Rubrica de psihologie: mirajul prietenilor mulți

O chestie cu care mă confrunt des în ședințe sunt clienții care afirmă că se simt singuri și că nu au prieteni. Mai mult sau mai puțin voalat le spun chestia de mai jos.

Marea majoritate a oamenilor are un maximum de 5 prieteni. Când ai 5 prieteni poți să spui despre tine că ești bogat, cumva. 90-95% din populația globului are sub 5 prieteni iar motivul e simplu: ne e extrem de greu să 1. găsim în proximitatea noastră oameni asemeni nouă și 2. să menținem relații sociale constante cu ei. Dacă ai 3 prieteni – de exemplu – șansele există ca la un moment dat unul dintre ei să se certe cu un altul; moment în care trebuie să adopți – poate – o poziție. Ceea ce duce la conflict. Din nou – șansele există să îți ceară doi prieteni în același timp ajutorul și să trebuiască să decizi cui îl acorzi. Din nou – asta duce la conflict și slăbirea relațiilor sociale dintre voi. De aceea majoritatea oamenilor au prieteni puțini, pentru că aproape imposibil să păstrezi multă vreme mulți oameni la un loc fără conflict. E mai ușor să păstrezi o prietenie cu două persoane decât cu 12 persoane simultan.

Doi la mână: chit că ne aflăm des în proximitatea unor oameni, cu timpul evoluăm diferit față de ei. Prindem alte gusturi de la TV, din ceea ce visăm, din ceea ce auzim de la alții. Asta duce la incompatibilități și – din nou – la conflict. Datorită evoluției personale fiecare o apucă pe alte căi la un moment dat. După niște ani, prietenul X parcă nu mai e compatibil cu ceea ce credem noi. Nu mai e ca mai demult.

Problema e că în filme totul pare însă roz. Vedem grupuri compacte de câte 8-14 oameni înțelegându-se perfect și ajungem să credem că așa e în realitate. Filmele și imaginea pe care alții o proiectează în societate ne fac să credem că e ceva în neregulă cu noi de nu putem și noi aveam 10 prieteni buni. Ori filmele doar romanțează niște lucruri precum sexul, dragostea, prietenia, viața de familie, dreptatea și altele, prezentându-le disproporționat de frumos în contrast cu realitatea. Nimeni nu face sex ca în filme, nimeni nu iubește ca în filme, nimeni nu are prieteni ca în filme. Chestiile acelea sunt acolo pentru că ne-ar plăcea să fie așa, nu pentru că așa e în realitate.

În realitate există patru tipuri de oameni cu ”mulți prieteni”:

1. histrionicii – care sunt axați pe social și tind să vadă relațiile sociale ca fiind mai mult decât sunt în realitate și care îi numesc ”prieteni” pe amici;
2. narcisicii – care au nevoie de oameni pentru a fi adulați, validați ori ajutați, dar care văd prietenia mai mult ca pe un troc social: ei te numesc „prieten” iar tu te supui lor;
3. cei cu tulburare bipolară – care văd, la fel ca histrionicii, relațiile sociale ca fiind mai profunde decât sunt în realitate; care au nevoie de atenție constantă și supraevaluează abilitățile proprii și ale celorlalți;
4. cei cu o experiență de viață limitată (cum ar fi copiii sau adolescenții) care folosesc greșit termenul de ”prietenie” pentru a desemna alte grade de socializare ori cei care folosesc cuvântul ”prieten” în scopuri pragmatice.

Încerc să spun că un grup mare de prieteni e greu realizabil și extrem de greu de păstrat în timp. Intervine viața: pe la 30 de ani – de exemplu – mulți se căsătoresc sau sunt deja în relații amoroase stabile; sau fac copii; sau se mută în alte țări. E greu să păstrezi relația ca înainte, oricât ai dori asta. Însă mereu vei da peste oameni care – exact ca tine – vor să cunoască alți oameni. Care vor și ei să discute cu cineva. Poate îți vor deveni prieteni, poate nu. Dar ciclul se poate repeta oricând. Se schimbă doar condițiile, odată cu vârsta: ce anume discutați, subiectele de interes, statutul social.

Cu cât socializezi mai mult cu oameni din afara sferei tale de confort, cu atât cresc șansele să fie mai bine. Asta deoarece sfera aia de confort se bazează pe niște principii mai vechi; ori lumea e în continuă mișcare. Eu – de exemplu – nu mai pot socializa cu rockerii așa cum o făceam la 16 ani. Dar pot socializa cu utilizatorii linux, sau poate amatorii de filme SF. Mereu găsești o nișă plină de oameni pe undeva. Ideea e să încerci să-i abordezi; chiar dacă eșuezi. Că din 10 vreo 2 tot vor fi interesanți.

Nu vă luați după ceea ce vedeți prin filme. Nu interpretați distracția unui grup de 20 de persoane într-un local oarecare drept ”sunt prieteni”. Atunci, pe moment, există o sinergie între oamenii aceia. Dar e temporară. Sunt amici sau colegi.

E cumva normal să-ți dorești să ai mulți prieteni. A avea mulți prieteni corelează cu ideea de a fi pus la adăpost în caz de necaz. Înseamnă că ai de unde alege în caz că e nevoie de ajutor. Că poți apela la înțelegerea și suportul mai multor oameni și că îți vor fi validate stima de sine și ideile mult mai des. În realitate însă ideea unui număr mare de prieteni nu e sustenabilă pe o perioadă mare de timp. În funcție de cultura din care facem parte ni se schimbă ideile și – odată cu ele – părerea despre oameni. Brusc, prietenii de acum ”x” ani nu mai sunt compatibili cu ceea ce am învățat în ultima vreme. Nu mai avem aceleași gusturi, ori poate s-au mutat în alte locuri, ori poate nu mai au timp de noi. E normal să fie așa. E semn că putem începe să socializăm cu alți oameni.