Publicitatea: un restaurant italienesc cu cele mai bune sarmale cu sushi

scris de Corina Băcanu

Da, frate, e adevărat: în advertising găseşti cele mai sclipitoare minţi, auzi lucruri incredibile, înveţi creativitate aplicată (ofertă!!!!) pentru o viaţă mişto. Şi da, aşa este, oamenii care lucrează în publicitate sunt mereu în căutare, mereu informaţi şi mereu la curent cu ce mai mişcă prin lume, de-aia sunt mai deştepţi. Sau aşa ar trebui să fie.

Am citit de curând un articol despre cele câteva lucruri pe care nu ţi le spune nimeni înainte să te angajezi în publicitate. M-am simțit inspirată şi de faptul că am cunoscut pe cineva extrem de talentat care lucrează de doar 3 ani şi deja vrea să renunţe. Când am întrebat de ce, am primit acelaşi răspuns pe care l-am mai auzit de câteva ori: n-am găsit agenţia unde să cresc. Deci ai intrat în publicitate entuziasmat şi n-ai ştiut la ce masă să te aşezi? Păi, să le luam pe rând:

• La masa"patronilor" sunt slabe şanse să ţi se ofere un loc. Asta e masa aia cu nişte fete care se întorceau cu personalul acasă, la Făurei, au coborât în gară la Bucureşti ca să-şi ia un suc şi au pierdut trenul. Apoi s-au împiedicat de bordura din faţa unei agenţii de publicitate şi au devenit CEO. Ele împart pizza cu roşii şi brânză cu un "baeat" cu bani, care a investit în publicitate la momentul oportun, atunci când cuvântul criză provoca râsul. Şoc şi groază? Ei, na. Aceşti oameni sunt şi ei "creativi", aşa cum le spun prietenii lor apropiaţi la brunch-urile de duminică de la Hilton.  Nu poţi fi patron de agenţie de publicitate dacă nu eşti cel mai creativ de pe strada ta, nu se face. La masa lor se discută cele mai interesante lucruri, de la cum ar trebui să se îmbrace un creativ, până la analiza celebrei fraze "simplitatea este bună că e more, deci e beton". Tu ştii deja că simplitatea este bună şi chiar esenţială într-o  situaţie de viaţă dar ea este duşmanul creierului creativ iar tu nu eşti simplu la cap. Ăştia vor încerca să domine discuţia cu ce au versus cu ce au în cap, să îţi dea lecţii despre orice dar, mai ales, despre creativitate. Şi tu nu vrei decât să-ţi mănânci senvişul în linişte şi să-ţi vezi de ale tale. Iar specia asta fragilă cu intelectul îţi strică planurile.
• Trecem la masa următoare şi dăm peste "Aproape Directorul de Creaţie". Patronul nu a vrut sau nu a avut bani de un Director de Creaţie şi Aproape Directorul de Creaţie e ofticat că echipa e ofticată şi, deci, mănâncă singur. Îl recunoşti imediat: nu are niciun premiu, nu apare în niciun Google search, iar acum câteva luni făcea cafea la Recepţie. N-ai chef să te aşezi aici, că e tristă atmosfera.
• La masa următoare sunt Seniorii, cei care te-au "botezat" ca într-o autobază din cartierul Berceni. Ăştia sunt ăia care au mereu părerile la ei şi mănâncă doar "în echipă". Sunt aceşti Ying şi Yang, un copywriter din ăla bun, "adevărat",  care se pricepe la toate + un Art Director belea, darul lui Picasso pe pământ. Ei se ocupă îndeaproape să spună oricui cât sunt ei de cool, cum doar ce fac ei si ce admiră ei e bun, pornind de la animaţii, tehnică de photoshop, headline-uri şi terminând cu tricouri. Peroreaza încontinuu despre cum publicitatea din afară e wow şi că aia din România e de rahat, că aici toată lumea e proastă şi deci ăştia rămaşi sunt nişte fraieri, că, dacă plecau ei afară, erau deja staruri şi se băteau pe ei şi Crispin şi Porter şi Boguski. Trecem la masa următoare, că nu poţi mânca cu urechile astupate de căşti.
• Ah, aici dăm peste muşamaua fină unde s-au pus pe masă bârfele. P-ăştia nu-i cunoşti, dar te cunosc ei foarte bine, ei sunt oamenii cu care nu ai interacţionat în viaţa ta. La masa asta auzi că ești praf, că ai furat, ca eşti manierist, că eşti incompetent, că ai fost dat afară de nenumărate ori;  iar dacă se vorbeşte de o femeie frumoasă, sigur e curvă şi proastă.
• În treacăt, auzi cum la masa vecină se discută despre credite. O voce piţigăiată şi enervantă se tot întreabă: da’ de ce să le acordam credite, păi, dacă recunoaştem meritele, ăştia pleacă la alte agenţii, la comunicate să apară "echipa"! N-ai chef să asculţi teoria asta comunistă cu "toți suntem egali, suntem o echipă", nu vrei să permiţi aşa ceva când e vorba de talentul tău.
• Vezi cā înăuntru n-ai loc nicăieri şi ieşi pe terasă. Aici stau şi fumează creativii care îţi zic mereu: "s-a mai făcut". Când îi întreabă chelnerul dacă vor un pahar cu apă, ei răspund că "s-a mai făcut" şi râd tare. Ăştia împart masa şi cu ăia care nu vorbesc ca oamenii, vorbesc ca în Control. Aceste burice ale pământului o ard permanent pe aspiraţie, sunt în căutarea "ideii de succes" şi nu şi-au cumpărat niciodată un pachet de prezervative, că n-au timp de prostii. La masa lor mai e unul scăpat neatins de mizeria pe care o aduce cu ea "tehnologia" şi, deci, nu are cont pe Facebook, Instagram, Twitter, Pinterest, G+, sau YouTube, că el nu este frivol, este extravirgin.
• La altă masă îi observi pe ăia care sunt convinşi că cineva le vrea răul şi trebuie să fie atenţi. În general. La masa asta stă şi una, blogăriţă de succes, pare-se, care are la bio PR şi Comunicare (!!!!) şi care îşi pune status pe Facebook ceva de genul: "Ce mă enervează reclamele de pe YouTube, le-aş interzice!". Inutil sa-i explici că "reclamele" "e de bine", pentru că ăsta e primul semn vital că economia încă respiră şi că e inadmisibil ca un om care lucrează în comunicare sa spună aşa ceva. Imediat devine foarte agresivă şi, cum îi stă bine prostului, te întreabă sec: "dar ce te califică pe tine să-mi dai MIE sfaturi?". Ce naiba să faci, mergi spre masa următoare… Ups, s-au terminat mesele şi iar iţi mănânci senvişul pe tastatură…

Pentru cei care se întreabă cine PeLeMe e asta, mi-am "permis" să abordez tema asta pentru că lucrez în advertising din 2001, am fost jr. copywriter, copywriter, head of copy, director de creație iar acum sunt experienced creative. În caz că vrei să discutam şi nu să ne înjurăm, sunt activă pe Facebook şi pe Twitter.