Performanța se face cu profesori bine plătiți

Din șase olimpici la matematică, 5 provin din învățământul privat. Și au început să curgă explicațiile: mediu de acasă mai bun, mâncare sănătoasă, camera proprie, părinți care nu se îmbată și se bat, școală fără la fel de multă nocivitate din partea colegilor și profesorilor și tot așa.

Toți dansează pe lângă subiectul salariilor profesorilor de la privat. Că nu se face să discutăm despre asta. Dar toți știu. Altfel îți dai interesul când ai 600€ și altfel când ai +1.000. Nu-mi dau seama de ce. Poate pentru că școlile private caută și recrutează cei mai buni profesori? Oare asta să fie?

Oare și pentru că nu acceptă rahat de la părinți? Nu merge sa le dai note pe pile, nu merge să sperii cadrele didactice cu ce politician sau polițist e tati? Oare și asta? Știu vag un manager de școală privată, nu clipește de două ori să amenințe părinții că le face copilul pachet dacă mai e bully sau stă pe telefon sau deranjează colegii. Marș de aici cu taxa ta la stat, că acolo sunt tolerate comportamentele astea.

Dar în același timp, și dacă se plâng părinții de tine ca profesor zbori. Altă lume.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

156 comentarii

  1. Performanța se face cu profesori bine plătiți care profeseaza in invatamantul privat, pentru ca la invatamantul de stat lucurile sunt mai complicate, stim cu totii cum este la stat , poate peste cel putin 50 de ani posibil sa fie bine si la stat.
    La medici, in sistemul de stat, am marit salariile si ca rezultat avem aceasi mizerie , spaga nu a disparut, comportamentul mizerabil fata de pacient nu a disparut ..etc.

    Comentariu apreciat.16115
    • se numeste responsabilitatea muncii!
      la privat zbori daca nu ai rezultate
      la stat ti se mareste salariul daca nu ai rezultate

      Comentariu apreciat.12021
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 2363
    • In pandemie, toate spitalele private s-au inchis si toti pacientii au fost dirijati la alea nasoale de stat. Oare de ce?

      Indecis. Tu ce zici?3925
    • Adevărat doar parțial. Sunt deja niște spitale de stat în București în care totul se întâmplă super ok. Cu copilul nici nu mai merg la privat la camera de gardă, că mă duc bou și mă întorc vacă, iar pentru mine doar pentru anumiți medici și intervenții chirurgicale mai merg la privat. Am testat de la mers la camera de gardă la internări, în ambele sisteme.

      Comentariu apreciat.354
    • @DM Islamiștii ăia ne explotează țara producând învățământ de caliate. Ce nasol!

      Comentariu apreciat.326
    • @George
      I ronia si sarcasmul sunt greu de citit pe internet. Vezi manutele in jos de la comentariul meu.
      Bineinteles ca bravo lor! Ideea insa e ca doar banii nu ajung. Iti trebuie un tel si o viziune.
      Vezi cum merg alte licee/ colegii private. Stiu cu ce se mananca Preh in Brasov – duci copilul doar daca o da de gard rau la EN. Fiul – unul din ei- Firicai luase 3 sau ceva de genul la Bac, acum cativa ani, din liceu privat.
      Pe scurt, (doar) mai multi bani bagati in Educatie ajuta fix cat a ajutat si in Sanatate. Nu se mai ia spaga, da?

      1410
    • DM,profesorii turci la ICHB sint maxim 30 la suta.

      125
    • Daca marim salariile profesorilor de la o mie de euro la 10 mii de euro o sa se schimbe programa? Sau inspectorii si directorii nu vor mai fi pusi pe criterii politice?

      Plus ca este o diferenta de perceptie, pui copilul in scoala privata doar daca vrei sa faca performanta, stii ca aia acolo fac scoala serioasa si nu rade nimeni de tocilarul clasei.

      254
  2. Rezultatele la Olimpiada ale elevilor din mediul privat se datoreaza unui cumul de factori:
    1. Profesori mai bine platiti, care isi dau interesul;
    2. Elevi de top care au fost recrutati de la scoli bune si probabil au primit si burse pentru a crea o imagine buna acelui liceu privat.

    Comentariu apreciat.12411
    • Big like pentru punctul 2. Cei 5 „de la privat” au fost acolo de la inceput sau au fost recrutati de la scoli de stat unde deja aveau performante? Cu siguranta ca si profesorii sunt mai bine platiti.

      Comentariu apreciat.505
    • Pai macar asa ca au fost recrutati au o sansa sa fie intr-un mediu competitiv unde sa se dezvolte si nu intr-un mediu nociv, plafonati ca cel mai bun la mate cu 10 pe linie si plictisiti la ore, si frustrati cu 7 la istorie sau religie din cauza unei babe nefutute de la care nu vrea meditatii

      Indecis. Tu ce zici?2711
    • @Andrei G

      Dar nici statul nu a fost capabil sa-i retina, nu?!
      Este ceva rau daca au fost recrutati de scoala privata?!

      Daca nu era privatul sa-i recruteze oricum faceau super performanta la stat si atunci discutia aceasta nu exista…..

      915
    • Bă, voi sunteți proști?!
      Învățământul pentru voi înseamnă succesuri în concursuri pentru mângâiat ego-ul școlilor, cadrelor, părinților?

      Fmm cu „recrutatul” vostru, vai de capul vostru…

      Indecis. Tu ce zici?4827
    • @Phaff, nu e vina mea sau a copilului meu că majoritatea copiilor (și mai ales părinții din dotare) nu dau doi bani pe educație. Mi se rupe de statistici și că ăia 5 olimpici nu-s reprezentativi, așa e, dar oricât de nașpa-s profesorii din România, dacă vrei să înveți, înveți și la Cuca Măcăii.

      Indecis. Tu ce zici?2211
    • NOU
      #16

      In mod profund incorect, se vorbeste prea mult despre „performanta”, despre salarii, dar prea putin despre motivatia, priceperea si placerea cu care profesorii din privat se duc zilnic la munca.

      Motivul pt care am pus ghilimele la performanta:
      „Aici există şi o pătură de nivel mediu, din care fac parte majoritatea copiilor de la ICHB. În principiu, sunt două clase de olimpici: una de informatică şi una de ştiinţe. Acolo se lucrează la un nivel foarte înalt, cred că la cel mai ridicat nivel de exigenţă din ţară. Pregătirea de nivel olimpic se face efectiv la clasă, nu neapărat în afara programului, cum este la celelalte şcoli, ci chiar la ore, întreg colectivul acelor clase obligând profesorul să lucreze la un asemenea nivel. Sunt maximum 20 de copii în clasele respective şi sunt toţi foarte inteligenţi. În rest, este un liceu de nivel mediu, olimpicii nu reprezintă calitatea nivelului net al copiilor de acolo, ei sunt crema sistemului“, a explicat unul dintre dascălii care predau acolo (ICHB). (Adevarul, 2023)

      Noi discutam in urma unui articol in care niste elevi EXCEPTIONALI au adus rezultatele astea. Dupa cum vedem, nu toti privatii sunt egali, iar salariile mari date la gramada nu ajuta decat marirea gaurii din buget. Salariile mari date conform performantei profesorilor sunt o cu totul alta bouillabaisse – note/promovare BAC la materia la care predau, rezultate olimpiade, chiar si mediile semestriale intr-o mai mica masura.

      Un alt lucru despre care nu se vorbeste e mediul familial. Din ce familii provin copiii astia exceptionali? In afara de bani, oare nu au si niste parinti echilibrati, intelegatori si iubitori? Cum ar fi sa se faca o evaluare psihologica a parintilor ca sa vedem din ce copaci au sarit aschiile astea mici?

      Comentariu apreciat.343
    • @Phaff schema e cam asa:
      1 -tu ca liceu privat oferi burse unor copii inteligenti (de obicei proveniti nu din medii super instarite -> astia sunt cei care au rezultatele alea la olimpiade
      2 – Iti faci reputatie uite ce smecheri suntem noi, facem performanta pe banda rulanta, haideti la noi (indemnul e adresat celor cu bani, cei saraci am stabilit la pct 1 ca sunt recrutati doar crema ca sa poata sa isi faca reclama)
      3 – Profit
      Andrei G nu cred ca zicea cu rautate , dar afirma o stare de fapt, mecanismul din spate cum ar veni. Si e important de stiut, pentru ca jegurile din presa nu intra in detaliile astea cand le fac reclama la tv.

      226
    • @Flo, nu este nimic rau ca au fost recrutati elevii foarte inteligenti. Ce voiam sa spun era ca nu este suficient sa inveti la o scoala privata pentru a avea performante de top.
      Unul dintre factori a fost si faptul ca ei oricum erau „the best of the best” dinainte sa ajunga la scoala privata.

      @Phaff, ai uitat sa iti iei medicamentele in dimineata aceasta sau ce s-a intamplat?

      Oricum, chiar daca pentru tine este greu de crezut, succesul la o olimpiada poate reprezenta sansa unui elev de a porni cu dreptul in viata.
      Lucrurile merg asa:
      – ai castigat locul 1 la o olimpiada, esti bine vazut de facultatile de top, eventual cele din Ivy League din SUA;
      – daca termini o facultate din Ivy League ai cel putin 90% sanse sa fii ofertat de o companie importanta inca din ultimul an de studii, adica ai un loc bun de munca asigurat;
      – pe langa locul de munca asigurat, daca te invarti printre oameni cu idei, cu posibilitati financiare, ai si sansa de a deschide o afacere proprie.

      Indecis. Tu ce zici?276
    • @Andrei G, exact, după un anumit nivel, ești căutat, nu cauți tu.

