Online: particularităţile pieţei

Acum 10 ani, Wal-Mart a vrut să intre pe piaţa din Germania. Ca să îi dărâme pe Lidl şi Aldi, a început să ofere chestii pe care aceştia nu le ofereau. N-au stat să se întrebe de ce, s-au uitat la ce fac ei în America şi ce nu fac nemţii, şi li s-a aprins ideea de a le împacheta cumpărăturile de către ajutoare, chestie adorată de americanii leneşi. Eh, nemţilor nu le plăcea asta, de aceea Lidl şi Aldi nu le ofereau aşa ceva, şi au început să nu mai dea pe la Wal-Mart.

Eh. Luaţi povestea asta şi puneţi-o în aplicare la ce auziţi mâine şi poimâine la ICEEFEST. Sau la orice conferinţă. Chiar daca gogii ăia care vor vorbi sunt de rangul 2 şi 3, ei vin cu poveşti și experiențe verificate pe afară. Asta înseamnă că nu trebuie luat totul mot-a-mot şi implementat la noi, că s-ar putea să nu meargă. Cei mai buni dintre cei mai buni sunt cei care bagă la cap exemplul din altă țară și îl adaptează pentru publicul local.

Un exemplu: campania Coca Cola cu numele pe sticlă. Interesant. Dau să scanez codul QR de pe etichetă și îmi apare asta. Activarea online a poporului posesor de smartphone s-a dus în gard, dar ei au făcut-o, că așa au auzit pe afară.

 

cola-qr

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 3$

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de pe eMAG prin acest link sau de la PCGarage prin acest link.