Ce proastă-i mă-ta!

(citiţi pe propria răspundere. limbaj licenţios)

Dacă nu era proastă, nu făta un dobitoc care latră cu fiecare ocazie că nu am reclamă pe blog, deşi orice imbecil, adică inclusiv tu, poate vedea că am. Da, ştiu, tu nu ai, dar asta nu e din vina mea.

Asta una.

Doi. Nu ţi se pare ciudată asemănarea dintre tine şi Marian Simion? Serios, nu e un pic dubios că sor-ta a iesit curvă şi tu semeni cu Simion? Înţelegi unde bat?

Trei. Uite încă o dovadă e mă-ta e proastă. Nu e prima oară când faci din astea, nu-i aşa, prostule ieşit dintr-o mamă mai proastă?

Patru. Tu eşti plătit din bani publici, ăia pe care Voiculescu i-a furat din conturile poporului. Banii cu care a pornit televiziuni, radiouri şi ziare, ca să ai tu unde munci. Să îţi intre bine în cap asta.

Cinci. Mă-ta cu care stai la 35 de ani nu te-a învăţat să nu te caci pe tine că alţii au fiţe în timp ce tu porţi tricouri cu numele tău pe ele, prostule? Ca şi la anvelope, tot mă-ta aia proastă te-a învăţat să nu îţi iei şi apoi să nu poţi pleca cu maşina, prostule care eşti tu prost cu mă-ta!

Şase. Că mă-ta te-a făcut prost nu am dubii, numai o proastă putea ţine un bou 11 ani la facultatea de cibernetică şi el, dupa atâta timp, să nu ştie ce face tasta “num lock”.

Şapte. Cât de proastă să fie mă-ta să fete un cretin care e deranjat de propaganda lui Băsescu de pe net încât să nu vadă că şi el e plătit să facă propagandă, chiar mai gheboasă şi mai abjectă decât cea de pe net? Nu, serios, cât de proastă să fie mă-ta?

Opt. Dacă laşi în pace proştii, continuă să te înjure. Muistul trebuie să înţeleagă că nu doar el mă poate înjura de mamă, şi eu îi pot lua la pulă familia. Nu ma costă nimic.

Deci, stimabile jegos, rămâne cum am stabilit: dacă eu n-am reclamă pe blog, mă-ta e proastă, sor-ta curva şi tu eşti frate vitreg cu Simion.

ps: dacă nu ştiti, abţineti-vă din comentarii de genul “dar vai, dragă, cum poţi înjura aşa”.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

160 comentarii

  1. BRAVOOOOOOOO!Spagatistul injura fara scrupule pe oti ce-i care-l critica…si mai vorbeste despre dictatori.

    00
  2. Oare cand o sa conduci si tu Lexus?:)))

    00
  3. . E o vb mare. Pentru a recunoaste un prost tre sa fii mai prosta ca el. Zoso esti… tare……tare rau,…… App..;nu te supara…ce gust are Bas?escu ???

    00
  4. NOU
    #5

    Daca ar avea mai mult bun simt, Badea ar fii mai iubit. Sau poate asta e un joc…

    00
  5. raspunde-mi sincer…ce o sa faci cand o sa te vezi cu el face to face…..el oricum o sa aiba instinctul sa-ti rupa capul…nush tu ce ai sa faci…….
    PS:nu-s fan badea…dar am asa o curiozitate

    00
    • @americanu: o sa imi suga pla. omul e un laş. a avut de atatea ori ocazia sa isi arate muşchii si a dat bir cu fugitii. uita-te la el cand e invitat la gâdea ce căţeluş cuminte e.

  6. Cica, sa nu te pui cu SPAGATISTU’ ca te coboara la nivelul lui si dupa aceea te bate cu EXPERIENTA.
    DA Penele, Penele le mai are?
    Cu stima.

    00
  7. esti taran si tu, nu am ce zice.

    00
  8. Ce zice in primul clip?
    „..pai ala ia bani de la mis..”
    de la mis-ce? ca se intrerupe audio-ul.

    00
  9. Asa! Smardoiala vreau.
    Se gasesc si argumente de genu „te-ai coborat la mintea lui…” dar imi place cearta asa ca nu te lasa mai „presus”.

    00
  10. @ Zoso ai facut cel mai fain serviciu pluralului retard de pe Antene. Nu ma astept sa primesti injuraturi sau referiri la origini insa undeva in ancestralul mamei lui de cretin, ma indoiesc ca va pricepe cate ceva. Raman la ideea ca instinctele se transmit de la o generatie la alta doar daca nu are semnal la televizor. Vorbeste cu mama dobitocului si nu-ti pierde vremea cu encefalopatul…

    00
  11. @Victor Dulu – nu bunul simt ii lipseste, ci inteligenta.. ;) cu desavarsire chiar!

    00
  12. Data viitoare să ne spui cum își bate amanta. plzzzzzzz

    00
  13. nu cred ca mama lui e de vina pentru ce face el. e adevarat ca pe oricine il atingi mai usor cu asa ceva, dar cred ca tot ce face e responsabilitatea lui iar mama sa nu are nici o legatura.

    e razboiul vostru nu al mamelor

    00
  14. pe mine ma distreaza dictatura de pe blogul sau: publica doar ce ii convine. daca nu esti in asentimentul sau …hai pa!

    00
    • @dennis: asa e peste tot. diferenta e ca eu nupublic comentariile injurioase, el publica nici pe alea logice.

  15. Inteligent discursul asta. Tu esti prost. Ba tu esti mai prost. Ba ma-ta-i si mai proasta. Keep up the good work dude!

    00
  16. Badea e un lingau , sa fii prea prost sa nu iti dai seama . Dar n-am inteles faza cu Simion … te iei de el ca e urat si seamana cu suedeju’ ala sau cum ? imi scapa mie ceva ? pentru ca , cu tot respectul , nici nu nu esti vreun Tony Banderas , fara suparare .

    00
  17. NOU
    #21

    Superb. Bitch be trippin’ !

    00
  18. Filmuletul de pe trilu nu mai are sonor de la sec. 16 .

    00
  19. bariz robert s-o luam toti in pla pe mata.Nu intrati pe link-ul pus de bariz robert

    00
  20. Propun o campanie numita „Sa ne bagam pla in Mircea Badea”. Poate chiar un joculetz in Flash, in care sa arunci cu puli in el.

    00
  21. Cand ai pomenit de Marius Simion, am crezut initial ca ala-i ta-su baaaaa :)

    00
  22. esti tare ca ai monitoru in fata… mai mult ca sigur

    00
  23. @zoso: Cred ca ar fi mai bine sa stergi link-ul de la comentariul #22

    00
  24. zoso,te iubesc!! m-am racorit citind postarea ta! sint de acord cu tine pina la ultima virgula. badea e un nimeni ratat si frustrat.

    00
  25. Ma intreb cine a injurat pe cine prima data? Cine a aruncat primul cu piatra? :) Paradoxal si tu si el sunteti injurati…

    00
  26. E complet varză dobitocul în ce privește atât calculatoarele (nu-mi vine să cred c-a făcut 11 ani cibernetică), cât și altele conexe. Se mira ca boul cândva (am văzut un clip pe YouTube, nu mă uit eu la el, doamne-ferește) de cineva care avea vreo 100 de friends pe hi5 (îi făcuse un fan cont). Asta când sunt unii din România cu vreo 100-200k de preteni anonimi, și alții/altele (mai ales) pe afară cu mai mult de 500k.

    Dar un exemplu extrem de bun de cât de bou e omul găsiți aici.

    Ce să-i ceri, prinde la mulți pt că e reprezentativ pt mediocritatea imbecilă care există în proporție de cel puțin 30% în orice popor.

    Pt cei care spun că Zoso n-ar trebui să se coboare la nivelul lui: nu e la un nivel chiar atât de jos, dar problema e că sunt unii oameni atât de idioți pt nivelul lor, încât trebuie să ai răbdarea sfinților sau răbdare de prost să nu ripostezi. E ca un ciutan obraznic care până nu-l bați nu se calmează. Chiar nați avut de-a face niciodată cu oameni cărora să vă vină să le strigați în față cât de proști sunt??? Cum ar fi, dacă ar fi un pic mai deștepți, ai putea să le explici cât de imbecili sunt!

    00
  27. Semanati foarte bine desi nu va dati niciunul seama de asta.

    00
  28. 4. …nu cred ca emisiunea lui merge pe minus. mai mult ca sigur ca produce bani. mai ales ca a luat si niste premii cum ca ar fi cel mai bun la d-astea.

    00
  29. @ionel: la ce anume seamănă, fii mai explicit. La felul cum înjură? Nu-i relevant, toți bărbații știu să-njure. La faptul că nu se lasă niciunul? Iar nu-i relevant, am scris mai sus de ce – badea de prost, Zoso nu suportă proștii. Altceva? Poate ne lămurești, dacă aveai vreo idee clară în cap când ai spus asta…

    00
  30. zoso, sterga ma comentariul lui Bariz Robert.
    E virus, futulingurademuist.

    00
  31. Dar, vai, dragă, cum poţi înjura aşa :-D

    00
  32. Da’ pana la urma te plateste Basescu sau nu? :D

    00
  33. Ezertor, scoate-ti limba din dosul lui zoso.

    00
  34. …si nici bani nu ia cu mana intinsa ci subtil pe la spate.

    00
  35. Si sunteti din nou la acelasi nivel :))

    00
  36. exact ! toate ca toate … dar totusi … pune si tu o poza cu fluturasul de la base :)

    00
  37. Asa Zoso arde.l!

    00
  38. Zoso.. cred ca ne referim la aceasi emisiune. Omu ala e penibil..
    Mircea Badea, omul fara planuri…

    00
  39. Inca n-ai inceput sa primesti comentarii de tipul „bei blogarashule!”? :)

    00
  40. Auzi dar din cate mi-amintesc de-aseara el n-a pomenit numele nimanui.

    00
  41. @zoso: n-am idee de ce spui tu cu Simion, dar se pare că tot neamu’ lu’ badea e cu probleme la căpșor, s-or fi căsătorit verii între ei și-au făcut copii? :) Ia priviți ce rudă sclerozată are… 8O MUST WATCH :razz:

    00
  42. Bei blogarashule, vezi ca linkul pus de dobitocul de la #22 e o tampenie din aia care iti deschide ferestre si nu te lasa sa inchizi pagina.

    00
  43. NOU
    #47

    esti tare, bravos, stii sa injuri ai imaginatie.
    Asa, da-i cu mizerie in el, fa-l sa se simta prost, fa-l sa planga de durere sufleteasca. Curvasaraie la el in neam, si ma-sa si sor-sa si matusa-sa etc.

    Abia astept sa aud cum te-a gasit prin vreo parcare la hipermarket si te-a duduit bine bine.
    Frustrati: amandoi. El in schimb face multi bani pentru ca rade de tine. Tu te faci de cacao incercand sa te mentii pe linia de plutire.
    Si una de final. Destept e ala care nu da doi bani pe jignirile altora si isi vede de viata lui.
    Dar asa e firea ta, iti place sa te iei in gura cu toti. Pana cand o sa ti-o iei in gura la propriu. Fii mai intelept, hai salut

    00
  44. NOU
    #48

    nu e ok sa il injuri, sa il bagi in seama, cel putin nu atat de mult. insa e FOARTE BINE ca mai sunt oameni care vad ce imbecil prost jegos taran obidit e cacanarul asta. Mu*e mircea b cu cacat ! crede-am, sunt multi care il scuipa in ochi daca il intalnesc pe strada.

    00
  45. „patru” e de antologie.
    cred ca in alta viata ai fost komisar sovietic…

    00
  46. O sa te acuze de „cooperativa” cu Huidu. :P Clar!

    @zoso: ma intreb cate injuraturi ai taiat azi la moderare?
    Ne faci un print ca „sa ne radem” un pic?

    00
  47. @Shurik’n: Buna ideea ta. La nevoie vei avea un soldatel in plus :D

    Cat despre ‘nea Badea…
    1. Era cat de cat interesant cand facea emisiunea lui asa cum trebuie. Adica „In Gura Presei”. De cateva luni bune insa, nu zice nimic altceva decat de Basescu. Cat e de naspa, ca tara-i de cacat (nu stiu de ce nu emigreaza daca nu-i mai convine), ca totul e pe dos, etc. Ok. Cu totii vedem ca tara asta se duce de rapa, cu totii stim ca atat Baselu cat si ceilalti au furat, fura si vor fura din banii publici indiferent ce culoare politica au.
    E foarte grav insa ce face „domnul” Mircea Badea. El vrea sa para un personaj fara tenta politica, cu adevarat echidistant fata de toate partidele si care nu face nici un fel de propaganda. Aceasta atitudine ar fi de apreciat si de laudat daca sa-r concretiza in FAPTE. Insa Badea nu face altceva decat sa linga adanc curul sefilor de la cel mai mic la cel mai mare, poate, poate primeste si el o firimitura mai mare. A devenit angajatul tipic de multinationala. Umil, credincios, fara initiative proprii. Si nu Badea, sa-l injuri zilnic pe Base nu se numeste initiativa. Noi te credem ca astea sunt ordinele, dar las-o mai moale, ca sa-r putea ca si cretineii care te urmaresc sa inceapa sa-si dea seama ca nu faci nimic altceva decat propaganda pentru al tau sefulet.
    2. A denigra anumite persoane doar de dragul rating-ului nu inseamna jurnalism ci mai degraba prostitutie. Nu vreau sa ii tin partea lui Zoso, dar e prea disperat sa critice pe toata lumea care ii spune ceva care nu ii convine. A fost penal cand s-a retras din „cacatul” de Zelist, a fost si este penal de fiecare data cand se lauda cu audientele si traficul lui (am spus-o si eu intr-un post, au spus-o si altii: trafic.ro se manareste fluierand) si nu in ultimul rand este penal cu propaganda pro-toyota. Stim ca ia niste bani de la ei dar nu trebuie sa confundam o marca auto ce se remarca prin FIABILITATE cu una ce se remarca prin PERFECTIUNE.
    Mai sunt multe de spus, dar nu cred ca are cineva chef sa citeasca pagini intregi.Poate cu alte ocazii.

    00
  48. nu inteleg de ce tot mai „discuti” cu idioti de genul ciutacu, badea etc. tu inca n-ai observat ca astia sunt niste huligani mici deveniti peste noapte „mari ziaristi”? sa fim seriosi. plus, sigur se gasesc cativa care sa-i invete maniere pe indivizii astia. si asa s-ar termina povestea.

    00
  49. @zetu: deci nu e voie să fii de acord cu cineva, să-i recunoști meritele, înseamnă că…
    Știi că doi oameni nu pot avea exact același coeficient de inteligență, deci neapărat unul din ei e mai deștept. Dacă tu crezi că Mircea Badea e ăla, n-am ce să mai spun. Dacă nu, care-i problema ta că eu dau Cezarului ce-i al Cezarului? Trebuie fie să ne mușcăm precum câinii, fie cel mult să fim cât mai rezervați cu putință, nu?

