O ştire proastă sau cum se face jurnalism

Acum câteva luni, Călin Fusu îmi reproşa că nu l-am întrebat şi pe el când am publicat nişte păreri personale. Răspunsul meu a fost că ştiam dinainte răspunsurile de piar pe care urma să mi le dea, aşa că am scutit 5 minute din timpul fiecăruia.

Jurnalismul cu confirmări şi întrebări la subiect e aiurea. Şi avem şi un exemplu:

26 august. Îi dau un mail lui Gabi Boacă, întrebându-l dacă pleacă de la Intact. Circulau nişte zvonuri care au ajuns şi pe la urechea mea, cum că Danilescu i-ar zbura şi pe secunzii lui Javrilă, anume Magda şi Gabi, de la Intact Interactive.
Răspunsul vine jucăuş şi zâmbitor. Nu e nimic adevărat.
În aceea şi zi am publicat cu titlul de zvon.

La o lună după asta apare ştirea care confirmă. Ce coincidenţă, adică fix dupa cele 30 de zile pe care un manager trebuie să le execute la locul de muncă când e dat afară sau îşi dă demisia. Straniu. Sau nu.

Pe scurt, băieţii erau cu demisiile semnate, dar în locul unui “no comment” au preferat să mintă. Coincidenţă, anul trecut s-a întâmplat fix la fel, culmea, tot cu ei.

Da. Ştirea e însă bună pentru online. Danilescu a destrămat gaşca plecată de la Boom la Intact. L-au lasat şi pe Gămulescu DWD fără contracte cu ocazia asta.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

5 comentarii

  1. @zoso: stii ca afara cuvantul dat are aproape valoare de contract, in anumite businessuri?
    Cam asta e diferenta intre falimente la comanda si mutatul afacerilor pe alte firme, echipe intregi demisionare, etc. si o firma de afara. Pana la urma e o problema de incredere.

    00
  2. pai ce era sa faca ? sa iti dea dreptate ?
    sunt exemplare rare in Romania … aici minciuna e la ea acasa ;)

    00
  3. ma mir ca nu apare nea boca, cu zambetul sa delicat, sa iti explice ca gresesti, ca el a plecat fara preaviz

    00
  4. Stii unde pleaca cei doi? La Arbo poate?

    00

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.