Rubrica de psihologie: gesturi inconștiente și limbajul corporal

În articolul trecut discutam despre limbajul vorbit și-am văzut că a prins bine la lume. Așa că de ce să nu continui cu limbajul corporal și informații despre anumite gesturi pe care le facem în mod inconștient. Ce înseamnă ele și ce spun despre o persoană.

De exemplu, scriam data trecută că brațele încrucișate pe piept sunt de obicei semn de rezistență în fața celui cu care persoana discută. Aminteam și că nările dilatate și expuse spre persoană e semn de dispreț și oarecare agresivitate. Ce nu știați poate e că femeile – când plac persoana cu care discută și se vor dorite – își expun gâtul. Aparte de gesturile tipice de flirt precum linsul inconștient al buzelor ori jocul cu șuvițele de păr, femeile tind să-și expună gâtul gol atunci când flirtează. Fie dând capul pe spate mai des, fie înclinându-l într-o parte expunând jugulara. Spuneam data trecută că li se subțiază puțin vocea când flirtează sau plac pe cineva dar adevărat totodată este că vor râde mai des. Totodată li se dilată pupilele când își doresc din punct de vedere sexual persoana cu care discută.

Bărbații, când sunt agresivi sau vor să intimideze, încearcă să se prezinte ca fiind mai voluminoși decât sunt în realitate. Depărtează mâinile de corp, se îndreaptă de spate, ridică bărbia mai sus. Vrem să părem mai impunători decât suntem în realitate și încercăm să intidimidăm adversarul prin volumul corpului. Și alte ființe fac chestia asta (păunii, de exemplu). Tot semn de agresivitate sau dispreț e ”privitul de sus”. Ridicăm fruntea, ca și cum am fi mai înalți decât adversarul.

O altă chestie specifică bărbaților e că îi mirosim inconștient pe alți bărbați. Priviți cu atenție data viitoare când doi tipi fac cunoștință și dau mâna pentru prima oară. Undeva în următoarele secunde fiecare își va duce cumva la nas mâna cu care a făcut cunoștință. Fie se va freca la nări, fie își va aranja ochelarii, fie se va scărpina undeva în jurul nărilor. E un gest inconștient pe care bărbații îl fac pentru a-l putea evalua pe celălalt prin miros. E probabil o chestie ancestrală rămasă în noi de pe vremea când eram încă mai degrabă primate. Dar o facem cu toții; inconștient.

Tot legat de miros (sau feromoni, mai degrabă) – modul în care miroase partenerul sexual (sau potențialul partener sexual) determină viitorul relației. Ne mirosim partenerii și partenerele. Excluzând cazurile în care suntem dați cu parfum sau aftershave menite să mascheze mirosul real al corpului, cu cât ne place mai mult mirosul celuilalt cu atât mai în măsură vom încerca să facem sex cu persoana respectivă. Faptul că ne place mirosul feromonilor celuilalt și-l găsim ca fiind îmbătător este un predictor bun de compatibilitate genetică. Scad drastic șansele ca progenitura rezultată dintr-o posibilă uniune să aibă defecte genetice. E un mod al naturii de a se asigura că specia continuă cât mai lipsită de defecte genetice. Parfumurile, deodorantele, apa de colonie și alte substanțe pe care ni le punem pe corp pentru a mirosi plăcut maschează însă deseori mirosul feromonilor. Mirosiți-vă partenerul sexual în zona gâtului imediat după sex. Transpirația readuce în prim-plan acei feromoni. Cu cât mai îmbătător vi se va părea mirosul, cu atât crește probabilitatea să aveți un copil reușit din punct de vedere genetic.

