Medicul șpăgar avea 35.000 lei salariu

Un cardiolog din Brașov a fost prins în flagrant când a cerut și primit 10.000 lei de la un pacient. Ca să se afle ulterior că omul avea 35.000 lei salariu.

O concluzie onorabilă ar fi că omul nu stătea în salariu, pe care îl făcea din 4 șpăgi. Salariul era așa, ceva pe care îl uita pe card sau îl juca la păcănele.

Oamenii ăștia nu stau în salariu. Putem să le mărim medicilor salariile de 10 ori, tentația e prea mare. La fel cu polițiștii plătiți de interlopi. Prea mare tentația, prea mari cheltuielile. Ce mare scofală, a sifonat adresa unui martor pe care teoretic trebuia să-l protejeze? Doarme liniștit apoi. Ce mare lucru, a profitat de un pacient vulnerabil ca să îl jecmănească de bani pentru că a avut obrăznicia de a se îmbolnăvi? Cine n-ar face așa ceva?

Altfel, ați văzut vreo declarație de la Colegiul Medicilor? Sau de la angajator? Sau vreun politician care să ceară pedepse mai aspre pentru așa ceva? Că alte soluții nu sunt.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

137 comentarii

  1. Din pacate, singura solutie pentru tara asta este sa votam cu AUR. Ori se alege praful ori iese ceva diferit.

    00
    • Vezi ca ai ceva maro intre dinti

      00
    • Tu chiar crezi asa ceva?

      00
    • Mie mi se par utile voturile in extremisti pt a baga frica in mizeriile gen Iohannis care se crede marele boss..

      00
    • @Shase9 nu pot sa zic ca ce vad in AUR ma incanta, mai ales cand ma uit la ce produse au scos pe piata Sosoaca, Simion si multi altii.
      Am o întrebare pentru tine: crezi in covid?
      Daca esti pe troleala ce am scris mai sus nu mai e valabil :).

      00
    • Ok, te cred, dar întâi arată-mi o SINGURĂ declarație din care rezultă că au spus ceva cei de la AUR despre eradicarea corupție.

      Un proiect de guvernare, ori ceva pur declarativ.

      Arată-mi tu ori să-mi arate cei 14 care au dat like.

      Au zis ceva?

      Aveți voi impresia că au zis cei de la AUR ceva legat de corupție, orice?

      00
    • Mancatul de cacat in public nu inseamna ca ai si expertiza sa faci chestii.
      AUR sunt ok la mancat cacat… geniali la mancat cacat. Ceva bun nu ar spune, dar la mancat de cacat sunt experti. Acum, e sustinut si de altceva, aceasta pofta a lor de maro? Au vreo calificare? Ii recomanda si altceva in afara de „vocea si talentul” lor?

      00
    • Nu mulțumesc. Nu de la partid vine lumina. Nu se alege praful, că nu e cutremur, e mai rău. În starea de stres pre/în/post traumatic în care ne aflăm mai probabil e să ni se ardă filamentul. Până acum doar ni s-a stins lumânarea.

      00
    • Ai fi surprins, dar e plin AUR-ul de medici, asistente, ofiteri, functionari, etc, care fac obiectul articolului de mai sus. Personal cunosc o asistentă care e parlamentar acum și care, cu siguranță, nu trăiește din salariu.

      00
    • @cristici, argumentul cu recomandarea nu tine, e plin parlamentul de idioti nerecomandati de nimic :)

      00
    • mori din proprie initiativa

      00
    • Exact pe genul ăsta de gîndire se bazează și saltimbancii din AUR. Zic ce vrea să audă electoratul suficient de prost să creadă că votîndu-i „bagă frică în ceilalți”. Ce frică? Cui ii e frică de niste tembelizati oportuniști? Toți vor să ajungă la putere, asta aduce bani, banii aduc apoi putere și cercul se autointretine. Cu cît politicianul se adresează mai mult păturii sărace a populației, cu atît e mai corupt. Săracilor nu le primiti anticorupție, le promiți ceva pomeni, ceva anti-unguri, anti-oculta mondială, anti-vaccin, asta e suficient să audă, ești de-al lor. Romanul are.coruotia in ADN.

      Am un prieten ce se bagă în politică. Inițial am crezut că patronul la care lucrează a decis să-și protejeze interesele pe plan local și își pune omul bun la locul potrivit. Apoi am aflat că de fapt prietenul meu a făcut niște șmecherii și nu mai e relații bune cu patronul, se pregătește de plecare, prin urmare, orașul nefiind un pol economic, nu are unde sa activeze. Rămîne politica. Ceva din care sa iasă banul gros. Acuma vreau sa vad cît de anticorupt e prietenul meu cînd schimbă domeniul.

      00
    • Altu care asimileaza diareea verbala de la AUR si crede ca aia chiar au vreo solutie care merge…

      00
    • @UnuL
      „Ok, te cred, dar întâi arată-mi o SINGURĂ declarație din care rezultă că au spus ceva cei de la AUR despre eradicarea corupție.”

      Cu ce ne-a ajutat faptul ca toti ceilalti au bagat din top declaratii de eradicare a coruptiei, pensiilor speciale, construit de autostrazi etc.
      Nothing happened.

      PS : nu, nu as vota AUR.

      00
    • PNL, USR si UDMR trebuie sa dispara. Corupti, penali, psihopati, au incalcat constitutia si legile prin toate ordonantele alea ilegale care au fost toate anulate de instante, pe Arahat nu-l opreste Constitutia, USRistii au aceeasi placa imbecila de psihopati… Nici cu PSD nu imi este rusine… Sunt si aia niste curve.
      AUR o sa fie cu mult peste PNL+USR la numarul de voturi.
      Chiar este nevoie de asa ceva.

      00
    • Deci USR sunt psihopati si trebuie sa dispara, iar de AUR e nevoie?
      Sincer, nu-mi dau seama ce propaganda trebuie sa consumi zilnic ca sa poti gandi asa. Ce spui pur si simplu sfideaza orice logica. Singura explicatie e plata la postare.

      00
    • N-am vaut atatea dislike-uri in viata mea:))) (nici like-uri nu cred ca au existat vreodata atatea la un comment).

      Tot ce pot sa zic pe subiectul asta e ca daca AUR intra la guvernare Liban 2 scrie pe noi.

      00
    • 735 Thumb Down – asta trebuie sa fie un record…

      00
  2. da, pai de-aia la altii se poate si la noi nu, ca tentatia e prea mare.

    00
  3. Privatizarea este singura solutie ca sa avem putina meritocratie in sistemul medical

    00
  4. Pai ai zis bine la un moment dat ca pentru astfel de oameni trebuie scoasa pensia.
    As mai adăuga peste asta si pârnaia, dar sa fie ani multi, si care sa poata fi răscumpărată cu o cauțiune foarte scumpă ( adică să-i mai ramana si lui de o ciunga, după ce o plătește), evident si cu excluderea din breasla, indiferent ce ar fi ea (medic, gabor, etc).
    Daca astea de mai sus ar fi pe bune, parca n ai mai avea tupeu sa faci mizerii din astea.
    Daca nici 35000 nu sunt ok ca salariu in Ro, atunci plm…

    00
  5. 35.000 net sau brut?

    00
    • Ce relevanta are? Tot iei peste 20000 pe luna, ceea ce e parfum pt traiul din Romania.
      La banii astia incasati lunar, poti sa fii singurul din familie care muncește, ca tot o duci ca boieru.

      00
    • Domnu Aderentiu, daca dumitale ti se pare ca o duci ca boieru din 20000 lei pe luna, afla ca altii s-ar simti ultimii saraci sa se descurce de banii astia. E bine ca exercitiu mental sa nu credem ca toata lumea e ca noi. Ca sa nu te grabesti sa raspunzi, e irelevant si daca majoritatea crede ce crezi mata.
      Altfel, omul respectiv e un carnat, daca are valoare sa mearga in privat si sa incaseze banii aia pe factura.

      00
    • gigi, esti doctor frate?

      00
    • @gigi22 acu na, eu sunt mai pe modestie asa, dar fiecare își poate seta standardele la ce nivel dorește.
      Nu stiam ca e asa ridicat nivelul de trai pe Brasov, poate ne spune Vali cat de scumpă/ieftina e viața acolo :).
      Totuși, sunt 200 milioane lei vechi.
      Citisem o știre de anu asta, ca venitul mediu per familie in Ro este de aprox 5000 lei.

      00
    • Cred ca gigi n-a vazut ultimul zero pe 20000.

      Gigi uite formatat mai frumos: 20,000.00 lei, ceea ce ar veni 4,000.00 euro / luna.

      Da, e sigur ca nu poti cumpara al 3lea Q8 pe banii aia dar nah, totusi esti undeva pe ~95 percentile cu asa salariu.

      00
    • Aderentiu, si ce faci cand iei mai mult ai tot nu iti ajung.

      Daca tot va pasa asa de cheltuielile omului de ce nu ii faceti si un exercitiu oral.

      Nu ii iau apararea medicului dar Nu e treaba voastra sa ii setati stamdsrdul de viata. Si-l pune unde vrea el si trage consecintele :)

      00
    • N-are baetzii treaba, dom’le.
      Tu scrii ceva, ei citeste tot din mintea lor. Ca-l apar pe ala sau ceva.
      @Robert Sunt doctor in educatie fizica, dar mai stiu una-alta.
      @G. Aha, deci cu 4000 EUR pe luna iti permiti 3 Audi Q8. Si eventual vila langa Herastrau (sau pe drumul poienii). Si 2 Maldive, 3 Bali si 4 Mexic pe an. Si shopping lunar in Dubai.

      00
    • Voi credeti ca amantele dl. Doctor se pot tine din salariu, fara sa apara intrebari din partea sotiei unde se duc banii?

      00
    • 50 de oameni au dat minus doar pt ca am intrebat daca e netul sau brutul (info legitima care ar tb mentionata de autor daca tot punem in titlu). Asa de ce sa nu scriem ca are salariul 420.000 lei – si sa nu mentionam e brutul pe an de fapt.

      Si plin de raspunsuri, dar nici unul nu zice concret daca da sau nu. Dar toti sunt convinsi ca urma sa folosesc informatia ca sa il apar pe domn doctor ca e sarac cu doar 20k in mana. Geez. Atat va duce capul bossilor?

      P.s. releventa intrebarii era o curiozitate personala. Am cautat pe net inainte si nu am gasit informatia legat de veniturile domnului spagar de lux.

      00
    • @gigi22, esti doctor in educatie fizica, adica profesor de sport sau antrenor de fitness.
      Asta ar fi o ecplicatie buna pentru a justifica de ce nu ai inteles nimic. @Aderentiu a zis ca si daca ar fi doar 20.000 lei, tot ar fi un salariu mare raportat la veniturile din Romania. Nu a spus nimeni ca suma asta te califica sa te invarti printre bogatasii lumii, dar este mult peste media din tara in care locuiesti. Cam de 6 ori mai mare decat salariul mediu din Brasov.

      Cand tu traiesti in Romania, nu trebuie sa stabilesti ca punct de reper salariile din UAE sau Qatar.

      @Alex, daca ar trage consecintele ar fi bine. Dar asta a fost un caz izolat, care va fi suspendat pentru maxim 3 luni si apoi vor continua sa suporte consecintele amaratii care au optiunea de a face rost de banii pentru operatie sau sa moara.
      Asta desi toata viata au platit pentru un sistem care le-a promis ca ii va ajuta in cazul in care ajung sa aiba nevoie de tratament medical.

      00
    • @ dl. Andrei G
      Salariul unui medic nu trebuie sa fie in jurul mediei salariilor tarii in care traieste. Pentru ca si anii de scoala si responsabilitățile sunt mult peste medie. In RO doctorii au avut salarii chiar sub medie o grămadă de ani si asta i-a adus pe multi in stadiul de lacomie din asta gretoasa si fara limite. 20 000 lei pentru un cardiolog interventionist (sau chirurg cardiovascular) este decent in contextul României. Nu mai mult, nu mai putin. Nu inseamna ca tre sa ceara (sau sa primească) ca sa completeze.
      Ca noi troncanim niste taste si ne simțim destepti si competenti nu inseamna ca avem idee cum e sa umbli la inima bolnava a unuia, care tre sa fie viu si dupa aia.
      Discutia era de fapt alta, ca nu iesim din mintea noastră, daca eu as avea erectie permanenra cu 20000 lei pe luna, asta e standardul. Provincialism mental.
      Te pupa profu’ de flotari 😉

      00
    • @gigi22

      E salar de bugetar. Trebuie sa te compari cu Romania indiferent daca meriti mai mult sau nu.
      Nu e salar de producator ci de comsumator. E dat de stat.
      Asa si cei din IT chiar daca au salarii mari, le au de Romania

      00
    • @gigi22, nu am zis ca salariul unui medic trebuie sa fie in jurul salariului mediu. Chiar am spus ca 20.000 de lei reprezinta de peste 6 ori salariul mediu. Dar trecand peste asta, daca a acceptat sa lucreze pentru banii astia, nu este deloc normal sa-si „rotunjeasca” veniturile prin spagi pentru a ajjunge la nivelul celor din Europa Occidentala.
      Daca mergem pe gandirea asta, ce facem in cazul politistilor, judecatorilor, politicienilor? Si ei trebuie sa-si „rotunjeasca” veniturile prin spagi?

      00
    • @ me
      Cand aud sau citesc „salar” imi vine sa scot berea Bucegi de la rece si sa arunc o ceafa in tigaie.

      Bre, astia cu minusurile, pe mine ma intristeaza ca sunteti niste mici comunisti care, cei mai multi cred, in mod paradoxal, nu ati prins o zi de regim comunist. V-au fost bagate in cap rahaturile astea, de a decreta de inaltimea experientei si veniturilor voastre cat e destul, cat e prea mult, blablabla.
      Vine un gigi (altul, nu eu) si se da baiat modest si de comitet, se mira ca proasta ca ce-or face dom’le unii cu atatia bani, ca uite, eu sunt om asezat si traiesc cu atatica. Si curge plusurile. Pai ce pln sa ne miram cum arata tara si ce alegem, daca aci, intr-o comunitate mai spalata, punem botul atatia la niste balarii.
      PS: NU fiti idioti, repet, omul din poveste daca a primit (nu doar daca a cerut!) spaga atatia bani, merita pedepsit exemplar.

      00
    • gigi22, nu are nimeni o problemă cu salariul omului. Are o problemă că totuși e la un nivel la care șpaga nu ar trebui să mai existe. Zeci de ani am crescut cu ideea că e bine să dai „la plic” că oricum doctorii au salarii mizerabile. Dar și când s-a rezolvat problema salariului, tot la plic cereau. Și au trecut 10 ani de la chestia asta.
      Salariul respectiv e plătit de noi toți ca noi toți să putem să accesăm specialistul respectiv. Dacă specialistul respectiv, angajat într-un sistem public este inaccesibil celor care îl plătesc – cred că problema e alta.
      Serios, eu cred că acești „colegi” îi fac pe ceilalți doctori buni să plece din țară. Este prea toxic să iei șpagă ca doctor în 2021, în România.
      Și gândește-te ce reflexe are omul acela dacă și după banii pe care îi ia consideră că este oportun să ceară șpagă.

      00
    • Bravo Claudiu!
      E clar gigi si pt tine? Ți-a punctat băiatu’ exact cum trebe.
      Tot o arzi sensibil, ca vai, cum sa castige doar atat un medic?
      Ce treabă am io cu cat castiga acel medic? Din partea mea sa castige si 100.000 pe luna daca ii face cinstit, dar nu prin spaga sau alte mânării (aici m-aș referi la managerii de spital, care tot doctori sunt).
      De aia suntem acum, unde suntem.
      Că toti vor si ei sa le iasă ceva acolo.

      00
    • @Cristian: Don’t bother. La noi ăia care scriu despre asta în presă în marea lor majoritate nu au habar cât plătește o firmă taxe per angajat pentru că în cazurile fericite ei au salariul minim + bani la plic. Vorbesc despre bani, salarii, investiții dar dacă le dai un calcul de TVA pe marea majoritate i-ai băgat în ceață o săptămână. Diferența dintre 22k și 35K e diferența dintre un salariu decent și unul obscen.

      00
  6. Cu suspendare peste 12 ani incoming.

    00
  7. O fi facut pacientu ceva…

    00
  8. cred c-a luat banii pt ca pacientul sa fie mai linistit c-o sa faca treaba buna.

    00
  9. Zic să nu băgăm toți medicii în aceeași oală… Maică-mea e medic de familie și n-a cerut și primit vreodată, până acum, șpagă, de cca. 30 ani de când activează în acest domeniu. În fine, nu lucrează în oraș, ci într-o comună la câțiva zeci de km de mun. Iași. Ah, că mai primește cafea, o ciocolată și alte produse de la localnici, uneori, asta e altceva, n-are nicio legătură.

    00
    • Normal că îi cunoaște pe destui, fiind pacienți.

      00
    • Mânuțele roșii nu înțeleg pentru ce, în fine, am dorit doar să punctez un caz concret, sunt conștient că există destule uscaturi, ca în orice domeniu.

      00
    • Vlad, nu sunt si uscaturi, ci e plin de uscaturi si printre mai gasesti cate un doctor bun. In spitale e jale, iar cu medicii de familie cred ca ne-am convins cum sta treaba dupa recomandarile lor privitoare la vaccin. Fara suparare, sper ca mama ta sa fie exceptia.

      00
    • Maică-mea a spus și dânsa că o doare capul când are de-a face cu cei din Colegiul Medicilor, cel puțin cei de la nivel central, de la București. Sunt cam bovine.

      00
    • În fine, maică-mea și pe partea juridică stă bine, cunoaște binișor legile.

      00
    • Mama ta nu ia spaga, doar asa cate o atentie, la nevoie, ca e pacat sa spuna nu.

      00
    • @Cornel, la tara daca vine omul cu gaina in sacosa si o refuzi, se uita urat la tine si ti-o ia in nume de rau.

      00
    • @Vlad, stai liniștit, că și medicii de familie ar lua cu două mâini dacă le-ar da cineva, dar șpaga se face când ești specialist, nu emițător de trimiteri și rețete. ;)

      00
    • Poate „atențiile” alea le ia fiindcă o apreciază pacienții și își face treaba? Nu știu, zic și eu.

      00
    • Boss, nu prea vad ce spaga sa dai la medicul de familie?
      Ca sa iti ia tensiunea? sau sa iti dea reteta compensata?
      Ei incaseaza si in functie de nr de pacienti inscrisi pe lista din cate stiu eu, deci in mod normal e in interesul lui sa nu te supere sa iti cauti alt medic

      00
    • @Vlad este ironic sa spui ca mama ta nu ia spaga, primeste doar atentii. Da, probabil ca face asta pentru ca este medic de familie undeva la tara, unde oamenii nu prea au bani.
      Dar daca ea este dispusa sa primeasca totusi ceva pentru a elibera o trimitere sau o reteta, atunci cu siguranta ar fi dispusa sa primeasca si bani daca ar trebui sa opereze un pacient.

      PS: daca voiai sa folosesti pronumele de politete cand te-ai referit la mama ta, ar fi fost recomandat sa folosesti „dumneaei”. Pronumele „dânsa” si „dânsul” nu sunt considerate pronume de politete si sunt la acelasi nivel cu „el” si „ea”.

      00
    • Comentariul asta ilustrează cât de încetățenita e ideea de spaga/tip/bacis/atenție în cultura românească.

      Mama nu ia, dar mai primește cate o atenție.

      00
    • Se pare că nu m-am făcut prea bine înțeles. Nu le primește în cabinet sau ceva, hai mai, de multe ori, în drum spre casă, se mai oprește etc. Dacă cineva insistă, gen doamna doctor, când aveți timp, vă mai dau niste caise/prune, o smântână, lapte, ouă etc. si unii insistă, se numește atenție? E paranoia, nu glumă.

      00
    • Cât timp tratează pacienții în mod egal, nu vad unde e problema. Plus că mai are și gărzi, deci stă și peste noapte.

      00
    • Pai asta e și ideea că trimiterea, rețetă, programari etc. le face fara sa primească ceva, oameni buni. Când se mai întâmplă să primească, e in afara programului de lucru și fără ca respectivii, să vrea ceva în schimbul a ceea ce dau.

      00
    • Și încă ceva, maică-mea ar fi putut lejer să ocupe o funcție chiar și în mediul Universitar, dar a spus că nu vrea, e stres și mizerie prea mare.

      00
    • Deci, repet, dacă se mai întâmplă ca pacienții să aducă câte ceva, nu e fiindcă le zice mama, vezi adu și tu ceva acolo, să-ți emit o rețetă, nu, în niciun caz, o fac din propria inițiativă. Și când mai ia produse de la localnici cunoscuți, tot așa, n-are vreo treabă cu activitatea pe care o desfășoară.

      00
    • Mai vin uneori pacienți și la noi acasă, în fine, dintre persoanele din cercul de cunoscuți/prieteni, în general și nu s-a întâmplat macar 1 singura data să aibă pretenția să primească ceva, în schimbul rețetelor emise și alte cele.

      00
    • Nici chirurgii nu cer intotdeuna spaga.
      Doar ca te amana si nu te programeaza la operatie pana nu te duci cu o atentie, ceva (cum le numesti tu). Dar atentiile difera in functie de mediul in care profesezi (rural vs urban) si de actul medical prestat (trimitere/reteta vs operatie pe inima).

      00
    • Eu am explicat ce și cum, acum fiecare cu ce a rămas.

      00
    • Luarea/darea de mită e una,primirea de foloase necuvenite e alta,mai puțin gravă pentru că nu e condiționat actul(medical in cazul nostru).Sa încercăm starpirea spagii întâi, ne ocupăm dupa aceea de foloasele necuvenite,bine?
      PS Nu o cunosc pe mama lui Vlad.

      00
    • @Ioana, discutia nu este daca una dintre cele doua situatii este ceva mai grava decat cealalta. Problema este ca oameni precum Vlad considera ca a primi atentii de la pacienti este ceva absolut normal si moral.
      Exact cum a spus si @Rumbu, comentariile astea arata cat de inradacinata este in gandirea/cultura romanilor idee de atentie/bacsis/spaga.

      Ce spui tu este ca si cum ai zice: „Primarul de la mine din comuna nu a primit spaga decat 2 masini si o casa in varful dealului. Haide sa ne ocupam mai intai de ministrii care au furat cateva milioane si apoi de primarii astia mici, bine?”

      00
    • Andrei, atenția aia nu are legătură cu programul de lucru sau ceva și maică-mea nu discriminează. Dacă în afara programului de lucru, mai ai nevoie de una alta pt acasă și cineva îți oferă, fiindcă i-ai mai ajutat cândva, e luare de mită sau?

      00
    • Sunteți mai catolici decât Papa, dar lăsați bacsis la restaurant, curier, livrator etc.

      00
    • @Vlad, tu ai afirmat la inceput ca mama ta mai primeste „cafea, o ciocolată și alte produse de la localnici” lasand sa se inteleaga faptul ca acestea sunt primite in baza actului medical prestat.
      Ca aceste atentii le primeste in timpul programului sau in afara acestuia, nu mai conteaza. Politicienii care au fost cercetati pentru ca au luat spaga au fost prinsi de obicei in afara programului. La fel si magistratii care nu prea ar putea sa te cheme in sala de judecata sa le dai un plic cu bani.

      PS: nu spun ca mama ta merita arestata pentru ce face, dar ideea este ca pana nu scapam de mentalitatea asta ca medicul trebuie sa primeasca o mic cadou (in bani sau in produse) pentru ca isi face treaba pentru care este deja platit, nu o sa scapam nici de medici care cer bani pentru a te opera.

      00
  10. Nu înțeleg de ce peste tot apare informația asta, ca ar fi cardiolog. Omul e chirurg de chirurgie cardiovasculară venit din Targu Mures și cam astea sunt prețurile care se practica in Institutul de Boli Cardiovasculare Mures.
    Nu e neaparat relevant, dar salariul în mâna e probabil jumătate din suma sunt titlu. Oricum, oamenii ca el nu trăiesc din salariu.

    00
    • Acum vreo 6 ani cineva din familia extinsă a avut o intervenție chirurgicala la inimă și anume transplant la Tg Mureș, 5000 euro șpaga. Dar a fost dată după operație și ei considerau drept „multumire „.

      00
    • 5000 euro e un argument bun să încep să am grijă de inima mea. Totul până la buzunar!

      00
    • Problema cu transplantul cardiac e ca cei din Mures au monopol pe procedura. E singurul loc din țara unde se face și ei știu asta. Deci prețurile sunt in consecință. In rest media prețurilor pentru intervenții la institutul de boli cardiovasculare e undeva la jumătate din ce zici tu. Sunt genul de medici pentru care nu exista mila nici măcar in rândul colegilor de breasla.

      00
  11. Vă rog să nu mă luați în serios, că e tîrziu și mă distrez fabulînd. Circulă un zvon ca medicului i-a fost „servit” flagrantul. A suparat multă lume plecînd de la Mureș și a suparat și prin BV, reorganizînd secția. Dar nu asta e fabulația mea. Am citit ori la Vali ori la Eftimie ori la Vali scris de Eftimie (sau poate la Arhi?) că serviciile desființează publicațiile nefavorabile servindu-le cîte o dudă cu parfum de adevăr. După ce am văzut ce cocălarel s-a ocupat de flagrant în filmulețul lui Godină (cocălarel care și-a ascuns fața la Pro, ca să aibă Godină exclusivitate) și după ce clip-ul a fost trecut pe privat iar postarea care-l anunță – ștearsă de pe FB…. well… încep să-mi pun întrebări :))))

    00
    • E evident că ai dreptate, dar gusterii încă cred că totul a fost întâmplător si a fost mâna justiției.

      00
    • E interese mari la mijloc

      00
    • S-a schimbat legea si acum sentintele le da godina pe Facebook. Nu stiai?

      00
    • I-au servit flagrantul? Nu prea înțeleg cum vine asta, i-au băgat banii în buzunar cu forta, el fiind un medic absolut onest și cinstit care nu ia șpagă pentru operații?

      00
    • @Sabotor, este scuza aia penibila pe care o au toti, inclusiv papagalii (persoane publice) care sunt prinsi de Politie ca merg cu viteza.
      Ar putea sa spuna simplu: „Da, am mers putin mai tare, m-a oprit Politia si mi-a suspendat permisul. Se mai intampla, o sa fie mai ponderat pe viitor.”
      Dar nu, ei incep sa declare ca sunt urmariti de Politie de multa vreme si ca abia asteptau sa ii prinda, ca sa-si faca imagine la televizor.

      Asa si aici, sunt 2-3 papagali care incearca sa diminueze gravitatea faptei afirmand ca medicul acesta a fost urmarit de „servicii” si ca de fapt nu este pacientul cel care s-a dus la Politie sa faca plangere.
      Desi asta este total irelevat, singurul lucru important este ca jogodia aia de om te lasa sa mori daca nu faci rost de 2000 de euro pentru spaga.

      00
  12. Marş ma de aici cu 35k salar. Nu in mână, nu cred. Un medic primar cu toate sporurile, la stat, ajunge pe la 20k. Bani frumoşi, toate bune.

    Iar pentru luare de mită avem legi pentru care se mai face si bulău. Si dacă face rămâne fară drept de practica. De ce n ar face puscarie?

    In altă ordine de idei, nu inteleg de ce sunteti asa de revoltati ca unii medici lucreaza n 3 locuri? E o afacere si asta sau voi sunteti de aia cu onoarea cu nobletea cu pulapulapizdapizda.

    Nu vad problema de etica, normal ca o sa te cheme la privat daca poate, si voi ati face la fel, nu o mai sugeți in halu asta. Ca sa nu mai zic ca la stat n ai conditii sa ti faci meseria corect. Spitalele private au protocoale care se respecta, mai greu infectii nosocomiale.

    00
    • Marş ma de aici

      mie. la mine pe blog. după 1.021 comentarii. frumos.

    • Haha, hahaha. Protocoale care se respecta. Din păcate nu pot sa pun niște pv-uri aici. Surprinzător, în spitalele de stat e de 1000 de ori mai curat decât la privat. Dar dacă judeci curățenia după cât de noua e faianta sau cât de neingalbenite sunt echipamentele, da, s-ar putea sa ți se para mai curat la privat.

      00
    • Mananci cacat. Cu garzi se sare de 20000. Daca sectia sau spitalul au sporuri (gen infectioase) bate spre 30000. Daca mai este si sef de sectie …. Cititorii vor pricepe ideea. Am vazut destui medici care castiga spre 30000 si se milogesc la orice poate fi primit moka. In acelasi timp, am vazut si medici care castiga bine si se agita sa aduca dotari pe sectia lor, fara sa astepte ceva pentru ei.
      Iar cu munca in cel putin doua locuri, cred ca este bine. La stat ii trimiti la clinicile cu care ai colaborare „pentru ca la stat nu sunt conditii”. Cunosc un dermatolog din Craiova care are cel putin 20 de contracte de colaborare doar in Dolj. Ma intreb cat timp ii ramane doar pentru consultatii?

      00
    • @Matei, este simplu.
      Nu ar fi nici o problema daca medicii care lucreaza in 3 locuri diferite nu ar „fura” pacientii de la stat si sa-i oblige sa faca analizele la privat. Platesti la privat consultatii, analize, toate lucrurile astea care au marja mare de profit, iar cand vine vorba de operatie sau interventii complicate, te redirecteaza catre spitalul de stat ca sa nu-si asume niciun risc in caz de complicatii.

      00
    • Aaaa, pai gata. Daca tu nu crezi, inseamna ca asa e. Bravo boss ;)

      00
    • Vali, nu era catre tine, e o expresie.. mars ma, pleaca ma etc

      00
    • În altă ordine de idei, nu înțeleg de ce sunteți așa de revoltați că unii medici lucrează în 3 locuri? E o afacere și asta, sau voi sunteți de ăia cu onoarea cu noblețea cu pulapulapizdapizda.

      Tu te-ai făcut medic să salvezi vieți sau pentru bani, ‘afacere’?
      Lucrând în 3 locuri, furi nu numai de la cei de care-ți bați joc de viețile lor, dar, ocupi 2 locuri pentru alți absolvenți/rezidenți de medicină.
      Nu ai cum să înțelegi, așa cum ai precizat, nu are rost să continui să-i explic ceva unui falit moral & de etică.

      Nu văd problemă de etică, normal că o să te cheme la privat dacă poate – și voi ați face la fel, nu o mai sugeți în halu’ ăsta.

      00
  13. True story 1
    Tinerele viitoare mamici din nord-vestul exrem al tarii acu vreo 10 ani au inceput sa mearga pentru controale la ginecolog in Ungaria, unde apoi si nasteau. Toata lumea lauda medicii si asistentele de acolo ca se ocupa de tine fara sa ceara nimic. Dupa un timp cand aia au observat ca devenise un fenomen au mai incercat sa stopeze fenomenul. Ghici ce? Romanasii nostri au inceput sa le umple buzunarele asistentelor si medicilor asa cum se obisnuieste la noi si totul merge struna de atunci.
    True story 2.
    Un fost vecin, fost vames ce facuse 3 ani de parnaie pentru luare de mita imi povestea ca la inceputul anilor 2000 romanii duceau in Franta autocare pline ochi de persoane cu handicap la cersit. Pe vremea aia nu treceai asa usor ca dupa 2007. Pentru fiecare autocar vamesii luau 5000 de euro, bani care se imparteau pe orizontala si verticala. Treceau mai multe autocare zilnic dar grosul se facea din tigari, whiskey si motorina. Omu asta ducea zilnic acasa mii de euro, mii. Ca idee vremea aia salariul minim era undeva la 60 euro.

    00
  14. Salariul este brut deci cam 22.000 lei. Care sunt oricum enorm

    00
    • Enorm raportat la ce? La venitul mediu în România? La salariul unui chirurg? Am citit mai sus că e chirurg cardiovascular și șef de sectie. Câți sunt ca el în Romania? Vreo 20 -30. Ce este ridicol că la salariile astea pretind șpagă. Că a cerut, de asta i au făcut flagrant.. In afara țării probabil că ar câștiga în jur de 8-10 mii euro minim. Nu pleacă fiindcă câștigă cu mult mai mult aici.

      00
    • Nu pleaca pentru ca la noi poti sa faci malpraxis pe banda rulanta si nu patesti nimic.

      00
    • Nu pleaca pentru ca la noi poate fi Dumnezeu in fiecare zi cu viata si cu moartea cu asistentele si studentii si rezidentii si mai ales cu ceilalti doctori… In strainatate la o figura din asta automat era un paria in sistem… Un doctor genial, o mizerie de om, sper sa nu mai aiba acces la sistem macar un 5 ani

      00
    • Exact cum spune @Anda, medicii mari raman in tara pentru ca aici nu ai nici o raspundere in cas de malpraxis. Intradevar in Vest salariile sunt mai mari, dar si raspunderea este mai mare. Si acolo esti tratat ca un angajat in spital, nu ca un mic Dumnezeu care face ce vrea si vine cand vrea (cum se intampla in Romania).

      00
  15. Eu cred ca am un trai stabil insa daca ma compar cu doctorul sunt sub medie. Insa ma intreb cum e posibil sa nu iti ajunga 20000RON salariul lunar? Cate cheltuieli ai cu o casa? Cat si ce mananci?! In vacante oricum nu poti merge lunar se presupune ca lucrezi si oricum medicii au de invatat constant. Mai greu cu timpul. Cate masini poti avea/schimba? Cat consuma o familie?
    Ceva nu se leaga in exercitiul meu de imaginatie. Probabil ca au dansii alte standarde si cumpara des bijuterii/haine/lucruri de lux. Altfel nu imi explic nici in conditiile in care ai o masina scumpa si o vila de lux cu sofer si bona cum sa nu iti ajunga salariul. Mai au si clinici private deci e cu atat mai mult de neinteles.

    00
    • Îți explic eu foarte simplu.
      Vorbim aici de un om cinstit care nu a luat șpagă până a crescut salariu și nu ia nici acum.
      Ai 45 de ani și ai de 1 an salariu ăsta. Îți ții cheltuielile cu familia la 2k€ pe lună. Mai iti rămân 2k/lună. O casă mediocră cu 1000mp teren in Brașov înseamnă 200k€. 2 Volvo pt el și soție, mijlocul de gamă înseamnă încă 100k€.
      Ditamai șef de departament la spital, și ție nu îți ajung banii de o casă și 2 mașini „de doctor” strânși de la 45 la 65 de ani. Și încă pentru copii nu ai făcut nimic. Bani pentru cancerul lui tac’tu nu ai. Etc…
      Eu tot zic că imobiliarele cresc mai repede decât poate un om normal pune bani deoparte.

      00
    • eu auzisem de la un amic despre un medic care isi facea casa si numai termopanele il costasera 80k euro, deci incercati sa vedeti dincolo de bula voastra/noastra :) banii ai pe ce sa-i cheltui daca ii ai :)

      00
  16. Si bineinteles ca s-a ajuns la stupida discutie in contre despre cat de suficienta o suma de bani pt a trai decent in RO…si astfel trece in plan secund adevarata problema, ca avem coruptie endemica …si ca la noi esti fraier daca traiesti din salariu…si majoritatea celor care nu lucreaza la stat, suntem niste fraieri…si ca plaga asta de corupție generalizată ne tine la nivelul Africii/ Latin Americii / Rusiei…capitalism de cumetrie, aici a zis-o bine nea Iliescu…

    00
    • Ar fi fost mai bine pentru Iliescu dacă nu s-ar fi născut. Imbecilul ăla ar merita violat de toți minerii de la mineriadele lui. Zilnic.

      00
  17. La 20mii net în România, lunar, trebuie să fii oligofren de-a dreptul să pretinzi șpagă.

    00
    • Sau medic specialist.

      00
    • @anukoi: nu contează că-i specialist, primar, doctor în științe medicale sau doctor docent în medicină, tot oligofren rămâne, dacă pretinde șpagă la salariul ăla. Nu cred că tipul se deplasează la/de la spital cu elicopter personal sau OZN.

      00
  18. Prea multe comentarii ascunse… Ma tem.

    00
  19. Si eu imi luam pwuli data trecuta cand ziceam de Vailceanu si de cheltuielile lui de om simplu de 10.000 ron pe luna.

    E clar ceva putred prin Romania … poate mi-am ratat vocatia si trebuia sa ma angajez la stat nu sa bag ca boul la privat sa aiba ala de la stat de unde sa ia spaga dupa…

    00
  20. Avea 35000 salariu la spital. Dar el mai lucra si la privat, unde mai incasa un salariu. Apoi se intorcea la spital si zicea ca e obosit.
    Coruptia trebuie sa inceteze iar medicii pusi sa aleaga intre stat sau privat.
    Astfel in cazul in care sunt prinsi cu spaga, acest lucru chiar sa conteze.
    Poate sunt eu prea radical dar alta solutie nu pare sa fie. Bineinteles, asta inseamna ca si autoritatile si judecatorii sa-si faca treaba cum trebuie.

    00
  21. NOU
    #112

    acuma, ce să zic, când vine vorba despre un chirurg, e exact ca și cu piloții-dacă ai de.a face direct cu ei din pdv profesional, îți dorești foarte tare să știe meserie, nu neapărat să fie un model de etică. apoi, povestea sună mai degrabă a reglare de conturi – sau au agățat un dinozaur rămas înțepenit într.o lume care nu mai există de 20 de ani. în cercul meu de cunoștințe sunt 4 doctori (deva, cluj, arad) și garantez că niciunul nu a cerut vreodată bani de la pacienți. există o infrastructură/suprastructură care se îngrijește ca fiecare pacient să plătească prețul corect, dar nu își bat capul doctorii cu asta. și aș putea pune pariu că quasi.totalitatea tranzacțiilor sunt la lumină și taxate corespunzător.

    00
  22. De la Colegiu nu ne putem aștepta la nimic, e condus tot de medici șpăgari. Să le facă salariul 100.000 și tot vor aștepta șpaga. Asta e boala lor, nu are leac.

    00
  23. Nu inteleg de unde si pana unde implicarea lui Godina in acest caz…..cu sau fara sfaturile lui, probabil domnul doctor a venit la Brasov, a pretins si luat spaga in mod repetat, altfel nu i se organiza un flagrant doar pentru o singura fapta. Curios totusi cum flagrantul s-a realizat la o clinica privata, si nu in spitalul de stat, mi-ar placea sa vad o investigatie a colegiului medicilor si conducerii spitalului unde avea contract, despre modul in care pacientii sunt deturnati din institutiile de stat, unde se realizeaza interventiile, spre mediul privat, unde se incaseaza consultatiile.
    Cat despre salariul fabulos, asta depinde de ceea ce faci, si care sunt cheltuielile tale, insa nu e neaparat o suma fabuloasa….asta in conditiile in care mai incasa si onorarii din practica privata; trebuie luat in calcul faptul ca darea si luarea de mita sunt practici generalizate in societatea romaneasca, iar cei expusi sufera o presiune extraordinara din partea familiei, anturajului,se compara profesional si financiar cu altii din anturajul lor care o practica, si din dorinta de a nu ramane prostul clasei, in final cedeaza si devin si ei corupti.
    Nu poate emigra toata lumea, dar Romania e o tara in moarte clinica, tinuta pe linia de plutire de interesele UE si americane, altfel era jale….nu va mai mirati si indignati, comportamentul doctorului e standardul de tara.

    00
    • Mai lasă-mă cu presiunea anturajului. Adică un judecător corupt în birou strică tot coșul de mere? Sau un jurnalist pătat devine reper pentru ceilalți?N-o fi România țara ideala dar sunt o grămadă de oameni care își văd de treaba lor în mod onest. Da, poți fi frustrat sau invidios că ăla are tu nu, dar nu te arunci în câmpul infracțional numa de-aia.

      00
    • @Ioana….nu vorbesc din auzite,sau citite pe net…nu e vorba doar de un singur element niciodata,sunt mai multi.si gandeste-te ca au trait/fost formati intr-un stat comunist,unde spaga era solutia pentru supravietuire.
      Cand romanii vor accepta ce sunt,vot sti clar ce vor,se vor pune de acord si ce si cum,atunci se va schimba ceva.

      00
  24. Eu castig cam jumatate din salariul medicului asta. Cu ce mai aduce consoarta, tot iesim binisor sub salariul lui.
    Si totusi, din salariile noastre avem o casa, 2 masini luate de noi, scoala privata la plod, concediu + 2 city break anual si mai raman si ceva bani de economisit.
    Dar … la casa inca mai am rate, masinile au deja peste 5 ani si au fost ambele sub 15.000 EUR, iar toate iesirile in afara se fac cu low cost si cazari la maxim 3 stele.
    Pentru mine e un standard decent, aparent pentru altii e saracie

    00
    • Dupa 12 ani de facultate si rezidentiat, inca probabil vreo 15 ani de practica, mai ales ca nu faci ca medic rezident nici macar 10 000 de lei. Un prieten rezident facea mai putin decat oferea Noodle Pack (1900 de lei + bonuri).

      00
    • N-ai înțeles. Omul e foarte lacom, hapsîn dincolo de orice logică.

      00
    • @red, hai fugi de aici cu 12 ani de facultate. 6 ani grei dupa care daca chiar ai facut ceva in aia 6 ani intri la rezidentiat cu SALARIU min 4500 din primul an + garzi platite din anul 2 + crestere an de an. Vai de mine, la stomato ai tot 6 ani si 3000 lei dupa la un cabinet. Si alte facultati cu 4 ani grei dupa care salarii mici spre decente. Asa ca terminati cu labareala asta cu 20 ani de studiu. Tot ce am scris e din ce stiu de la prieteni rezidenti pe care i-am vazut trecand prin facultate, ce sa vezi, traiesc, s-au plans cand si cand prin sesiune si asteapta banul gros dupa rezi. In nicun caz nu sunt de cerut mila.

      00
    • Ce salar avea un medic, să zicem anatomie-patologie, in anii 1990?

      00
    • Ti-as putea spune eu primul meu salariu de medic rezident in 2006…375 de lei.

      00
  25. si la ce folos pedepsele mai aspre, daca justitia nu le aplica?

    00
  26. Aceiași medici care în ianuarie taxau doritorii de vaccinare pe repede înainte (pe vremea când numai esențialii se puteau vaccina) cu câte 500 euro practica acum un tarif asemănător pentru vaccinarea tip franke. Prețul e mai mare pentru ca sunt 2 doze dar e mai puțin bătător la ochi decât la ala cu o doza

    00
  27. „Altfel, ați văzut vreo declarație de la Colegiul Medicilor? Sau de la angajator? Sau vreun politician care să ceară pedepse mai aspre pentru așa ceva? Că alte soluții nu sunt.”

    Nu este toata spaga pentru el, procent din ea se distribuie orizontal si vertical pana sus de tot (de asta tac toti si nu fac nimic).

    00
  28. De cand o persoana se hotaraste sa devina medic si pana reuseste asta trec vreo 8-10 ani (trebuie sa incepi sa te pregatesti de prin clasa 11-a, apoi facultate si rezidentiat). Pana acum cativa ani rezidentii aveau practic job full time si erau platiti sub salariul minim pe economie.
    Asa ca cei care urmau aceasta cale profesionala erau fie pasionati fie cu gandul la cat or sa castige din spagi. Iar din cei pasionati multi ajungeau sa plece din tara.

    Marirea salariilor la medici nu a fost ca sa ii faca pe spagarii de azi sa devina ingerasi, ci ca sa incurajeze pe mai multi sa aleaga aceasta meserie si ca sa ii incurajeze pe cei pasionati sa nu mai plece.

    00
  29. Problema trebuie privită și din perspectiva pacientului. Într-adevăr un doctor cu un salar confortabil nu are scuza că ia pentru că nu se descurcă. Dar pacientul de ce oferă? De ce când i se cere nu merge ca împușcat la parchet sau poliție să denunțe fapta?! Pentru că are convingerea că dacă dă sunt șanse mai bune să reușească operația. Sau se gândește că și cu și fără plângerea lui nu se schimbă nimic.În așteptarea interdicției de exercitare a profesiei sau a condamnării, sa facem și noi pacienții ce putem să rupem cercul vicios.

    00
    • @ Ioana Pentru ca ai nevoie de serviciul ala medical, uneori relativ urgent. Daca trebuie sa te operezi, de ex., si denunti un medic, exista sansa ca alti medici sa nu te mai primeasca.

      Pe de alta parte, intradevar, obiceiul este foarte inradacinat. Stiu un medic care nu primeste spaga deloc. O pacienta, dupa ce i s-a refuzat categoric plicul, a iesit din cabinet si a inceput sa planga – era convinsa ca are cancer si o sa moara si de aceea nu vrea medicul sa primeasca plicul. Asta se intampla la o clinica privata.

      00
    • ce faci tu se cheama : blame the victim.

      00
    • NOU
      #131

      Ioana, tu esti, scuza-mi franchetea, proasta?

      Da pentru ca nu vrea sa moara, de aia da. Pentru ca stie ca marea majoritatea a medicilor isi baga picioarele in actul medical daca nu sunt stimulati.

      00
  30. NOU
    #132

    Oare banii pentru anestezist erau inclusi in suma? Daca da, 10.000 nu e mult.

    00
  31. +100 becaly . Ai descris concis realitatea.

    00
  32. A iesit Bode sa intrebe de unde a aparut camera aia cu flagrantul?

    00
  33. În era globalizării e stupid să compari salariul unui medic cu cel al unui ciurdar. E stupid să compari salariul medicului cu salariul minim sau mediu.

    În schimb e ok să-l compari cu salariul colegilor lui din țările dezvoltate, acolo unde cererea este mare și există riscul „să-ți sufle” specialiștii. Să nu mai vorbim de calitatea umană a pacienților și a colegilor, de condițiile din spital și de aparatura pe care o ai la dispoziție.

    00
    • @flowww, ai inteles gresit. Nu compara nimeni salariul unui medic cu salariul mediu pe economie, il raporteaza la acesta. Nu ai cum sa ai pretentia ca un medic sa castige la fel de mult ca unul din Germania in conditiile in care veniturile noastre ca tara sunt mult mai mici. Indiferent cat de mult ai fi dispus sa investesti in sanatate, tot nu vei avea resursele unor tari mai bogate.

      Nu vrei sa ne raportam la media pe economie, puteam sa ne raportam la PIB eventual. Si tot ajungem la concluzia ca 35000 lei este un salariu destul de bun pentru Romania.

      00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.