      143
    • Andrei G.
      Anghel care a luat punctajul absolut a venit in clasa a 9 a de la sc. 56 si are bursa integrala.
      In 5-8 cind era la 56 a luat mereu locul intii la ONM,batind fara probleme pe cei de la ICHB.In clasa a 9 a au reusit sa il racoleze.
      Toti elevii de la clasele de performanta sint selectati in clasele primare dupa rezultatele de la concursurile scolare.

      253
    • @caposu, adica exact ce am zis si eu, nu?

      52
    • Andrei G.,
      Sigur.
      Am dat un exemplu concret si cu grad de adevar de 100 la suta ca sa iti confirm ipoteza.
      As mai adauga ca taxa a crescut de la 3500 de euro in 2016 la 8500 de euro in 2023 si numarul de elevi s-a dublat.
      Profesorii nu au salarii enorme.Au mari probleme cu profesorii.La fizica cele mai bune profesoare au peste 70 de ani(fiecare).

      113
  3. Eh, nu-i DOAR asta. Poți să-ți dai interesul cât vrei tu ca profesor, pe salariul minim sau pe 2000 de euro, dacă nu ai ”materia primă” de calitate, nu scoți olimpici. Și, în general, părinții care văd ceva potențial în copiii lor, fac eforturi și îi trimit la o școală privată în ideea că acolo e un MEDIU propice pentru evoluția copilului. De aici, statistic, majoritatea apar ca elevi de la privat.

    Indecis. Tu ce zici?4126
    • La 1000 euro/luna/copil efortul e mare, daca ai 2 sau mai multi copii ce faci, alegi care sa mearga la stat si care in privat? Daca vorbesti de 12 ani ajungi la 120000 euro/copil…

      Indecis. Tu ce zici?255
    • E chiar mai scump… Un parinte de la scoala tocmai ce n-a anuntat ca-si muta copilul la privat. Pachetul minim e de 15.000 euro pe an la scoala respectiva. Fara masa, fara rechizite, fara program afterschool, fara optionale sau ceva. Sari de 200.000 euro pentru anii de scoala.
      Insa cine-si permite banii astia nu va lasa copilul sa mearga la scoala ca sa aiba unde sa se scobeasca-n nas ori unde sa-si gaseasca victime.

      Indecis. Tu ce zici?267
    • Nu știu de unde aveți sumele alea, bănuiesc București și ceva cu figuri majore în cap. Eu am avut copilul la privat grădiniță și 0-4. Suma a crescut treptat, dar ultima (2021-2022, Iași) era undeva pe la 250E / lună. Chiar și așa, e adevărat, școala privată e un efort pentru părinți.

      Indecis. Tu ce zici?729
    • Apar ca elevi de la privat dar de fapt sunt dintr-o singura institutie privata. Copiii aia nu platesc nimic, sunt 300% sigur de asta. Cum sunt sigur ca nu le lipseste absolut nimic, material sau altfel. Sunt copii cu potential imens, adunati de peste tot.
      Ce sunt sigur e ca Lumina are scouting de nota 10, uita-te la rezultate. Statul Roman pe de alta parte..

      262
    • Minunat, acum se va mai găsi încă un motiv în plus să-și justifice ăștia corupția sistemică, pe lângă mofturile nevestelor sau soților, copiilor și amantelor/amanților: școli private, „copilul meu”…

      96
    • @adyzah la liceul despre care se vorbește pe aici, scolarizarea anuală este de 8300 euro și mai sunt alte câteva costuri. Bate spre 9500 pe an cu tot cu manuale, uniformă, mâncare.

      De curiozitate, despre ce oraș vorbești dacă ne-ai putea spune?
      O grădiniță decentă privată în București nu va fi sub 400 euro. Există și sub, dar condițiile sunt sub cele de stat.

      @DM au și burse, e adevărat, dar proporția nu e mare. Evident că nu toți au burse că n-ar putea funcționa.
      O dată ce am stabilit asta, dacă ne uităm pe notele obținute de elevi la Evaluarea Națională sau BAC ne putem da seama că totuși și cei fără burse fac ceva bine.

      93
    • tot asa si cu elevii. degeaba au potential daca dau peste profesori cretini care ii fac sa urasca scoala/materia. Si toate astea nu ne opreste sa evaluam elevii sau sa ii scuzam ca n-au avut noroc din cauza mediului de acasa/profesorilor. Cat timp ignoram tot mediul si evaluam in mod strict elevul, ca si cum totul ar depinde numai de el, e la fel de corect sa facem la fel si cu profesorii. Ori privim ca un tot unitar din ambele direcții, ori deloc. Nu doar dintr-o direcție, cand e vorba de profesori, si atat.

      123
    • @adyzah, citesc comentariul tau si imi dau seama cat de umflate sunt preturile la gradinitele particulare din Bucuresti. Aici nu prea gasesti nimic decent sub 1800 lei/luna.

      Cu toate astea oricum probabil ca la liceu preturile cresc chiar si in Iasi.

      @DM, da, sunt elevi de la Liceul Teoretic International de Informatica Bucuresti. Iar rezultatele generale ale acestui liceu sunt peste medie, dar nu de top.

      Media generala la BAC a fost de 8,24, liceul situandu-se la nivel national pe pozitia 177.

      41
    • @Andrei
      Daca nu e liceu de top, asta iti arata ce inseamna in Romania invatamant/ liceu de top.
      Bine, se vede cu ochiul liber cand te uiti la Top 1000 University Ranking.

      22
    • @Andrei G
      Stii ca la Vianu si nu numai, se face meditatie pe rupte ca sa tii pasul?
      Dai bani pe meditatie ca sa intri, apoi sa te mentii.
      Personal prefer sa platesc pentru un liceu Cambridge.

      55
    • @Andrei G Nu vreau să le iau apărarea. Dar spre deosebire de câteva licee de stat de top, cei din privat nu beneficiază de clemență în procesul de BAC.

      Am exemplu unor licee de „top” din Buzău, unde elevii erau ajutați să copieze așa un pic cât să nu fie nimeni picat. Am relatări și de prin nordul Moldovei, unde niște elevi mediocri aveau între 9 și 9.50 la BAC. Oameni care au prins loc la buget în detrimentul altora care avea un 9 chinuit dar cinstit.

      Pe vremea aia era puține licee private. Dar din ce aud practicile la liceele de top continuă.

      36
    • Bogumil,
      Fac meditatii si elevii de la ICHB.
      Cei de la Vianu dau si ei niste bani pe meditatii,dar in nici un caz 8500 de euro pe an.
      \Nu sint toti oamenii asa de potenti ca tine sa isi permita Cambridge.

      72
  4. Ciudat, dar stiu de la cineva apropiat care a lucrat in gradinita privata ca directoarea le presa mereu pe educatoare sa nu cumva sa zica ceva de rau de copii ca ele isi iau salariul de la parintii lor.
    Poate o fi diferit la scoli particulare, dar ma indoiesc ca directorii renunta la surse de venituri pentru bully si stat pe telefoane :)

    Indecis. Tu ce zici?2416
    • Depinde de scoala, cand ai lista de asteptare de 100 de elevi care numa numa vor sa intre sa cotizeze ii zbori pe aia problematici lejer.

      Comentariu apreciat.563
    • la gradinita cred ca e altceva in sensul ca inca nu s-a inventat olimpiada de produs muci deci nu e bataie pe performanta.
      nu prea ai ce sa scoti „wow” de la gradinite in afara de mancare, activitati si mediu.

      Comentariu apreciat.411
    • Depinde de grădinița și de directoare. Un bully ținut în brațe poate însemna 30% din clasă pierdută de clienți în mai puțin de 2 luni, ăștia fiind din cei care nu fac nici o problemă.

      222
  5. De fapt, vorbim de Lumina/ICHB.
    Acestia recruteaza in mod activ olimpici si profesori buni.
    Acesti copii nu platesc scolarizarea ~1000 EUR/luna.

    E vorba de bani si organziare, nu neaparat de sapariile profesorilor (care sa stiti ca nu sunt impresionante la privat si se munceste minim 8 ore, nu ca la stat)

    Comentariu apreciat.514
    • Zau? Exista ptofesori care predau 8 ore pe zi? 5 zile pe saptamana? Ce materie predau?
      Norma didactica, conform legii, este de 18 ore pe saptamana. Deci….

      Indecis. Tu ce zici?1022
    • „bani si organziare” intr-adevar….
      – Salariile nu sunt mai mari decat la stat iar de banii aia trebuie sa mai muncesti pe langa cele 5-6 ore de la lucru si acasa, sa-ti pregatesti materiale – da, nu sunt aceleasi in fiecare an pentru ca fiecare serie de elevi are alte particularitati si daca vrei sa-i cooptezi in activitati trebuie sa „adaptezi” metodele de predare.
      – banii: parintii care-si trimit copii la institutii private sunt ceva mai atenti la rezultatele obtinute. De curiozitate, copii de la privat mai merg si la meditatii? :)
      – Profesorii n-or fi mai buni decat cei de la stat doar ca stau cu sabia deasupra capului n-ai rezultate = zbori! La fel elevii problema: nu te conformezi regulamentului = zbori, sunt altii la coada!

      81
    • Deci iau elevi buni, formati de profesori la stat , si dupa aia toate meritele sunt ale celor de la privat. Aham

      814
    • @basilicus, discutia a fost ca la scolile private se munceste 8 ore pe zi, nu ca se preda in tot acest interval.
      La fel ca in orice domeniu, norma de lucru in invatamant este de 40 de ore pe saptamana. Diferenta este ca la privat cel mai probabil faci si un raport cu ce ai facut in restul de 22 de ore in care nu ai predat.

      41
    • Cf codului muncii norma e de 8 ore, nu catedra!
      Pe langa predat, exista activitati extracuriculare si cluburi.
      Duc copii la 7.30 si ii iau la ora 16.00.
      La 13.30 termina orele, apoi au cluburi si isi fac temele ajutati fiind de profesori.

      41
    • Stiu un elev de la ICHB, olimpic la matematica. Se trezeste dimineata la 5 si jumatate, se apuca de matematica, merge la scoala unde isi vede de ore, dupa care din nou matematica pana la ora 18. De la 8 dimineata pana la 18 dupamasa lucreaza cu profesori, nu de capul lui. Acolo nu exista „norma” ca la stat. Daca vrei sa faci performanta, muncesti pana cazi lat. Valabil atat pentru elevi, cat si pentru profesori.

      139
    • Fabulati domnul None.

      57
    • @None, dar exista vreun domeniu in care poti ajunge cel mai bun din lume fara sa muncesti mult?
      Adica inteleg ca acest elev munceste in jur de 12 ore pe zi (cursuri plus pregatire suplimentara). In astea 12 ore mai are cu siguranta si niste pauze, probabil minim 2 pauze de masa.

      Sigur, este greu sa muncesti atat de mult zilnic, mai ales la o varsta frageda. Dar, la fel de mult munceste orice sportiv (sau poate mai mult). Sau la fel de mult munceste orice programator pasionat. Da, programatorii pasionati nu stau cu profesorul pe capul lor, dar stau in fata calculatorului si scriu linii de cod cateva ore pe zi.

      11
  6. NOU
    #49

    Ca zboara lejer spre 10k eur anual din bugetul familiei pt a putea tine odrasla la ICHB… nu stiu cum as putea tine 2 copii la liceu simultan…. Poate mi am ales gresit meseria :))
    https://pasteboard.co/ec5F3o0z2G0e.png

    54
    • Nu e mult, nu te-ai orientat cand te-ai insurat/maritat!

      59
    • Pai de ce te-ai făcut doctor? Nu erai medic ATI?
      Nu ma înțelege greșit, și eu sunt medic dar nu as mai recomanda nimănui astăzi sa aleagă profesia asta. Concurenta care inca e la medicina nu o înțeleg, probabil copii împinși de parinti.

      31
  7. Am copiii la școală privată și confirm partea cu relația școală – părinți. Nu prea se curăță multe ouă când este vorba de disciplină, reguli, cadouri (care la ei în contracte sunt considerate mită și interzise cu desăvârșire), intervenții sau mai știu eu ce.
    Semnezi la început de an un contract de vreo 60 de pagini și dacă tu sau copilul din dotare încalci ce scrie p-acolo te zboară urgent. Și acolo scrie, nene (vreo 12 pagini doar despre bullying). Mențin un număr mic de copii în clase tocmai pentru ca profesorul să apuce măcar să învețe cum îi cheamă până la sfârșitul anului, așa că cererea e mare și îi doare pe ei în pix că plătești tu.
    Profesorii sunt bine plătiți, dar au posturi libere. De ce? Fiindcă e de muncă, nene. Fiindcă nu termini orele și pleci acasă. Noooo…. Ai evenimente de organizat sau de participat în afara orelor, ai activități, școala axându-se mai puțin pe toceală si mai mult pe parte practică, ai elevi cu CES pe care nu-i poți trata cu sictir ca la stat, te zbați mult fiindcă, exact cum se zice în articol, dacă prea mulți părinți sunt nemulțumiți, școala renunță la tine, trebuie să fii prezent p-acolo, nu ești doar simplu angajat, faci parte dintr-o comunitate, comunitate destul de fițoasă și de pretențioasă. Știu sigur trei cazuri de profesori veniți de la stat și care s-au dus înapoi după trei luni, fiindcă nu prea se mulau pe stilul ăsta. Valabil și pentru părinți, nu prea există conceptul de „las copilul la școală ca să scap de el și atât”. Te implici, te agiți, ai evenimente dedicate părinților și copiilor cu prezență obligatorie, ești invitat constant la discutii cu profesorii și cu conducerea școlii, analizezi și ești analizat.
    Deși programa este aceeași (adică multă și imbecilă) scopul lor este s-o facă să fie digerabilă, astfel încât, dacă nu cu plăcere, măcar copilul să nu trateze școala cu scârbă. Și reușesc destul de bine, fiindcă majoritatea copiilor (inclusiv ai mei) abia așteaptă să meargă la școală, ceea ce e ciudat pentru mine care fac parte dintr-o generație care a urât școala și a învățat să chiulească încă din ciclul primar. Mai mult decât atât, copiii doresc să participe la concursuri și olimpiade diverse, școala le trezește interesul pentru așa ceva, de aici și rezultatele, fiindcă una e să mergi pentru că-ți place și alta să mergi fiindcă te-a nominalizat (cu de-a sila de multe ori) profesorul sau te-au stresat și șantajat acasă părinții (am fost olimpic, am fost și derbedeu în școală, știu cum e).
    Singurul dezavantaj la o asemenea școală este că se formează un fel de bulă în jurul copilului (anturaj ok, profesori ok, atmosferă ok, totul de vis) și, la un moment dat, copilul inevitabil dă peste jungla de „afară”, peste „supraviețuitorii” și șmecherașii din școala de stat, și are un șoc, se adaptează mai greu sau chiar deloc. Bine, majoritatea pleacă afară direct, fiindcă școala privată le oferă mult mai multe oportunități.

    Comentariu apreciat.12110
    • Asteptam cu interes sa ne spui la ce scoala privată iti lasi odraslele. Ms pwp

      Indecis. Tu ce zici?829
    • @RQA, contează? Dacă voiam să le fac reclamă le menționam numele, stai liniștit. Dar nu vreau. O școală privată nu foarte scumpă din București.

      226
    • Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 1140
    • Păi dat fiind că există școli private mai proaste ca la stat, contează, normal. Mai luăm și noi o recomandare. Altfel, subscriu 100% la tot ce ai zis, cam asta e și experiența la școala lui fiu-meu (dar ciclu mai mic din ce pare, deci mă interesează opțiuni și pentru mai departe)

      62
    • @Phaff, eu tot sper că trollezi. Gen, tezele erau rele, așa-i? Induceau mult stres, nu se puteau concentra loazele pe TikTok-uri. Man, ceva stres e ok, eu nu știu cum dracu’ am supraviețuit noi!

      227
    • @adizah

      Vezi că și eu sunt fost olimpic.

      224
    • @Phaff „Tu știi că „olimpiadele” & „concursurile” sunt nimicuri”

      Da și nu.
      Am fost participant la olimpiade la diverse nivele. Pentru mine n-a fost așa mare stres că îmi placea. Plecam și de acasă.

      Cu toate astea, sunt recunoscător că am fost, o participare la o anume olimpiadă cu anume rezultate mi-au asigurat pre-admitereala o facultate foarte competitivă fără concurs.

      143
    • @Johnnyfer dacă ai vrea să spui despre ce școală/liceu e vorba aș fi recunoscător. S-au aruncat multe nume pe aici, nu cred că reclamă. Nick-ul e anonim, lasă trolii că mai sunt și oameni interesați.

      62
    • @Phaff, păi cu atât mai mult mi-e greu să te înțeleg :)

      124
    • @Phaff, mă și întrebam când o să apari. N-ai copii, ești anti școală privată, probabil vreun frustrat care are impresia ca deține adevărul suprem. Dacă tu ți-ai mințit părinții când erai copil sau ai fost olimpic doar ca să-i mulțumești, nu e obligatoriu ca toți copiii să fie ca tine.
      Dar oricum te cunosc bine din alte discuții pe subiect, ești paralel cu viața actuală, cu școala și cu generațiile actuale, te pricepi să dai citate din comentariile altora și probabil asta îți gâdilă orgoliul de comentac pe bloguri, dar cam atât, deci nu mă mai obosesc să-ți răspund. Stai tu in lumea ta și eu în lumea mea, și totul e ok.
      @Ana, nu îi fac reclamă fiindcă n-am chef să vină alde d-ăștia ca @Phaff să dea cu noroi și să demonstreze ei cât de nasoală e școală respectivă de fapt. După ce am mai pățit-o când m-am grăbit entuziasmat să-i promovez și m-am lovit de tot felul de nemernicii, și de invidie, și de multă prostie, am decis că e mai bine ca unele lucruri bune să le păstrez pentru mine. :)

      218
    • @Jen, asta suna acum defapt a egoism… gândește-te ca esti doar un comentaci pe un blog, cum ziceai de fratele tau mai sus… am respectat primul reply la comentariul meu dar acum devine intriga, iti asteptam toti cu mânuțe roșii comentariul. Ms :*

      09
    • Poti totusi sa trimiti in privat numele scolii? :)

      13
    • @Johnnyfer, dă și tu un indiciu, ceva, pe ce stradă e școala? Sau trimite informația celor interesați cumva altfel.

      16
    • Depinde de persoana si de ce asteptari are fiecare de la participarea la olimpiade. Am fost si eu la cateva in tinerete (maxim faza pe tara).
      Dar nu am simtit nici o presiune, parintii mei si profesorii erau incantati ca am reusit sa ajung acolo, nu se astepta nimeni sa castig locul 1.

      In schimb daca se pleaca de la premiza ca trebuie sa castigi neaparat, atunci poate fi un stres suplimentar pentru elev. Doar ca nicaieri nu vei putea face performanta fara munca si fara stres. Asa ca in general si recompensele sunt pe masura.

      43
    • @Johnnyfer , multumim pentru feedback, e bine sa aflam mai multe detalii din exterior. Presupun ca si parintii daca sunt toxici sunt eliminati (la scoala de stat nu prea ai optiuni de rezolvare a situatiei, parintii cu tupeu si gura mare nu sunt penalizati)

      @restul, sunteți adulti, cred ca puteti analiza optiunile, culege informatii, trece totul prin filtrul propriu si observa daca e ok scoala analizată pt copilul dumneavoastră, nu mai cereti informatiile pe tava. In plus, v-a dat deja un indiciu, 60 de pagini contractul, 12 pagini despre bullying

      02
  8. NOU
    #68

    desigur, a fi elev la ICHB nu implica neaparat obtinerea unei performante, ci doar speranta de a avea o eduicatie mai buna.

    204
    • Nu speranța, probabilitatea.

      102
    • Îmi pare rău de copilul care are părinți care își dorește musai o performanță.

      712
    • Parintii de azi doresc un copil care sa isi puna in valoare prin munca potentialul. Ca poate fi un bun matematician sau un bun creator de continut audiovizual e secundar. Performanta poate veni sau nu, important e sa fie ajutat sa faca bine la ce are talent si tragere de inima.

      64
  9. ar mai fi o (sau mai multe) intrebare

    pe langa olimpiada la mate, acei copii stiu anii tuturor bataliilor lui Stefan ?! pe ambele calendare? inteleg intelepciunea ciobanului mioritic? ce nota au la latina?

    Indecis. Tu ce zici?2930
    • As mai adauga: Stiu copiii cine a fost primul?

      33
    • Da, stiu si de Stefan cel Mare si au citit si Miorita, Baltagul, poate chiar si Odiseea lui Homer. Sunt copii care in gimnaziu au avut 10 pe linie (media 10 la toate materiile, in toti cei 4 ani). Pur si simplu sunt copii cu niste capacitati intelectuale mult peste medie. Stiu ca pentru unii e greu de inteles sau chiar de imaginat asa ceva, dar copiii astia exista. Imi aduc aminte cand eram copil si un alt pusti de pe maindan m-a intrebat cu extrema mirare „cum, tu chiar n-ai ramas repetent niciodata?”. Cam asa se mira unii cum de exista copii care fac si matematica la nivel de olimpiada internationala, dar mai stiu si de un Stefan cel Mare sau un cioban mioritic.

      175
    • da, aia era, nu știe când a domnit ștefan cel mare, e un prost. asta e școala de stat.

    • vali, ideea era nu „ca e prost” ci ca alea ce le-am enumerat eu nu conteaza in scolile private.
      a sarit None ca fraierul cu „copilul multilateral dezvoltat”, da’ la el e scuzabil
      sa zicem una buna, multe din scolile private nu urmaresc programa nationala iar la alea care o urmaresc, olimpicii nu sunt supusi acelorasi criterii la materiile conexe

      plm, e mult mai usor sa faci performanta intr-un domeniu daca nu esti obligat sa te chinui cu alte cacturi

      ( cam ce zici si tu in articolele despre programa, articole la care sare macar cate un idiot sa spuna ce bune sunt matematica, romana, istoria, latina si desenul …pentru toti…fix la nivelul asta de materie, ba chiar mai multa daca se poate)

      38
    • Attilla, pui „o (sau mai multe) intrebare” si cand cineva iti raspunde zici ca a sarit ca fraierul. Stiu, ai o scuza, probabil ai fi fost capabil sa urmaresti un fir logic daca nu te chinuiau in generala cu bataliile lui Stefan.

      51
    • @None: ai sarit ca fraierul

      1. ca ai zis de Baltagul…aia nu e carte cu care sa te lauzi …nici Morometii

      2. ca inca mai crezi in existenta acelui copil multilateraldezvolatat…stai linistit, nu exista; n-ai fost nici tu, nu sunt nici altii.

      PS. dau pariu cu tine daca iei orice olimpic si-l futi in fiecare zi cu hic, hec, hoc; cu bazinul hidrografic al Muresului, extractia de huila din Petrosani, orice din Istoria Romaniei etc in maxim un an il lasi corigent la cel putin o materie si se duce pe pix orice legat de olimpiada :))))

      311
    • Attila,
      Nr. de elevi de la ICHB care merge in facultatile de top din USA scade de ceva ani pentru ca acolo diferenta o face eseul.Care ca sa fie competitiv implica si multa cultura generala.

      54
    • @caposu: si zici ca eseul ala are ca tema Gelu, Glad si Menumorut?

      ce are „cultura generala” cu ce e in programa scolara (aia romaneasca)?

      17
    • Attilla, nu s-a laudat nimeni cu Baltagul, dimpotriva, ideea era ca un elev de nota 10 citeste si cartile care i se cer la limba romana, chiar daca i se par naspa, desi e olimpic la matematica.
      Cat despre punctul 2, asa e, daca nu l-ai vazut tu, nu exista. Probabil aia care iau 10 la bacalaureat si sunt aratati la televizor sunt inventati doar pentru rating.

      72
    • 1. inca te mai exciti de „10 la bac”?!?! cu subiectele de acum?!

      2. daca ai mai mult de 25ani s8 inca nu ti-ai dat seama cat de inutil e bac-ul si, in general, orice examen …..inseamna ca nu am gresit mult cu primul „ca fraierul”
      de ce plm crezi ca „greii” cer un dosar cu ce ai facut de-a lungul timpului si interviu si eseu…si nu se iau doar dupa nota dr la sat, bac international?!

      08
  10. Nu știu in orașele voastre, dar in Iasi cel puțin, la privat sunt slăbuți copiii, plus ca majoritatea fac si pregătire. E mai mult un moft.

    Când e vorba de pregătire intervine și următorul aspect: profesorul de la clasa/liceul culeg laurii, dar grosul e tras de profesorul de pregătire. Vorbesc de profesorii care chiar fac ceva la pregătire si au rezultate reale, nu despre cei care lucreaza in serii si eventual au acces si la subiectele de la liceele la care predau.

    232
    • Teoretic in Iasi este scoala Spectrum, care apartine tot de Lumina ca si ICHB. Acum sincer sa fiu nici eu nu am auzit lucruri foarte bune de elevii din scolile private.

      91
    • Proful de la clasa culege laurii, proful de la pregatire culege banii: 150 lei sedinta!

      47
    • @Bogdan, exact la privat ai doar șansa și mediul necesar să te dezvolți. Altfel, da, din clasa lui fiu-meu, era el sus, 2-3 mai răsăriți și restul nimic special. Însă el a avut ”liniștea” și atenția necesară din partea învățătoarei să crească, nu să se plafoneze, cum probabil s-ar fi întâmplat la o școală de stat.

      63
  11. Sunt multe lucruri fac ca treaba să meargă mai bine ca la stat! De exemplu, managementul școlii este mult mai receptiv la sugestii, au mai multă dorință de a comunica lucruri, sunt interesați de o bună colaborare. Când copilul este olimpic deja lucrurile se discută la alt nivel și simți ca părinte că ai un ajutor nu un băț în roată!

    122
  12. Cel mai probabil sunt copii cu potential adunati de prin toata tara. Daca te uiti la reteaua lor de invatamant o sa vezi ca sunt destul de raspanditi prin tara. Cum se facea gimnastica la Onesti – fost Ghe. Ghe. Dej sau Judo prin alte parti. Minus bataia.
    Partea cea mai interesanta e ca cine e in spatele fundatiei. Nu, nu e Soros. E Gülen. Primul liceu l-au avut la Constanta.

    221
  13. si eu am copilul la privat. in primul rand privatul isi cam selecteaza copiii. nu-i cam iau pe aia de le scurge scuipat din gura. apoi e numarul mai mic de copii in clasa. cum zicea si cineva mai sus, invatatoarea, ca fimea e in ciclul primar, nu are doar alea 4h/zi. Scoala ofera ore de consolidari la fiecare materie si ore in case se fac temele. un fel de afterschool, care se face cu ac invatator. DAR, cel putin la scoala noastra, orele in afara de mate/romana sunt ca sa fie, de umplutura, profesorii slabi la limbi de ex. deci e cu dus-intors ….

    212
    • @maxp poți preciza te rog și despre ce instituție e vorba? Suntem în curând în postura să alegem iar școlile din zonă arată horror la rezultatele examenelor naționale.
      Nu vreau să dau șpagă (pentru o școală mai bună din sector) și nici să-mi iau viză de flotant prin zone mai bune.
      Ne gândeam să ne orientăm spre privat că sunt câteva suficient de aproape. Adunăm feedback despe mai multe școli.

      22
    • anastasia popescu, dar pt pregatitoare ii primesc doar pe cei care au fost la gradinita la ei. poti reveni in clasa I si il testeaza ca sa-l accepte

      61
  14. +Performanța în școli se face cu directori care nu sunt numiți pe criterii politice.

    254
    • Sunt 1000% sigur ca directorul de la ICHB este numit politic. N-are cum altfel.
      Nu politica Damboviteana, e drept, dar e pus politic. In Rep. Moldova au fost retinuti si expulzati membri din aceeasi miscare, politica.

      17
    • 🤔🤔🤔 1000% 😂😂😂 nah, dacă tu știi atunci știi…

      03
  15. Mie mi se rupe de ”olimpici”. Ei nu dau măsura nivelului de educație dintr-o societate.
    Și China are olimpici. Sunt chiar și pe primul loc la testele PISA. Dar numai cu regiunile Beijing, Shanghai și încă una (îmi scapă acum). În rest întuneric în capete…
    Aș prefera să fim în top 15 măcar din testele PISA, sau top 10 din Europa. Dar suntem printre ultimele….
    Așa că discuția asta, nu are sens nici acum, cum nu a avut sens nici în comunism.
    Aș prefera să iasă oameni educați și pregătiți de pe băncile școlilor. Măcar 80% dintre ei, 20% pot fi loaze… Ne-ar fi mai bine ca societate.
    Olimpicii își vor lua tălpășița imediat ce va fi posibil. Și nu am cum să îi condamn. Aș face și eu la fel.

    Comentariu apreciat.6611
  16. uraaaaa! daca de maine toti profesorii de la stat primesc 2000E pe luna la anul pe vremea asta o sa avem 1 milion de medaliati la olimpiadele scolare internationale.

    sau nu?

    e un fel de oul sau gaina. ce a fost mai intai? salariul mic sau performanta scazuta?

    eu am tendinta sa pun intai munca, performanta. ca banii inainte ii ia doar o anumita categorie profesionala si aparent profesorii se cam autoincadreaza acolo.

    Indecis. Tu ce zici?1417
    • Daca marim salariile profesorilor azi si ne asteptam la performanta de maine speram degeaba. Salariile mici au dus la contra-selectie in ultimii 25 de ani iar problemele cu profesorii plictisiti care se cred semizei le avem de 50 de ani. O sa observi imbunatatiri ale actului de invatamant dupa o generatie de profi cu salarii decente si aia daca salariile vin la pachet cu evaluari ale performantei.

      94
    • @theblackk recomand podcastul lui Damian Anfile cu Catalin Oprisan
      „DAMIAN ANFILE: ”Românii-s puși în calea tuturor răutăților!”” La un moment dat omul aminteste ca reforma lui Spiru haret a dat roade multe zeci de ani dupa ce a fost implementata. Educatia nu e ca agricultura, sadesti azi si iese peste un an.

      74
    • Nici agricultura nu este ca agricultura. Nu pot sa sadesti astazi si sa culegi roadele peste un an. Mai intai trebuie sa faci canale de irigatii, sa construiesti silozuri unde sa depozitezi granele, etc.

      81
    • andrei, de data asta ai nimerit la fix

      problemele învățământului romanesc sunt multe, mari si complexe, salariile profesorilor fiind una dintre cele mai mici.

      cu toate astea nu vezi pe nimeni iesind in strada pentru rezolvarea alora iar una din cele două parti direct implicate a iesit doar pentru beneficiul propriu.

      si mai e si ce zice nancy mai jos. cum plm poate un profesor care a luat 2 la examenul de nu stiu ce sa corecteze lucrarile de bac ale copiilor? in baza la ce? a, daca sunt grila chiar e ok, cu putin insistenta inveti si un cimpanzeu sa le corecteze. si ala o sa ceara doar banane, iar d-astea avem supraproductie.

      52
  17. Vorbea un tip care parea ca se pricepe, nu i-am retinut numele, ceva specialist in domeniu. Si asta a spus si el: in primul rand e nevoie de salarii mai mari, sa atraga oameni mai competenti. Dar in al doilea rand, aproape la fel de important, imbunatatirea sistemului de pregatire a profesorilor, a materialelor didactice si a sistemelor de evaluare.
    Mai sunt si multe alte probleme in rest, coruptie, posturi date pe pile. Dar baza e aia de mai sus.

    Comentariu apreciat.272
    • Dintre colegii mei de facultate care au ales să meargă pe calea învățământului preuniversitar, mai toți au ales pentru că realist vorbind nu ar fi făcut față în piața muncii.
      Domeniu tehnic, s-au târât prin facultate cu greu toți anii.
      Am avut un coleg dintre cei peste medie care ar fi dorit să rămână, dar în preuniversitar erau salarii prea mici iar în universitar e un pic de politică pentru care nu avea obraz.

      81
    • ce plm oameni competenți să atragi nene, dacă jegurile actuale nu pleacă din sistem? testare, cine pică pleacă acasă. să se duca vânzător la carfur, nu profesor. pici testarea psihologică? hai, la croitorie cu tine.

    • @vali, ce frumos ar fi sa se intample asa…

      51
  18. Mai este un factor esențial, zic eu, care influențează performanța: numărul de elevi dintr-o clasă.
    Într-o școală de stat, predai în fața a 30+ de copii, în timp ce dincolo nu ai mai mult de 16-18.

    204
  19. In primul rand toata discutia asta despre olimpicii nostri este una in care ne ascundem ipocrizia si neputinta asupra problemei de fond. Mai precis scoala romaneasca intotdeauna a fost polarizata si absolut toate discutiile vin sa ocoleasca subiectul de fond. Concret anumite scoli/licee pana acum ceva timp serveau indirect pepiniera de tinere talente pentru aceste concursuri scolare. Cine a avut ghinionul sa dea peste un profesor care confunda ora de curs cu selectia pentru lotul olimpic de chimie sau mai stiu e ce materie poate sa confirme asta. Ce a rezultat din toata afacerea asta? Vreo cativa mai rasariti care au reusit sa intre pe la niste facultati fara admitere si o mare de frustrati care efectiv au trebuit sa se descurce cum au putut, meditatii, spagi, diverse amenintari etc. Am si acum colegi de liceu care la ani de zile dupa terminarea liceului inca mai au cosmaruri cu acele ore. Asta ca sa ne intelegem cum se face performanta din asta smechera la o scoala de stat.
    Faptul ca o parte din acei elevi au ajuns la acel liceu privat si nu platesc taxe de scolarizare este fapt insignifiant, daca ei sunt indirect rezultatul unei selectii facute la clasa unde in loc sa se predea materia se faceau din astea. Caci ei sunt norocosii, dar colegii de clasa de la fosta scoala de stat nu si uite asa ajungem la polarizare.
    Polarizarea scolii romanesti este fix asta: Romania scoate 40% analfabeti functionali conform ultimelor statistici, dar in acelasi timp este in top 5 mondial in zona olimpiadelor de stiinte exacte. Si asta este destul de tulburator daca te gandesti concret la situatie.

    105
    • Intr-o clasa obisnuita de la stat vei avea copii de toate felurile: de la cei care nu stiu nici tabla inmultirii sau sa-si scrie numele pana la potentiale genii. In functie de zona si de renumele scolii, vei avea mai multi din prima sau mai multi din a doua categorie. Intrebare e cum predai la o asemenea clasa: in ritmul melcului, ca sa priceapa si ultimul din clasa, plictisindu-i de moarte pe ceilalti? sau in ritm de pregatire pentru olimpiada, riscand ca jumatate din clasa sa nu aiba habar despre ce vorbesti? Solutia e doar polarizarea. Cu unii copii nu poti face performanta, ci te bucuri daca la sfarsitul clasei a 8-a nu sunt analfabeti functional. De altii insa e pacat sa nu-si dezvolte potentialul, cand ei ar putea fi de olimpiada internationala, dar repeta pentru a mia oara la clasa tabla inmultirii. De aia trebuie evaluati cat mai repede si cat mai pe bune, astfel incat sa fie orientati fiecare spre directia potrivita. Singura problema cu polarizarea asta e cand ti se spune ca copilul tau nu e de clasa de olimpici, ci mai aproape de extrema cealalta.

      124
    • @None
      Treaba este foarte simpla elevii trebuie ghidati intr-o clasa unde sunt apropiati de nivel. Asta inseamna ca vei avea o clasa de genii in fizica unde poti face chestii inalt nivel daca iti propui, respectiv o clasa in care poti sa-i aduci pe unii la un nivel in care sa inteleaga ce inseamna fizica in viata reala. Ori in acest moment totul este la comun si efectiv sunt 2 variante mari si late promovezi mediocritatea sau o arzi elitist.
      Eu am avut ghinionul sa prind situatia in care o ardeam elitist si unde traiam in fiecare ora cu spaima ca s-ar putea sa vin la toamna la corigenta. Totul pentru ca profesorul la curs confunda ora de predare cu ora de pregatire pentru olimpiada. Plus ca mai avea si prostul obicei sa-ti puna un 3 asa de motivare pentru ca poate iti dai si tu mai mult silinta. Stiu ce inseamna sa faci calcule cu cati 3 de poti lua 5 sau te prezinti la toamna. Mai mult am avut colegi care au ratat la mustata admiterea la facultate pentru ca se mai lua si mediile de prin liceu la diverse materii unde se intampla asta. Asta m-a facut sa detest materia respectiva si tot ce vine pe langa.
      Eu doar expun cam ce inseamna performanta si cam cum s-a facut o perioada de timp performanta scolara in scoala romaneasca. Nu stiu daca practicile descrise de mine se mai intampla, dar si asa polarizarea asta ar trebui un pic domolita pentru ca bumerangul ne va lovi de unde nici nu stim….

      18
    • Am avut si eu colegi in liceu care abia treceau clasa la matematica sau fizica. Si nu e ca si cum nu stiau de la bun inceput la ce scoala sau la ce clasa merg. Dar daca li se punea parintilor in vedere ca poate copilul nu va face fata, tot ei se suparau. Cum sa mearga copilul lor la uman?

      71
    • Mai este o problema. Daca tu stii ca nu esti geniu, ca ai muncit de ti-au sarit capacele ca sa reusesti sa iei un 9,50 la Evaluarea Nationala, nu prea este cazul sa te duci la Mihai Viteazu sau la Tudor Vianu decat daca esti dispus sa muncesti la fel de mult in continuare, pana la finalul liceului.

      71
  20. deci 5 la privat, peste tot se lauda invatamantul romanesc cu share la stirea despre olimpicii romani

    35
  21. Am cunoștințe care au fost refuzați de o anume școală privată după discuții și încercări care au durat 2 ani. La școala (privată) la care e fiu-meu, s-au impus lucruri de îmbunătățit părinților copilului problemă și după multe parlamentări și lipsă de dorință de a face ceva, s-a reziliat contractul și și-au mutat odrasla. Nivelul de cunoștințe dobândite e cu 1-2 ani peste ce e în programa de la stat, noi nu facem absolut nimic cu el acasă iar copilul e relaxat și fericit. Nu mai zic despre faptul că toată logistica este rezolvată by default, stă copilul acolo cât suntem noi la muncă, primește mâncare sănătoasă, au opționale acolo, îi duce la tot felul de activități culturale, prin urmare ne face viața nouă mult mai ușoară.

    56
    • Poți numi te rog școala? S-au vehiculat multe nume pe aici, nu se poate numi reclamă. Dintre toți cei care au avut experiențe plăcute cu școli private, pare că nimeni nu menționează numele.
      Sunt interesat neironic.

      21
    • @George, da, pot. Pick Me Academy. Am nimerit la ei cu grădinița și ne-a plăcut așa de mult că rămânem și în ciclul primar.

      44
  22. Am facut gimnaziul la un liceu de top (Racovita, Iasi) si tin minte ca profesoara de matematica (care avea olipici la nivel national) se plangea ca o mare problema pentru ea e ca are un numar foarte mare de elevi in clasa, conducerea scolii vrea performanta dar in acelasi timp vrea si note bune la capacitate / bac. Toate astea cu clase de minim 30 de elevi. Profesoara chiar era dedicata si stia sa explice, daca avea timp ii explica si celui mai prost elev de ajungea sa inteleaga, dar foarte greu cand abia incap toate bancile in clasa.

    Eu zic ca nu e vorba doar de salarii (erau anii 2000) ci si de conditiile in care predau unii profesori.

    191
  23. De unde ati picat ma? Unde dracu se face invataman in mediul privat. Astia sunt niste elevi de top care au primit burse ca sa dea bine in articolul de pe digi sau unde cacat a fost postata asta.

    Am eu cunostinte in invatamantul privat la diferite scoli si se face scoala de nu se mai poate

    Indecis. Tu ce zici?1625
    • Există privat mai prost ca la stat și există privat foarte – foarte ok, mult peste ce e la stat.

      124
    • Ce înseamnă pentru tine „a se face școală”? Note mari la examene? Asta se rezolvă românește cu șpăgi și copiat și alte asemenea, mai ales la stat, deci nu e un criteriu valabil.
      Cunoștințele acumulate de copii? Cum le verifici? Prin examenele alea ridicole și fake de mai sus? Prin medii și note? Prin cantitatea de teme date?
      Cred că noi, ca nație, ar trebui să redefinim un pic treaba asta cu „se face școală” fiindcă la noi e similară cu a trage copilul ca boul de dimineață până noaptea pentru a învăța o tonă de chestii în mare parte inutile, într-un sistem similar cu pușcăria, un mediu ostil cu părinți și profesori pe post de gardieni care îl constrâng să facă lucruri care nu-i plac și pe care nu înțelege de ce trebuie să le facă.
      Deci? Ce înseamnă că se face sau nu se face școală?

      75
    • @IonutO poți numi te rog acele școli? Te întreb neironic. Ar fi de ajutor.

      04
    • @John se dau note din burta, acum se intelege? Pentru ca vin parintii si fac scandal daca dai nota mica. Asa ca copii trec fara sa invete nimic.

      @George imi pare rau nu vreau sa cauzez probleme. Bucuresti, atat pot sa zic.

      14
    • @John si mai adaug, daca nu vin parintii vine directoarea si face si aia scandal.

      14
    • @IonutO Atunci dă-mi voie să cred că inventezi ca să-ți iasă argumentația cum trebuie. Sunt sigur că există școli private nasoale. Dar la fel de sigur sunt că tu nu ai acele cunoștințe de care vorbești.

      41
    • @IonutO, plecam de la premiza ca este adevarat ce spui si ca intr-adevar ai cunostinte la scoli private care ti-au spus ca acolo nu se face scoala.
      Concluzia este ca tu faci parte din problema. Desi esti anonim si nu ai nici o legatura directa cu acele scoli, refuzi sa faci publice informatiile pe care le cunosti.
      Si de ce? Ca sa nu afectezi imaginea unor institutii private de invatamant ce isi bat joc de banii cheltuiti de parinti?

      32
    • @George, bine george inventez sa-mi iasa mie argumentul cu un necunoscut de pe internet, asa e. Oculta mondiala si dacii liberi.

      @Andrei, asa o fi. Nu te contrazic.

      15
    • @IonutO Da, fix așa pare. Știm că oamenii pe internet nu mint niciodată.

      51
  24. Acesta este un articol despre business bine făcut (liceul international de informatica)

    141
  25. NOU
    #127

    Nu e vorba doar de salarii, ci și de incompetența statului în orice. Indiferent de câți bani încasează, statul n-o să facă niciodată performanță cu nimic.

    Soluția e privatizarea. Pentru sănătate, educație, tot.

    Indecis. Tu ce zici?627
    • Exact, uita-te la americani care au privatizat totul, sunt top si la educatie si la sanatate.

      Wait a minute…

      Indecis. Tu ce zici?286
    • NOU
      #129

      Comentariu ascuns de spiriduși!
      [Click aici]

      Comentariu nasol. 432
    • @VladM, la americani invatamantul preuniversitar e de stat si ala da loazele cu care se fac clipulete pe YT. Ivy League sunt private din cate stiu.

      45
    • @Razvan, doar ”scump” zici? păi hai să-ți povestesc de un tip cu bani și firmă decentă din CA, a cărui soție a avut cancer și a trebuit operată + tratament. A avut noroc că e și profesor și asigurarea medicală de la universitate l-a ajutat enorm. Altfel, cu asigurările soției + a lui ca șef/angajat la firmă, probabil că acoperea niște mărunțiș. Deci a avut nevoie de 3 asigurări, în total a fost vorba de sume imense. Mi-a zis explicit, dacă n-ai o asigurare beton și ai ghinion de ceva mai mult de unghii încarnate, ai cam belit-o.

      154
    • Sistemul de sanatate american il putem compara cu o femeie teribil de frumoasa, dar arivista ? Adica e frumos sa te uiti la el asa de afara, dar nu ai acces la el ca-i scump rau. Cum zicea un mustacios trecut prin puscarie ” si cu ce ma ajuta asta domnisoara !?” :)))))
      Colegul aurist cred ca vrea cu comentariul asta sa scape de eticheta aia rosie de fapt. We see what you did there :))))

      53
    • @VladM
      Nu zic sa privatizam tot dar, inainte sa „Wait a minute…”, poate n-ar strica sa vezi pe ce loc s-au clasat Americanii in concursurile alea doua.
      E pur si simplu vorba de doua lucruri. Sa te intereseze care e potentialul unui copil si sa vrei sa-l fructifici. Atat.
      PS
      Indienii sunt 1.4 miliarde, n-o juca pe aia.

      62
    • Dar de ce comparam SUA cu Romania. De ce nu comparam SUA cu tari unde coruptia este la un nivel scazut si unde sistemul de invatamant si cel de sanatate de stat chiar functioneaza?
      Sa spunem: Danemarca, Suedia, Finlanda…

      Adica topul capitalismului vs topul socialismului.

      33
  26. Anul acesta, la titularizare, au fost de trei ori mai multi profesori care au copiat decat elevii la bac. Au fost stiri pe subiect.

    Desigur, au copiat pentru ca nu aveau salarii mari. Anul viitor rup materia pe genunchi.

    Comentariu apreciat.341
    • exista totusi o legatura. au copiat ca au venit numai lepre. era un bou ii luasera interviu, era fix ca aia de ziceau ca n-au avut timp de bac ca au fost la mare. asa si el, ca a venit sa vada cum e, ca a scris la misto….. i-as fi dat 2 palme.

      202
    • maxp, halal profesor, auzi, să mergi la mare în loc să înveți pentru titularizare!

  27. Are legatura si cu „materialul clientului” cum s-a mai spus. Acei elevi sunt la privat pentru ca familia lor isi permite costul scolarizarii si vad beneficiile unui astfel de sistem. In cele din urma, copiii sunt oglinda celor care ii cresc si cu siguranta au din determinarea acelor parinti care exceleaza in domeniul lor de activitate (top management, antreprenoriat etc). Daca am face un exercitiu prin care sa aducem la un liceu mediu profesorii de la un liceu de top, avand aceleasi beneficii, nu vor obtine aceleasi performante cu elevii de la liceul mediu.

    96
    • Pariez pe ce vrei tu ca din cei 5 maxim, maxim unul este din familie instarita, dar nu cred. Saracii sunt cei impinsi in fata pentru ca sunt luati cu burse, li se ofera scolarizare aproape gratis. Astia sunt cei care ajung olimpicii cu care isi fac reclama liceele private.

      68
  28. NOU
    #140

    Chestia asta cu olimpicii e cea mai nociva chestie posibila. In primul rand scopul invatamantului de masa este sa ridice cati mai multi elevi peste un nivel minim, si sa ridice nivelul mediu de pregatire al elevilor, nu sa produca 3 olimpici si 40% semianalfabeti. De altfel olimpicii sunt produsul parintilor si a catorva profesori, nu ai sistemului. Acei 3 olimpici au 0 impact asupra societatii. Nu am o statistica, insa bag mana in foc ca au niste joburi probabil bine platite, poate fac cercetare, dar ma indoiesc ca sunt semnificativi ca impact. Elon Musk, Steve Jobs, toti vizionarii astia care schimba lumea au fost olimpici?? Calitatea invatamantului se vede in forta economica, in branduri, in inovatii, si nu alea care merg la concursuri, ci alea care se transforma in produse pe care toata lumea le stie si le foloseste… vezi Apple, Microsoft, Google, Facebook, ChatGPT.. unde olimpicii probabil muncesc cu spor, ca mici rotite in burta gigantilor, ghidati de un alde Steve Jobs sau Gates sau Musk…

    612
    • Acum serios, are rost să-l punem pe Musk în propoziție cu ceva? Hai să-l punem și pe Trump că situația e similară. Are tati bani iar eu inovez cu spor.

      Nu am ce să contest cu privire la Steve Jobs și Gates. Dar e și vorba de contextul anilor în care s-au întâmplat acele inovații. Ei au avut și norocul ca piețele pe care au intrat erau nesaturate. Nici Gates nici Jobs n-au invoat, erau produse similare sau mai bune pe piață. Au avut noroc de expunere și finanțare la momentul potrivit. Au reușit să marketeze ce au făcut.

      Dintre cei care chiar (cel puțin în tech) au inovat, rareori au ajuns sau au urmărit să montetizeze ce bucată de tehnologie au inventat. Mare parte din lucurile demne de menționat în piața de computing s-au întâmplat în universități private din US (care au pus la dispoziție publiciului tehnologia) sau corporații (unde omul respectiv era angajat).

      34
  29. Performanțe de genul acesta la olimpiade internaționale se obțin cu elevi performanți, cu profesori performanți, condiții de lucru performante, salarii performante. Salariile formatorilor de la stat sunt o bătaie de joc, greu să obții o educație de masă decentă cu așa lipsă de respect pentru ideea de educator/învățător/profesor, darămite performanță.
    O chestie care mie mi s-ar părea de bun simț la un ecosistem școlar, indiferent că-i de stat sau privat, pe lângă salarii decente, ar fi și ca performanța olimpică să nu fie un obiectiv pentru toată școala, toți elevii, toți profesorii. Ca în orice sistem social, ca în orice comunitate, și într-o școală avem curba aia a lui Gauss, cu “normalitatea” și extremele. În cazul performanței tip “olimpiadă“, dacă am analiza curba, vom vedea că avem elevi cu potențial ridicat de performanță, elevi cu potențial mediu, elevi cu potențial foarte mic de performanță olimpică. Evident că dacă tu, școală, vrei rezultate excepționale la olimpide, vei lucra cu elevii cu cel mai mare potențial, într-un anume fel, adaptat acestui obiectiv. Cu restul, în alte feluri, astfel încât, chiar și fără performanțe de top, potențialul lor să se dezvolte cât mai armonios. Și, nu-i așa, cât mai mulți elevi să ajungă cele mai bune versiuni ale lor, pentru ei, pentru cei din jur, pentru societate.
    Personal, admir performanțele olimpice și cred că toți cei implicați trebuie recompensați cu generozitate. Cred că performanța se face cu profesori plătiți nu bine, ci excelent. Cu profesori plătiți bine se face educația „de masă”.

    25
  30. vorbesc cativa de ICHB mai sus dar nu am vazut o mentiune interesanta, incerc sa pun elementele pe care le stiu direct

    -copil olimpic international primeste bursa acolo, parca strict mancarea la pranz o plateste, nu are cazare asigurata (nu stiu daca e alegerea lui sau a liceului, a stat in chirie)
    -la materia la care e olimpic mergea si facea cam 3-4 ore/zi
    -la materiile celelalte (discutam de materii gen mate/romana/fizica) copilul nu trecea aproape deloc pe la ore, la celelalte materii mai slabe sa zicem nici atat
    -mediile pe materiile la care nu trecea aproape deloc erau 10 curat dat din burta, nu exista sa primeasca alta nota cu toate ca ma repet nu trecea pe la ore nu invata absolut nimic la ele
    -dirigintele era turc
    -informatiile de mai sus sunt din 2 ani precedenti pandemiei, deci lipsa de la scoala nu are nicio legatura cu pandemia

    in pandemie l-au mutat parintii la alt liceu ca au zis ca risca sa stie doar materia la care era olimpic

    ps. nu mentionez materia respectiva sa nu dau de gol copilul (poate fi mate/fizica sau din celelalte)

    51
  31. performanta nu ar trebui sa fie principalul scop al invatamantului, ma doare in pl ca avem olimpici internationali la orice, cand mai mult de jumatate din restul termina 12 clase si nu sunt in stare sa inteleaga un text pe care il citesc si sa scoata 2 idei din el.

    in plus, din olimpicii aia probabil jumatate ies niste nicusori dani, adica oameni bine intentionati, dar total rupti de realitate, care in loc sa ramana la ce sunt buni (cercetare, stiinta) se baga aiurea prin politica

    93
  32. Pe vremea mea am fost la ceva olimpiade și am concurat cu cei din școlile private, povestea tuturor fiind oarecum aceeași: de mici au fost buni și au fost recrutați de școlile private în clasa de „olimpici” unde nu plătesc taxa, dar trebuie să livreze regulat medalii (concurența f mare, dacă nu reziști te mută la taxă) sau sunt cazuri rare de geniu născut în familie bogată, unde părinții finanțează o pregătire intensă la after school pe 1-2 obiecte, de regulă deja în pregătirea unei admiteri la o universitate din străinătate. În ambele cazuri școala privată își face norma de medalii pentru menținerea brandului și justificarea taxelor enorme, totul fiind finanțat de restul copiilor ai căror nivel este aproximativ similar cu cel din școlile de stat, singura diferență fiind că își permit să plătească mult pentru educație.

    31
  33. e bine ca ai parerea asta despre scolile private. eu am un var care ramanea la 8 clase daca nu avea ta-su mare bani sa ii plateasca liceul.

    21
  34. NOU
    #147

    Parțial offtopic: lângă biroul în care lucrez câteva zile pe săptămână e un laborator al unei universități de științe aplicate (adică nu pentru oameni importanți care fac cercetare în domeniu, cum e la noi, ci pentru injineri care vor să învețe chestii practice). Uneori mă mai uit la ce fac oamenii ăia acolo. Băbăiatule, într-o suprafață de 400mp sunt utilaje pe care nu le-a văzut UPB-ul vreodată, iar studenții chiar au voie să le folosească.

    Deci da, e vorba de bani, dar nu doar pentru salarii.

    21
    • Salutari la colegul de pe Germania.
      Universitatea aia o sa doneze echipamentele alea la Poli cand or sa fie perimate si o generatie de copii care nu s-au nascut inca o sa faca practica uitandu-se la ele. Fara sa le atinga.

      21
    • NOU
      #149

      Colegul e pe Holandia dar bine, tot în zonă. Tot un fel de germani, dar de mlaștină.

      Eu când am fost la Poli am văzut utilaj (nici nu mai știu ce era sincer să fiu, presă cred) din perioada interbelică. Ăștia au de la imprimante 3D la roboți industriali. Vor ajunge la Poli când s-o inventa replicator-ul.

      31
  35. Eu am trecut prin ambele experiente: 1-4 stat, 5-8 privat, 9-10 stat (in continuare). Viziunea asupra invatamantului privat este diferita in functie de actor.

    Pentru puradelul din dotare, scoala privata a fost o experienta traumatizanta, mai ales atunci cand se compara cu ceilalti prieteni care erau la scoala de stat. Da, facea scoala, a intrat la un liceu decent fara sa faca nicio meditatie, dar practic invata 8 ore/zi, la care se adaugau 2 ore de teme zilnic, plus week-end-uri esuate pentru teme suplimentare.

    Confirm treaba cu bula, practic au fost 13 elevi in clasa, nu a legat nicio prietenie cu colegii, inca a pastrat prieteniile de la scoala de stat de la clasele 1-4. De altfel, cel mai bun prieten al lui de azi este un coleg din 1-4, chiar daca nu mai invata la acelasi liceu.

    Din punctul meu de vedere, strict financiar vorbind, nu stiu daca am iesit mai bine, practic ar fi trebuit sa pun in balanta „scoala de stat + meditatii” vs „scoala privata”. Motivul principal insa pentru care am migrat de la stat la privat incepand cu clasa a V-a, a fost insa calitatea profesorilor de la scoala 28, plus faptul ca directorul scolii era un obtuz profesor de religie, nu avea cum sa iasa ceva bun din asta. Nu sunt genul de parinte care consider ca scoala trebuie sa se ocupe exclusiv de educatia copilului meu, insa nivelul acelei scoli era inspaimantator. Cand ai profesori de limba romana agramati, ceva e foarte putred. Cand un elev te pune sa ii bei pisatul si sa-i pupi picioarele si nu se ia niciun fel de masura, iar e ceva putred. Din fericire nu copilul meu a fost victima in acest caz.

    In sistemul privat se face o preselectie, nu veti gasi decat copii buni sau foarte buni la invatatura, altfel nu te accepta, nu trebuie sa ne surprinda numarul de olimpici. Mai mult decat atat, daca nu tii pasul si ai de gand sa le strici media generala, nu au nicio problema sa scape de tine (a fost un scandal pe tema asta).

    Acelasi lucru se intampla si cu profesorii, se descotorosesc de ei imediat ce elevii lor au rezultate slabe.

    Acum nu stiu insa cat ajuta asta cu olimpicii dincolo de vanitate, personal am fost olimpic pe la mate si chimie, nu cred insa ca m-a ajutat in mod direct in viata. Da, pot sa citesc azi o eticheta cu E-uri fara sa ma sperii sau pot sa rezolv tema puradelului la mate, dar cam atat.

    71
    • Frumix la 28, facut acolo scoala in anii 90. Fostul director, domn Vasile mi se parea mai ok. Soramea l-a prins pe ala de religie, omul a fost pus politic cativa ani, trambulina pentru inspectorat sau minister.

      12
  36. Iti zic eu direct din interiorul sistemului… pliat frumos pe matematica, cu predat la stat si privat wanna be… nu ne-am inteles la bani ca tot zici ca-s diferente majore.

    Odata avut rezultate la olimpiade nationale, sa nu mai zic de cele internationale scolile private se vor bate cu fel si fel de burse pentru tine… iar tu ai sa accepti in 80%+ din situatii pentru ca ai vrea sa mergi la o scoala privata unde taxa e de 10k+ euro pe an + alte beneficii si unde ai sa fii privit ca o vedeta, nu o sa te bata la cap nimeni, nu ai sa fii bullied si ai sa poti sa-ti vezi de treaba… ba mai mult in unele situatii mergi din provincie in Bucuresti, ceea ce e „the shit” pentru multi.

    Rezultatele alea de la IMO nu-s ale unui sistem privat, e al unor copii supra dotati, unii chiar pasionati de matematica, copii care au fost „cumparati” de aceste scoli, care in general au rezultate mediocre spre penibile fata de preturile practicate, daca ai scoate varfurile astea care din punctul meu de vedere n-au legatura cu acele scoli…

    Salariul profesorilor e cel mult mediu spre mizerabil by default in sistemul privat, cu mici exceptii… tin minte cum titular fiind, cu 9.80 la titularizare si alte alea am vrut sa ma duc sa predau la o scoala privata, predat cam jumatate din ore in engleza, aveam salariul ~1600 de lei la stat… dupa cateva interviuri si jocuri de-a soarecele si pisica, plus alte alea, mi-au oferit mirobolantul salariu de 1800 de lei + bonuri… cu prezenta fizica la scoala de la 8 la 4 jumate 5 zile pe saptamana. Scoala care acum are pe la 15k euro pe an scolarizarea… bine-nteles am zis pas, in conditiile in care acel salariu nici macar nu era catusi de putin negociabil.

    Sa nu mai vorbesc de gradinite si crese private… acolo e mai trist cand vine vorba de bani.

    PS: Singura chestie care era mult mai ok la privat era partea cu lipsa bullying-ului si programele alea de recuperare care se facea in unele situatii, dar cam atat… nu-s biased ca mi-am dat demisia din invatamant dupa… deci nu-i vorba de „strugurii sunt acri”, doar ca sunt satul de aceasta pictura cu „rezultatele scolilor private”… elevii erau mult sub nivelul unui liceu din top 5 in orasul ala… majoritatea celor carora le-am predat in acele „ore demonstrative” erau fel si fel de copii cu parinti de bani gata sau cu parinti diplomati/fotbalisti, cu interes pentru scoala care tindea spre zero.

    81
  37. NOU
    #153

    Intamplator, cunosc unul dintre copii, precum si parintii lui. Copilul respectiv nu a fost niciodata in mediul educational de stat, nici macar la cresa. A fost olimpic la fiecare categorie de varsta, indiferent de scoala. Parintii au investit foarte mult timp si bani in edicatia lui. Si el a muncit foarte mult, timp sacrificat gramada pt a junge aici. Si nu, nu a fost recrutat de liceul curent.

    51
  38. Performanța se face cu oameni bine plătiți

    12
  39. E si despre bani, dar si despre sistem. Daca doar maresti salariile, poate ca vor exista un 10% de oameni pasionati care sa se intoarca sau sa nu plece, in rest nu se va întâmpla decat sa se mărească spagile, caci posturile sunt mai bine platite.
    Uitați va ce s a intamplat la Bac cu subiectele, asa e si la titularizare doar ca se afla subiectele chiar mai din timp de cine e semecher. Nu mai zic ca e clar blat pe față de la inceput, cand se da examenul nu sunf afișate posturile, practic nu stii pt ce dai examen, astepti sa se afiseze, poate nici nu exista post pe nivel de judet. Abia dupa ce se afiseaza rezultatele apar si posturile. De ce? Daca a luat cine trebuie nota buna scoatem postul, daca nu, il mai tinem pitit pana la urmatoarea sedinta cand toti cei cu note mai bune nu mai sunt prezenti ca au luat deja post, sau il mai amanam un an si il dam ca duplimitor de la 1 septembrie Asta de ochii lumii asa, ca se poate rezolva cu postul si prin primavara fara concurs, sunt tot felul de chichițe pe care nu le am inteles nici eu foarte bine (am in familie profesori). De asemenea, cine vrea sa faca treaba in sistem nu are nicio autoritate: de parinti nu poti sa te iei ca te reclama, iar daca cunosc pe nu stiu cine vei avea probleme (vorbesc de cazurile in care părinții sunt tembeli, sau isi bat joc, jignesc profesorii si educatorii, isi maltrateaza copiii, ii trateaza indiferent si nu isi dau seama cat de afectati sunt copiii lor etc). Teoretic, conform legii, un cadru didactic are obligatia (nu doar dreptul!) sa reclame abuzuri daca observa ceva, dar numai problleme iti faci, caci stiti cum e la noi, ce treaba ai tu cum imi cresc eu copiii, eu l-am facut, e ‘proprietatea mea’ (desi copilul acela e un alt om, cand s-a nascut in Romania, asa cum e ea, a primit niste drepturi, nu iti poti bate joc de el cum vrei tu). Psihologii de asemenea nu sunt bagati in seama de mai nimeni, mukti fac figuratie.
    Directorii si inspectorii sunt pusi polititc si platiti prost, practic incurajati sa ia spagi (la puterea de decizie si influenta pe care o au salariile sunt intre 4000 si 6000 lei, daca dau si spaga sa ajunga acolo, trebuie sa recupereze si ei investitia cumva).
    Programa e si ea invechita, neupdatata, concentrata pe tocit, memorare robotizata de informații, (exceptie doar matematica, unde te trec de mila profesorii daca chiar esti lemn) fara dezbateri, fara educatie civica reala, fara educatie politica, fara consiliere adevarata cu privire la viitorul copiilor etc. Din punctul meu de vedere as merge pe mandate ale profesori de 8, maxim 12 ani (dupa 40 de ani pot lua mandate mai lungi), un sistem de rating reciproc intre profesori – elevi – parinti, profesorii sa fie bonusati pentru rata de promovabilitate la bac / capacitate (nu note cat mai mari, e usor sa lucrezi cu copiii buni sau cei care fac meditatie, important e sa ii poti ridica pe toti cat pot ei maximum, bac-ul are defectele lui, poate mai trebuie umblat pe ici pe colo, dar e un examen care se poate lua usor cu 6 daca te straduiesti putin), inspectii neanuntate efectuate impreuna cu un voluntar are nu e membru de partid si care nu este in sistem, pentru mai multa transparenta, iar mandatele sa fie la un moment dat prelungite automat daca totul e ok si ai ratinguri bune. Obligatorie analiza psihologica a copiilor, trecut totul la dosar, vizite la domiciliu ale asistentilor sociali de mici (in Anglia, chiar daca esti roman si nasti acolo, vin la tine in vizita de la inceput si iti dau sfaturi, te ajuta, te verifica daca cresti bine copilul si nu il maltratezi etc. La noi poti sa il trimiti la cersit linistit dupa ce merge singur….), discutii ale psihologului cu toti părinții, etc. Trebuie de asemenea repuse pe picioare scolile profesionale si indrumat copiii care nu pot excela la licee teoretice sa invete o meserie buna, onesta, care poate fi banoasa si deloc rusinoasa cum ne lasa sa credem societatea si scoala de acum (zidar, electrician, mecanic, etc)

    31
  40. Scuze pentru literele tastate aiurea, mancat litere, articulat prost cuvinte si alte greșeli gramaticale, am scris la repezeala pe telefon si am recitit abia dupa postare :)) Cred ca va dati seama ce voiam sa scriu. Duplimitor e suplinitor.
    As mai avea de adaugat ca trebuie mai putini copii la clasa, inclusiv de la gradinita (unde unii profesori cred ca ii lasa la dadaca ca sa scape de ei, nu inteleg ca activitatile si socializarea sunt importante la aceasta varsta pentru dezvoltare, unii parinti nu inteleg de aceea vedem copii cu întârziere mentala pentru ca au fost lasati 8 ore pe zi la televizor fara activitati de stimulare, fara interactiune reala zilnica cu alti oameni). Momentan exista o limita de copii dar mereu sunt exceptii si se baga suplimentar copii la greu.
    As mai adauga si ca la evaluarea profesorilor de liceu sunt importante si testele PISA. Asa cum am zis, poate fi usor sa lucrezi cu copiii dotati sau foarte harnici, dar important e sa reusesti sa ridici toti copiii la un nivel decent, sa avem o societate ok, nu doar elitele. Eu tin minte ca am avut o doamna profesor la geografie care a reusit sa ne stimuleze sa invatam de drag (stia sa fie si un pic severa sa se impuna, caci unii eram chiar putori). La capacitate toti copiii am ales geografie, niciunul istorie unde profesoara era o doamna foarte severa si rigida care preda ca un scripter, toti am luat peste 8, eu am luat 9,70 sau ceva de genul. Apoi intr a 9a am fost foarte incantat de istorie pentru ca aveam un profesor genial, care ne spunea tot felul de povesti interesante din istorie pe langa ce era in manual si stia sa interacționeze cu noi. Dar era doar o pasiune pentru el, ne spunea ca nu o sa ramana mult timp, a fost suplinitor 1 an apoi s-a reorientat profesional.

    41

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube