Iluzia importanței

Am observat o chestie pe chipul oamenilor bătrâni. Un fel de liniște, o anume… resemnare?
Așa am catalogat-o, resemnare. Chiar și la oamenii pe val… să spunem la Will Smith, Bruce Willis, Dwayne Johnson – The Rock… comparați poze de acum 20-30 de ani, cu cele de azi. La chip.
„Resemnare” la cel mai bine plătit actor din Hollywood? Da. De ce nu?
Pentru ca și el, sunt convins, a avut micile lui dezamăgiri, eșecuri, angoase… ca orice om. Iar astea se adună, se pun pe față, se văd dacă ești atent. (apropo, The Rock a suferit ani de zile de depresie)

O chestie pe care am realizat-o trăind în Italia a fost că nimic nu contează. A trebuit să părăsesc țara pentru a observa că problemele mele nu contează. În România eram ancorat în știri, în probleme, ieșeam la mitinguri, Jos Năstase, apoi Jos Băsescu, apoi Roșia Montana… Ce mai, aproape un activist. Am fost „fotograful neoficial”, voluntar, al lui Nicusor Dan când au fost demolările de pe Berzei. Am mers cu el prin casele demolate să facem poze, să vorbim cu oamenii (înainte de USR, pe vremea „Salvați Bucureștiul”).
Am trecut granița, m-am parașutat în Italia… nici un italian nu era interesat de Băsescu, Oprescu, demolările de pe Berzei.
Cu ce mi-am pierdut timpul, în „ecuația existenței”? Cu nimic. Am rezolvat ceva? Aproape nimic. Nimic.

Dar putem vedea mai mult decât deplasarea „peste mări și țări”, putem extrapola chiar cu întrebări „peste timp”: În afară de cei care au intrat în istorie, cunoaștem cine a fost X sau Y de acum 100 de ani? Nu 300 de ani, doar 100 de ani, contemporani cu bunicii sau străbunicii noștri. Cine a fost… Mialcă, de exemplu. Contează, ne interesează? (apropo, wowbiz au luat materiale de la mine, scanate de mine, din niște reviste găsite în biblioteca unei femei de 92 de ani)

În registrul „nimic nu contează”, la Andrei Bîrsan am văzut azi poza aceasta:

Să zicem că rahatul mâncat (și) de mine pe blog (în mod repetat) nu contează, dar scc.comics a mers să curețe el, a făcut memorii la Primărie!

În același registru, chiar azi dimineață în „redacție” au venit și pozele astea.
[11:17, 10/22/2021]: Impecabil, acum câteva zile. Se văd urmele mașinilor de curățenie.

 

Nimic nu contează.
De fapt, întrebarea trebuie pusă „Chiar nimic nu contează!?”
Iar dacă nimic nu contează, ce tot mai scrii prostii pe net, pentru ce, pentru cine?

Sunt ca un miner care încearcă să dărâme un munte cu un mic târnăcop. Atât. Știu că singur nu pot. Sunt conștient de asta, sunt resemnat cu asta.
Sunt conștient și că muntele e doar un obiect, că îl pot ocoli, sau mă pot muta la mare, unde nu sunt munți.
Dar încerc, încă mai încerc.

Un fragment dintr-o discuție de ieri, perfect legat cu poza de la Andrei Bîrsan.

– Îl știți pe ăla căruia-i reproșezi „Coaie, ești foarte prost” și ăla răspunde „Toți suntem foarte proști”?
– Când spune unul că „Toți suntem foarte proști” e foarte probabil să fie așa.
Într-un anume sistem de referință, chiar suntem toți foarte proști.
Sistemul de referință în care ne-am putea crede noi deștepți este extrem de mic, în realitate suntem toți foarte proști.
5 metri mai la stânga de bula ta, și ai șanse imense să fii foarte prost.
De fapt, țara asta e în căcat pentru că sunt prea mulți care se cred deștepți, în realitate fiind niște proști. Dacă aia proști care se cred deștepți ar realiza cât de proști sunt, am începe să mergem spre bine.
So… „Toți suntem foarte proști” este un adevăr. Iar realitatea zilnică confirmă acest lucru.

Aș fi putut ilustra „toți suntem foarte proști” cu ceva ecuații faine, cu Ipoteza Riemann… dar de ce? Nu e mai românește să ilustrez cu gunoaie, unde niște proști aruncă, niște proști curăță, alți proști scriu pe bloguri, alți proști comentează, alți proști – cu putere de decizie – văd și nu fac nimic, alți proști… Plin de proști!
Cine ieșe mai câștigat de aici?
Ați fi tentați să spuneți că nimeni? Dar primul prost, ăla care aruncă, e cel mai câștigat. Cel mai „relaxat mental” dintre toți. Și prostul de politician, că nu este interesat, îl doare la bască.

So, o lume de proști. (Cine curăță plajele? Proștii.)
Iluzii.
Iluzia importanței.
Nu ești important, oricine ai fi, nu suntem importanți. Suntem doar proști.

În 2016 făceam valuri, încercam să fac valuri  pentru a salva Palatul Copiilor unde am făcut primii pași în lumea electronicii, a navomodelismului, a chimiei, a kartingului (karting în perioada crizei de benzină – o glumă). Încercam să fac valuri, că poate… cine știe? Articole la ziar, am căutat foști elevi, unii ajunși chiar departe, să scrie trei cuvinte despre cât de important a fost acest „after school”… Suntem în 2021, nu s-a întâmplat nimic, acolo e tot ruină.

 

P.S.: Ochiul de fotograf al lui Andrei Bîrsan a încadrat și acea cruce… iar acea cruce, de fapt, a fost motorul acestui text. Cadrul, cu totul, e România. Ar putea include poza la un concurs: „Ilustrați România cu o singură fotografie”. Măcar mențiune ar lua, dacă nu direct locul I.

Mulțumesc că ai citit acest articol.
Dacă vrei să susții acest blog, cumpără un abonament de 5$

51 comentarii

  1. iar cu acest articol ai facut tot nimic. nimeni nu isi aminteste peste doua saptamani de el.
    pe principiul oricum o sa se stinga soarele la un moment dat si inainte de asta ne parjoleste, nu mai are rost sa respiram. Sa ne oprim din respirat ca respiram degeaba.

    00
    • „nimeni nu isi aminteste peste doua saptamani de el.”
      Exact! Trei zile, atat e valoare unei „stiri”.
      Atunci, de ce ma mai chinui? :) Pentru ca, dupa cum se vede in arhiva, nu ma opresc sa scriu…

    • Poate ca e corect dar cred ca multi isi vor aminti peste ani ca era unu Cristici care scria chestii interesante pe un blog care nu era al lui

      00
  2. Oamenii vor respecta regulile doar când vor știi de frică. Frică de amenzi și de legi clare care sunt aplicate corect .

    00
    • NOU
      #5

      Legi, pe care politicienii romani (votați de 31 de ani), nu o sa le dea niciodată fiindcă pierd voturi.

      00
    • @Mircea: Legi exista, bune sau proaste. Cu punerea lor in aplicare stam foarte prost. Daca le-ar pune cineva in aplicare, ar putea sa le faca si mai bune (ma rog, daca ar avea cineva vreun interes in sensul asta).

      00
    • Daca politicienii nu respecta legile, ce pretentii aveti de la muritorii de rand?
      Orban in plin lockdown fuma si dadea shpritzuri la guvern. Iohannis poarta masca doar cand are chef.

      00
  3. De acord, insa ne putem preface ca unele lucruri au o oarecare importanta, fiindca altfel e destul de greu sa duci o viata in care sa fii cat de cat multumit … nici nu mai zic ‘fericit’.

    Avem probleme si activitati mici, mici de tot. Ma amuza cat de in serios isi ia lumea job-urile, ‘Mama ce lucrez eu, ce fac eu. Sunt IT’ist, domne. Sunt regizor, fac arta.’.

    Plm, cu mici exceptii (cum ar fi medicii, pompierii, sau geniile, in general), restul nu facem decat sa ne prostim unii pe altii si sa plimbam banii intre noi.

    00
    • Imi place sa plimb bani multi, daca se poate

      00
    • NOU
      #10

      sunt lucruri și importante, care contează; bunăoară, lucruri pe care uneori le spui doar fiindcă intuiești că omul din fața ta, atunci și acolo, are nevoie disperată să audă ceva anume-și merg și minciunile aici, mai ales cu cineva care are parte toată ziua, din toate direcțiile, de adevăruri bine intenționate-chestie de echilibru; sau lucruri pe care le faci, „agendaless”, când realizezi că viața oamenilor reali din imediata ta apropiere va fi ceva mai în ordine, poate insignifiant, dar un plus de ordine, nu de haos; eu zic că toate astea nu sunt mici, mici de tot-la urma, urmei nimeni nu are o obligație anume să salveze orașul, țara sau planeta-sunt câțiva oameni, relativ puțini, care te iau în serios și este important să nu-i dezamăgești.

