România pitorească #9

30 grade afară. Cald. Centrul e plin de turiști. Sunt convins că în weekned o să o fie liber. Dacă știți zone de refugiat, nu le dați pe goarnă, se vor umple.

Fata de 22 de ani moartă de COVID, înregistrare către familie: “Inițial a vrut să mă bage în spital și nu a mai fost niciun loc”

Bun. Poate așa neamul ăsta de maimuțe care nu cred în coronavirus va lua problema în serios. Avem nevoie de mai multe sacrificii de acest gen.

Articol despre cum femeile sunt pipăite de bicicliști când aleargă într-o revistă jegoasă. Nu știu voi, eu abia reușesc să țin ghidonul, d-apăi să și pipăi femei. Dar sunt sigur că se întâmplă și ele n-ar minți doar pentru că scopul scuză mijloacele. Vorba aia, pedalez de 12 ani, n-am văzut niciodată, dar poate nu pedalez pe unde trebuie.

Nu-mi vine să cred că schema cu „copiii și agenția de modelling” mai merge. Serios. A fost de atâtea ori la știri și pe net încât credeam că toată lumea a aflat de ea. Dar știu de ce merge. Că în loc să caște gura la știri sau la ce dă lumea share, idioții care iau țeapa asta era ocupați cu lupta de clasă, cu Vulpița, cu manele.

Pedalam. Ajung în dreptul unei mame care își certa copilul că stricase bicla. Opresc, întreb ce s-a întâmplat. Bicla luată nouă, îi schimbase vitezele și acum nu știa cum să revină la ușor, se blocase lanțul, clar, asta spunea și doamna, și soțul cu care era la telefon. Mă scarpin un pic în cap și mă prind. Doamnă, vitezele se schimbă în mers. Ia lăsați-l un pic să pedaleze, să vedeți că se schimbă cum vrea el. Ăla micu, căcat pe el, se suie pe biclă, dă de 2 ori la pedale și schimbă vitezele. Minune.

Să nu râzi la românii optimiști, care cred ei că prețurile imobiliarelor cresc și alte minuni?

 

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

62 comentarii

  1. Aia cu pipaitul pe bicla parca are asa un iz de oftica.
    Las’ nu trebuie sa fii suparat ,eu am aflat abea la 23 de ani ca femeile vor sa se tavaleasca la fel de mult ca noi. Am fost crescut sa cred ca e cu poezii si tinut de mana.

    00
  2. Si eu cand pedalez mai iau cateodata gunoiul sa-l arunc, era sa cad in cap de cateva ori doar incercand sa-l arunc asa din mers la viteza mica. Sa mai si poti pipai pe cineva de pe bicicleta e chiar performanta.

    Aia cu luatul in serios poate nu ar strica sa pui un articol in care demitizezi cacaturi din astea de circula legate de covid (5g, masca nu ajuga, samd). Chiar daca cititorii tai sunt destul de inteligenti sa stie deja ca nu-s adevarate miturile astea, ai ranking foarte bun in Google si ai putea sa mai prinzi din aia care cauta teorii ale conspiratiei. Poate mai schimbi opinia vreunui idiot, nu se stie.

    00
    • ca sa fie diluviu de absolventi de cibernetica care se vor a de ceasul mortii sa ne explice ei cum le pune bill gheiț antene 5g în măști și cipuri in vaccinuri, săptămînal aud floarea intelighentiei românești cum se dă de ceasul morții că cingeul e malefic, vrei să mă sufoce și aici, nu?

      00
    • în herăstrau s-ar putea face asta. Atunci când nu alerg de rup asfaltul, deja bubuit, pedalez la 2-3 km/h în spatele oamenilor, așteptând să am loc suficient pentru depășire. Lasă aia cu o mână, pot să faci și live de pe bicicletă mai nou.

      00
  3. Daca ai bicicleta ieftina… de aia nu poti si tu sa pipai femei…

    Daca aveai o Merida Mission CX 7000, tineai lejer directia cu o mana si cu cealalta ardeai palme linistit pe posterioare cu prea mult elastan intins pe ele :D.

    Lasand gluma la o parte, in tinerete, daca ma trezeam intr-o viteza nasoala la bicla, schimbam viteza, bagam mana sub sa, o ridicam, dadeam o pedala sanatoasa si sarea pe pozitie… nu mai merge in ziua de azi asa?

    00
  4. Buckle Up, Shit’s About To Get Real. Recesiune masiva in SUA si Germania.

    00
    • In USA cica se termina perioada de acordare a unor bani de la stat. Asta o sa duca la 11 milioane dati afara din case, ca stau in chirie si nu o sa mai poata plati.

      Cat despre Germania, na, industria auto e matre la ei, si cum au cazut veniturile firmelor cu 40-50%….

      00
    • ma duc sa mai iau niste raid antimolii pt euro.

      00
    • @Anda: Să nu te zgârcești la elastice pentru bani și să faci teancurile mai mari de 100 de bancnote, că sfoiegesc. În special cele 100 și 500 de euro 😉

      00
  5. Sa tot cumperi apartament in perioada asta

    00
  6. În alte știri: la apusul soarelui, cineva cu scuter de la blinkee face un slalom în spatele unui hyundai ix35, care aparent a schimbat banda peste ei. La al treilea semafor, cuplul de pe scuter face circ, iar șoferul tace mâlc în coconul lui de fier. La cum se isteriza duduia și lovea în scuterul de hipsteri, cel mai probabil n-au mai avut de-a face cu jungla din trafic. La final ix35 face dreapta fără semnal.

    00
  7. că se vorbește despre biciclete și prea puțin despre oamenii care nu mai au locuri în spitale și, din ce în ce mai mulți, mor:

    o asistentă de la spitalul de copii din iași vine infectată din vacanță. nu o testează nimeni, se plimbă prin spital până ce îi sunt observate simptomele. directorul spitalului spune că nu va testa persoanele din spital cu care a intrat în contact („contacții” este un termen odios, pur și simplu), pentru că

    „Personalul medical este obligat să poarte echipamentul de protecţie, dacă au stat în apropierea persoanei pozitive, dar au purtat echipament nu înseamnă că sunt contacţi direcţi şi nu este nevoie să fie testaţi.”

    altfel spus, ideea de prevenție a dezvoltării unui focar lipsește din logica unui director de spital.

    între timp, la iași, nou record de infectări (nu se compară încă, cu brașovul, dar nu mai durează mult)

    00
  8. > Nu știu voi, eu abia reușesc să țin ghidonul, d-apăi să și pipăi femei.

    Zi drept, asta ai pus-o momeala, sa vezi care te contrazice argumentand ca el a reusit ? :)

    00
  9. In alta ordine de idei, intreb si eu ca omul: de ce este DOR „revistă jegoasă” ?
    Chiar nu stiu…

    00
    • Da, chiar. De ce?

      00
    • că așa sunt ei. și când le spui că sunt jegoși, cristi lupșa se face că nu aude. sau nu-i pasă.

    • Marfa tare raspunsul tau 🤨

      00
    • ok, dar de ce?

      00
    • Pentru ca jumatate de articol vorbesc despre ce performante atletice au doamnele ce au fost agresate…

      Sigur lumea avea nevoie sa auda ca doamna a facut kilometrul in 3 minute jumatate si sa vada screenshot din Strava, este o informatie esentiala pentru cititor…

      Astept articolul despre femeile pipaite la concerte in care ni se povestete despre tricourile cu Nirvana ale victimei.

      00
    • pentru că m-au sunat să facă un material cu mine, am zis ok, am stat la vorbe ore întregi cu jurnalista dor, aia a pierdut inregistrarea, am refăcut interviul și la final a ieșit un material jegos. gratis. deși aia era lapte și miere la întrebări. și i-am zis lui lupșa de asta și n-a avut nici o reacție. deci și el e muist, fie că nu-i pasă, fie că așa face de obicei. deci da, DOR e un jeg de revistă.

  10. Iarta-ma dar ma uit aproape zilnic pe preturile la imobiliare si nu vad deloc scaderea. Una e ce ti se pare tie logic sa se intample , si probabil si ca si este, alta e ce se intampla de fapt in piata.

    00
    • Criza in imobiliare la noi:
      – a fost atenuata acum de modificarea plafonului pentru prima casa la 140k euro
      – si Germania deabia a intrat tehnic in recesiune. US inca nu – probabil undeva spre sfarsitul anului (desi Trump trage sa o tina sus pana la alegeri). Efectul in Romania se va simti cu 6 luni intarziere. Tine cont ca si noi avem alegeri.

      00
    • 1-2 ani incepand din toamna

      00
  11. La noi in Moldova (regiunea din Romania) se numea „buceală” practica asta. Pe la 12-13 ani, grup de 6-7 baieti pe biciclete, vara, relativ plictisiti. Cum vedeam una cu bucile mai misto, ne uitam sa fie liber in jurul ei si veneam din spate si bam o palmă peste cur. Daca nu aveai tupeu si ezitai, te prindea si iti futea 2-3 palme. Daca era cu iubit langa stateam cuminti. Cel mai neplăcut era să nu nimeresti si sa ii dai in mana (scapa telefonul pe jos) sau in spate. Nu stiu de generatiile actuale, dar daca vine unul cu tupeu si arata unei gastii de pustani ca se poate, sunt destul de sigur ca orice baiat de 12-13 ani ar face-o.
    Nu stiu ce bicicleta ai tu, dar pe majoritate cu ghidon drept e super usor sa mergi si fara maini.

    00
  12. Vreau sa vin la Brasov joi dimineata, la Zoo, cu cel mic. Sa fiu acolo la prima ora.
    Care sunt sansele sa fie aglomerat? Fiind dimineata + zi lucratoare?
    Nu ma intereseaza sa merg apoi prin centru, etc.

    00
    • Cât costă cazarea în brașov timp de două săptămâni? Sau ți-o asigură statul dacă ai simptome?

      00
    • Tocmai, ca nu vreau cazare niciunde 😉
      De asta intreb daca este vreo sansa ca la ora aceea sa NU fie aglomerat.
      Daca nu imi pasa sa fim in siguranta (atat cat se poate), ma duceam oricand si gata. Nu ies la terase, nu plec nicaieri in afara de parinti, la tara, iar la market doar o data pe saptamana, rapid.

      00
    • NOU
      #47

      La zoo in timpul saptamanii de obicei nu e aglomerat, e aglomerat in weekend cand merge lumea la plimbare si se baga si la zoo. Disclaimer, informatii precovid.

      E o parcare imensa de obicei libera dupa zoo pe stanga ~200m cred daca nu gasesti in fata.

      00
    • @Mihaela, dacă ajungi la Zoo, fă o plimbare și pe drumul din spatele grădinii zoologice, Crucur, pe căldura asta merită. De parcul Noua bănuiesc că știi.

      00
    • @Baltha Zerus, multumesc. Am fost la cea din bucuresti acum cca. 3 saptamani, tot in cursul unei zi lucratoare, si a fost ok, nu era aglomerat.
      @Costi, multumesc. Nu stiam nici de drum, nici de parc. Nu am mai fost de mult la Brasov, altfel decat in tranzit.

      00
  13. Si pt motociclete e la fel, de ce credetz ca te pune cand dai examen de A sa mergi cu o mana

    00
    • Man, nu stiu cum dar pe motor merg fara maini, in schimb pe bicicleta nu reusesc… de ani de zile incerc… Asa ca eu trec pe langa alergatoare si imi imaginez ca te dau una la fund… Nici ele nu se supara, nici eu nu imi rup dintii, win-win :D

      00
  14. Toata copilaria mi-am petrecut-o pe bicicleta. Palmele la cur erau la ordinea zilei. Atat ne ducea mintea de copii. In CT cel putin toate jegurile de apartamente de 2 camere sunt de la 70 000 in sus indiferent de zona. La 50-60 000 abia gasesti confort 3, deci economia duduie. L-am si sunat ieri pe unu sa-i ofer 50 000 cash, el cerea 75 000.. Si-a bagat atatea p..i ca in mine ca si acum ragai.

    00
    • un credit imobiliar pentru 70 mii euro are rata lunara de 1900 lei/luna. Cu prima casa vreo 1700 de lei. O familie cu un venit net de 4-5000 lei se califica la acel credit.

      00
    • tine-l minte si peste 1 an il suni si ii dai 40 si ii dai pulile inapoi

      00
  15. Și eu cădeam jos în secunda doi dacă luam o mână de pe ghidon, dar am descoperit secretul: când iau mâna de pe ghidon, nu pedalez și strâng cadrul între picioare. Nu știu ce conexiuni se fac in creierul meu, dar merge

    P.S. După 3 ani de stat degeaba și 1000 de vizualizări pe OLX, nu mai vând bicla, am dus-o la țară și mă plimb cu ea că nu suntem săraci, avem asfalt.
    Unde îmi fac si eu in Brașov o revizie la un schimbător în butuc Shimano Alfine 8?

    00
  16. Am auzit si eu ca ciclistii care participa la Tour de france pipaie gagicile.
    ….doar aia care sunt pe podium la premiere :)

    00
  17. Tipa înoată 4km, pedalează 180km după care aleargă 42km, chiar crezi ca vrea atenție spunând ca a fost pipita-n parc? Ce motive ar avea sa inventeze?

    00
    • cine a zis că vrea atenție?
      nu pentru atenție o face, în caz că minte, ci pentru a avansa subiectul in discuția societății.

  18. e excelent sa nu crezi in covid atat timp cat nu te duci sa fii parte a vreunui grup (ok, si daca crezi in covid nu e recomandat, deci…unde e relevanta a ce crezi, cat timp actionezi la fel?)
    in plus, nu stiu cati or fi cei cate chiar nu cred, eu vad ca in general lumea pune la indoiala numarul cazurilor, nu faptul ca exista cazuri. si pe buna dreptate, avand in vedere cat de secretosi sunt cu detalierea la nivel mai jos de judet. trust must go both ways, vorba aia.

    00
  19. Cei care nu pot lua mana de pe ghidon, oare cum semnalizeaza? Sau risca sa pice in bot la fiecare intersectie :)?

    00
  20. Tin minte ca si noi practicam treaba asta cu pipaitul la „mature” cand eram in parca in a 6-a /a-7a si incepeau hormonii sa isi faca de cap…doar ca nu foloseam bicla…o faceam din mers si urma fugeam ..gandind retrospectiv, cred ca „maturele” aveau pe undeva pe la 20+ ani

    00
  21. Deci aia cu „agentia de modeling” si-au luat 20 de mii amenda, pe cand faceau 10 mii pe zi ? Saracutii de ei , si-au pierdut banii pe 2 zile. Bagami’as , pai sa tot dai tepe. Ii doar fix in puma.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube