Prostiile lui Cristici: La nostra Europa

„La nostra Europa”* este o carte editată prin anii ’70 în Italia (doh!) despre conceptul de Uniune Europeană, despre ce înseamnă mai multe naționalități, multiculturalism…

După cum se vede, harta „La nostra Europa” nu includea România. Dar din 2007 o include, nu?

Din 2007 am început să mă consider european înainte de a mă considera român. Iar experiențele din ultimii 15 ani, din 2007 și până azi, mi-au arătat că sunt mai mult european decât român.
Dacă „Ubi bene, ibi patria” (Unde e bine, acolo e patria), „patria” mea este Europa.

Când mi-e dor de „acasă”, merg prin „țara mea” cu Google Stretview.
În ultimul timp, de când cu pandemia, sunt unii care își filmează plimbările.** Iar cum mie îmi plac plimbările…
Am plecat aseară din Londra, am trecut prin Dusseldorf, apoi Roma.

 

Nu știam că Dusseldorf este atât de frumos. Am să mai merg! Iar după pandemie, am să mă duc și fizic.
Iar Londra… am plecat în 2008 din Londra, după un an trăit acolo, și nu credeam că am să vreau să mă întorc vreodată, nu mi-a plăcut. Dar după vizita de ieri… trebuie să mă întorc și fizic la Londra.

Știu, Londra nu mai e „La nostra Europa”… Nu contează, în vizită voi putea merge, nu? Mai ales că am și NINo la ei, am lăsat bani în bancă acolo…

Europa. Suntem europeni. Pentru mine este ca un privilegiu. Îmi iubesc țara, Europa. :)

 

Iar pentru a genera trafic și comentarii, care din duduile din poza de mai jos vi se pare mai „misterioasă”, mai elegantă, mai… în general, caracteristici care definesc o femeie.
Cameltoe, decolteu până la buric, sau rochie neagră? Care din ele „vă suscită un interes mai accentuat”? (citat din B.D., Toma Garagiu)

 

 

* cartea am cumpărat-o de pe o stradă din Roma, anticariat stradal, acum vreo 10+ ani. Voiam să învăț italiană, am căutat cărți pentru copii, scrise simplu. V-o fac cadou AICI, dacă vă interesează. În mod sigur am să mai scriu despre ea, pentru că are câteva pasaje interesante, care ar putea trece neobservate pentru cineva care nu a trăit în Italia.
Cartea ar trebui actualizată, tradusă, și pusă la dispoziția copiilor, în școli. Să fie materie la școală, opțională. (poate e deja?)

** useriștii. useriștii își filmează plimbările, nu-i mai satură diavolul!

 

P.S.: Știți articolele alea nasoale, că se moare de foame în UK? Din câte văd, filmat live, nu o duc chiar prost. Nu sunt deloc fan Brexit, râd când aud că Farage s-a pensionat chiar dupa ce „a câștigat”, dar nu pot să nu observ ceva evidențe.
Bine, e surpriză pentru mine să văd imagini din astea în Londra, eu mi-o aduc aminte altfel. De’, încălzirea globală:

 

P.S.2: indeciși la poza cu fetele? Ar ajuta la decizie daca aș pune încă două instantanee, cu londoneze „îmbrăcate în fundul gol”? (și acesta e un citat, dar nu mai știu de unde)

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

61 comentarii

  1. nostra europea aia nu contine nici spania, nici suedia, nici austria, nici inca cateva. asta daca ne limitam strict la granitele UE actuale. nici elvetia, nici norvegia….

    exact ce o scrie acolo o fi ok, dar eu zic ca nu e tocmai un exemplu…

    00
    • „Cartea ar trebui actualizată…” Cum ar fi ca elevii sa invete ce e aia Europa, Uniunea Europeana, ce cautam in ea, de ce…

      Dopo la seconda guerra mondiale gli Stati dell’Europa occidentale avevano perso l’importanza che avevano prima, mentre erano divenute molto potenti l’America (U.S.A.) e la Russia (U.R.S.S.).
      Di fronte a queste due grandi potenze gli Stati europei sentirono la necessità di unirsi per essere insieme più forti. Questo progetto non poteva realizzarsi tutto in una volta, come disse anche uno degli ideatori della Comunità, il ministro degli Esteri francese Robert Schuman nel suo famoso discorso del 9 maggio 1950. «L’Europa – egli affermò non si farà in un sol colpo, essa si costruirà gradualmente». Un anno dopo, il 18 aprile 1951, con il Trattato firmato a Parigi da sei Paesi (Belgio, Francia, Germania, Italia, Lussemburgo e Olanda) nacque la Comunità Europea del Carbone e dell’Acciaio (CECA).
      Si faceva cosi solo un piccolo passo verso l’unità europea perché si creava solo un mercato comune di due prodotti, anche se importanti, carbone e acciaio.

    • Cum zici tu. As putea folosi google translate. Limba aia mi se pare chiar mai stupida si imposibila decat franceza.

      00
    • :))) cand am zis ca invat maghiara (nu si ca imi place, dar asta e alta problema) mi-am luat injuraturi.

      acum ca zic ca nu imi place italiana imi iau injuraturi.

      practic un fel de muie steaua.

      felicitari, ati ajuns la nivelul unei galerii de fotbal :)).

      00
  2. In 1970 pariul era ca tarile din est vor devenii Republici Socialiste Sovietice.

    00
  3. Ce muncești în UK?
    Care este programul de lucru?
    Este adevărat că englezoaicele sar pe tine fără să stea prea mult pe gânduri și nici frumoase nu-s, mai exact și curve, și urâte, și probabil și proaste?
    Este adevărat că englezul de rând este mai prost decât românul de rând și ca procent sunt mai mulți proști la ei decât la noi doar că au mai mulți bani decât ai noștri dar sunt și mai agresivi și mai deranjanți în prostia lor decât ai noștri?
    Este adevărat că legumele și fructele nu au nici un gust, indiferent de unde le cumperi, iar carnea are gust a medicamente, vremea este căcăcioasă rău iar sistemul sanitar este mai prost decât al nostru?

    01
    • Și totuși 1 milion de români au plecat în U.K.

      10
    • ‘o imagine face cat 1000 de cuvinte’ indraznesc sa spun ca daca nu esti cu prea putini neuroni iti faci o impresie destul de corecta despre ce si cum din video-urile alea, nu e nevoie de ‘somebody told me that..’

      10
    • Absolut toate cele de mai sus ce rezultă din întrebările puse de mine sunt afirmații făcute și confirmate în videourile de pe YouTube al unui român plecat acolo cu tot cu familie, pe numele lui Constantin Ivan iar canalul se numește tot la fel.
      Prin urmare nu „mi-a zis mie cineva” ci asta spun românii plecați acolo.

      01
    • Am uitat să zic, partea cu englezoaicele a fost parțial afirmată și confirmată de IT-istul de pe blogul opencube.

      Iar partea cu englezii cum că sunt enervanți de proști a fost confirmată și afirmată de ambii producători de conținut media.

      10
    • In momentul in care intelectualitatea ta sta la coada la butelii si mancare, si nu are caldura, in timp ce intelectualitatea „ălora” nu are problemele astea, ce „produse mentale” vrei sa produca prima entitate?
      Faptul ca suntem mai prosti decat englezii nu e o problema… adica, am avea o scuza.
      Cum gandim azi e o problema. Dupa ce ca suntem rupti in cur, si prosti, avem si pretentii.

      01
    • @Crimsonware, cred ca e mai mult ‘muh privilage’ si restul ce tine de ‘cultura’ a avea si nu, a dori(de la noi din ro), nu cred ca e vreun loc pe planeta asta cu prea multi oameni destepti (afara de niste campusuri de facultati) in rest cam peste tot musteste prostia,
      practic daca faci o mica simulare logica la cum s-ar comporta unii care au si nu duc lipsa vs unii care nu prea au si isi doresc cam iti dai seama singur cum vor fi reactiile

      00
  4. La inceput, Crimsonware a intrebat de curve, de proşti, de banii, de legume fructe carne, de vreme si de sistem sanitar. This has made a lot of people very angry and been widely regarded as a bad move.

    01
  5. Pavelele de 60 sunt suficiente pt masina, mai groase trebuie doar dacă ai trafic intens sau de tonaj mare. Pt curtea casei rezista o perioadă și cele de 40, dar sunt de evitat. Nu sunt profesionist, însă am întrebat un tip care lucrează la un mare distribuitor.

    00
  6. Vezi ca ai postat in alta parte.

    00
  7. Eu caut o fata sa ma pună cu botul pe labii! Am scris unde trebuie?

    00
  8. Ahh anii ’70, cand berlinul (macar juma’ din el) isi asuma marxism-leninismul, nu ca azi.

    00
  9. domle, majoritatea suntem impotento-maniaco-cumpulsivo-depresivi complet, cu piele, nu vad io cata controversa produci dumneata cu stimabilele.

    dar stai, ca m-ai provocat cu Europa. e faina domle, sunt si eu mandru cetatean al ei, o sa mor in ea si de trait tot in ea pana atunci. e relativ mica, multa diversitate culturala, culinara, e faina.
    hai ca o mai duce inca 30-40 de ani pana ne caram noi.

    00
  10. Europa. Suntem europeni. Pentru mine este ca un privilegiu. Îmi iubesc țara, Europa.

    Europa aceea a ajuns acolo fără mizeriile comuniste.

    00
  11. ”Cameltoe, decolteu până la buric, sau rochie neagră? Care din ele “vă suscită un interes mai accentuat”? (citat din B.D., Toma Garagiu)”
    Deși m-am căsătorit cu o tipă care purta blugi strâmți pă cur, am fost mai atras de ea atunci când purta o rochiță simplă, înflorată și mătăsoasă.
    În rest, io zic că România merge, mai lent, dar merge spre “La nostra Europa”. Zic asta pentru că văd pe la noi tot mai multe șantiere prin orașe blocate în trecut de mafiile locale, lucrări care sunt finanțate azi de fonduri europene de la canalizări, apă, asfaltările drumurilor de pământ , recondiționare termică a blocurilor vechi, iluminat public, etc…
    Dau ca exemplu orașul Uricani, jd. Hunedoara.
    Problema pe care am văzut-o pe ”teren” ar fi că că firmele duc lipsă de personal calificat și fac lucrările pe sistemul pur românesc ”lasă că merge și așa” și la recepția lucrărilor se merge pe sistemul că ”o să vedem noi”.

    00
    • Yo am o mică dilemă… Unde să investesc???? În România cu banii jos SAU în Uniunea Europeană cu credit la bancă pe 30 de ani?? Vali…. I need your help… bitte.

      00
    • WEBDOLLAR!!!!

    • e o spalare a raului, avea dreptate Foucault cu grid-ul lui

      00
    • @vali riscul e prea mare… Întrebarea rămâne deschisă.

      00
    • Laur, investeste in tine. un curs de programare sau de condus tractoare sau de limbi straine. orice. bazeaza-te pe tine, nu pe performanta unor straini al caror singur scop este succesul propriu, nu al tau.

      00
    • @thebblack … Investiția în mine se face în fiecare zi… Am în plan un curs de CNC… Întrebarea e pentru…. next 8 – 10 ani…

      00
    • Mergem in marsalier inapoi spre anii 90. Cu smartphone, instagram si titok dar si cu scheme piramidale de toata jena, pietre aruncate prin geam si asasinate in public.

      00
    • @vosidit98 … ești nefolositor…ca și PSD

      00
    • Nu, nu mergem spre anii ’90. Anii’ 90 nu se vor părea glorioși. Civilizația vestică din Europa, așa cum ne referim la ea, este în picaj. Probleme multiple sunt majore. Țările care dirijau continentul sunt în derivă. Franța, Germania, Italia a fost mai mult sau mai puțin mereu beată. Migrația, politica catastrofală a energiei (mai ales în Germania), dezbinarea societății, lipsa viziunilor clare, lipsa politicienilor buni, deindustrializarea vestului, lipsa de competente în tehnologiile de viitor (genetică, biochimie, ai, chiar și oldschoolul IT), dezlipirea de aliați ( în mod special USA), parteneri strategici faliți moral și economic (Rusia și gazele, banii Chinezilor), nivel de educație care scade, birocrație și corupție în creștere în toată UE. Btw-Germania are după RP Chineză și RP a Coreei cel mai mare parlament din lume. Și asta x16 ca sunt 16 landuri. Miniștri, vice miniștri, locțiitor, politruci, etcȘi mai sunt.

      Cineva întreba unde să investească. Eu as investi în afara UE. O adresă în UK nu strică.

      00
    • ba da ce pesimisti =)) ce avetz ba, daca nu da bomba chinezu va garantez ca nu mergem spre nici un 90 -60 -1800.. mergem spre 2100 si va fi din ce in ce mai bine, numai aia care vor sa fie daci liberi nascuti vii si fanaticii religiosi vor avea impresia ca traim apocalipsa

      00
    • Precum spunea si exconcitadinul AlexF, Germania s a cam tras pe koor cu Merkel.
      Digitalizare praf, aparat birocratic de plangi, energie regenerabila de abia din ….2038, imigratia cat cuprinde si mega probleme de integrare. Plus o mega lene, ce mit german de muncitori…Poate in Bavaria sau Bad W. Estul Germaniei e praf. Praf. Nu vad bine Germania. Altfel, destepti britanicii ca s au desprins din aparatul asta birocratic al UE
      SI nu inteleg relatia ciudata a Germaniei cu Rusia. In fine. Am speranta sa creasca Estul si Polonia si Cehia o duc bine.
      Cred ca e momentul ca Germania sa se trezeasca. Sa vedem cine iese maine…desi din inertie, tot aia vechi vor iesi. Ca e mai comod.

      00
  12. Paragraful cu biletele de tren mai ieftine in italia decat in germania sau olanda cred ca a fost inspiratia pentru conducerea CFR.

    Dar cum nu prea stiau italiana au decis ca asta inseamna preturi de Italia, conditii de Bombay.

    00
    • CFRul a decis prețuri de Germania și service de Germania.

      00
    • Eu am fost cu rapidul asta vara pana in Sibiu si a fost super bine. Chiar mi a placut. Nasul vorbea engleza. Isi pierduse un polonez telefonul si nasul l a recuperat si cumva a data de ala. Nota 10.
      Este prima data dupa multi ani cand chiar mi a placut f mult in Bucuresti si in Romania. Bravo ( bine, eram totusi in vacanta dar zic)

      00
  13. Eu sincer ma asteptam la mai mult de la UE. Nu ma intelegeti gresit, nu ma asteptam sa ne dea pomeni si chestii moca. Ma asteptam sa ne ajute/impuna sa starpim coruptia si sa ne facem infractura, 2 capitole unde suntem pe aratura rau. Overall eu as fi pt un guvern european centralizat. Suveranitatea noastra este foarte prost inteleasa intern, de 30 de ani inseamna doar cum sa fur mai mult in 4 ani de mandat la conducere.

    00
    • „Ma asteptam sa ne ajute/impuna sa starpim coruptia” boss, ai impresia ca mai la vest nu sunt corupti? se vede mai putin pentru ca au mai mult si iarasi s-au nascut cu mai mult si nu vad nevoia sa fure tot ca ai nostri, ca e plin peste tot de coruptie, practic daca spui politic spui coruptie =))

      00
    • @NIX: în Austria parandărătul e de maxim 1%, nu 95% ca-n România.
      Nu zice nimeni că nu-i corupție, doar că bețivii și târfele austriece au răbdare, pe când cei din Rimânia vor ultima fiță înainte de apariția pe piață.

      00
  14. Bre Cristici,Dusseldorf e creme de la creme al DE, fitze maxime. Pt aia bavarezii sunt niste vieți țărani.

    00
  15. In anii 70,” la nostra Europa” era Piata Comuna,nu Uniunea Europeana.O organizatie strict economica,cu tari suverane cu moneda proprie,nu porcaria marxist-ecologica din ziua de azi.Pe vremea aia,nivelul de trai din Portugalia si Spania era sub nivelul Romaniei.Portughezii faceau zidarie in Franta,spaniolii munceau in agricultura in Franta(cum fac romanii cu sparanghelul).Getmania era plina de greci si italieni care faceau muncile pe care le fac astazi romanii sau bulgarii.Irlanda era cea mai saraca tara a Europei.Inca se emigra masiv in America din Italia,Grecia,Irlanda din cauza saraciei.Italienii munceau “ la negru” in Elvetia si erau expulzati atunci cind erau prinsi.Nu era deloc roza viata din “ la nostra Europa”.Dar era libera de politic si-ti oferea sansa sa-ti cauti norocul.

    00
  16. @cristici

    Am un video interesant care nu știam cine l-ar aprecia, cred că tu l-ai aprecia și se mulează pe subiect, deși cred că ar merita articol separat.

    Cam cum arată călătoria spre Berlinul de Vest, venind din Germania federală. Ar trebui arătat la toți anti UE și la toți anti-mascații cu drepturi ce însemna control și cât de aproape e de noi perioada ai de fapt. Multe din mașinile ce apar în clip le mai vezi si azi pe străzi, mai ales la noi.

    https://youtu.be/QS1xvtLV8Xw

    Detaliază ce procedură trebuia urmată ca britanic ca să ajung la berlin. Ce mi s-a părut interesant a fost că britanicii discutau exclusiv cu sovieticii, pentru ei autoritățile germaniei de est nu avea nici o autoritate.

    Și azi călătorim liber fără nici o restricție (exceptând covid evident) în toată europa…

    00
    • din articol: „In the Israel Hayom interview, he recalled feeling hurt by how, in his account, his parents didn’t worry about him while he was serving in the army during the fighting with Hamas. Living with other soldiers who had made aliyah, he noticed how “they received telephone calls nonstop from their families,” Goldhammer said. It strengthened his resolve to be Jewish.”
      eu cred ca problemele europei de vest au o radacina acasa si nu in numarul de imigranti, oamenii sunt reci inclusiv cu proprii copii si relativ indiferenti fata de culturile lor. Nu ma mira deloc traseul lui Ciocan de Aur. Pur si simplu s-a dus undeva unde e dorit.

      00
  17. Când mi-e doar de locurile prin care am fost, folosesc asta https://driveandlisten.herokuapp.com/ .

    00
  18. Europa anii’ 70: ETA ( de stânga), Brigăzile Roșii (stânga), 17 N (stânga), Fracțiunea Armata de Eliberare (stânga), IRA (naționalistă). Spania, Italia, Grecia, RFG, UK.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.