      00
    • @ valentin p – asa ma gandesc si eu, putem gasi un sens / o satisfactie in a ne purta frumos unii cu altii, in a pune un zambet pe fata cuiva, in a incerca sa facem lucruri bune pentru semeni si restul vietatilor, ca toti suntem pe acelasi drum.

      Altfel, marile noastre realizari si probleme sunt zero, insignifiante si invizibile.

      00
  4. Cristici, am invatat multe chestii de la tine.

    Chiar daca nu rezonez 100%, in mare parte expui lucruri interesante.

    De ce nu ti faci un canal pe yt si sa „digitalizezi” ceea ce spui?

    Ceva mai mult de podcast, un fel de mini-serie / documentar… Un episod de maxim 5-10 minute „condensat ok” si animat cu poze etc.

    In categoria de DIY cel putin ai multe de expus. Cel mai important dpmdv e limita de 5-10min. Nu sta nimeni 37min sa invete sa schimbe o roata de masina de ex.

    00
  5. Eu am ajuns la concluzia ca nu pot controla și nu subt responsabil pt acțiunile altora. Am fost si eu in „filmul” asta cu ieșit sa demonstrez l, cu democrația și tot ce am reușit a fost sa îmi irosesc timpul. Poate pare egoism, cum ma acuza și colegul vostru fluture în ultimul lui articol dar nu vad de ce an insista așteptând alt rezultat. Singurele „răbufniri” pe care le am am e sa atrag atentia verbal, pe strada, unora și altora ca ce fac nu e ok (aruncat gunoaie pe jos, cozi de semințe, bagat în fata la coada, etc), dar cred ca într-o zi o sa mi-o iau și probabil o sa renunț și la asta.

    00
    • Ma bate autocorectul :)

      00
    • Nu trebuie sa astepti o rasplata directa a actiunilor tale civice. Actiunea sau inactiunea noastra poate modela istoria.

      Daca toata lumea ar proceda asa, am fi o natzie usor de controlat – teren fertil pentru nascut monstri.

      00
    • Nici nu am pretins ca aștept vreo răsplată, ma refeream ca ma simt într-o inferioritate covarsitoare ceea ce e demoralizant.

      00
    • Singurele “răbufniri” pe care le am am e sa atrag atentia verbal, pe strada, unora și altora ca ce fac nu e ok (aruncat gunoaie pe jos,

      Hai ca m-am trezit si eu vineri sa ii atrag atentia la un nene ca si-a scapat din greseala pe spatiul verde servetelele si punga din care a mancat. In conditiile in care avea 3 cosuri de gunoi langa el, la o distanta de vreo 15 m. (cosuri noi, montate luna asta de primar, luate cu 1000euro bucata).
      Mi-a raspuns ca nu are unde sa arunce gunoiul, iar cand i-am aratat care sunt cosurile, mi-am luat un „ten pula mea, cine te crezi tu dăştăptule?”.
      M-am intors si am plecat fara sa zic nimic, prea multi martori si camere in jur.

      00
  6. Daca ai luminat macar 5 oameni tot e bine. Daca 5 insi nu-si mai arunca gunoiul reciclabil la gramada tot e o victorie. Problema e cum ajungi la restul? Aia care arunca gunoiul pe jos chiar daca au iphone 13, in afara de facebook unde se uita sa vada ce a facut tanti marghioala nu stiu. Si or sa arunce gunoi pe jos in continuare.

    Cand m-am luat de 2 tigani ca sunt jegosi si arunca pe jos, au zis sa-i las in pace ca au un deces in familie…..

    (Eu pastrez pungile alea de la burger king/paine/pufuleti/etc pt pampersii lu fii-miu, le mai dau o a 2-a viata, in loc sa cumpar saci pentru pampersii imputiti, folosesc ambalaje si pungi ramase de la alte produse. As fi ****** sa cumpar saci cand am casa plina de pungi foarte bune de utilizat)

    00
  7. NOU
    #21

    păi, dacă încerci să faci curățenie într.un oraș care în acel moment are alte prorități decât salubrizarea (nu moare nimeni, o ții la 5 cm deasupra dezastrului absolut și viața merge înainte), dacă încerci să salvezi o clădire pentru care nu mai există un motiv anume să nu fie o ruină, dacă faci activism cu o agendă atât de nepractică și nepopulară, cam ce.ar putea să iasă? pare un moment foarte bun să începi să explorezi ideea că totul are un ritm și o logică care s.ar putea să nu fie cele pe care le consideri tu firești. apud Buffett, ha-ha, viața, ceilalți sunt cei care îți spun cine ești și ce vrei, ce este important și ce nu este, nu invers-ideea e simplă, tot secretul e să „ghicești” încotro merg lucrurile, care sunt tendințele, care sunt de fapt mizele; poate nu.ți plac nici direcția, nici etapele intermediare, nici destinația, riști să te alegi cu o depresie, nu.i vorbă, dar sigur faci și ceva bani între timp. e și asta ceva mai mult decât nimic.