Știți oamenii aceia mereu calmi și plăcuți care se enervează extrem de rar, dar când o fac devin glaciali? Li se schimbă vocea în ceva clar și mono-ton, fața le devine uniformă și nu exprimă nicio emoție, rostesc cuvintele corect și fără variații de inflexiune a vocii. Par un fel de roboței. E momentul să cedați sau să o luați la fugă, pentru că oamenii de tipul acesta au un set de reguli interne extrem de rigid, bine stabilit și de la care nu se abat. I-ați enervat cumva încălcând una din acele reguli și-au trecut acum pe pilot automat. Bateți în retragere extrem de precaut și nu plusați, pentru că cel mai probabil vor trece prin voi ca marfarul prin spumă poliuretanică. Au preluat controlul asupra lor acele norme interne după care și-au organizat viața și ați făcut sau zis ceva ce intră în contradicție cu acele norme. Dacă într-o dispută celălalt devine brusc glacial și lipsit de emoții călcați pe teren minat, iar asta deoarece funcționează pur pentru susținerea acelor reguli interne, e lipsit de teamă, remușcări, empatie și orice altă emoție care în mod normal ne-ar face să ne gândim de două ori înainte să acționăm. E un android care are de efectuat un task, nimic nu-i va sta în cale și cel mai probabil nu-l opriți. Asta se întâmplă de obicei la oamenii care depun efort susținut pentru a se face plăcuți și care sunt întinși la limitele lor într-o ocazie oarecare.

Chit că afirmă că apreciază umorul în bărbați, femeile tind să vadă ca fiind slabi și incapabili bărbații care glumesc des. La fel – tind să vadă ca fiind mai atrăgători bărbații cu păr facial (barbă, mustață) deoarece denotă masculinitate. La rândul lor, bărbații tind să vadă femeile cu părul lung ca fiind mai feminine decât cele cu părul scurt.

Când o femeie place pe cineva tinde să atingă mai des persoana în cauză. Cumva ”în trecere” – o mână pe umăr, o lovitură jucăușă peste braț, un deget apăsat în trupul celuilalt pentru a puncta o idee. Vrem să fim mai aproape de ceea ce ne dorim așa că tindem să ne apropiem fizic de persoana respectivă. Când oamenii vor să obțină ceva de la noi își freacă palmele. Sau și le scarpină sau își afundă degetul temporar în ele și freacă locul. Într-o altercație tindem să ne dezvelim dinții – un alt răspuns ancestral pasat pe cale genetică. Dacă suntem într-un grup și cineva începe să se scarpine des, probabilitatea este mare că și ceilalți vor începe în mod inconștient să se scarpine. E o chestie – din nou – ancestrală menită să fie un semnal de alarmă în grupurile de oameni pe cale să primească râie, mușcături de insecte sau diverse boli cu manifestare la nivelul dermei. Când șase oameni din zece se scarpină devine evident că ceva nu e în regulă și se caută baza problemei. Așa evitam mai demult să se răspândească purecii în comunitățile de vânători-culegători. Dacă vreți să vă distrați începeți să vă scărpinați absenți la un chef când stă lumea la taclale și apoi urmăriți-i pe ceilalți cum încep și ei treptat să se scarpine.

Oamenii care gesticulează des sunt percepuți ca fiind mai capabili decât ceilalți. Cei care vorbesc mult și repede sunt percepuți ca fiind mai inteligeți decât restul dar totodată sunt în realitate mai puțin capabili și inteligenți decât media. Când ne uităm la ceva ce ne place sau auzim ceva plăcut ori trăim o experiență plăcută ni se ridică în sus și depărtează unele de altele degetele de la picioare. Când suntem stresați, anxioși, timorați sau enervați ni se curbează spre interior iar degetele picioarelor stau lipite unele de altele. În general, când încercăm să ne aducem aminte de ceva ne uităm în partea dreaptă, sus sau jos. Când suntem rugați să infirmăm ceva într-o discuție, dacă începem argumentul direct cu o negație (”Nu…”, ”Niciodată…”) cel mai probabil disimulăm adevărul. Totodată, când mințim ni se usucă gura.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

50 comentarii

  1. Când am citit partea cu „gesturi inconstiente” in titlu m-am gândit, pentru o secunda, ca dl. Coloja s-a apucat sa scrie despre clasa politica….