    De ce le spui prietenilor „La mulți ani” de ziua lor, îi lingi în cur! Hai că exagerarea asta a mea e perfect echivalentă cu ce-ai spus tu.

    00
  50. Tipic romanesc, morom3ttu il urecheaza parinteste pe Badea, cu un aer de superioritate, dar el e atat de idiot incat repeta de doua ori aceeasi greseala flagranta de gramatica.

    Cat despre Badea vs. Zoso. Badea e platit din banii pe care-i produce. Nu l-am vazut niciodata sa pupe-n dos vreun lider politic. E drept, pe Voiculescu il menajeaza, si-a si explicat de ce. Explicatia mi se pare de bun simt. In rest, a dat in toti, fara nicio rezerva. Pe cand tu, ti-ai exprimat clar ca vei vota cu PDL-ul, si automat ii indemnai si pe ceilalti sa faca asta. El a spus un singur lucru, nu-l votati pe Basescu, n-a indemnat pe nimeni sa-l voteze pe Geoana. Si da, si eu tind sa cred ca tre’ sa ai ceva beneficii de pe urma articolelor in care tragi cu puterea.

    00
  51. Eu cand ti-am zis pe twitter ca-i poponar…: https://mobile.twitter.com/CosminZodila/status/14723102014

    00
  52. stiu ca poate pare un sablon, dar ce ar face badea si zoso pe o insula pustie …

    00
  53. @zoso, sa fim seriosi, ieri dadeai pe twitter cum ca Udrea i-a ownat pe penelei, cu datoria lui Patriciu. Desi e jenant pentru un guvernant sa se lamenteze cu „daca ala ar plati”. Pai nu merge cu daca.. Faci tot ce tre’ sa faci ca sa plateasca, nu plateste, il executi. Asa ca madam udrea a supt pla cu doua guri.Esti clar partinitor cu guvernarea de acum, pe cand Badea nu cred sa fi tras vreodata c-o guvernare. Repet, a dat in toti. Dar pana la urma nu-i nicio problema ca esti cu ei, dar tre’ sa-ti si asumi chestia asta.

    00
    • @zetu: tovarase, am subtila impresie ca ma confunzi. am zis eu ca nu sunt cu basescu? n-am zis. in schimb, nu am indemnat pe nimeni sa voteze cu cineva. ah, normal, ca la ziar sau la bere cu prietenii, mi-am expus parerea si optiunea politica. tu ai luat nota de ea si ai facut ce ai vrut. nu da vina pe mine ca tu ai votat cu prostanacul si acum se taie pensiile, ca un e nici o legatura. si nu, nu sari din una in alta, ca aici vorbim de mama lu badea, nu de basescu.

      cat despre spagatist, normal ca n-are cum sa fie cu psdul, din moment ce pe mana lor a pierdut fabrica de chibrituri. si nici cu a lui basescu, ca e platit sa il injure. dar ia sa se impace unii cu altii, sa vezi ce drept moralist devine dint-o data.

  54. Chiar eram curios cand o sa apara replica, mai ales ca la un moment dat ma uitam la emisiune cu cineva care era mandru tare de „ce le zice Badea” si pana la urma l-am trimis sa se convinga cu ochii lui ca tu face bine mersi reclama pe blog.

    Apropo, am vreun IP banat la tine? Ca am comentat de pe celalalt calculator pe care intru la alt articol si nu mi-au ajuns commenturile aici. Garantez ca n-am spus tampenii.

    00
  55. @zoso, sa nu fim naivi. Ca-ti place sau nu-ti place, esti formator de opinii. Oamenii te citesc zi de zi, si-si formeaza pareri si-n functie de ceea ce scrii tu.

    00
    • @zetu: sunt doua lucruri diferite.

      1. eu am megane.
      2. eu mi-am luat megane, e un lucru tare de tot, trebuie sa va luati si voi.
      pe care dintre cele doua situatii le recunoşti tu ca s-au intamplat la mine pe blog?

      da, uite, asta e ce vrei tu sa speri ca am zis eu vizavi de basescu

  56. NOU
    #63

    Zetu are dreptate: esti un mogul (de)formator de constiinte,
    zdrobitor de vise tineresti, burjui.
    Sugi sangele poporului.
    Faci numai rau. De aia ne merge in halul asta.
    Asa nu se mai poate, domne!
    Alo, OTV-ul?

    00
  57. „asa e peste tot. diferenta e ca eu nupublic comentariile injurioase, el publica nici pe alea logice.”

    De unde si expresia:

    „o sa imi suga pla. omul e un laş. a avut de atatea ori ocazia sa isi arate muşchii si a dat bir cu fugitii. uita-te la el cand e invitat la gâdea ce căţeluş cuminte e.”

    Si oricum, cred ca esti neam cu monstrul din NumLockNess!

    00
  58. @ezertor: Eu zic ca Ionel are dreptate… trecand peste partea cu cat de tech-savvy (nu) este, badea face bani din „In gura presei” tocmai pentru ca suntem o tara de dobitoci carora ne place sa ne plangem de mila si sa ii injuram pe toti cei ce ne conduc.
    Nimic nu se intampla din vina noastra…. totul e vina altcuiva…
    My point e ca fiecare discutie in contradictoriu cu zoso sau oricine altcineva ii mareste audienta. Stiti foarte bine ca la noi circul prinde – asta e singurul fel de enetertainment care ne place.

    @zoso: Amandoi profitati de pe urma acestei polemici.
    De asta zic ca sunteti asemanatori ca si caracter… chiar daca aveti pareri opuse.

    00
  59. Fain pă laptop mă Badea ? îi fain, nu ? te-n kkt de hipertensiv. Înţeleg de ce gaza Hitler oameni, să nu apară d’ăştia ca tine, coae. $@L BO$$

    00
  60. Lasa ca Badea la bagat pe tasu in reclama ca nu-i mai ajungea pensia, ah !!! si vinde bilete de avion pe blog.
    Daca smardoiu de Badea ar disparea din spatele sticlei si ar fi pus in situatia sa traiasca din blogarit sau din altceva in 2 luni maxim ii vinde si trabantu lui tasu din reclama aia de cacat :))
    Aici este diferenta pe care unii cretini care il pupa in cur nu isi dau seama, ca Badea e un ratat care citeste ziare, altceva nu face, aaa… unii cretini simt nevoia unui reprezentat in media care sa il injure pe Base ? atunci inseamna ca sunt la fel de retarzi ca si Badea, iar cine se aseamana se aduna.
    Parca il si vad pe smardoi cum se uita el la pumnul lui strans si zice: ahh !!! Zoso, daca ai stii tu cati preteni am cu centura neagra si smardoi de cartier in spate, cand te prind iti rup capul :)))

    Ps: Zoso, ai uitat sa mentionezi punctul 9
    Cat de prost poti fii ca pe prima pagina sa scrii Mircea Badea iar sub nume adresa din bara :))

    00
    • @Trefla: mai sunt multe, gen „badea are o mama atat de proasta incat si-a luat pistol cu glonţ de frica oamenilor pe care i-a enervat”. dar le pastrez pentru data viitoare.

  61. Nu stiu cati il injura pe Zoso si cati nu, insa retarzi rasar la mine.. Astai care mereu trebuie sa aiba o opinie despre ORICE

    00
  62. Shit, am uitat sa scriu in postul dinainte, propune-i la smardoi sa se duca la schimb de mame :)) poate isi revine.
    Si mai am o propunere pentru libidinosu de Ciutacu de data asta, vreau sa il vad la un reality show online, adica filmat non stop tot ce misca, si cand iese la o bere cu amicii si la o cina cu prietenii de familie gen evazionistu de Tender, chiar… oare Ciuatcu era prieten de familie cu evazionistu de Tender pe cand acesta era chelner iar Ciutacu cadea pe sub masa si cand isi revenea ii arunca 5 lei pe jos ? iar de atunci au ramas nedespartiti :))

    00
    • @Trefla: cred ca s-au cunoscut pe vremea cand ciutacu era un fomist trist, iar tender un afacerist cinstit.

  63. Bă zoso, tu vrei s-o transformi pe mă-sa în Chuck Norris ?!

    00
  64. Nu aveti voie sa ziceti de CIUTACU aici.. E o doamna bine..

    00
  65. pff.. vezi ca mi-ai sters ultimu comentariu din greseala… …

    00
    • @.pm: nu, am explicat in ps-ul articolului ca nu e indicat sa te bagi in lapte daca nu stii despre ce e vorba.

  66. ah, cacat, nu mi-am dat seama. se pare ca restu de comentatori stiu despre ce e vorba. hm. nu mai insist.

    00
  67. @zetu: Imi cer scuze daca ti-am lezat retina cu eventualele greseli. Nu ma bat cu pumnul in piept ca scriu perfect si nici nu am chef sa stau sa corectez un comentariu. Am lucruri mai bune de facut. Amuzant e ca din tot comentariul respectiv tu ai remarcat greselile, m-ai apostrofat pentru ele, insa nu ai avut nimic de obiectat la ceea ce am spus. De aici rezulta ca esti oarecum de acord (cu toate ca ulterior vad ca ti-ai schimbat ideile).
    Referitor la Badea, nu, nu il urechesc. Are parinti, prietena, sora (catel, purcel si toti cei care mai locuiesc cu el sub acelasi acoperis) care sa faca asta. Eu doar subliniam IPOCRIZIA de care da dovada tot mai des.
    Nu inteleg de ce insisti sa-l lingi pe acest domn. Tie chiar iti place emisiunea aia a lui (ma refer la cea de acuma)?
    p.s. Repet, NU ii tin partea lui Zoso aici.

    00
  68. Omul a început să fie prea, prea prost (v. şi recentul episod cu Kamikaze). Prin urmare, da, la mai multe mui din-astea! Deşi aş prefera să ne concentrăm pe alte subiecte.

    00
  69. Indiferent de ce zice Badea, indiferent de ce replica Zoso, un lucru e sigur: Badea e un frustrat de labagiu furios. Linge curul unui fost securist si are tupeul sa faca gargara ca nustiucine n-are reclame pe site si deci, prin consecinta, il pupa-n cur pe Basescu. Badeo, Bruma o arde cu Vantu fraiere! Chilotii aia Calvin Klein de ti-i cumpara tie sunt din maruntul pe care i-l lasa bodyguardul lui Vantu pe noptiera dupa ce abuzeaza de ea!

    00
  70. l-am ignorat cateva luni, dar se pare ca vrea cu toata fiinta lui sa imi bag pla in ma-sa.

  71. Eu totusi nu inteleg de ce se mai ia Bada de aia de la Realitatea (Piticu merita-uitati-va numai la video postat de el mai sus) din moment ce astia vad ca-l invita pe Videanu si-l traga de floci in direct etc…Cred ca Badea,in furia lui onanista simte nevoia sa butoneze laptop-ul ala intr-una si sa-si verifice rating-ul si cum Voiculescu nu-i plateste pe aia de la Nielsen decat sa-l compare cu Ora de foc, latra si el la ce are…

    00
  72. Count me in. Poate punem de un gang-bang

    00
  73. Cred că cel mai mare noroc al lui Badea e faptul că nu îl ia nimeni în serios. Altfel, era de multă vreme într-un scăunel cu rotile ori prin vreo groapă. În altă ordine de idei, când eram mai mic aveam un vecin care înjura pe toată lumea şi apoi o lua la fugă. Nu conta pe cine înjura… avea el o plăcere să frece ridichea altuia. Într-o zi un nene şi-a pus mintea cu el, l-a alergat, l-a prins şi i-a futut o mamă de bătaie că nu a mai putut sta în cur 3 zile. Probabil aşa va păţi şi Badea.

    00
  74. cand o sa intelegeti ca atat timp cat continuati sa discutati despre ‘oameni’ ca mircea badea cu atata fervoare ei vor continua sa existe la tv, in ziare, etc. si nu ne vor face bucuria de a disparea?
    o persoana ca badea nu merita nici cat negru sub unghie atentia unui om cu un IQ decent. INDIFERENT cat de revoltator e ceea ce spune.
    come on, zoso, let the idiots with their mothers, i know you can do it. ;)

    00
    • @remgriff: sa zicem ca iti ia mama la stangă de vreo 5 ori. il ignori. numarul ajunge la 10. il ignori. crezi ca daca nu iti bagi pla in ma-sa va intelege ca e cazul sa treaca peste? stiu ca nici asa nu ajut deloc situatia, dar uneori si ma-sa tre sa mai ia niste puli in dinti, nu numai ale altora de la el.

  75. @pardaf.ro

    Da Doamne fereste, nu face ea dintr-astea :))

    Oare masa il citeste pe blogul personal ? ala cu doua adrese :)) si in bara si in pagina.
    Pentru badea se potriveste perfect vorba aia, prostu nu e prost destul pina nu e si fudul
    Oare daca il citeste ii mai fute cate o bucata doua dupa ceafa la masa, sa manince tot din farfurie si nu doar cacat. :))

    00
  76. da, nu zic ca nu ai dreptate, tentatia este mare sa ii raspunzi cu aceeasi moneda. sigur ca ai si optiunea de a-i rupe mufa aia de [atentie, comentariu rasist] suedej abject.

    si da, stiu ca e paradoxal, dar sustin si varianta asta. :)

    00
  77. Hai sa facem un mic calcul. Badea are o audienta de cateva sute de mii de indivizi intr-o ora, asta in medie. Zoso aduna 10-20 de mii in 24 de h. Acum spuneti-mi si mie, cui ii convine si cine are de castigat dintr-o disputa cu Badea? Badea, care oricum e cunoscut de toti cei 10-20 de mii de vizitatori ai lui zoso, sau zoso, care nu e cunoscut de cele cateva sute de mii de telespectatori ai lui Badea?

    Si da zoso, te asemeni cu Badea. Amandoi sunteti hatteri, amandoi sanctionati la sange diverse derapaje ale diverselor personaje. Sunt putini oamenii din online in care nu ti-ai bagat pla, la fel si cu Badea, si asemanarile continua.

    00
    • @zetu: scade din aia 130.000 pe seara aia care n-au computer si sunt prea prosti sa stie sa scrie si ai fix 15.000 oameni, adica aia care ii intra pe blog. hai sa zicem 30, ca sunt generos azi.
      din aia, eu am 10.000. ce zici, e un raport bun, 130 la 10? :)

  78. 00
  79. Mane, sunt putini aia care n-au pc. Pana si pensionarii s-au tehnologizat. Mai putin aia de la tara, da’ aia de la tara nu cred sa-l agreeza pe Badea. In fine, o sa intorci in asa fel lucrurile incat sa cazi de fiecare data in picioare. Nu esti genu de individ care sa fie parolist si sa admita anumite lucruri, cel putin nu aici.

    00
    • @zetu: dude, cifrele sunt alea care sunt. mai tii minte, acum doua zile, cum bateai cu ele in masă? uite, de fun, badea a facut un payperpost pentru marketonline. siteul a avut boost de 1.000 de unici in ziua aia si vreo 500 in ziua urmatoare. fanii lui badea de pe online sunt retarzi, nu am ce sa fac cu ei, nu cumpara nimic. povestea e documentată aici.

      si, in plus, nu admit ce nu am spus. nu ti-am pus cuvinte in gura, nu o face nici tu.

