update: s-a rezolvat, omul a recunoscut că este prost
”Cer, începând de mâine, 28.11.2024, SUSPENDAREA platformei TikTok pe teritoriul României, pânǎ la finalizarea anchetei instituţiilor statului cu privire la manipularea procesului electoral din data de 24.11.2024 (turul I, prezidenţiale). Voi da curs procedurilor oficiale în acest sens”, este anunţul lui Pavel Popescu, vicepreşedinte ANCOM, postat pe Facebook.
Aha. Cui ceri? Mie? Ceri pe facebook? Cât creier ai?
Asta e impotența statului, dragi prieteni. Oameni în funcții cer pe net nu se știe cui să se ia măsuri. Să se facă. Sunt convins că ăsta e mândru de el, că a muncit și azi. Își merită 5-10.000€ pe lună salariu.
Da, un idiot. NeaPuiu Călinescu ăsta, Sososaca și Someone sunt și pe YouTube. Să se inchida și YouTube -ul ?
Daca bine-l inteleg pe Vali, cred ca ideea e mai degraba sa existe un fel de CNA al internetului, care sa aiba puterea de a sanctiona (inclusiv cu blocarea definitiva) site-urile care o iau pe aratura. Bine-nteles ca implementarea ar fi probabil extrem de romaneasca, in sensul ca institiutia ar fi controlata politic si probabil s-ar trezi inchis chiar cu zoso.ro. Sau poate ar trebui o institiutie europeana care sa se ocupe de asta la nivelul intregii UE. Dar si astia cred ca ar rezista pana ar inchide primul site de porn. Cred ca mare lucru nu prea ai ce sa faci, internetul fata de ziare si televiziuni e cam cum e bitcoinul fata de euro sau dolar. Legea junglei, toata lumea e pe speculatie si nimeni nu are puterea sa impuna niste reguli. Baietii destepti profita, fraierii pun botul si o musca grav.
S-o suga la rece si sa arate ca s-a incalcat legea apoi sa suspende. Ca acum e dragut cand e impotriva unului de-al nostru, dar cum o sa fie cand o sa se suspende Facebook sau Whatsapp ca prea se aduna tinerii frumosi si liberi pe acolo controlati de lgbtq-uisti.
Nu, nu merge asa, Georgescu si-a facut campanie ilegal. Au stiut toti, ba chiar l-au si sanctionat pe sfarsit. Georgescu e de doi ani urmarit penal pentru niste declaratii iar fostul contracandid al lui (actualmente prim ministru) ne-a zis ca justitia functioneaza.
Nu suspenzi sau ceri suspendarea unor aplicatii ca ti se pare tie o idee buna ca sa te faci ca lucri, indiferent cati prosti zbiara pentru asta la nervi.
P.S. Exact cu discursuri si actiuni d-astea le da dreptate unora ce zbiara ca-s cenzurati.
E hacher!
hachierul patru canal
Cei mai mari manipulatori sunt influencerii. Ii fac pe prosti de nu se vad , până începe să le placă.
Hai ca a iesit „dictatoru” Selly si ne-a indemnat la vot. Sigut misca inca juma de milion de tineri.
Macar in ultimu ceas misca influencerii. Am vazut mai multi care indeamna la informare,democratie si prezenta la vot.
Cum am mai zis,mare mizerie ca nu au avut acest spirit civic,inaintea turului 1. Dar hei,nu-i tarziu niciodata,nu?
Poate sunt pe brief si tura asta
Eu n-am spirit civic, am honda civic
Asa efect a avut si Taylor Swift in America,cand a facut „endorsment”, dupa mintea doamnei Oana Dobre Dimofte.
Problema cu Selly e ca urmaritorii lui n-au drept de vot. 😂
Dacă interzic ăștia tik-tok te-au spart, nu ne mai faci tocănița ta specială cu linkuri de pe tik-tok, specialitatea casei
dont be muist.
Cere acordul MAI și armatei, că dacă interzic Tiktok acum se lasă cu ciomăgeală. Problema nu e la rețelele de socializare ci la actuala clasă politică care s-a pișat cu jet pe popor.
