Influencerii și pretinsa sustenabilitate

Arctic are o idee de niște native advertising și pritocește o colaborare cu revista Elle, care ia niște influencerițe care cuvântează pe subiecte de sustenabilitate, folosirea îndelungată a hainelor și alte minuni. Sincer, nu am citit interviurile cu cele trei pe care le știu din poză (rândul de jos, Deea Codrea, Ioana Grama și Sânziana Negru) pentru că știu ce le poate pielea.

Faza e că Deea Codrea s-a simțit un pic deranjată de comentariile oamenilor, care au subliniat că toate sunt moarte după shopping și după fast fashion, fiind cu H&M și AboutYou în gură de fiecare dată când ăia vin cu bani. Și că de fapt treaba nu stă chiar așa. Bine, stă așa, dar nu și declarativ, asta vrea ea să spună, că oral ea e pe sustenabilitate, pe cumpărat second hand, pe trăit frumos și tot așa.

 

 

Dar în lumea influencerilor realitatea nu contează, contează cum ești trecută în excelul de la agenții, dacă ești fiartă pe ecologie și sustenabilitate ești bine, o să primești campanii din astea, chiar dacă râde lumea de tine.

Și, ca să tragem linie:

  1. vinde mașina diesel. Grama și Negru au Benzuri diesel, luate relativ recent. așadar, recent erau pe eco și sustenabilitate, dar când a fost să aleagă, n-au mai fost. cum vine asta?
  2. nu mai face reclamă la H&M și alte branduri fast fashion. da, pierzi niște bani, dar e un singur client, ai destui alții.
  3. mai scapă din când în când niște instastories gratuite despre cum reciclezi ambalajele de cosmetice și alte chestii. că nu mori. așa educi publicul, arătând ce faci tu, nu doar fiind oral declarativă pe sustenabilitate și reciclare. am subliniat de câteva ori că Sânziana se dă mare ecologistă, dar nu are timp să filmeze o dată pe lună cum arată punga ei de reciclabile. de postări pe tema asta nu mai zic.

Deci da, până nu văd, pot concluziona că sunteți pe ecologie și sustenabilitate doar oral, nu și faptic. Adică dă bine să spuneți că sunteți și nu faceți nimic. De aia doare când fanele voastre vă atrag atenția că sunteți mincinoase.

ps: Elle are 7.000 exemplare pe lună circulație și trafic pe site mai mic ca mine. rupe pe relevanță, dar știm cu toții că nu poți să te duci la mă-ta cu pozele în chiloți, dă mai bine să te duci cu revista. 

ELLE9693

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

37 comentarii

  1. Articolul trecut era despre adevarata sustenabilitate. Ala in care Ilinca Vandici spunea sa pastrezi barbatul!

    00
  2. Lasă mă prostiile astea. Punem și noi de-o colecție de nft-uri?

    00
  3. Diesel-urile au emisii mai mici decât benzinarele.

    01
    • Da sigur ca da….

      00
    • Cre’că iau Carbocit, ceva.

      00
    • Plângeți băieți. Ăsta e adevărul.

      01
    • la aceeasi norma euro, diesel si otto au aceleasi emisii. evident, normativele sunt usor diferite, pentru ca si motoarele functioneaza in mod diferit deci si reziduurile emanate sunt diferite, dar ideea din spatele normativului este aceeasi. daca mintile alea care au decis ca euro x este apa de trandafiri pentru otto, atunci acelasi euro x pentru diesel e exact aceeasi apa de trandafiri. doar ca unii trandafiri sunt galbeni si altii rosii.

      dar hei, cand tu te duci si pana la paine cu masina, da bine la ego sa iti iei otto si sa te dai ecologist comparativ cu nenorocitul ala care si-a luat diesel si merge 3000 de kilometri pe an si iti omoara de vii copiii.

      voi astia care ii injurati pe posesorii de diesel realizati ca sunteti exact in pozitia matracucilor scoase pe interval de vali? sau in capul vostru exista doar comparatia otto de 0.9 de pe logan 2021 versus dieselul de pe kamazul ala din 56, ala care tragea tramvaie prin bucuresti?

      10
    • @thebblack mie mi se pare mai nenorocite emisiile de la diesel față de cele de la benzină. Parcă n-aș vrea să-mi înfund plămânii cu microparticule și nici să risc să dau de un „economist” care nu s-a ocupat de filtru sau vreun „tuner” care l-a scos cu totul ca „să tragă mașina mai bine”.

      00
    • @Cristian hai că știi și tu mecanică…

      01
    • @Șerban mulțumesc pentru răspunsul bine argumentat. Între timp poate ne aducem aminte de Volkswagen și #dieselgate

      00
    • @Cristian Măcar știi despre ce era vorba în acel scandal, sau doar l-ai menționat pentru că are cuvântul „diesel” în nume?

      Și referitor la comentariul precedent, eu n-am auzit nicaieri

      01
    • *de vreun filtru pe partea de eșapament care face motorul „să tragă mai bine” dacă e scos.

      În loc să scoți informații din cur, mai bine abține -te de la comenta. Un dislike e de ajuns pentru a-ți manifesta apucăturile de petrolhead frustrat.

      01
    • Cristian, fii sigur ca aia care au creat normativele euro s-au gandit si la microparticulele alea.

      in ce priveste „economistii” care isi modifica masinile, e numai responsabilitatea lor, nu a tehnologiei. hai sa interzicem internetul, ca sunt unii care cloneaza carduri acolo. si „economisti” sunt si pe benzinare.

      00
    • @Cristian: stiu ca iti e foarte greu sa crezi cu preconceptiile tale de acum 10+ ani, dar un diesel Euro 6 are mai mare sanse sa scoata emisii mai mici decat un benzinar si de aceea auzi multi fani de Passat 2.0 Euro6 ca plang ca trebuie sa isi faca si plinul la AdBlue ca altfel nu le mai porneste masina.

      00
  4. Ai mult prea multe articole in care analizezi reclame. Mai ai putin si ne scrii ca ursii polari nu beau Coca Cola, cum vor publicitarii ticalosi sa ne faca sa credem. Sunt reclame, stim ca vedeta X nu foloseste produsul Y, ci doar e platita sa zica asta. Nu e ceva nou, nu e ceva wow sa merita articole pe luna.

    00
    • Doar așa le cresc afișările la ” influenceritele ” de mai sus . Și să vezi cum își dublează Elle traficul pe luna asta !

      00
    • imi permiteti o teorie a conspiratiei? influenteritele il platesc pe vali sa scrie depre ele la modul ironic persiflant. astfel ajung si in bula aia care nu le-ar urmari nici daca ar alerga in piata victorie in p***a goala, si nu ma refer aici la homosexuali.

      00
    • Are dreptate @thebblack, aici in comentarii isi gasesc fetele sponsorii :D

      00
  5. „Aitemuri uitate”, „cei de la Artic au un sistem cu aburi ce întrețin…” „din nou repet”. Cum dreaku’ am ajuns p-aici?

    00
  6. Opaaa nu lipseste din campanie nici fomistul sef Vladimir Draghia si consoarta…

    00
  7. Legat de tweetul cu Starlink, primul din Romania clar nu a fost la tine. Dar cred ca esti primul dintre „influenceri” 😀

    00
  8. De ce nu ar spune pestrita unde e in co pe banii ei? Ce rau si-ar face?

    00
    • păi să facă reclamă gratis? nu merge treaba așa…

    • E simplu. Postezi din hotel, nu dai nume, întreabă toată lumea unde ești, cât costa, vreau și eu. Nu raspunzi, nu dai check in. Vad și cei de la hotel. Data viitoare când vii acolo sigur nu-ti mai cere nimeni banii pe cazare, numa’ sa sari și cu check-in-ul. Sau primești direct invitație moka când treci pe acolo data viitoare.
      Asa funcționează mare parte din ele, deobicei astea prețioase vin sa testeze și așteaptă invitate moka next time. Altele mai nesimțite îți scriu un mail dinainte dacă nu ești interesat sa cazezi în regim barter, că ele au comunitate and shit și facem „o situație win-win”. :))

      10
  9. Trebuie sa faci ce zice popa, nu ce face popa. Eu nu cred nici in ziua de azi ca Iliescu a mancat salam cu soia pe vremea lui Ceausescu. :) Pe foamea asta si piata mica din Romania astea ar face reclama si la hartie igienica si orice. Dar ce alternativa ar avea H&M pe langa reclamele clasice care sunt scumpe ? Sa ia o neica nimeni(nu ca de astea ar fi ceva dar sunt … acolo) si sa faca ce cu ea ?

    00
  10. Pantofii ăia cu toc ai tipei din mijloc urlă a ”sustenabilitate”. Adună cu ei hârtiile aruncate pe jos.

    00
  11. … cam ce range de varsta au persoanele care se uita in gura la tipele astea? Chiar nu gasesc un interval de varsta care s-ar uita la vrajeala asta cu … am jeansii astia de 8 ani, vai vai

    pana la 18 ani majoritatea copiilor se uita la straini… ai 18-25 de ani, like party party party si scoala…. ai peste 25 de ani, n-ar trebui sa-ti mai bati capul cu nimic de genul asta.

    00
  12. Ador cum toți sunt fani Elle, o revistă extraordinară etc. Abia aștept să le văd colecțiile personale de reviste Elle, reviste pe care și le-au cumpărat dintotdeauna, din bani proprii, precum fanii adevărați.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG, de la Finestore, de la PORC sau de la Aceeași Mărie.

Pun clipuri pe Youtube