    00
  8. O sa mi-o iau dar sunteti toti prosti ca nu ati plecat din tara.

    00
    • Multumesc, apreciez complimentul.

      00
    • La 10 ani dupa ce am luat decizia sa raman, desi eram cu un picior acolo, iti dau dreptate.
      Regret maxim ca nu am plecat, oricat de mult ai trage sa-ti fie bine in romania tot in rahat traiesti. Aerul tot cu miros de fum e, maneaua tot nu te lasa sa dormi noaptea, gunoiul tot pe strada e, oamenii tot abrutizati si pusi pe smecherii sunt, muncitorii tot incompetenti, centura tot o banda are, spitalele stiti si voi, autoritatile tot in comunism au ramas. Degeaba iti faci tu sa-ti fie bine in bula ta, daca bula pluteste in gunoaie.
      Daca puteti pleca nu mai ezitati, mai tarziu cine stie daca mai puteti. Eu nu mai pot din cauza copiilor, sunt integrati in scoala si in cartier, nici nu vor sa auda sa o ia de la zero in tara straina si nu am chef sa dea vina pe plecare pt toate esecurile lor in viata.
      Daca ar zice ok, maine as pleca.

      00
    • @Big – plus toate capusele din tot statul (chiar si privatul) care iti vor pune bete in roate oricat de mult ai incerca sa fii corect.

      Un alt mare avantaj este usurinta cu care lucrezi cu statul. Depinde de tara, normal, dar in multe treaba merge, majoritatea lucurilor le faci online, rareori trebuie sa ajungi pe la un ghiseu unde nu-i coada si lumea te trateaza cu respect etc.

      Nu am copii asa ca nu ma pot pronunta. Ca idee de la prieteni: sunt foarte adaptabili.

      00
    • Big, e cea mai mare greseala asta cu intrebatul copiilor!!! Cind aveam vreo 12 ani, cred, poate 10, poate 14, nu conteaza prea mult, ai mei erau cumva in situatia de a lasa Rm-Sarat pentru ceva civilizat. Nu mai stiu daca era minunata capitala sau Iasi-ul, dar oricum, ideea e ca ne-am fi miscat catre o zona/oras cu mult mai multe posibilitati. I-a mincat in fund sa intrebe juniorul de treaba asta. Desigur ca raspunsul a fost ca vai, prieteni, orasul copilariei, bla bla bla. Daca m-as intoarce in timp in ziua aia, m-as duce la juniorul care eram atunci si i-as da un cap in gura, apoi i-as lua pe ai mei si le-as zice „Valea, bah, la oras mare!!! Eventual puneti mina si invatati engleza cot la cot cu asta micu’, ca il duce capul si deja va da mucul la capitolul asta, apoi tirati-va din tara cu totul!!!”

      00
    • @Big: frate-miu când s-a mutat în Austria, ficioru’ ăl mare avea 6 ani, cel mic 4. Cel mare a făcut figuri vreo 6 luni că el vrea înapoi în România. Azi, 7 ani mai târziu, nici nu mai vrea s-audă de întors în România, iar la școală are note bune. Ambii copii s-au integrat minunat la școală.
      E cea mai mare prostie să crezi că un copil va avea traume emoționale ca și adult, dacă-l „rupi” de prieteni. Dacă un copil nu-i capabil să-și facă prieteni oriunde, atunci are o problemă.

      00
    • @KodrutZ, știu (din auzite) un bărbat adult, sărit de 25-30 de ani (la momentul discuției) care le-a interzis părinților lui să-și vândă apartamentul dintr-un orășel minuscul pt era „casa copilăriei” lui, în condițiile în care atât el, cât și părinții lui se mutaseră din oraș (fiecare separat).

      00
  9. Daca am fi 20-30% ca si tine tara asta ar fi aratat altfel.

    00
    • Mdah, si eu sint idiot de asta care mai stringe gunoaie de pe ici-colea, uneori PET-uri de prin padure, treburi de-astea. Nu o data m-am gasit prin centrul Iasului, avind la mine o punga pe care o primisem cumparind 2-3 covrigi sau alte vrajeli de genul, si inainte de a o arunca la cos, mai stringeam gunoaie de pe jos si umpleam punga macar pe jumatate. Desigur ca nu a fost vreodata o problema lipsa gunoaielor, dar sa vezi ce priviri mirate si eventual scirbite imi aruncau drept-credinciosii cu care ma intersectam…

      00
  10. Pentru ca sa faci ceva iti trebuie minim n oameni.

    Pentru ca sa aduni n oameni ca sa traga in aceeasi directie trebuie sa stii ce vrei, sa stii sa comunici, ce sa comunici, cum sa motivezi, cum sa ii finantezi, care sunt fazele concrete ale planului. Si fiindca toate astea trebuiau sa poarte un nume, li s-a spus management si/sau politica.

    Incercati sa adunati 10 oameni sa traga in aceeasi directie si vedeti de cate va loviti.

    TLDR: nu este un domeniu usor, iar tu nu ai reusit pentru ca ai fost la nivel de amator.

    De aia imi place asa de mult USR.

    00
  11. Foarte bun articol. Prea prosti sa inteleaga toti. Chapeau

    00
  12. solutia e simpla, camere peste tot si open-police, urmaresti si amendezi idividul, 50% pentru ala care l-a cautat pe video si gasit, 50% catre stat, problem solved =))
    da, stiu, tracking, 1984 etc, dar alta solutie mai decenta nu este daca populatia e de prosti

    00
  13. In poza de la care a pornit articolul se vede comoditatea turmei. Putem vorbi pana la sfarsitul anului despre responsabilitate personala vs responsabilitatea primariei (si suprapunerea lor pentru o frantura de civilizatie).

    Insa mereu problema in Romania au fost cei care strica un lucru public pentru toti ceilalti.
    Cum este cretinul care a facut ce este in poza de mai jos (poza facuta la un popas, 2 August 2020 aproape de localitatea Lintesti)
    https://ibb.co/CBtNmys

    00
  14. Am ascultat ieri la radio o stire de prin Timis cum un taran aflat in carantina s-a dus singur pe camp sa-si pregateasca ogorul pentru anul viitor. Politia a fost pe faza si ii face dosar penal pentru zadarnicirea combaterii bolilor. Unde PLM sunt toti politistii Romaniei in cazul in care cetateana SOSOACA vorbeste fara masca de la tribuna parlamentului. Si unde PLM a fost Politia de cacat cand cetateanul Iohanis a fost fara masca la congresul PNL. O tara trista locuita de tristi.

    00
    • E foarte simplu. Politia nu actioneaza de capul ei, ea se bazeaza pe legi clare.

      Doar pe vremea lui Nea Nicu’ politia taia si spanzura.

      00
    • Te simți important? Bravo! Ai reușit să o menționezi pe SOSOACA la un articol cu care nu avea nici o legătură. Doar că așa ai reușit să-i dai și ei importanța și nu știu dacă asta e cea mai bună strategie.

      00
    • Hai să fim serioşi. Nu se autosesizează poliţia pentru că nea Gheorghe a fost la câmp în loc să fie acasă în carantină. Mai mult ca sigur este că nea Gheorghe era în conflict cu domnu poliţist din comună care a aplicat legea 100%.
      Şoşoacă nu este proastă şi dacă nu purta mască în Parlament probabil că ştia că nu este ilegal.

      00
    • @hash eu sunt mai greu de cap. Dacă aia anunță masuri de carantinare tu zici ca e lege clara și polițiștii o aplica. Dacă tot aia anunta obligativitatea purtării măștii în instituțiile publice consideri ca e diferit și e lege ambigua. Greșeala mea.

      00
    • Din același registru. Popa cu delirul de ieri de la Giurgiu e anchetat pentru distribuire de informații false, cetățeana cu infertilitea mea, a copiilor mei și a copiilor copiilor mei e tot bine.

      00
  15. 999 de oameni din 1000 poate ca nu au o contributie pozitiva vizibila, desi chiar si asta e discutabil, ce inseamna vizibil, si cine masoara asta. In cel mai pesimist caz, chiar daca nu exista NICI un efect exterior a unei fapte OK, va exista un efect interior. Ne formam pe noi insine prin fiecare alegere. Deci fiecare alegere este importanta pentru omul care vom fi peste 1 secunda, pentru partenerul care vom fi cand vom avea partener/a, pentru parintele care vom fi etc.
    Iar pentru cei care au ideea ca moartea e doar o trecere, fiecare alegere buna conteaza cu atat mai mult, pentru ca acea alegere va fi evaluata nu doar de oameni.

