România e aici

În comentariile de pe acest blog. Nu, nu e o „bulă”, e România în fundul gol. În comentariile din ultimele două posturi – Eftimie cu primarul din Brașov și Vali la casele cu teren puțin – se află toată România. Cu puținii oameni care înțeleg, cu mulți care nu înțeleg, dar AU DREPTUL de a comenta și și-l folosesc, cu alienații care nu știu cât e 10% dintr-o valoare, dar își spun părerea, cu analfabeții mereu în primul rând. Toți sunt acolo. Putem face un studiu sociologic aplicabil României cu o marja de eroare infimă. Sigur, nu ni l-ar valida nimeni, dar nu am devenit deja auto-validanți?

La postul lui Eftimie „domnule, Coliban a mințit”, „minciuna e minciună și trebuie taxată oricând și oriunde, indiferent de partid”. Sunt convins că toți cei care au morala ca semn astrologic sau ca principiu de căpătâi n-au mințit în viața lor. Că n-au trecut niciodată pe roșu, că nu i-au zis niciodată unui prieten că sunt pe nu știu unde doar ca să nu se ducă la nunta lui etc. Oameni cu chivotul legii în mâna. Să ajungi la vârsta la care poți scrie singur pe Internet și să nu știi că relațiile umane se bazează pe minciună, că politica este 90% minciuni, că inclusiv relațiile familiale sau de cuplu se sprijină – și de multe ori rezistă din acest motiv! – pe minciuni, iată adevăratul analfabetism social. Oamenii ăștia construiesc o Românie curată, morală, civică și fără prihană. Doar ca nu. Ei nu construiesc absolut nimic. Doar comentarii revoltate pe Internet. Și atât.

La postul lui Vali, 90% din cei care au comentat nu știu cât înseamnă 250 m2 sau 800 m2 sau 1.000 m2. Pur și simplu nu știu, pentru că ăsta e procentul în populație care nu știe să aprecieze dimensiuni sau să facă calcule matematice simple. Dar sunt bățoși în principii, la fel ca ăia cu minciuna. Nu, domne, mie nu-mi place să lucrez în curte, eu vreau o curte cât mai mică. Cine sunt aceștia? Pai ăia care stau la coada de mașini spre Valea Prahovei. Ca să se ducă să respire la munte. Să se reconecteze cu natura. Dar la ei acasă, în curtea lor, ei vor să fie mică. Natura cât mai mică, betoanele cât mai mari, vecinii cât mai în ceafă. Pentru că așa sunt eu. Prefer asta. Nu, nu sunt alienat, nu sunt tâmpit, sunt doar un om normal, care preferă să stea între patru pereți de beton, cu mâna pe mouse, nu cu mâna pe o greblă, să adune 10 frunze. Lasă că în week-end dăm o fugă până la Sinaia să ne încărcăm bateriile pe care le consumăm aici cu muzica clasică la maxim de la vecinul. Alienații orașelor, care știu mai bine ce trebuie pentru un oraș, ce să facă primarul lor, ce decizii să ia guvernul pentru satele mizerabile ale României. Alienații care nu știu să aprecieze distanta dintre două mașini între care vor să se parcheze.

În altă ordine de idei, citeam un articol interesant care spunea că admiratorii unor personalități (gen Trump, Putin etc, în general mici dictatori, tătuci, cezaristi) se simțeau flatați de puterea acestora, putere pe care o confundau cu propria grandoare. Cu alte cuvinte, îl stimez pe Trump pentru că, prin atitudinea lui, mă simt și eu puternic, chiar dacă, poate, la mine în casă/comunitate nu scot un scâncet. Prin același mecanism, suporterii echipelor (de fotbal, că ei sunt cei mai vocali) trăiesc victoria echipei lor ca pe propria victorie, ca pe o reușită personală în viața lor anostă, în care n-au nicio direcție și nicio reușită reală. Aș extrapola la politicieni și la vedete. Îi urmăresc, le dau „like”-uri, dar, de fapt, îmi dau mie like. Reușita lor + asocierea mea cu ei = sunt și eu o persoană de succes. I-am dat like lui Iohannis, chiar dacă nu înțeleg ce zice, dar like-ul ala mi l-am dat mie, pentru că sunt atât de deștept încât recunosc și mă asociez cu oameni inteligenți ca el. Oamenii își fac chip cioplit ca să se închine lui. Un chip cioplit frumos, din aur, ca să arăt bine în selfie sau în poza de profil. Like-urile sunt mângâierea propriului ego. Și acum vreau multe mânuțe roșii. Și verzi. Doar să fie multe. Pentru că România e aici, în mânuțele verzi și roșii de mai jos.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

99 comentarii

  1. Link spre articolul ala nu ai!?

    00
  2. Aia este! S-a mai explicat o dată că trebuie să acceptăm ciordeala, minciuna, mangleala, șmechereala. Vrem o țară ca afară, yupiii!
    Români, nu vă ridicați! Nu faceți asta! Dacă faceți asta suntem analfabeți!
    LOL.
    Ah, era să uit: #rezist.

    00
    • Ma asteptam sa vina tâmpitii. Stai pe aproape, ti-am vazut „evolutia” si la interactiunea cu Vali. Te rezolv.

    • bogdan are protecție.

    • ce fel de protectie? Hârtie de la Obregia?

    • NOU
      #6

      Are loc plătit. ADP sector 6

      00
    • Cum adică relațiile umane se bazează pe minciună? Eu credeam că pe încredere, parcă așa ne alegem prietenii și consoarta/consortul. Iar încrederea celorlalți o câștigi prin bun simț, cinste, corectitudine. Minciuna e doar ca să înșeli și doar unii indivizi recurg la ea. Iar când recurgem la minciună ne arătăm limitele și renunțăm la bun simț, cinste și corectitudine. Aș spune că recurgem la minciuni când ne e rușine să spunem adevărul și pentru a evita oprobiul celuilalt (deși de multe ori e greu să-i vorbești de rușine unui mincinos).
      Oricum, de la acele minciuni numite de unii „nevinovate”, de circumstanță, prin care mai degrabă încercăm să-i menajăm pe ceilalți și nu să-i înșelăm e o distanță mare până la logica prin care se ridică minciuna la rangul de virtute, că doar așa „rezistă” relațiile umane.

