Reclamă pe față

Deci eram pe Youtube, fii atent. Eu sunt sărac, n-am youtube premium, și-mi tot apar reclame când mă uit la video-urile ălea care-mi apar în feed între părerile lui Joe Rogan.

Și-mi apare o reclamă, ceva campanie la Lidl. Nu sunt foarte atent, că nimeni nu e foarte atent la așa ceva. Da’ efectiv aia care au compus reclama au știut ce fac sau ceva că mi-a sărit în ochi ideea asta: „POȚI SĂ CÂȘTIGI 6 MINGI DE FOTBAL SEMNATE DE MICUTZU, ANDREI ȘI IONUȚ”.

Mingea din imagine părea a fi ceva ce valorează cam 10 lei.

Acuma, încerc să evaluez produsul și clientul. Evident, există în România oameni care nu au 10 lei să dea pe acea minge din reclama la Lidl. Știu că există oameni pentru care 10 lei e o sumă mare, am vorbit cu ei. Apoi, cumva, în acea masă a oamenilor care cred că o minge de 10 lei e o valoare, există niște șmecheri. Acei șmecheri care-și permit nu orice fel de minge de fotbal, ci una semnată de comedianții Micuțu, Andrei și Ionuț. Și care află de această campanie în reclama de pe Youtube. Și care sunt, cumva, în apropierea unei localități în care există Lidl, da foarte aproape, serios, cam un kilometru, că altfel mergem la Penny.

Lidl targetează acești oameni, oamenii care se opresc din loc la cumpărături și zic „mi-aș dori o minge de 10 lei, dar nu cred că mai avem bani” și le oferă încă o șansă. Pentru asta Lidl angajează o firmă de publicitate care face o campanie întreagă, care angajează niște comici cunoscuți să facă un întreg script, cu episoade și figuri și la final să câștigi, printre altele, 6 din aceste mingi. Plus plătește reclamă către Google, Facebook și ceva publicații să spună ce campanie gigea e. Poate e și un articol pe IQads pe tema asta, nu știu, nu citesc așa ceva.

Vei spune, stai așa, burghezule, dar concursul oferă și 3 seturi complet de grătărit, în valoare de aproape 15 lei fiecare, ca să nu mai vorbim de 10 cardcadouri pentru carne de grătar. Iar eu îți voi spune, băi, toate astea, adunate, tot concursul, valoarea premiilor nu depășește 50 de euro, tot.

Și răspunsul la întrebarea de ce marea companie Lidl ar face o ditai campanie gravă pe tema asta, cu firma de publicitate serioasă și cu influencerii serioși pentru a momi oameni care nu-ți permit o lingură sau un cârlig de grătar și răspunsul firesc e că sunt proști.

Ar mai fi un răspuns, dar ăsta e imaginar iar eu sunt un sefist mincinos, deci nu mă băgați în seamă, totul e inventat: Răspunsul e ăla în care cineva trebuie să spargă un buget imens de publicitate pe nimic, să-l acopere din hârtii și să tragă în țâță patronatul și acționarii firmei. Dacă faci asta la stat se numește corupție, dacă o faci la privat nu știu cum se numește. Probabil fraudă. Pare o combinație între șeful de marketing de la Lidl și o firmă de publicitate, și fiecare știe despre ce e vorba. Repet, e doar o fantezie SF ce scriu aici.

Dar pe de altă parte, de-aia e mișto să știi care sunt urlacii din privat care se plâng de corupția statului, știi ce zic? Înainte să se implice ăștia în politică e suficient să le citești CV-urile pe Linkedin și știi cam ce plusvaloare au produs la viața lor.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

68 comentarii

  1. Nu mă vezi, dar aplaud

    00
  2. Am remarcat un nou obicei prost la romani, in special la aia care vorbesc in media, si anume folosirea interjectionala a cuvantului atentie, fii atent, atentie mare si asa mai departe. E de cacat, pentru ca presupui fara temei ca aia care te asculta nu sunt atenti la ce spui, sau presupui ca sunt incapabili sa mentinta focusul pe mai mult de 3 secunde. E super de cacat sa o folosesti fata in fata, am vazut si asa.

    Daca am facut greseli mai sus, ma scuzat, sunt injiner, concentrati-va pe mesaj daca se poate.

    00
  3. se numește CAPITALISM!!!

    • eu am luat furtun, cuple si stropitori la sugestia ta (nu spun firma). Inainte de a te plange tu, mie mi-au pica toata. Acum faci reclama la alta firma. Cum se numeste asta?

      00
    • nu fac reclamă la altă firmă, am luat alte produse.

    • Eu nu folosesc chestii de gradinarit, dar am citit/vazut cateva prezentari de-ale lui Vali si mi s-au parut foarte decente; „asta am folosit, astea sunt partile bune, astea sunt partile rele, consider ca merita pretul”. E posibil ca pareare exprimata sa fi fost influentata de banii primiti pt reclama (atunci cand era reclama), dar nu a exagerat.
      Reclamele de influenceri mercenari sunt cele de genul „chestia asta la care fac eu reclama acum este cea mai tare din domeniul ei; dupa un timp, produs de la alta firma, acelas mesaj super-apreciativ”.

      00
    • nu mai vorbim că n-am luat bani nici de la Karcher, nici de la Gardena.

      DEȘI AȘ FI MERITAT!!!! :D

    • @MihaiC, mie mi-a plăcut cum timp de câteva luni Oppo a fost cel mai bun telefon de pe piață și telefonul care te ajută cel mai mult să-ți desfășori activitatea de influencer, dar toți postau de pe iPhone. Unii chiar au fost atât de deștepți încât să posteze reclamele la Oppo de pe iPhone.

      00
    • după cum spunea celebrul boohnech, eu n-am timp să cred în toate telefoanele pe care le prezint.

  4. Subiectul e publicitatea. Adica, faptul ca Lidl a mai aparut iar de 1 milion de ori în media. Mingile nu au legătură.
    Deja, inca cateva mii/zeci de mii de vizualizări a cuvantului Lidl. Subliminal.

    Am lucrat pentru zeci de campanii unde premiile erau nimic, zero. „Câștigi o cutie de bere!” Adică, 2 lei?
    „Adună buline si îți poti lua tigaia asta semnată de Chef CacaMucu cu numai 50 de lei!” O tigaie Tefal, același diametru, e 50 de lei fără bulinele tale de cacat. Etc. Analizați campaniile, toate. Majoritatea sunt caca, nimic, in materie de premii.
    Cele mai cinstite campanii sunt alea unde se schimbă pretulla raft, adică e un câștig real, pe care il simți imediat.
    Apropo, Lidl are săptămâna asta pulpe de pui cu 5 lei/kg. Chiar se vede putin la buzunar, dacă vrei sa faci o cinste cu un gratar la prieteni, mai mult decat mingi de cacat. Iar reducerea asta e fara tam-tam, fara reclamă la TV sau pe net.

    Nici un fost coleg de-al meu nu mai lucrează în publicitate. Motiv: „Mi-e silă, am mințit poporul cu televizorul.”; „Nu facem nimic util, prostim lumea.”
    Nu unul sau doi, toți colegii mei din zona de creație (art, copy), TOȚI, au abandonat publicitatea.
    Poate informația asta contează în tabloul general.

    00
    • Introdu codul de pe cheita dozei pe http://www.numebere.ro, si poti câștiga pe loc o bere! Marele premiu (unul pe țară), o excursie in țara berii aleia.
      Sa introducem codul de sub cheita… se cere nume, prenume, data nasterii (sa dovedești ca esti major), adresa…
      Pentru ce, ma, pentru 2,5 lei!?
      Iar campaniile astea le fac majoritatea mărcilor de bere.

      00
    • Știu subiectul și știu și cum anumite companii preferă doar să dea niște slogan peste imagini generice de oameni care le savurează produsul. „Rece ca gheața”, ceva de genul. Aia e pentru apariții media. Asta cu plăți suplimentare și script e altceva.

    • De obicei efectul real al reclamelor este foare dificil de masurat; cel care participa la concurs este client nou? cheltuie acum mai mult decat inainte? cumpara produse pe care inainte nu le cumpara?

      Cati s-au dus la BRD pentru ca aveau card de debit/credit cu poza lui Giga Hagi pe el (acum niste ani buni)?

      O prezentare mult mai buna, in 2 parti:
      https://freakonomics.com/podcast/advertising-part-1/

      00
    • Pentru ca s-a facut destul de bine marketing la marketing si acum, ce sa vezi, „exista” nevoia.

      Nici eu n-am YT Premium, dar intru pe YT din browser. N-am mai vazut reclame de 3 ani. Browserul e Brave.

      00
    • @Jean Bonbon, oricât am vrea să ne mințim singuri, nevoie de marketing există. Întotdeauna un produs promovat se va vinde mai bine decât unul de calitate similară, dar care nu a fost promovat deloc.

      00
  5. – De unde ai tigaia’?

    – Am cîştigat-o la un concurs organizat de LIDL

    – Ce fel de concurs?

    – De matematică.

    – Şi ce v-au dat de făcut?

    – „Cît fac 5×5?” Iar eu, cu 17, am ieşit pe locul trei

    00
  6. Că sa ramai bogat, baga un vpn Russia (addon gratuit in chrome) și platesti in ruble youtube family cu impresionanta suma de 24lei/luna. Merge impecabil de mai mult de un an.

    00
    • Fără vepeneu da Rusia plătesc pentru iutube premium impresionanta sumă de 26 de lei. Auzisem eu că e mai ieftin iutube la turci și am făcut eu o manevră, cum am citit pe internet. Și ajunsesem să îmi ceară aproape 12 lire sterline/ lună.
      Stai așa, boss, că nu GBP vreau, ci TL. Am renunțat repede că nu mi-a ieșit și am mai contribuit cu 26 de lei la iutube. Am incercat și ca ăilalți mai șmecheri ca mine cu iutube vanced. Dar nu merge pe Redmi Note 8, cu toate optimizările și soluțiile propuse pe interneți. Un pachet de țigări pe lună. Un cartuș de țigări pe an iutube premium. No, shit.

      00
    • Atenție, YouTube family.

      00
    • DOI pe PATRU despre youtube premium :
      2,4 ore citit geek hacks în loc de FB
      24 min instalat/configurat Firefox Android
      24 lei (opțional) către mozilla, uBlock_Origin, „I don’t care about coockies” etc.
      Satisfacție=nețărmurită
      hXXps://ibb.co/YfyY0s0

      00
    • @Ionut
      Găsești pe playstore PetaTube, face același lucru ca YouTube Cancer, de fapt cred că e același lucru doar că îi schimbă numele că să păcălească sistemul și să apară pe playstore ceva timp până e șters samd.

      00
    • Samsung Galaxy = 6 luni moka. Plus VPN de India numai la prima achiziție = 7 RON pe luna YouTube Premium. Am asa de vreo 2-3 ani

      00
    • Eu mi am activat youtube to vpn de india. Vine cam 7 lei(legat la revolut) . Ce zgarcit sunt, nu? Sincer nu e problema ca nu am bani dar mi se pare mult sa dau tot 30 de lei la YT cat dau pt Neflix sau ab de RDS in conditiile in care unul imi livreaza content pe cand YT doar imi taie reclamele(e o chestiune de principiu) . Bine o sa ziceti ca am YT music si muzica fara video dar asta am si pe gratis cu o app mai bună „Y music”. (android dar nu pe market).

      00
  7. Nu este ficțiune ci purul adevăr!
    Cunosc pe cineva care are pe mâna bugetul unei companii de dulciuri. Nu intelegeam cum 2 prieteni ai lor tot plecau în permanenta în țări exotice, câștigau mașini, biciclete etc. Toate erau premii la concursurile organizate de compania persoanei respective.

    Al doilea motiv pentru care tot fac campaniile astea publicitare, ar fi ca trebuie să spargă banii aia bugetati. De aici vin nedumeririle mele:
    1. O companie gen coca cola, mai are nevoie de publicitate??
    2. Cât ar costa un produs dacă nu ar exista costul asta marginal, de marketing??

    Acum posibil să dau eu în ficțiune dar dacă, de exemplu, cola n-ar mai pune la socoteală câteva costuri d-astea, și ar costă 2 lei o cola de exemplu (nu stiu exact cât costă una sincer), nu ar rupe piata și ar face mai mult profit??? Sau sunt înțelegeri între jucători??!

    00
    • 1. cola vinde sifon cu sirop de ceva pishu secret. daca nici astia nu au nevoie de reclama atunci nu mai are nimeni.
      2. daca nu se vinde suficient e posibil sa coste chiar mai mult. mai ales produse din astea de kkt gen sifon cu sirop de stevie altoita.

      reclama ca fenomen nu e rea, are si ea dichisu’ ei. autorul ne povestea doar ca niste darlai de la Lidl o ard aiurea, la prosteala, si incaseaza salarii mimand marketingul.

      ps. Eftimie, un podcast nu mai bagam si noi? :)))

      00
    • Pvladc, știe toată lumea ca este sifon+pisu+zahăr. Și tot o cumpara… Chiar nu cred ca mai au nevoie de reclama? Când ai văzut ultima reclama la Ferrari?
      Nu mai punem la socoteală ca altii vand cancer la pachet de 20, au interzis la reclame și…. Nu o duc de loc rău! Ba chiar mare parte din bugetul statului se bazează pe vânzările lor…

      00
    • Cu siguranta Ferarri are un buget de marketing si inseamna ca il cheltuiesc bine daca nu au ajuns mesaje la mine. Eu nu sunt in target :))) ca sa zic asa.
      In plus o masina de lux se promoveaza altfel decat o bautura racoritoare: alt public, alt ciclu de viata, satisface alte nevoi, etc.

      Publicul unei bauturi racoritoare e numeros si eterogen. Pe langa fani, cum era Vali :)), sunt si din aia ca mine care nu disting intre pepsi si cola. Daca astia mari (cola, pepsi) ar opri motoarele de marketing si ar aparea pe net/tv una in chiloti sau un dorian care face reclama la noua gigi cola a lui victoras micula le-ar pica vanzarile in cap.

      00
    • BMW a ales acum niște ani să-și cheltuiască o parte din bugetul de marketing pe Bianca Drăgușanu. acolo era publicul pentru X6.

    • @Misu, pentru o companie precum Coca Cola margeting-ul este extrem de important. Gândește-te dacă legat la ochi ai putea să faci diferența față de Adria Cola și apoi vezi care este diferența între volumul de vânzări al celor două branduri.

      Ferrari investește destul de mult în marketing. Poate nu în modul tradițional, cu reclame în timpul emisiunilor lui Oprah și ale lui Măruță, dar de exemplu sutele alea de milioane de euro cheltuiți cu echipa de Formula 1 tot marketing reprezintă.

      00
  8. Cam greu man sa faci asa ceva. Toate bugete astea trec prin multe filtre si peste ele mai vine si un audit. Sa iei parandarat de la vedete e posibil dar cred ca e cam greu.

    00
    • nu știi, crezi, dar scrii o opinie.

    • un audit financiar nu verifica daca ai facut tu vreo branza cu bugetul de marketing.
      nu are nici o treaba cu subiectul asta.

      00
    • Pai am si eu o opinie/”crez imaginar” :D . Daca e ceva obscen cheltuit cu marketingul cineva arunca un ochi si acolo. Daca sunt bani de hartie igienica e clar ca nu conteaza.

      00
  9. @ev
    Am citit. Eu voiam să scot în evidență faptul că am fost găină. Și că o pățisem mai rău. Nu știu cum am reușit. La 24 de lei iutube femăli e parfoom.

    00
    • family asta zici ca e o categorie de pornet sau un eufemism pentru filme crancen de proaste.

      gen ar trebui sa va dea ei 24 de lei ca sa va uitati.

      00
  10. O să merg zi de zi la Lidl să fac cumpărături pentru că, poate, o să câștig una din cele șase mingi semnate de Micutzu, Andrei și Ionuț. Acuma poate că sunt io țăran, da cine plm sunt Andrei și Ionuț ?

    00
  11. Și răspunsul la întrebarea de ce marea companie Lidl ar face o ditai campanie gravă pe tema asta, cu firma de publicitate serioasă și cu influencerii serioși pentru a momi oameni care nu-ți permit o lingură sau un cârlig de grătar și răspunsul firesc e că sunt proști.

    Nu pentru ca sunt prosti. Vor sa genereze brand awareness cu costuri minime, ca in caz de reusita sa mai ramana in biget si pentru ei o incentivare acolo.
    ” Hai sefu, baga mare in card la la baiatu’, nu ai vazut cu cat au cresut vanzarile”?
    Si in general sefu’ baga mare in card la baiatu’, ca e multumit de cum s-a depasit targetul. Finalmente toata lumea multumita, inclusiv posesorii de mingii la 10 lei.
    10 lei cu tot cu mazgaliturile alora.

    00
  12. NOU
    #43

    Nu au facut-o pentru ca sunt prosti ci pentru ca trebuie sa faca CEVA care nu vine de la corporate. Altfel departamentul de marketing isi ia mumu.

    Puteau sa faca ceva mai bun? Sigur. Dar n-au facut chestia asta pentru ca sunt prosti.

    00
    • lidl sunt campioni la făcut campanii online cu oameni care nu dau prin magazinele lor niciodată. asta e strategia lor de brand.

