cand circuli legal, cand esti drogat si mergi haotic e crima.

      Indecis. Tu ce zici?257
  23. Exact in aceeași săptămână un bețiv a condus beat si a omorât 3 oameni, într-o comună oarecare din țară. A fost o singură știre la 7 in seara aia, apoi lumea și-a văzut de treabă, judecătorul și-a putut face treaba fără să îl streseze nimeni și, cel mai probabil, bețivul e deja la pușcărie de ceva vreme. Așadar trăiască presa, că mult bine mai face!

    Comentariu apreciat.283
    • Aici gresesti. Cand betivul/drogatul e neica nimeni, poate e mai bine sa nu se faca mare tam tam, dar cand drogatul, cu masina fara ITP si cu droguri in masina a plecat de la politie ca de la cafenea e clar ca, daca nu intrau ziarele pe fir, acum drogatul era bine mersi cine stie prin ce tara care nu-l extradeaza ca nu i se respecta drepturile in Romania. Cand ai parte de pilangii din astia, e mai bine sa iasa scandal, ca se mai feresc sa faca aranjamente.

      64
  24. Sau varianta a 3a: Justitita fata in fata cu pulimea.

    Dupa regulile facute de stat, cazul s-ar judeca asa:
    – persoanele decedate mergeau pe marginea drumului in aceeasi directie cu masina, deci au incalcat legea
    – drogatul mergea regulamentar, dar conducea drogat si numai asa incalca legea. Plus ca a fugit de la locul accidentului, deci iar a incalcat legea.

    Pedepse:
    – drogatul
    – pedeapsa pentru parasirea locului accidentului – de la 2 la 7 ani (articolul 338 din codul penal)
    – conducere sub influenta drogurilor – de la 1 la 5 ani sau amenda (articolul 336 din codul penal)
    Dupa care se aplica tot felul de reduceri si iasa dupa 3 ani de inchisoare.

    Presiunea exercitata de jurnalisti si de opinia publica mai degraba ar duce catre aplicarea articolului 189 omor calificat, care se pedepseste cu detentie pe viata sau inchisoare de la 15 la 25 ani.

    Pulimea, aka astia fara pile si acces prin curtea din spate si cu numere de telefon speciale, vedem lucrurile aceastea.
    Vedem ca urmeaza sa ni se spuna negru pe alb ca pilosii pot sa omoare ca nu li se intampla nimic.
    La valul de furie ce se va ridica va fi nevoie de un cap pentru a fi aruncat multimii.
    Capul judecatoarei va fi primul aruncat. Deja e mediatizata si demonizata.

    Spuneti-i cum vreti la judecatoare, dar e suficient de dibace ca sa inteleaga ca va fi singura in fata gloatei. Deja e singura.

    224
  25. Poate a fost presiune mare pe ea si a cautat sa scape facand dude ca sefii sa o dea la o parte. A vazut ca nu tine si s-a cerut singura in alta parte. Numai cineva care a vazut-o si in alte procese poate spune daca asa era ea sau nu.

    63
  26. Pun pariu ca un judecator urat si libidinos o forteaza sa faca concesii si o ameninta ca ramane fara loc de munca. cum e femeie, e normal sa fie intimidata si sa clacheze, sau sa fie obijnuita la caldurica in umbra unui senil. Nu ar strica oleaca de feminism in puterea judecătorească.

    211
  27. retrag

    „Este bine cunoscut că în România corpul judecătoresc nu suferă de sub-reprezentarea femeilor: din contră, judecătorii români sunt în raport de 75% femei.”

    63
  28. Cred că oamenii care au pus o incompetentă în funcție s-au alarmat când au văzut ce gafe face și au insistat să se mute doamna altundeva unde nu mai face valuri. Că în ritmul ăsta începeau alții să sape; să vadă cum a ajuns aia acolo pe tron și ce sfori a tras să rămână acolo. Și-i punea în pericol pe toți ăștia din lanțul trofic al pilelor.

    119
  29. Intrarea in magistratura este o mizerie, mai ales de cand s-a bagat ca proba eliminatorie „interviul”. Practic, intra doar cine trebuie. Si usor-usor ne alegem doar cu specimene din astea, care mai sunt si controlabili.
    Eu as merge pe varianta 2 – se trag sfori pentru prescriptie (daca este, ca nu imi e clar) sau macar pentru o pedeapsa egala cu ce s-a facut deja in arest. Mai ales ca atunci cand se vor linisti apele cel mai probabil se va trece la un arest la domiciliu.
    Pe de alta parte, nu prea e normal sa ceri declaratii de la un judecator, pe un dosar in curs. El nu are voie sa se antepronunte, iar orice justificare ar trebui sa apara in motivarea solutiei.

    65
  30. CSM-ul nu a putut sa o sanctioneze pe motiv „inamovibil”.
    I s-a sugerat judecatoarei sa se ceara o detasare.
    I-au impacat pe toti.

    23
  31. Ce bine ca am scapat de sectia de control al magistratilor! Era un cancer, clar. Acum e mult mai bine.

    67
  32. NOU
    #51

    RO-manistanul nu va da niciodata un Drasius Kedys……….

    13
  33. numai mie mi se pare ca mutarea la Judecatoria Constanta e o promovare si nicidecum o retrogradare? Oras mare, alte conditii de trai si lovele, munca mai multa, e adevarat, dar dosare cu mai multa miza? ca habauca asta sunt o gramada in justitie, uitati-va la numele judecatorilor care au dat deciziile finale din dosarele care conteaza!

    13
  34. Nu am apucat sa citesc comentariile, e foarte posibil sa se fi spus deja: dar tocmai ce-am văzut cele câteva secunde unde o întreabă reporterii pe strada chestii, si de data asta deschide gaura gurii si rostește câteva cuvinte, dar felul cum o face si mai ales ce spune ma face sa cred ca n-ar fi cu toți boii acasă. Văzusem o știre ca pe vremea când activa la judecătoria Ineu a fost in concediu medical si-a avut / prezentat certificate medicale legate de o afecțiune psihiatrica.

    01

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.