      00
    • @gabi, ai dreptate. La suprafata asa e. Fluture a fost obiectiv in modul cel mai taios si animalic posibil.

      00
    • @gabi: Increderea aia, prietenia aia se castiga cu multe „e ok, se mai intampla. Hai sa te ajut!” in loc de „esti un prost ce-a gresit in cel mai jalnic mod si acum imi ocupi si mie timpul cu tampeniile tale”.

      Asta fara sa vorbim de relatiile intime. Ca alea nici n-ar exista in majoritatea cazurilor daca nu si-ar avea inceputul in minciuna.

      Desigur, trebuie doar sa avem bunul simt sa intelegem diferenta intre aceste minciuni oneste si alte onestitati mincinoase.

      00
    • @gabi Un exemplu. Cand ai autism functional, toata viata ta publica e o minciuna.
      Pentru ca nimeni nu te-ar accpeta daca ai spune cu adevarat ce gandesti. Iar in spatele „stoicismului” se afla multe emotii pe care nu le poti exprima fara a fi exclus din cercul de amici (ca prieteni nu se pot numi), dat afara de la munca, parasit de iubita/nevasta, marginalizat in comunitate etc.

      Asta in plus fata de tot ce a spus @Cosmin.

      00
  3. Mă scuzați, dar eu, momentan, am mâinile negre, că tocmai am demontat un motor de Logan. Cum ziceam, mă iertați, doar treceam p-aici, și-am zis să vă zic, să nu fie vreo problemă. Seară bună la toată lumea!

    00
    • ce a patit? cati km?

      00
    • Probabil demontat motorul de (pe) un logan. Motorul n-are nimic, caroseria a murit, cel mai probabil. Motoarele de logan poti sa le lasi mostenire la nepoti, atat sunt de fiabile. Alea vechi, mai ales.

      00
    • @ionut

      Motorul a pățit peste 384.000 de kilometri in treișpe ani. E vorba despre un Logan de 1.6 pe benzină, 90 CP.
      Mașina este a socrului meu, aka chief officer al operațiunii de „segmentare” (dacă am înțeles corect, plus ceva legat de garnitura de chiulasă…). Mă rog, eu am jucat rolul de ucenic, până a venit nevastă-mea și m-a luat acasă într-un mod oarecum nedelicat, de parcă pierdeam timpul pe bulevard! (Pisi, știi doar că sunt ginerele unic și preferat, prin urmare nu mă pot eschiva de la astfel de activități specific masculine, OK? :)))

      00
  4. Ete paula..ce analiza psiho-sociala ai facut…normal ca e Romanica aici, ca suntem romani astia care comentam…pe de o parte ii faci imaturi/ipocriți pe aia revoltati de minciuna lui Coliban sau cum il cheama, pe de alta ii critici pe aia care ar vrea curte mica (inte care si eu)…pai ce faci,esti roman, adica cu curu in 2 luntrii/ curvă? Eu unul m-am cam explicat de ce as vrea curte mică, in principal din lipsa de bani si timp coae, ca nu suntem toti afaceristi cu statul sau bugetari sau freelanceri sau blogari/vlogari 😀…nu preferam sa stam cu mouse-ul in mana vs grebla, dar plm de la mouse-ul ala de corporatie vine banu pt rata la pereti, papa, benzina etc…si corporatia vrea sa traga cat mai mult pe spinarea ta, pe cat mai putini bani, ca asta e in esenta capitalismul …si daca mai locuiești si in superbisima capitala, constati ca preturile la case si apartamente tot cresc…ca ce sa vezi, anual raman aici multi care au curte mare la babaci dar curtea aia mare cere bani de intretinere…si de unde bani la Spermezeu sau Slobozia (doua localitati din RO, alese la întâmplare..)

    00
    • NOU
      #16

      Te contrazici. Tu NU vrei curte mică. Tu ești nevoit ( din lipsă de bani) să îți iei curte mică. Și mulți gândesc că tine. Dovadă că ai 50 plus și 5 minus. Deci, Fluture are dreptate in articol. :)

      00
    • Nu, chiar daca as avea bani nu mi-as lua curte de hectare pt ca ar trebui sa platesc o firma specializata sa se ocupe de ea , ca altfel toata ziua asta ai face si s-ar duce draq placerea…si nu-l am pe Gogu atat de mic incat sa fiu frustrat si sa vreau sa ma falesc cu superba mosie…am vazut oameni care aveau casa si curte generoasa superbă, dar au vandut si s-au mutat la ceva mai mic iar cu banii aia s-au plimbat prin lume…si asta a fost motivul : faceau ei si li se luase…

      00
    • NOU
      #18

      „Eu unul m-am cam explicat de ce as vrea curte mică, in principal din lipsa de bani si timp coae, ca nu suntem toti afaceristi cu statul sau bugetari sau freelanceri sau blogari/vlogari” tu ai spus, Da? Deci, dacă ai fi îndeplinit cel puțin una dintre condițiile de mai sus, ai fi vrut curte mare. Corect?

      00
    • Nu. Vezi ca facea cineva pe aici o analogie cu a primi gratis o limuzină de mari dimensiuni…foarte bun exemplul . Acum nu am timp si bani si chiar am teren de peste 1000 mp in Bucuresti (de la babaci) pe care sa fac casa; dar daca as avea bani nu as face casa si grădină, livada, gratar,piscina,plm pe 1000 m ci pe maxim 500 m; pt ca nu in realitate nu ai nevoie de atat de mult decat daca esti pasionat ; fiecare isi cunoaste dorințele, nevoile…

      00
    • @car: trist.
      Intreaba-l pe ruman ce ar face daca i-ai da un milion de dolari, si iti raspunde ca visul lui maxim de lux este sa isi cumpere o franzela intreaga, numai a lui.
      Da-i o coala alba de hartie sa scrie/deseneze cum vrea, iar el va inghesui cateva cuvintzele intr-un colt al paginii.
      Da-i o curte, iar el si-ar face de toate intr-un coltzisor, iar restul l-ar vinde, sa manance si gura lui o paine mai alba.
      :-(
      Stefan Zeletin, Dumitru Draghicescu

      00
    • Numa’ fini pisico analisti la zoso in batatura …nu , nu pt ca sunt meschin, ci pt ca pur si simplu nu sunt genul care sa gaseasca bucuria in a ingriji hectare de ceva..si sunt milioane de oameni ca mine in privinta asta,nu e despre mine aici…ci ca pe fiecare il fericeste altceva, mai mult sau mai putin asemanator cu altii…poate , da , eu vand 500 m din aia 1000 si banii ii dau pe curve in loc sa cumpar masina de tuns iarba, fierastrau electric, foarfeca de crengi,suflanta etc…de gustibus…

      00
    • NOU
      #22

      Puteai sa spui fara echivoc, „bă, eu și dacă aș avea 100 milioane euro ( o sumă care înseamnă „să ai bani”) tot in 500 mp, mi as face casă, ptr că nu îmi place curtea mare etc etc” și nimeni nu avea ce să-ți reproșeze. Dar tu argumentezi că vrei curte mică ptr că … Nu ai afaceri cu statul. Da? Și multă lume de aici de prin comentarii îți dă dreptate… Wtf?? Când va spune Fluture că sunteți analfabeți funcționali, vă supărați!

      00
    • La concret, nu imi PERMIT nici macar casa ‘insiruita’ cu ‘curte’ de 20 mp,pt ca la Bucale au ajuns sa ceara pe ele 150 000 euro…e clar ?

      00
  5. „Cu putinii oameni care inteleg” – există un principiu în comunicare, care spune că problema, în astfel de situații, este la transmițător. Indiferent care este aia. Iar una dintre așteptări este și să nu te aștepți să gândească toți ca tine. Este o chestie de bază (ca să nu spun de bun-simț) în comunicare.
    „Sunt convins ca toti cei care au morala ca semn astrologic sau ca principiu de capatâi, nu au mintit in viata lor.” – asta este valabilă când discutăm de oamenii care nu au pretenția să se afle în lumina reflectoarelor și nici nu pozează în „salvatorii patriei”. Când discutăm de oameni care joacă roluri publice, mă aștept, cel puțin, să respecte principiile pe care le clamează. Coliban este la abaterea doi, pentru mine (pirma a fost când a apărut alături de un cunoscut extremist și anti-oricenuestepenelist, în campanie).
    P.S. Hai să nu vorbim de analfabeți și, totuși, să așezăm virgulă între subiect și predicat. Nu dă bine.
    P.P.S. Da, sunt alienat.

    00
    • Deci am pus o virgula unde nu trebuia si sunt analfabet. Omul cu chivotul legii in mâna, cum spuneam. Problema e la mine, transmitatorul, si la virgula mea intre subiect si predicat, nicidecum la analfabetii sociali din comentarii.

      Nici dupa al doilea transmitator nu ai inteles. O sa cautam transmitatori pâna incepi si alienatii sa inteleaga de ce sunt alienati.

    • @fluture, sictir ca nu ai citit aceleasi carti cu mine. Ia-ti o femeie ca esti tare frustrat.

      00
    • @fluture, sictir ca nu ai citit aceleasi carti cu mine. Ia-ti o femeie ca esti tare frustrat.

      Trebuie să fii incel rău să crezi că femeia reprezintă rezolvarea tuturor problemelor. Iar asta dă și măsura calității lecturilor tale.

      00
    • @Stefan: Pana la PS-uri te-ai dus foarte bine.

      Problema absoluta nu e despre cat ne place sau nu Coliban.. Te intelege, cred, toata lumea perfect daca te simti pacalit. Ci problema e ca uitam planul mai mare sau judecam un primar la inceput de cariera (o fapta ce oricum nu se schimba) ascultand de … ironia mare… mincinosi si analfabeti cu diplome. Oamenii aia nu stiau ei care-i situatia unui fost student al lor si nici o secunda nu s-au gandit sa verifice din timp. Ca sa-ti dai seama de nivelul lor.

      Si e nasol pe tema asta sa lovesti intr-un partid (pentru ca de asta e tinut subiectul la suprafata) care, nu sa fiu rau, dar daca are scor bun are sansa sa incheie revolutia asta ce dureaza de vreo 30 de ani.. Practic, Fluture la comentariile din postarea respectiva s-a referit. La aia ce prin blamare nu cautau sa-si exprime dezamagirea (care, repet, dpmdv e de inteles). Iar daca Fluture (sau eu) i-a inteles gresit inseamna ca, exact in conformitatea comentariului tau, problema e la ei.

      00
  6. Legat de „traiesc victoria echipei lor ca pe propria victorie, ca pe o reusita personala in viata lor anosta”
    Se dă o populație, se dă o societate gri, individul simte nevoia de victorii, deși nu este în stare să și le obțină. Că a pus
    cu succes pe masă o pâine neagră 40 de ani familiei nu o va considera victorie. Așa că îi servești „victorii” frumos ambalate, periodic, să nu se organizeze șoarecii să roadă iar sacul, să ne trezim cu vreo răscoală. Cum propui altfel?

    00
  7. Dar tu le stii pe toate, nu? Ca vad ca tu ai dreptul sa judeci si sa comentezi.

    00
  8. Deci daca vrei curte mica la casa nu stii sa apreciezi suprafetele de teren, stai la coada pe Valea Prahovei si, bonus, e greu cu parcarea.

    Pastilele ti le-ai luat ?

    00
  9. Ah, Fluture, mai bine i-ai fi înjurat de mă-sa!
    Tu nu știi că orice suprafață e prea mare pentru cineva ce-și scrie comentariul dintr-un cubiclu?
    Și orice greșeală trebuie aspru sancționată dacă nu e personală?

    00
    • Ba stiu, dar am zis sa fiu baiat finut si sa la ofer o gura de serotonina, poate sunt unii care n-au avut parte astazi.

  10. Poate comentatorii sunt revoltați de _situația_ lui Coliban pentru că a fost prins? 😁 Sau poate se simt și ei cu musca pe căciulă (prea mult timp la țigară/cafea, termene ratate).

    00
  11. Citesc fluture, trec mai departe…

    00
    • si nu poti să treci fara să lasi o dâră maro in spatele tău…

    • Ma doare inima sa o zic dar articolul asta e foarte realist. Asa e, toti suntem lupi moralisti cand vine in a-i judeca pe altii, dar nu pe noi insine. Vai cat taxam noi coruptii si cum le-am pune pielea pe bat, doar pentru ca nu am avut noi ocazia sa primim o suma mare pentru a inchide ochii la o chestie. Pentru ca asta cred si eu, toti avem o suma minima pentru care am risca ceva, nu ca suntem incoruptibili.

      Si minciuna face parte din viata de zi cu zi, cati de aici ar raspunde sincer la intrebarea „Auzi, tu crezi ca eu sunt cam grasuta?”.

      00
    • Hai ca nu doare chiar asa tare, nu te mai smiorcai.

    • Eu pun bani sa ii cumparam fluture.ro.
      La cristic.ro as plati si hostingul.

      00
    • Mai usor, Paul Getty, ca n-ai tu bani de fluture.ro…

  12. intrebarea e daca sunt comentariile pe bune, adica daca sunt doar troli pentru ca fluture sau oamenii chiar se iau in serios cu randurile comentate, a 2-a varianta e sinistru de trista

    00
    • daca a inteles cineva comentariul, please translate.

    • Bine ma Raducioiu, na:

      On nous pose la question si les commentaires sont réels. Est-ce qu’il y a des trolls à cause de fluture ou les gens sont sérieux? La deuxième hypothèse est très triste.

      00
  13. fluture dupa doua luni de stat la tara in romania, apoi mutat intre betoane frantuzesti, platind jumatate din venituri pe chirie, doar sa aiba de unde castiga un ban.

    normal ca e suparat nevoie mare pe romanii analfabeti care fac acelasi lucru ca el. ii vede pe analfabetii dintre betoane si se vede pe el.

    fluture este suparat pe el.

    00
  14. România e prezentă și la autori nu numai la comentatori, de ce crezi ca e cel mai citit blog?

    00
  15. OK, am inteles: Biden+ USR (indiferent ce ar face candidatul)+ mosie > 250mp = bine, restul caca. Se simtea asta cumva, trebuia si lamurita…

    00
  16. M-ai făcut să mă duc la articolele menționate și să citesc doar comentariile. 😂

    00
  17. Frate, ce psihologie de curs intensiv la seral.
    Minciuna lui Coliban e minciuna, cand incepem sa justificam in numele unui bine mai mare sau a nivelului general deplorabil (toti suntem asa sau mai rai), devenim fix ca aia din partea cealalta, pe care îi consideram idioti si subdezvoltati moral si intelectual. Nu zic sa-l biciuim in piata publica, nici sa demisioneze, doar sa recunoastem fara sa ne tragem pe cur ca A MINTIT, in plm.
    Aia cu casele, nu am studiat, eu inclin sa cred ca e despre bani.
    Vezi, am fost la acelasi curs de dăștepți.

    00
    • Asa, tata, infiereaza, infiereaza.

    • Disclaimer: locuiesc in străinătate, politica locală brașoveană nu mă primește. Pe mine mă interesează componenta etică.

      De ce să nu demisioneze?

      În țările cu apă caldă la care se râvnesc românii, ar fi fost șanse mari să demisioneze. Acolo demisionează oamenii cu facultatea terminată care au plagiat două, trei paginii în lucrarea de diplomă. Plagiat înseamnă și că au uitat sa spună sursa citatului sau să le pună în ghilimel, nu neapărat că au copiat pagini întregi.

      Peștele pute de la cap. La fel și aici: Țara pute de la…

      00
    • AlexF: etica de care vorbesti nu este un bat infipt in cur. As spune chiar ca etica are la baza principiul „sa arunce prima piatra cel fara de pacat”. De aici incolo construiesti o etica, nu de la ideea ca tu esti perfectiunea, etica intruchipata, si totul in lume trebuie sa functioneze pe principiul perfectiunii eticii.

    • Mdaaaa…. Îmi cade greu, dar ai dreptate în ceea ce privește etica.

      00
    • „Disclaimer: locuiesc in străinătate, politica locală brașoveană nu mă primește. Pe mine mă interesează componenta etică. De ce să nu demisioneze? În țările cu apă caldă la care se râvnesc românii, ar fi fost șanse mari să demisioneze”

      E bine daca esti sincer. Dar aici flutur are dreptate. Deja unii folosesc argumentul asta cu etica ca pe un reper absolut. Pe mine ma lasa absolut rece, sunt batran si am trecut de mult de basmele astea. Ca sa nu mai spun ca povestea asta e folosita nu doar de oamenii care cred in chestia asta, dar si de o gramada de postaci trimisi la produs, in scop pur electoral („potentialul electorat USRPlus e al dracu de sensibil si e bine sa il iritam cu chestia asta, in felul asta convingem mai multi sa stea acasa”)

      Poate ca unii nu inteleg bine situatia. SI situatia e asa: esti la cumparaturi si ai de ales intre patru feluri de rosii. Si trebuie sa alegi, caci vei pleca obligatoriu cu o rosie acasa, fie ca vrei, fie ca nu vrei. Idea cu „nu cumpar nimic acum, vin eu mai incolo, cand e marfa mai buna” e doar o iluzia. Nu vrei sa alegi tu o rosie un pic batuta? O sa aleaga unii mai hotarati pentru tine una putrezita de-a dreptul si nu ai ce face, ca trebuie sa pleci cu ceva in plasa.

      Cam asta e toata treaba. Intre unul precum Coliban care a scris in CV ca a absolvit nu stiu ce facultate, el facand 5 ani, dar fara sa dea licenta si unul precum Scripcariu, care a facut poteca la DNA cu N dosare, eu as vota si maine Coliban, fara nici cea mai mica remuscare.

      Pentru ca altfel reusim sa ne pupam singuri in dos intr-o contorsionare logica de cea mai mare frumusete: tinand cu dintii la o etica perfecta, il trimitem acasa pe Coliban si il lasam mai departe in functie pe Scripcariu. La ce ne-a folosit chestia asta?

      Eu o sa ii votez tura asta pe aia de la USRPlus si nu m-am ferit niciodata in a afirma asta. Dar nu ii votez ca imi inchipui eu ca sunt toti niste Maica Tereza in ale politicii romanesti. Ii votez pentru ca ii cred ceva mai buni decat ceilalti si atat. Si peste patru o sa reevaluez situatia si o iau de la capat.

      00
  18. Fluturas, mai minte omu la o bere, se mai da smecher la o matusa, dar de aici si pina a-ti minti electoratul e cale lunga. Romania se afla si in poeti internationali care ne indeamna sa ne lasam mintiti pentru ca vorba aia, nici noi nu am aratat la mamuca acasa corijentzele la franceza dintr-a 7a.

    00
    • Sigur ca electoratul voteaza doar dupa ce citeste CV-uri….

      00
    • Vai, ce vorbe mari, „si-a mintit Coliban electoratul” ca a scris in CV ca a terminat facultatea, el facand doar 5 ani si renuntand sa dea licenta. Cumplit, groaznic, asa ceva e nemaintalnit in tara asta. Nene, plini de finlandezi pe aici.

      Ia hai sa o dam pe politica, ca am terminat treaba pentru astazi si m-am cam saturat sa ocolim problema la modul poetic.

      Nene, sa iti minti electratul e sa spui ca faci una in campanie si sa faci alta, cu totul alta, dupa alegeri, producand pagube din greu in bunul mers al societatii si in banul public. Dragnea-style: vom face spitale si autostrazi, dar pana la urma ne-am ocupat doar de Codul Penal si belit procurori.

      Sau, de ce nu, Orban-style: vom numi numai persoane competente in functiile publice, nu ca PSD. Si l-au numit la conducerea Oficiului de Combatere a Spălării Banilor pe unul care cica a luat bac-ul la 32 de ani la unul dintre cele mai proaste licee industriale din Bucuresti. Care diploma de bac era oricum un fals. Si care om avea deja decizii in instanta de anulare a tuturor diplomelor obtinute inca din 2016. Dar, vai, cum au putut sa dea Orban si Catu o semnatura pe acea numire si in asemenea functie? Ca au semnat. Din greseala? Au fost orbi? Nu a avut cine sa verifice minimal acel CV? Hai sa fim seriosi: au dat semnatura pentru ca omul prezenta GARANTII (e de mai bine de 10 ani in „sistem”) ca o sa aiba grija ce face acolo. Ca vorbim de un domeniu al naibii de delicat pentru politicieni, stim asta tocmai de la plasele de rafie pline cu valuta depuse de doamna Nastase la ghiseul unei banci acum 20 de ani.

      Cam asta inseamna, IMHO, sa iti inseli electoratul, nu gargara cu rahatul ala din CV-ul lui Coliban.

      00
  19. Cine l-a suparat pe fluture de e asa suparat prin comentarii? Nu tin minte sa se mai fi luat asa aiurea de oameni, cred doar ca o face intentionat, nu puneti botul.

    00
    • Eram pe punctul să îi dau o decisivă, dar m-am prins că e pe instigare. Practic i-a trecut glonțul pe la ureche…

      00
  20. NOU
    #66

    Cu „riscul” de a lua muuulte minusuri, Fluture are dreptate (si) de data asta…

    00
  21. Inca suntem salbatici. Nu am avut parinti sau pe cineva care sa ne spuna niste lucruri simple.
    Cum ar fi aia cum ca e cazul sa ne vedem de propria viata intai. Sa fim noi multumiti cu noi insine. Sa nu ne mai doara de capra vecinului atat de mult. Sa stim sa ne setam niste asteptari si idealuri realizabile. Cine plm sa ne spuna ca terenul ala e prea mic? Ca parca strada aia e prea ingusta, trotuarul nu exista, mirosul de la groapa de gunoi e o iluzie. Ca casa aia acolo nu o sa aduca nici o satisfactie fata de un apartament pozitionat mai bine.
    Sa avem grija de persoana noastra in primul rand. Si apoi sa fim responsabili in relatia cu statul. Si obiectivi. Si sa nu ne fie frica sa punem intrebari. Plm, stiu oameni care refuza an de an sa-si ceara tva-il inapoi de la stat de frica ca controlul aferent se va lasa cu amenda grava.
    Da, aparent ne fute grija sa dam bine online, sa avem voce, sa zicem “ti-am spus eu”. Sa epatam orice rahat si sa ne laudam cu cacaturi scumpe si inutile. Ne fute grija de altii. Rau.
    In drumurile mele prin afara am vazut niste lucruri simple. Oamenii erau relaxati si se puneau pe ei in fata. Nu epatau cu palate, cu alte rahaturi. Am cunoscut milionari in euro care locuiau intr-o casa simpla, cam cat a mea de mare. Singura indulgenta era un porsche sh si un lexus sh. Si mergeau cu trenul la birou. Am zis ca inebunesc. Dar aveam vreo 26 de ani. Aia a fost prima lectie. Modestia si traiul simplu.

    Scuze @fluture de derapaj, dar astept sa se faca chiftelutele alea suedeze la cuptor.

    00
    • Jules, suntem si vom ramâne niste animale. Si trebuie sa integram asta in viziunea noastra asupra lumii. Suntem animale, dar vorbim de o etica perfecta, pe care oricine trebuie sa o respecte, si mai ales „celalalt”. Sa nu cumva sa acceptam imperfectiunea din viata, din relatiile umane, din relatiile cu puterea, din orice relationare (cu oameni sau administratii), ci sa infieram cu putere orice rahat pe care l-am descoperit in curtea vecinului. Cam asa sunt comentariile la care ma refeream.

  22. Omul are perfectă dreptate. Din nou – aș adăuga.
    Eu urmăresc cu interes comentariile de pe bloguri și de pe marginea articolelor din presă. Tot românul e 1. voinic de sub anonimat și 2. crede că părerea lui are valoare. A auzit el de undeva că fiecare vot contează și extrapolează asta spre opinii. Opinia lui e importantă și – uite: aici pe net nu i-o oprește nimeni. Problema e că citești opinia lui și e fie nonsens, fie în extreme. Românul din online nu se joacă cu jumătăți ci merge clar și demn într-o direcție anume. Violatorii? Să fie executați. Spitale – să se facă 10.000. El știe că problema tratată s-ar rezolva dacă cineva ar aplica ceea ce crede el despre problemă. Ah – că-i scrie altul că afirmă tâmpenii? Se ia de maică-ta. Îl face ”frustrat”. Cam astea-s armele cu care-și apără opiniile; ca să înțelegeți valoarea ultimelor.
    Ce-am mai observat e că la noi critica e pe locul I. Rar văd un comentariu în ton pozitiv vis-a-vis e o chestiune. Dacă citiți mai sus e plin de ironii. E mult mai simplu: îi scrii ăluia că-i chel și te bați pe burtă satisfăcut, fără efort. Ca să scrii orice altceva – o argumetare logică, o părere petinentă, puncte de vedere contrastante dar echidistante – aia cere efort. ”Ia să nu par eu slab și să dau mai bine preventiv la stomac; că oricum și ceilalți fac la fel.” E călduț acolo, în majoritate. Și – mai important – dacă majoritatea strigă ceva e mai ușor să cazi de acord cu ea decât să-i ții piept cu proprille opinii. Așa că thumbs down, să simți că ai contribuit cu ceva la crezul comun; mai un comentariu acid, mai o ironie.
    Și vorbind de ironii – cei care procedați așa în majoritatea cazurilor tot nu înțelegeți de ce nu vă reușesc chestiile din viață.
    E de la lipsa de coloană vertebrală, poate.

    00
    • la punctul doi chiar nu vad dreptatea perfecta. se pleaca de la ideea falsa ca majoritatea are posibilitatea de a alege. adica, oamenii au de ales intre o casa cu lac plus un hectar de padure unde canta privighetorile si o casa (sau apartament) intr-un cartier inghesuit unde iti auzi vecinii ascultand in seara asta ma simt bine, vreau sa chefuiesc 24/7. si, bineintels, fiind melteni incuiati si analfabeti, cei mai multi oameni aleg sa traiasca la bloc si sa se bata pe locul de parcare pana fac cancer la cap.

      00
    • La 1) sunt de acord cu tine. Tu chiar meriti respect pt ca scrii cu nume si prenume, mai ales avand in vedere meseria ta si enormitatile pe care le debitezi. N’as avea curaj.

      2) nu stiu cum se face ca toti astia care ii luati la perpulis pe cei care „au opinii despre orice” continuati ghici cum? Exprimand opinii despre tot si toate, generalizari, presupuneri si judecati imbecile.

      00
    • @Nm.bradu:
      1. Ce finuț.

      2.

      Exprimand opinii despre tot si toate

      Pentru că mă vezi comentând des pe-aici și la orice chestie – nu?

      00
    • @razvan. Eh, despre tine era vorba doar in cazul de fata, dar sunt si altii care comenteaza in aceeasi nota.

      00
  23. il faut cultiver notre jardin

    00
  24. De la soirs citire:

    Titlu de carte: ‘Totul mă enervează’. M-a făcut să tresar. Uneori ai impresia că totul există pentru a-ţi provoca indignarea. Te uiţi la ţară, ţara te enervează. Te uiţi la stradă, strada te enervează. Mediul, oamenii, trecutul, prezentul, chiar viitorul: totul are o hibă, un neajuns, totul te consternează şi te scoate din fire. Lumea pare eşarfa roşie fluturată în faţa unui taur vlăguit. Cunosc asemenea oameni, prea bine.
    Cât e de îngrozitoare morbiditatea moralei. Ce mai rămâne din tine, din absolutul tău personal, într-un asemenea raport cu lumea? Ideea fusese să adaugi pe lume ceva, nu să fii un comentariu ambulant la contrastele ei. Degeaba. De la flagelarea morală şi dolorism până la indignările ţoapei, un întreg registru patetic defineşte cea mai tristă boală a spiritului pe care am putut să o observ. În faţa acestui lucru nu e nimic de făcut. Am văzut-o consumând oameni de vii, asemeni leprei.

    00
  25. they hated jesus because he told the truth

    00
  26. Chapeau! Nu este usor sa iti asumi un articol de genul asta, 100% adevarat , 100% generator de hate. Nu ca ar fi primul a lui Fluture, dar este primul la nivelul asta. Din pacate trebuie sa achiesez la vorba ca daca prostii ar putea zbura, ar fi intuneric…

    00
  27. Partea mișto e că Coliban n-a mințit, a fost doar fraier.

    Ăștia care urlă să fie ghilotinat sunt oameni care s-au angajat cu diploma la subraț și au impresia că rahatul ăla e important. De-aia țipă că a mințit, de parcă ar exista un om atât de simpliot încât să aleagă primarul după ce facultăți a absolvit, că trebuie să fie cineva și mai prost decât ei, gen, alegătorul de rând.

    Îți garantez, sută la sută, că ăla habar n-avea că a fost exmatriculat și că din punctul de vedere al puleților universitari n-a absolvit.

    Pentru că știu cum face când evită un subiect și omite informații. Parexamplu, omul a adus curlingul în România, sportul, era unul din ăia buni la sportul ăsta. A fost și președintele federației române la un moment dat. E fucking important aspectul ăsta, mult mai important decât că a absolvit o facultate de labagii puși pe dreptate. E un un sport olimpic, curlingul, nu e chiar așa, comicărie. Coliban a fost pretenar cu Scripcaru, fostul primar, a avut acces pe patinoarul ăla dubios de la Brașov cu curlingul lui înainte de orice sport, faza asta a ajutat la aducerea FOTE la Brașov, o escrocherie olimpică ce avea ca scop justificarea unor cheltuieli aiurea prin oraș.

    Cam așa se comportă Coliban când „omite” chestii, de-aia nu insistă pe detaliile cu curlingul prin CV. La faza cu studiile n-a mințit, pe bune, a fost doar o perversă aruncată de pesedistoidul ăla de la Poli, i-a servit-o fraierului de Rebedea și au halit-o puțoii pe internet. Păcălicii ăștia care nu pot citi mai mult de două fraze că li se scurt-circuitează creierul.

    Am scris un text lung despre cum USR are un consilier mult mai corupt și nasol la Brașov, n-a reacționat nimeni. Am scris despre cum USR n-are o strategie apropo de „investitorii străini” din Bv care sunt doar o gașcă care nu plătește fucking impozite că au primit facilități de investiții și le tot prelungesc, dacă nu, amenință cu plecarea. Aia e o discuție care trebuie avută, nu că n-a terminat el o facultate. Dar securiștii sunt mai deștepți ca mine, știu ce trebuie să le zică la proști să-i spargă la revoltă. Absolut nicio diferență între fraierii ăștia și ăia care se îmbulzesc pe ulei și făină și au impresia că le pune Bill Gates microcipuri . Diferă activatorul, dar sunt exact la fel de simpli.

    • Cu atat mai mult e stupid sa minti despre ceva care n-are nici o valoare, care nu te ajuta nici in context si nici in general. Pe mine ma distreaza cat de prost e omul, practic nu stia daca e absolvent de facultate sau nu, dar stia clar cu ce nota a luat examenul de admitere (9,63) si pe ce tema si-a scris lucrarea de licenta (Final paper on Artificial intelligence algorithms applied in virtual Geography).

      – Dr. corcodusul, PhD cu nota 9,63 din 10 in inteligenta geografica virtuala aplicata artifical, neurochirurg in timpul liber

      00
    • NOU
      #83

      Sunt curios cum garantezi tu 100% ca ala habar nu avea ca a fost exmatriculat si ca nu a mintit, cand exmatricularea se intampla in urmatoarele situatii:

      – neîndeplinirea obligațiilor școlare (nepromovare/ neîndeplinirea contractului anual de
      studii, nedepunerea cererii, la termen, de repetare a anului în regim de studii “cu taxă”,
      nesemnarea contractelor în perioada programată, neachitarea la timp a taxelor,
      nedepunerea cererii de reluare a studiilor după trecerea perioadei de întrerupere );
      – încălcarea Codului de etică și deontologie universitară;
      – încercarea de a promova examene/verificări prin fraudă;
      – retragere din motive personale (renunțare personală la calitatea de student).
      Nu te exmatriculeaza nimeni de niciunde fara a bifa macar unul din motivele de mai sus.

      00
    • Eftimie, am auzit de Coliban asta fix când a câstigat alegerile la Brasov. Nu stiu absolut nimic despre el, nu am dat click niciodata pe un titlu care continea numele lui. Nu m-am uitat in CV-ul lui. Am citit doar comentariile la postul tau. Si am vazut acolo o habotnicie si un bigotism care-mi zgârie retina. Oameni perfecti, cu o morala impecabila, care isi infig batul in cur când se pregatesc sa vorbeasca despre imperfectiunile altui om.

      Daca-i minte copilul ca a luat 8 la mate, când, de fapt, a luat 6, in secunda doi l-au dat afara din casa. Sa nu te mai vad pe aici, pramatie. La noi in casa primeaza etica si morala, iar tu esti un bastard mincinos. Cam asta e atitudinea oamenilor. Nicio nuanta, nimic. A mintit, sa plece, sa-si puna cenusa, sa se arda cu tigara pe frunte in Piata Sfatului.

  28. In spiritul Atenei antice toți cred că sunt egali. În afară de sclavi. Nici femeile nu aveau drepturi egale.

    Am impresia că vorbiți numai despre aspectul valorii unei diplome. Eu zic mereu: mai bine cu fițuica-n mâna decât fără.

    În cazul acesta vb de om, nu de partid șamd:
    Dl. respectiv nu este Dan de la etajul 8. Dl. respectiv este un politician care a mințit. Dl. este primar al unui mare oraș romanesc. Care sunt șansele ca dl. primar să mai mintă câte ceva pe la muncă? Cred că nu este vb. dacă este inginer sau nu. Din câte am înțeles este un om capabil de a face ceva. De ce a mințit? Nu cred că este cazul de comparații dubioase, gen primarul Brașovului cu un boschetar (ptr. Jupâneasa: comis voiajeur) din Drobeta Turnu Severin. Nici nu este cazul sa vb despre valoarea facultății și a diplomei.

    Sper ca brașovenii să se bucure în anii următori de un primar capabil, de un om integru.

    ..
    .
    Asta cu comis voiajeurul este scris ironic la adresa doamnei.

    00
  29. Ca suporter, m-am simțit atacat și înțeles în același timp.

    00
  30. Mi s-a terminat popcornul! Ma duc la Profi sa mai cumpar ! :)

    00
  31. Munce, articolele tale sunt faine. Chiar dacă nu rezonez totdeauna cu ideile tale, le exprimi pe un ton umanist. Cred că de aici și hate-ul, oamenii nu sunt obișnuiți și te percep ca pe ceva ostil. Copii cu sechele de pionieri! csf?

    Articolele lui Vali și a lui Eftimie nu prea îmi plac pentru că, în general, îmi dau impresia de om cu certitudini. Adică nu foarte deschis. Și împroașcă multă judecată și asta îmi lasă impresia că autorii se iau prea în serios. Dar admir perseverența lui Vali de a ține această comunitate, așa cum e ea, cu buni, cu nebuni, cu tot felul.

    00
    • Munce, te astept sa comentezi si când nu rezonezi :-)

      Ai perceput bine. Incerc, pe blogul asta cu mult hate, sa rotunjesc un pic marginile. Si, da, apreciez faptul ca Vali nu mi-a zis pâna acum nimic, nici cu textele, nici cu comentariile, nici cu moderarea. Stiu ca, de multe ori sunt in contradictie cu posturi de-ale lui, in contradictie cu stilul lui de moderare si de a lasa hate-ul sa se exprime, dar nu am alt obiectiv decât sa spune ca lucrurile nu stau chiar asa cum cred unii comentatori. Ca viata si relatiile nu se traiesc cu principii sub forma de bat infipt in cur. Ca trebuie sa-i lasam pe ceilalti sa greseasca, sa ne autorizam si pe noi sa gresim, sa incetam sa fim perfecti. Asta nu inseamna ca nu trebuie sa fim fermi atunci când trebuie. Nu, nu sa accepti injuraturi si scuipati pe baza „greseste si el, lasa-l sa ma scuipe, o sa-i treaca”, ci sa accepti imperfectiunea din tine si din celalalt.

      PS. Ai un frate pe care-l cheama Marius?

    • @fluture: OK, promit.

      Din moment ce colaborați, o văd mai mult ca un contrapunct decât ca pe o contradicție. Eu sper ca într-o zi să-l inspiri și pe Vali să fie mai filosofic 😁, că are câteva categorii de articole cu mare potențial. Dar cum am zis, e cam rigid în ton. Wilde a avut dreptate când a zis: „If you want to tell people the truth, make them laugh, otherwise they’ll kill you.”

      P.S. Deci mă știi. Not fair 😊. Ai o adresă de e-mail? Parcă am văzut ceva într-un articol de al tău, dar acum nu îl mai găsesc.

      00
  32. Primul articol Fluture la care nu ma enervezi!
    Jos palaria!

    00
  33. Autorul trebe sa aiba o viata f interesanta, pentru ca ar fi ipocrit daca nu ar practica ce sustine in articol: se duce la un interviu, are in cv ca absolvit o facultate, ii cer aia diploma, el zice ca nu o are, aia ii spun ca a mintit el le spune hai ba gura ce tu nu i ai spus nevestei azi ca i sta bine rochia, mincinosule,:se duce la banca si sutine ca si a platit rata, aia verifica nada, ii zic ca minte, el hai ba gura ca si tu ai mintit ca esti in turcia ca sa lipsesti de la nunta lui var tu Maftei,:trece pe rosu il opreste politia, el zice ca trecut pe verde, politistul ii zice ca minte, el gura ba ca sigur ai mintit o si tu pe ma ta ca ai luat 7 la geografie cand de fapt ai luat 5… In partea personala, cu familia nu mi imaginez exemple ca a zis ceva procent de 90% minciuni, fie la el acolo… As dori sa semnalez la domnul admin la site ca se fractureaza logica grav p acilea si se si radicalizeaza discursul, ieri mai ca nu exista minciuna daca aia de o arata au bube la gura, azi ia mucles la toti comentacii ca si voi sigur ati mintit macar o data in viata.

    00
  34. Link catre articol?

    00
  35. Multumesc fluture-lui pentru limpezime și pentru neîncrâncenarea pe care o arată dezinvolt. mă minunez și eu câtă ură poate fi in comentariile unora.
    de unde vine această răutate nu-mi pot explica.
    multumesc.

    00
    • Ovidiu, mi-am amintit de comentariul asta pe care l-ai pus acum ceva vreme la un post de-al meu. Nu cred ca ti-am multumit atunci. O fac acum. Multumesc.

      “Poate ma insel dar autorul de fata, cand pune mana pe condei sa trateze un subiect la care s-a gandit si pe care l-a cercetat atent, trebuie sa aiba in vedere existenta cititorului tipic care desi nu a fost preocupat vreodata de acel subiect, atunci cand va citi cele scrise de mine, le va citi nu in ideea de a invata ceva ci in ideea de a judeca si emite sentinte si condamnari daca se intampla ca textul sa contrazica locurile comune si platitudinile ce bantuie mintea numitului cititor” Ortega y Gasset – Revolta Maselor

  36. Multumesc, Fluture!

    00
  37. Fluture,
    Pentru mine este o plăcere să te citesc pentru că ești cumva mai relaxat. Vali in schimb mi se pare mai tot timpul nervos.
    Vă mulțumesc amăndorura.

    00
  38. Very wholesome, nice text. M-am regasit, inclusiv in partile negative. Simt ca vorbesti despre niste oameni care sunt inadaptati si la bloc, si la oras. Dar cu pareri foarte clare si fixe.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.