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Cand o sa incetati sa mai puneți egal între retele sociale și libertatea de exprimare? Am mai spus, libertatea de exprimare a existat și înainte de tiktok și nu o sa se termine cand dispare tiktok. Iar când nu este în stare să modereze conținutul toxic și destabilizat de pe platforma ta, da, meriți închis. Asa cum la TV) cu unele mici exceptii – Antena 3) nu poți spune orice porcărie sau chestii extrem de toxice pentru ca te taxează moderatorii, CNA-ul sau autoritățile, la fel trebuie sa-si facă treaba și moderatorii de pe retelele sociale. Dacă aceștia nu sunt în stare, atunci trebuie sa intervină autoritățile.
Nu poti lăsa o tara sa fie destabilizata de niște actori străini ostili României.
articolul (si mai ales autorul) asta spune: e o superficialitate afirmatia sa se interzica tictocul == sa se faca, sa se dreaga
zici că nu e bine că s-a interzis parcare aiurea și s-a interzis furtul și omorul?
Zic ca nu ar trebui interzis o platforma pe care oricine poate publica continut. Nu ti-l baga nimeni pe gat – tu te uiti la el.
Nu poti sa faci o societate in care interzici distribuirea continutului ca sa protejezi tolomacii.
Directia cu interzicerea nu e o directie bune. Fiindca o sa ajungem sa interzicem Zoso.ro cind o sa aflam ca unu si-a taiat degetele folosind toporul recomandat pe site.
Eu asa inteleg democratia. Apararea dreptului lui Kremlin G. sa-si toarne ineptiile online.
Tiktok si opinie cringe ce nu ne convine = crima?.. plm Vali
Astea-s masuri de tari democratr ca Turcia, India si d-alea africane unde nimeni nu stie exact cine conduce.
@xtz: dar nu mai bine faci o campanie de informare pe tiktok care sa vina in contrapondere cu aberatiile lui dilimache? daca interzici, blochezi canalul de comunicare.
…. exact ce le trebuie ăstora ca să le dai apa la moara… pur și simplu ai turna o cisterna de benzina pe foc!
Dacă ar fi intrat ciolacu si ciucă in turu2, nu mai cereau nimic.
Să fie d emocrație dar doar dacă câștigă ai noștri…
loserul Simion ce mai face? de ce nu și-a dat demisia ca cei doi menționați de tine?
se agață de scaun? plânge pe la ușile fascistului dominant să mai fie relevant?
deja ăla a zis că nu endorsează partide deși pe la spate pompează POT.. haha RIP aur
Coșmaru tău, Aur si Simion. O să te pună la muncă ăștia care nu s de la PSD, partidul cu care ai declarat de nenumarate ori că votezi.
Demisia! Demisia! cine e nr. 2 în partid? aveți măcar un nr. 2? portarul, femeia de serviciu, tu?
Comentariu ascuns de spiriduși!
[Click aici]
Democratie era daca nu mai ajungea sa participe la alegeri infractorul electoral.
Insemna ca se aplica legea si se asigura sanse egale candidatilor care o respecta.
Atat de simplu.
Vina e a politicienilor actuali care nu pedaleaza pe lege si respectarea ei, indiferent in ce domeniu si in ce moment. Statul trebuie sa fie garantul sanselor egale si a aplicarii legii in orice situatie.
Vina serviciilor este ca nu curata scena politica de tradatori vanduti rusiei.
Intr-o tara cu milioane de analfabeti functional, fara cultura, fara sapte ani de acasa sa lasi asemenea infractori sa corupa si manipuleze la liber milioane de minti slabe, transformandu-i in zombies electorali e cu adevarat o abdicare de la obligatiile statului de aparare a ordinii constitutionale pe plan intern si aparare in fata unei puteri straine pe plan extern.
Flat, tu parca erai la ANCOM astia? Cum blokati tiktok-ul, fratele meu?
Imi aduc aminte de discutiile de pe computergames, de acum 10 ani :))
sradu, ordin judecătoresc, dus cu el la ISPiști, aia e.
@sradu, nu, am plecat din Ro de ceva vreme.
cum se blochează? tehnic sau juridic, la ce te referi? vali a precizat, hotărâre judecătorească/decizie a președintelui ancom
tehnic, DNS-urile se redirectează către o pagină goală. ISPiștii avertizați. ce provideri nu se conformează, tăiați ei din IXP-uri. Același tratament cu VPN provideri, aici s-ar putea să fie mai greu dar nu cred că stau mai mult de câteva mii de disperați să se complice cu instalat VPN/tor etc.
referitor la principiile libertății de exprimare, recunosc că eram naiv și am cam greșit. pe jumătate, oarecum. îmi mențin părerile respective în condiții normale, de stat consolidat, democratic, cu un sistem de educație suficient de bun. Totuși, viața ne demonstrează că rețelele sociale sunt un cancer, chiar și pt. cele mai evoluate societăți, plus că realitatea în care ne situăm este una de război, deci trebuie luate măsuri extraordinare. Când ești în război/pandemie, anumite drepturi și libertăți se limitează, altfel ai ce trăim acum, idioți utili care sapă societatea din interior
Treaba putea fi groasa, dar pana la urma nu e asa rea.
Concret: daca era turul 2 Ciolacu vs CG11 cred ca putem fi de acord ca eram mancati aka pierdea Ciolacu en fanfare.
Asa avem pt ce ne mobiliza.
Acum eu pot intelege de ce influencerii l-au promovat. Au luat banu, ca daca nu il luau ei ii lua altul. Cam ca fratele Vali, faci review la tels chinezesti, ai fi fraer sa nu le iei banu, dar nu indemni la cumparare si apostrofezi Huawei ca suna acasa.
Pot intelege si pe cei care l-au votat pentru ca era (sa zicem) singurul „diliu fara partid anti sistem”, dar erau constienti ce hram poarta. Adica s-au razbunat / racorit.
Nu avea cum sa castige direct din turul 1 deci suntem ok, am dat o mue sistemului si acum in turul 2 votez corect.
Dar i-as intreba pe cei care l-au votat nestiind nimic despre el doar pe baza influencerilor daca le este rusine de ei.
Si afland despre el, cum vor vota acum in turul 2 decisiv
Nu e asa. Eu votez Lasconi. Dacă in turul2 era CG și Ciloacu votam Ciolacu. Cel mai proeuropean președinte PSD. TU crezi ca votanții PSD sunt mai degrabă cu Ladconi decât cu Cg? Ești băgat tare în bula ta.
Nu prea înțelegi politica, dar nici oamenii. Ciolacu avea mai mari șanse să-l bată pe CG. Votanții PNL, Lasconi și alții înțelegeau miza momentului și votau pentru Ciolacu.
Spre desoebire de unii PSD-iști care vor vota mai degrabă CG decât Lasconi.
@andreid acorzi prea mult credit lui Lasconi. A ajuns in turul 2 din scarba fata de pnl si psd (răul mic), daaaaaaaaar frica de dictatura (răul mare) este mai mare, si ciolacul sau altii ca el in turul 2 erau raul cel mai mic, vezi alegeri 2000
fie ca voi nu am chef de cearta dar voi vorbiti ca ar fi castigat unu care a primit mai putine voturi decat Dancila, care fusese impusa / impinsa la sefia partidului.
Eu raman la parerea mea ca Ciolacu si-ar fi luat o mue grozava in turul 2.
Pe Lasconi o pot vota cei care si-au dat seama ce au votat pe neve in turul 1, dar la Ciolacu ar fi continuat razbunarea
Am votat si in turul 1 cu Lasconi, tot pe idea la care am ajuns independent de nea Vali ca prefer un fraer despre care nu am nici un indiciu ca ar fi rau intentionat decat un sobolan politic, deci sunt impacat
„…daca era turul 2 Ciolacu vs CG11 cred ca putem fi de acord ca eram mancati aka pierdea Ciolacu en fanfare”
Gândește-te că mulți dintre cei care votează PSD au votat Georgescu. Dacă Ciolacu intra în finală, voturile alea se întorceau la el, alături de cele 1,8 milioane din primul tur, împreună cu voturile peneliștilor, voturile lui Geoană, Diaconescu, probabil ale ungurilor și nu numai. Votanții USR, care ar fi votat din ficat și glande pe Simion, doar ca să nu iasă Marcel, nu știu cum ar fi votat în absența președintei USR în turul 2. Simion era la fel de periculos ca Georgescu, doar că zâmbește mai mult și nu e solemn în ziceri, dar mulți dintre voi ați spus că-l votați. În situația actuală, puțini dintre votanții PSD vor vota cu Lasconi, iar unii spun că nu vor merge la vot că nu au pe cine alege. E încurcată treaba. Mai bine câștigă Lasconi, care e praf, dar va fi foarte greu și s-ar putea să avem parte de o lovitură. Una grea, pe care greu o vom suporta. Voturile pesediștilor sunt foarte importante, că sunt multe, cele mai multe în valoare modală, doar că nu sunt în aceeași direcție acum, motiv pentru care PSD nici nu anunță săptămâna asta dacă o susțin pe Lasconi, că ar pierde enorm la parlamentare.
A uitat sa puna in postare codul promo de trendyol…
Asta suna a pastile pt hipsterii care au devenit mainstream
Nu știu dacă v-am spus vreodată sau dacă am menționat în treacăt că vreau interzicerea Tiktok pe motiv de siguranță națională. Vârsta, memoria.
Tiktok e un rahat, -10 puncte la IQ, minus valoare.
Luni pe 9 decembrie se închide și ai terminat discuția.
Democrația și libertatea sunt pentru cetățenii români, nu pentru partidul comunist chinez.
Eu vreau desființarea ANCOM, ANRE, ASF și alte agenții de reglementare și trimiterea tâmpiților de acolo la muncă în privat. O singură agenție cred că e suficientă.
Se ocupă Bolojan. Cât de curând.
De ce sa interzicem daca putem taxa, și așa e nevoie de bani la buget. 10e ora, sau minutul, tiktokeshti după cât îți permiți problema rezolvată
Să se închidă toate platformele sociale! Rămânem cu latrinele ca singură sursă de informare. Latrine care sunt platitie cu milioane de euro anual din banii noștri.
Libertatea de exprimare nu înseamnă doar ce gasesti pe retele sociale! Ai bloguri, forumuri cat și site-uri de unde te poti informa obiectiv.
@xtz: si daca au si alea finantari externe si zic minciuni?
Să vedem cine le-o mai plăti după ce va dispărea subvenția pentru partide…
Au cerut Comisiei Europene:
“The European Commission on Wednesday said that Romania’s national media watchdog has requested an official investigation by the Brussels-based regulator into TikTok”
https://www.ft.com/content/ba48d220-8e0e-4fb8-990d-6381fa908027
Doar puțin pe lângă subiect. Chiar e nasol dacă într-o zi au dat două știri, visa waiver și aderarea la spațiu Schengen.
Nu bate deloc la ochi.
Oare cand o sa constientizeze lumea ca asta a fost votat masiv in mediul rural?
Intr-un judet a castigat in 80% din comune. Da,folosesc oamenii de pe sate tiktokul la greu.
Am un vecin la tara,ne mai ajuta la treaba prin curte. De cand rupe tiktoku,nici ca mai trece pe la noi. In weekend poate,sa bea o bere.
A fost la vot? Da! A bifat cu Geo? Clar!
Totusi 8.5 mili de oameni nu au iesit la vot. Si avem 200000 de voturi anulate. Deci cam 2%.
Asa ca hai sa ne obisnuim cu idee ca avem 22% din votantii din aceasta tara,care sunt in acea zona. Cum am mai zis. Va recomand o excursie la tara,da nu la Viscri. In ceva sat la 30-40 de km de un oras. Si recomand cu incredere o excursie in orice oras mai mare intr-o gara/autogara. Intre 7 si 8 dimineata. Luati pulsu de acolo. E alta „Romanie” care traieste in alt ritm,dupa alte reguli. Care nu bea espresso,nu mananca burgeri si nu se plimba pe Calea Victoriei la un gelatto.
Sunt oameni care n-au educatie si va rog eu nu ii judecati pentru asta. Sunt oameni care sunt mintiti de 30 de ani ca ajunge apa la ei. Nu canalizare sau gaz.
Sunt poate prima generatie care nu mai traieste exclusiv din agricultura. Poate ajutorul ala social,e singura lor „avere”. Si da,sunt multi! Cand treceti cu masina in viteza mare prin sate uitate de lume,uitati-va putin prin geamul bolizilor la ei. Si nu ii judecati! Atata pot! Si nu e de vina el,ca individ. Sa treci de la cizme de cauciuc la nike,in 20 de ani e totusi o realizare.
Sa ai un smartphone cu net pe el,e la ordinea zilei. Sa il folosesti,nu tre sa stii nici macar sa citesti. Si atunci de ce va mira? Daca intelegeau engleza si isi facea campanie elon musk,il votau pe ala,intelegeti,nu?
Credeti ca rechinii ai mari nu au stiut de asta? I-a luat asta asa prin invaluire? Daca i-a luat asa prin surprindere,inseamna ca in caz de ceva calamitate,suntem mancati! Bine,s-a vazut si la covid,ce bine am gestionat.
Parca eram smecheri pe servcii,sie? Nimic? Un raport,o demisie,niste capete plecate?
Astazi am avut treaba intr-un birou plin de dosare dintr-o primarie a unui minunat municipiu din tara asta. 6-7 insi vorbeau despre asta. Despre Calin! Cum a ajuns,ca de ce ca bla bla bla. M-am facut ca n-aud,mi-am luat hartoagele, i-am injurat in gand si am iesit. La fel ca si aia de la tara,care se duc luna de luna sa isi ia cacatu ala de ajutor social,ne-au mancat astia cu zile. Autoritatile care n-au facut niciodata suficient pentru noi. Doar ne-au ignorat,izgonit si calcat in picioare. Si acuma le tataie curu! La toti! Ca indiferent de cine vine,lucrurile tre sa schimbe!
Slab si prost.
Si adaugam tardiv, ca pana sa se puna in practica alegerile vor fi incheiate de cateva luni.
Nu săriți la fentă, nu au cum să interzică TikTok, România nu e Pakistan sau Iran ca să se oprească/blocheze internetul!
normal ca au cum. din doi clici si 3 miscari nu mai vezi tiktok.
Se vede că te pricepi bine la networking. Evident că au cum. Au cum să facă orice. Întrebarea e daca o vor face sau nu.
lasand la o parte emotia momentului, tiktok e un cancer si trebuie banat.
Și cum facem sa nu apara apoi TikTak?
nush, probabil ar trebui o legislatie si platformele sa trebuiasca sa o respecte pt a activa in ro. sau pt creatorii de continut care product pt ro. intr-adevar, un ban nu rezolva urmatorul trend stump.
Ce are special tiktok fata de alte platforme? Întreb serios că eu nu știu decât fb și YouTube însă nu există video in format scurt peste tot, cu denumiri diferite? Story pe fb, reel pe fb, short pe YouTube – care este diferența?
Am căutat de curiozitate cg pe Facebook și am intrat într-un grup de circa 7 mii de oameni care are denumirea ceva de genul Călin Georgescu – Voluntari. Ăla este ok că există pe fb și fb e american? Citisem zilele astea un articol despre cum a fost campania lui cg, cu grupuri de telegram cu același nume, ceva de genul CG apa, aer, hrana – unde oamenii primeau clipuri și instrucțiuni de repostare. Nu închidem și Telegram? Sunt convins că există grupuri de WhatsApp care susțin sau ajuta – acolo nu ne băgăm nasul?
Însă nu este what about, dar serios vorbind, daca acum scoți din priza Tiktok și muti armata de boti pe YouTube, care este diferența? Sau pe Instagram ori pe fb, cu mesajul „da share dacă îți iubești tara/crezi in Dzeu/ești român adevărat etc” – sigur nu se răspândește la fel mesajul?
@BigBear, diferența ar trebui să fie evidentă, TikTok este o aplicație controlată de guvernul chinez. Noi (europenii) suntem în război hibrid cu Rusia (și indirect China). Deci faptul că permitem dușmanului să folosească această armă împotriva civilizației noastre este o greșeală și uite la ce rezultate duce. Nasol
Youtube, Meta, astea sunt companii americane (deci teoretic prieteni) și au o doză de transparență și un oarece proces de reglementare (fie la nivelul FCC, fie la nivelul Comisiei Europene). Și pe aceste platforme poți raporta, poți urmări, poți face KYC să limitezi abuzurile boților
@bigbear, nush cum e in china tiktok-ul, da unii zic ca acolo la ei se promoveaza un cu totul alt tip de continut. nu pustoaice de 14 ani care danseaza lasciv, nu analfabeti, nu nimic din ce vezi la noi.
whatsapp-ul si telegramul nu stiu sa-mi sugereze grupuri. daca vrei sa le cauti si sa le dai join e fix treaba ta.
ps: sunt a draq de constient ca o legislatie de genu care chiar sa functioneze si sa nu poata fi abuzata aiurea e a naibii de greu de gandit.
@Flat – ca sa ne intelegem, Meta/FB este compania aia de care spune V ali des ca nu face nimic legat de reclamele alea false in care Esca si alte celebritati isi vorbesc cu accent moldovenesc metalic si iti spun sa investesti? Si nici un fel de report nu schimba asta?
@semeketh – eu te stiam om normal, algoritmul este una si continutul alta. Hai sa fim realisti, cati oameni vor continut serios? Stii discutia aia veche cu Discovery, nu? Cand a fost scandal si au studiat si au vazut ca foarte putini oameni vor sa se uite la Discovery si History si oamenii vor Dan Negru, fotbal si Antena 3. Exact la fel si cu tiktok sau alte chestii – pe instagram nu ai plin de gagici in fundul gol? De ce, daca nimeni nu vrea sa le vada?
Chiar crezi tu ca daca iei ferma de boti a lui CG si pui clipuri cu Geoana o sa ia 3%, sa nu zic 22? Tate a rupt in gura pe youtube, nu tiktok cu materialul lui pentru copii, nu? MrBeast are cele mai multe vizualizari pe youtube cu clipuri de genul „$1 vs $500,000 Experiences!” – 113 milioane de vizualizari in 3 saptamani, „I Survived 7 Days In An Abandoned City” 231 milioane de vizualizari in 8 luni.
Vezi cate vizualizari au clipuri de genul „cum sa mananci sanatos”, Cum sa te speli pe dinti corect, etc.
Adevarul pe care nu vrem sa il admitem este ca noi, cererea atrage oferta. Fast food-ul este gunoi, vezi cati oameni vor o salata sau niste fructe vs un big mac, o saorma, niste KFC.
De acord cu tine ca o platforma specializata in short vids atrage un rahat, ca asta e tiktok, insa e exact ca la balci – nimic din ce este acolo ca mancare nu este sanatos si partial toxic insa oamenii fix de asta se duc la balci.
Eu sunt convins ca acelasi continut s-ar muta pe alte platfome si ar dura cateva luni doar sa isi gaseasca audienta, iti pot arata pagini de fb cu tipe „dansand” in lenjerie invizibila care au peste 70-80k followers.
Mai stim si noi copii, cati tineri la 12-14-16 ani sunt interesati de o carte, un documentar sau ceva similar vs video si scurt?
@bigbear, logic ca nu. mesajul a fost baza. a prins exact unde trebuie. algoritmul a aratat la cei care consuma genul ala de continut. redstribuiirile, like-urile, comentariile au ajutat si ele, chiar daca erau reale sau nu. dar fara un mesaj bine gandit nu facea nimic.
problema-i ca algoritmul stie exact ce distribuie. stie ca-i dezinformare.
si ai perfecta dreptate si cu restul platformelor, se putea intampla pe oricare din ele.
Un ministru PSD la Tiktok.
https://www.g4media.ro/vicepresedintele-cna-cere-demisia-ministrului-digitalizarii-a-fost-la-sediul-tiktok-sa-discute-despre-pregatirea-alegerilor-fara-sa-informeze-autoritatile-fara-mandat-ce-spune-bogdan-ivan.html
„Cui ceri?”
Pai scrie la final că omul va demara procedurile oficiale. Pt noi, era doar o notificare. Si singura șansă reală să „scăpăm” de ce urmează, dacă anularea trecutului nu se poate.
Ne plac proștii , dar să fie proștii noștri…..
Dacă nu sunt cu noi sigur au fost manipulați , manipularea nu e bună ….. Tik Tok este de vină….. aha
Pe România Tv se mai uită cineva? De ăia nu zice nimeni nimic?
Dar Gold FM ? Ăia nu manipulează?
Pare ca televiziunile si radiourile sunt speriate! Încep sa realizeze ca poți ajunge presedinte fara sa cumperi spațiu de emisie la ei. Își dau seama ca pierd lupta cu platformele astea.
De abia acum realizeaza asta?
Era evident de ceva vreme, de ce crezi ca bugetele de publicitate s-au mutat in online? De ce crezi ca toti jurnalistii / bloggerii trebuie sa faca youtube, insta, tiktok, twitter?
Cand a fost ultima data cand te-ai uitat la TV? Sau ai urmarit un jurnal de stiri? E munca patriotica acolo, pentru ca TV-ul ramane un mediu broadcast, dar atata tot.
Mamaie se mai uita la o Realitatea TV sau Digi.
Iar reclamele reflecta asta: doar medicamente sau suplimente alimentare.
N-o sa vezi Nike, Adidas, Apple sau altele pe TV.
Baietica asta ce cauta acolo? Il calca in picioare la negocieri si femeia de serviciu de la Vodafone. Idioti utili pusi in functie cheie, calea spre dezastru.
Ce am făcut bai baieti ca s-a sucit asta, ca cică nu vrea sa ne mai bage în Rusia, și nici sa interzică cezariana. Și nici 9 case nu mai are, carevasazica trăiau săraci în chirie. Mai ca îți vine sa îl votezi de mila.
Execrabil candidați la alegerile astea. Pana și cancerul de Ponta dacă candida, spala cu toți ăștia pe jos.
https://www.digi24.ro/alegeri-prezidentiale-2024/calin-georgescu-se-dezice-de-propriile-convingeri-nu-mai-vrea-iesirea-din-nato-nu-mai-e-impotriva-cezarienei-3022381
E gargară pentru proști.
Dacă chiar se va încerca asta, CEO-ul Tik Tok va pune publice toate datele care le are, și sigur nu vrea nimeni să iasă așa ceva la iveală, s-ar putea să avem surprize mari.
Tovarasul dr. Muppets Grindeanu a fost 100 de ani sef la ANCOM.
Acum e sef dr. Zgonea, colegul lui Mihai Viteazu’.
Dar, na, Tik Tok e devina pt dezastrul tarii.
Pana nu o sa vin sef doctorul ala, Joseph Ignace Guillotin nu o sa se rezolve nimic.
Voi va dati seama ca geniile astea au decis si conduc Romania in continuare?
Mensa astia din USL care au reusit sa nu ia 2 milioane de voturi intr-o tara pe care o controleaza de ani si ani, de la guvern pana la sat?
Evident ca nu (doar) TikTok e de vina. PSD a directat voturi spre astia, si au fost la un pas sa le iasa. La 2000 de voturi distanta. Asta a fost strategia, un epic fail.
Ciolacu era presedinte in seara alegerilor, avea 500k avans.
Acum… dincolo de fenta TikTok, ce credeti ca va face PSD acum? Ce li se va spune votantilor sa faca (aproape) 2 saptamani?
Votul de duminica este esential. Nimeni nu mai vorbeste despre asta. Insa va determina si cursa din turul 2. Daca PSD poate face o majoritate cu suveranistii, o va face.
Georgescu nu e anti-sistem, e o relicva ceausista. Vine exact din epicentrul sistemului. Discursul lui e doar un paravan. Dar da, e foarte posibil, chiar probabil sa fie un paravan pentru Moscova.
Nu castigi 2 milioane de voturi din nimic.
Pai de ce sa vorbim despre asta cand PSD poate sa conduca linistiti si fara presedinte. Plus ca Georgescu inca nu e sigur ca nu poate fi cumparat, stai sa discute cu el prima data.
In fct de rezultatul alegerilor s-ar putea ca PSD sa treaca in opozitie.
Acolo se poate reface de forma si mai ales sa ii lase pe prosti sa isi rupa gatul.
Cine sunt prostii? Vom vedea, dar cu siguranta subtem noi daca extindem ideea.
USR spera la cai mari, PNL se roaga sa mai prinda locuri prin parlament.
Scaparea este USR+PSD, ajungem in aceeasi dilema.
PSD a devenit un rau necesar.
Votantii Georgescu vin in majoritate din arealul PSD or conex PSD, gen Romania Mare de pe vremuri. Pe atunci PSD controla PRM, care era un fel de „bad cop” in relatia cu UE si cu alegatorii mai spalati.
Ce s-a schimbat acum sunt fortzele care l-au impins pe Georgescu in fata. As zice ca sunt si niste PSD-isti pe acolo, sau ceva conex PSD. Omu’ a fost mereu „conectat” si pregatit pentru mai mult. Evident ca nu de basisti sau useristi. Nici macar de liberali. Deci cine a mai ramas?
Un alt indiciu e ca nu e calcat pe cap la televiziunile pesdeilor, care pozeaza in echilibru. Mai zic una de Georgescu, ii gasesc si lui Lasconi matreatza in sarmale, sa fie echi. Nu e cat se spune despre Georgescu, e mai mult despre ce NU se spune. Ca omu’ a oferit material din belsug. Pe vremuri se descurcau cu un cap de atza, mi ti-l desirau si smotoceau de nu ramanea nici piatra seaca.
Insa, ceea ce e diferit de un clasic blat PSD – PRM, e ca acum omu’ le zice raspicat cu NATO si UE, trece de linia rosie si trage Romania in siajul Kremlinului. Asta e chiar ciudat, pentru ca e clar o afiliere, le zice pentru ca trebuie, nu ca-i fac bine in campanie, ca nu-i fac.
Si e destul de evident ce se va intampla daca ajunge la butoane. Intram direct in concurs cu Lukasenko sa dam limbi la Putin.
PSD stie asta dar sunt atat de disperati, incompetenti si ridicoli incat se vor baga la o tovarasie, cu gandul ca-l rezolva ei dupa, cumva. Doar sa ramana conectati la teava, cumva.
@sradu, georgescu nu-i calcat pe cap la televiziunile de casa psd pt ca psd inca nu s-a decis pe cine sustine. in momentul in care se decid (daca o fac) o sa inceapa toceala.
Exact. PSD s-a decis, doar ca nu-si pot asuma public alegerea. O sa fie o sustienre tacita, ca in alte dati.
Lasconi e singura, paradoxal.
Imi aduce aminte de anii ’90 cand lumea vota Iliescu, imbecil, in turma.
Sa alegi anti-UE in conditiile in care tot ce ai vine din vest e totusi cea mai trista sinucidere, pardon alegere, a unui popor.
PS: cum bagi strike pe text in blogul asta?
Pai nu inteleg de ce te pozitionezi asa.
Si tu ai zis. Platforme netransparente, nereglementate, nu ai unde sa faci o reclamatie sau rad de tine.
Este documentat ca si FB a ajutat la manipularea alegerilor in toata lumea, au fost scandaluri.
Ori sa functioneze reglementat, sa dai un report si chiar sa faca ceva, si chiar tu ai spus asta, sau gata, mars.
Telegram la fel
1. 100 moderatori locali angajați.
2. banat orice ține de interlopi.
3. banat orice ține de suedeji numărând bani.
4. banat live-urile unde se vinde pizdă și conturile aferente.
5. banat live-urile unde se amenință interlopii între ei.
nu e greu de făcut. dacă ai tehnologie să detectezi o țîță, ai și să detectezi fețele celor care au luat ban.
E greu:
1) ok, se face.
2) Cum identifici un interlop ? Si definitia e destul de vaga.
3) „Suedeji” numarand bani ? Nu e ilegal sa numeri bani si sa te filmezi. O fi o taranie dar ca nu.
4) Lupta contra prostitutiei s-a pierdut de mult. De la maimuta incoace. Platforma teoretic este pentru cei peste 18 ani. Daca banezi curvele ar trebui sa banezi cam orice content pe teme de sex si e destul de greu.
5) Amenintarile intre interlopi sunt de multe ori show de prost gust gen Tyson vs barbosul ala. La meci mai ca nu se pupau in ring. La fel e si la RFX, de multe ori se ameninta si apoi beau impreuna si numara like-urile. Cine vrea sa faca rau cuiva o face fara show.
–
E greu de facut moderare daca nu ai niste cadre legale clare. Va trebui sa traim cu retelele mult si bine.
bun. deci nu așa.
hai să facem ceva, dar nu așa. altceva.
ok. uite altceva (mai bag 20 de idei, dacă vrei).
nici așa.
dar să se facă ceva.
Ho! Ma disperatilor!
Nu stiti nici politica si nici nu o intelegeti!
Poza lui Pavel Popescu ar fi pusa in dictionarul cu poze la prostul satului.
Ar fi la concurenta cu Bulai de la USR, dar tot cred ca Pavel ar fi castigatorul.
Ce e TikTok?
E circul din dictonul roman paine si circ.
Ce face prostimea fara circ?
Iti face circ.
Politic e sinucidera curata sau asistata sa interzici TikTok, mai ales acum.
Fac imbecilii circ pe strada.
Asa ca se va continua sa se bage TikTok la aprozar… adica pe smartphone.
Cat despre CG, e om din sistem.
E dus cu pluta, dar poate fi gestionat de sistem.
Iar circul va continua pe TikTok.
Cere organelor competente, nu mai fiti hateri!
aici suntem https://imgur.com/udwMh5c