Situația la zi, vineri, 25august

Așa arată coșurile de gunoi  din singura parcare deschisă pe ciotul de autostradă București Ploiești. Mă gândesc că există un motiv pentru asta, cum ar fi că românii nu sting țigările înainte de a le arunca la coș, deci foc. Nimeni nu a fost vreodată în afara țării pentru a vedea cum au rezolvat alții mai deștepți problema asta. Sau poate așteaptă un foc ca să poată sifona bani la renovare și coșuri noi.

Vreo idee despre cum fac pisica să nu mai aducă molii uriașe în casă?

Am fost în gară să iau pe cineva, românii adoră să stea în drum. Trece lumea pe acolo? Păi să mă ocolească, ce mai lucru? Ce, eu nu am drepturi? NU e dreptul meu să stau în drum?

Sunt metode simple de a opri idioții să parcheze pe trotuar. Nu funcționează stâlpișorii? Pune nene un bloc de beton, vedem cu ce îl mută.

Știu că știrile sunt nasoale și te fac să te simți rău, dar nu poți să bagi capul în nisip și apoi să te miri că ți se dă în cap pe stradă, că nu sunt trotuare, că benzina s-a făcut 8 lei și așa mai departe.

Există o soluție simplă să nu ai ditai porcăria de metal la jumătatea porții. Foarte simplă. Se numește bară de metal mai groasă. Pui una pe post de opritor la porți și apoi poți să ai distanță de juma de metru între poartă și asfalt și nu mai riști să-ți tai cauciucurile sau să zgârii ceva pe sub mașină.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

71 comentarii

  1. Benzina 8 lei? Bloggerii cu Tesla se uita superior la voi.

    Comentariu apreciat.1316
    • Ahaha, aia din germania unde e benzina 2+ eur deja au niste ochi bulbucati de numa’numa. Ca tot imi spunea o cunostinta ca a platit regularizare „energie” anul asta 1550 eur… Si nu a facut nimic deosebit fata de anii trecuti

      Indecis. Tu ce zici?277
    • @add: nu ai cum sa platesti 1500 eur regularizare pur si simplu. nu la curent. poate la gaz. altfel, mai vrem detalii. 10 frigidere, 18 televizoare pornite non stop etc.

      Indecis. Tu ce zici?2617
    • ba ai cum, la gaz a fost rupere iarna asta.
      amsterdam – apart la parter in bloc vechi 400e/luna gaz.
      uk – casa neizolata de caramida, open space jos, copii mici – £2000 la regularizare cand s-a terminat iarna.
      acum a scazut gazu, la iarna o sa fie ok.

      1313
    • imi spunea o cunostinta ca a platit regularizare „energie” anul asta 1550 eur

      Eu am primit inapoi 400 si ceva de euro. Cunostinta aia a ta o fi estimat ca va consuma curent de 20 de euro pe luna sau ceva.

      215
    • Am pus azi cu 8.02 si mi-am adus aminte de pandemie.
      Dar a durat 6 min, nevasta nu a facut shopping la benzinarie si am zburat apoi pe autostrada cu AC-ul si ventilatia in scaune tot drumul, nu stiu soferii de Tesla cum e cu din astea.

      Comentariu apreciat.313
    • dar ești nenorocit rău, ev21. VENTILAȚIA PORNITĂ TOT DRUMUL?!?!!? HUO!!!!

    • @ev21 amator, eu merg pe LOW tot drumu.
      20% in B din motor de 2l.
      Dar cui ii pasa.

      Am pus cu 8.08 ieri si maine fac iar plinu… grea viata cu doar 50l in rezervor.
      Pana mea, imi pun gepele.

      cc @zoso

      25
    • Zidanne, pe ce mașina ai scos consumul ăla? La Nubira am reușit performanța de un consum de 9% in București, la același mers, traseu și trafic. :))

      20
    • @Pompiliu-Ion Popescu diferenta e ca eu am 300CP.
      Si chiar ii folosesc.
      Si, da, clima e mereu pe LOW (aka face racoare) asa ca am 2l/h instant e ceva normal.
      La un drum de 10km in 1h… 2l consuma doar pentru clima.

      218
    • zidanne, stii ca 300 de cai pe un volvo 9900 nu inseamna chiar asa de mult. iar altfel nu inteleg aia 2 litri pe ora.

      20
  2. Aia e metodă neconvențională de golire a coșurilor de gunoi, că serviciul plătit ajunge acolo de două ori pe an…

    Comentariu apreciat.331
  3. Ai atins în sfârșit un subiect sensibil pentru mine. Gara Brașov. De cate ori am trecut era plină de minori cerșetori, suedezi și jeg. Mult jeg și miros pestilențial. Chiar nu se poate face curat?

    Comentariu apreciat.845
    • Ei na, parca aia de la Bucuresti nu e la fel.
      Toate garile din Romania cred ca arata la fel, vai de mama lor.
      Tot ce tine de CFR (trenuri, gari, cai ferate) arata intr-un mare fel pentru ca nu prea au cum sa arate altfel.
      Poate exceptie ar putea fi vilele si averile celor care au putut sa sifoneze bani si alte foloase din aceasta institutie.

      Comentariu apreciat.835
    • Gara din Brasov se mai numeste si Grand Tulai Central.

      Comentariu apreciat.571
    • Toate garile din Romania arata la fel si asta e principalul motiv pentru care aia „stau in drum”. Nu stau in drum, in sensul la care va asteptati, ci asteapta ori oameni ori trenul, dar garile sunt pline de ce zice colegu’ de mai sus, mai ales in ceea ce ar fi sala de asteptare ( unde nici vreun aer conditionat nu e, neaparat ) incat alta solutie nu au decat sa stea sa astepte, well, in drum. Macar e spatiu deschis, sunt mai multi, mai mici sansele de talhareala sau alte bazaconii.

      Comentariu apreciat.412
    • Suedeji, nu suedezi.

      Comentariu apreciat.485
    • Recomand si gara Constanta. Ceva deosebit. Daca nu mori de hepatita poate te taie careva, mai bine o iei pe langa. A, dar preturile la chioscurile de cipsuri si suc la nivel de Mamaia.

      152
    • Atunci va recomand gara Botoșani. E chiar curată. Săracuță, dar curată. Anul trecut am văzut și eu gara Brasov, care e sinistră. Și nu înțeleg de ce; clar are mai mulți turiști, clar intra mai mulți bani acolo, de ce e menținută asa jalnica?

      00
  4. Italienii sunt cei mai retarzi la „statul în drum”: vrei sa iei o cafea? Nu poți, pentru ca „evoluații” stau fix pe casa de marcat, vrei un sandwich? nu se poate, ei stau pe vitrina la cioace.

    Comentariu apreciat.4116
    • E suficient doar sa-ti lasi o mustacioara, sa te imbraci la costum si sa te impingi putin in ei, zambind: „mi scusi, mi scusi”.

      Comentariu apreciat.472
    • NOU
      #22

      mi scusi mi scusi sunt gogu am giacusi

      Comentariu apreciat.394
  5. In gara de la Brasov indicatoarele alea cu mersul trenurilor trebuie mutate. Si eu am facut la fel cand am fost. Evident, daca mai e cineva cu tine, se pune langa tine sa vada si ei. Da, la final blocam intrarea in gang ca sa cascam gura :-)))

    Comentariu apreciat.781
  6. Aluziva si-a dat seama ca totul e naspa in lume dupa ce a devenit mama, sa inteleg? :)) Ma rog, e si un pic depresie, un pic „sunt mai inteligenta decat toata lumea, de ce nu ma inteleg?” si un pic „nu aici trebuia sa fiu la acest moment in viata mea, ce s-a ales de cariera mea?!” Asta e, li se intampla multora.

    Indecis. Tu ce zici?3719
    • aluzia e pe val, dpdv al carierei și financiar.
      dar da, cam toți devenim interesați de ce e in jur când devenim părinți.

    • Nici eu nu aș prea trage în Aluziva pentru că aici femeia are dreptate. În momentul în care 94,9% din știri sunt negative tind să devină normalitate și nu e bine. Dacă ar fi în România vreo 500 de Aluziva 🤔🤔🤔.

      1610
    • Good news no news .
      A ratat, de exemplu, știrea conform căreia recolta de grâu de anul ăsta a fost excepțională.
      A nimerit-o bine cu ‘știrile se întâmplă la tv’.

      131
    • Stirile sunt la fel de 20 de ani de cand ma uit la TV, 80 la suta negative si in rest publinews nemarcat. Nu pot decat sa ma amuz cand vad o fosta prezentatoare de stiri bulversata de stirile difuzate la TV.

      50
  7. Dacă tai cauciucurile în chestia aia din mijlocul porții (cea din poza ta), ai și probleme de genul ai lovit stâlpul din lateral :)) N-ai loc cu o mașină de dimensiuni normale pe jumătate de poartă.

    Comentariu apreciat.395
  8. Oameni, pardon, proști care stau în drum, pe unde există un flux de circulație sunt peste tot…
    Unii chiar nu realizează ce e în jurul lor și asta se observă din ce în ce mai des.

    Indecis. Tu ce zici?256
  9. Imi prindea molii si mi le aducea, probabil sa le mananc.

    Toate bune pana am legat molia cu o ata – fir textil de pescuit. Motanul a daramat tot.

    Nefasta ne-a trimis sa dormim pe balcon, si eu si motanul.

    Comentariu apreciat.785
  10. Acum o oră la giratoriul de la Hornbach, un moș cu Polo a virat stinga sa intre la magazin dar n-am mai ocolit sensul, stătea pitit pe banda 3 bot in bot cu o mașină și nu știa cum să taie benzile să ajungă în parcare, mă bate gindul sa-mi pun camera.

    240
  11. N-ai ce sa-i faci, spiritul de vînător e înnăscut. Zi mersi ca-ti aduce molii si nu vrabii sau rîndunele, sa le gasesti pe sub pat cînd incep să miroasā. Pățăști…

    Comentariu apreciat.334
  12. Sunt bune coșurile alea de gunoi cu bidon de stins țigara.
    Eram în Zakynthos la sfârșitul lui iulie, crăpau știrile de incendii în diverse părți ale Greciei, iar românu’ stingea țigara pe zidul de pe marginea străzii. O freca bine să sară jarul.

    1414
  13. Sa citesti stirile e inutil. Mai bine citesti o carte de istorie peste 20 de ani. TLDNR

    182
  14. Vali daca tii long press pe ecran 1 secunda dupa ce desenezi cerculet sau sageata ti le rotunjeste iPhone sa nu arate asa urat ca in poza ta

    71
    • Procentul ăla e pus din burtă însă te întreb eu pe tine așa… câți dintre români știu să selecteze așa cum o faci tu (spre exemplu).

      21
  15. NOU
    #50

    Gara din Brasov, acolo unde ultimele 2 dati cand am mers (2021 & 2022) am vazut 2 batai distincte intre suti si pagubiti… Anul trecut eram tot grupul cu biciclete si roiau unii pe langa noi cu „intrebari”…. Si ioc politie

    60
  16. „Știu că știrile sunt nasoale și te fac să te simți rău, dar nu poți să bagi capul în nisip și apoi să te miri că ți se dă în cap pe stradă, că nu sunt trotuare, că benzina s-a făcut 8 lei și așa mai departe.”

    Nu iti bagi capu in nisip da nici ca tine numa lucrurile naspa sa le vezi. Nici cum stau oamenii in gara nu ii bine.

    123
  17. mai stiu eu pe cineva. renuntase la toate abonamentele la televiziune, radio, presa, orice, mai putin la net unde (zicea el) asculta muzica clasica si (asta vedeam in mod direct) isi revarsa frustrarile pe oameni necunoscuti. el zicea ca e zen desi cantitatea de venin pe care o revarsa asupra celor care ii spuneau ca nu prea pare era cutremuratoare.

    60
  18. boys, ca tot veni vorba de electrice. ma framanta si pe mine o intrebare: care-i spilul sau ce este in neregula cu audi q4 e-tron de sub 40k unul aproape nou cu 30-50km. adica cat un peugeot sau un vw id4, care sunt net inferioare ca dotari, calitatea materialor etc. si sunt mii la vanzare in Germania. stie careva ce e in neregula cu ele?

    40
  19. Nu știi ce e ăla stat în drum în Gară până nu dai de un grup de circa 15 puștani (14-16 ani estimare aproximativă) cu arme și bagaje (trolere și sucsaci mari) opriți în ușa de acces în Gară, pe exterior.
    Grup compact, bagaje între ei, zonă strâmtă, blocau și scările și rampa.
    Gară Vâlcea acu’ o lună și ceva.
    N-am văzut adult însoțitor că l-aș fi întrebat dacă i se pare normal.

    20
    • nu o face. o să rămâi consternată. de unde crezi că au învățat să se oprească în drum?

    • Acum, sincer, am intuit și oarecum am înțeles
      de ce stăteau acolo.
      Era singurul loc unde puteau sta în grup, la umbră, în exteriorul gării.
      Pot să înțeleg oarecum chestiunea, dar:
      – puteau sta la umbră de-a lungul zidului, dar cumva în șir/unul lângă altul, nu în grup
      – puteau sta în interiorul gării. Nu era AC, era cald, la fel de cald ca afară, dar nu-i mai bătea soarele direct în freză
      – puteau sta pe peron, tot mai răsfirați, era mai umbră ca în exterior.

      Am stat în toate acele 3 locuri cu 2 săptămâni înainte. :)

      Adică înțeleg că era cald și nu era pic de umbră în jur, dar zău că erau și alte soluții decât să stea ditai grupul cu o tonă de bagaje fix în ușă, pe căile de acces.

      Dacă se întâmpla ceva și voia lumea din gară/de pe peron să iasă mai repede, măcel ieșea acolo..

      10
    • PS. Data viitoare voi lăsa deoparte jena de scandal și voi atenționa un angajat.

      00
    • AB, mult mai eficient e sa ridici ochii in tavan si sa izbesti sanatos pe unul din ei, eventual o cadere teatrala daca te tine fizicul.. „ma scuzati, nu v-am vazut aici in mijlocul drumului”.

      00
    • @Thebblack, nu mă ține fizicul pt niciuna din variante, dar aș fi putut încerca cu ușa. :)
      Ușa gării se deschidea spre exterior unde erau ei, dac-o deschideam fără să mă uit și cu avânt pionieresc dărâmam lejer 3.

      Dar fizicul meu e suficient de praf încât să mă tem de bătaie pt astfel de acțiuni. :(

      00
    • In alte contexte, ne ratoim si ne suparam repede ca „s-au” blocat caile de acces. La festivaluri, hulim organizatorul. La intrat pe un drum periculos iarna, hulim primaria ca l-a blocat. Fereasca Dumnezeu sa ne vedem propriile greseli.

      01
    • @Alexandra, eu încerc să mi le văd. și când nu le văd și mi se atrage atenția, mă strădui să nu mă bășic și încerc să îndrept greșeala.

      poate nu-mi iese întotdeauna, că-s om, dar încerc.

      00
  20. Întrebare offtopic, dar nu știu unde s-o adresez:

    Aveți idee dacă în registrulelectoral apar și persoanele cu buletine expirate de 20-30 de ani? Tatăl meu este dispărut de 20+ ani, nu mai are buletin făcut pe România din 1992, totuși apare în registrulelectoral. Idei? Speța este mult mai complicată, așa că apelez la voi poate există vreo cale să-l găsesc.

    00
    • Din nefericire da.
      Registrul electoral e ultimul loc în care să verifici pe cineva, e ultimul loc in care se operează informații, ultimul loc adus la zi.

      Am fost de vreo 2 ori în niște comisii d-alea de votare, veneau oameni și ziceau despre alții care erau pe liste:
      – soțul/soția/mama/vecina de apartament e mort/moartă de x ani, am anunțat la primărie, tot apare pe listă
      – copilul (cu sotia) e plecat în străinătate de x ani, am anunțat să-l scoată de pe listă de 3 alegeri.

