Rubrica de psihologie: Sexul scade anxietatea socială

Anxietatea socială se traduce prin teama de a fi analizat de alte persoane şi teama că o asemenea analiză va fi defavorabilă subiectului, ceea ce va duce ulterior la respingere şi evaluări negative. Cei cu anxietate socială evită contactul cu restul lumii iar asta în schimb îi privează de activităţi precum intimitate, suport social sau râs. Aşa se face că anxietatea socială este asociată cu dificultăţi interpersonale şi deficite în ceea ce priveşte emoţiile pozitive.

Teoreticieni psihologi au afirmat că noi, ca fiinţe umane, avem un mecanism prin care putem recunoaşte gradul în care suntem acceptaţi sau nu de ceilalţi – un sociometru dacă doriţi. Când detectăm un posibil pericol care ar putea semnaliza respingerea, sistemul nostru intern ne dă de veste prin disconfort psihic. Aceste sentimente negative lipsite de confort ne opresc din activitatea zilnică şi ne forţează să luăm măsuri pentru a putea evita evaluarea negativă. Efortul de a face managementul situaţiilor sociale stresante cere un consum de energie mare şi ne extenuează fizic şi mental.

Un studiu a căutat să vadă relaţia dintre anxietatea socială şi relaţiile interpersonale; dacă ultimele sunt afectate de anxietatea socială şi dacă, per ansamblu, cei cu anxietate socială sunt mai implicaţi în relaţii intime decât ceilalţi. A reieşit că oamenii cu anxietate socială evită să afişeze emoţii în relaţiile cu partenerii lor, că evită conflictele cu aceştia şi că sunt mai dependenţi de partenerul de viaţă decât ceilalţi oameni.

Dar care este legătura sexului cu anxietatea socială? Un alt studiu a urmărit să vadă dacă sexul are vreo influenţă asupra comportamentului şi emoţiilor negative ale celor cu anxietate socială. Vreme de 21 de zile, 172 de studenţi au folosit fiecare câte un jurnal pentru a înregistra frecveţa şi calitatea relaţiilor lor sexuale precum şi nivelul de anxietate socială pe care l-au resimţit. A reieşit că a fi activ sexual într-o zi însemna să ai o anxietate socială scăzută în ziua imediat următoare. Mai mult, cei grav afectaţi de anxietate socială au raportat că, cu cât s-au simţit mai conectaţi cu partenerul în timpul partidei de sex şi cu cât acea partidă a fost satisfăcătoare, cu atât nivelul lor de stres cauzat de anxietatea socială de a doua zi a fost mai mic. Mai interesant de observat este faptul că aceleaşi rezultate au fost obţinute indiferent dacă era vorba de sex romantic cu un partener mai vechi ori sex ocazional cu parteneri aleatorii.

Rezultatele sugerează că activitatea sexuală reduce considerabil anxietatea socială şi modul în care cei cu anxietate socială percep evaluările negative din partea celorlalţi.

Şi alte cercetări au descoperit relaţii între activitatea sexuală şi starea de bine de a doua zi. Sexul scade stresul în următoarele 24 de ore şi ne permite să vedem lumea socială cu alţi ochi. Ochi mai înţelegători, mai puţin temători. Sexul cu partenerul are scop nu doar de reproducere ori de plăcere, dar şi de socializare ulterioară, permiţându-ne să ne integrăm mai eficient în societate.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

42 comentarii

  1. Sexul scade anxietatea sociala dar nu ai cu cine sa faci sex datorita anxietatii sociale ridicate …

    Badumtsss…

    00
    • Da’ și când prinzi o folcloristă (ca lumea) se duce dracu’ și mama anxietății.
      ––
      Doar eu anticipez o droaie de comentarii spumoase? Spor!

      00
    • Si asa a aparut …Tinder

      00
    • Te duci la curve până îți scazi gradul de anxietate socială suficient să poți avea acces la sex neplătit.
      Studiul zice că e valabil și pt parteneri ocazionali.

      00
    • @AB
      Pentru dus la curve e nevoie de bani. Mulți nu au banii sau nu sunt dispuși să îi dea.
      Cum adică să dea ei bani pe mij? Păi ce sunt handicapați? Li se cuvine tot, doar pentru că respiră. Bine in schimb că societatea se reglează singură.

      00
    • @IonutM asta e blog pentru oameni care „face” de la 10k in sus… banii nu sunt o pb

      00
    • @Pablo, in ce moneda 10k? 🤔

      00
    • @AB – asta înseamnă sa investești cu success

      00
    • @Keepcalm, Rol. :)
      @Mike, numai consultant de investiții nu fusesem, dar nu strică la CV.

      00
  2. tl;dr; doesn’t matter, had sex.

    00
  3. Gresit.

    „Anxietatea socială se traduce prin teama de a fi analizat de alte persoane şi teama că o asemenea analiză va fi defavorabilă subiectului, ceea ce va duce ulterior la respingere şi evaluări negative.”
    Asta se intampla din cauza mandriei. Oamenii care nu se smeresc vor avea instant stari de anxietate in societate cand mandria/parerea lor va da fata in fata cu realitatea. Teama de a fi analizat exista, dar daca nu te iubesti asa mult pe tine atunci nu te intereseaza nici parerea altora.

    „Activitatea sexuală reduce considerabil anxietatea socială”. Pai da, o reduce. Dar si taierea capului celor cu anxietate va reduce anxietatea. Astfel de studii se fac ca sa justifice educatia sexuala si alte dracovenii precum schimbarea sexului. Sexul functioneaza pe baza chimica. Dupa ce faci sex scade putin si intelectul, pentru ca nu mai este atat de alert creierul, el fiind acum intr-o stare de relaxare. Cand redevine alert si atent, reincepe anxietatea. Sexul functioneaza ca si orice alt drog.

    00
    • am ras la asta cu intelectul care scade dupa ce faci sex

      00
    • Dvd sunteți înaltpreafericirea voastră?! Era sa nu va recunoaștem din cauza spumelor. Puțin sex nu v-ar face rău. Consimțit , de oricare fel.

      00
    • @Nicu, multumesc pentru sarcasm. Bate putin a anxietate.

      00
    • A comentat Bartolomeu Onania.
      Hai lumea să nu se educe, ci sa rămână la stadiu de evul mediu timpuriu.
      Hai să nu profităm de descoperirile științifice, să avem o calitate a vieții și a societății mai bune, ci sa ne blocăm în timp.
      Nu sunt de acord cu adoptarea a tot ce e nou, așa de dragul de a poza în oameni moderni, dar nici nu putem nega progresul.

      00
    • yo mama’s so fat, they started her on triabetes medication

      00
    • Te smeresti, nu zic nu. Da orice om are nevoie sa simta, macar ocazional, ca e ascultat.
      Grosul anxietatii sociale provine de cele mai multe ori din experientele neplacute din copilarie, si exacerbate de social media.

      Pentru ca in 1990 cel mult iti luai o bataie, invatai ca nu e locul tau in cercul ala si acolo se cam opreau lucrurile. Acum isi ia plodu’ o bataie, pozele ajung pe instagram si face misto toata scoala de el.

      Nu vezi des anxietate sociala in randul oamenilor care s-au integrat bine social decat, poate, cum ai spus si tu, din narcisism. Sau daca se imbolnavesc brusc si nu mai pot performa la nivelul cu care s-a obisnuit cercul lor social.

      In schimb vezi mult mai des anxietate sociala in randul celor care au invatat ca, daca incearca sa se apropie de oameni, isi iau capace.

      00
    • la fel cum hotului de hot ii este frica deoarece isi proiecteaza bullshitul si judgementalului ii este teama sa nu fie judecat. el considera ca toti ceilalti sunt la fel ca el.

      and checkout Seinfeld S8 E9: The Abstinence :)

      00
    • Tocmai pt că mă iubesc destul de mult pe mine însămi, părerea altora nu contează exagerat de tare și părerea proastă a altora nu poate să-mi strice foarte mult părerea mea despre mine.

      Ok, îmi pasă de părerile șefilor cu privire la munca mea și sunt destul de rigidă într-un mediu cu oameni noi, dar dacă șeful se dovedește un imbecil, opinia să nu mă mai face să sufăr, iar în mediul nou, pe măsură ce cunosc oamenii mă relaxez.

      00
    • Ce retard. De unde apareti?

      00
    • @adi – iti dai seama cât sex baga omul asta? zici doua cu smerenie și gata … win. Pe de alta parte, posibil ca asta sa fie exact dovada partii cu scadearea intelectului.

      00
    • Stii cine a fost Bartolomeu Anania, al carui nume incerci sa-l batjocoresti in mod gratuit?

      00
    • @Bogdan
      Nu te lua prea în serios și fii mai relaxat.

      00
    • @dia bet: Problema majora a omenirii sta, clar, in gasirea unei justificari a sexului… Fiindca de la reproducerea biblica incoace nimeni nu stie sigur daca sexul se justifica sau nu. Genial…

      Ahh, si fiindca am inclus cuvantul sex aici e bine sa ne legam si de schimbarile de sex… Nu ca dau vreo importanta discutiei, da’ sa fim proactivi, asa.. Daca nu zicem vreo doua, trei cuvinte si despre schimbatorii de sex nu suntem la moda..

      Acuma, pe o nota mai serioasa, cei ce „se iubesc” pe ei insisi si au o parere buna despre ei nu vor suferi de anxietate. Motivul e exact invers celui spus de tine… Fiindca cei cu suficienta stima de sine nu se vor lasa judecati usor de catre altii. De asta orice parlita cu 2 clase e in stare sa-i dea lectii unui doctorand, fara sa se gandeasca de doua ori ca ar putea gresi. Pe ei nu-i intereseaza parerea altora si isi vor transforma realitatea in capul lor. In schimb, exact inversul a ceea ce ai zis tu se intampla cu ceilalti. Cei cu o insuficienta stima de sine vor simti nevoia de apreciere din partea altora si imediat ce suficienta atentie se indreapta spre ei si riscul de a o da in bara creste…. pai, creste nivelul anxietatii.

      Nu ma bag la discutia despre sex ca habar nu am. Da’ studiile sunt studii. Poate nu au tabloul complet sau poate au 100% dreptate.

      00
    • NOU
      #25

      @Bogdan
      Stiu eu cine a fost Bartolomeu. Un turnator la securitate, stiai? In 66 era in America, cand altii mureau in puscarie. Mama ta de prost!

      În anul 1966 a fost trimis de Biserica Ortodoxă Română în Statele Unite ale Americii, unde a îndeplinit mai multe funcții în cadrul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a celor Două Americi, aflată la concurență cu Episcopia Ortodoxă Română din America. Au existat speculații legate de trimiterea lui Anania în SUA cu scopul de a-l discredita pe episcopul Valerian Trifa, neafiliat autorităților bisericești de la București. Cert este că Valeriu Anania l-a privit pe Trifa drept „păstorul rătăcit”, iar Trifa pe Anania drept „oaia cea pierdută”.[5]

      00
  4. Nu ma bag la discutii despre sex.

    00
  5. Acest articol era mai bine sa fie publicat sambata seara, sa dam si noi feedback duminica dimineata.
    Asa pana duminica viitoare uitam :))

    00
  6. Domnu psiholog, in relatia „eu-eu” scade anxietatea sociala ?

    10
  7. https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/15316239/

    se pare că datul la buci te protejează și de covid.

    00
    • Deap. Datu la buci in palmă, după spălat pe mâini și dezinfectat, scade la 0 riscul de covid. Nu poate lua un individ boala de la propriu membru, dacă nu e bolnav. Broasca râioasă nu ia râie de la ea.

      00
    • E oarecum normal, corpul incearca, dupa ce te f00tzi – cu partener(ă) sau singur, in palmă, circuitul nu știe, tot aia e – să fie in gardă impotriva eventualelor bacterii pe care ai putea să le iei.

      Da vezi că nu e nici PREA în gardă, nu de alta, să nu afecteze calitatea „înotătorilor”.

      Oricum COVID-19 are treaba mai mult cu mecanismul enzimelor de conversie a angiotensinei, asa ca s-ar putea să se anuleze reciproc efectele. :))

      00
  8. NOU
    #36

    Eu atata am de spus la chestia asta:

    Hitler… he only had one ball,
    Goering… had two but very small,
    Himmler, had something similar,
    An poor Goebbels had no ball at all!

    (pe muzica de la Colonel Bogey March).

    00
  9. TLDR: sexul reduce teama de a fi analizat
    Știu, prea facil, i’ll show myself out

    00
  10. kudos pt referinte, mi se pare foarte tare ca esti receptiv la feedback. Way to go!

    00
    • @vlad: sper că nu rămăseseși cu impresia că eu mă conformez în funcție de ce spune un anonim oarecare din online și că de-aia există acolo sus link-uri acum. Aici e ”take it or leave it”.

    • absolut, esti un nonconformist.
      Aveam eu impresia ca oamenii inteligenti pot sa inteleaga cand primesc un feedback util si sa-l integreze:) Scuze daca am avut o impresie gresita:)

      00
  11. Asta e explicatia stiintifica a cunoscutei vorbe „asta e nef*t*ta/nefut*t” cand cineva se comporta de-an sulea.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.