  80. N-am sustinut niciodata ca Badea ar avea cititori mai inteligenti decat ai tai. Si sa fim seriosi, si tu ai gloata ta de idioti. Ca tu ai timp sa bibilesti comentariile, ai rabdare sa nu lasi prea multi idioti sa se manifeste prin comentarii, e alta treaba. In fine, mai aduc un singur argument pentru a-mi sustine cele spuse mai sus. O emisiunea in care Badea ar discuta numai despre tine, ar fi un esec pentru el ca audienta. In schimb, o postare de-a ta in legatura cu Badea a strans in numar de comentarii peste media blogului. Asadar, cine are de castiga? Cine castiga afisari, cine castiga noi vizitatori pe blog? Si da, respect maxim ca reusesti sa-i faci sa revina.

    00
    • @zetu: un articol care ar spune ca badea e prost nu ar avea foarte mare audienta. unu in care ii iau familia si morţii la pulă da. la fel ca si el, daca ar comenta cu vocea raţiunii n-ar mai fi asa de spumos.

  81. NOU
    #95

    Sunt tare curios daca ai cohones si poti sa ii transmiti urarile fata in fata :)) . Aici la tastatura toti suntem zmei. Plus ca daca ai fi un baiat asa finutz… Ti-ai vedea de viata ta .
    PS toti avem dreptul la o parere, fie ea buna sau rea.
    PPS nu inteleg de ce te ataci.

    00
  82. Takju@ Stii care e chestia ? Deocamdata nimeni nu si-a prospus sa transforme un jeg intr-un martir. Pt ca e simplu sa-si ia un glont in devleac.. ( nu.. nici nu incit la violenta )

    00
  83. Gigi Contra@ Tu chiar crezi ca ALA a incasat vre-un pumn in viata lui ? te uiti la fata lui ?

    00
  84. …Deci… că ce?!? …
    Am pierdut începutu’ filmului?
    Cum adică… zoso suge sângele poporului?
    …și aia cu Hitler și gazarea… ce fel de gaze?
    …schimb de mame… Băsescu… labagiu furios…
    Cine, care, unde?
    Nu pricep nimica din comentariile astea… cine-i „zetu”?
    :(
    Am înțeles topicul, totuși.
    :)

    00
  85. acum stim de ce nu mai ajungi la roblogfest-uri. ultima data s-a lasat cu flegme , dar tu te gandesti la un badea, si de acum as zice si un Simion care poate ca nu are simtul umorului si s-ar putea sa vada la cate crosee rezista un blogger

    „zoso a scris pe 27 Mai 2010, 2:21 pm

    @americanu: o sa imi suga pla. omul e un laş. a avut de atatea ori ocazia sa isi arate muşchii si a dat bir cu fugitii. uita-te la el cand e invitat la gâdea ce căţeluş cuminte e.”

    00
  86. Eu habar n-aveam despre cine vorbește, deși mă mai uit la emisiunile sale. Well, voi să fiți sănătoși

    00
  87. zoso, cu cat timp inainte sa isi faca blog a inceput sa te atace?

    00
  88. Cam daramat Badea in emisiunea de aseara…

    00
  89. Bai zoso, nu intelegi nimic… bag de seama… nici tu nici pro-comentatorii tai…
    Nu va obliga nimeni sa-l inghiti pe badea… schimbi postu’ si gata (i.e. „nasu” mi se pare un lingau si un pupincurist… whatever… nu ma uit la el… nu ma apuc acum sa propun jocuri cu „dati cu puli in nasu”… mi se pare o idiotenie si o lipsa de creier crasa…)
    Pe cand, daca nu-l inghit pe basexu si pe toti acolitii lui, nu-i asa usor sa schimb tara… think about it ;)
    Mai uitati-va si voi la emisiuni de pe posturile de stiri british sau americane… e logic, intotdeauna puterea este criticata. Ca doar n-o sa critic opozitia… aia care, macar pentru un moment de 4 ani, nu au ce sa faca… Bine, dar el intotdeauna crede ca-i in opozitie, chiar daca de cel putin de 6 ani e la putere… Poate asta era logica pt care nu vrea sa fie criticat… si mie imi scapa… ca sa vezi!
    Si sa vad daca apare comment-ul meu… ca te dai mare ca le stergi doar pe cele injurioase…

    00
    • @Madalina: nu sunt obligat sa il lasa sa imi iau familia la pla. de aia m-am simtit obligat sa reciprocitez.

      in rest, comentariul e fix cu vorbele lui.

  90. NOU
    #108

    Mircea Badea e prost si ai enumar motivele..

    Tu esti prost ca n-ai intrat la FJSC=)) Si cand te gandesti ca la facultatea aia se intra si cu 6=))(LA BUGET)

    00
    • @Complex de Contradictii: acu vreo 15 ani se intra cu 8. si erau 11 pe loc. stai jos, esti badea.

  91. Zoso, nu stiu cine a fost primul care a scris unul despre altul lucruri urate… Cu toate ca e usor de dedus… el facea emisiune TV, tu incercai sa cresti un blog… despre cine sa scrii? Simplu despre unu’ controversat, intotdeauna aduce trafic. Anyway, nu am scris aici ca sunt vreun mare fan de-al lui Badea… nu sunt de acord cu multe lucruri pe care le spune, insa sunt un mare fan al logicii, si de cele mai multe ori Badea recurge la ea, de aici probabil si comentariul tau cu „fix vorbele lui”… era doar aceeasi logica… insa in Romania, din pacate, din lipsa de educatie socio-economica astea sunt niste baliverne spuse de un „cretinoid” care se agita la TV…
    In final iti zic sa nu te mai dai „Iisus Hristos pe cruce” (si astea chiar sunt vorbele lu’ Badea) pentru ca tu scrii articolele astea 99% pentru trafic, drept exemplu este prima data cand intru pe blog-ul tau… dar si ultima oara… iti promit!

    P.S. Eu cred ca 80% dintre telespectatorii lu’ Badea sunt cu studii superioare, si nu „analfabeti” asa cum scrieai mai devreme.

    00
    • Eu cred ca 80% dintre telespectatorii lu’ Badea sunt cu studii superioare, si nu “analfabeti” asa cum scrieai mai devreme.

      nu prea. chiar deloc. am 200 de comentarii neaprobate care pot dovedi ca fanii lui badea sunt niste retardati mintal.

  92. oare acuma vede reclama?

    00
  93. Eu inteleg… da’ cu ma-sa ce ai ca-i femeie inteligenta…pa bune acum?

    00
  94. Poate mi se pare mie,dar ceva imi spune ca din „conflictul” asta dintre tine si Badea,cam tu esti singurul care are de castigat.
    Problema,din punctul meu de vedere sta in felul urmator :
    – tu fiind mare basist,o strangi in buze cu abnegatie si arati cu degetul inspre altii,anti-basisti,pentru ca poti.
    – problema ta cu PSD-ul e a ta,ai dreptul la opinie asa cum avem toti,dar pe mine m-a deranjat post-ul asta pentru ca numai o jigodie de om ar avea tupeul sa faca bugetarii si pensionarii niste cersetori pentru ca ei isi cer drepturile.
    – pensionarii aia nu sunt niste lipitori pe care tu si alti propagandisti de-ai marinarului ii tineti in viata pe banii vostri ca sunteti voi marinimosi.
    Au muncit si si-au castigat dreptul la o batranete linistita.
    – de bugetari nu mai are rost sa zic nimic pentru ca banuiesc ca daca ti se fura masina te duci la Politie,nu te apuci sa-ti angajezi detectiv particular sa ti-o gaseasca asa cum imi imaginez si ca daca ai probleme de sanatate te duci la spital,nu la o clinica privata.
    – cat despre Badea si faptul ca-l numesti las .. n-as vrea sa-mi imaginez ce s-ar intampla daca v-ati intalni fata in fata si nu s-ar mai controla.
    Sunt sigur ca daca ti-ar propune o bataie „parte in parte” ai umple scutecul de frica .. tu bazandu-te pe faptul ca daca iti rupe mufa,il dai in judecata.(e o diferenta intre lasitate si precautie – poate Badea nu vrea sa plateasca de pe urma orice oligofren care il injura pe net,te-ai gandit la asta? )
    In ultimul rand,spui ce vrei despre Badea,dar realitatea e ca el,de cand face emisiunea aia s-a luat de TOTI,indiferent de culoarea politica sau contul bancar,pe cand tu ai buzele iritate de la pupatul in anus a „portocaliilor” pe care ii ridici in slavi.
    Astept jigniri.

    00
    • @Sk: de obicei, lingaii lui badea, ca si el, vad doar ce vor sa vada. ai dreptate, nu m-am luat de pdl niciodata si badea e echidistant. :)

  95. @Tezeu: sunt și staruri porno cu-n IQ mai mare ca al tău sau al meu. Și ălea, deși sunt considerate niște târfe, aia e de fapt meseria lor, și și-o fac pe față. Dar mă-sa lu’ badea… nu se știe…

    00
  96. @rares: bah oameni buni daca nu sunteti in stare sa va prindeti de un atac EXTREM de evident stati in … banca voastra si nu comentati deampulea.

    00
  97. NOU
    #119

    Ce bah te simti ? In linku pe care l-ai pus nu zice nimic de numele tau mister perspicacitate.
    ..idem Madalina.

    00
  98. @babanovac: am iubit-o pe ma-ta aseara in fuga, mai erau 20 de marinari la coada. o sa ai un frate.

  99. ai dreptate, ma-ta nu e proasta. iar badea nu e platit sa linga. nu e platit sa linga. e platit sa suga.

  100. cu aceasta ocazie vreau sa ii transmit si eu spagatistului dolofan: „MATA E PROASTA”…

    00
  101. @Sk Ba da, jumatate dintre pensionari si mai mult de jumatate dintre bugetari sunt niste lipitori.
    Stiu, pentru ca sunt bugetar si-i vad pe langa mine cum sunt, iar uneori ma surprind si pe mine pervertit putin cate putin.
    Nu are sens sa exemplific, pentru ca-s asa de multe exemple ca nu stiu cu care sa incep.
    Iar la pensionari gandeste-te numai la anticipati, la „bolnavi” si la aia care nu au contribuit vreodata la CAS.
    @madalina
    Badea nu e logic.
    Poate ca 80% dintre cei care belesc ochii la Badea or avea studii superioare, dar asta nu vine decat sa dovedeasca o data in plus cum a decazut invatamantul romanesc. Probabil sunt absolventi ID la Spiru Haret.

    00
  102. Pe scurt atunci : Ce a realizat Basescu in 6 ani de mandat ?
    Incearca sa ma luminezi,sa ma aduci pe „calea cea dreapta”,pe calea portocalie.
    Si nu incerca sa-mi bagi discursul cu Tariceanu(dusmanul poporului),etc. ca refulez direct.
    Nu sunt fan PSD,PNL,PRM,PD-L dar,lucrurile,cum le vad eu,stau asa :
    In 6 ani de mandat,marinarul n-a facut un cacat pentru tara .. exemple de lucruri neterminate sunt destule : autostrada adevarata in Romania,in anul 2010,nu exista.
    Invatamantul si sanatatea sunt la pamant:mai bine te operezi intr-o alee sau in fata blocului,e mai steril decat intr-un spital.
    Spaga se da in continuare peste tot,deci exterminatul coruptilor a iesit din discutie.
    Dispar banii din bugetul statului ca masinile straine in Bulgarie.
    Intrebarea mea simpla e : CE A FACUT BASESCU PENTRU ROMANIA IN 6 ANI DE CAND O CONDUCE ?

    00
  103. Big Brother is watching…

    00
  104. Mi-ar placea ca oamenii care invata de mici sa creasca prin a-i uidui pe ceilalti sa aibe picul de respect necesar pentru a se limita uneori.
    Nu o sa critic postul, dar, sincr vorbind, te simti mai destept acum? Daca da, mai citeste o data si post-ul si toate raspunsurile la mesaje si cand gasesti vreo greseala gramaticala, da-ti o palma din partea lui Badea.

    Toate cele bune!

    00
  105. @Sk: Pt un om care schimbă emoțional și ilogic subiectul discuției, am un răspuns pe măsură. Băsescu n-a făcut mai nimic poate, dar asta e foarte bine. Probabil n-a avut resursele să facă ceva sesizabil de către toți proștii. Într-un stat se fac o mulțime de lucruri pe care prostimea de pe stradă nu le vede, nu prea le simte, dar dacă n-ar fi făcute, prostimea ar începe să le simtă lipsa.

    Dar cel mai important e că n-a făcut cât rău ar fi făcut năstase sau geoană. Dacă era năstase, prin toate posturile importante din Justiție erau oameni ca voicu. Cine știe, Patriciu ajungea prim-ministru.

    Oricum, haterii fără inimă și creier nu pot să vadă nimic bun. Dacă ai avea suflet, ai vedea. CE-A FĂCUT? ROMÂNIA O LUA LA VALE, ÎNSPRE O PRĂPASTIE, cu 100 km/h în timpul lui iliescu. Dacă intra năstase, accelera la 120 km/h. BĂSESCU A FRÂNAT-O LA 60 km/h. AI ÎNȚELES ACUM CE-A FĂCUT?

    Cu un popor de oameni imbecilizați de comunism, n-ai ce să faci, decât să le frânezi avansul către dezastru. Nici un președinte din lumea asta n-ar fi putut face ceva. Poate Obama ar fi zâmbit frumos, și n-ar fi fost așa bădăran ca Băsescu, și poate nu i-ar fi făcut ochi dulci Udrei. Dar situația în țară ar fi fost aceeași. Dar desigur, singura problemă nu e ce a făcut Băsescu, ci faptul că nu ne place de el. Dacă era frati-tu sau tac-tu președinte, nu conta ce-a făcut, era cel mai bun!

    00
  106. Comentariul meu nu a primit aprobarea divina? Sau am reusit sa-l pierd?

    00
  107. Asa cum am zis, Big Brother is watching…

    00
  108. Lumea asta a can-can-ului nu o poti rata…cum nu am ratat-o nici eu (discutii pe tram, sare omu cu ziaru pe tine, reclame pe net, etc). Probabil ca ati auzit cum un NIMENI Tarki s-a luat de un mai putin cunoscut cantaret Traistaru…ca-i homo ca-i nu-i bla bla. Injuraturi, amenintari, discutii puteai sa vezi si la esca pe pro tv. Asa si in cazu asta: UN NIMENI, adica tu, ataci o persoana cu notoriatate in sperante promovarii tale. pentru ca eu habar nu aveam de existenta unuia ca tine. da, e destul de greu SA TE FACI AUZIT PRIN PROPRIA VALOARE NU PRIN A-I INJOSI PE CEILALTI DOAR CA SA IESI TU IN FATA. HAI PAA

    00
    • @Costica: ai dreptate. si tu cunosti istoria conflictului si nu ai venit ca musca la rahat. esti destept.