  13. Nu știu dacă este relevantă sau corectă observația mea dar la mine prin zonă am văzut că Lidl s-a cam băgat peste Penny și a investit masiv în relocare de magazine sau modernizare. Am două exemple pe care le știu. Lidl Hațeg, care era peste drum de Penny, s-a relocat exact lângă Penny, făcut mișto, mai mare și au ”furat” cam toți clienții. Lidl Brad, reconstrucție, parcare subterană, urmează să deschidă anul ăsta. Nu știu, nu cunosc multe detalii dar cred că Lidl au mulți bani de cheltuit.

    00
    • Și am auzit că-și plătesc și ceva mai bine angajații. Adică cel mai bine dintre retailerii ca ei.

      00
  14. În vremuri imemoriale regula de agentie cinstita era ca 85% din bugetul unei campanii merge pe premii, 3-5% pe producție (inclusiv fee-uri de influenceri și ce-or mai fi) și 10-12% pe media.
    Premiile ar trebui sa fie suficient de atractive încât sa ducă greul unei campanii de creștere vânzări. Dar vai, pe premii nu prea se ia parandarat… si iată cum procentele se schimba.

    00
  15. Lidl a avut succes imens cu hainele alea de angajați. Slapi, tricouri si ce mai aveau, pe care scria mare Lidl. Bătaie pe ele.
    Geniali, cum pot avea succes printre aia „cool” dar cu mentalitate de om care pune marfa in rafturi.
    Cum sa cumperi slapi cu scris Lidl pe ei? Tricou cu logo Lidl? Geniali, Lidl! :)

    00
  16. Nici gălețile alea roșii cu trandafiri nu erau scumpe, dar ce valoroase au fost cînd au trebuit să-și scoată pupătorii de moaște/trandafiri apa din case la inundații, că ”investițiile” le-au ciordit…

    00
  17. citez din regulamentul campaniei:

    – 10 (zece) premii constând în vouchere de cumparaturi Lidl care vor
    putea fi utilizate la achizitii din magazinele LIDL, in valoare fiecare de 100 lei
    – 3 (trei) premii: Kit-uri de gratar. Valoarea unitară a acestui tip de premiu este 124 lei exclusiv TVA.
    – 6 (sase) premii: minge semnata de Andrei Ciobanu, Micutzu, Ionut Rusu
    Valoarea unitară a acestui tip de premiu este 83 lei exclusiv TVA.

    Valoarea totală a premiilor oferite în cadrul Campaniei este de 1.870 lei
    exclusiv TVA.

    00
  18. Dar dilema mea e de ce comedianți? As fi înțeles să semneze o minge chiar și un jucător de liga Z. Dar așa, ce are comedia cu fotbalul?

    00
  19. Deci produsu costa 50 euro si reclama la el 1 milion ?

    00
  20. Asta e parfum, era o campanie la Peroni care îți dădea șansa să câștigi un 6-pack de bere! Și erau vreo 10 cu totul.

    00
  21. Noi doar ne plângem că Idiocracy devine realitatea…
    Alții, evident și Lidl, exploatează fenomenul și câștigă!
    Referitor la premii, pt poolime degeaba ar exista vreun Suzuki pe primul loc, ăla ar fi recompensa vreunui organ care a pus umărul la rotunjirea profitului prin mijloace nu tocmai ortodoxe.

    00
  22. a fost mai demult o promotie la bere, cu 6 coduri de sub cheita castigi garantat o minge, set pahare de pus in congelator etc. am si acum paharele.

    00
    • In timpul campionatului european timisoreana a avut campanie…. La 3 beri de 3 lei primeai cadou o minge.

      Eu ma intrebam ce calitate poate avea mingea aia de isi permit sa o dea cadou la 9 lei cheltuiti, si mai important ce calitate are berea aia daca din 9 lei iti permiti sa dai o minge, fie ea si cea mai proasta…

      00
    • @thebblack
      Ideea este că nu toată lumea cere mingea, sunt puțini care o cer. Eu de exemplu nu as cere-o că nu am ce face cu ea și asta e valabil pentru multi oameni.

      Știu pe altcineva care are o problema cu băutura și bea 4-5 beri pe zi – poate ar cere una, doua mingi, dar nu mai mult.

      00
  23. Întreb la fel că cineva de mai sus, cine sint cei 3 băieți? Sau sint eu pe dinafara, am incercat odată genul asta de spectacol cu Bobiță ăla din Las Fierbinți, dar daca ..ulile și ce mai scotea ăla pe gura inseamna umor atunci am ajuns rau.
    Uitati-va la Caragiu, Moraru, Dem, Birlic să auziți texte lucrate și interpretare.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile