Statul român e un obstacol în calea culturii

Ok, și stăteam la o palavră cu un alt bețiv și-mi aduc aminte de tabloul ăla cu moartea lui Socrate, că asta discută lumea la băută. Știți tabloul, uite-l:

Motivul pentru care pot să vă pun poza asta la ce rezoluție vreau e că tabloul original e în Muzeul Metropolitan din New York și ei au pus poza pe site cu „Public Domain”. Dealtfel pe site-ul lor poți să vezi toate tablourile pe care le au. Nu că-s americanii mai cu moț, puteți verifica și site-ul Hermitajului – că în cursul discuției am vorbit și de cum ăia au două da Vinci-uri, chestie rară – și ei au pe site toată colecția. Ceva mă face să cred că asta nu-i face să aibă mai puțini vizitatori, dimpotrivă, dacă nu ești un troglodit o să vrei și mai mult să te duci să vezi tablourile alea.

Venind în România, la ciumecii ăștia ce râgâie cultură pe gură, eu începusem să mă enervez când am văzut anunțul Muzeului Național de Artă că se redeschid. Perușii ăștia triști au anunțat un program de la 11.00 la 17.00, că dacă tot avem voie să mergem la muncă, sigur putem chiuli să mergem la muzeu. Ce-au în muzeul ăla dracu știe, și blebedocii de-acolo, că n-ar pune o poză pe site. Mă uitam la expoziții temporare, e ceva cu Corneliu Baba, super, n-au zis nimic despre el, cine e și ce-a făcut la viața lui, și nici nu mi-au arătat vreun tablou de el.

Dintre cele mai cunoscute și interesante tablouri ale lui Baba sunt alea două cu „Regele nebun”, vă povestește Fluture cum stă treaba, că el e cu arta înaltă. Nu vă pot da poză, că n-am găsit ceva „public domain”.

De ce se poate la MNAR să fii atât de lăbar? Că-s instituție de stat și regula e că nu poți fi dat afară. Nu e ca la Met, acolo dacă e criză se reduce personalul, la MNAR poți s-o freci și să mănânci căcat cu lopata despre cum te sacrifici tu pe cultură până mori. E plină capitala de fufe care se dau culte și-și trag bășinile astea pe nas în timp ce restul planetei se pișă, efectiv se pișă, pe noi ca pe ultimii primitivi, că și arta pe care o avem o ținem ascunsă în clădiri ciordite, deschise doar la program de pensionari.

Și tot în direcția asta, într-un gest de maximă sfidare, Teatrul Național București, altă șustă de stat, anunță că pe vreme de pandemie face livestreaming cu niște piese de teatru de-ale lor. Parexamplu, zilele trecute au dat Take, Ianke și Cadâr, varianta cu Beligan și Marin Moraru. Doar live, nu poți s-o vezi azi, dacă ai chef.

Și întrebarea e „de ce?”. Cum adică să nu dai spectacolul ăsta gratis tot timpul pe Youtube? E al lu’ mă-sa lui Caramitru sau cum? N-am fost eu atent și între timp Teatrul Național a devenit entitate privată? Nu cumva s-a făcut piesa aia de teatru din bani publici? Ce, TNB-ul trăiește din bilete? Ai zice că e o piesă importantă, ai zice că actorii ăia din ea sunt deja morți, de ce paștele mă-tii nu dai gratis piesa definitiv, bă Caramitrule, e a ta? E a țării. Păi n-a făcut bine Tom Cruise că-ți dădea palme peste muian în Mission Impossible?

Poate jegul ăla ciorditor de fi-su, Andrei Caramitru, că el se pricepe la toate, poate explică el cum e posibil ca TNB să țină la borcan chestiile astea, de parcă ar fi ale lor. Am auzit că acum îi pute foarte mult gura pe teme de religie, vreau să-l văd cum îl explică pe bolovanul trepanat de tac-su care a primit bani de la stat în ultimii 10 ani pentru TNB mai mult decât Daniel pentru Catedrală.

În fine, ce voiam să spun, dacă vreți să știți de ce nu merge cu cultura, e suficient să vă uitați la ăia plătiți s-o facă și să comparați cu ce se întâmplă în lumea civilizată. Rar găsești o mișcare atât de puternică și agresivă împotriva ei cum găsești la cocleții ăștia obraznici de lefegii ai culturii de stat.