  109. @ ezertor
    Daca nu ma insel eu,rolul „alesilor” e sa ne asigure un trai decent nu sa caute tot timpul sa dea vina pe cei care au fost inainte.
    Pe vremea lui Iliescu & co. nu-mi aduc aminte sa se fi evaporat 20 de miliarde de euro imprumut de la FMI sau ca premierul sa fie o marioneta a presedintelui.
    Pe vremea lui macar exista opozitie,pe cand acum,pe timpul marinarului .. cam slabut – cam taie si spanzura dupa capul lui.
    In orice stat democrat care exista daca presedintele dupa primul mandat vede ca NU E CAPABIL sa redreseze cat de cat situatia economica si sociala in stat .. lasa pe altul,poate coleg de partid sau poate din opozitie .. la noi insa bunul simt nu se aplica.
    E un vers de la Parazitii care spune asa : ” furau cu mai mult bun simt cei dinaintea ta”.
    Repet,nu sunt „fanul” niciunui partid .. dar e evident ca sub conducerea lui Basescu am ajuns la sapa de lemn cu totii.
    Nu inteleg explicatia asta .. ca niciun presedinte din lume nu era capabil sa faca nimic dupa „distrugerile” facute de Iliescu,Nastase,Constantinescu si altii .. daca stii ca nu ai cum sa faci o schimbare,de ce mai candidezi ?
    Nu cumva ca sa mai furi si tu putin ?
    Concluzia mea e aceeasi .. si fara argumente serioase nu ai cum sa o schimbi : Basescu in 6 ani nu a facut NIMIC pentru Romania .. si pe deasupra,el conduce cu 200 km/h tara spre prapastie.

    00
  110. @eu: Vorba asta – pupat/lins în cur (în engleză ass-kisser) – e un rahat produs în ultimul timp de proasta de specie umană, care tinde să se autodistrugă. Cum așa? Păi în felul ăsta orice urmă de apreciere devine un lucru negativ, un lins în cur. Și atunci când cineva face ceva bine și meritul nu-i e recunoscut de nimeni, omul ăla nu mai face nimic. Rezultatul final… toți critică ca disperații, nimeni nu recunoaște meritele, și nimeni nu mai face ceva bun fără să fie lăudat, că nu-i Maica Tereza.

    00
  111. @Sk: treburile sunt simple. De la ce-ar trebui și care-i rolul aleșilor într-o țară până la ce se poate face într-o țară în care 90% din POZIȚIILE importante din POLITICĂ și SECTORUL BUGETAR sunt ocupate de jigodii de lupi flămânzi, e drum lung tatae. În rest, tu ai impresia că PSD-ul a furat mai cu bun-simț, eu că PDL-ul, asta nu putem ști, nici ei nu cred că știu cât au furat.

    În primul rând eu am spus că niciun președinte nu poate face ceva nu din cauza celor de dinaintea lui, ci din cauza comunismului, care-a imbecilizat poporul. E o mare diferență față de ce-ai spus tu. Și ai spus de ce mai candidează… păi el nu știa că nu se poate, din păcate nu m-a avut pe mine de consilier, ha-ha ce dumă. Sau poate a sperat să poată face ceva. Dacă vrei însă motive negative, uite un motiv mai plauzibil decât ca să fure: din orgoliu a candidat, din orgoliul de-a scăpa țara de dobitocii penibili care-ar fi ieșit în locul lui.

    Partea cu opoziția și cu ce-ți amintești tu se datorează faptului că n-aveai cum să știi ce se evapora în timpul lui iliescu, pt că presa aparținea acelorași oameni ca acum, cum e vântu, care nu ciripeau nimic, pt că lor le mergeau bine afacerile. Altfel, s-au dat tunuri multe și mari, mult mai multe și mai mari, în timpul lui iliescu și PSD decât acum, dar tu n-ai de unde să știi, că n-ai urmărit ziarul România Liberă prin anii 2000-2004, să știi. Restul ziarelor + televiziunile, mucles. Iar în 2004-2010, opoziția a fost mai agitată, mai activă ca niciodată, dar dacă televiziunile urlă împotriva lui Băsescu, ce să-nțelegi și tu!

    Oricum, majoritatea lucrurilor pe care le crezi tu nu sunt concluzii la care-ai ajuns tu cu capul tău, analizând ce-a făcut fiecare, ci concluzii care ți-au fost băgate-n urechi prin TV și prin propaganda celor care se pricep cel mai bine la așa ceva, securiștii comuniști din PSD desigur, răsfirați în proporții diferite prin toate celelalte partide.

    00
  112. @Sk: Spune tu realist, cine ieșea președinte dacă nu era Băsescu în 2004? Omule, mie nu-mi place să iasă un gay președinte, înțelegi? În 2009, ieșea sau nu fie un prostănac care merge noaptea la Vântu, fie un handicapat ca Chucky? Vezi tu, pe cine era să lase Băsescu în locul lui, în așa fel încât să-i învingă pe ăia, POȚI SĂ-MI RĂSPUNZI? Că în România nu câștigă la alegeri cineva care apare așa, deodată, peste noapte, ci doar cineva care are o imagine publică bine formată, care e cunoscut de ceva timp. De ce??? Din cauza oamenilor imbecilizați de cultul personalității, din comunism, de-aia!

    Fie și doar pt faptul că m-a scăpat de rușinea ca România să-i aibă ca președinți pe ăia, i-aș ridica statuie lui Băsescu!. În ce privește de ce nu s-ar fi putut să fie o situație normală în România, cu-n președinte de care să fii și tu mulțumit, am mai spus și mai sus, și în alt comentariu. Și apropo de ce mi-a răspuns ipocritul de zetu acolo (la #37), 99% din oameni doar au impresia că judecă faptele unui om, când de fapt îl urăsc sau votează cu el doar după cât de mult, cum s-ar spune, le place de fața lui. Că nu vrem sau nu ne place să recunoștem, nu prea ne-a dotat Dumnezeu cu logică. Chiar dacă în 2004 ai votat cu el, acum nu-l urăști că n-a făcut nu-știu-ce, ci pt că securiștii cu propaganda lor au reușit să te facă să nu-ți mai placă de fața lui. Sigur, treaba asta securiștii n-o pot face decât oamenilor superficiali, cu puține cunoștințe, care n-au cum să înțeleagă ce se întâmplă la nivelul unui stat, și care nu văd dincolo de aparențe.

    00
  113. @ zoso : daca nu sunt de acord cu opiniile tale asta ma face automat un „lingau de-al lui Badea” ?
    Trist ..

    00
  114. ..amandoi sugeti de la tzatze diferite. Ce faceti acum, e sa urinati pe unde apucati (tv, blog, ziare) sa va marcati teritoriul. Pacat ca aveti sute de martori .

    00
  115. Oricum, majoritatea lucrurilor pe care le crezi tu nu sunt concluzii la care-ai ajuns tu cu capul tău, analizând ce-a făcut fiecare, ci concluzii care ți-au fost băgate-n urechi prin TV și prin propaganda celor care se pricep cel mai bine la așa ceva, securiștii comuniști din PSD desigur, răsfirați în proporții diferite prin toate celelalte partide.

    Puteti s-o intoarceti pe toate partile cat vreti,voi astia „basistii”,pentru ca vad ca se merge pe principiul „hotii striga hotii”.
    La capitolul PROPAGANDA Basescu si lacheii conduc detasat,exemple sunt destule .. dar cele mai importante fiind cele in care marinarul si labradorul lui personal BOC se contrazic in declaratiile televizate pe care le fac,pentru ca apoi tot el sa fie caracterizat ca un „salvator” pentru ca daunele fusesera facute de cei dinaintea lui.
    Ba e „Romania a depasit criza” si „Romania isi permite sa mareasca salariile bugetarilor si pensiile” in 2009,sau „Romania a fost puternic afectata de criza” si „Taiem 25% din salarii si 15% din pensii” in 2010.
    Si inca ceva,mari frustrati mai sunteti voi cu „securistii comunisti” .. sigur nu sunt si minerii de vina pentru criza asta ?

    00
  116. Sk, nu, dar faptul ca vezi doar ce vrei sa vezi te faci un fan badea. ca si el face la fel.

  117. @Sk: îți spun asta doar ca să nu ai impresia că ai de-a face cu proști naivi, eu știu cu ce se mănâncă rahatul pe care-l înghiți tu:
    -când ți-am dat reply ți-am acordat prezumția de nevinovăție, adică am considerat că tu ești doar prost informat. Însă felul în care ai răspuns a demonstrat că motivul pt care tu ai ceva cu Băsescu nu e legat decât fie de faptul că ești plătit să latri împotriva lui, fie mai probabil ești vreun PSD-ist nemulțumit că Băsescu a scos pt a doua oară de la guvernare partidul prea-iubit. Undeva te doare pe tine de ce-a făcut sau nu Băsescu în țară.
    -având în vedere că ai avut ocazia să-ți demonstrezi buna-credință și tu ai demonstrat că ești doar un troll, orice alt răspuns din partea ta e nelegitim.

    00
  118. Urmaresc de ceva timp injuriile de ambele parti. Deja devine penibil.
    Zoso, zici de Badea ca e las. Dar tu ?
    Daca tot zici ca s-a luat de familia ta de X ori, de ce nu i-ai dat la mufa cand ai avut ocazia ? Ca fac pariu ca ati dat fata in fata !

    00
  119. nu ne-am inalnit niciodata. a avut ocazia sa ma rupa cu bataia cand am fost invitat la newsfm, la o emisiune inaintea lui. viteazul n-a ajuns la serviciu in ziua aia. deci da, aproape m-a batut.

  120. @ezertor: cred ca si tu suferi de ce sufera „liviuta”, sa-ti reamintesc, se numeste LOBOTOMIE…

    00
  121. ezertor,eu zic sa’ti strangi bine de manuta prietena „valentina petcu” si sa va duceti in alta parte .. vad ca il lingi in cur asa de ostentativ incat nu-mi dau seama unde se termina gaoza lui marita de membrul lui Basescu si unde incep buzele tale deja maronii.
    Gata,daca ma iau de Basescu sunt PSD-ist sub acoperire sau sunt platit ca s-o fac ?
    Ma iau de BASESCU pentru ca e un JEG de om,un CACAT de presedinte si un HOT fara masura.
    Ma iau de BASESCU pentru ca sunt ROMAN si pentru ca parintilor mei li se taie din SALARIU si bunicilor mei din PENSIE,totul pentru ca BASESCU,BOC si UDREA sa aiba MILIOANE in conturi,sa poata ei sa se stearga la cur cu hartii de 100 de $ in timp ce altii mor de foame. .
    Are puterea in mana de 6 ani si o suge peste tot dand vina pe altii.
    Si voi,i-o luati in gura pe net sau la televizor .. pentru cateva sute de euro.
    Am terminat-o cu blogul asta de labradori.

    00
  122. Respect zoso ca lasi comentarii ca ale lui Sk .

    00
  123. Băi… tot aicea sunteți? De patru zile?!?
    Ce dreq’ frate… am ajuns de la Mircea Badea la Președintele Băsescu… ce-a făcut ori ce n-a făcut… zău, mai lipsește să-l băgați în ciorbă pe Hitler, Mussolini și Antonescu.
    :(

    00
  124. @Sk: ți-ai dat arama pe față. Ești doar un ignorant maniplat de propria mediocritate, care vorbește ca un porc, împroșcând cu noroi ce nu-nțelege. O să ai timp în altă viață să-nțelegi ceva. Până atunci reține că Băsescu e cel mai bun președinte pe care l-a avut până acum România. De fapt, românii nici nu meritau un astfel de președinte, îl meritau pe Vadim, sau Năstase, sau Geoană. Și s-ar fi dus naibii de tot țara, acum am fi cedat FMI-ului tot ce aparține statului, apoi am fi fost anexați de Rusia, să ne-nvețe ăia reduceri, că nu se pot scoate bani din piatră seacă ca să vă plătescă vouă salariile.

    00
  125. Scuze ezertor..cati ani ai ??

    00
  126. pfff, cum se poate ca sa fii primit tu atatea premii ptr acest blog de 2 lei? iar limbajul tau, de ce ajungi la maica sa, daca te consideri mai destept, nu ajungeai pana la familie sa jignesti. Esti praf omule? vrei si argument? reciteste-ti postarea si ai sa aflii ;)

    00
  127. formator de opinie? =))))))
    LOL

    00
  128. Acum pe bune zoso..Cine a inceput cu jignirile la familie?..Daca el , ai un link sau a fost in privat ?..Si daca el de ce nu te-ai dus ,inteleg ca el e las , sa-i tragi una peste fata dare si apasat ?Eu asa as fi facut..
    Nu e prea corect sa apara pe net vorbe despre mama lui care sincer nu are nici o vina .

    00
    • @zsolt: teoretic, ai dreptate. ti se pare insa corect sa apara la tv vorbe despre mama mea? ah, stai, el imi poate lua familia la pla, dar eu nu?

  129. @ Complex de Contradictii: se intra cu 6 la buget, dar note mai mari de 7 nu exista ;)

    00
  130. @zoso: nu e ok, dar daca unul e prost tu trebuie sa-i dovedesti ca si tu esti? Si el nu te-a jignit chiar in maniera in care i-ai adresat tu cuvintele de mai sus.

    00
  131. felicitari domnule ezertor pentru ceea ce ati scris aici. foarte misto comentariul. mi-ar placea sa aveti blog si sa il citesc. cred ca ati avea mai multe de spus dar nu stiu cati cititori ati avea . aveti mare dreptate cu votul in functie de fata. mie nu imi place de fata lui basescu dar stiu cat de tare poate sa fie omul asta. spuneti dvs ca romania poate nu il merita. io cred ca din contra… am gasit foarte multi romani de la noi care merita sa aiba si presa libera si cultura business si justitie corecta. oricum oamenii care voteaza basescu sunt destul de respectati in mediul in care traiesc. trasatura comuna a celor care voteaza basescu este optimismul si increderea in fortele proprii iar viitorul va fi al lor oricum caci pe termen lung ei vor avea banii si respectul adevarat al celor din jur. oamenii sunt atat de orbi incat nu isi dau seama de ceea ce au realizat in astia 20 de ani si cat de departe sunt. they take everything for granted.

    00
  132. @Alex: mulțumesc. Nu am timp de blog, și nici pe-aici n-o să mai scriu așa de mult.

    Și eu am de-a face cu mulți oameni de treabă, dar când am spus că România nu-l merită m-am gândit la o medie, la toți românii. Nu știu de ce am impresia că sunt mai mulți care nu-l merită decât viceversa. Vreau să mă înșel eu, dar chiar dacă nu mă înșel, cum bine mai scrie Eminescu în Scrisoarea III, spunem și noi cu sarcasm: „Bucuroși le-om duce toate, de e pace, de-i război”. Și las’ că oricât de mult s-ar înmulți oamenii fără valoare, românii adevărați n-or să piară sufocați. Pt că (ce-mi mai place să repet vorba asta) nu moare calu’ când vrea măgaru’…

    00

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile