Nimeni nu are pielea din tablă

De câțiva ani urmăresc cu atenție și îngrijorare, să-l parafrazez pe Iohannis, cum dă strechea în populație când încep căldurile.
Se pare că unul din efectele încălzirii globale este accentuarea prostiei în populație.

De exemplu, azi, la coadă la Lidl. Produse pe bandă (în spatele meu), banda merge, nimeni nu „revendică” produsele. Îi zic omului din spate: Luați produsele și puneți-le alături, va apărea omul până la urmă, nu oprim banda pentru el.
Apare gagiul: înălțime medie, constituție medie, tatuat…
– De ce ați luat produsele de pe bandă? Știți că nu e bine să îmi luați produsele de pe bandă.
(eu am o problemă cu amenințările)
– Și dacă le luăm, ce? Care e treaba? Nu mai veneai, eliberam banda.
– Nu e bine, că eu am fost campion la box.
– Așa și? Ai pielea din tablă? După cazul de la Onești o mai arzi cu „campion la box”? Reziști la un cutter în gât? Gândește puțin.

I-am spus și lui, scriu și aici: În experiența mea de viață, că pot să o ard și eu că am fost luptător (necompetițional), am întâlnit suficienți cocoși. Mulți. Unii chiar prieteni.
Unul din ei și-a luat cuțit în piept la Londra, al doilea nu mai are splină pentru că „i-a făcut buzunar” un nebun.
Un cutter e câțiva lei și nu e considerată armă albă, dacă te găsește poliția cu el pe stradă.

În concluzie, „boxerii” și alți „campioni” ar trebui să înțeleagă că a fi nebun e mult mai periculos decât a fi campion. Îți riști splina pentru un nebun? O arzi tu „campion”, dar vine un copil de 13 ani și te taie de nu mai apuci a doua zi.

Vine vara, vin căldurile. Lumea se va tâmpi (și în fiecare an sunt din ce în ce mai multe luni de căldură). Calm. Politețe. Mulțumesc. Îmi pare rău. Nu știam. Nu face nimic…
Uneori pot costa o viață lipsa acestor formule de politețe.

Campion la box tăiat în parcare la Lidl pentru că a făcut pe durul în fața unui nebun. S-au luat de la un pepene.

Nu mai pun clipuri aici cu exemple de acum câțiva ani, cum acționează mafia italiană (sunt clipuri pe youtube). Te duci ca omul să iei un pachet de țigări și nu mai ieși viu din tutungerie. Bine că nu fumez…

 

P.S.: Mă întreb ce stimă de sine ai să o arzi prin Lidl, la coadă cu pensionarii, că ai fost tu campion la box…

Later edit, complet fără legătură:
București. Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, susține că un bărbat i-a lovit mașina cu pumnii și a încercat să-i deschidă portiera, la semafor, în această dimineață.
Exact ce spuneam: vine vara, se umple de creiere fierbinți, dă strechea în populație. Puteți urmări frecvența acestor fel de evenimente/știri vara comparativ cu iarna.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

117 comentarii

  1. din experienta mea cei care au facut sport de contact
    sunt mai ponderati in a se aventura in prostii de genul asta miza.
    iar partea cu cutterul e cea mai extrema, dar si pierdutul timpului la politie cu dat declaratii iar nu e placut.

    exceptie o fac papagalii care oricum sunt prosti si cu si fara sport.

    00
    • Extrema? La Brasov unul la omorat pe altul cu un cutit si a declarat „Eh nu credeam ca o sa moara prostul”…

      Facem greseala sa credem ca celalat are aceleasi repere morale, nu e deloc asa in cazurile astea.

      Clar ca ala era smardoi, intr-adevar cei care au facut sport de performanta au (sau ar trebui sa aiba) si disciplina.

      00
    • Din experiența mea de umblat prin diferite medii, de la rău famate, la rău famate și stat la băutură cu toți derbedeii, cuțitarii, foști pârnăiași cât ușa, cu scandaluri și bătăi la activ de nici ei nu le mai știu numărul, tăiați, înjunghiați, cu răngi luate pe cap, cu stat de vorbă cu noi cu lama de ras sub limbă și toate combinațiile posibile, spre o chestie au bătut toți ca mesaj, după ce-au ieșit de acolo și au dorit apoi o viață normală: stați în banca voastră, nu fiți smardoi, nu fiți tari în gură că nu știți peste cine dați. Cât de buni sunteți, posibil să scoată unu ceva și să vă omoare pe loc. De la o prostie, de la câteva înjurături, poți fi găurit sau la nervi să îl lovești pe unu, care poate muri sau rămâne cu sechele pe viață și pentru o prostie să îți distrugi toată viața, ce-a din prezent și din viitor. La fel a mai zis o chestie: dacă a scos cuțitul sau ceva de lovit, ar fi cazul să o iei din loc. Că nu a făcut-o să se uite la adversar. Stat deoparte.
      Altă lecție învățată din trecut, de prin locurile pe unde mă perindam: stai deoparte de locurile unde manele, alcool mult și oameni beți. Acolo pornesc cele mai multe scandaluri, mai ales la bombele de discoteci/baruri. In ultimii 7 ani nu am mai văzut, auzit de așa ceva, decât sporadic.
      Vorbit frumos, civilizat, chiar daca poate nu e cum vrem, ne scapă de multe. Sunt și unii care caută belele, dar rar printre oamenii de rând, ci mai degrabă în cercurile lor de băieți șomeri cu timp și chef pentru găinării.
      Cei mai mulți vor să ajungă la final de zic acasă sănătoși, integri, să își bea o bere și să se bucure de familie. Nimeni nu a fost premiat că a avut dreptate 5 minute sau că doză de șmecherie a fost mai mare.

      00
    • Ionut M

      de acord,
      atata timp cat nu trecem nici in celalta extrema in care sa te lasi calcat in picioare
      fii barbat si mentine-ti pozitia.

      00
    • Ba deloc. Am avut un coleg cu creierii zdruncinați de vreo 11 ani de box. Îi sărea țandăra din orice și nu numai asta, că era cam greu și cu logica. Bine, sporturile de contact cam prind numai la reduși mintal, vezi și pe Ghiță, acum senator besede, ce scoate pe gură.

      00
    • marinel

      nu stiu ce sala ai frecventat tu.
      dar la mine erau din toate paturile sociale: manager, doctor, avocat, ziarist, din ala de face plinul la benzinarie, intretinuti de parinti etc.

      ghita ca sportiv e de admirat, insa ca om a fost jegos.
      la nivelul in care mai avea sa intre in clanul sportivilor, in zona aia de jegos.
      pe de alta parte ca barbat merita respect pentru ca s-a ridicat pe propriile lui picioare. repet, nu-mi place modul lui de a trai, dar din nimic s-a facut sportiv de performanta / parlamentar.

      00
    • Eu stiam asta deja. Sunt sigur ca nu-s din tabla. Am o grămadă de urme de bună purtare pe maini. Lasind gluma, Cristici are dreptate de data asta. A crescut gradul de agresivitate al oamenilor.

      00
  2. hmmm … avem aici incitare la violenta cumva?

    00
  3. Hai ca evolueaza blogul asta… inca 2-3 posturi de-astea si o sa-mi fie dor de Fluture :)

    00
  4. V-ati gasit si voi sa va dati smardoi la casa la Lidl…
    Ok, umblam toti cu cuttere si cioburi de sticla in buzunare dar problema e ca s-ar putea sa dam de unii mai nebuni ca noi.

    S-o luam ipotetic, daca „campionul” iti tragea o palma tu scoteai cutterul si-i puneai splina pe banda de la Lidl?

    00
    • Problema lui nu era cu mine in mod direct. Eu eram inaintea lui la banda, puteam ignora tot incidentul. El o ardea cocos cu pensionarul din spate.
      Omul de la Onesti era tot pensionar…

    • Șurubelnițele sînt mult mai ”utile” și legale…

      00
  5. Moldova…..

    00
    • Schimbi lidl cu mega image si cutter cu lopata si poti spune ca e bucuresti

      00
    • Si schimbi pensionarul cu gorila de la BGS

      00
    • Departe de mine gandul de-a ma referi la amplasarea geografica…

      „Moldova” e starea aia de spirit care te face sa iei glanda seamanului pentr-o cutie de pateu, o sticla de Frutti Fresh si-un pumn de cirese amare….

      00
    • Schimbi Lidl cu mallul și cutterul cu arsenalul de jucării sexuale pe care le are un taximetrist din Craiova în portbagaj: cuțite, pumnale, levier de roți, bâtă de baseball, un lanț, un topor, o lopată de metal, să dea praful de pe lângă roată.

      00
  6. Avem si o coloana sonora? Ceva manele?

    00
  7. Care e faza cu exemplul din Londra? Din link inteleg ca baiatul ala a murit complet nevinovat si pare descris ca cineva care nu face pe eroul sau campionul de box.

    00
    • Nu stii tu, nu conteaza logica.
      Cristici a baut prea multa cola si acum trebuie sa fie rau ! :)

      00
    • Exemplul de la Londra e despre ce inseamna sa te amesteci cu nebunii…

    • Si tu de ce te-ai amestecat cu ala la Lidl ? Daca era nebun ?

      00
    • @Sagi pentru ca are cutter la el, ce nu intelegi ? :D

      00
    • Sagi are avatar cu ninja, dar nu reactioneaza cand un „campion la box” ameninta pensionari prin supermarket.
      „Nu mai este respect, domnule.”… oare pana azi (din gura pensionarului), de cati ani nu am mai auzit expresia asta?

    • Tu ai provocat tot „scandalu” si te dai mare cutterist pe aici.

      00
    • Ma dau „cutterist” cum se da ala „boxer”. Amuzant, nu? Nu-i asa ca sunt ridicol?
      FIX CA ĂLA!
      Daca scriam un articol cum ca m-a incomodat un pensionar la Lidl, iar eu am facut lupte si „nu se gandea, frate, ca-i pot rupe gatul!? Pai stii cine sunt eu!?”
      De cacat, nu?
      Ei, observa ridicolul corect.

      00
    • @Cristi
      Nu stiu boss, eu as invita-o pe casierita aia saraca sa scrie un articol despre cum a vazut doi gusteri care n-au mai dus demult pionieru’ la ecluza….

      00
    • Daca n-ai avut cutteru in buzunar la momentul ala, ai facut circ degeaba :)

      00
  8. mai pe scurt bluffezi cu viața ta pt 0 miză posibil cu un alt nebun care pune și el la bătaie viața lui inutilă tot pe 0 miză, bravo!

    00
  9. Efectiv te dai cocos in text zicand de altii sa nu se mai dea cocos. Practice what you preach, man. Pe cuvant ca nu inteleg schimbarea asta a ta fata de primele articole.

    Apoi, sa ma ierti, dar ti se pare comportament de om normal ca intr-un schimb de replici, a 2-a chestie pe care o zici este o amenintare?

    00
    • „Nu e bine sa imi luati produsele de pe banda, ca eu am fost campion la box.” Raspunde la asta.
      „De ce mi-ati luat produsele de pe banda, ca veneam imediat!” – suna altfel.

      Care e sensul lui „nu e bine”, si „am fost campion la box”?

    • Recunoaste si el în articol ca e de la “caldura” de afara

      00
    • „Si eu am fost campion la sah”. Si dupa aia i-as muta punga de chipsuri pe banda strigand „tura la C1, mat in 3 mutari”.

      00
    • In niciun caz nu răspunzi in zona „așa și? Vrei un cutter la gat?”. Astea sunt cocosisme de 2 bani, escaladare gratuita a conflictului. Faptul că insiști spune multe despre care știu de fapt pe subiect. But hey …

      00
    • @cireasa … acum câteva luni se lauda ca poate sa-l faca pe unul cu cutit si ca oricine ar putea sa fie ca el

      00
    • @Xxx Pai omul are o afinitate ‘sufleteasca’ pentru Braila.

      00
    • Campion la box sună mai bine decât campion la curling!

      00
  10. Buzunarul ca buzunarul, dar eu gasesc amenintarea in sine de o tristete penibila.

    Frate-miu a facut arte martiale niste ani buni. Prima lectie primita in prima zi: nu folositi niciodata ce invatati in public. Evitati orice conflict si folositit ce stiti doar ca sa va aparati.

    O alta ruda, campion national la haltere la juniori. Are niste picioare cat un copac. La fel le-au spus si lor.

    In multe sporturi de contact sunt coduri de conduita morala, tocmai pentru ca antrenarea in astfel de discipline iti da un avantaj net fata de un om obijnuit.

    Trebuie sa fii extrem de retardat si neimplinit in viata ca sa ameninti lumea ca esti campion la box.

    00
    • „Maistrul” meu de lupte e cunoscut si azi ca unul care te batea de-ti suna apa in cap daca auzea ca aplici pe strada ce ai invatat de la el. A fost dat si in judecata o data, de un elev. (articol in presa locala, penalizari la salariu)
      Daca auzea ca ai facut nasoale prin oras, a doua zi la lupte aveai antrenament cu el direct. „Eu antrenez campioni, nu golani.” Si are ceva titluri europene luate cu elevii lui.

    • ⬆️⬆️⬆️ EXACT ASTA ⬆️⬆️⬆️

      Orice profesionist in sporturi combative (box, street fight, Shotokan, … ORICE), indiferent ca-i antrenor sau luptator SIAS sau simplu posesor de centura, stie ca regula nr. 1 este EVITI conflictul si doar te aperi daca esti fortat.

      Asta de la casa de la Lidl clar nu avea toata tigla pe casa…

      00
    • @Mahrocu *ăștia*

      00
    • Nu am facut chestii de smardoiala, numa 10 ani de „balet” Shotokan. Daca auzea instructorul ca te-ai batut, te batea la antrenament de faceai pe tine. Sau te dadea afara din club. Au fost FOARTE rare cazuri de auto-aparare, asta era alta discutie. Dar sa te dai chet, daca poti efectiv sa-ti vezi de ale tale, asta nu accepta.

  11. “Nu e bine sa imi luati produsele de pe banda, ca eu am fost campion la box.” – Cine vorbeste asa? Cine se exprima asa? E mult mai probabil sa fiu injunghiat azi la coada la Lidl decat ca schimbul asta de replici sa nu fie inventat.

    00
    • Ti se pare ca n-as avea despre ce scrie, ca ma plictisesc, ca n-am subiecte? Am 5 giga de poze facute cu telefonul pe care… cred ca nu le va vedea nimeni… Atat de multe subiecte as avea pe lista.

      „Cine vorbeste asa? Cine se exprima asa?” Un prost tatuat, la maieu, cu un pepene in brate, la ora 11 in Lidl, la o coada cu pensionari.

    • Eu zic că omul a fost foarte decent. Se știe că majoritatea celor care fac box au mese echilibrate și cântărite…

      Cristici a fost cel cu scandalul, omul doar se gândea să anunțe că el are nevoie de mese echilibrate la ore fixe.

      A sărit cu cutter-ul sa ii taie parizerul…

      00
  12. Dacă înțeleg eu bine povestirea, autorul era la coada la Lidl, in spatele lui erau niște produse fara om, iar el i-a spus următorului client sa ia produsele de pe banda, după care a venit și cel căruia îi aparțineau produsele și a avut loc discutia – iar toate astea s-au întâmplat înainte de a ajunge la casă.

    Că să privim din din partea cealaltă, un om a mers la Lidl și a cumpărat diverse, s-a așezat la rând și le-a pus pe banda, a plecat sa mai ia ceva revenind înainte de a ajunge produsele lui la casa dar a văzut că produsele îi fuseseră luate de pe banda pentru că …… – sincer nu am înțeles de ce i-au fost luate produsele de pe banda și care a fost scopul discuției care a urmat.

    00
    • Este cum ai spus, doar ca mie deja incepuse sa imi scaneze produsele, iar in spatele meu erau inca 5-6 oameni cu cosuri.

    • Deci doar începuse sa le scaneze și ale lui urmau la rând. Nu terminase cu tine și astepta lumea sa vina ala. Foarte nesimțit din partea ta sa pui mana pe produsele omului si să il scoți de la rând, nu e treaba ta sa dirijezi lucrurile acolo, dacă era vreo problema sau încetinire rezolva casiera. La fel cum faptul ca avea produsele acolo puse îl scutea de nevoia de a anunța ca pleacă de la coadă pt un timp. Omu a stat la rand, a pus corect produsele, a uitat ca nu a luat pepene si cand vine îl vede pe căpitanul justiție ca l-a scos de la coada.
      Eu unul te injuram de toti morții dupa ce îmi raspundeai cocos si abia asteptam sa faci vreun gest sa îmi dai motiv sa îți sparg dinții, sigur sigur fiind ca, chiar si daca ai fi avut cutter, nu ai fi făcut nimic cu el.
      Pentru gestul asta si tupeul prost arătat mie mi s-a schimbat părerea bună despre tine. Dacă ai frustrări legate de cum sunt lucrurile prin societate sau ce alte frustrări ai, ai grija cum si cand mai refulezi, dacă faza asta nu era in lidl ci la un magazin de cartier si băiatul pepene nu lasa de la el cred ca lucrurile ar fi stat altfel. Ai noroc ca a mirosit un fraier si si-a dat seama ca nu merita.

      00
    • A procedat corect Cristici. Nu mai scrie romane degeaba

      00
    • Ce a făcut boxerul e nesimțire. Dacă ai uitat, îți asumi, nu încerci să transmiți altora pârleala ta. Ori te dai la o parte ori accepți că stai fără produs tura asta. Nu pleci în safari după pepeni ca să stea ceilalți după tine cu gândul „numa’ să îndrăznească vreunul să se atingă de produse”. Sau în cel mai rău caz vorbești cu oamenii și îți ceri scuze, posibil să fie înțelegători. În rest, e o interacțiune tipică la noi, începe cu o nesimțire și continuă cu „pumnii mei minte nu are”.

      00
  13. Ca să fiu complet sincer, când vine unul de 2×2 metri sau invocă texte de genul ”vezi că sunt fost campion” rămân de obicei calm. Ce mă sperie e când vine un ochelarist pe fața căruia nu poți citi nimic și-ți spune pe ton politicos că urmează să îți scoată limfa prin gât.
    Cei mai periculoși oameni nu sunt cei nevoiți să arate că sunt periculoși ori să îți spună că sunt periculoși. Sunt fix ăilalți – ăia pe care nu poți citi de la distanță că ridică haltere. Ăia care nu au nevoie de cuțit pentru a intimida. Omul periculos e de obicei cel care îți vorbește calm. Pentru că nu se pierde cu firea, e îndeajuns de stăpân pe situație cât să nu invoce campionate de box în discuție și nu-l interesează că ești cu un cap mai înalt decât el. Ăla e calm pentru că are un plan și știe exact cum va decurge situația. Iar asta denotă determinare și minte rece.
    Am avut în cabinet uneori oameni de genul ăsta. Erau rigizi în gândire, cu propriile lor seturi de reguli, stăpâni pe ei. Genul ăla care te ajută să schimbi roata și vrea doar să fii politicos cu el. Nu-ți cere altceva în schimb. Contituția fizică ori experiența combat n-au legătură cu ce pot face oamenii de genul ăsta când i-ai declanșat. De obicei sunt cei care evită conflictele fizice. Până fac declicul ăla când consideră că le-ai încălcat regula. Gen ai fost nepoliticos. O chestie de-asta mică precum ar fi să le tai calea în trafic când deja au avut o zi nasoală.
    Lumea le zice ”nebuni”, dar defapt sunt oameni extrem de normali. Your average Joe. Atât doar că au respectat cu strictețe normele iar tu nu, și cumva v-ați întâlnit și cumva fix atunci a decis că ”gata”.
    Părerea mea e să fugiți când îl vedeți pe unul că se apropie extrem de calm de voi iar circumstanțele șoptesc că ar trebui să-și umfle penele. Mai ales dacă vă miră că e lipsit de afect facial – nu zâmbește, nu mârâie, nu e nervos, nu e curios, nu visător, nu nimic. Dacă vine spre voi cu fața cu care voi cumpărați fulgi de lapte atunci omul ăla are un plan și – by God – nu-l opriți nicicum.
    Oameii cu foarte multe reguli interne tind să vă transforme pe voi în regulă dacă le-ați încălcat acele seturi de reguli. Și de-aia sunt calmi: ei vin doar să aplice o chestie pentru a respecta regula. E ceva ce ”trebuie făcut” și șansele sunt foarte bune că nu-l opriți pe un om de genul ăla nici dacă sunteți cinci. Până iese din starea aia de ”eu doar respect regulamentul” e pe pilot automat și tot ceea ce ziceți/faceți sunt detalii. Indimidările obișnuite nu merg cu ei, la fel cum nu văd nici dacă scoateți cuțitul sau spray-ul. Nu știu dacă ați văzut ”Punch Drunk Love” – faza cu accidentul de mașină, când vede Adam Sandler că s-a zgâriat tipa pe care o iubește și coboară de la volan ca un roboțel și le rupe oasele ălora cu levierul fără să schițeze nicio expresie facială.
    Ei – de ăia să vă temeți, nu de tipul cu centură neagră. Pentru că ăla cu centură neagră gândește cumva logic: dacă vede că nu câștigă lupta dă înapoi sau îți zgârie mașina sau amenință că vine cu clanul după tine. Ceva – acolo: o comunicare minimală cu tine. Tipul cu iubita zgâriată însă – ei bine, ăla nu vă aude. Cu ăla n-o să puteți rezona și cel mai probabil o să muriți cu el privindu-vă fix cum vă asfixiați între degetele lui. După care merge și își aranjează hainele și cheamă poliția, că el e un om al regulilor și respectă legea.
    Aveam un vecin de genul ăsta. Foarte timid. Omul de care-și bătea joc toată clasa și nu zicea omul nimic. Până printr-a VII-a când i-a dat unul un brânci în curtea școlii și de-abia l-au dezlipit patru colegi de ălălalt, că se urcase pe el și-l strângea de gât așa – fără nicio expresie certă pe chip. Cu calm. Omul regulilor pe care l-ai prins în momentul nasol. De-abia după vreo jumătate de oră a comutat iar pe empatie și-a început să dea semne că e din nou ființă umană.
    Șmenari, cuțite, cămătari – da, sunt nasoale. Dar ai o șansă bună să mai trăiești după ce dai de ele. L-ai prins însă pe unul într-o zi nasoală de face declic și ăla cu Dacie de și-a plătit toată viața taxele la timp o să-și pună ochelarii pe nas și-o să treacă prin ceilalți ca prin unt. Așa – sistematic, cu calm și răbdare.

    00
  14. Am vazut filmul asta, se cheama “Falling down “ si e cu Michael Douglas

    00
  15. „Poate esti tu campion la box,dar si daca scot unghiera la tine…

    00
  16. Lumea in Vest e mai politicoasa cumva tocmai pentru ca sunt constienti ca multi au arme (vezi State), sau multi pot fi nebuni. Aceasta „frica păzește bostănăria” a ajutat mult la gradul de civilizatie/civilizare a populatiei. Incidente precum cele din articol nu am observat niciodata pe unde am mai fost (turist sau flotant).
    Dupa 10-15-20 cazuri ca la Onesti, lumea va incepe sa-si puna probleme daca are sens sa o arda „campion la box” (sau ce filme mai au ei prin cap) prin locuri unde chiar nu are sens sa fii prost asa.
    „- Imi pare rau, dar eram si eu aici. Fusesem doar sa iau un pepene.”
    „- Nu am crezut ca banda va merge atat de repede. Intru iar, ca eram aici.”
    „- Scuze, sunt ale mele. Am plecat dar m-am intors.”
    „- Domnu’, va uitati si la produsele mele? Sunt aici, merg sa iau un pepene.”
    Si multe alte expresii care pot fi folosite cu succes, uneori chiar facand ziua mai buna unui pensionar care vede ca „inca nu a disparut respectul”.

    E plin de „campioni la box”, greu nu e nici sa fii un nebun cu un cutter; dar greu, foarte greu e sa fii politicos, amabil, binevoitor.
    Si, bineinteles, pe principiul ca oricand poti gasi pe cineva mai bun decat tine (mai inalt, mai destept, mai frumos, mai bogat), oricand poti gasi pe cineva mai nebun decat tine. Si ar fi nasol sa-l gasesti chiar la coada la supermarket, unde nu ai absolut nici o miza. (Nebunul care i-a scos splina prietenului meu l-a asteptat la colt, noaptea. Povesti din alea care par povesti pana devin adevarate… Nebun. Cu acte. S-au luat aiurea, de la o prostie, omul nu stia cu cine are de-a face. A ars-o „dur”, prietenul meu: luptator, patrat. Ala avea 60 de kile. In mai putin de 12 ore omul meu era la chirurgie). Prostului aluia de azi i-am facut un bine. Ca poate mai lasa cocoșeala de trei lei si cine stie cum scapa cu viata in alte incidente, daca nu e prost in continuare.
    Sa nu mai spun ca imi place boxul, ma uit la meciuri, citesc interviuri. Am si boxeri favoriti. Vine unul din asta si imi strica feng-shui-ul despre acest sport. :(

    In Italia, pensionarii daca ma vedeau ca am doar 2-3 produse imi lasau locul dinaintea lor. „Nu are sens, pentru trei produse sa stati la coada.” Niste chestii minuscule, care adunate zilnic iti fac viata mai frumoasa, iti pot crea o stare generala de bine.
    Scriam intr-un text ca italienii m-au fortat sa ma civilizez mai mult decat (nu) eram.
    Asa. Fix asa m-au fortat, cu atitudini din acestea. Pe care incerc sa le aplic si in viata mea de zi cu zi.
    Doar ca, atunci cand vad un prost ca abuzeaza de statutul lui (de sportiv, in acest caz), imi aduc aminte ca sunt roman si „pot si eu”.

  17. Lidl. Acest country club pentru pensionari plictistiti, casnice grase care vor biscuiti la vrac, boxeri retrasi din activitate si pasionati de cuttere si pepeni. Hai si tu la. LIDL. Acolo unde melteanul Roman e.. Acasa

    00
    • Arata-mi si mie supermarketul ala unde merg numai englezi la costum, cu bastonul in mana, hipsteri cu cafeaua care are 10 cuvinte in denumire, din aia care il citesc pe Kant pana ajung la casa….Mars, ma!
      Banuiesc ca la chioscul din coltul blocului de unde iti iei tu semninte cititi numa din scripturi. Din nou, mars !

      00
    • as fi zis „fightclub” dar merge bine si country club

      00
    • Arata-mi si mie supermarketul ala unde merg numai englezi la costum, cu bastonul in mana, hipsteri cu cafeaua care are 10 cuvinte in denumire, din aia care il citesc pe Kant pana ajung la casa

      waitrose?! whole foods?!
      orice supermarket din centrul (istoric) al oricarui oras
      In iasi auchan are imaginea asta, de fitze, pentru ca e fix lânga palas.

      00
    • Exact asta vroiam sa scriu. Te duci la.lidl = îți meriti soarta.

      Mega Image, e curat, civilizat, plin de ITsti și corporatiste, se aude Radiohead si Bjork.. într-o seară m-am întâlnit chiar si cu Cioloș la raftul de iaurturi

      00
    • V-a fost frică să intrați în Penny.

      00
    • MosOpinfa. Stiu ca ti place lidl Bai nu te supara. Du te repede ca au Pilos la 3 Kg. Hai sictir!

      00
  18. Nu e un lucru rău să ai la tine un cutter, o rangă sau bâtă de baseball în mașină etc. Indiferent dacă ai făcut sau nu sporturi de contact. Pentru apărare, pentru orice eventualitate. Nu de alta, dar nu se știe când enervezi (poate din greșeală) un nebun și ăla scoate cuțitul la tine. E bine să fii pregătit.

    00
  19. Fa-ti un control psihologic…o sa fii surprins. Dupa aia du-te inapoi la Torino sa faci faze dintr-astea si explica-le carabinierilor ca tu de fapt glumeai, o sa fii dublu surprins. O sa cazi pe burta de surprins.

    00
    • Eu sa-mi fac control psihologic. Eu. Prostul ala e ok, sa inteleg, problema e la mine.
      De asta conduce PSD tara asta, ba, ca e plin de „boxeri” la supermarket si nu le zice nimeni nimic.
      E „boxer” la supermarket, unde nu are nici o miza; imagineaza-ti daca ar avea miza.
      Iar nebunul sunt eu. Eu sa merg la psihiatru. Pentru ca ii explic o ipoteza in care poate nu da de mine, ci de unul care chiar are cutter cu el (iar asta pentru ca stiu un „mezomorf” patrat care a patit-o).

      bibliografie:
      Un interlop român a terorizat Belgia. “BMW-ul şi 28.000 de euro sau familia ta moare”
      Craciun asked the Torhoutenaar to meet at the highway parking in Jabbeke. The victim saw no other option and came to the appointment. There he was told to follow the instructions. Otherwise his wife and children would be killed. Craciun’s friends were standing at his house ready to enter if he didn’t do what was asked.

      Daca era dat la timp prin masina de tocat carne nu se mai ajungea sa ameninte femei si copii.

      Repet: imagineaza-ti ca prostul ala de azi chiar ar avea o miza, cum ar actiona.

      00
    • Nu, nici el nu este ok, dar asta nu te exonereaza pe tine…
      In fine, cat poate sa coste, o suta-doua de lei, nu-i o avere…du-te si spune-i si lui ce ai povestit aici pe blog.
      Astfel, auzi si parerea unui specialist, nu doar a baietilor de pe blog (care majoritatea sunt votanti psd).

      00
  20. Toți ‘e proști, noroc cu autorul că are nas să-i măsoare.
    Zise unul care vb să nu provoci, dar tocmai asta a făcut dând la o parte produsele de pe banda.
    Pentru ca da, logic, cineva pierde timp să pe pună acolo și după pleacă din magazin.
    Nu tu rezolvi problemele dragă autorule, pentru asta ai personal în magazin.
    Altfel nu te deosebești de cocalarul inițial.

    00
  21. Pe aici s-a sustinut de multe ori ca nu e bine sa te bagi in seama daca nu esti implicat direct in problema. Sa vina politia sa faca ordine si disciplina!

    00
  22. Dupa multi ani de full contact si multi altii de inot si alte sporturi de placere am 0.11 tone, teoretic nu mi-e frica de nimeni si nimic.

    Practic daca pot sa scap de bataie cu fuga rusinoasa i take it everytime. Din motivele expuse de autor ca nu stii de ce prost dai.

    Pe de alta parte am o fata inofensiva si ma cam subestimeaza lumea. Incoltit dau cu scopul ca fiecare lovitura sa fie ultima si sa fug… si am lasat cativa oameni inconstienti si fara dinti in gura, mai ales cand eram mai tanar si oamenii din jur erau mai tampiti.

    00
    • Cunosc un boxer cu ”europene” la dulap, și-a luat o palmă peste ochi și a lăcrimat de usturime vreo 3 secunde, (nu mai vedea nimic) îndeajuns ca ulterior să nu se mai poată ridica de pe jos.

      00
  23. Mai Cristi, tie ti-ar trebui o vacanta in Italia, ca de la o vreme ai devenit prea violent.
    Si eu m-am certat azi in Auchan cu un cuplu de pensionari nesimtiti (se bagasera in fata la coada, dand-o la o parte pe o mamica cu un copil mic) dar nu mi-a trecut prin cap sa ii amenint ca ii tai.

    00
    • Eu de regula fac misto de astia care se imping in fata de nici nu mai poti sa iti pui cumparaturile in punga sau sa platesti. Gen “ crezi ca ai sa platesti mai repede daca faci asta?”

      00
  24. Pe vremuri erau “Saloons” pentru racorirea pipotei umflate din cowboys. Dar acolo riscai mai mult de o zgarietura cu un cutter. Si pana venea seriful te mancau vulturii.
    Acum avem jocuri si Lidl. Si interlopi care fac live-uri sau mor ca prostii in maseratti. Evolutie.

    00
  25. Ieri, despre mințile luminate de pe acest blog, IT-iștii.
    Azi, despre partea întunecată, smardoii.

    00
    • A venit vara, cum spuneam. Ne tampim si noi precum restul lumii.
      O sa ne revenim, pe la toamna, poate.
      Sambata fac un articol despre dulceata de trandafiri. Mai am unul despre mustarul din comert, unul despre sucurile ieftine versus alea scumpe (spoiler : sunt aceeasi marfa). Apoi, vreau sa cer ajutor logistic sa import un container de bicle second-hand, pe la 10 euro bicla, pentru copiii de la tara… Mai am niste texte despre evolutia masinilor de tipar, despre istoria fonturilor… ca tot zicea unul mai sus ca n-am subiecte.

      Totusi, nici prea normal nu e bine sa fii, ca te calca pe cap „boxerii” in supermarket.

    • Maine are treaba Vali pe la medic si isi varsa naduful aci.
      Iar noi nu mai vedem nici un articol despre bricolaj.

      00
    • @Cristici – de unde vrei sa aduci containerul?? Irlanda sau Olanda?

      00
  26. Cred ca tine mai mult de vibe-ul national. Nu ca santem prosti or mai prosti ca altii. Poate mai nesimtiti? Exista in alte parti notiunea de ‘personal space’ + cred ca tine de densitate (noi-romanii santem prea multi) + ‘greaua mostenire’ + obisnuinta (cum ai vazut la altii in jurul tau in decursul vietii). Daca vezi marlanie in trafic, la cozi, la ghisee, normal ca asta faci la randul tau. Dar daca vezi ca oamenii se asteapta/invita unii pe altii la intersectii, ca nu e nici-o problema la cozi/ghisee, normal ca ai sa faci la fel in dreptul tau mai departe.

    00
  27. Poate am citit eu in diagonala, dar serios, omul isi pune produsele pe banda, pleaca sa mai ia un produs, TU instigi sa se bage altii in fata, pe motiv ca ala e nesimtit, practic ai generat un conflict la care nu aveai nicio legatura. Apoi, vine omul si vede ca practic lumea s-a bagat aiurea in fata ( cand inca nu se terminase randul tau ) si tu te apuci aiurea sa ameninti, probabil asta a generat si acel „sunt campion la box si nu e bine”, uneori nu doar cuvintele spuse pot intarata oamenii, aluia i s-a facut o nedreptate ( pana la proba contrarie, ala nu a gresit cu nimic, a vazut ca mai dureaza pana ii vine randul si nu a asteptat nimeni ) si cand a venit, te-a vazut pe tine cum te uitat urat la el ca vai vai vai cum si-a permis asa ceva si practic ai fost TU agresiv si ai generat un comportament agresiv din partea lui. Restul sunt discutii de dobitoci, unul se lauda cu boxul, altul cu cutterul si uite asa, inca o dimineata frumoasa in viata voastra. Daca doar isi vedea fiecare de treaba si nu ai fi instigat aiurea, toata lumea isi lua produsele si avea o zi frumoasa.

    00
    • Ai citit in diagonala, dar faci un comentariu lung in care iti spui parerea. E bine.
      Citeste din nou, dar nu in diagonala.
      Sa-ti rezum eu pe scurt, ca poate nu ai timp: eu imi vedeam de treaba mea, ca nu ma duc la LIDL sa o ard cocos, pana m-a tras de mana un pensionar din spate sa ma intrebe daca cacaturile alea de pe banda sunt ale mele, ca uite ca se apropie de casa de marcat si nu stie ale cui sunt, iar el are produse de pus pe banda. (putin alarmat, stii cum sunt pensionarii la cozi, lol)
      Tot incidentul s-a intamplat „in spatele meu” cum ar veni.
      Restul sunt discutii de dobitoci. Aici ai dreptate. Discutii de dobitoci, dimineata la ora 10:45 la supermarket.
      Dar trebuiau scrise, ca poate maine nu mai sunt. Maine, poimaine, saptamana viitoare, luna viitoare, la anul… poate incetam cu discutiile astea de dobitoci, despre cat de „campioni la box” suntem.
      Cand ne oprim cu discutiile astea de dobitoci in supermarket, poate incepem sa avansam, sa ne oprim cu discutiile de dobitoci si pe plaje (ca tot vine sezonul); iarna sa nu mai bagam BMW-ul pe partia de ski; poate vorbim mai incet prin autobuze (nu de alta, dar poate ne aude unul care stie despre ce vorbim, si isi da seama cat de dobitoci suntem), poate nu ne mai imbracam in chiloti cu slapi prin centrul oraselor… In general, poate devenim oameni, nu dobitoace.

      Da, nu era treaba mea sa ma bag, trebuia sa-l las pe prostul ala sa ameninte pensionari. Azi n-am facut-o, dar poate ma educ si maine il las. Sau nu.

      00
    • Pai bun, dar pensionarul ala inca nu fusese implicat in niciun conflict, asta incercam eu sa zic. Conflictul nu exista sau, cel mult, ar fi fost generat de acel pensionar prea grabit, caruia nu-i venise randul dar voia el sa stie de ce sunt produse pe banda fara un om langa. Ajungem iar la ce am zis eu, daca toti am avea bun simt si ne-am vedea de treburile noastre, nu am ajunge la majoritatea conflictelor. Acolo, simplu, pensionarul astepta sau pur si simplu intreba, sa-si faca o idee si lucrurile ramaneau asa. Tu ai escaladat, cerand sa fie persoana respectiva ( „campionul” ) sarita din rand pe motiv ca nu era acolo ( desi nu venise randul nimanui, inca iti scana tie produsele, iar pensionarul mai avea, cel putin in teorie, un om in fata lui ). Ala a venit si, pe buna dreptate as putea spune, s-a simtit nedreptatit ( a se observa cum dintr-un potential agresor el a de fapt victima pana in momentul asta ). Posibil sa ma repet, nu te cunosc nu stiu cum arati, poate esti un om foarte solid si cand ala a vazut situatia s-o fi simtit provocat de gestul de a-i fi indepartate produsele, cine poate sti? Ce putem sti e ca el sigur s-a simtit nedreptatit, pe buna dreptate, si estimez ca a intrebat cine i-a mutat alea pe un ton amenintator, probabil simtindu-se la randul lui amenintat de tine. Acum, toate astea se puteau evita, daca chiar nu ar fi ajuns la timp sa ii vina randul ( evident ca a ajuns la timp, din moment ce tu inca erai la casa si inca nu incepuse sa ii fie scanate produsele pensionarului ), dar te-ai/v-ati bagat in treaba omului aiurea.

      00
    • Moama ce răspuns la un comentariu clar și la obiect.

      Cristinel , caută niște umbra , ajuta

      00
    • Și că tot se plânge de acestă tragică mare povara a asteptatului la coada:

      Cristinel tu cel atotștiutoar și umblat peste mari și țări, in țările cu apa calda nimeni nu se caca pe el ca trebuie sa aștepte după cineva care a uitat sa ia un produs. Pur și simplu așteaptă civilizat

      Așa ca ai demonstrat 1 ce ești meltean, 2 ești frustrat, 3 foarte nesigur de tine cu aceasta first World problem cum ar zice rușii

      00
    • @dan – si purtam cutterul la noi degeaba ?

      00
  28. NOU
    #98

    Eu am inceput sa umblu prin lidl dupa ce au bagat la unele case cu selfcheckout.
    De fapt intru doar in magazine care au selfcheckout.

    00
  29. Pana la urma luați articolul ca o reamintire a respectului pe care ar trebui sa l avem și pentru alții, fără sa ii judecam după cum se îmbracă sau arata.Ca prea ne am înrăit și ne purtam toți de parca avem „bătături” inflamate de fiecare data când nu avem o zi buna sau doar credem asta.
    Măcar pentru asta era bună educația de acasă sau școală, înainte sa luam o diploma cu care sa pozam realizați.
    Asta înainte sa ne gândim ca instiga la violenta articolul.

    00
  30. Se pare ca soarele l-a bătut puțin înn cap
    și acest mic luptător de buzunar care a auzit amenințări într-o constatare.

    Da, știm, știm ești inițiat și uns cu toate alifiile de aia crezi că orice răspuns e o amenintare. Efectul unui “luptător” complexat și ineficient aș zice

    Sau am uitat ca tu ești ăla care crede ca toți indivizii reacționează la fel in situații de criza pentru ca toți suntem la fel.

    PS: “știți ca nu e bine” poate fi luat ca și “știți ca nu e frumos “ pana la urma omul a fost campion de box , mai greu cu exprimarea după atâtea lovituri la cap

    00
  31. “ Mă întreb ce stimă de sine ai să o arzi prin Lidl, la coadă cu pensionarii, că ai fost tu campion la box…”

    Ma întreb ce stimă de sine ai când nu poți să descrii amenințarea pe cel mai citit blog din Romania :

    “ De ce ați luat produsele de pe bandă? Știți că nu e bine să îmi luați produsele de pe bandă.
    (eu am o problemă cu amenințările)
    – Și dacă le luăm, ce? Care e treaba? Nu mai veneai, eliberam banda.”

    00
  32. Cel mai aiurea e ca dupa articole de astea, ii creste rank-ul lui fluture, fara sa faca nimic.
    Invatatura de minte, dupa ce se aruncau stanga-dreapta iq-uri pe aici.

    00
  33. Ai grija si tu cu amenintarile chiar si voalate. Anii 90 au fost foarte agresivi. La inceput lumea se batea si erau batai „cavaleresti” de genul hai la interval afara, se bateau parte in parte pana oboseau sau pana unul renunta, se lasa cu ceva vanatai si gata. Spre sfarsitul anilor 90 au aparut „perversii”. Astia nu doreau „intervale” sau parte in parte, astia vroiau „sa te faca” simplu si usor. De obicei mimau impacarea si scuze si datul de mana in timp ce strangeau pumnii si se pregateau sa loveasca. O faceau rapid si primul pumn pe nepregatite poate fi devastator… crede-ma. Poti sa ai si 120 kg si 2m, un pumn bine plasat pe nepregatite te poate lasa lat si cu sechele pe viata cu tot cu cuttere si mitraliere in portofel. Sfatul meu pt tine si altii e sa evitati confruntarea cu oricine, nu stii peste ce tampit dai si te asteapta in parcare la „impacare”.

    00
    • Ca unul care si-a luat pumn in ureche, pe la spate, stiu despre ce vorbesti. De asta nu-i suport pe astia, am „probleme mentale din copilarie”. De ce sa clachez aiurea, la Lidl, cand pot sa nu clachez aiurea la Lidl… Iar asta nu tine numai de mine. Despre asta scrie Coloja ceva mai sus.
      Eu imi fac treaba mea de om: vorbesc politicos, ajut pensionarii, ma ofer sa dau produse de pe raftul de sus unde nu ajunge un om mai scund, cand vad cutii goale le iau si le duc la chestia aia unde aduna ei cutiile goale; pentru ca nu degeaba scriu eu „Radarul produselor” uneori spun unor oameni nehotarati la raionul de branza, de exemplu, ca e buna branza aia pe care au pus mana, ca si eu numai din aia mananc… In general, incerc sa fiu om, si sper, imi doresc sa dau tot de oameni in drumurile mele. Ca de pumni in ureche dati de prosti, orice ar insemna asta, unul mi-a fost de ajuns. Repet: de ce sa clachez aiurea la Lidl, cand pot sa nu clachez aiurea la Lidl?

      00
  34. Accept cutterul tau si pulsez cu o grenada!

    00
    • Exact! Asta e ideea articolului. Indemnare la politete si decenta, ca cine stie peste ce militar in retragere dai (a fost un caz prin State, aproape amuzant daca nu ar fi murit nimeni)

      00
  35. Eu chiar am vreo cativa ani de box la stat cu carnet si ceva performanta. Asta m a facut foarte, foarte calm in conflicte pana nu mai pot evita. Dupa Dumnezeu cu mila. Am avut 2 dosare penale dar am scapat ieftin ca exces de forta neimputabila. Dar atat. Cred ca sunt singurul ramas cat de cat normal la cap dintre colegii mei.
    1 antrenor la jandarmi
    1 antrenor politie
    Vreo 7 interlopi plecati pe afara
    1 lucreaza un fel de mercenar
    3 in inchisoare
    2 betivi
    1 programator in SUA
    3 pocaiti extrem, spre nebunie, umbla cu biblia si Isus

    Succes. Nu as mai face acum. Nu cred ca e dea sport in sine. Era selectie naturala astia care am rezistat la atatia pumni in cap. Asa ca eu nu sunt mandru ca am facut box. Nu ma laud le strada. Nu as mai face daca as da timpul inapoi.

    00
    • De acord cu tine.Eu merg mai departe si spun ca trebuie desfiintat acest sport.Si nu glumesc.Dupa parerea mea parintii care isi lasa copiii sa faca box sint cretini.

      00
    • Eu l-as duce la tir cu pistolul pe copil. Macar sa dea headshot de la 50m.

      00
    • „Asa ca eu nu sunt mandru ca am facut box.”
      Autorul aici.
      De ce nu esti mandru? Uita-te la Foreman (idolul meu), sau chiar la Tyson. Disciplina, regimul de viata aproape militar, sportivitatea, cum se comporta in timpul liber (mai putin Tyson tanar, ne uitam la Tyson batran)… Cum au reactionat cand a murit Frazier, desi erau adversari pe ring… Boxul este un sport barbatesc, aproape de onoare daca esti sportiv si nu laudaros la mall.
      Poate de asta m-a si enervat la culme papagalul ala, campion sau nu: pentru ca nu avea respect pentru acest sport. Nu am stat la discutii cu el, sa il intreb unde il gasesc pe boxrec, sa vad si eu cu cine am vorbit…
      Am un respect deosebit pentru box, pentru antrenamentele de box, pentru boxerii adevarati.
      Daca m-ar intreba cineva care sunt trei sporturi favorite ale mele, boxul ar fi in acestea trei. Rugby-ul e altul pe lista.

      Pentru ce a facut cand a fost tanar, in afara ringului, Tyson nu e in lista mea de boxeri agreati. Am prins aversiune pe el incat nici nu ma mai uit la meciurile lui vechi, desi au intrat in istoria de aur a boxului.

      00
  36. Cristi, daca iti spun ca esti din Vaslui, te superi.
    Aici ne explici cu sisu, in alt post ne explicai ca sunt oameni care nu se pot abtine sa bea, Vaslui 100%.

    00
    • Numai in Vaslui e… Onesti, numai in Vaslui se bea.
      Despre Vaslui „explicam” cum se fac stirile intr-un judet unde nu se intampla nimic.
      De unde esti, din ce oras? Daca imi fac trei cunostinte: una la Urgente, una la Politie, si una la Primarie (sau Judecatorie), iar in fiecare dimineata le sun si le rog sa-mi dea „stiri”, ce fel de oras pot zugravi in presa, din orasul in care locuiesti?

  37. Eu n am vazut pe aici, prin Germania, sa ia cineva produsele cuiva de pe banda pentru ca individul care le a pus acolo a disparut. Si aici mai uita lumea cate ceva si se duce repede sa ia (si nemti din tata n fiu, nu doar din ăștia ca noi).
    Și eu in situația boxerului as fi reactionat, ce i drept in gând sau printre dinti cu ceva de dulce, nu mi se pare normal ce s a întâmplat.
    Da, reactia aluia cu boxul e de râsul curcilor, dar reactia omului de bine care i a indepartat produsele de pe banda e mai rea.

    00
  38. NOU
    #115

    Confirm, la coadă la lidl e ca în junglă. Mai bine zis în junglă e ca la coadă la lidl.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.