    00
  2. Zi-ne si despre gesturile/semnele care indica minciuna in vorbirea unui individ

    00
    • Pai n’auzi ca ti se usuca gura cind minti.

      00
    • Principalul semn: i se mișcă buzele.

      01
    • Cand subiectul incepe prin a se uita in sus in stanga, uneori se scarpina la nas. Uneori cand incepe raspunsul cu o pauza mai lunga. La cei antrenati in acest sens e foarte greu de detectat (pokeristi profesionisti sau in meseria lui Putin)

      00
    • Grindeanu se uita in toate directiile si face grimase mai ceva ca un mascarici si tot nu-si gaseste ideile. Ori îi lipsesc cu desavirsire, ori e handicapat…

      10
  3. ne aratam dintii si cand radem. oamenii din asia mai rad cand se simt inconfortabil sau penibil. e o chestie culturala.

    00
    • @casnica: Textul spunea ”într-o altercație tindem să ne dezvelim dinții”, nu ”ne dezvelim dinții în următoarele 3-4-5 situații”. Subiectul aici e ”altercație”, nu ”dinții”. Pentru că da – ni se văd și când râdem sau căscăm, dar subiectul din text era ”în timpul atercației facem X și Y”.

    • ai dreptate.

      00
    • Eu am observat că, dimpotrivă, japonezele își acoperă gura când o deschid larg. În Terrace House (reality show, pe Netflix), fetele își pun foarte des mâna la gură când râd.
      Participanții nu sunt actori profesioniști, nu îmi pare o chestie conștientă, „lucrată”.

      00
    • Las’ că și pe la noi pe la țară muierile își acoperă gura când râd.

      00
  4. Cel mai des gest pe care il vad in conversatii pe langa incrucisatul bratelor, este scarpinatul dupa ureche. Stiu ca denota stanjeneala sau il faci cand esti inconfortabil cu ce auzi, spui etc.

    00
  5. Stii cum sunt unii „la noi” cu razboiul tab vs. 4spaces? Asa sunt si „la voi” aia cu „gesturile tradeaza tot, cumpara-mi cartea lie to me” vs. „lol nubs, toti vreti s-o tufeti pe mama voastra, gesturile n-au valoare”.

    10
  6. Sa rezum articolul: suntem de fapt animale.

    00
  7. Dap, însă să nu uităm că a trebuit să supraviețuim timp de câteva milioane de ani (dacă îi punem la socoteală și pe strămoșii noștri), vreme în care inteligența (sau lipsa ei) nu ne putea ajuta să înfrutăm vitregiile mediului, iar chestiile astea întipărite în materialul nostru genetic au fost utile. Și civilizatia are în jur de 6000-10.000 de ani de existență, când am început să ne mai rafinăm.

    00
  8. @Răzvan Coloja:
    https://arhiblog.ro/justitia-care-aparam-18/
    Poate scrii un articol în care să explici cum se face că în situații ca în linkul de mai sus este vorba despre femei judecator și nu bărbați.

    00
  9. Pe mine femeile ma vor doar pt sex, se folosesc de mine si apoi ma lasa. Ce sa fac ? :D

    00
  10. Am vazut ceva interviu cu un interogator FBI/CIA si zicea ca treaba cu bratele incrucisate nu e valabila, e un gest ptr linistirea interioara.
    Eu glumeam non-stop cu femeile in viata mea anterioara, si sa mor io daca mi-a „cauzat” vreodata…

    00
  11. „femeile tind să vadă ca fiind slabi și incapabili bărbații care glumesc des.”
    Iar dacă esti ursuz, iti reproșează că ești ursuz. Dacă ești serios, îți reproșează că ești prea serios.
    Prostii. Proaste.
    Fii exact așa cum vrei să fii. Cine are de văzut ceva la tine, va vedea.
    A scăzut enorm!! calitatea umorului din România. Oare de asta, că s-au lăsat oamenii care puteau face glume bune (au rămas pe piața numai ciurucurile), pentru ca nu cumva sa pară „slabi și incapabili”? :)

    00
    • „slabi și incapabili”… de fiecare dată când îmi aduc aminte de Gabi (Gabriel), imi aduc aminte cu bucurie. Radeam tot timpul cu el, avea/are un mod de a-ti explica el situații… mori de râs.
      E avocat în Bruxelles. Și de la 14 ani face arte marțiale, a avut clubul lui aici, a instruit chiar si trupe speciale în România. În Bruxelles s-a axat pe BJJ, e msi mult decât un hobby.
      Avocat, BJJ, râzi de pocnesti cu el… „femeile tind să vadă ca fiind slabi și incapabili bărbații care glumesc des.”

      00
    • Incep prin a zice ca sper ca daca nu esti de acord cu ipoteza si argumentele mele sa nu sari direct la prostule si alte apelative pe care le folosesti degraba cand ce spune un comentator contrazice conceptiile tale.
      Cu partea aia nici eu nu sunt in intregime de acord. Din ce am observat la barbatii care au si nu au succes, umorul la un barbat trebuie folosit ca sarea la mancare. Un pic cat sa dai gust ,cum ar veni sa nu zica ca esti prea incordat, crispat, dar nici sa abuzezi de el ca atunci intri direct la categoria funny guy, clovn, tipul care ma inveseleste cand ma simt rau etc.
      Am mai pomenit de treaba asta, pe blogul lui Arhi cred. Citeam mai demult un interviu cu Chris Rock in care era intrebat cat de mult l-a ajutat umorul in relatia cu doamnele, pe ideea ca la ce show de standup avea la momentul respectiv, daca ce sustin doamnele ca vor adica un barbat care sa le faca sa rada, ar fi trebuit sa spulbere tot.
      Ce a raspuns omul a fost ca nu prea, cel putin nu cu glume asemanatoare cu ce material avea prin showurile lui. Da, faci lumea sa rada sa se simta bine, dar daca vrei sa si combini ceva, e un anumit tip de umor, usor arogant care prinde, care creeaza o anumita tensiune intre tine si doamna. Divaghez un pic de la idee, asta e una din problemele cu standupul romanesc, prea mult pl pl, pzda pzda din dorinta de a crea senzatia de limbaj cotidian si prea putina tensiune creata in glume, recomand clipul asta sa vedeti ce inseamna cel putin dupa parerea mea standup de calitate. Povestea in sine e tragica, dar cum e prezentata si construita gluma e fenomenal cum a putut sa o faca.

      dailymotion.com/video/x6vv5lz

      00
    • Pe partea cealalta, sa recunoastem ca si aspectul fizic conteaza. Daca omul care spune gluma arata bine fizic, oamenii sunt mai dispusi sa rada la glumele lui, sunt in general mai flexibili, mai dornici sa fie placuti la randul lor de acea persoana. Zic asta pentru ca aveam un prieten care arata omul bine de tot. Frate pur si simplu omul nu avea umor (si o spun fara nicio rautate, nu am vazut pe altcineva care sa se apropie la nivelul lui :))) ) , stia sa aprecieze o gluma buna, dar cand incerca sa zica el gluma respectiva mai departe o distrugea, pica slab rau (joke fell flat cum ar zic americanul). Valabil si pentru glume/ replici spontane. Eh fetele radeau, dar tipul era inalt, atletic, ochi albastri.

      00
    • Am folosit „proaste” aici pentru ca… „femeile tind să vadă ca fiind slabi și incapabili bărbații care glumesc des.” Practic, vine una care vede ca „glumesc des” si crede ca sunt „incapabil si slab”. Desi eu nu-i fac nimic, dimpotriva, vreau sa o fac sa rada, sa se simta bine, vine ea cu prejudecati. Dar de care prejudecati, din cele mai nasoale! „slab si incapabil”. Ei, sa le raspundem, daca avem de-a face cu oameni din astia.

      Am doua surori, maritate de peste 20 de ani, nu a divortat nici una dintre ele, au cate doi copii, iar unul din nepotii mei a spus la un moment dat: „Sunt singurul baiat din clasa care are familia intreaga.” 30+ de elevi, el era singurul care mai locuia cu ambii parinti in casa.
      The point: ambele surori, daca le intrebi, au pus simtul umorului in Top5 calitati ale acestor soti. Poate ca relatia lor de 25+ de ani, in abele cazuri, a rezistat si pentru ca, oricat de greu le-ar fi (fost), pot glumi din orice. Unul din cumnati… cred ca 1% din ce spune e o gluma. Razi de pocnesti cu el. Si 1% e mult, e foarte mult sa poti face un om sa rada cu 1% din ce vorbesti – asta fara glume sexuale sau cuvinte vulgare.
      Denota si un grad mare de inteligenta, daca vrei.
      „slabi și incapabili”? Poate dimpotriva!
      Ma rog… eu am niste „traume” daca vrei, pentru ca iubesc oamenii care ma fac sa rad, si ii apar cat pot si cum pot. Este o emisiune radiofonica despre Toma Caragiu, viata lui particulara – unde aproape am plans. Am plans real si cand a murit Robin Williams… etc.

      00
    • Aceasta este emisiunea de care spun: Marele Toma Caragiu https://youtu.be/cJaMyijQd7o

      00
    • Da, sa stii ca actorii de comedie sunt si buni actori de drama invers nu prea am vazut. Legat de divorturi, sunt mai multi factori, si oportunitatea daca s-a prezentat sau nu, dar si inspiratia surorilor tale si norocul pana la urma ca au ales ce trebuie, plus ca poate si ele sunt ca personalitate ok si nu le-au facut viata grea. Acum sigur ce vedem noi in societate si in interactiunile umane pe care le avem la un sprit/petreceri si altele, uneori pot fi in contradictoriu cu ce certuri si discutii sunt in privat. Mai vad pe FB poze fericite cu familia si copilul de Craciun, Pasti, aniversari si cu alte ocazii ii auzi in anumite momente ca iti spun „bah N as **** si o gaina fara cap daca as prinde”. Am auzit vorba asta nu stiu cat de adevarata e sau nu e ca trebuie sa se potriveasca defectele tale cu ale doamnei. habar n-am.
      Legat de „proastele” care nu aprecieaza, e si vorba ca apreciem mai mult lucrurile pentru care muncim, pentru care tragem si noi intr-o oarecare masura sa le obtinem. Daca te vede ca incerci tot timpul sa o faci sa se simta bine, imi pare rau, dar cred ca evolutiv sunt construite sa bage pretendentii de genul asta in categoria „pe asta il pun la pastrare/il tin pe aproape in caz ca nu gasesc ceva mai bun” . Fix ca stocurile de faina, zahar si ulei de la inceput de pandemie: nu prea le-am folosit, dar le-am luat sa fie acolo ca nu stii cand ai nevoie :)))

      00
    • Nu stiu cum nu imi explodeaza capul de atata intelepciune :))))

      00
    • Cred că cel mai important în ecuație e cuvântul „des”. Pe care fiecare îl apreciază cum consideră. La unii e de 3 ori pe oră (glumitul, băh), la alții de 3 ori pe lună.

      Pt mine personal, cât de des sau cât de rar, nu contează, dar mă deranjează (e un palid eufemism) glumitul altora în momente în care sunt mega-super-extra stresată, mai ales glumitul pe subiectul din cauza căruia sunt stresată.

      00
    • @Cristici Probabil se referă la bărbații care vorbesc mult și prost încercând să glumească. Iar cineva pe care abia îl cunoști incepe sa bâjbâie niste glumite nesărate sau nepotrivite, te face sa te depărtezi de el. Mai ales la început trebuie găsit un echilibru in acest umor. Tuturor femeilor ne plac barbatii amuzanți și nu știu câte relații ar fi de succes daca nu ar fi prezent și umorul. E cumva de înțeles că partenerii reacționează sau sunt geloși atunci când iubitele lor rad cu foc la glumele altora (colegi, prieteni, etc). Deci, continua sa fii inteligent și să faci glume bune și sigur vei cuceri pe cineva potrivit pt tine.

      00
    • Vreau sa las aici linkul 2:
      Toma Caragiu – Uriașul Caragiu („Biografii, memorii”)
      https://youtu.be/PII6EVi6HFs

      Il las aici pentru ce incepe la minutul 27:40

      00
  12. „Cei care vorbesc mult și repede sunt percepuți ca fiind mai inteligeți decât restul dar totodată sunt în realitate mai puțin capabili și inteligenți decât media.”
    Să înțelegem că cei care vorbesc rar sunt de fapt foarte inteligenți? Cu cât mai rar, cu atât mai mare IQ-ul? Motanis rupe?
    Iată-l spre exemplu pe Magnus Carlsen, șahistul numărul unu mondial de mulți ani, consecutiv, care recent a depășit ELO de 2900+.
    https://youtu.be/Yogk-Xaqcnc
    Și aici:
    https://youtu.be/HWidZ5dyYms
    Exact așa vorbește el de obicei de zici că e rudă cu incompetentul șef de la noi.
    Mai are niște lecții de șah pe chessable din ce am înțeles și am văzut un video demo și tot așa vorbește de cauți să dai viteza 4x pe YouTube ca să nu pierzi ce vrea să zică.
    Prin urmare, se corelează lentoarea vorbirii cu un IQ foarte ridicat?
    Magnus Carlsen spre exemplu are un IQ uriaș.

    00
    • M-as hazarda sa zic ca e mai degraba vorba de siguranta de sine, si pe chestiile pe care le zici. Acum sigur, sunt si multi care au modul asta de a vorbi siguri pe ei si usor arogant bazandu-se ca ii intimideaza pe ceilalti si nu li se va spune ca vorbesc prostii (mai sunt si pe aici specimene de genul care atunci cand sunt contrazisi cu argumente valide, trec imediat la un registru mai agresiv cu subtilitati sau chiar iti spun direct ca esti tu prost etc.). Problema din pmdv e ca daca nu sunt contrazisi cand trebuie si cum trebuie ,mai ales cand vb de lucruri strict tehnice , la munca sa zicem, sunt priviti ca si cand stiu despre ce vorbesc si sunt promovati.
      Iohanis vorbeste rar ca asa a fost dresat de cei din echipa de comunicare, ca sa para mai inteligent decat este, sa joace rolul de neamt care tace si face. Problema la el sunt doua :D : o data ca a abuzat de treaba asta si a dus-o in extremis picand in penibil, 2 o lacusta are mai multa empatie si emotie decat el si pe termen lung asta se vede in discurs, ca e teribil de rece. Plus ca nu vrea/nu stie sa mimeze asta (vezi Basescu spre exemplu)