      Pt așa ceva găsește fie un avocat care s-a mai ocupat de dosare de „declararea judecătorească a morții”, fie mergi la sursă și găsește un polițist dispus să te ajute, tot prin poliție/Interpol se fac verificările.

      Pt ceva mai light, poți începe la Evidența populației de la locul nașterii și/sau locul ultimului domiciliu.

      00
    • Mersi pentru răspuns AB.

      Din păcate, am epuizat celelalte opțiuni. Am stat vreo 5 ani într-o proces de dispariție / moarte, pe care l-am și câștigat. S-au făcut cereri la MAE, poliție, primărie, evidența populației și locuri pe care nu le mai rețin. Am fost chiar și la direcția de Investigații Criminale. A fost declarat mort, însă eu cred că este viu pe undeva.

      Simt cumva că se poate face ceva, dar nu am idee ce.

      00
    • în acest caz nu știu ce te-aș mai putea sfătui.

      dar în niciun caz nu te baza pe registrul electoral ca dovadă că ar putea fi viu.

      eventual, eventual, dacă tu chiar crezi că e viu și apare în registrul ăla, poți să încerci să contactezi Autoritatea Electorală Permanentă să verifice în registrele date în secții la alegerile din ultimii 30 de ani dacă omul ăla chiar a apărut în secție și a votat (când, unde, etc). (nu garantez că-ți vor răspunde, nu cred că intră în atribuțiile lor așa ceva, dar poți să încerci; să trimiți copii/poze de pe toate documentele pe care le ai)
      că pe registru pot fi mulți înscriși, dar ei sunt ”bifați” doar dacă vin și votează.

      și, după cum știi, nici măcar asta nu e o dovadă absolută că într-adevar a fost el personal în secție și a votat și era viu la votarea din anul x.

      chiar mă gândeam zilele trecute că o astfel de nesiguranță e cumplită și e unul din cele mai rele lucruri pe care le poate face cineva altcuiva.

      00
    • @Leon, probabil n-am închis tab-ul și a rulat în background, că m-au bubuit niște idei. :)
      îmi cer scuze dacă le-ai abordat deja sau par dubioase.
      deci: pe la mănăstiri, muntele Athos, azile psihiatrice ai încercat?

      am auzit/citit tot felul de povești cu oameni care efectiv s-au ascuns prin mănăstiri sau chiar muntele Athos.
      o căutare pe google cu mănăstirile de călugări, sau întrebare la patriarhie, și scrisoare la stareț. eventual cu poze de când era tatăl tânăr și poate cu el ”îmbătrânit” de un desenator serios sau program de editare, dacă poliția ți-a făcut așa ceva.

      deși s-ar putea să nu-ți placă, îți recomand să precizezi că, dacă tatăl tău e viu, dar nu dorește să contacteze familia, nu vei insista, vrei doar să știi dacă mai trăiește.

      nu știu dacă poliția noastră are astfel de protocoale, dar parcă prin alte țări există, dacă un major dat dispărut este găsit, dar nu vrea să se întoarcă acasă, poliția comunică familiei că l-a găsit, e viu, dar vrea să rămână dispărut.

      pt Athos, cred că o adresă la ambasada greciei s-ar putea să ajute. nu știu care e organizarea, dar s-ar putea să fie mai multe mănăstiri pe insula aia. am senzația că e inclusiv una românească/care ține de bor, nu biserica greacă.

      cu azilele poate fi ciudat, dar am citit cândva un caz, într-un azil fusese internat forțat cu poliția un necunoscut. nu-i cunoșteau identitatea. după mulți ani a apărut familia, îl căutau de foarte mulți ani, chiar mai mulți decât fusese internat acolo.

      de asemenea, am o cunoștință, fost coleg de liceu, care și-a găsit tatăl într-o situația similară, cu probleme psihice, aciuat la o mănăstire. omul era super deștept, dar cumva un pic excentric încă din tinerețe. când copiii au ajuns prin liceu, a divorțat, și a cam dispărut, probabil a considerat că nu mai au atâta nevoie de el și și-a băgat picioarele în ea de societate.

      20
    • Mulțumesc pentru idei.

      10

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube