România e aici

În comentariile de pe acest blog. Nu, nu e o „bulă”, e România în fundul gol. În comentariile din ultimele două posturi – Eftimie cu primarul din Brașov și Vali la casele cu teren puțin – se află toată România. Cu puținii oameni care înțeleg, cu mulți care nu înțeleg, dar AU DREPTUL de a comenta și și-l folosesc, cu alienații care nu știu cât e 10% dintr-o valoare, dar își spun părerea, cu analfabeții mereu în primul rând. Toți sunt acolo. Putem face un studiu sociologic aplicabil României cu o marja de eroare infimă. Sigur, nu ni l-ar valida nimeni, dar nu am devenit deja auto-validanți?

La postul lui Eftimie „domnule, Coliban a mințit”, „minciuna e minciună și trebuie taxată oricând și oriunde, indiferent de partid”. Sunt convins că toți cei care au morala ca semn astrologic sau ca principiu de căpătâi n-au mințit în viața lor. Că n-au trecut niciodată pe roșu, că nu i-au zis niciodată unui prieten că sunt pe nu știu unde doar ca să nu se ducă la nunta lui etc. Oameni cu chivotul legii în mâna. Să ajungi la vârsta la care poți scrie singur pe Internet și să nu știi că relațiile umane se bazează pe minciună, că politica este 90% minciuni, că inclusiv relațiile familiale sau de cuplu se sprijină – și de multe ori rezistă din acest motiv! – pe minciuni, iată adevăratul analfabetism social. Oamenii ăștia construiesc o Românie curată, morală, civică și fără prihană. Doar ca nu. Ei nu construiesc absolut nimic. Doar comentarii revoltate pe Internet. Și atât.

La postul lui Vali, 90% din cei care au comentat nu știu cât înseamnă 250 m2 sau 800 m2 sau 1.000 m2. Pur și simplu nu știu, pentru că ăsta e procentul în populație care nu știe să aprecieze dimensiuni sau să facă calcule matematice simple. Dar sunt bățoși în principii, la fel ca ăia cu minciuna. Nu, domne, mie nu-mi place să lucrez în curte, eu vreau o curte cât mai mică. Cine sunt aceștia? Pai ăia care stau la coada de mașini spre Valea Prahovei. Ca să se ducă să respire la munte. Să se reconecteze cu natura. Dar la ei acasă, în curtea lor, ei vor să fie mică. Natura cât mai mică, betoanele cât mai mari, vecinii cât mai în ceafă. Pentru că așa sunt eu. Prefer asta. Nu, nu sunt alienat, nu sunt tâmpit, sunt doar un om normal, care preferă să stea între patru pereți de beton, cu mâna pe mouse, nu cu mâna pe o greblă, să adune 10 frunze. Lasă că în week-end dăm o fugă până la Sinaia să ne încărcăm bateriile pe care le consumăm aici cu muzica clasică la maxim de la vecinul. Alienații orașelor, care știu mai bine ce trebuie pentru un oraș, ce să facă primarul lor, ce decizii să ia guvernul pentru satele mizerabile ale României. Alienații care nu știu să aprecieze distanta dintre două mașini între care vor să se parcheze.

În altă ordine de idei, citeam un articol interesant care spunea că admiratorii unor personalități (gen Trump, Putin etc, în general mici dictatori, tătuci, cezaristi) se simțeau flatați de puterea acestora, putere pe care o confundau cu propria grandoare. Cu alte cuvinte, îl stimez pe Trump pentru că, prin atitudinea lui, mă simt și eu puternic, chiar dacă, poate, la mine în casă/comunitate nu scot un scâncet. Prin același mecanism, suporterii echipelor (de fotbal, că ei sunt cei mai vocali) trăiesc victoria echipei lor ca pe propria victorie, ca pe o reușită personală în viața lor anostă, în care n-au nicio direcție și nicio reușită reală. Aș extrapola la politicieni și la vedete. Îi urmăresc, le dau „like”-uri, dar, de fapt, îmi dau mie like. Reușita lor + asocierea mea cu ei = sunt și eu o persoană de succes. I-am dat like lui Iohannis, chiar dacă nu înțeleg ce zice, dar like-ul ala mi l-am dat mie, pentru că sunt atât de deștept încât recunosc și mă asociez cu oameni inteligenți ca el. Oamenii își fac chip cioplit ca să se închine lui. Un chip cioplit frumos, din aur, ca să arăt bine în selfie sau în poza de profil. Like-urile sunt mângâierea propriului ego. Și acum vreau multe mânuțe roșii. Și verzi. Doar să fie multe. Pentru că România e aici, în mânuțele verzi și roșii de mai jos.