Mulți părinți sunt îngrijorați când vine vorba de creșterea copilului și își pun întrebarea dacă demersurile pe care le iau în acest sens sunt cele bune sau nu. Să luăm de exemplu ”altoirea” copilului atunci când acesta este neascultător. Este indicat sau nu să ne batem copiii din când în când? Conform unei metaanalize a 50 de ani de cercetări, oamenii de știință de la Universitatea din Texas și de la cea din Michigan au examinat datele a peste 160.000 de copii și au aflat că cu cât crește posibilitatea ca acești copii să fi fost altoiți, cu atât a crescut și posibilitatea ca ulterior în viață ei să își sfideze părinții, să afișeze un comportament antisocial, semne de agresivitate, probleme de sănătate și dificultăți cognitive. Cu alte cuvinte, abuzul fizic asupra copilului nu este un factor benefic în creșterea și educarea acestuia deoarece poate avea repercusiuni asupra lui ulterior în viață și – mai mult – asupra părinților lui.
Diagnosticarea timpurie a copilului este și ea de luat în considerare, de ar fi ca acesta să sufere de – spre exemplu – ADHD. Conform unui raport publicat în Morbidity and Mortality Weekly Report (MMWR) și legat de copiii cu Attention Deficit/Hyperactivity Disorder, doar 55% dintre cei cu vârste între 2 și 5 ani au beneficiat de consultații anuale la psiholog, indiferent de forma de asigurare medicală deținută. Ceea ce înseamnă că 45% din cinci milioane de copii din Statele Unite nu au primit tratament corespunzător pentru ADHD și – cel mai probabil – nici nu au fost identificați ca având această tulburare.
Se pare că ADHD-ul este o problemă serioasă în SUA. Un studiu efectuat la Universitatea Americană din Washington a arătat că acei copii care fuseseră diagnosticați cu ADHD aveau un stil de viață mai nesănătos decât copiii care nu fuseseră diagnosticați cu Attention Deficit/Hyperactivity Disorder. Chestionați pe mai multe scale, părinții copiilor cu ADHD (184 la număr) au afirmat că ai lor copii consumă mai mult suc îndulcit artificial, citesc mai puțin de o oră pe zi, sunt mai pasibili să petreacă în jur de două ore în fața televizorului zilnic și să fie mai puțini activi din punct de vedere fizic. Tot acești părinți ai copiilor cu ADHD au afirmat că unii dintre acești copii au probleme de somn.
Atenție și la primii ani de dezvoltare ai copilului. Un alt studiu a dezvăluit că și la vârste fragede copiii sunt atenți la mediul înconjurător și la atenția care le este acordată. Cei care au grijă de copiii mici, dacă își abat atenția de la aceștia când se joacă împreună cu copilul, pot influența dezvoltarea ultimului în sensul că acel copil va avea probleme de concentrare ulterior în viață. Un studiu făcut de către Universitatea Indiana din SUA a preluat 36 de familii de părinți și copiii și a montat camere de filmat pe capul părinților pentru a vedea încotro privesc respectivii părinți atunci când se joacă cu ai lor copii. Cercetătorii au descoperit că bebelușii ai căror părinți se concentrau pe jocul lor aveau tendința să fie de patru ori mai mult centrați pe joc decât copiii părinților care se lăsau acaparați de telefon sau alte forme de tehnologie (un SMS primit de la locul de muncă, un apel de la soție, un mesaj important survenit în timpul jocului cu bebelușul). Mai mult, cu cât mai privați de atenție erau bebelușii, cu atât gradul lor de concentrare a scăzut. De exemplu, spre deosebire de bebelușii ai căror părinți au fost distrași doar temporar de către telefon dar care au revenit rapid cu atenția asupra copilului, bebelușii ai căror părinți nu au depus efort în a se concentra pe ei au avut niveluri de atenție și mai scăzute decât primii.
o plama dupa cap ca sa ridice ochii in telefon atunci cand traverseaaza inseamna „altoire” (spanking)?
Dar ce varsta are copilul de are telefon dar nu stie sa traverseze strada?
Oare nu merita parintele un sut in coaie?
era o „mamaica” la vreo 30siunpic cu un copil ~10.
nu imi apartinea, doar eram martor. mamica il tinea de umar, la modul ca il tinea sa nu mearga inainte, ca venea masina, ca copilul era cu ambele maini pe telefon si ochii in ecran si mergea pe pilot automat inainte.
coborasera dintr-un aveo.
Asta explică multe despre generațiile născute în ’70-’80, copii neiubiți, abuzați fizic și emoțional, pe principiul „eu te-am făcut, eu te omor”.
„citesc mai puțin de o oră pe zi”. Copiii! Astazi! Haha. Studiul ala o fi de pe date colectate prin anii ’70. Nu am mai vazut copil alaturi de carte de nu mai stiu cand.
nu ai vazut tu! sunt copii care citesc pt ca parintii ii invata obiceiul si ce sa vezi, se tin de obicei pt ca le place. nu sta nimeni cu ciomagul deasupra capetelor lor.
@corco..hai în metrou 2 ore. În ce interval orar vrei tu. Timp mort în metrou. Daca din 100 de copii vezi unul citind o carte eu sunt gata sa mananc toate cărțile citite de tine. După cum e formulat postul tău nu mi-e teama nici dacă pierd.
Conform unui studiu citit mai demult, nu contează dacă părinții le citesc copiilor în fiecare zi, dar e foarte interesant că un copil cu multe cărți în biblioteca de acasă are rezultate mai bune, fie că le citește sau nu. Oricât de încurajator ar suna, e greu de crezut că simplul număr de cărți din bibliotecă poate reprezenta un factor de sine stătător – poate indica mai degrabă nivelul intelectual al părinților sau puterea lor financiară. Fie că într-o bună zi ajungi sau nu să citești toate acele cărți din biblioteca părinților, faptul că aceștia au ales să investească timp și bani în educația ta, dar și a lor, are în mod precis un efect pozitiv asupra viitorului tău. Așadar, cumpărați cărți și creșteți-vă copiii într-un mediu intelectual.
O să plusez și eu să zic că dădaca de serviciu nu mai eu televizorul ci tableta și mobilul. Să vezi acolo ADHD când intră într-o Skinner Box încă de pe la 4 ani.
Asta cu cititul e cam cum a zis Deea, ca fost copil vorbesc…
Daca isi vad parintii citind in copilarie cand imitatul tine de instinctul de supravietuire, atunci copilul are sanse mari sa mai dea prin biblioteca, chiar daca face ca subsemnatul si citeste cartile gresite.
In alta ordine de idei, @Marsten :
asa cum ne invata filmele bune, dadaca de serviciu e bine sa nu fie nici televizorul nici telefonul…doar adolescenta.
Poate o parere nepopulara, dar ADHD pare o chestie inchipuita, considerata „boala” doar pentru ca trebuie sa se explice cumva un anumit tip de comportament deviant. E rezultatul unor obiceiuri nesanatoase, nu trebuia neaparat clasificata clinic.
Orice parinte incompetent scoate acum cartea: „Ah, asta micu are ADHD…”
Acest „are” e deranjant. Nu e o boala, e suma unor obiceiuri. E la fel de „boala” ca dependenta de telefon, dar nimeni nu da retete pentru asta.
@Balauru: În mod absolut bizar sunt de acord cu tine. Și eu sunt de părere că ADHD-ul este mult supraevaluat. E cumva ”la modă” de un deceniu.