    00
  16. Hai să fim serioşi. Nu se autosesizează poliţia pentru că nea Gheorghe a fost la câmp în loc să fie acasă în carantină. Mai mult ca sigur este că nea Gheorghe era în conflict cu domnu poliţist din comună care a aplicat legea 100%.
    Şoşoacă nu este proastă şi dacă nu purta mască în Parlament probabil că ştia că nu este ilegal.

    00
  17. NOU
    #44

    @cristici nu sunt de acord cu tine. Am inceput sa reciclez 50% datorită ție și mi-am schimbat comportamentul la 360 de grade. Când începi tu singur sa reciclezi și să sortezi gunoiul îți cam dai seama pe ce se duc banii tăi. Când vezi că 90% din reciclabile sunt ambalaje (de pâine, de chipsuri, de alte ronțăieli, de cosmetice. Vai cat de multe ambalaje de cosmetice) începi să îți schimbi stilul de viață. Nu mai cumpăr pâine, o fac in casă. Nu mai dau banii pe 1 kg de făină de la kaufland, mă duc la moara și îmi iau un sac. Nu mai mananc porcării. Nu îmi mai cumpăr haine (că eram disperata după reduceri, după „uite cât e de drăguță rochița asta” sau alte căcaturi de genu). Am un dulap plin și am câteva haine pe care nu le-am purtat deloc vara asta. Nu mai comand mâncare acasă (ok, câteodată, gen odată la 2 luni, când sunt la serviciu și chiar mi-e pofta de ceva). Cel mai dificil e să mă educ la cărți (că sunt bune ofertele de pe libris sau Amazon, dar nah, incerc cât de mult pot sa cumpăr din anticariate sau librărie). Și oamenii de la țară pot mai mult de atât, la modul că pot face compost din gunoiul menajer.

    Soluții sunt pentru toate categoriile de oameni. Și da, articolele tale au avut un impact asupra mea. Cel mai mare a fost ăla că de 10 ani circuli exclusiv cu bicicleta. Îți dai seama că imediat am inceput să mă uit după biciclete și să văd cum sa fac sa îmi iau una bună și pt sport și pt „naveta”.

    Bănuiesc că nu sunt singura din cei ce citesc articolele tale și care și-a schimbat comportamentul, in urma lor.

    00
    • cu 360 de grade. pfff. nu stiu daca as putea asa o schimbare. mai bine raman la 0 grade

      00
    • Partea cu educatul la cărți m-a dat pe spate. Tot respectul!

      00
    • NOU
      #47

      @lucifer daca e sa facem o analiză obiectivă, e imposibil să nu ai o amprenta asupra mediului. Cred că totul tine de echilibru. Cât despre schimbare, e foarte dificil. Mi-a luat cam un an de când am început să reciclez și să fac ceva în privința asta. Degeaba aplaud eu că recliclez, daca nu sparg comportamentul psihologic de a nu cumpăra chestii de care nu am nevoie, într-un mod atât de agresiv.

      00
    • @ChifanM, Lucifer era ironic și răutăcios (am senzația că nu meriți nici una din ele).
      360 grade înseamnă un cerc. „Schimbare” la 360 grade înseamnă că te-ai întors în punctul din care ai plecat (punctul 0) și nu te-ai schimbat deloc.

      O schimbare de tipul „sunt complet opus față de cum eram” înseamnă „schimbare la 180 grade.

      00
  18. best I can do is this:

    Carl Sagan – Pale Blue Dot

    https://www.youtube.com/watch?v=wupToqz1e2g&ab_channel=carlsagandotcom

    00
  19. Eu nu am înțeles ce ai cu muntele de vrei să îl dărâmi.

    00
  20. Dacă în Italia ai realizat “că nimic nu contează” du-te în India, amestecate prin puhoaiele de oameni, viziteaza mahalalele.

    00

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.

1. Linkurile utile în context sunt binevenite.
2. Comentariile asumate fac bine la blăniță.
3. Șterg comentariile care îmi strică buna dispoziție.
4. Nu fiți proști, agramați sau agresivi la primele 50 comentarii aici.

Susținere

Susține acest blog cumpărând de la eMAG sau de la Finestore.

Pun clipuri pe Youtube

Alte articole

Alte linkuri (mostly NSFW)