Merită să mai faci o facultate în România?

Ăsta e un subiect despre care am discutat mult cu alți oameni. Mai jos e ceea ce mi se pare mie logic. Luați textul ca pe un adevăr cu un dram de subiectivism, eventual. Dar s-o luăm cu începutul, că situația e nasoală.

Actualmente peste 50% din tinerii care au dat simularea aceea la bacalaureat n-au luat nici măcar 5-ul ăla de promovare la toate materiile. Din cei care rămân, nu toți se vor îndrepta spre universități. O altă chestie e că de anul ăsta toate universitățile au scumpit taxele. Unele cu 10%, altele le-au dublat sau triplat (după cum citisem că e cazul specializărilor în limbă străină, mai ales pe la Medicină). Rata analfabetismului funcțional din țară e cea mai mare din Europa; batem pe toată lumea la capitolul ”copiii nu pricep ceea ce citesc”. La consumul de carte suntem, din nou, pe ultimul loc. Mai e apoi situația corupției din învățământ, puzderia de specializări complet inutile, materia învechită și faptul că – mai peste tot – realitatea din teorie nu pușcă deloc cu cea din teren. Studenților li se predau lucruri cu care nu vor avea de-a face sau care nu le vor fi de un real folos în câmpul muncii.

Cum am ajuns aici? În primul rând, educația s-a cam privatizat undeva în anii 2000. Situația elevilor era atât de nasoală că începeau să rămână facultățile fără studenți. Vedeți voi – se dădea examen de intrare la fiecare specializare și nu existau pe-atunci locuri „cu plată”. Toată lumea era la buget. Și vine sistemul Bologna, iar universitățile au prins firul de aur: intrarea pe bază de dosar. Gata cu concursurile, gata cu locurile aflate exclusiv la buget; depui dosar, se face o medie, iar dacă n-ai prins loc la buget ”uite – avem încă un cuantum de 60-70% locuri la ‘cu taxă’”. Și, brusc, dintr-o dată oricine putea să aibă facultate dacă scotea un ban din buzunar. Atât de bine a mers afacerea că se suplimentau regulat locurile prin facultățile cu căutare mare din perioada aia: Drept, Medicină, Litere. Nu mai aveai 19 colegi. Dintr-o dată aveai 119. Se împărțeau acum pe grupe – câte 4-5-6 segmente a câte 25-30 de oameni care mergeau prin rotație la seminarii sau umpleau cu toții un amfiteatru la o materie.

După cum era și normal, după primele generații de-astea cu diplome la ”cu taxă”, toată piața muncii din țară a devenit suprasaturată. Prin 2005 era efectiv plin de absolvenți de Drept care încercau să intre măcar juriști undeva, și nu era loc. Din 150 de avocați brusc erau 5-600. La Medicină era bătaie pe spitale. Gemeau serverele cu CV-uri de oameni care terminaseră Litere. A fost apoi valul cu ASE-ul, de dădeau toți la ASE. S-a dat apoi în masă la Informatică, pe principiul ”acolo se fac banii”, iar rezultatul a fost că au intrat și terminat fel de fel de oameni care nu știau să-și reinstaleze singuri Windows-ul.

Așa că – trecând peste lucruri evidente precum starea actuală a economiei, ori AI-ul, ori influxul de străini din Asia care încep să ia de prin joburile autohtone – mai merită să faci o facultate în România?

Părerea mea e că mai degrabă nu, dar depinde de unde privești lucrurile.

Majoritatea diplomelor au ajuns fără valoare. Nu interesează pe mai nimeni că ai terminat o facultate. Majoritatea angajatorilor nu prea au beneficii din chestia asta. Chestii precum Arte, Litere, IT sunt la ora actuală ca și cum n-ar fi. Și mai jos de-atât sunt specializări care pur și simplu n-ar trebui să existe, dar care sunt acolo strict pentru că cineva trebuie plătit pentru orele alea ținute: Resurse Umane, Institutori, Relații Internaționale și alte denumiri de-astea de sună cumva semi-pompos, dar nu impresionează pe nimeni. E ilogic, de exemplu, să dai la Management, când cu diplomă de Drept sau Arhitectură poți lucra în management. Ori să faci pregătire în Resurse Umane când poți lucra în HR cu diplomă de Litere sau chiar și fără.

Chestia cu diplomele și studiile superioare însă e că nu-ți garantează un job. Îți oferă doar o șansă mai bună în a obține un eventual job. Faptul că ai terminat Dreptul nu înseamnă automat că e loc ca tu să fii notar, la fel cum a termina Medicina nu înseamnă automat că ai să ajungi medic undeva. Dacă faci Arhivistică nu înseamnă că va fi loc călduț pentru tine prin vreo instituție, la fel cum o simplă diplomă de suedeză-finlandeză nu-ți garantează că vei ajunge traducător.

Repet: diplomele îți dau o șansă. Cât de mare e șansa aia variază în funcție de mai multe chestii: fluctuațiile din piața muncii, cât de mult produc anumite sectoare, investiții locale și străine, tehnologie și – nu în ultimul rând – noroc. Așa că o diplomă îți dă o șansă, mai mică sau mai mare, dar tot mai bună decât a celui fără diplomă. Dacă diploma aia merită 3-5-6 ani din timpul tău, aia e o altă problemă. Pentru că s-ar putea să pățești ceea ce-au pățit și alții de-a lungul timpului: auzeau că domeniul X e în plin avânt și se aruncau în segmentul ăla fără să se gândească la faptul că alți 5000 de tineri, fix ca ei, au avut exact aceeași idee. Terminau, își luau diploma, și se așezau la coadă cu ceilalți pentru un job într-un segment al muncii deja suprasaturat. E cu risc.

Poți anticipa însă, oarecum vag, care domenii ar putea să devină căutate cam pe când termini tu facultatea. Chestii precum Automatizări, Telecomunicații Radio sau Electronică în domenii de nișă (precum aparatura medicală) sunt mai în măsură să-ți pună pâine pe masă în viitor decât programarea ori rețelistica. A venit valul AI, și-acum producătorii de soluții automatizate au o bază software pe care să pună hardware. Brațe robotice care făceau chestii presetate pot acum să distingă singure între portocală și pachetul de cafea și să le sorteze frumos separat. Cineva trebuie să întrețină aparatura aia, așa că e ceva mai de viitor, dacă ești pe tehnologie.

Un alt segment în care diplomele devin necesare este cel al profesiilor. Nu poți să devii farmacist fără diplomă în Farmacie. N-ai cum profesa ca judecător fără diplomă în Drept. Sau să deschizi un birou de arhitectură fără să ai studii în Arhitectură. Profesiile funcționează ca niște ghilde cu un organism central care le coordonează regulile specifice și care reglementează accesul în acea profesie. În cazul avocaților avem baroul, în cazul medicilor avem Colegiul Medicilor. Există Ordinul Arhitecților (dacă nu mă înșel) și fel de fel de instituții care – toate – îți cer studii superioare pentru a putea intra în ghilda lor. Partea mișto cu o diplomă de studii într-o profesie e că-ți oferă vreo trei șanse: poți lucra la Stat, la privat, sau poți să mergi pe cont propriu și să lucrezi singur.

Dacă la Stat se cam intră pe pile iar în privat ajungi mai greu, a treia opțiune îți dă îndeajuns de mult loc de manevră cât să poți să faci, uneori, chestia aia să meargă. Te faci stomatolog, de pildă, și în niște ani se poate să-ți construiești clientela. Riscul e acolo, investiția (mai ales în aparatură de nișă) e mare, ai cheltuieli cu taxele și cotizațiile, dar ai o șansă să te iei la trântă cu cei care fac aceeași chestie. În unele profesii piața se schimbă brusc, în altele e relativ stabilă, dar în mai toate ai o șansă. Atât: o șansă, nu o garanție. Așa că, revenind la ideea de profesii, le văd ca fiind mai de dorit decât alte specializări. Pentru că poți să devii muzician cu o diplomă în Drept, dar nu poți deveni procuror cu o diplomă în Muzică.

Mai e apoi piața specializărilor cu care, odată ce ai diploma, singura ta opțiune este să mergi să predai acea specializare la nivel de liceu sau universitate. Cum ar fi Istoria sau Sociologia. Sunt frumoase, dar mă îndoiesc că se scot mai mult de 1-2 posturi de sociolog la nivel național pe an. La fel cu Antropologia, Fizica, Matematica și alte științe: după ce termini, șansa să găsești un job cu diploma aia în acel domeniu sunt extrem de mici.

Ca s-o spun pe aia dreaptă – nu-s foarte multe specializări la ora actuală care să-ți ofere măcar 50% o liniște de suflet, acolo, că vei avea de lucru. Și-ajungem iar la ”merită să mai faci o facultate?”.

Păi, cumva, merită. Ai o șansă în plus (dacă alegi bine și ai și ceva noroc să nu se dilueze sectorul tău de piață). Nu o garanție, dar o șansă. O altă chestie e că, dincolo de bucata aia de hârtie și eventualele informații cu adevărat utile pe care le-ai putea dobândi în facultate, mai ai niște foloase de pe urma facultății. Unul ar fi socializarea cu oameni care au același interes profesional ca și tine. E altceva când ieși la țigară între seminarii cu alți maniaci în ale electronicii – afli chestii noi care nu ți se predau, ți se pasează idei interesante, afli de cutare care știe pe cutare care lucrează în locul cutare și – poc – s-ar putea să prinzi un job în domeniu mai repede. Ajungi să cunoști dedesubturi ale meseriei la care alții n-au acces.

Al doilea lucru e că, atunci când mergi să te angajezi, dacă angajatorul află că tu n-ai liceul terminat sau ai abandonat studiile universitare, chestia aia spune ceva despre tine: că nu ai fost capabil să faci ceea ce foarte mulți alții au realizat. Și știe de unde să te ia și cum să te ia, și ești într-un mic dezavantaj din start. Ai doar 10 clase? Păi cum vei duce la bun-sfârșit task-urile din firmă dacă tu nici la ore n-ai avut chef să mai stai?

Al treilea avantaj e că suntem în Uniunea Europeană. Unele (nu toate) diplome sunt recunoscute la nivel european și s-ar putea (doar s-ar putea) să-ți fie de folos în altă țară. Granițele sunt deschise, circulația e liberă. Mergi în Spania să te angajezi, toți colegii tăi de muncă sunt spanioli și au făcut o facultate, iar tu nu. Ești românul fără școală. Sau – te duci, îți ia câteva luni să-ți echivalezi studiile cât să fie ajustate la cultura și cerințele locale și, dintr-o dată, ai un job mai OK decât ai fi avut în România.

Al patrulea e că simplul fapt că mergi la facultate, utilă sau nu, îți conferă șansa să te formezi pe alte planuri. Ești cu cei de vârsta ta, poți câștiga burse care-ți conferă niște bani de ieșit în weekend, socializezi cu studenți de la alte specializări și – prin ei – poate-ți descoperi vocația. Poate te muți la altă secție sau realizezi că, asistând la discuțiile altor studenți, că-ți place să faci cu totul altceva și să începi ceva nou. La urma urmei e absurd, cumva, să-i ceri unui tânăr de 18 ani să decidă la vârsta aia ce vrea să fie pentru tot restul vieții. E complet normal să nu știi nici la 28 sigur-sigur ce vrei să fii sau spre ce tip de job ai vrea să te îndrepți. Dincolo de 30 însă devine problematică chestia asta, că timpul trece, nu mai ai destulă energie și ar cam trebui să te stabilești și tu pe o chestie. Nu e musai, dar ar fi de dorit.

Așa că – merită să faci o facultate în ziua de azi? Aș spune că mai puțin decât acum, să zicem, 15-20 de ani. E însă complet inutil? Doar dacă dai la Turism sau altă chestie de-asta care n-are nici cap, nici coadă. Cu restul ai o șanșă. Nu foarte mare, dar nici chiar de neglijat. La urma urmei, o șansă în plus e tot mai OK decât o șansă în minus. Dacă merită efortul a trei ani pentru șansa aia care se poate dovedi a fi minusculă? Aș spune cumva că da, pentru că înveți ce e viața de student și ai schimb de idei, impresii și experiență cu cei interesați de aceleai lucruri ca tine. Și astea s-ar putea dovedi peste ani mai valoroase decât diploma.

Cert e că n-aș recomanda să faci acum o facultate fără să lucrezi ceva part-time în paralel dacă poți. Nu e chiar atâta distracție cât să umpli ăia trei ani, iar experiența în câmpul muncii nu-ți strică. Iar dacă lucrezi între timp ai un avantaj clar față de cei care doar merg la cursuri, că-ți faci rodajul pe când termini. În rest, ignorați poveștile alea cu ”un văr de-al unui prieten a făcut milioane cu 8 clase”. Că-s excepții. Nu sunteți Bill Gates, nu aveți mamă care să cunoască oameni în consiliul ăstora de la IBM, așa că aia cu ”s-a lăsat de facultate” – credeți-mă – nu vi se aplică. Iar dacă nu iese bine și vă dați seama că ați făcut trei ani degeaba, chill – e OK. 85% din oameni estimez că pățesc la fel. Din nou – n-ai cum să știi 100% la 18 ani că tu inginer vrei să fii.

Sunt universitățile din România fabrici de hârtie? Absolut. Scot pe bandă rulantă absolvenți buimaci într-o piață a muncii în care n-au loc? Scot. E corupția în floare prin sălile de curs? Este. Dar cu puțin noroc, cu puțină inspirație și destul de multă muncă, mergând la risc, s-ar putea să iasă bine. Nu e o șansă mare, dar e mai bine decât nimic. Și mai bine la 18-20 de ani decât la 35-40 (trust me on this). Că după 30 altfel îți merge memoria, altfel îți împarți timpul și cu totul alte priorități ai în sesiune. Dacă vrei o facultate fă-o în anii 20 ai vieții, că ulterior vei descoperi cu surprindere că trebuie să tragi semnificativ mai mult ca acei colegi care-s proaspăt-ieșiți din liceu. Master și doctorat – doar dacă credeți că e musai, ori v-o cere job-ul/profesia. Dar nu le faceți doar pentru că ajungeți să credeți că ”mai mult = mai bine”, că veți rămâne dezamăgiți cel mai probabil.

În mod ideal, dacă puteți opta și aveți posibilități materiale, alegeți să vă faceți studiile superioare în altă țară ceva mai acătării. Norvegia, Danemarca sau alte locuri în care diploma aia va valora mai mult. Nu mergeți la Cluj dacă aveți șansa să vă faceți studiile în Elveția, că veți regreta.

Sursă foto: ChatGPT

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

100 comentarii

  1. Nea Răzvane, ești psiholog!

    Bine-ți șade să arunci tineretul în depresie?

    Sâmbătă?

    • @florinel: Nu era intenția mea să demoralizez, dar asta tot nu schimbă realitatea din educație. Din păcate.

    • (Sincer și fără miștocăreala de toate zilele: ai mare dreptate, poate să fie greu și nefolositor; dar maturizarea asta omenească se corelează și cu parcursul educațional - una e să rupi contactul cu învățătura, profesorii și camarazii de toceală la 16-18 ani, și alta e să-ți menții creierul pe un trend de evoluție până la 22-26 ani.

      Evident că este cu mult mai bine să faci o facultate, fie ea chiar una modestă, ori care nu-ți aduce șansa să te umpli de bunăstare.)

    • pierdere de timp si bani in Romania. Sunt suficiente optiuni in Europa, unele chiar gratuite. In Danemarca nu doar ca este gratis dar mai si primesti ajutor de la stat pe perioada in care esti student, daca lucrezi un numar de ore pe luna. Putin complicat ca nu ai voie nici sa depasesti orele alea, pentru ca tu trebuie sa iti vezi de scoala in primul rand. Google "Cum primesti SU in danemarca?"

      Asta in conditiile in care acolo chiar se face scoala, programele sunt actualizate permanent pentru a fi adaptate realitatii in care traim, profesorii nu sunt bosorogi obositi si libidinosi din PSD/PNL fara nici un merit in domeniu, fara nicio publicatie peer reviewed in viata lor, notele sunt strict pe merit iar pentru o lucrare banala pe timp de bachelor o sa lucrezi mai mult si mai corect decat toti dottore produsi de mafia PSD PNL

    • Daca faceam facultatea in strainatate nici nu cred ca o mai terminam. Pai acolo materiile sunt grele, examene dificile, totul e scump (ca nu dai 3 lei pe o apa sau 35 lei pe un pranz compus din felul 1 + felul 2). Si apoi taxele anuale de studii.
      Cand eram in liceu nici nu am vrut sa aud de asa ceva.

  2. "Studenților li se predau lucruri cu care nu vor avea de-a face sau care nu le vor fi de un real folos în câmpul muncii."

    Am terminat contabilitate, 80-90% din ce am invatat in facultate se aplica in campul muncii, in campul muncii din Romania si de peste tot in lume.

    Ce nu am invatat in facultate, si as fi vrut sa se puna un pic mai mult accent pe asta, sunt soft skills. Adica acele skill uri care te ajuta sa promovezi in corporatie.

    De ce zic asta, am vazut de foarte multe ori oameni carismatici, articulati, confidenti, etc. care au fost promovati cu toate ca nu prea aveau skill-uri de contabilitate.

    Si eu la facultate nu am invatat carisma, am invatat Teorema lui Bayes si Teoria si Practica Situatiilor Financiare

    • Carisma se învață și nu prea. Mare parte din carismă ține de prezență. Mare parte din prezență la rândul ei ține de aspectul fizic și estetică. Nu suntem cu toții beizadele ca să ne suporte lumea notele false și împiedicările în drumul spre succes oratoricesc.

    • Poti baga un club toastmaster daca ai in oras, plus mai citesti 1-2 carti sau Ted Talks pt partea asta, legat de ce face un om ”carismatic”/”magnetic” si alte keywords. Hai ca nu trebuie chiar o facultate pt a intelege cum sa fii ”catchy” cu oamenii. Uita-te putin pe la politicieni ce si cum vorbesc, sau la alti vorbitori celebri pe care ii gasesti admirabili.

  3. Și toate astea se-ntâmplă pentru că nu a fost promovată cum trebuie "industria calului"

    • Aia din vârful dealului.

      Ehe, ce facultăți de potcovari, șelari, curelari, căruțași și conducători de atelaj am putea avea noi!

      (Pentru copiii politicienilor s-ar face academii de echitație, cred. Să știe să călărească zdravăn!)

  4. Dl Coloja pe viitor incercati sa repetati de mai putine ori aceeasi idee, ati scris zeci de randuri repetand aceeasi idee, am avut senzatia ca reciteam "De ce esuaza natiile?" :)))
    Acum pe subiect ... "Un alt segment în care diplomele devin necesare este cel al profesiilor. Nu poți să devii farmacist fără diplomă în Farmacie. " Nu, tineti-va copiii departe de facultatea asta. Nu pt ca nu se gaseste de munca, ci pentru ca viata de farmacist e cam de kkt. Practic sunt ca niste medici (ca bagaj de cunostiinte pe partea de medicamente e comparativ cu ce invata orice medic pt domeniu lui) dar: prost platiti toata viata daca vor lucra in farmacie, stres de la conducere sa iti bage pe gat diverse vitamine, promotii plm, pur si simplu sunt o combinatie de medic cu vanzator de telefoane care trebuie sa traga sa isi suplimenteze venitul ala net de 4k net cu inca vreo 500 de lei, plus program de ture, o saptamana esti de la 8 la 14, urmatoarea esti de la 14 la 20, si o data la 2 saptamani lucrezi si sambata macar prima jumatate a zilei. Ar mai fi ce e drept angajarea la fabrici de medicamente sau ma rog privati dar nu in farmacii, insa locurile sunt mult mai putine si aici mai trebuie sa prinzi recomandare/pile.
    Sa nu uit, in articol Dl Coloja a uitat sa mentioneze desfiintarea Scolilor de arte si meserii inceputa in 2009. Dupa care optiunile erau ori te duci la facultate sa te mai distrezi si tu vreo 4-5 ani pe banii parintilor prin vreun centru universitar, ori la munca in strainatate. Stiu cazuri cand au ales prima, apoi dupa terminarea facultatii au mers pe a doua la munci agricole sa ne intelegem.

    • Am uitat sa zic veniturile alea ca farmacist eu le stiu de la cineva care lucra in Bucuresti, ceva imi zice totusi ca salariile sunt si mai mici pentru o farmacie din vreun orasel mic sau sat.

  5. Simularea de bac este tratata de majoritatea elevilor ca pe o caterincă. Să te obișnuiești cu protocolul, ce ai voie să faci și ce nu. Subiectele oricum sunt de obicei mai dificile decât cele date la examenul real. Elevii, bineînțeles că vin nepregătiți. Și majoritatea, în mod nesurprinzător, iau note foarte mici.

    Și ar mai fi ceva, foarte des se întâmplă ca elevii care s-au pregătit bine pentru simulare să prindă un val de curaj și delăsare, absolvind examenul real cu note mai mici decât cele de la simulare. Asta în timp ce restul elevilor au parte de realizarea că sunt praf, nota mică e un duș rece necesar. Apare conștientizarea ca nu știu suficient și au nevoie de preparare și exercițiu.

  6. De obicei formulezi titlul în așa fel încât răspunsul să fie „nu”, că asta așteaptă cititorul. Dar văd că ai spus că da, și da, dar depinde. Îmi place asta cu „dacă poți face în Elveția fă acolo”. O s-o rețin, s-o zic la chefuri.

  7. "Norvegia, Danemarca sau alte locuri în care diploma aia va valora mai mult"
    Nu toate facultatile din afara iti ofera o diploma cu "valoare" mai mare ca o specializare cinstita la UPB, UBB sau Medicina.
    Am mai povestit pe aici, singurii care urmau sa faca facultatea in afara, ironia sortii nu au luat bacul din prima la matematica. Intrasera la ceva facultati, una din Danemarca, cealalta era in UK in Manchester, pe baza mediilor cred ca nu i-am auzit sa dea examen si nici nu lipsisera de la liceu pt asta. Nu erau din familii cu bani sau ceva, din ce imi mai amintesc motivul era faptul ca banii de la UE erau doldora in perioada aia (nu mai sunt la curent cum mai e situatia acum) si unele facultati isi bateau joc oferind locuri la facultate si cetatenilor din alte tari UE. Unul din ei chiar s-a si intors in tara dupa aceea. Celalalt coleg nu mai stiu ca n-am tinut legatura.

  8. Sunt doua mari motive sa mergi la facultate:

    1. iti formezi un cerc de prieteni cu interese comune.
    2. gagici
    • Baietii care s-au dus la Poli si citesc despre motivul #2 https://i.imgflip.com/45sefv.png

    • @ev21 pesemne ca esti pe la 35+ in sus :))) Daca erai pe la 30 de ani sau in jos stiai ca acum macar 1 din 3 studenti de la poli, sa nu zic 2 din 5 sunt fete. Si-au dat seama si fetele ca mai bine invata ceva practic ca altfel sunt mancate pe piata muncii daca vin cu Sociologia sau mai stiu eu ce.

    • Bine ca locuiesc in Timisoara , oras cu universitati si facultati si nu a trebuit sa am de-a face cu camine. As fi spus clar NU caminelor. Acolo exista risc ridicat de bullying 24/7 si apoi toaletele si bai la comun. In plus nici nu poti invata ca lumea in camine, muzica, chefuri, scandal, zgomote

    • @Zedicus oare colegii sau colegele tale care stau in camin cum reusesc sa invete bine printre chefuri si dusuri la comun?

  9. man, eu zic sa schimbi dealeru, poate iti da dar fie nu te tii de tratament fie iei mai mult..
    nu zic ca n-ai si idei bune acolo dar... il doare capu si pe gpt sa faca rezumat nu numai pe mine

    • @NIX: dacă știam cât te deranjează lungimea textului îl făceam mai scurt.

    • nu e despre lungimea textului ci mai degraba despre fluiditatea, coerenta lui si modul habarnistic in care e scris, uite, poti sa scrii si mai mult text dar la fiecare capitol sa vii cu "experiența reala" sau calificările pe care le ai pe domeniul ăla(de ce ar fi opinia ta relevanta acolo), ca imi pare că citesc mult si inutil fiind o părere mai degraba neavizată a cuiva de pe internet..

    • @NIX: Am râs la ”modul habarnistic”, dar înțeleg că-ți displac piesele de opinie. De pe un blog de piese de opinie.

  10. Raspuns punctual si ceva mai coerent decat articolul:

    1. clar merita sa o faci mai ales cat timp inca e gratis sau destul de ieftina

    2. fara facultate nu poti profesa deloc in anumite domenii sau nu poti avansa in altele (de ex roluri C-level in companii mari/publice)

    3. dar in acelasi timp facultatea nu-ti garanteaza absolut nimic. Stiu multi oameni care au facut Drept si lucreaza prin corporatii, unul dintre cei mai buni programatori cu care am lucrat facuse Medicina iar al doilea cel mai bun nu facuse deloc facultate

    4. daca nu o faci atunci ai face bine sa fii foarte bun pe ceea ce faci si sa fii pregatit pentru tot felul de dificultati birocratice si sa fii constient ca vei avea mai mereu un glass ceiling deci poate merita revizuit #1

  11. Doua articole (bune) intr-o saptamana! Super! Mai vreau!

  12. Lung, repetitiv, obositor. Platitudini.

    • Depinde. Psihologii au talentul asta, sa cotrobaie prin toate cotloanele si "sa puna coada de la pruna", insa, atentie, sunt sistematici in ceea ce fac. Stiinta cere exactitate. E bine sa fim specifici si cat mai exacti in exprimare, pentru a nu da loc la interpretari. Uneori asta poate parea plictisitor, mai ales pentru persoanele care nu au rabdarea lecturii, obisnuite cu dopamina scrollat-ului. E bine sa-ti educi rabdarea uneori.

  13. O adăugire și anume faptul că simulările de la BAC au în general un grad de dificultate sporit față de examenul propriu-zis. Și eu am avut la simulare cred că 6-7 și BAC-ul l-am trecut cu o medie bunicică de 8.50, dacă nu mă înșel, după contestație.

  14. Toate facultatile din Romania trebuie demolate, terenul nivelat, betonat si facut parcari sau parc fotovoltaic.

  15. Hai sa vedem cu scolile de meserii ca acela va fi viitorul.

    Indemanarea, mestesugul artizanal n-o sa le fure A.I. in vecii vecilor. Stiinta, teoria si muncile repetitive toate vor cadea prada A.I. ului.

    Asa ca, peste cativa ani, parca vad: "uite mama, vezi, Ionel a invatat o meserie care presupune indemanare si a reusit, face bani, are oameni importanti in agenda telefonica, tu te-ai spetit intr-o facultate care nu trebuie nimanui si cureti mesele la MecDo! Pai se poate?!"

    • @Tom:

      Hai sa vedem cu scolile de meserii ca acela va fi viitorul.
      Indemanarea, mestesugul artizanal n-o sa le fure A.I. in vecii vecilor. Stiinta, teoria si muncile repetitive toate vor cadea prada A.I. ului.

      Măi, cum să zic eu? Nu AI-ul fură îndemânarea și meșteșugul artizanal; robotica și automatizările o fac. E foarte simplu în ziua de azi să dai 3D print unei oale de lut sau să faci 300 de fluiere populare la strung, în China. Cu tot cu imperfecțiuni și patină. Îți fac ăia un TIR de ce chestii artizanale vrei tu, toate la mașină. Cât timp tu faci o decorațiune, CNC-ul îți face 30. N-ai cum concura cu așa ceva, iar piața doritorilor de chestii ”vero”, autentice, e minusculă.
      Nici meseriile nu mai sunt la adăpost de când cu automatizările augmentate de AI. N-o să-ți intre încă robotul în casă să-ți repare o țeavă, dar mai mult ca sigur piața de meserii din lumea civilizată va fi afectată în anii următori. Eu unul, să am acum 18 ani și văzând cum a evoluat robotica în ultimii doi, nu-s sigur că mi-aș paria viitorul pe meserii. Nu zic c-or să dispară meseriile, ci mai degrabă că nu știu cât de rentabil va mai fi să investești într-una. Uită-te, de exemplu, la manufactura de confecții și pantofi: n-ai cum concura cu volumul care iese din Asia. Nici ca mic meseriaș, nici ca fabrică. Stăm cu toții pe Temu și alte site-uri de-astea care vând ieftin și luăm de-acolo, așa că nu e foarte profitabil să produci aici haine sau pantofi, ori să devii croitor sau pantofar. O meserie presupune niște ani investiți, iar acum nu mai concurăm doar cu factorul uman, ci și cu roboții.
      Depinde mult de care va fi rata de adopție a noilor tehnologii, dar - din nou - la cum se arată lucrurile nu mi-aș pune mari speranțe într-o viață de instalator (de exemplu).

    • @Razvan T
      Nu cred ca stii ce inseamna munca specializata. Te inbit sa faci jn schimb de rulmenti la un motor electric trifazat de 75 de kw, sau sa faci troubleshooting si reparatii la pornirea stea-triunghi a aceluiasi motor cu ce imprimanta 3D doresti tu.

    • @ion:

      Te inbit sa faci jn schimb de rulmenti la un motor electric trifazat de 75 de kw

      Dar nu pe mine trebuie să mă inviți. Invită un braț robotic.
      Hai să pun problema așa: acum vreo 2-3 ani văzusem pe AliExpress un braț robotic Samsung cu diametrul de operare de vreo 2,4-2,5 metri. Avea vreo 2 metri înălțime. Second-hand, ce-i drept, dar cu precizie de-aia la nivel de micron. Costa în jur de 500 USD. Asta acum 2-3 ani. Pe ăla-l programezi și-ți face task-uri de-astea gen schimbat rulmenți. Și-o face bine, că nu e rocket science. Ia-o astfel: cam tot ce poți tu face cu brațele, poate și ăla; doar că ăla o face 24 din 24, nu 8 ore pe zi, ca noi. Apucă instrumente, le utilizează, le pune la loc și ia altele. Nu e mare brânză.
      Știi mașinile alea pick-and-place care pun componente SMD pe plăci? E același principiu: o fac cu o acuratețe submilimetrică, nu cer salariu, nu cer CASS plătit, nu fac grevă și nu iau pauze de masă.

    • @Razvan T
      Se vede ca nu stii ce implica operatiunile pe care ti le-am spus. Implica demontarea motorului de pe ansamblu vu asigurareanpartii care ramane in cazul.in care e cu cuplaj direct, implica actouni de finete chiar, implica coordonarea jntre 2 sau 3 indivizi. Motoarele sunt amplasate diferit in echipamente, unele sus, altele jos, unele dedesubt, altele deasupra. Faptul ca un brat robotic poate executa 5 miscari repetitive nu ii da capacitate de a evalua gradul de echilibrare a motorului de 1 tona atarnat in chingi de un palan sau macara. Evaluarea riscurilor, evaluarea situatiilor diferite de la caz la caz e ceva ce un robot programat va face pana ii va cadea ceva pe el. Nu mai povestiti din carti. Lumea reala are treaba nici 5% cu ce stie AI-ul sa faca azi sau ce va sti in urmatorii 10 ani. Degeaba citeste carti si site-uri ca experienta nu e in carti e in ani de greseli facute.

    • @Razvan:

      Hai sa-mi faci si mie cu bratu' robotic instalatia sanitara la casa noua. Sau aia electrica. Sau sa le repari cand apar probleme. Sau sa-mi montezi tavanele false. Sau sa-mi refaci o hidroizolatie.
      Sau, nu stiu, sa-mi sufli intr-un jigler si apoi sa faci reglajul final la carburatie, gen.
      Sau, ca tot ai adus vorba, meserii gen pantofar. Hai in Spania de exemplu. Tara saraca relativ la suratele europene din generatia lor. Lumea cumpara chinezarii cu tona.
      Si totusi, gasesti ateliere de reparatii peste tot. Pentru ca lumea incearca sa si repare chestiile cumparate ieri care s-au stricat azi.
      Si 1001 de alte indeletniciri pe care nici robotica, nici AIul nu le vor putea vreodata inlocui. Doar daca evolutia va conduce la disparitia unor astfel de obiecte/sisteme/nevoi.

      Nu ma refeream la-nvartit blide de lut sau sculptat fluierase kitschoase la targurile de "mestesugari populari". "Artizanal" am folosit pentru a categorisi activitati, in general manuale, nestandardizate, foarte particulare/specifice.

    • @Tom: Robot care pune gresie
      Robot care-ți face tavanul
      Robot care îți face acoperișul
      Robot care îți pune izolația la pereți
      Robot care finisează pereții
      Robot care-ți inspectează țevile de apă
      Robot care repară țevile de apă și canalizare
      Alt robot care repară țevi
      Robot care face panoul de control electricitate
      Alt robot care-ți face instalația electrică
      Și iată alt robot care face instalația electrică a casei
      Robot care-ți instalează cap-coadă panourile solare
      Robot care-ți spală WC-urile și băile din hoteluri
      Alt robot care pune gresie
      Robot care-ți așază cărămizile și-ți face casa
      Alt robot care pune cărămizi
      Alt robot care face cam de toate în construcții
      Robot care îți repară adidașii
      Robot care sudează
      Robot care vopsește pereții
      Roboți finisare tavan

      Aș putea să continui.
      Apropos - în Oradea mai avem un singur pantofar, iar ăla lucrează part-time. Știu pentru că a căutat soția unul. Oraș de 200.000 de oameni, da? Tot la capitolul ”muncă de finețe”: Oradea mai are 2 ceasornicari. Știu asta pentru că socrul meu obișnuia să fie al treilea. La fel stăm la capitolul ”croitori”, legare cărți și alte meserii care cer experiență și timp. Nu poți trăi din ele în era asta pentru că nu mai există cerere pentru ele. Mai avem un singur anticariat în oraș, un singur magazin unde se mai repară instrumente muzicale și un singur loc unde se fac/repară rame de tablou. Alea 1001 chestii despre care vorbeai tu cam dispar, și nu poți hrăni o familie din ele. Din păcate.

    • @Razvan T
      Toti robotii aia fac ce fac in conditiile date. Orice variabila noua fata de ce au fost programati sa faca implica o noua programare. Ai azi senzori care franeaza masina daca te apropii de cel din fata. Foarte buni, doar ca nu au capacitatea de a anticipa daca pana ajungi la impact cel din fata face dreapta.
      Tu esti azi ca aia din 2010 decretau ca orice calculator a murit si ca incepe era tabletelor, sau ca aia care decretau ca daca un televizor nu e 3D nu se va mai cumpara sau ca astia din 2026 care decreteaza ca masinile electrice sunt viitorul in timp ce Stelantis reintroduce motoarele diesel.... Esti doar un fanboy ca multi alti fanboys ai tehnologiei. Unele lucruri apar si raman altele.apar si sunt neviabile

    • @ion:

      Toti robotii aia fac ce fac in conditiile date. Orice variabila noua fata de ce au fost progfamati sa faca implica o noua programare.

      Nu și cu un AI în spate. Și o știi bine. Vezi TensorFlow și LiteRT pentru microcontrollere.

      Tu esti azi ca aia din 2010 decretau ca orice calculator a murit

      Nu - io-s ca ăia care ți-au dat 20+ link-uri ca să vezi cu ochii tăi, ca tu să negi.

    • @Razvan T
      Stii care e primul lucru prost la toti robotii aia? Ca le trebuie niste oameni care sa ii care, sa ii puna pe pozitie si sa ii alimenteze cu materiale. De ce al angaja jn om sa care un robot la santier hnde sa il urce pe schela si sa il puna sa aseze cafamizi cand il pot angaja pt toatea astea plus asternuthl de caramizi?
      Cate case facute cu imprimanta 3 D se vand pe an jn lume ca se fac case cu imprimanta 3 D de 10 ani. Era wow stirea atunci. Iata ca tot din caramizi puse de oameni se fac casele. E vorba de cat de practic este sa folosesti roboti cand mediul nu e identic de fiecare data

    • @ion:

      Stii care e primul lucru prost la toti robotii aia? Ca le trebuie niste oameni care sa ii care, sa ii puna pe pozitie si sa ii alimenteze cu materiale.

      Vrei să spui așa cum trebuie duși muncitorii la șantier, echipați și cu materialele livrate acolo? Adică fix așa?

      De ce al angaja jn om sa care un robot la santier hnde sa il urce pe schela si sa il puna sa aseze cafamizi cand il pot angaja pt toatea astea plus asternuthl de caramizi?

      Pentru că robotul ăla face munca a 16 oameni, merge pe curent și nu pe salariu, lucrează pe întuneric dacă trebuie și-o face 24 din 24. Pentru că nu face grevă, nu vine beat la lucru, nu fură unelte și material, e precis până la milimetru etc. Îți pot face o listă.

      Cate case facute cu imprimanta 3 D se vand pe an jn lume ca se fac case cu imprimanta 3 D de 10 ani.

      ”Câte calculatoare se vând pe an când avem calculatoare de 10 ani” se întreba cineva prin 1970.

      Iata ca tot din caramizi puse de oameni se fac casele.

      Dar nu aia era ideea - că din ce material ar fi făcute. E complet irelevant dacă-s din lut, dacă-s turnate sau așezate cărămizi. Ideea de bază era că - uite - ăia fac ce ziceai tu că doar oamenii pot face. Că specializare, artizanat și finețe și alea.

      E vorba de cat de practic este sa folosesti roboti cand mediul nu e identic de fiecare data

      E complet irelevant dacă mediul e identic sau nu, că ăia nu-s programați pe un Arduino. Ăia au un CPU în spate, camere video de detectare a mediului, senzori de apropiere, de lumină, de ce vrei tu. Costă trei dolari de cenți un senzor de proximitate. În plus, le pui un microcontroller sau un CPU cu AI în spate și - again - e irelevant că se schimbă mediul. Complet irelevant.
      Tu crezi că ăia pot face doar mișcări preprogramate, repetitive. Și nu e așa.

    • "E complet irelevant dacă mediul e identic sau nu, că ăia nu-s programați pe un Arduino. Ăia au un CPU în spate, camere video de detectare a mediului, senzori de apropiere, de lumină, de ce vrei tu. Costă trei dolari de cenți un senzor de proximitate. În plus, le pui un microcontroller sau un CPU cu AI în spate și - again - e irelevant că se schimbă mediul. Complet irelevant."

      Sunteti extrem de optimist sa credeti ca astazi un un astfel de robot poate face instalatia electrica sau sanitara a unei case reale de 100 de mp, cu tot ce presupune asta (deplasare prin zona de lucru, modificarea continua a pozitiei de lucru, lucrurile de finete pe care le poate face mana umana, etc). Suntem inca departe de asta, chiar exemplele date prin tona aia de link-uri o arata. Nu ii poti spune robotului "mergi la adresa asta, si vezi ca in blocul asta, la etajul 8, e unul care are o robinet spart care trebuie inlocuit". Chiar si cu tot AI-ul de azi conectat in carca lui. Lucru pe care nea' Gigu instalatorul il poate face astazi pentru 3-400 de lei, chiar si dupa o noapte de betie.

      Primele sacrificate vor fi joburile "intelectuale", munca lui nea' Gica va fi mai spre final.

    • @silicon_v:

      Nu ii poti spune robotului "mergi la adresa asta, si vezi ca in blocul asta, la etajul 8, e unul care are o robinet spart care trebuie inlocuit".

      Normal că nu. Nici nu mă așteptam la asta. Încă. Ideea e că nu ne putem refugia cu toții în instalat/reparat robinete prin locații. Și arătam cu degetul spre domeniile celelalte. Pentru că bun - nu poate instala robinete încă. Dar poate pune cărămizi? Tencui? Da cu glet și pune faianță? Poate bate cuie și ridica grinzi? Este că încep mașinăriile alea să spele, repare pantofi, pună placă de rigips pe interior, să monteze câmpuri de panouri solare și să pună țigle?
      Nu spun că mâine le vom vedea prin ceva șantier din Sibiu or wherever. Da ridic întrebarea dacă mai e rentabil să investești în meserii (că de ele vorbeam mai sus). Pentru că - exact ca în cazul celor din sectorul ”white collar” - unele domenii de activitate sunt mai la adăpost, altele nu. De exemplu, poți lua deja în regim de simplu utilizator (nu neapărat firmă) imprimante 3D care fac oale din lut. Le faci așa - ca hobby. Acum 5 ani nu sunt sigur că găseai așa ceva pe piață, ori dacă găseai erau probabil cam scumpe. La fel a fost cu imprimarea 3D clasică, CNC-urile, laser cutterele - le aveau ăia din industrie și acum le avem și noi prin case. Eu am imprimantă 3D cu filament, una cu rășină lichidă și un laser cutter de 80x60cm; și nu-s mic producător sau business, ci le folosesc așa - de ”fun”, că nu-s prohibitiv de scumpe. Așa că - din nou - va fi scump în 2-3 ani un robot de tencuit sau unul care culege struguri, ori va fi nevoie să chemi oameni ca să-ți faci casa sau vinul? Pentru că, la cum se arată lucrurile, dacă acum 3-4 ani nu eram, în prezent sunt tot mai reticent când vine vorba de meserii după ce văd clipuri de-alea ca cele de mai sus. De ce să învăț eu să sudez când oricine poate apăsa pe buton și sudează brațul robotic în locul lui? Merită să învăț pielărie, strung sau ceva meserie dacă riscul începe să fie același ca în sectorul ”white collar”?

    • Meseriașii uită o chestie, o zic din tabăra cealaltă.

      În SUA de exemplu de multe ori se optimizează din proiect ca să se reducă riscul de buleli pentru că ei știu că vor lucra tot cartierul de 20 case cu mexicani. Linii drepte, proiecte plictisitoare, poate materiale mai scumpe în unele locuri, dar…reduce impredictibilitatea și costurile.

      Sunt convins că in curând se vor optimiza proiectele de case și blocuri ca să fie mai ușor de construit de roboti.

      Așa e, aveți dreptate, e mai greu pentru roboti să lucreze în medii diversificate, imprevizibile, etc. Dar e vorba de cifre, mereu și mereu.

      Una e să lucrezi cu 100 de muncitori, alta e să lucrezi cu 10 muncitori și 90 roboti + proiectul să fie optimizat din start pentru roboți ca să aibă cât mai puține obstacole și chestii imprevizibile…

      Așa cum și în software (eu cel puțin) încep să scriu cod și să fac documentație ca să fie mai evident pentru agentul AI, când îl pun să facă o treabă, să îi reduc șansele de a da greș, știind în același timp care îi sunt slăbiciunile și punctele forte.

      Americanii au o vorbă “good enough to put up with”. Nu va aștepta nimeni ca AI sau robotii să fie 1:1 cu oamenii, sau să avem AGI (care sigur nu vom avea).

      Dar e suficient să depășească pragul acela în care produce destulă valoare cât să îi accepți dezavantajele.

      Recomand tuturor cartea “The Innovators dilemma”. Se repetă istoria din cartea aia din 10 în 10 ani deja.

    • @Manu, Razvzn T.
      Ce nu intelegeti voi e ca orice robot pt ca e o masina are un cost de productie si unul de intretinere. Costul muncitorului de a ajunge la 20 de ani nu e suportat de tine ci de el, costul robotului e suportat de tine. Intretinerea unui robot cu AI cu siguranta va fi extrem de scumpa. Sa puna un om faianta ii trebuie minime cunostinte... poate pune oricine, majoritatea zugravilor dunt semianafabeti. Pe cifre muncitorii sunt mai ieftini. In llus cei care produc robotii aia cu AI ii vor vinde atat de scump incat vor fi rari si nejustificabili pt ca trebuie sa isi scoata investitia. Pe cifre e mai ieftin sa pun un instalator sa schimbe robinetul decat un robot. Practicabilitatea se vede pe teren nu in filme sf

    • @ion:

      Ce nu intelegeti voi e ca orice robot pt ca e o masina are un cost de productie si unul de intretinere.

      Ce nu înțelegi tu e că - absolut căutat la plezneală - un braț robotic care-ți sudează costă $6.385. Așa - absolut random, primul rezultat pe AliExpress. Am găsit acum un an jumate braț robotic Samsung, second-hand, și cu $500. 6-DOF, diametrul de acțiune de 2,5m, de-ăla de-ți pune ața din punctul A prin acul din punctul B aflat la un metru jumate mai încolo. Precizie submilimetrică.
      Nu sunt scumpe pentru ce fac. Și nu - n-au cost substanțial de întreținere dincolo de ”dă-le curent” și ”unge încheieturile cu niște ulei”. Sunt din piese, la urma urmei. Uită-te pe Alibaba ce prețuri sunt acolo prin China pentru brațe robotice sau roboți care automatizează task-uri. Deja mi le permit eu, nu doar firmele europene. N-ai cum concura cu așa ceva. Nu mai e ca acum 15 ani când astea costau o mână și-un plămân. Și se ieftinesc în fiecare săptămână, pentru că apar tot mai multe. S-a investit mult în robtică de când cu explozia AI. Era un pas logic și-am mai scris pe-aici mai demult că asta urma să vină - automatizarea masivă.

    • Bravo, stai bine cu teoria Razvane. Mai ales luata de pe net. Cu practica, mai greu.
      Hai ca n-oi fi tu singurul care a descoperit focul, apa calda, mersul pe jos sau iutubul.

      Practica e aia care spune ca nu vei automatiza niciodata joburi mici sau medii.
      Nu este si nu va fi economic in lipsa scalarii.
      Nu poate raspunde la joburi cu specificitate mare.
      Punct.
      Cred ca ti-au mai scris si alti comentatori in sensul asta. Probabil or sti ei ceva...

    • @Tom:

      Practica e aia care spune ca nu vei automatiza niciodata joburi mici sau medii.
      Nu este si nu va fi economic in lipsa scalarii.
      Nu poate raspunde la joburi cu specificitate mare.
      Punct.

      Man, tu ești complet în bula ta. Pe bune. Avem în România fabrici cu aparatură pick-and-place pentru SMD-uri. Nu mai trebuie să le ia omul cu penseta să le aplice pe bandă rulandă. Heck - îți iei deja acasă o chestie de-aia și devii mic producător; e 6.500 RON (nu USD) o de-aia. Despre ce vorbim?
      Nu înțeleg exact ce vrei să spui prin ”Nu este si nu va fi economic in lipsa scalarii”, dar cred că nu pricepi exact cât a avansat tehnologia în ultimii ani. O spun fără răutate.

    • @ion - eu inteleg ce spui, tehnologia avanseaza incet insa avanseaza. Stellantis introduce diesulul iar? Toyota a facut rav4, cel mai cumparat suv in America si poate in lume doar hibrid. In plus, au venit cu o groaza de modele electrice si nibride.

      Nu, nu o sa vezi maine roboti umanoizi care sa fie in stare sa intre intr-un apartmant vechi, sa razuie peretii si sa puna faianta pe ei, corect.

      Am vazut daca nu ma insel la olandezi un robotel care culegea rosii singur in sera, pe baza de ceva fascicul de lumina decidea daca e coapta sau nu, o taia, cadea pe ceva care o colecta. Nu, nu semana cu un om insa iti culegea rosiile singur, in fiecare zi in sera.

      Am vazut la chinezi (si in america) taxiuri autonome - pur si simplu ii dai adresa si se duce singur acolo, avand de grija de toate.

      Fie cum spui tu, cu constructiile - este o nisa redusa, nu toti fac partea de interioare si ceva imi spune ca poti eficientiza mult mai mult acolo, daca ai avea oameni care sa lucreze in 3 schimburi de exemplu - vb de constructii noi sau de ucenici care sa intinda firele si meseriasului doar sa faca legaturile.

      Ca si masinile electrice - chinezii vin tare, e o chestie de timp pana sa avem incarcarea in 10-20 de minute, avem leasinguri - sigur ca nu o sa dispara ICE insa tot mai multe sunt ev-uri.

      Si este firesc sa fie asa, exact la fel cum pc-urile sunt pe moarte, toti petrec timp pe telefoane sau laptopuri.

    • Razvane, ramai la teorie si nu te aventura pe gheata subtire a practicii ca, uite, nah!
      Fara suparare, nu prea cuplezi la ce vorbim aici.
      Dar nu esti singurul exaltat de tehnologie din bula care crede ca va fi solutia universala la toate nevoile umanitatii.
      Nu va fi. Si e absolut normal sa fie asa.
      Va fi un facilitator, un multiplicator in multe cazuri iar in majoritatea va prelua complet munca standardizata, repetitiva, de finete sau nu.
      Dar e putin altceva decat spun eu.
      Un instalator bun va continua sa existe si sa castige comparabil cu tine sau, in anumite cazuri, mai mult daca omul e ff bun in ce face.

      Tu cu doua doctorate si job de cercetare, el cu scoala profesionala, experienta si mana buna.

      Dar nu vad nicio problema, dimpotriva, ambele tipuri de meserii vor coexista.

    • @Tom:

      Razvane, ramai la teorie si nu te aventura pe gheata subtire a practicii ca, uite, nah!

      Păi dacă tu crezi că practica e problema și vorbesc despre robotică și automatizări din auzite, atunci ai mai jos doi roboți construiți de mine după planuri online; să fie vreo 2 ani de atunci. Primul are cam un metru înălțime. Motoare Nema17 și Nema23, înveliș printat 3D din PLA umplut, pe 12V, cam 90cm raza de acțiune la ambele, câte un Arduino care acceptă comenzi GCode în spate. Ambii știu și reverse cinematics. Și - crede-mă - mai am câțiva 6-DOF mai mici pe-aici prin apartament.

      Ți-am pus poză cu ei aici.

      Fara suparare, nu prea cuplezi la ce vorbim aici.

      Eu nu mă supăr. Că din noi doi doar unul (presupun) lucrează cu automatizări de vreo 4 ani și are niște osciloscoape în casă. Am lipit îndeajuns de multe componente pasive și SMD-uri pe plăci cât să-mi mențin stima de sine chiar OK. Dar dacă tu zici că nu cuplez, așa o fi, plm - o fi de la GND, verific cu multimetrul, gen.

  16. Vreau sa aduc si eu o perspectiva legata de subiect.
    Toata viata mea am fost o eleva de nota 9 cu exceptia matematicii. Din aceasta cauza la examene mereu luam 5 la mate si 10 la romana.
    In clasa a 8 a m-au repartizat cu media mea la un liceu tehnic (nu am avut unde sa ma transfer la uman- am incercat in oras peste tot) unde am facut si mai multa matematica (in acest timp m-am pregatit singura pentru limbi straine). Si vine bacul...10 la romana 9 la biologie 5 la mate. (Superb bravo).
    Intru la taxa la facultatea dorita si din semestrul 2 cu bursa.
    Eram un copil in clasa a8-a dar sistemul asta imi putea fi fatal daca eu nu ma pregateam singura pentru meseria de astazi. Ganditi-va ca nici macar nu iti sunt verificate cunostiintele (una e sa ai 5 pe linie si aia e atata poti si alta e sa nu fii talentat la ceva si la o materie din asta sa iei 3 pe linie). Din toti colegii mei de liceu nimeni nu a urmat domeniul tehnic majoritatea au dat la litere si lucreaza in domeniu. Ani pierduti care m-au tras in jos tare de tot pentru un examen dat la 14 ani unde era clar ca nu sunt buna la asta :)). 3 in teza la mate in fiecare semestru,stres,pregatiri de am ajuns sa blestem matematica si sa imi doresc fie sa mor sau sa se termine liceul.
    Astazi fac ceea ce mi-am propus eu pentru ca eu am crezut in mine pana la capat chiar si cand scoala a spus NU.
    Concluzia mea e ca trebuie sa vedem putin si la ce suntem buni nu doar ce vrea scoala,parintii (!!!) si un sistem automat de repartizari. Degeaba ai tai te vor doctor daca tu nu esti din acel aluat. Mai bine un instalator talentat decat un medic mediocru.

    • Aoleu, cum, nu ți-a plăcut matematică... Fiindcă la noi e mai "ușor" să numești elevii proști, tâmpiți și idioți decât chiar să-ți dai interesul ca și cadru didactic și părinte.

    • In generala profa era o scorpie insa la liceu era o doamna draguta dar nu putea sta pe loc cu materia pentru mine. Nu ma pricep, nu imi place si se vedea clar ca nu am inclinatie. Prostia e ca fix la ce iei note mici esti repartizat si nu exista un cadru in care sa vezi putin la ce e bun omul. Eu am avut multa incredere in mine insa pe unii i-a daramat treaba ta (te scot la tabla si te fac de rusine, parintii acasa te cearta si tu efectiv nu esti facut pentru asta; degeaba explici sistemul te repartizeaza si pupi pa)

    • Mie mi-ar fi rusine sa ma laud cu teza cu nota 3 la matemica an dupa an pentru ca nu este dracul atit de negru.
      Dar faptul ca nu te-ai lasat batuta si ai continuat sa-ti urmezi calea si ai ajuns unde ai dorit este de admirat!

    • Rusine? Sub nici o forma! Nu am nevoie de matrici sau analiza matematica de tipul integralelor. Nu e domeniul meu si nu va fi niciodata. E okay sa nu am capacitatea de a intelege lucrurile astea (nu e ca si cum sunt vitale pentru existenta insa ca orice lucru era bine daca stiam si matematica -poate aveam mai multe perspective).
      Ce am vrut sa spun e ca nu trebuie nimic si da probabil de la atata sila la un moment dat si daca as mai fi putut intelege ceva nu am mai vrut eu. Pot sa imi puna 3 pana la sfarsitul vietii le dau si semnatura de primire :)

    • PS: nu mie ar trebuie sa imi fie rusine. Daca eram la filologie nu as fi avut nici macar ocazia sa iau 3-ul avand in vedere ca din clasa a 11-a ei nu mai fac matematica. Eu cred ca sistemului ar trebui sa ii fie rusine pentru faptul ca achit taxe dintr-o meserie care, daca era dupa capul lor sec, nu ar fi trebuit sa o am. 😆
  17. "Copiii nu pricep ceea ce citesc" De ce te limitezi doar la copii? Adulti sint la fel.
    Romania lui "merge si asa" sau "las ca ne descurcam noi" denota superficialitate unde nu e necesar sa aprofundezi un subiect.

    Universitatiile din afara si ele au multe programe de umplutura si asta pentru ca educatia mai ales in zona STEM e foarte scumpa. Pentru a compensa costurile apar multe "basket weaving" programs care sint ieftine si balanseaza bugete universitatiilor.
    Iar absolventii acestor programe ajung sa plimbe hirtii in guvern sau birourile unor firme.

    • Sunt o gramada de oameni care au pareri (complet gresite) si sunt foarte vehementi in a si le sustine.

      Ca sa iti dai seama cate nu stii trebuie sa inveti un pic.

    • "Copiii nu pricep ceea ce citesc" De ce te limitezi doar la copii? Adulti sint la fel.

      Cred ca te inseli grav. Adultii nu mai citesc deloc.

  18. Daca vrei sa faci o facultate pentru bani, nu.

    Daca vrei sa o faci pentru a te dezvolta, pentru a acumula experiente, pentru a excela in ceea ce iti doresti sa faci - da.

    Mai exista si alte lucruri in viata in afara de a te angaja pe cat mai multi bani.

    • Și zici că faci multe în viață pe 2-3000 Ron? Tocmai ăștia cu bani spun că nu sunt cei mai "importanți". Pana mea, dă-mi mie atunci milioanele sau miliardele alea, tu-va-n

    • Și zici că faci multe în viață pe 2-3000 Ron

      pai da, ca faci o facultate sa lucrezi sub salariu minim. Si cand zice cineva "nu fa facultatea pentru bani" inseamna "fa ceva pentru a munci sub salariu minim" nu "fa facultatea pentru ceea ce vrei...in timp scoti tu bani"

  19. Parca suntem le locul 1 sau 2,din UE, de la coadă, la numărul de persoane cu studii superioare la 1000 locuitori.

  20. Fiul meu este în clasa a XI-a la secția de științe sociale, vrea să se facă psiholog.
    Înainte era pasionat de informatică și calculatoare, a făcut multe cursuri în domeniu, are diplomă nivelul B2 la examenul Cambridge la engleză
    A jucat și sah (are niște diplome și cupe acasă), cred că va termina anul acesta cu media 10 (așa se pare până acum), are un IQ din ce spun profesorii destul de mare, citește mult, scrie.
    Noi îl lăsăm să-și urmeze visul, dar nu știu cât va fi meseria de psiholog de avantajoasă din punct de vedere material pentru el. Vom încerca să-l sprijinim dacă putem măcar un master să facă în străinătate.
    Într-un fel mă bucură faptul că face niște cursuri la liceu cu niște studiouri care lucrează în producerea sau testarea unor jocuri, poate va fi tentat să facă o facultate tehnică, poate ceva inginerie, o meserie de genul acesta oferă mai multe posibilități materiale.
    Nu știu, dar parcă românii nu prea sunt genul de oameni care se duc la psiholog.

    • @Fărcaș Gelu Dănuț, poate îți spune Coloja cum e cu inflația de psihologi dar și pseudo-psihologi, găștile și abuzurile Colegiului, asta pentru the big picture și realitatea din teren. Sau poate nu.

    • @gabi: Mă gândisem s-o fac, dar n-am vrut să-l demoralizez. Pentru că, în timp, poate copilul lui se redirecționează spre alte chestii.
      Dar da - e (de departe) cea mai problematică ghildă din România. E haos, corupție, nu știe stânga ce face dreapta, mulți sunt în clici care au cu totul alte drepturi ca restul. Și da - piața e suprasaturată deja de vreo 5 ani (cel puțin). În Bihor sunt, de pildă, ~500 de psihologi. Încă e OK. În orașele mari în schimb e mai nasol.

      @Fărcaș Gelu Dănuț: ce-aș face eu în locul tău ar fi să-mi îndrum copilul să discute cu cineva din profesie, de preferință în orașul în care se vede ulterior profesând. Să îi zică cum e piața, ce probleme întâmpină, ce beneficii sunt. Am scris eu pe-aici un text pe tema asta mai demult. Caut și revin cu link, dar îți spun sincer că - de aș avea acum 18 ani - n-aș da la psihologie. Pentru că, pe când termin, în ritmul în care am văzut că se înscriu oamenii, nu știu cât de rentabil va fi pentru începători. Ca notă aparte, în Oradea e - pare-mi-se - a doua sau a treia cea mai căutată specializare după Drept și/sau Medicină. În jur de 125 oameni intră aici într-o promoție (nu știu cum e în alte orașe cu locurile).
      Pe de altă parte, clienți cu siguranță va avea după o vreme. Față de acum 8 ani merg destul de mulți la psiholog. Începutul e greu și nițel costisitor însă.
      O altă chestie e că e absolut necesar ca fiul tău să aibă un nivel ridicat de empatie ca adult. O spun pentru că știu psihologi cărora nu le merge cabinetul privat din simplul motiv că-s narcisici sau histrionici, iar clientul simte chestia asta de la o poștă, și nu poate lucra cu ei. Cunosc psihologi care-s efectiv tobă de carte și din punct de vedere științific pur și simplu strălucesc; dar sunt reci. Nu le-a mers și s-au reprofilat pe alte chestii. Acum - e greu să-i măsori nivelul de empatie la vârsta lui, mai ales că trece prin pubertate și e cam greu de zis cu hormonii ce e chimic și ce anume e parte din personalitatea în formare, dar simțeam nevoia să menționez chestia asta cu empatia.
      Și da - e plin în profesie de oameni de-ăștia cu cristale, regresie în viața anterioară, hipnoză, ”copilu' interior” și alte aiureli sau truisme. Aș spune că, din păcate, cel puțin jumătate sunt așa (și-s foarte indulgent când zic asta). Ce mai trebuie să știi e că în instituții nu intri fără pile sau apartenență la partid: penitenciar, DGASPC, poliție, armată, școli, universități. Ca să pricepi cât de gravă e treaba - am avut un coleg super-fain și cu tot ce vrei ca atribute: corect, empatic, demn, foarte inteligent, cu imaginație. Membru Mensa omul. A dat de 6 ori să intre la penitenciar: ba la Oradea, ba Arad, ba Satu-Mare. L-au picat cu brio. L-au picat și la DGASPC. Țin minte că am fost și eu la concursul ăla de post și ne-a luat locul soția unui europarlamentar PSD care ne spusese pe coridor că învățase doar jumătate din ce se ceruse. A stat două săptămâni acolo după ce-a luat postul și și-a dat demisia. Iar colegul meu? Acum predă la o universitate Ivy League din SUA. Doar zic: în instituții foarte probabil nu va avea loc obținut corect.

    • Domnule Coloja, cunosc psiholog chiar din urbea dumneavoastră, psiholog Sofia Augusta Laza, a fost și ea inginer de drumuri, iar după mulți ani de inginerie a făcut facultatea de psihologie în Cluj și acum este psiholog de mai mulți ani.
      Credeți că în alte domenii este mai puțină corupție? :) Vreți să vă spun de birtași puși politic directori de firme de drumuri, care le-au făcut praf? Din anul 2009 nu mai lucrez în domeniu, m-am reprofilat după 20 de ani lucrați ca inginer, ca mulți alții.

  21. 💙 Mersi Razvan! Fica-mea e doar clssa a 5a dar, chiar azi, am avut o discutie serioasa despre scoala/viata/viitor asa cs articolul asta a picat la fix. O s-o pun sz citeasca sa vad cu ce ramane din el. Gandirea mea e asemanatoare cu ce-ai scris dar, recunosc, nu i-am explicat la fel de bine. Multumesc inca o data! Pentru ca si eu sunt din Oradea, as fi in stare, ca mai incolo, sa ti-o aduc la nistr sedinte. Ai accepta?
    • Vezi ca o sa-ti zica ca o cicali. Chiar daca ti se pare ca trece pe langa ea (asa o sa-ti raspunda), ceva in mintea ei incepe sa lucreze. Al meu nu a stiut ce vrea sa faca pana-ntr-a X-a. Mai e timp, n-are mintea sa ia decizii serioase inca. Nu pune mare baza pe ce zice.