      00
    • M-am uitat pe wikipedia să văd ce spune despre Magnus Carlsen, deci născut în 90 si apoi parinții sau mutat din Bruxelles în 98, deci presupun că pe lângă limba maternă (norvegiană) vorbește și franceză învațată „pe viu” în copilărie, nu știu cum a învățat engleza, adică în școală sau „pe viu”.
      Deci despre ce e vorba aici, e important de știut în ce limba „gândește”, am auzit multe variante și cred că situația diferă de la persoana la persoană, o primă chestie auzită ar fi că dacă înveți o limbă străină în copilărie vei și gândi în acea limbă, aș spune că nu e universal valabilă chestia asta, am un prieten în România care a învățat românește la 18 ani, el este ungur, dat fiind că trăiește in zona noastră a Munteniei iar nevasta este româncă nu are ocazia să vorbească ungurește decât foarte rar, și mi-a spus ca „gândește” în românește și face eforturi să traducă în ungurește când are o conversație în ungurește.
      Deci Magnus Carlsen posibil nu gândește în engleză și ar fi interesant de văzut cum se exprimă în limba maternă, sau eventual în franceză pe care presupun că a învățat-o în copilărie.
      De Ciolanis nu vreau să discut, cred că e la fel de „încet” la vorbit inclusiv când vorbește în germană.
      Deci ideea pe care vreau să punctez este că dacă te exprimi în altă limbă decât cea în care gândești, vei vorbi mai rar.

      00
  13. „O altă chestie specifică bărbaților e că îi mirosim inconștient pe alți bărbați” That’s gay on so many levels :))))

    00
  14. De ce râdem? Ce este râsul? Cum se explică?

    00
  15. „Totodată, când mințim ni se usucă gura.” Aha, ştiam io că sunt un mincinos şi nu un alcoolic cum îmi zice toată lumea.

    00
  16. Interesant articol

    00
  17. Umorul face parte din arsenalul de curtare, barbatii au mai mult umor si femeile sunt mai bune ascultatoare. Femeia care rade la glumele unui barbat e posibil compatibila si pot avea o relatie de lunga durata.
    Asa ca fiti atenti la cine rade la glumele voastre :)

    00
  18. „Tot legat de miros (sau feromoni, mai degrabă) – modul în care miroase partenerul sexual (sau potențialul partener sexual) determină viitorul relației. Ne mirosim partenerii și partenerele.”
    Este un banc, nu-l mai găsesc dar era cam aşa:
    Un tânăr doctor proaspăt repartizat într-un sat îl ia doctoriţa veterinar la un tur prin zonă şi vede împerecherea sălbatică dintre un armăsar şi o iapă şi întreabă cum funcţionează treaba: A, ştii este pe bază de miros, feromoni… etc. După tur, doctoraşul :
    – Ăăă, sunt cam obosit, cam când vă pot revedea?
    – Atunci când o să ţi se desfunde nasu.

    00
    • Puțină lume știe dar casa Chanel a lansat primul parfum bazat pe feromoni, probabil doamna Coco știa ea ceva din tinerețe, fiindcă tantiile care agățau bărbați prin cabarete își dădeau cu lichid vaginal pe după ureche înainte să danseze cu un bărbat :))

      00
  19. Este prima data cand citesc, negru pe alb, de oamenii care devin glaciali intr-o disputa si recomandarile, perfect valabile de altfel. Drept este ca nu am citit tratate/articole de psihologie, poate este ceva comun totusi si numai eu nu am mai auzit in anturaj despre alte cazuri.
    Eu sunt asa. Dar nu sunt o persoana extrem de calma sau placuta, in general ma enervez repede si imi trece in 2 secunde. Foarte calma, glaciala, ca un robot, am fost de cateva ori in viata. Asa cum unii oameni trag aer in piept sa se calmeze, asta e felul meu de a-mi pune o bariera. Si stiu ca daca trec dincolo de ea, nu mai judec si nu mai constientizez ce fac. Cand am trecut de ea, am trantit o usa de a sarit din balamale si s-au spart gemurile, altadata am dat cu o sticla in cap cuiva, altadata am strans inntr-o mana un pahar si mi s-a spart in mana. Nu-s femeia taur sau care a facut sporturi de contact, am 54 de kg, in stare normala poti sa pariezi cu mine pe 1 milion ca sparg paharul in mana si n-o sa reusesc.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Alte linkuri (mostly NSFW)