Sunt un rebel: parchez pe interzis pentru că Poșta Română și Poliția Română sunt idioți!

De câteva ori pe lună, încalc legea și convențiile sociale, parcând ca un bucureștean. Azi am făcut-o din nou, spre deliciul unei cititoare, care m-a urecheat prompt. Explicațiile de mai jos nu sunt pentru a mă scuza, ci pentru a sublinia de ce sunt transformat într-un infractor în loc să fiu plătitor de parcare.

Coletele poștale din afara Europei vin la Oficiul Poștal 3 (sau 5, depinde pe cine întrebați), de pe Bulevardul Griviței. L-am identificat cu greu când m-am mutat în Brașov, pentru că e semnalizat mic și singular (săgeata 1). De fapt, coletele nu vin acolo, ci la biroul vopsit în roșu (săgeata2), birou pe care nu scrie nimic. Acolo au pus de curând doi vameși, pentru că s-au prins că vin prea multe colete externe nefiscalizate. Știți cum e, când toată lumea trage câte un pic de lege, ea devine mai aspră. De câteva săptămâni au fost vopsite cele două semne mari de la săgeata 3 și de foarte multe ori poliția stă fix acolo și fie dă amenzi, fie împiedică șoferii să parcheze. Săgeata 4 o explic mai jos. Ca idee, pentru a calcula taxele la un singur produs și a face factură pentru asta, cum am avut azi, a durat 28 de minute, pe ceas.

posta-1

Săgeata 1 e oficiul poștal. După cum ați văzut mai sus, după semnele de oprirea interzisă sunt niște locuri de parcare unde eu am găsit, în șase ani, o singură dată loc liber, pentru că e o zonă comercială, sunt multe bănci, sunt blocuri înalte, e normal să fie așa. La săgețile 4 sunt locuri de parcare cu abonament, pe care oamenii le lasă la liber, ca să poată parca dacă au treabă în zonă. Teoretic. Practic, de acolo era să îmi ridice mașina de două ori, deși lăsasem număr în geam. O dată aproape că îi puseseră lanțurile. Treabă mișto. Pur și simplu nu ai unde parca legal și civilizat în zonă. Din nou, zonă comercială.

posta-2

Așa. Săgeata 4 din prima imagine e săgeata 3 din a doua poză. Acolo se ascundea de poliție un condamnat fugar de justiție. Poliția stătea la 500 metri de el și nu îl găsea, pentru că era ocupată să dea amenzi șoferilor care opreau ilegal!

Altfel, orice administrație ar întreba de ce opresc cetățenii acolo și cum să facă să le ia banii și să îi și ajute să nu mai fie în ilegalitate. Nu și administrațiile românești. De ce să creeze condiții când poate da amenzi…

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

44 comentarii

  1. Parchezi masina pe interzis si lasi 1 milion spaga, ca giovani!

    00
  2. Boss, ce ti-ai mai luat nou din China?

    00
  3. Da’ tu cine ești de îți trebuie loc de parcare fix unde ai treaba? Datoria ta de șofer e să respecți legea și ai foarte puține variante posibile, deci nu e greu:
    1) Accepți amenda că ai parcat ca un prost deși tu te dai deștept și pretinzi că știi legea și alte arfe;
    2) Parchezi unde găsești, faci puțină mișcare, nu încurci pe nimeni, nu îți iei amendă;
    3) Iei frumos un mijloc de transport în comun sau un taxi, astfel pasezi responsabilitatea parcării șoferului de pe autobuz/taxi;
    Dacă e greu îmi spui și îți fac un desen cu săgețele numerotate.

    00
    • nu pari să înțelegi. in zonă nu sunt deloc parcări la liber. de unde și revolta mea. dar fă-mi un desen.

    • Da-l in plm de desen!
      Ai auzit de Cogealac? Sunt pe o insula cat CAP-ul din Cogealac: Lanzarote. Maine iti pun un sac de fotografii cu parcari gratuite pentru *timp limitat pentru fiecare farmacie, posta, scoala, primarie.
      Ce mortii ma-sii se intampla daca in loc sa deseneze ‘oprirea si staionarea interzise’ pe asfaltul ala, faceau o parcare cu durata limitata pentru ‘ututa aia de posta?? ce dracu’ e atat de greu sa urnim caruta in dealul civilizatiei?

      00
    • Gata boss, uite desenul: https://imgur.com/38AHxnV.jpg

      00
    • @Flo
      Tu nu intelegi ca era gata-gata sa ii ridice masina, chiar daca a lasat un numar de telefon in geam?
      Ma dispera tupeul asta, pentru ca altfel nu am cum sa ii zic, aici am treaba (28 de minute pe/sub ceas), aici parchez si las un numar in geam..
      Zoso, du-te tata la primarie, prefectura si politie si fa reclamatie, dar lasa-ne sa circulam si noi pe strada pe care ai tu treaba

      00
    • @Flo, e ok desenul, dar are prea mult soare pt Brasov :)

      00
    • e musai, nu-i asa, dar musai sa parchezi unde ai treaba??
      ca de altfel orice roman cocalar..
      variante sunt destule: intri pe oricare straduta si parchezi pe acolo
      ca sunt 100-300-1500 m asta e, picioare si sport; taxi, autobuz, un prieten
      nu exista scuza
      eu reusesc de muulti ani sa nu parchez aiurea in bucuresti, dar asta a presupus de celea mai multe ori cartela de metrou, cateodata bilet de autobuz/tramvai (mi-am facut un card la o banca care ofera si acel portofel ratb, are 5-6 calatorii in permanenta acolo) si.. picioare cat cuprinde
      am umbrela in masina, am curatator de pantofi, poate sa ploua si sa ninga
      am degerat nu odata parcand masina la 1km si mergand pe picioare unde aveam treaba, am intrat in balti pana la genunchi, m-au stropit masini care goneau prin ploaie
      bah dar nu am blocat niciodata strada..

      00
    • Ce înseamnă „arfe” , ca demult ma întreb

      00
  4. Poti sa inceri sa parchezi pe Mihai Viteazul. Cum vi de la Onix inainte de posta faci stanga si o sa gasesti oc de parcare relativ repede.

    00
  5. NOU
    #17

    Atunci mergi cu taxi boss, daca iti trebuie china.

    Masina care aduce coletele unde parcheaza ?

    M-am uitat pe street view de curiozitate, in spatele blocurilor sunt locuri unde nu e parcare, dar macar nu incurci pe nimeni.

    00
  6. Nevermind.

    00
  7. Poate din amenzi iau bani. Cand „iau” infractori statul nu incaseaza nimic. O fi vreun contabil prin sistem?

    00
  8. NOU
    #21

    Ba ai unde parca in zona. In spatele blocului respectiv este plin de locuri de parcare libere, pe langa cele platite de catre locatari.

    Bucurestean…

    00
  9. Nu mai fi chitră și în loc de free shipping bagă transport cu Ems si vine la ușă casei

    00
  10. Ai statie de autobus chiar in fata oficiului postal. Daca nu poti cara coletele atunci renunta la free shipping si alege UPS, DHL, etc. Garantat este mult mai ieftin decat amenda si iti aduce coletul la usa.

    00
  11. NOU
    #25

    E parcare si pe Mihai Viteazul din fata cladirii universitare pana la unitatea de pompieri.

    00
  12. ia-ti motor si parchezi unde vrea paula ta

    00
  13. Coletele din afara UE vin la orice oficiu postal, toate au vama acum, cel putin in Bucuresti. Poate in Brasov nu au toate, dar aici chiar au desfiintat din oficii si acum poti ridica de la oficiul de care apartii in mod normal toate coletele.

    Ceea ce este foarte bine, nu trebuie sa mai merg pana la mama dracu’ in Pantelimon pentru un nimic luat de pe eBay.

    00
  14. Bai ce de-a hateri pe aci… adica plm… ce free shipping, ce tva 24%… mai ramane lumea sa zica sa cumperi din Ro.. nu mai fi chitra… sa creasca si PIB-ul Romaniei ca de aia sunt ei saraci…

    Adica daca ai vreo 2 colete de vro 5 kile fiecare si mai maricele de ce nu le cari tu cu autobuzu sau cu taxiu … ca deh…la banii tai..
    Si ala cu parcarea intre blocuri…poate nu stii, dar toate locurile sunt ocupate de locatarii care candva au avut o dacie 1300, n-o mai au dar locul ala e al lor si numa al lor…sa puna draq sa parcheze cineva acolo ca isi scot arsenalul la munca(cuie, acid, oglinzi rupte, etc)…

    Uneori mi se pare ca cititi in zig zag… omu a zis clar de ce parcheaza acolo si pentru ce…nu se duce sa-si ia o cola…Si pentru aia care nu au luat o chestie de la vama in viata lor,niste mici detalii: se parcheaza ilegal pe unde apuci, se sta la coada mixta ca deh… colete externe sunt si din UE, se da avizu(neaparat), se ia coletu si se da ofiterului vamal, ii dai frumos extrasu de paypal(neaparat), deschide coletu, iti admira dildoul cumparat din china la bani putini(11 euro), platesti tu frumos tva la 11 euro ca ai depasit limita de 10 euro, iei coletul in brate sub privirile critice ale doamnelor de la ghiseu(ti-a trebuit dildau…), iesi afara si iti gasesti masina blocata, iei un taxi si te duci acas ca deh… te mananca intre buci…daca faci toate astea sub 30 de minute poti sa te declari satisfacut…

    00
    • La mine la oficiul poștal chiar nu funcționează așa cum zici tu. În București mergi la poșta de cartier ca au vamă și acolo. Dacă te știi cu poștașul îi mai lași tu 5 – 10 lei și vine el cu coletul acasă. Am vorbit cu vecinele pensioare și le lasă poștașul la ele.

      00
  15. NOU
    #30

    eu am parcat in spate pe Mihai Viteazu si pe Mircea cel Batran de oricate ori am avut treaba in zona(ma tund acolo la igiena) si nu mi-a ridicat nimeni.
    Mai poti sa parchezi la Raiffeisen in Parcare.

    https://imgur.com/189YQVm.jpg

    00
  16. Nu o fi rea explicatia ta, dar oare nu asa zic si aia despre care scrii mereu aici?
    „Banda 1 e varza, nu e vina mea ca merg asa ptr ca e plin de gropi” sau „ma bag in fata ptr ca sunt prea putine benzi, nu e vina mea”, etc

    Toti ar avea o explicatie buna, dar, cum zici si tu (cand e vorba despre altii), legea e lege

    Esti cam un lup moralist, asa :)))

    00
  17. De acord cu ce s-a mai zis – fie in fata la corpul V sau care kkt e ala de pe Mihai Viteazu, fie faci dreapta pe straduta de dinainte de statie si gasesti un loc pe langa o bordura pe undeva, unde nu incurci pe nimeni.
    In alta ordine de idei, ce mi se pare mie absurd si aberant si nu pot intelege pentru nimic in lume este de ce nu s-a adoptat acel HCL prin care vroiau sa ii oblige pe cei care au locuri platite in zonele „comerciale” (Grivitei, Centru Civic, Calea Buc., etc.), sa lase mizeriile alea de triunghiuri jos intre 8 si 17 sau ceva de gen… sunt sute de locuri in zonele astea, de care nu te poti folosi in timpul zilei, pentru ca omul pleaca de acasa la munca si hap! a ridicat triunghiul… Basca, la munca tre’ sa parcheze undeva, deci practic ocupa 2 locuri de parcare in oras, degeaba…

    00
  18. Acum intelegi de ce mi-am luat mobra? O urci pe trotuar oriunde, ba chiar poti s-o duci pana pe terasa, ca baietii! :D

    00
  19. Fă o petiţie oficială la primărie şi vezi ce răspuns primeşti. Arată-ne că ai simţ civic. Implică-te!

    00
  20. Tipic romanesc :))
    Era mai practic daca ofereau posibilitatea parcarii pe timp limitat, o juma’ de ora, o ora… cred ca si mai logic.

    00
  21. decat sa platesc amenzi sau sa ma fac de rahat incercand sa ma justific politistilor mai bine parchez unde pot si merg pe jos ca de aia am 2 picioare functionale.
    asta e legea, astea`s semnele, daca pretindem ca suntem civilizati le respectam.

    00
  22. Gresesti grav…

    1- Daca nu ai unnde sa parchezi nu vii cu masina sau accepti amenda.
    2- Pe astia cu numarul de telefon in geam le-as rupe o mana si i-as bate cu ea peste bot… De cand am eu vre-o obligatie sa stau sa sun… sa astept sa vina un bou ca sa parchez masina pe locul platit! Direct la POLITIE sun… Sa ii dea ei telefon daca vor…
    3- Astepti sa se autosesizeze primaria… Ai facut vre-o adresa catre ea in sesul asta… gen serviciul urbanism… parcari, sau e mai frumos sa astepti poate se simt ei…

    00
  23. Ai ajuns și tu ca Ariel ăla care trecea pe roșu cu bicicleta pentru că pendula lui.

    00
  24. Parchezi in spatele postei, pe Mircea cel Batran si mergi 50 de metri pe jos – nu moare nimeni de la o plimbare scurta.

    Stiu ca cu toti ne dorim sa parcam langa intrarea in bloc, dar de cele mai multe ori realitatea ne demonstreaza ca nu se poate. (Asta nu ii impiedica pe melteni sa te blocheze cand esti parcat pe locul tau, ca sa isi viziteze ei rudele.)

    00
  25. NOU
    #43

    Flo and his painting rule!

    00
  26. Nu inteleg de ce trebuie sa iti faca statul conditii pentru a circula cu masina? masina nu e un drept. Daca nu ai loc de parcare vin-o cu taxiul sa-ti iei pachetul. Nu ma intereseaza ca nu ai loc de parcare. RESPECTA LEGEA! Inainte sa ceri statului sa iti faca ceva respecta legea si nu te mai considera mai destept. Asta e defectul romanilor: stiu ei mai bine.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.