    • Nu ma tem de cicalire; is invatat de la nevasta. 😁 Avem destul de des discutii de genul asta si, in plus, nu e ca si cum ar trebui sa se decida acum ce si cum vrea sa faca in viitor.
    • @Radu-Mihai: Tu, eu nu mai lucrez cu copii și adolescenți ori cupluri de vreo 2-3 ani. M-am axat exclusiv pe adulți. Dar dacă vrei să-i spună cineva o a doua părere poți să o aduci, că nu te costă. Că n-ar fi ședință, ci mai degrabă o discuție pe tema educației. Am mai făcut asta și cu alți adolescenți de-a lungul anilor.

  22. Universitatiile din Romania trebuie sa se debaraseze de profesorii batrini care nu pot tine pasul cu viteza de dezvoltare a stiintelor si inlocuiti cu profesori tineri care pot aduce un suflu nou. Iar profesorii care se iau de studente/studenti sa fie elimianti din sistem rapid.
    Atunci educatia universitara va creste ca valoare si odata cu asta si firmele vor fi atrase de existenta unei forte de munca calificata.

    • Profesorii care azi au 65 de ani in 1990 aveau 30. Cat de ti eri vrei sa fie profesorii? 45 de ani?

    • Profesorul de 65 de ani iti va preda despre tranzistoarele pe germaniu in loc sa te invete despre inteligfenta artificiala. E tipmul sa lase locul gfeneratie tinere care are o alta viziune.

  23. Suplimentarea locurilor cu locuri cu taxa s-a facut pt ca Romania avea in 1990-2000 vei mai putini absolventi de studii superioare la 100.000 de locuitori. Azi tot pe ultimul loc suntem pt ca aia multi care intra pe baza de dosar se lasa si de absolvit absolva cativa

    • La mine în grupă când am intrat la Geografie în 2016, vreo 3 sau 4, dacă nu mă înșel, nu i-am văzut nici în prima zi. Ori s-au lăsat încă de la început, ori s-au transferat la altă specializare sau facultate. La master se înscriu și mai puțini deși, teoretic, e mai important decât studiile de licență.

  24. NOU
    #84

    Eu cred ca se merita sa faci o facultate. Daca ești curios și muncitor poți învăța multe dacă vrei, trebuie doar să vrei. Poți să pleci în alte universități din alte țări pe 6/12 luni să înveți si o limbă străină. Cei care vin pentru o diplomă fix asta vor avea.

  25. Am prieteni care puteau sa avanseze in posturi de conducere, dar nu au avut diploma si asta e... au ratat sansa la un salariu mai mare si la functie. Eu zic ca da, merita, mai ales daca o faci la timp. Stiu ca mirajul banilor facuti de tanar e mare, dar pe termen lung pierzi daca nu faci facultatea. Cei care au reusit fara sunt exceptii. S-au aliniat niste astre in drumul lor. Nu te astepta sa se intample des.

  26. da, merita sa faci o facultate in romania. o sa gasesti suficienti idioti sa se inscrie la ea.

  27. Daca despre anteriorul articol al lui Coloja am zis ca e chiar bun, acesta a revenit la "normal". Un articol prost o ciorba cu de toate combinat cu experienta personala a lu Domnu Coloja, plus vorbe auzite si ceva analiza superficiala si bum un articol varza si prost.

  28. Normal ca merita, dar completata cu un master la o universitate de prestigiu din Europa cu apa calda (facut la fata locului si nu online, mai ales pentru networking). Si de cateva cursuri online bine alese. E mult mai cost effective decat sa faci o facultate full in vest.

  29. Pentru un psiholog, esti foarte erudit in a arunca cu generalitati si certitudini bazandu-te doar pe statistici facute fix de oameni analfabeti functionali (qed din cauza lor e asa sistemul), tu nicidecum incercand in micimea gandirii tale sa intelegi faptul ca un tanar nu e doar o nota de la 1 la 10.
    Un om e format din mai mult de atat, iar un sistem infect de educatie de la noi nu intelege care e diferenta intre teorie, note in scoala/facultate si practica in profesie.
    Nota bene: om care a terminat mate-info, pasionat de informatica, dar care am urat orice materie de real din cauza sistemului si a profesorilor.

    • @Demult:

      1. În mod absolut ironic e ”analfabeți funcțional”, nu ”analfabeți funcționali”, că pluralul se aplică doar substantivului [sic]. Și nu - nu se pune virgulă înaintea predicatului (”Pentru un psiholog, ești...”). Asta apropos de ”analfabetism funcțional”, că am văzut cât îți displace că-l avem în țară. Mi-a plăcut și aia cu ”tu nicidecum încercând...”.
      2. Spune-mi, concret și cu exemple, pe ce statistici afirmi tu că m-aș fi bazat.
      3. Arată-mi (cu citat) unde, mai exact, am afirmat eu că un tânăr ar fi doar o notă de la 1 la 10.
      4. Ce anume din ce-am scris eu e greșit (dacă nu luăm în considerare erata de la final, desigur) și pe ce anume te bazezi când spui că ar fi ”generalități”? Poți lua cu copy/paste două idei spuse de mine acolo și să-mi arăți că ar fi generalități și nu chestii ușor demonstrabile?
  30. Am fost juma de an la ASE. A fost asa, bla bla bla pisici catei, nu se mai folosesc de 10 ani pisici si catei dar asta e programa si eu va predau. Si uite asa m-au tinut profesorii timp de 3-4 luni. Moment in care am zis fuck it, am mers pe cursuri de specializare punctuale pe ce stiam ca am eu nevoie. Acum lucrez in domeniu de 20 de ani si nu am facultatea terminata.

    As fi pierdut 4 ani in ASE aiurea? Yeap, cel putin pentru mine asta e concluzia.

    • Ah si pt Juniorii mei sunt intre Padova si Valencia. Cam acolo ma incadrez cu bugetele. Facultate in Romania n-ai sa vezi.

  31. Interesanta discutie legata de automatizare si robotizare, se elimina mult din factorul uman implicat in productie dar putini vad pericolul pentru viitor, e ok sa produci astfel mult si ieftin dar robotul nu cumpara produsul, tot oamenii il cumpara. Cu ce bani vor cumpara oamenii obisnuiti produsele robotizarii daca ei nu mai au unde lucra, au fost inlocuiti? E un cerc vicios deja vazut in societatile dezvoltate si automatizate, ai crede ca totul va fi mai bun si mai ieftin, uite ca e mai scump si mai slab calitativ totul, corporatiile sunt din ce in ce mai bogate si noi mai saraci dar mandri tehnologic, automatizati si robitizati. Vom deveni nostalgici cu tot felul de vorbe, ce buna era painea/berea/carnea acum zece ani...

    • Posibil sa ai dreptate, dar posibil sa nu - economiile nu sunt un sistem inchis, progresul tehnologic poate aduce mai multa valoare si atunci vom avea si noi cu ce sa cumparam ce zici tu. Acum sa vedem cat din acea valoare va ajunge si la noi.

  32. Corecteaza titlul : SE mai merita sa faci o facultate in Romania ? :))

  33. Autorul insusi e indecis:
    "Așa că .... mai merită să faci o facultate în România?
    Părerea mea e că mai degrabă nu, dar depinde de unde privești lucrurile."

    mai jos cateva paragrafe

    "Și-ajungem iar la ”merită să mai faci o facultate?”.
    Păi, cumva, merită. Ai o șansă în plus (dacă alegi bine și ai și ceva noroc să nu se dilueze sectorul tău de piață). Nu o garanție, dar o șansă"

    Fiecare e liber sa inteleaga ce doreste din acest ping-pong.

    • @Mihai: Bănuiesc că pricepi că, logic vorbind, acel ”Părerea mea e că mai degrabă nu, dar depinde de unde privești lucrurile" nu e un ”nu” absolut, iar ”Păi, cumva, merită” de mai încolo nu se bate cap în cap cu prima afirmație. Sau ce anume îți scapă? Că nu pricep.

  34. @ Razvan T. Coloja: nu stiu de ce, la mesajele postate de tine nu vad sa existe un buton "Reply", am dezactivat Ghostery, adblocker, tot asa e.

    Trecand peste, nu imi scapa nimic, de unde si remarca mea de mai sus; ai incurcat borcanele, iar sugestia ca "mai degraba nu" se poate traduce, intr-o lume normala, si in "da" e ridicola. La fel de ridicola e sugestia ca "mai degraba nu" ar putea echivala cu "cumva, merita". Las-o asa ca macane.

    • @Mihai: Reply-ul e deasupra, că e threaded message.

      Legat de cum și ce înțelegi tu din limba română, n-am vrut s-o scriu inițial, dar o scriu acum: cei din Gen-Z sunt cu grad înalt de analfabetism funcțional. Adică citiți un text și nu-l pricepeți. Eu de explicat am explicat deja mai sus, la care mi-ai zis ceva de rațe.

  35. MErita.. anii studentiei vor fi vesnic memorabili...

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.