Ce mai minte presa: Monica Ulmanu

O echipă a ziarului american Washington Post a luat premiul Pulitzer, un premiu care se dă jurnaliștilor. Din echipă face parte și soția unui profesor FJSC și fost angajat al trustului Realitatea-Cațavencu în perioada lui de aur (se ocupa printre altele cu angajările la NewsIN, o agenție de știri falimentară). Prilej pentru toată presa să scrie că un jurnalist român a luat premiul Pulitzer. Ba chiar la experții de la G4media e o analiză, nu e o știre.

Hai să stric eu petrecerea.

Tipa nu face jurnalism acolo. Scrie și pe siteul WP. E editor grafică. Nu scrie, nu investighează, nu face jurnalism, face grafică. Câte ziare au scris asta? Cam puține pentru cât de mult se plâng că jurnalismul e pe moarte.

Tipul, soțul, mi-a făcut o schemă mișto pe la începutul bloggingului (2006). Eu produc o înregistrare video, o pun la mine pe blog, profesorul de la FJSC o ia și o pune la la el pe blog cu sursă nema. Când i-am atras atenția, a început să-mi țină lecții de morală (ceea ce e mereu o idee bună).

Prilej cu care am aflat cum moralitatea lui implica relații cu studente de la FJSC, pe care le ardea prin casele prietenilor, că el stătea cu mă-sa. Ultima relație s-a lăsat cu o sarcină nedorită de el, dar dorită de studentă, așa că cocoșelul a trebuit să o ia de nevastă și să se asigure că termină facultatea și ia licența. Nu știam de ce sunt clickuri pe articolul ăsta. Și nu, nu era singurul de la FJSC care profita de studente, mai știm cel puțin un caz.

Dar astea sunt faze de acum 14 ani, Monica Ulmanu a avut o carieră decentă, de aia nu merită ce i s-a întâmplat atunci, cum nu merită nici titlul de jurnalist câștigător de Pulitzer. E o palmă dată jurnaliștilor care chiar muncesc. Dar, acum, după atâtea minciuni, ce mai contează una? Cum să nu îți laude spălătorul Obae soția când vă știți de atâția ani?

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

26 comentarii

  1. Să nu întrebi niciodată un jurnalist cum a luat primul premiu Pulitzer ?

    00
  2. completely offtopic pentru ca nu ma intereseaza
    Bai ce penalitati scriai in 2006… Iar eu, ca un penal ce sunt, le citeam :))))

    00
  3. Frumos…
    Daca tot e vorba de amintiri de peste 10 ani poate gasesti si inregistrarile de la comisia udrea https://zoso.ro/executia-elenei-udrea/
    Plizzzzz😀!!!

    00
  4. NOU
    #10

    Fără a fi sarcastic, de ce trebuie să o iei de nevasta dacă rămâne însărcinată? Da am înțeles era studenta lui și ținea sarcina.

    00
  5. Ce șerpărie abjectă la FJSC și cum se țin în brațe curvele unele pe altele…
    O sa moară tot „jurnalismul” ăsta cât de curând. Să vezi mieuneli că vor subvenții de la stat, că au fost afectați major.. Po

    00
  6. „Romanca care”… :))

    00
    • nu mai bea co[ca co]la ca te afecteaza, nici tui[că ca]ldă ca sa nu sughiti cand te pomeneste din lumea de dincolo i lu[ca ca]ragiale sau vreo anonima ca flori[ca co]stea

      00
  7. N-am citit chiar toate comentariile ei de pe articolul tau de atunci dar, pe lateral dat cu privirea, ea pare-se ca evita de atunci cum a devenit sotia acestui profesor.
    Oare copilului ii vor spune cat de etici sau oameni curati au fost ei in „tinerete” si cum a aparut? Copiii e bine sa stie cum s-a intalnit tati cu mami.

    00
  8. Cred că au împachetat știrea în așa fel încât să fie un adevăr pe jumătate, sau minciună prin omisiune. Practic, nu e fals. ”A făcut parte din echipa care…”. Și dând Cezarului ce-i al Cezarului, cu tot tocatul de morcovi* de-acu’ 14 ani a ajuns depărtișor
    (*Nu vreți să știți ce mi-a trecut prin cap scriind chestia asta…).

    00
  9. bun, dacă vrei să lași un prim comentariu aici, asigură-te că scrii corect numele celor implicați și nu începi prin a-mi jigni blogul. altfel comentariul tău ajunge la gunoi.

  10. Am citit stirea respectivă și am înțeles din cum era scris (nu mai țin minte pe ce publicație online), că ea a lucrat un an la acest proiect și că a lucrat la fiecare articol, dar că a lucrat la partea de grafică, sau postare pe online, asta nu am înțeles. Nu știam ce face, desigur, am crezut că a lucrat la investigație, la subiecte, că a scris etc…

    00
  11. Haideti sa citim cine a fost Pulitzer. https://en.m.wikipedia.org/wiki/Propaganda_of_the_Spanish%E2%80%93American_War
    Deci tipl care a inventat „yellow journalism” si care impreuna cu Hears lt au creat un razboi din nimic. Si toti jurnalistii se inghesuie la premiul asta. Aha…

    00
  12. N-am somn si m-am uitat pe articolul respectiv, spune ca este scris de „By Steven Mufson , Chris Mooney , Juliet Eilperin and John Muyskens” iar la sfarsit, la credits apare Monica. John Muyskens este graphic editor si citez din fisa postului analizeaza date si le interpreteaza iar in contextul acelui articol se pare ca a avut o contributie semnificativa. Nu stiu ce contributie a avut Monica dar mi se pare ca ai pornit de la premiza gresita cum ca un graphic editor la un ziar nu are treaba cu jurnalismul.

    Ps: scuza-ma ca ti-am stricat buna dispozitie la comentariul anterior

    00
    • Graphics editing by Monica Ulmanu

      jurnalism?

    • Premiul a fost dat pentru o serie de articole, nu doar pentru unul:
      https://www.pulitzer.org/winners/staff-washington-post
      La ultimul articol din lista scrie frumos: „By Chris Mooney , John Muyskens , Aaron Steckelberg , Harry Stevens and Monica Ulmanu”. Si e chiar misto grafica, chiar aduce un plus de valoare aici; toate seria e incadrata la „graphics” daca va uitati in URL-urile articolelor. Cum ar fi ca niste articole din „graphics” sa ia Pulitzer, dar graficianul sa fie lasat pe dinafara?

      00
    • „For a distinguished example of explanatory reporting that illuminates a significant and complex subject, demonstrating mastery of the subject, lucid writing and clear presentation, using any available journalistic tool

      00
  13. Premiul e acordat in categoria „Explanatory reporting”, iar aici cred ca grafica editoriala poate avea un rol important in sustinerea materialului jurnalistic, deci cred ca poti fi premiat pt asa ceva.

    Ceea ce insa nu e clar precizat in presa din Ro e faptul ca ea apare la „credits”, pe cale de consecinta i se recunoaste efortul de contributie, insa nu este un premiu castigat de ea (nici macar in context colectiv), in adevaratul sens.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Ultimele articole

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube

Top articole

7 zile